e pacat?
 

Am facut un pacat vrand odata sa merg la manastire si pe urma razgandindu ma m am casatorit?

Daca va voi Dumnezeu sa te duca la slujirea ingereasca,te va anunta indiferent de situatia ta civila,sociala etc.Nu cred ca este pacat ca te-ai casatorit.Dar iti pare rau de acest lucru acum?

nu este pacat.
problema aparea daca apucai sa te duci la manastire si te facea rasofor.

Nu, nu este pacat. Mai "pacat" este sa fii casatorit si sa te gandesti la viata de manastire. Este ca si cum te-ai fi calugarit si continui sa te gandesti la viata din lume. Nici intr-un caz, nici in celalalt nu poti afla pacea inimii.

Sa incercam a face totul dupa randuiala pe care noi insine, liberi fiind, ne-am asumat-o. Sa fim sinceri, dragoste indeajuns sa avem, si ne vom mantui si in viata de familie.

ai dreptate.
ar fi mai mare pacat sa-ti lasi nevasta, eventual si copii, ca sa te calugaresti.
de fapt, cred ca nu te-ar primi nimeni in situatia asta.
nu ar trebui sa te mai gandesti la asta.
telul tau este sa fii fericit impreuna cu famila ta.
nu uita ca scopul familiei crestine este mantuirea amandorura si nasterea de sfinti

Nu toti e necesar sa stam la manastire.Mie mi se pare un abandon de la responsabilitatile pe care ni le-a lasat Dumnezeu..sa stai in manastire,fara grijile pe care le are cineva care are o familie si copii.IIsus nu a fost calugar ci a stat in lume ,acolo unde era nevoie de el.Dumnezeu nu a poruncit niciodata nimanui sa stea la manastire..ba dimpotriva,De cele mai multe ori cei din manastire sant rupti de realitate,si sant incapabili sa inteleaga societatea si generatiile mai tinere.

Sa nu minimalizam importanta vietii calugaresti. Manastirile au dat mari sfinti, calugarii se roaga lui Dumnezeu pt. lume, sunt sprijin moral si duhovnicesc, duc viata ,,ingereasca´´( cei care sunt intr-adevar calugari).

Nu sunt in masura sa judec si nu pot sa spun daca este un pacat sau nu dar in opinia mea...Dumnezeu ne arata calea!
Tie ti-a fost scris sa te casatoresti asa ca bucura-te impreuna cu sotia ta de acest minunat dar care ti-a fost dat...VIATA!
Casa de piatra frate!

nu e pacat...
 

Caci mintuirea exista si in manastire..si in familie!!! stai linistit...o sa fie bine. Bucurate ca Dumnezeu tia dat sprijin tare in lumea asta plina de necazuri si greutati: pe sotia ta. Fii mindru de ea si sa aveti grija unu de celalalt:) Doamne ajuta!

Calugaria e vocatie; acolo te duci cu toata inima si fara indoiala in inima; este o noua viata; implica renuntara completa la viata anterioara. Nu mai sta cu inima indoita, nu e bine si e pacat si il vei mahni pe sot care daca va auzi lucrul asta ii vei baga ispita mare de tot prin gandul ca-l vei parasi; accepta situatia si asuma-ti responsabilitatile tale din viata de familie.
Poate gandul asta va rodi intr-o alta parte a vietii tale, dupa ce vei rodi in viata de familie.

Nu stiu, suntem in secolul XXI si nu-mi vine sa cred ca unii isi mai pun astfel de intrebari. Dar nu acestia sunt de vina, ci cei care au emis de-a lungul timpului, intr-un mod irational, astfel de principii care, de fapt nu au nici o legatura cu credinta, cu mantuirea NICI ATAT.
CUM SA FIE PACAT ? Ce a devenit pana la urma conceptul de pacat ?
Cate ganduri nu ne trec pragul mintii si sufletului nostru, cate lucruri nu tresalta in jurul nostru facandu-ne sa luam decizii si sa ne adaptam mediului cel mai conform cu personalitatea noastra, ce ar mai deveni pacatul, daca ar fi sa ne intrebam mereu si, aproape fara discernamant, ce este bine si ce este rau, la toate fleacurile si imboldurile sociale absolut minore ? ! Astfel am ajunge sa omitem ceea ce este cu adevarat important de infaptuit, ne-am ignora propria calitate si forta cu care imbratisam pe cei din jur, cu care-i protejam . Asta este cel mai important.
Probabil ideea de manastire ti-a venit cand erai, totusi, un copil...apoi timpul a trecut, lucrurile au capatat o alta forma in jurul tau, principiile ti s-au conturat mai bine si astfel te-ai casatorit. Este un traseu atat de firesc al vietii, incat nu trebuie decat sa-l respecti ca atare si sa-i oferi ce ai mai bun din tine, nu sa privesti in urma, spre o simpla cugetare, cu atat mai putin.
Se spune ca nu se misca nici un fir de iarba fara Voia Lui Dumnezeu, asadar fii pe pace, fii fericit, fii barbat si ai grija de familia ta asa cum se cuvine, caci asta este si Voia Lui Dumnezeu pentru viata ta.

Si ce inseamna sa fi cu adevarat calugar?

Dar cu ce e mai deosebit sec XXi de alte secole anterioare? Lumea tot timpul va avea nedumeriri si va pune intrebari, in cautare de raspunsuri fiind.
O intrebare in plus e poate un gand in plus de a nu-L supara pe Dumnezeu cu deciziile noastre. Mai bine sa ne gardam, cautand raspunsuri, decat sa consideram ca tot ce facem este bine. Oare in ce masura suntem in stare sa facem binele fara teama de Dumnezeu?!?

Renuntarea la calugarie este un pacat abia dupa tunderea in monahism. Dumnezeu ne stie cat suntem de slabi si nu ne cere imposibilul. Iar viata de monah este o viata grea, plina de ispite si lupte directe cu diavolul; evident pentru cel, care ia totul inserios. Cei, care confunda manastirea cu un camin de nefamilisti, nu vor sti nici de incercari si nici de haruri. Sa Il lasam insa pe Dumnezeu sa ii judece pe acestia, nu noi.

Mda, hai sa-ti confer putina adrenalina ...
Ei bine, cand biserica o sa scoata tampenia asta de conceptie, precum ca este strigator la cer, este pacat de moarte, este dezastru, este asa si pe dincolo daca parasesti manastirea ( concept neregasit in biblie ), chiar si dupa ce ai fost facut monah, atunci o sa se curete manastirile de atatia parveniti, de ipocriti, de curvari, de oameni violenti, de semianalfabeti, de materialisti si de betivi , de obsedati de putere , posesivi ...inclusiv de victimele acestora.
Pana atunci, continuati sa va complaceti in minciuna si teorii sfinte...
Manastirea este un loc unde oamenii incearca sa se roage mai mult, nu numele , haina sau biserica din mijloc il sfinteste, ci inima omului si smerenia acestuia, nevointa lui daruita cu adevarat Domnului, mai ales prin semenii care-i respecta si-i ajuta....ceea ce nu prea coincide cu adevarata viata de manastire.
Mi s-a facut lehamite de atatea teorii pompoase despre viata monahala, cand realitatea este un dezastru...iar oamenii continua sa sufere, supusi sub aceasta veche si nejustificata perceptie asupra ireversibilitatii fata de decizia monahala.
Oamenii sunt oameni oriunde ar trai, ar trebui respectati ca atare, ar trebui tratati cu egalitate, ar trebui sa prezinte aceleasi drepturi si obligatii, sa fie supusi aceluias instinct de responsabilitate, ar trebui intelesi ca fiinte complexe supuse atator rationamente, ar trebui mangaiati oricum, indiferent de statutul acesta pamantean, care este oricum atat de efemer . Spunem ca nu dam importanta vietii materiale, dar materializam atatea lucruria fata de simple conceptii si le conferim statutul primordial in viata omului, le consideram chiar virtuti, cand INIMA este cea care emana totul pe pamant, tocmai de aceia se cheama spiritualitate apropierea de Dumnezeu, pentru ca sufletul nostru este cantarit mai cu precadere decat haina pe care o purtam, lantul de rugaciuni pe care le rostim, locul in care le rostim, samd.
Nu stiu, am ajuns sa cred ca aceasta perpetua tendinta de ura, judecare si pizma fata de oamenii care din diferite motive justificate sau nejustificate, parasesc manastirea, nu reprezinta decat o dovada de primitivism, insensibilitate si prostie, altfel nu as putea sa asociez aceasta atitudine cu credinta, oricum as da-o. Exista foarte multe motive, multi factori, multe realitati care determina oamenii sa traiasca intr-un fel sau altul, sa-si schimbe pozitia, straiele, conceptiile, pentru ca viata este o permanenta influientare fata de ceea ce ne inconjoara, o manipulare reciproca...cum putem gandi atat de obtuz cand incercam sa judecam lucrurile prin prisma credintei ? ! Nu inteleg, atata timp cat vedem, simtim, auzim cat de diferita si de complexa este viata din jurul nostru, din interiorul nostru....

...si daca il facea rasofor si pleca din manastire, tot putea sa se casatoreasca, dar cu nunta a doua! Ci daca fagaduiai deja si erai calugarit, atunci NU! Odata luata mantia si Paramanul (schima monahala) esti deja LOGODIT lui Hristos!

A doua parte a raspunsului este pentru Valy76.

Nu imi pare rau ca m am casatorit , dar acum ma gandesc la mantuirea mai multor sufleta pe cand la manastire m ar fi preocupat doar mantuirea mea.

Ne inselam daca credem ca monahii sunt preocupati numai de mantuirea personala. Ar insemna sa fie mai prejos decat mirenii cu viata de familie.

Stim ca viata monahala este chipul vietii ingeresti. Dupa cum ingerii, potrivit randuielii dumnezeiesti, au in paza oameni, cetati (orase), sau chiar popoare intregi, la fel si monahii poarta in rugaciunile atat pe cei apropiati lor, cat si intreaga lume.

Ce cugetare egoista !
Dar, stai fara griji, exact pe asta se pune seama in manastire, asa ca ai fost la obiect.
Oricum, nu stiu cat de matur esti, dar cu siguranta trebuie sa inveti faptul ca, cu cat osteneala pentru mantuire este mai mare si implica si grija fata de cei din jur, cu atat si rasplata va fi mai mare.

Nu a cugetat egoist,cred ca ai inteles gresit,probabil vroia sa spuna ca ar fi ocupat doar de MANTUIREA lui,si nu de celelalte desertaciuni,ce spune sfantul Apostol Pavel,,CEL CE ISI I-A FEMEIE CAUTA SA PLACA FEMEI LUI,IAR CEL CE SE DUCE DUPA HRISTOS CAUTA SA PLACA LUI HRISTOS''.Caci cautand mantuirea ta,implicit nu vei putea sa-ti neglijezi aproapele,nu-i vei fi indiferent.Dar nu trebuie neglijata nici sfanta taina a cununiei,caci oamenii din lume pazind-o pe aceasta se vor mantui,insa ravnitori de viata ingereasca nu au ce cauta in lume ca si oameni ai acesteia,ci propovaduind acolo pe Hristos.Cat despre Hristos acesta a fost un propovadiutor al monahismului,in chip tainic desigur,Sf.Prooroc Ilie,Sf.Ioan Botezatorul,apostolii,(Sf.Petru a fost casatorit,deci a fost un act imoral ca si-a lasat femeia pt. Iisus?),toti au trait ca monahii,dar desigur in lume,caci trebuiau sa-l predice pe Hristos.Bazele monahismului s-au pus prin sec.4.

Raman la ideea ca a fost o cugetare egoista, oricat de mult ai infrumuseta dumneata acest concept, adevarata viata virtuoasa are in vedere individul alaturi de oameni, osteneala, mai ales fata de cei din jur, astfel s-a prezentat Insusi Mantuitorul langa oameni si pentru oameni.
S-a ostenit pentru ei, i-a ajutat, i-a inteles, i-a mangaiat...in cele din urma S-a dat pe Sine spre Jertfa, iar noi inca ne mai indoim de importanta convietuirii printre oameni.
Domnul a fost si a binecuvantat nunta din Cana Galileii, a inmultit vinul, a vindecat bolnavii,...toate par desartaciuni, dar Domnul le-a dat importanta pentru a invata si noi ca, desi sunt trecatoare aceste lucruri, fac parte din viata noastra si contribuie deopotriva la curatirea sufletului nostru prin calitatea ce le-o conferim.
Ps. , Vali, daca chiar ti-ai face griji ca trebuie sa te gandesti acum si la mantuirea familiei tale, din dragoste nu ti s-ar parea greu si ti-ai purta jugul cu bucurie si demnitate tocmai pentru ca asa a fost voia Lui Dumnezeu.
Pana la urma, de ce te temi, de iubire sau de nepasare ?

Pacat ar fi doar in situatia in care ai fi fagaduit lui Dumnezeu calugaria si nu ai indeplinit fagaduinta...
Acum ca esti casatorit nu are de ce sa iti para rau, cat despre mantuire, mai draga, nu o poti dobandi singur ci impreuna cu familia ta! Nici in manastire daca erai nu puteai sa te mantuiesti singur si nici sa te gandesti doar la mantuirea ta!

Nu,nu cred ca este pacat.Ar fi fost pacat daca deja ai inceput aceasta treapta.

..buna,,, si rasofor sa fii tot ai drept sa te casatoresti... E considerata a doua casatorie,,, si ai si un canon de facut,,,,
cauta un pidalion si gasessti mai exact.....
Sau mai depinde si de duhovnic cum te vede "k penitent"