ce v-a determinat sa deveniti religiosi?

cand ati realizat ca s-a produs o schimbare din acest punct de vedere?

sunteti crestini practicanti? daca nu, de ce?

Ce inseamna crestin practicant?

Cred ca notiunea de "practicant" a aparut ca o reactie a celor adevarat credinciosi vizavi de cei credinciosi doar cu numele.Credincios practicant inseamna ca credinta ta se manifesta la nivelul faptelor,nu al vorbelor.

:)Crestin practicant inseamna lupta pentru a restaura chipul lui Dumnezeu in noi,stricat prin pacatul stramosesc si incercarea de a ajunge la asemanarea cu Dumnezeu.Apoi mai inseamna razboiul ce-l avem de purtat pe cele trei fronturi:cu patimile noastre,cu lumea si cu diavolul.

Daca asta inseamna a fi crestin practicant, apoi va las pe Dvs sa luptati pe toate fronturile, eu nu am asemenea dusmani. Gandul meu este curat, luminos, si vreau numai bine pentru mine si pentru lumea in care traiesc.

Am sa va spun eu citeva cuvinte :
Parintii mei au fost crestini asa ca m-am nascut in atmosfera credincioasa .Mama m-a dus la biserica poate vreo 15 ani dupa care m-a lasat in pace . Pot sa spun ca virgula ca copil am trait totul superficial ,in virtutea inertiei din familie , nu ma preocupa subiectul , nu ma intrebam nimic , nu ma interesa nimic . Si totusi creierul "s-a incarcat" caci dupa o lunga perioada de pribegie , m-a trezit Dumnezeu si toate cunostintele mele acumulate (caci Evanghelia in biserica am memorat-o ,n-o citisem niciodata )au inceput sa lucreze dintr-odata ,setea de informatie ,de cunoastere a celor sfinte a trecut pe plan principal.
Sa nu ma departez pre tare ,sa raspund la intrebari :
2. Schimbarea s-a produs print-un soc ,am pierdut pe cineva drag , Dumnezeu sa-l odihneasca .
3. La intrebarea a treia nu pot sa spun mai mult decit atit :
Durerea despartirii de Dumnezeu pentru asa o perioada de timp , nu poate sa ti-o ia nimeni , macina sufletul . De cite m-am lipsit ,de cite n-am avut parte ,cit am suparat pe Dumnezeu !...... pentru care rugaciuni m-a suportat si nu mi-a luat sufletul in mijlocul ratacirii ? E rau sa fii dator la cineva , dar mai ales la Dumnezeu !
Doamne ajuta !

Cat de frumos ai spus, maria!Asa ma intreb si eu, pentru ale cui rugaciuni m-a adus din nou la El?Cred ca toti cei intorsi la Dumnezeu au aceleasi trairi, de aceea se inteleg unul pe altul. Numai ca tu ai si darul de a le spune f. frumos.Dumnezeu sa-ti dea intelepciune si mantuire!Mi-ai mers direct la inima! Doamne ajuta!

Si apropo de ce ai spus:"E rau sa fii dator la cineva , dar mai ales la Dumnezeu !".Am citit undeva ca celebra invatatura a Sfantului Siluan:"Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui", asta inseamna:sa ne aducem mereu aminte de pacatele pe care le-am facut , dar sa ne punem toata nadejdea in Dumnezeu care ne iarta si ne mantuieste daca ne intoarcem la El si ne pocaim sincer. Doamne ajuta!

Si eu am raspuns la intrebari.
1. Cred ca eram dintotdeauna. Nu am constientizat si nu am simtit nevoia o perioada. Apoi m-am imbolnavit foarte tare. Dintr-o data. Am umblat 12 ani pe la toti doctorii. Mi s-a spus ca nu stiu ce am.
2. Apoi, unul mai istet ma intreaba: ai iubit vreodata? Eu raman surprinsa deoarece nu am avut sentimentul pana atunci. Doctorul imi zice: asta e problema ta, lipsa de iubire. Si mi-a intrat la cap. Apoi, cand am simtit nevoia sa iubesc, mi-a aparut persoana. Culmea ironiei asa cum a aparut asa a disparut. Dumnezeu sa-l odihneasca! Cu el discutam mult despre Dumnezeu, el nu credea. Pacat. Era un om deosebit cum nu am mai gasit in rest. Dupa momentul respectiv, primul gand a fost sa caut raspuns in credinta.
3. Si pot spune ca incerc sa pun in practica tot ce am acumulat in acesti ani. Uneori reusesc, alteori mai invat din greseli, dar merg inainte cu incredere. Cred.

Eu cred ca fiecare dintre noi am avut un timp al nostru cand l-am descoperit pe Dumnezeu si nu numai. Am descoperit puterea rugaciunii si ajutorul care, nemaisperat, ne-a venit, poate in momentul cand nu mai speram, nu mai asteptam nimic si eram pe punctul de a ne pierde iremadiabil. Poate tocmai aceste intamplari miraculoase ne-au intarit credinta.
Dar, ceea ce nu pot sa concep si nici sa accept este exaltarea, exagerarea, vorbaria multa si inutila a unora care se vor si chiar se considera atoatestiutori. Cred ca si lui Dumnezeu ii place echilibrul, moderatia, logica, bunul simt, numai ca El, dragutul, lasa totul la latitudinea noastra.
Daca e adevarat ca noi suntem facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, atunci lasati-ma sa mi-l imaginez si pe El razand in hohote si cu lacrimi de foarte multe ori, chiar si numai citind acest forum!

silverstar,

scuza-ma ca-ti spun asa direct, dar esti rautacioasa si superficiala. in general, nu-mi sta in fire sa spun adevarul oamenilor in fata ca sunt putini care il suporta. de aceea, prefer sa ii las sa-l descopere singuri. am observat ca postarile tale sunt cam agresive atunci cand nu impartasesti opinia respectiva, mai ales daca este una pur crestina, care tie vad ca ti se pare exagerata/demodata. te simti cumva la o cafea pe o terasa, atunci cand scrii pe acest forum ?!.. nu uita cum se numeste, poate atunci ti-ai da seama si care ar trebui sa fie numitorul tau comun.

nu cred ca cineva de-aici se considera atoatestiutor; pur si simplu ne impartasim parerile si experientele personale ca sa putem invata unii de la altii. dar cine nu vrea sa invete si doar se afla in treaba pe acest forum, asta e problema lui...

Cu cea te-a deranjat postarea mea si in care cuvinte si expresii te-ai recunoscut. Sigur, adevarul doare. Dar, nu am altul, decat acesta care e: trist si adevarat.
Cat despre tema, s-a mai discutat sub alt titlu. Administratia ar fi trebuit sa-l treaca automat la @De ce credeti in Dumnezeu" sau cam asa ceva...
Cum crezi ca as putea vorbi cu admiratie despre niste oameni care nu gandesc. Si cei care sunt logici, care gandesc, care au si vin cu argumente, sunt huliti pentru ca indraznesc sa gandeasca, sa se informeze, sa stie cat mai mult.

Silverstar.
Spui ca nu accepti vorbaria multa, dar daca ma uit la numarul de posturi facute pe forum nu stiu ce sa gandesc.

Sunt sigur ca esti un/o mare rugator si ca ne certi din dragoste si iubire acceptand gresala noastra, a celor mai putin luminati de Duhul Sfant si deci mai putin rugatori. Accepta totusi cu mai multa iubire ce noi credem ca e dragoste.

Dumnezeu sa ne lumineze pasii.

Darius, imi place vorba inteleapta si spusa cu folos. Asa, sa insiram vorbe multe si fara nici un mesaj, asta da, nu-mi place.
Si, spune-mi, te rog, te deranjeaza postarile mele? Nici nu stii cat de multe aflu si invat despre oamenii care raspund.

Nu cert pe nimeni. Singurul si marele lucru pe care il doresc este ca oamenii sa fie mai echilibrati si sa gandeasca cu propriul cap.
Repet, e ceva ce-mi doresc, nu impun si nu cer. Insa e greu, daca nu chiar imposibil...

Darius, cine sunt acesti "noi" ?
Suntem "noi" si "voi" ?
Poate unii se exprima uneori fara autocontrol.
Dar cand te vezi pus la zid de intitulatii "noi" crestinii ortodocsi, chiar ca nu mai intelegi nimic.
Si poate ca sensul conversatiei este sa ne dam seama ca si "noi" suntem ca "voi".
Si ca asa-zisele diferente de exprimare si abordare vin poate si din formatia profesionala a fiecaruia. Nu toti participantii la forum sunt preoti. Si nu cred ca ar fi de dorit. Cum s-ar mai putea raspandi invatatura crestina?
Si trebuie sa evoluam. Altfel ne condamnam la o moarte spirituala sigura.
Eu asta cred. Si numai impreuna putem reusi. Altfel nu s-ar justifica numarul de suflete de pe Planeta noastra.
Si dezbinarea si separarea asta unde duce? Care este rezultatul. Uite, cat timp noi ne certam si facem schimburi rautacioase de replici, in Maramures si nu numai se raspandesc ca ciupercile Sectele religioase de genul Biserica de ziua a 7-a si altele.
De ce acei romani si-au pierdut credinta stramoseasca? Crezi ca numai ei sunt de vina, sau este si rolul nostru care i-am "exclus" din acel "noi"?
Cum pot fi recuperati acei oameni?
Stii cum se zice: "tara moare si baba se piaptana".

..."Cred Intr-Unul Dumnezeu,Tatal Atotiitorul, Facatorul Cerului si al pamantului,vazutelor tuturor si nevazutelor..." Fiecare are un crezamant aparte,fiecare dupa intelegerea proprie,dupa circumstante atenuate,dupa invatamintele insuflate de parinti,dupa experientele la care viata il supune,dupa "n"factori care-i determina in timp,sau la un moment dat crezamantul,dar nu in ultimul rand si dupa vointa divina.A fi crestin reprezint cel mai sueperior rang al unei filozofii,dar si cel mai complex...tocmai pentru ca este cel mai complex.Oamenii,de-a lungul timpului au rastalmacit sfanta scriptura,au redat-o cu anumite schimbari,unii au transformat traditiile in considerente religioase,devenind obligatoriu dependente de-aceasta.In timp,a aparut dorinta de "lepadare de lume",si deci dorinta de integrare intr-o lume retrasa de cea sociala,retrasa si sfintita prin fapte dedicate doar Domnului,acestea au reprezentat doar pareri personale,si deci,luate in consideratie doar pentru cei ce doresc sa le urmeze,ca oricare drum existent in viata.Astazi,insa oamenii au ajuns sa le considere batute-n cuie,sa le confere gravitatea in cazul neconformarii,sa le anatemizeze pentru neputinta de adaptare,si astfel credinta devine un dusman de temut a celor care "nu stiu ce sa mai creada".Oamenii sunt responsabili pentru toata controversa care s-a creeat in religie,oamenilor li s-a daruit ratiunea si principiul gandirii,ei le-au folosit pentru diversificare si dezbinare,pentru exprimarea frustrarilor a celor superiori,in legi pentru cei neputinciosi si simpli.Credinta este unica,este simbolul binelui si-al armoniei,dar in mod paradoxal,ea s-a transformat in judecatorul nemilos al celor pamantesti,si-a generat atata si-atata controversa si nepasare.Bunul Dumnezeu ne-a daruit pamantul sa-l ocupam,ne-a daruit roadele pamantului sa le valorificam,ne-a daruit marele dar al procrearii,ne-a daruit acest corp atat de perfect,sa-l ingrijim si sa-i respectam naturaletea,Dumnezeu ne-a facut fii privilegiati ai acestui taram atat de binecuvantat,noi l-am transformat in iadul si raiul sufletelor noastre.Crestinii obisnuiesc sa spuna ca;"cutare l-a uitat pe Dumnezeu,ca nu mai posteste,nu mai merge la biserica.Gata,si-a pierdut plata si toata osteneala de pana acum..." Ce aberatie!,atunci de ce mai exista teoria conform careia Dumnezeu judeca pe toti dupa faptele vietii lor?Ori se mai spune ca "in ce va va gasi ultimul ceas,in aia va va judeca!"Vedeti,sunt teorii care se bat cap in cap,si-atunci eu ce sa mai cred? Cred ca Dumnezeu judeca cu milostivire,in nici un caz cum o fac oamenii,mai ales cei care se considera vrednici de-ai situa pe o anumita treapta inferioara,pe cei mai putin credinciosi.Dumnezeu judeca faptele si cugetele oamenilor in functie de foarte multi factori,Dumnezeu este Dreptul judecator,si ma incred in Intelepciunea sa,asa neputincios si pacatos cum sunt,sunt cu-adevarat.Am inceput sa cred de cand ma stiu,am avut o perioada de infocat propovaduitor(perioada pe care o stimez),si am inceput sa o las mai moale in timp,tot impiedicandu-ma de tot felul de prejudecati din partea celor care fac legile,uneori mai presus de fiinta,ori chiar de Dumnezeu,manifestandu-se in realitate tot ca niste oameni...supusi greselii.Nu consider ca reprezinta o stare de sminteala din partea mea,ci o stare de fapt si realism,pentru ca fiecare traieste intr-un univers propriu,si de ei insisi depinde cum il traieste,si cum are a da raspuns pentru alegerea facuta.

Silvestar, nu stiu cum sa-ti scriu ca sa nu fiu inteles gresit. Nu as vrea sa apar ca un atotstiutor, nici ca un lup moralist ( expresii, de altfel, intalnite aici pe forum ), si sper ca sa nu fiu "urecheat" pentru ca imi spun parerea vis-a-vis de unele aspecte dupa cum urmeaza : in cele citate de mine, ai dreptate in mare parte, insa nu poti vorbi de logica atunci cand vorbesti de Dumnezeu. El nu are nimic logic, si sunt de parere ca daca-L privesti pe Dumnezeu prin spectrul logicii, nu-L vei gasi niciodata. Cat despre inchipuire, sa nu ti-L inchipui niciodata pe Dumnezeu, ca nici heruvimii, nici serafimii nu si-L pot inchipui pe Dumnezeu, si mai ales razand, decat daca-L percepi logic :). In speranta ca poti fi un pic mai ingaduitoare, as vrea sa accepti si postarile celorlalti membri, chiar daca nu esti de acord cu ele. Daca poti veni cu argumente logice :D, arata celui cu care nu esti de acord unde greseste. Doar ca sa-i imparti asa, dupa o parere personala, ca tu gandesti, iar celalalt, nu, mi se pare un pic deplasat. Deci sper din nou sa nu fiu "urecheat" pentru ceea ce am adaugat.

Pentru STEFAN:
E simplu sa faci niste observatii daca nu esti zi de zi pe forum ca sa stii mersul discutiilor. In mai multe postari am spus ca, daca in credinta, in religie intervine logica, acele intrebari cu mii si mii de "de ce"-uri, din credinta, din religie nu ar mai ramane nimic, pentru ca, trebuie sa recunoastem, Biblia, cartea de capatai a credintei, are foarte multe lacune.
In ceea ce ma priveste, vorbesc doar in numele meu, cred ca pot sa-mi infranez logica sau stiu pana unde sa ma intind cu logica pentru a nu ajunge la negarea credintei, a religiei. Deci, sunt de acord cu tine ca atunci cand vorbim despre Dumnezeu, implicit despre credinta, sa nu apelam la logica, dar... nici nu pot inghiti (eu) orice aberatie/afirmatie a cuiva, fara sa ma intreb, la un moment dat, cum? de ce? pentru ce?
Da-mi voie, te rog, sa mi-l inchipui pe Dumnezeu asa cum vreau eu. Eu nu-l vad, de unde-ai scos-o? doar mi-l inchipui, adica IDEEA, ca avand si El sentimente umane. De ce nu? Daca mie-mi este bine, rad, sunt vesela de ce sa nu-l fac si pe Dumnezeu partas bucuriei mele? Vezi, tu Stefane, unui om i se poate lua, sa spunem, libertatea, da? dar niciodata nu i se poate lua dreptul de a-si imagina, de a-si inchipui ceva, de a spera. Asta niciodata nu i le poate lua nimeni, oricat de lacom, de hraparet ar fi cel care vrea sa-l deposedeze de ce este al sau, personal...
Iar sunt nevoita sa ma repet, ca nu poti cunoaste mersul discutiilor daca nu esti aici zi de zi: sunt persoane pe forum, poate in felul lor bineintentionate, Dumnezeu stie! care pun pe seama diavolului tot ce aud si nu le convine, nu inteleg sau nu accepta. A devenit un automatism deja sa pomeneasca numele diavolului dupa care sa vina cu o rugaciune. Este ilar, crede-ma! Sigur, am exemplificat, dar nici in fata evidentei nu s-au oprit.
Apoi, ca sa termin: sa fim OAMENI si sa ne purtam precum OAMENII! Eu nu pot face parada de ceea ce nu sunt. Cum sa-ncerc eu sa conving pe cineva ca sunt o sfanta, cand nu sunt, nici pe departe. Si nu am nici sanse. Cum crezi ca sa nu ma umfle rasul la unele postari care apar ca niste automatisme/robotisme? Am mai spus undeva ca s-a ajuns, la unele persoane, la robotizarea creierului, a mintii. Nu stiu daca e crestineste sa sarim imediat sa condamnam, sa blamam sau si mai rau, sa dam sfaturi, in conditiile in care cel care, poate bine intentionat, mai are tare mult si multe de invatat.
Vezi, spre exemplificare, postarile lui Laurentiu. Eu cred ca este bine intentionat dar doar atat, ramane deocamdata la acest stadiu.
Si, Stefan, eu nu musc, intelegi?

Catre Silverstar
Spune-mi si mie Vreau sa stiu parearea ta
Este mintea omului atat de inteleapata ca sa priceapa tainele lui Dumnezeu?
In ortodoxie vreau sa spun ca exista situatii cand logicul uman este depasit
Mintea omului este depasita......poti sa primesti asta?..sau nu?

DAr ce trebuie sa fii preot
Probabli ca cineva se crede mai bun decat altcineva?
Spune-mi si mie cine este acel cineva?

Nu stiam ...zau ca nu .Clarvazatorii cunosc si stadiile oamenilor?
Lamureste-ma si pe mine ca sa inteleg mai bine? Vrei?

1. Ce sa inteleg prin religios? De cand am inceput sa privesc lucrurile din perspectiva ortodoxa ? Asta e sensul intrebarii..? Hm...daca da, atunci pot spune ca de cand l-am cunoscut pe Parintele Cleopa, nu personal, insa prin cartile si cuvantul lui.
2. Nu as putea sa incadrez exact in timp schimbarea asta de perspectiva, insa nu e foarte veche. Deci sunt un invatacel in ceea ce priveste trairea ortodoxa.
3. Hm...de incercat, eu incerc....insa ma simt cam departe de a fi un crestin adevarat, cand aud de viata si virtutile vreunui sfant sau de chinurile rabdate de mucenici pentru Hristos.

Sunt niste constatari absolut personale la care, banuiesc ca am dreptul.
Cand iti expui scrierile pe un forum, trebuie sa fii constient de faptul ca, din varii motive, citesc si altii. Si de ce nu am trage niste concluzii? Nu este voie? Mie nu-mi este frica sa scriu sau sa ma exprim. Fiecare suporta consecintele. Asa cum tu ti-ai permis ca in legatura cu mine sa tragi niste concluzii total eronate in care vad ca persisti, de ce eu nu te-as folosi ca etalon al unei exprimari robotizate. Daca nu-ti doresti asta, roaga administratia sa-ti bage postarile la invizibil.

Pana la urma,mirelat,tu nu ai argumentat initierea topicului,despre tine nu ai spus,cand ai inceput sa crezi?,de ce?Si daca esti practicanta sau nu?? Ar fi cazul sa o faci,pentru ca pe aceasta baza isi exprima fiecare parerea despre viata proprie in conformitate cu intrebarile postate de tine.

Eu te-am intrebat ceva Tu ma ei cu robotizarea

Concluzii nu am tras eu ci tu le-ai tras Tu ai zis ca ai darul clarviziunii
si eu doar te-am intrebat ceva? /Eu nu-ti scot asta de la mine din burta..te-ntreb si eu ca omul
Pentru ca ai zis ca nu faci nici un efort si-ti vin lucrurile asa in minte
de aceea te-am intrebat Vreau sa imi dau si eu seama cum functioneaza clarviziunea asta
Iti apare LAurentiu stadiul cu tare, X stadiul cutare ,Y alt stadiu ..sau cum?
Multumesc pentru raspuns

Multumesc, Ory, pentru solicitare. M-am gandit sa nu scriu eu despre mine mai intai pentru ca fiecare sa scrie ceea ce crede de cuviinta, fara sa se simta ingradit ca trebuie sa o faca intr-un anume fel. Chiar m-a interesat sa aflu experientele altora si cum i-a canalizat Dumnezeu catre El. Raspunsurile din partea mea ar fi urmatoarele :

1. In timpul facultatii mergeam des in vizita la o prietena si colega de facultate. Mama ei devenise foarte credincioasa mai ales dupa moartea sotului ei, si se straduia ca si pe altii sa ii sfatuiasca si sa ii indrume in acest sens. Mergea des mai ales la Manastirea Crasna/Prahova si dadea acolo cele de cuviinta ca sa se faca parastase si liturghii pentru sotul ei. Intr-o zi mi-a povestit cum il visase pe sotul ei ca isi smulge un sarpe din inima si rasufla usurat, iar cand a povestit asta duhovnicului ei acesta i-a spus ca e un semn ca Dumnezeu i-a iertat pacatele si ca ostenelile ei nu au fost in zadar. M-a impresionat foarte mult scena asta, cu scosul sarpelui din inima, si recunosc ca este o imagine pe care o consider emblematica pentru un crestin.


2. O schimbare cred ca s-a produs cand mama prietenei mele mi-a dat sa citesc, intr-una din vizitele mele, Pelerinul Roman. Cartea nu prea se gasea pe piata la vremea aceea (acum vreo 15 ani) si am citit-o cu interes.

3. Da, indraznesc sa ma cosider crestin practicant. Nu ma consider o sfanta si nici o atoatestiutoare, dar incerc sa pun in practica in viata de zi cu zi o farama din pildele de sfintenie ale ortodoxiei, sfaturile Sf. Parinti, cuvintele din Pateric si din Limonariu, si incerc sa ii fac si pe altii sa se intereseze de Dumnezeu. Merg la liturghie dumninica si la sabatori, pe cat posibil. Ma simt bine in biserica noastra ortodoxa, il simt pe Dumnezeu aproape.

Foarte frumos Mirelat de-ar fi toti ca tine...!

S-ar bucura Sfintele Puteri

Am devenit crestin practicanta datorita socului cultural, provocat de schimbarea tarii. Ma aflu acum intr-o tara cu toate "libertatile", una protestanta. Si aici sunt oameni de suflet, dar marea majoritate din jurul meu considera credinta o prostie si se comporta ca atare. Ajunsa in situatii grele, I-am cerut lui Dumnezeu ajutor si nu a intArziat sa-mi trimita, prin persoana unei credincioase din Romania, ´cu care am facut primii pasi adevarati in cautarea Domnului Hristos. Cum am pierdut f mult timp din viata mea cu alte interese, precum astrologia, numerologia, culori, vibratii, meditatii (doar ca amatoare) si aflandu-ma acum ca unica crestina in mijlocul unui "viespar", nu mai am timp de bajbaiala. Sunt atacata din toate partile si doar rugaciunea ma tine teafara.
Am realizat, ca acceptand ceea ce scrie in Biblie, in scrierile Sfintilor Parinti, in predici, scurtez timpul de cautare al adevarului. Asta nu inseamna ca nu gandesc. Gandesc si eu, dar Dumnezeu gandeste mai bine ca mine.
Cum nimic nu e intamplator, tot ce am citit mai inainte despre yoga, budism, etc mi-au folosit acum in a recunoaste anumite practici din cadrul acestui "viespar", in care nou venitii neavizati, cad si isi pierd sufletele cat ai clipi din ochi. Totodata, insa, Dumnezeu m-a pus sa sortez tot ce acumulasem, caci nu putem avea doi Domni. Nu putem sluji totodata Luminii si intunericului. Cu aceasta ocazie am invatat sa ma bucur in special de insuccese. Orice drum inchis ma indrepta spre un altul cu o deschidere mai mare.
Cea mai mare bucurie a fost sa constat, ca acest "viespar" este neputincios in fata Domnului. Pe mine m-ar fi halit din trei miscari, dar stiu ca lupta nu o duc eu, ci Domnul.

Draga anca,
tu ai un razboi in plus ,caci spune Scriptura bine este a locui fratii impreuna .
Se indeamna , se sprijina , se roaga unul pentru altul .
Cred ca esti constienta de acest lucru . Singurul sprijin in astfel de situatii este Dumnezeu . Si eu sint citeodata singura . Trebuie sa pastram legatura vie cu El si ne va da tot ce ne lipseste .
Este plictisitor sa stai la masa cu oameni necrestini . Vorbesc despre nimic . Nu pot suporta o discutie din care lipseste Dumnezeu , grija pentru suflet . Pentru mine a devenit aproape un cosmar , nu stiu cum sa dispar mai repede .
In momente din acestea este foarte important sa distingi clipa cind trebuie vorbit si cind trebuie tacut . M-a invatat si pe mine Domnul . Dar invatatura Lui este o scoala a durerii caci mult am suspinat pina am inteles , asa cum mai spunea cineva " de multe ori am plins pentru ca am vorbit de Dumnezeu cui nu trebuia ".
In acest context iti doresc Har de la Dumnezeu , Intelepciune si Putere sa stai dreapta !
Doamne ajuta !

Foarte adevarat ce spui tu aici, Anca. Ce bine ar fi ca multi alti crestini sa ajunga la adevarul acesta, si sa nu ramana "caldicei". Doamne ajuta!

Tu creyi ca fara efortul tau, fara actiunea ta, ai fi obtinut ceva doar rugandu-te? Dumnezeu da, de multe ori da poate necuvenit de mult, dar fara actiunea celui care doreste nu se poate obtine nimic.
Ia ca exemplu un elev care are un examen greu pe care trebuie sa-l promoveze. Se roaga de face rani la genunchi, dar nu invata nimic. Crezi ca va promova examenul? Niciodata!... Puterea de a obtine ceva, de a realiza ceva sta numai in noi, in actiunea noastra!

Actiunea noastra este una, puterea insa vine de la Dumnezeu!

Adica eu trebuie sa inteleg ca Dumnezeu i-a dat putere soferului care a trecut cu masina peste copilul meu, nu? Si tot Dumnezeu l-a scapat de raspundere sau banii cu care si-a cumparat libertatea mituind politia si procuratura?

Faptul ca unii dintre noi trec prin drame pe care nu si le explica/justifica nu ii indreptateste sa devina vindicativi fata de Dumnezeu si nici sa slabeasca in credinta. Ia exemplu de la dreptul Iov care a rabdat toate pana la sfarsit, zicand : "Domnul a dat, Domnul a luat". Doamne ajuta!

Nu intamplator am intrebat cu ceva timp in urma care caine saruta mana care-l bate? Ori nu a fost inteleasa intrebarea, ori, de teama, nimeni nu a raspuns. Doar cine a trecut prin ce trec eu, intelege si poate da un raspuns, chiar daca nu direct!

Mirela,nu te contrazic cu relatarea despre intelepciunea dreptului Iov,dar imi dau seama ca-ti este usor s-o aplici atunci cand este vorba de suferinta altcuiva,sta-n firea noastra sa fim astfel,si sa exprimam ori sa simtim mai superficial lucrurile atunci cand nu stim despre ce este vorba din adancul sufletului si simtirii noastre.Nu exista durere pamanteana(sufleteste vorbind)mai mare decat cea simtita la un eveniment tragic care se poate intampla propriului copil.Stii cum este atunci,nu-ti mai amintesti de-un amarat de rabdator ca dreptul Iov,in disperarea ta nemarginita,ajungi pur si simplu sa-l urasti pe Dumnezeu,sau poate chiar sa-l renegi(in unele cazuri si unii oameni).Exista cu-adevarat anumite suplicii pamantene care nu pot fi descrise in cuvinte,nu ne mai ramane decat Dumnezeu cu mila,iar daca totusi razbim de trecem peste acestea fara a ajunge la suicid,atunci cred ca Dumnezeu nu-ti mai i-a in consideratie necredinta care ti-a invadat sufletul amarat,pentru ca intr-un fel ai biruit de ai ramas in picioare,multumind prin viata ta Creatorului Milostiv si a tot si a toate stiutor.Dumnezeu nu judeca precum oamenii si este mult mai ingaduitor decat acestia.

Exemplul dreptului Iov, si altele din Biblie, este pentru a ne intari si indruma in viata. L-am dat din dorinta de a ajuta, si nu din superficialiate fata de suferintele altora. Si eu am avut o incercare foarte grea, si daca nu m-as fi lasat ajutata, singura nu as fi putut trece peste ea. In plus, sunt constienta ca ajutorul mi-a venit de la Dumnezeu, chiar daca cei care l-au concretizat au fost oameni ca si mine.

Sunt caini credinciosi care nu-si parasesc stapanul chiar daca acesta ii bate cateodata.

Doanme ajuta!

Draga maria55, iti multumesc pentru faptul ca ai inteles cat imi e de greu. Desi sunt singura, caci putini pot intelege prin ce trec, totusi nu sunt niciodata singura, caci Il am pe Domnul aproape. Da, acum regret departarea de tara si de Biserica si traiesc cu speranta revenirii, caci doar acolo ma simt cu adevarat acasa.
Discutiile inutile le inlocuiesc cu tacere umpluta de rugaciune si predici inregistrate pe mp3. De cand fac acest lucru munca mi se pare mai usoara si ajung mult mai odihnita acasa. Multumesc de urari. Eu sunt slaba, dar Domnul ma intareste.
As vrea cu aceasta ocazie sa multumesc membrilor acestui Forum crestin-ortodox, caci datorita voua am gasit un cerc de prieteni necunoscuti, de la care am de invatat si care vad ca ma inteleg, atunci cand le impartasesc din gandurile mele.