De ce nu ni se arata Dzeu?
 

Mereu mi-am pus aceasta intrebare, nu ptr ca nu cred si am nevoie de dovezi ci din pura curiozitate. Ce bine ar fi daca ar mai vorbi cu noi din cand in cand sa ne dea curaj cand ne credem invinsi, sa ne certe cand gresim, sa ne tina in brate cand ne simtim singuri si parasiti, sa putem sa avem un dialog si nu monolog atunci cand nu avem raspunsuri la intrebari.

Sub ce forma sa ne vorbeasca?
Sa apara vreun nou profet? Sa il auzim perssonal cumva,doar noi,in vreo stare de rugaciune mai avansata? Sau cum?
Dumnezeu ni se arata in permanenta .Cel care iti cere pe strada este Dumnezeu care iti cere,iar daca ii si dai ceva ,Dumnezeu insusi va glasui in tine,prin aprobarea constintei tale.
Dumnezeu de aia ne a lasat cu oamenii care ne inconjoara,pentru ca prin dragostea fata de ei,sa il avem mereu pe El in mijlocul nostru.
Dumnezeu se arata si la sfanta Impartasanie,caci cele ce le mananci atunci sunt chiar Trupul sau,si cele ce simti ca se schimba in tine apoi,este chiar harul Sau.
Iar daca vorbesti dpdv istoric,de ce nu a mai glasuit Dumnezeu lumii,nu a mai fost nevoie.Pentru ca Iisus a fost culmea tuturor profetiilor,si implinirea lor.Daca cineva nu crede in Hristos,degeaba ar auzi acum iara glasul lui Dumnezeu,caci mai mult decat s-a aratat El in Hristos ,nu se poate arata oamenilor.

Mie mi-ar fi teama/rusine sa Il vad pe Dumnezeu. :(

fiindca suntem prea nevrednici
 

De ce nu ni se arata Dumnezeu? Fiindca nu suntem vrednici sa-L vedem. Un preot spunea, odata, intr-o predica duminicala, ca nu este cu putintza ca noi oamenii sa-L vedem pe Dumnezeu din cauza pacatoseniei noastre, pt. ca ne-ar arde, fiind cu mult mai puternic decat Soarele, si dupa cum nu ne-am putea apropia de Soare (nu putem nici a privi soarele cu ochiul liber, fara sa orbim, daramite sa ne mai si apropiem de el!), tot astfel nu ar fi cu putintza nici pe Dumnezeu a-L privi si/sau vedea. s.a.m.d....

La modul concret nu este cu putinta sa il vedem acum, pentru ca nu am putea rezista prezentei Sale sfinte. Stim ce s-a intamplat atunci cand cei care au venit sa-l aresteze pe Domnul in gradina Ghetsemani, oamenii aceia au intrebat si li s-a raspuns "Eu sunt". In acel moment Mantuitorul a fost pentru cateva momente in plinatatea Sa iar oamenii respectivi au cazut la pamant. De asemenea, prin Sf. apostol Pavel ni se spune ca la cea de a doua venire noi cei vii care vom fi ramas vor fi transformati, intr-o clipa, pentru intalnirea cu Domnul care va veni in mare slava. Este nevoie sa fim schimbati din toate punctele de vedere ca sa "facem fata" intalnirii acesteia.

As mai vrea sa iti dau un exemplu cand Domnul insusi fiind in trup nu a fost cunoscut de doi dintre ucenici atunci cand mergeau pe drumul Emausului. Mantuitorul se apropie de ei si intra in vorba, nu le spune pe fata cine este, ci ii lasa usor, usor sa il descopere, lucru care se intampla intr-un tarziu. Dumnezeu nu ne spune direct, sunt cu tine, te ajut, te iubesc etc, ci ne lasa sa observam singuri, cert este ca si la bucurie, si la necaz Domnul este cu noi. A se vedea atitudinea Mantuitorului in doua momente sociale complet diferite, nunta din Cana si o inmormantare sa-i spunem(ocazia in care este inviat Lazar). Domnul se bucura cu cei ce se bucura(nunta) si plange, se infioara in duhul Sau la moartea cuiva(aceea a lui Lazar)

"Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre care nu cutează a căuta nici cetele îngereşti".

mi-au placut raspunsurile voastre, poate sunt puierile intrebarile mele dar voi ma ajutati mult sa fac lumina in ceata in care sunt.

Sa va ajute Dzeu!

Daca nu vezi pe Dumnezeu si mai pacatuiesti, mai gresesti, mai ai indoieli, etc., multe ti se vor ierta foarte, foarte usor.... nu ai vazut si totusi ai crezut.

Dar daca vezi pe Dumnezeu si continui sa pacatuiesti dupa, nu ai cum sa fi iertata la fel de usor... ai vazut, ai stiut, ai cunoscut, si totusi ai gresit...

Da , asa este. Si totusi unora se arata si vorbeste cu ei, ce mult mi-ar placea sa vb si cu mine macar in vis.

poate daca l-ai auzi ca la radio nu ti-ar mai fi asa de frica

Si tu chiar crezi ca Dumnezeu vorbeste cu unii oameni in vis? :7:
Dumnezeu ni se descopera pe masura posibilitatii noastre de intelegere. El este langa noi in necazuri si nevoi, dar si in bucurii! De vorbit ai putea sa ii vorbesti tu mai des prin rugaciune caci El iti vorbeste prin fiecare rasarit si raza de soare, prin aer si tot ce ne inconjoara! A crede ca unii vorbesc cu Dumnezeu consider ca trebuie mare atentie si discernamant intrucat cel pe care Dumnezeu il invredniceste de asemenea mare dar nu va face publicitate din asta ci se va socoti nevrednic... Nu zic ca nu exista si astazi monahi sau preoti induhovniciti, cu viata placuta lui Dumnezeu, si ca Dumnezeu nu li se descopera, dar nu cred ca un om de rand poate sa il vada pe Dumnezeu intrucat marginitul nu poate cuprinde pe Cel nemarginit!

Prefer INTRUTOTUL varianta asta, sa ne CLARIFICE INSUSI DUMNEZEU CE SI CUM nu preotii, adica oamenii cu inchipuirile si fabulatiile lor.
Asa ca asteptam comunicari CLARE, nu abureli. Dupa clarificari o sa avem grija sa URMAM ceea ce VINE DE LA EL nu din fantezia noastra.

PREFER SA CRED DUPA CE VAD!!!...lasati textele astea adaugate
Toti oamenii trebuie sa fie precum Toma necredinciosul...de fapt asa si sunt insa nu recunosc din cauza MINCIUNII DE SINE!..si a "politicii"

Dar cel nemarginit POATE sa se coboare la cel marginit si sa-i explice ce si cum. Nu-i nevoie sa cautam justificari si scuze!
Dumnezeu NU are nevoie de avocati!

Exista in Pateric un exemplu potrivit pentru intrebarea ta. Un frate este ispitit de diavol sub chipul lui Hristos- prin smerenie, fratele considera ca nu este vrednic sa I se arate Hristos in lumea aceasta, iar diavolul a disparut. Sunt oameni care cad victime unor plasmuiri ale diavolului. Putini sunt cei care sunt invredniciti de vederea luminii dumnezeiesti inca din viata aceasta ca fiind capatul rugaciunii inimii. In rest din pacate multi sunt victime ale lumii fantasmagorice create de diavol.

Sigur ca poate si a si facut-o pentru cine vrea sa inteleaga! Nu cred ca va mai veni o data ca sa "explice ce si cum"! A fost destul de clara Descoperirea lui Dumnezeu care a atins punctul culminant in Persoana Domnului Nostru Iisus Hristos!

Acum inteleg de ce esti asa de revoltat. Nu crezi in minuni.
Roaga-te la Dumnezeu (daca macar in El crezi) sa te invredniceasca de ele.
Vorbesc foarte serios... daca iti doresti din tot sufletul, ai sa ai parte si tu de minuni. :)

Uite ce a spus Iisus Hristos:

"Pentru ca M-ai vazut, Tomo, ai crezut; fericiti cei ce n-au vazut si au crezut"

Nu zic ca nu suntem toti Tome si Tomi, ci ca nu asa trebuie sa fim. Ca daca trebuia sa fie asa toti oamenii, n-ar mai fi zis ca fericiti cei ce n-au vazut si au crezut.

Nu,nu ai inteles, eu cred in minuni CIND le vad, nu cred in telefonul fara fir, in aia nu cred!. In schimb daca tu crezi in basme este treaba ta.
Eu unul sunt sigur ca nu pacatuiesc cu nimic ca nu cred in povesti la a suta mina.

Ce spui tu este o mare contradictie.
Daca asa TREBUIE sa fim de ce ne-a CREAT pe toti sub forma de TOMA si de ce nu a lasat macar izvoare istorice ca lumea CLARE! daca vrea sa NU fim ca Toma.
Oricum eu ma multumesc cu scoala iubirii aproapelui...in rest nu-mi pierd somnul cu dileme imposibil de explicat

Pai si eu ce ziceam? Roaga-te ca sa le vezi. Dar nu asa cu 'fitze'

Pe asta nu o sa o inteleg IN VECI.

Eu unul sunt CONVINS ca PASAJUL ASTA este o facatura mincinoasa adaugata(stim clar cu ce scop) din primele secole

In lumea unde MINCIUNA DOMINA, sa adopti o asemenea atitudine...pardon! poate proshtii!

Bine, frate.
Eu mai inapoiata cum sunt, o sa cred ca a zis-o El si-o sa incerc sa cred si-asa (cred, Doamne, ajuta necredintei mele, vorba aceea). :)
Si-apoi Toma a fost singurul, dar restul ucenicilor au crezut si au fost mai fericiti decat Toma. Deci se poate.

Serios, si care sunt minunile vazute de tine PERSONAL?...sau tu esti cea fericita :)))

ASta cu ucenicii care au crezut dinnou este o aiureala.
Uite-te in icoane si ai sa vezi cu cita curiozitate CERCETEAZA CU TOTII ranile Mintuitorului.

Apostolii NU AU AVUT CURAJUL SA CEARA cercetarea ranilor. Asa se intimpla si in realitate la sedinte. Cei mai curajosi SPUN ceea ce ABSOLUT TOTI au pe suflet.
De aceea trebuie sa cunosti ceva PSIHOLOGIE sa intelegi Scripturile!

Eu nu vreau minuni. Si chiar daca as fi avut parte de ele si le-as spune, nu ma crede nimeni. Asa ca... fiecare cu 'ciolanul' lui.
Dar eu iti zic ca daca iti doresti cu adevarat si fara 'fitze' o sa vezi si tu 'lucruri minunate'.
"Cere si ti se va da" ;)

Editat ca nu are rost :)

si daca acest pacat al minciunii de sine este tocmai acel pacat care iti VA inclina balanta catre rau, ce te faci?

Tot c'est la vie vei cinta?

De ce lumina nu vine i vazul TUTUROR? te-ai intrebat asta vreodata?..asa ca pe vremea marilor Proorocilor

exact :))....

Daca oamenii l-ar vedea pe Dumnezeu mereu, ar crede din frica, nu din dragoste.
Daca oamenii l-ar vedea pe Dumnezeu ar ajuta saracii din teama pedepsei eterne, nu de dragul lor.
Daca oamenii l-ar vedea pe Dumnezeu toti ar merge la Biserica precum robotii.
Daca oamenii l-ar vedea pe Dumnezeu nu am mai putea alege decat ceea ce vrea Dumnezeu. Nu ar mai exista liberul arbitru.

Zice-se prin unele interpretari ale Apocalipsei ca dupa ce va invinge pe Antihrist, Hristos va lega pe Satana vreme de mii de ani si va face pe Pamant o Imparatie a Pacii. Oamenii vor vedea, si totusi, cand Intunecimea sa va fi deslegat, pe multi va atrage de partea sa....

Multi vor atunci, "nu ne trebuie Dumnezeu, ne-am saturat de tiranie ! Vrem tigari, vrem droguri, ce atatea restrictii, vrem libertate, nu mai vrem sa fim sclavii nimanui !" Fraza din urma, sub forma asta sau sub forme mai elaborate e folosita frecvent in retorica grupurilor sataniste.

Pe Dumnezeu puteti sa il gasiti prin stiinta si ratiune. E drept, putina stiinta s-ar putea sa va impinga in ateism (cum se intampla de atatea si atatea ori), dar mai multa stiinta duce eventual la Deism.

Pe Dumnezeu il vedem in fiecare zi,SE manifesta prin tot ce este frumos in jurul nostru,trebuie doar sa ne deschidem sufletul si sa-L primim.Licean fiind,ma plimbam intr-o dupa-amiaza pe bulevard(in C.de Arges) si ma tot gandeam la extraterestri.La un moment dat vad o fata ce privea florile teilor(pt.cei care nu stiu,de-a lungul bulevardului,pe ambele parti sunt tei)si se bucura ca un copil.Am realizat cad de "sec"treceam prin viata,ani de zile "batusem"bulevardul fara sa vad ce era mai frumos,fara sa-l vad intreg,in toata splendoarea.Deci Frumosul este peste tot,trebuie doar sa-L vedem cu ochii mintii si mai ales ai inimii.Cand nu ai raspuns la o intrebare,roagate cu credinta,EL este mereu prezent si vei primi cu siguranta raspunsul.Raspunsul adevarat ese cel ce,la primire,te inunda de o bucurie linistita,tainica.

Oare ce fel de "dialog" dorim noi? Cate nu ni se par coincidente, cand de fapt sunt raspunsuri clare la intrebarile noastre? De cate ori nu ne iesim din fire fiindca nu ne ies treburile dupa cum am vrea, dar mai tarziu realizam ca e mult mai bine asa (iar daca nu realizam noi insine, macar altii si tot isi dau seama!)? Doar ca omul s-a obisnuit cu "dialogul" si cand merge la furat, sau inseala pe altul, sau joaca la loto, sau joaca fotbal... Si-acolo se vede indreptatit sa spuna "Doamne-ajuta!" si sa primeasca "OK-ul" Lui Dumnezeu intr-o clipita!...
Oare cat de deschisi suntem "dialogului"? Ce facem pentru a fi indreptatiti sa beneficiem de:
- Bate si ti se va deschide!
- Cere si ti se va da!
- Indrazniti! Cine vine la Mine, nu-l voi alunga!
- Daca aveti credinta cat un bob de mustar, veti spune muntelui sa se mute din loc, iar muntele va va asculta.
Oare ce ne lipseste, pentru a intelege? Proorocul care sa vina pe straduta noastra? "Un nebun in plus!", vor spune TOTI. Dar nu avem noi la indemana tot ce ne trebuie? Ce mai cautam?
Da, ca de obieci, nimic nu ne multumeste si cautam mereu si mereu altceva. Pana intr-o zi cand realizam ca tot ce am cautat a fost "vanare de vant" si ca am pierdut de fapt drumul drept, desi existau indicatoare "speciale" la tot pasul!

Dumnezeu ni s-a aratat - si ni se arata - in multe randuri si in multe chipuri. Din iubire, a luat pana si trup omenesc ca pe noi sa ne indumnezeiasca.

Sa fim sinceri, daca simtim o oarecare distanta intre noi si El, nu i se datoreaza Lui, ci noua. Dumnezeu este discret, vegheaza permanent asupra noastra in mod nevazut. Si-a implinit planul cu privire la mantuirea lumii, iar acum, asteapta raspunsul fiecaruia dintre noi.

Dar noi ce facem? Il lasam in continuare sa astepte. El indelung rabda si, de multe ori, nu intervine in viata noastra fara sa fie chemat. De aceea e nevoie sa-L chemam in rugaciune, pentru ca El sa ne imbratiseze si sa ne mangaie, asemenea unui prieten drag. Cum sa-L simtim aproape, daca noi nu-i impartasim bucuriile si necazurile noastre? Din pacate, bucuria si necazul au devenit pentru noi, prilejuri de a ne indeparta de Dumnezeu.

va multumesc tuturor prietenii mei ptr raspunsuri datorita voua stiu mult mai multe.

Am citit intr-o predica a Inaltpreasfintitului Antonie Plamadeala, urmatoarea intamplare, care arata ca atunci cand in noi nu mai exista nicio speranta, mai exista totusi una...

"In apele oceanului s-a scufundat odata un vapor. A scapat cu viata un singur calator. Folosind o barca de salvare s-a lasat in voia valurilor, in voia lui Dumnezeu. Nu putea sti daca vaslind, se apropie sau se departeaza de o posibila insula, pe care nu o vedea nicaieri. Intr-un tarziu barca a ajuns la un tarm. Era noapte. A tras barca la mal si a pornit cu grija spre interior. Nu stia ce era: o insula, un continent! Cu locuitori? Fara? Cu animale salbatice? Fara viata? Avea in buzunar o cutie de chibrituri. A facut un foc de vreascuri si ierburi, l-a intretinut mereu pana dimineata cand, la lumina zilei, a constatat ca era pe o insula nelocuita. Parea a fi populata totusi de animale salbatice. Si-a construit o coliba si grija lui cea mai mare a fost sa nu lase focul sa i se stinga nici ziua, nici noaptea. A locuit acolo ani in sir. Se ruga lui Dumnezeu sa-l descopere vreo corabie care ar trece pe acolo, dar se vedea ca zona nu era navigabila. intr-o noapte, dupa ce alergase sa prinda ceva vanat, obosit, a adormit un somn greu. S-a starnit un vant puternic si focul lui mic, alcatuit din jar acoperit cu stiinta dobandita de-a lungul anilor, rascolit, i-a aprins coliba, transformand-o intr-o valvataie. A sarit ca ars, a incercat sa stinga flacarile, dar coliba a ars toata ridicand spre inaltimi o lumina mare. Spera sa-si opreasca la urma atata foc din toata lemnaria ce ardea, cat sa-l ajute sa-si aiba macar focul mai departe, pentru ca chibrituri nu mai avea de mult.

Se ruga lui Dumnezeu sa-l ajute sa-si salveze macar atata. Dar spre nenorocirea lui, vantul fu urmat de o ploaie torentiala extraordinara care ii stinsese pana la ultimul carbune aprins lasandu-l in intuneric si disperare. Nu mai stia ce i se va intampla. Nu mai avea nimic. Totul era pierdut. Rugaciunile nu-i fusesera ascultate. Dupa ce statu ploaia, adormi pe un pat de vreascuri, cu ochii in lacrimi.

Dimineata se petrecu insa un fapt cu totul neasteptat. Il trezira din somn voci de oameni care strigau: "E cineva pe aici?" Se ridica si raspunse strigand cat il tinea vocea: "Da. Aici!" Se intalnira. Erau niste marinari. "Am vazut focul pe care l-ai aprins asta-noapte. Ne-am imaginat ca e un apei. Am lasat vaporul in apele navigabile si am venit cu o salupa. Esti desigur un naufragiat. Stiam ca insula e nelocuita".

Omul izbucni in lacrimi. El crezuse ca focul fusese ultima nenorocire pe care i-o trimisese Dumnezeu, si iata ca Dumnezeu ii aprinsese focul ca sa poata fi vazut si sa fie salvat!"

Nu stiu de ce avem, uneori, tendinta de-a cauta minuni, de-a palpa aceste minuni si-a le privi fantasticul, de parca ele ar reusi sa ne clinteasca din instinctivul egoism si forta extraordinara pe care o detinem in pofida acestui egoism.
Daca ceea ce ni se intampla deja cu fiecare zi nu ne face sa intelegem cate minuni traim si simtim prin insasi natura ce ne-a fost data, atunci nici o imagine exploziv de luciotare si super intelept de graitoare nu ne-ar putea face sa intelegem.
Nici nu stiu daca este nevoie sa ne graiasca Dumnezeu in chip, sa intervina intre noi ca sa imparta binele si raul prin adevar, ca sa credem, a facut-o iar noroadele s-au razvratit in fel si chip., deja era prea mult pentru nimicnicia lor pamanteana.
Seara, cand ochii iti pica in gura de somn, cand hormonii melatoninei tresar pentru marsul firesc si ametindu-te iti induc intr-un mod formidabil, ca un drog, starea de repaos pentru odihna atat de binecuvantata si de folositoare...ASTA NUMESC EU MINUNE !
Cand stomacul iti semnaleaza senzatia de foame, fiindca are nevoie de resurse pentru supravietuirea trupului ce il detine, trimitandu-te involuntar spre alimentarea cea necesara....ASTA NUMESC EU MINUNE !
Cand inima este capabila sa faca atata fitness, ba chiar este dependenta de el, transportand sangele in colo si in coace prin tot trupul asigurandu-i oxigenul si substantele pe care, prin alimentatie le conferim sangelui. Cum poate oare, biata inimioara sa bata si o suta de ani, nu stiu .
Cum poate sufletul, nevazut, neauzit si nepalpat sa intruneasca atatea simtiri, nu stiu, dar stiu ca ele pot dobora orice imaginatie si incertitudine lumeasca.
Si cel mai important dintre cele mai importante ; CREIERUL ! Cum este acesta capabil sa dea sens tuturor lucrurilor fizice, psihice si spirituale de pe acest pamant ? !
Multe minuni se mai intampla cu noi si in jurul nostru, iar daca nu le-ar infaptui pe acestea un Dumnezeu atat de complex ca si lucrul Mainilor Sale, atunci nu stiu ce teorie tipica, infima si mereu ambigua, L-ar putea contesta.

Ory, omul nu mai vede minunile zilnice, le considera ca facand parte din categoria "firescului". Vrea ceva ce depaseste acest firesc. Insa, eu cred ca cel care nu simte imbratisarea de la omul cu mainile existente, va fi insensibil si la o imbratisare de la cineva cu maini de alte dimensiuni.

Faptul ca o bila lasata din mina cade pe Pamint e tot o minune?

Da, este minunea magnetismului si a fortei gravitationale dintre lucrurile existente...
Nu inteleg de ce oamenii departajeaza lucrurile stiintifice de Dumnezeu, Dumnezeu Insusi a creat aceste lucruri si le-a promovat prin acesti oameni. Oamneii nu au inventat nimic, doar s-au folosit de ceea ce exista deja si au incercat sa defineasca in fel si chip acestea, de forta complexa a existentei materiei si spiritului.

Da, foarte adevarat, si-mi amintesc de faptul minunat ca ; " tot ceea ce este mai important pe pamant, tot ceea ce este mai scump ne este dat gratis...sanatatea, iubirea ", perpetuatrea...