![]() |
Rugativa pentru noi caci grele si dureroase sunt vremurile care le traim
RUGĂCIUNE
LA VREME DE NECAZURI Cântarea 1 Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră! Adeveritu-s-au cuvintele Tale, Mântuitorule, căci ne-ai spus mai înainte despre greutățile prin care vom trece, dar ne-ai și învățat să stăm împotriva lor cu băr*bă*ție: “În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea”. O, sfântă îndrăzneală care dai pu*tere iubitorilor de Hristos și rușinezi lumea iubitoare de plăceri! Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră! Marea vieții văzând-o înălțându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând strigăm către Ti*ne: Scoate din stricăciune viețile noastre, Mult-Milostive! Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră! Adame, Adame, de ce ai căzut? De ce ai ales neas*cultarea? Vai nouă, să plângem și să ne tânguim, că suntem următori căderii sale. Degrab să alergăm, fraților, la mi* lostivul Dumnezeu, singurul care poate să ne izbăvească. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Icoană a răbdării zugrăvită de Dumnezeu se des*coperă Dreptul Iov celor ce caută în Sfânta Scriptură măr*găritare duhovnicești. Că fiind cel mai slăvit din*tre semenii săi, nu a hulit când a pierdut bunătățile ce le avea, ba încă a ajuns să șadă plin de bube pe mor*ma*nele de gunoi, ca unul dintre cei loviți de mânia cerească. Și Dumnezeu, văzând credința sa, i-a făcut par*te de bogății mai mari decât cele pe care le pierduse prin pizma diavolului. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ! Să sal*te inimile noastre simțind ocrotirea ta, să prindă putere cei slăbiți și cei deznădăjduiți să capete nădejde. Cântarea a 3-a Doamne, “Adevărat grăiesc vouă: dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință.” Și iarăși ne-ai zis: “Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va des*chi*de.” Unde este credința noastră când ne plângem că nu suntem ascultați? Poate cineva să spună că a cerut cu umilință cele de folos și nu le-a primit? Să nu fie. Doamne, Întărește-ne, Doamne, cum i-ai întărit pe sfinții Tăi care s-au aflat în încercări mai grele decât ale noastre. Lu*minează-ne, sfințește-ne și ne miluiește Tu, Cel ce ai făgăduit că vei fi cu robii Tăi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Doamne, Cine cruță toiagul său își urăște copilul, iar cel care îl iubește îl ceartă la vreme”, ne învață Dreptul Solomon, picurând în sufletele noastre razele înțelepciunii. Oare avem priceperea să vedem în încercările prin care trecem dragostea lui Dumnezeu? Căci de nu vom vedea-o pe aceasta, înseamnă că ne îndoim de purtarea Sa de grijă pentru noi. Slavă L-a biruit David pe Goliat! Cel slab l-a biruit pe cel tare, pe sângerosul uriaș! Și tot așa fiecare dintre creș*ti*nii care au nădejde în Dumnezeu vor birui viforul ne*cazurilor, căci neputințele lor vor fi acoperite de dumnezeiescul har. Și acum Izvorul minunilor tale, Împărăteasă de Dumnezeu Născătoare, curge neîncetat spre bucuria poporului creștinesc; bolnavii se vindecă, morții înviază, cei aflați în primejdii se izbăvesc. Arată-ți și de această dată milele tale, Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim din pricina păcatelor noastre. Cântarea a 4-a Doamne, “Voi să nu căutați ce veți mânca sau ce veți bea și să nu fiți îngrijorați, căci toate acestea păgânii lumii le caută; dar Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți nevoie de acestea. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, și toate acestea se vor adăuga vouă”. Așa ne-a poruncit Hristos, iar de vom căuta mai întâi cele ale lumii, în care se desfată vremelnic sufletele noastre, atunci Împărăția se va lua de la noi și ne așteaptă osânda veșnică. Doamne, _ _ _ Cel ce ai înmulțit pâinile și peștii, săturând mii de oameni, Care poți să ne dăruiești toate cele de care avem nevoie și de care ai îngăduit să fim lipsiți pentru încercarea credinței noastre, arată și acum milele Tale și plinește toate lipsurile noastre. Doamne, Zece leproși au luat vindecare minunată, dar nu*mai unul a știut să aducă mulțumire pentru ea. Peste mul*țime de oameni se revarsă binefacerile lui Dum*ne*zeu, dar numai puțini știu să mulțumească. Slavă Sfinte Ierarhe Nicolae, păstorule al Mirelor Li*chiei, roagă-te Milostivului Dumnezeu ca ori de câte ori ne lipsesc cele de trebuință să le primim prin mij*lociri* le tale de care s-au folosit cele trei fete sărace pe care le-ai îndepărtat de păcatul nelegiuitei împreunări. Și acum Veacuri întregi creștinii au trecut prin greutăți fără număr, dar ori de câte ori ți-au cerut ocrotirea nu au ră*mas fără răspuns, Maica noastră. Chiar și atunci când nu se vede nici o lumină, când totul pare că s-a nă*ruit, mijlocirea ta dărâmă zidurile potrivnice și dă*ruiește credincioșilor toate cele care le sunt de trebuință. Cântarea a 5-a Doamne, Greu este cuvântul Tău, Iubitorule de oameni, când spui ucenicilor Tăi: “Veți fi dați și de părinți și de frați și de neamuri și de prieteni, și vor ucide din*tre voi și veți fi urâți de toți pentru numele Meu. Și păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre”. Doamne, Cel ce ai binecuvântat nunta din Cana Galileii, Cel ce binecuvântezi în chip minunat înțelegerea și iu*bi*rea frățească dintre oameni, adu pacea Ta în familiile creștine, alungând de la ele toată tulburarea, toată mâ*nia, toată neînțelegerea, ca astfel familiile să fie mici biserici, și nu adunări idolești, cum uneltește neruși*natul diavol. Doamne, Mucenicie este să fim prigoniți de unii pe care îi purtăm în inimile noastre, de cei pentru întoarcerea cărora Îți înălțăm fierbinți rugăciuni. Tu, Doamne, l-ai scăpat pe dreptul Iosif de moartea pe care i-o pre*gă*ti*se*ră frații lui și mai pe urmă ai rânduit chiar ca aceș*tia să nu poată trăi fără ajutorul său; noi credem Ție că orice suferință își are roada ei, că nici o rugăciune nu rămâne neauzită. Slavă Sfinte Mucenice Iacob Persul, ai lepădat dreap*ta cre*dință și ai jertfit idolilor, dar maica și femeia ta ți-au stat împotrivă și te-au mustrat pentru aceasta. Iar tu, ve*nin* du-ți în fire, L-ai mărturisit cu tărie pe Hris*tos și pentru aceasta ai suferit dureri de neînchipuit, căci prigonitorii ți-au tăiat pe rând toate mădularele. Te rugăm, sfinte al lui Dumnezeu, ai grijă de toți cei pe care iubirea acestei lumi îi ține departe de mântui* re și întoarce-i pe calea cea bună pe care tu însuți ai fost întors. Și acum Ceea ce cu înțelepciune ai mijlocit în chip minunat împăcarea dintre Sf. Chiril, luminătorul Alexandriei și Sf. Ioan Gură de Aur, care ai gonit vrăjmășia și neînțelegerea dintre creștinii care ți-au cerut aceas*ta, care ai adus pacea în familiile ce stăteau să se destrame, adu liniștea cea binecuvântată în viețile noastre, ale celor ce suntem încercați de răutatea oamenilor și a îngerilor căzuți. Cântarea a 6-a Doamne, Să luăm aminte la povața Sf. Pavel, aposto*lul neamurilor, care a trecut prin încercări mai grele decât ne putem închipui: “Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui să fiți ispitiți mai mult decât pu*teți, ci odată cu ispita va aduce și scăparea din ea, ca să puteți răbda”. Doamne, Vezi, Doamne, durerea noastră, vezi tulburarea care ne-a cuprins. Dă-ne putere să ne ridicăm degrabă și să lepădăm de la noi duhul întristării și al necredinței. Înmulțește-ne credința, sporește-ne dragostea, dă*ruiește-ne răbdare și nădejde, ca la trecerea din această viață să putem gusta din bunătățile pe care le-ai pregătit aleșilor Tăi. Doamne, “Din nimic nu avem noi mai mult de câștigat decât din suferințe și pătimiri”, mărturisea dumnezeiescul Ioan Gură de Aur împotriva celor care credeau că pot merge pe calea mântuirii fără să cunoască poticnirile. Cum dar vom lepăda noi calea cea strâmtă, când duce la odihna veșnică? Cum vom părăsi lupta, dacă vrem să primim nestricăcioasa cunună? Slavă Precum stăteau coroanele pe capetele împăraților, așa stătea Duhul Sfânt peste Sf. Alexie, omul lui Dumnezeu. Să înțelegem dar că nici sărăcia, nici foamea și nici setea nu pot fi piedică pentru cei pe care încercările îi arată următori sfinților; și pe aceștia Domnul îi va răsplăti cu prisosință, așezându-i la loc de cinste în curțile Sale. Și acum Preasfântă Fecioară, izgonește toată mâhnirea, întristarea și toată ispita de la noi, păcătoșii tăi robi, și îndeamnă cugetele noastre spre săvârșirea celor bineplăc*ute lui Dumnezeu, ca să te mărim cu credință și cu dragoste. |
...........
Cântarea a 8-a
Doamne, Dar neprețuit sunt pentru neamul creștinesc fericirile pomenite în Evanghelie, și în vreme de ispită ne aducem aminte cum ne-ai binevestit: “Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia”. Vom muri, fraților, la vre*mea rânduită de Dumnezeu, și binele va fi celor care se vor învrednici de veșnica mângâiere. Doamne, Miluiește-ne, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu! Miluiește-ne, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi după ce ai pri*mit bătăi și batjocuri ca mulțumire pentru dragostea pe care ne-ai arătat-o! Miluiește-ne, Cel ce vei veni să judeci viii și morții, mântuiește-ne! Doamne, Chip al morții sunt necazurile prin care trecem, căci ne îndeamnă să cugetăm la înfricoșătoarea osândă a păcătoșilor. Mai bine ne este nouă a suferi o vreme pe pământ, decât a răbda dincolo chinuri fără sfârșit. Slavă Să nu zăbovim a cere ajutorul de la cei care au mu*rit lumii acesteia pentru a trăi pentru Hristos! O, Sfinților Apostoli, dimpreună cu ceata Arhiereilor, Cuvioșilor și Drepților, cu Sfinții doctori fără de arginți și cu ceilalți Mucenici, cu toți Sfinții știuți și neștiuți, rugați-vă Atotputernicului Dumnezeu să ne lumineze ca să punem început bun mântuirii noastre, lepădând de la noi toată minciuna și păcatul. Și acum Sfârșit creștinesc dăruiește-ne nouă, Fecioară preacurată, izbăvindu-ne de moartea năprasnică și de celelalte primejdii pe care diavolul vrea să le abată asupra noastră. Cântarea a 9-a Doamne, “Mare bucurie să socotiți, frații mei, când treceți prin diferite ispite”, ne-a spus Sf. Apostol Iacov care multe a pătimit pentru numele Tău, arătând și răsplata celor care au răbdat fără să cârtească: “Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcân* du-se va lua cununa vieții pe care Dumnezeu a făgăduit-o celor care Îl iubesc pe El.” Doamne, Slăvindu-Te, Îți mulțumim Ție, Doamne, căci nu treci cu vederea puțina noastră rugăciune, pe care Te rugăm să o primești ca pe cei doi bani ai văduvei. Nu știm să ne rugăm Ție cu zdrobire de inimă, nu știm să ne arătăm mulțumitori pentru toate binefacerile arătate și cu atât mai puțin pentru cele ascunse minții noastre, dar recunoaștem înaintea Ta că suntem neputincioși de nu ne vei întări, slabi de nu ne vei face îndrăz*neți. Miluiește-ne, Doamne, că fără mila Ta pierim! Doamne, Să ducem lupta cea bună, ca să auzim și noi glasul cel preadulce: “Veniți, binecuvântații Părintelui Meu, de moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la înte* me*ierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit, gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine”. Slavă O, dumnezeiești Stăpânii, Heruvimi, Serafimi, Domnii, Îngeri, Scaune, toate Căpeteniile și preamări*te Puteri și Sfinților Arhangheli, dimpreună cu soborul tuturor Sfinților, apărați-ne de tot răul, de toată ispita și necazul, și rugați pe Stăpânul tuturor să ne mântuiască pe noi, cei cuprinși de multe păcate. Și acum Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea apărătoare a celor ce se roagă ție și Maică a nenumăratelor milostiviri arătate neamu* lui omenesc. Ceea ce ești mai sfântă decât toți sfinții și mai grabnică în ajutor decât suntem noi în rugăciune, pe tine ceea ce ești cu adevărat ocrotitoare a creștinilor te mărim. Amin. |
Doamne ajuta
CANON DE POCAINTA
CATRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS Cantarea 1 Acum ma apropii eu, pacatosul si impovaratul, catre Tine, Stapanul si Dumnezeul meu si nu indraznesc sa ma uit la cer; numai ma uit si graiesc: Da-mi, Doamne, mai inainte ca sa-mi plang faptele mele cu amar. Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma. O, amar mie, pacatosul, ca sunt ticalos, mai mult decat toti oamenii; pocainta nu este in mine. Ci-mi da mie, Doamne, lacrimi, ca sa plang faptele mele cu amar. Slava… Omule nebun si ticalos, pentru ce-ti pierzi vremea in lene? Gandeste-te la viata ta si te intoarce catre Dumnezeu, ca sa plangi faptele tale cu amar. Si acum… Maica lui Dumnezeu Preacurata, cauta spre mine pacatosul si ma izbaveste de lantul vrajmasului, indreptandu-ma pe calea pocaintei, ca sa plang faptele mele cu amar. Cantarea 3-a Cand se vor pune scaunele la judecata cea infricosatoare, atunci faptele tuturor oamenilor se vor vadi; amar va fi atunci pacatosilor caci se vor trimite la munca. Deci, aceea stiind, suflete al meu, pocaieste-te de faptele tale cele rele. Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma. Dreptii se vor bucura iar pacatosii vor plange; ci atunci nimeni nu va putea ajuta noua, ca faptele noastre ne vor osandi spre noi. Drept aceea nu intarzia, ci, mai inainte de sfarsit, pocaieste-te de faptele tale cele rele. Slava… O, vai de mine cel mult pacatos, care m-am spurcat cu faptele si cu gandurile, neavand picaturi de lacrimi de la invartosarea inimii mele ; ci acum cauta la pamant, suflete al meu si te pocaieste de faptele tale cele rele. Si acum… Iata, Doamna, Fiul tau ne invata spre bine ; iar eu pacatosul pururea fug de cele bune; ci Tu, ca o milostiva, miluieste-ma ca sa ma pocaiesc de faptele mele cele rele. Cantarea a 4-a Desfatata si placuta este aici calea dezmierdarilor, dar amara va fi ziua cea de apoi, cand se va desparti sufletul de trup. Deci, pocaieste-te de acestea, suflete al meu, pentru Imparatia lui Dumnezeu. Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma. Pentru ce faci strambatate saracului? De ce opresti plata slugilor? Pe fratele tau nu-l iubesti; desfranarea si amaraciunea iubesti. Deci, lasa acelea suflete al meu si te pocaieste pentru Imparatia lui Dumnezeu. Slava… O, nebune om! Pana cand te vei afunda si ca o albina vei aduna bogatia ta, care degrab va pieri ca praful si ca cenusa? Ci cauta mai vartos Imparatia lui Dumnezeu. Si acum… Doamna de Dumnezeu Nascatoare, miluieste-ma pe mine, pacatosul si ma intareste spre fapte bune si ma pazeste ca sa nu ma rapeasca pe mine nepregatit moartea cea urata; ci ma povatuieste, Fecioara, la Imparatia lui Dumnezeu. Cantarea a 5-a Adu-ti aminte, ticalosule om, ca de pacate esti robit, cu minciuna, cu clevetirea, cu vrajba, cu neputinta, ca de o fiara cumplita. Suflete al meu pacatos, au doara aceea ai voit? Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma. Mi se cutremura madularele si cu totul sunt vinovat, privind cu ochii, auzind cu urechile si cu totul dandu-ma pe mine Gheenei. Suflete al meu pacatos, au doara aceea ai voit? Slava… Pe desfranatul si pe talharul, care s-au pocait, i-ai primit, Mantuitorule, iar eu cu lenea pacatului m-am ingreunat si de cel rau sunt robit. Suflete al meu pacatos, au doara aceea ai voit? Si acum… Ajutatoare minunata si grabnica tuturor oamenilor, Maica lui Dumnezeu, ajuta-mi mie nevrednicului, ca sufletul meu cel pacatos aceasta a voit. ............ |
Doamne ajuta
Cantarea a 6-a
Pe pamant viata desfranata am vietuit si sufletul la intuneric l-am dat; dar acum, Milostive Stapane, izbaveste-ma de toata robia vrajmasului si ma intelepteste ca sa fac voia Ta. Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma. Cine face unele ca acestea, precum fac eu? Precum zace porcul in tina asa si eu slujesc pacatului; ci Tu, Doamne Dumnezeule, scoate-ma din trandavia aceasta si-mi da mie inima ca sa fac voia Ta. Slava… Scoala-te, omule ticalos, alearga catre Dumnezeu marturisind pacatele tale si cazi lacrimand si suspinand; iar Acela, ca un indurat, va da tie ajutor ca sa faci voia Lui. Si acum… Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Preacurata, pazeste-ne pe noi de rautatile celui vazut si celui nevazut vrajmas si primeste rugaciunile noastre si le du pe acestea Fiului tau si-mi da minte ca sa fac voia Ta. Condac Suflete al meu pentru ce te imbogatesti in pacate? Pentru ce faci voia diavolului? In ce-ti pui nadejdea? Paraseste-te de acestea si te intoarce catre Dumnezeu strigand: indurate Doamne, miluieste-ma pe mine, pacatosul. Icos Gandeste, suflete al meu la ceasul cel amar al mortii si la judecata cea infricosatoare a Facatorului Dumnezeu; ca ingerii cei intunecati te vor lua pe tine, suflete, si te vor duce in focul cel de veci. Iar tu, mai inainte de moarte te pocaieste, strigand: miluieste-ma, Doamne, pe mine, pacatosul. Cantarea a 7-a Nu te nadajdui, suflete al meu, in bogatia cea trecatoare sau in adunarea cea nedreapta, ca toate acestea nu stii cui le vei lasa, ci striga: Miluieste-ma, Hristoase Dumnezeule, pe mine pacatosul. Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma. Nu nadajdui, suflete al meu, in sanatatea trupeasca cea trecatoare, nici in frumusetea cea degrab trecatoare, ca vezi cum si cei puternici si cei tineri mor; ci striga: Miluieste-ma, Hristoase Dumnezeule, pe mine nevrednicul. Slava… Adu-ti aminte, suflete al meu, de viata cea de veci, de imparatia cerului cea gatita Sfintilor, de intunericul cel osebit si de mania lui Dumnezeu, care este asupra celor rai si striga: Miluieste-ma, Hristoase Dumnezeule, pe mine nevrednicul. Si acum… Cazi, suflete al meu, la Maica lui Dumnezeu si te roaga Ei, ca este grabnica ajutatoare celor ce se pocaiesc, ca sa roage pe Hristos, Dumnezeul nostru, sa ma miluiasca pe mine nevrednicul. Cantarea a 8-a Cum nu voi plange cand imi aduc aminte de moarte? Ca am vazut pe fratele meu in groapa, zacand fara de marire si fara de chip. Dar ce astept? Si in cine nadajduiesc? Numai in Tine, Doamne, pe care te rog, ca mai inainte de sfarsit, sa ma indreptezi. Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma. Cu ochiul tau cel milostiv cauta spre mine cand voi sta inaintea Ta si voi fi judecat, Unule lesne iertatorule! Binecuvantam pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Domnul. Cred ca vei veni sa judeci viii si mortii si toti vor sta in a lor randuiala: batranii si tinerii, conducatorii si supusii lor, domnii si judecatorii, bogatii si saracii, femeile si barbatii. Oare, cum ma voi afla eu atunci? Drept aceea strig Tie: Da-mi, Doamne, mai inainte de sfarsit sa ma pocaiesc. Si acum… Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, primeste rugaciunea mea cea nevrednica, pazeste-ma de moartea cea urata si-mi daruieste mai inainte de sfarsit sa ma pocaiesc. Cantarea a 9-a Acum scap la voi, ingeri, Arhangheli si toate puterile, care stati inaintea scaunului lui Dumnezeu. Rugati-va catre Facatorul vostru, sa fie izbavit sufletul meu de munca de veci. Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma. Acum pling catre voi, sfintilor, patriarhilor, imparatilor si proorocilor, apostolilor si arhiereilor si toti alesii lui Hristos, ajutati-mi mie la judecata, ca sa se mantuiasca sufletul meu de intunericul vrajmasului. Slava… Acum ridic mainile mele catre voi, sfintilor mucenici, pustnicilor, preacuviosilor si toti Sfintii, care va rugati catre Dumnezeu pentru toata lumea, ca sa se mantuiasca sufletul meu in ceasul mortii. Si acum… Maica lui Dumnezeu, ajuta-mi mie, celui ce cu totul in Tine nadajduiesc si roaga pe Fiul Tau, ca sa ma puna pe mine nevrednicul, de-a dreapta Sa, cand va sedea sa judece viii si mortii. Apoi: Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe Tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si preanevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul ai nascut, pe Tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, Te marim. Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul, acoperamantul meu este Duhul Sfant, Treime Sfanta, slava Tie. Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin. Dumnezeu si Maica Domnului sa neajute si sa ne apere de vrajmasii cei nevazuti si vazuti ,Doamne ajuta . |
Doamne ajuta
Doamne ajuta dragi nostri vreau sa va spun ca sitatia noastra nu sa schimbat deloc servici nu miam gasit pana in acest moment si ne descurcam foarte greu ,de aceea vreau sa va rog din suflet poate ma puteti juta sau indruma ce sa fac ,as pleca si din tara dar nu am unde sa merg si nici posibilitate ,copii mei sunt raciti ne descurcam foarte greu in aceste momente ,va rog din suflet poate aveti cunostinte sau prieteni care ar avea nevoie de un om sa pot lucra sami castig existenta cu familia mea ,nu ne mai putem descurca nici intrun fel am pus cereri de angajare peste tot si nu am primit nici un raspuns chiar astazi am fost din nou dar nu au nevoie de oameni ,va rog din suflet sa ma ajutati stiu ca sunt si oameni cu inima mare aici care mereu neau sprijinit si sau rugat pentru noi ,va rog din suflet ajutatima cu un servici ,sunt linistit ,nu beau ,nu fumez ,si imi place sa muncesc orice va rog daca ma puteti ajuta cunva emailul nostru este dumi_emil@yahoo.com ,Dumnezeu si Maica Domnului sa va ajute sa ne ajute si pe noi .
|
Pune si tu pozele scanate cu buletinul tau, al sotiei si certificatele de nastere a copiilor pentru ca se pare ca exista multe indoieli in ceea ce priveste persoana ta.
Si aici au fost si pe alte n forumuri unde ai mai postat mesaje de genul asta. Stii cum sunt oamenii suspiciosi, si au tot dreptul sa fie avand in vedere ca pe Internet oricine poate pretinde orice.. |
Doamne ajuta
5 atașament(e)
Asa cum am spus pun actele sa se vada fiecare ;se vede in poza din buletin ca este iuliana si ca este din dorohoi asa cum am spus ,a doua poza este certificatul celui mic de nastere cristi care are 1 an in a treia pza este certificatu meu de nastere ,cartea de fam unde este ioana si emilian; certificatele celor dol nu am poze cu ele ;eu cu iuliana nu avem cununia civila numai religioasa pentruca nu am avut posibilitate mereu copiii sunt pe primul loc ;am stat acum 2 ani si cateva lunl ;am poza cu contractul meu de la dorohoi si de la tulcea ca sa vedetl unde am lucrat ;daca vretl sa ma vedetl pze e pun cu drag Doamne ajuta
|
Doamne ajuta
3 atașament(e)
Dumnezeu sa ma ajute ca aceste poze sa nu se foloseasca sa ne faca rau ;va multumesc s Dumnezeu sa va ajute ;
|
Doamne ajuta
Multumesc din suflet domnului sau doamnei care vrea sa ne ajute binecuvantat sa fiti ,inca nu miam gasit nimic de lucru ne este foarte greu am avut un necaz sambata spre duminica am iesit cu cei mici afara si cristi mejinul a alunecat si sa lovit la frunte pe beton a fost un soc pentru noi dar cu ajutorul lui Dumnezeu nu a fost grav doar lau pansat putin si lau curatat mia dat reteta sai cumpar tetraciclina sal dau seara inaite sal culc sa se vindece dar cum in situatia noastra ne este foarte greu ca nici bani de paine nu avem il pansam sil curatam cu ceai de scumpie care am inteles ca este foarte bun cicatrizaza si curata bine rani sau lovituri ,multumesc doamnei gaby pentru pachetul care mi lati trimis cu miere si dulceata pentru copii ,ne este foarte greu dragii nostri fara un servici imi doresc din suflet sa gasesc ceva de lucru am datorii chiria peana pe 30 trebuie sa o dau si nu stiu ce voi face si de unde voi lua sa o platesc copii au fost raciti si neau dat tratament pentru ei au avut bronsita ,am avut noroc ca niau dat compensat caci din aprilie au spus ca nu se mai da nimic gratuit sau compensat doar medicamentele care le mai au accept de la casa de sanatate caci farmaciile nusi primesc banii pe medicamentele care le elibereaza pe retete ne rugam la Dumnezeu sa nu mai fie nevoie si sa nu ne mai imbolnavim si nici dumneavoastra ,in curand cred ca vom plati si aerul care il respiram ,se simte ca vine sfarsitul lumii nu ne ramane decat sa ne rugam la Dumnezeu cu credinta sa ne ierte si sa se indure de sufletele noastre pacatoase tare mila mie de copii care sunt mici si nu au nici o vina ca au venit pe lume in aceste vremuri grele care ne aduc la perzanie Dumnezeu sa va binecuvanteze sa ne binecuvanteze si pe noi caci Dumnezeu ne poate ajuta sa iesim cu bine din aceste momente facand minuni prin oameni cu suflet mare care niciodata nui voi uita ca neau ajutat in momentul cand nici pe masa nu aveam ce sa pun ,ieri nu aveam decat cativa cartofi sa pun pe masa la copii ferti si cate o felie de paine cu gem apoi ,spre seara a venit o doamna care nea adus niste faina alba si ulei care ne cunoaste necazul daca nu era aceasta femeie azi nu stiu ce le puneam pe masa copiilor mare este puterea lui Dumnezeu ,va doresc sanatate si putere credinta si lumina in suflet ,Dumnezeu sa va ajute sa ne ajute si pe noi .Amin.
|
D-na paraschiva83, imi pare bine ca Iuliana a deschis acest topic din nou, pentru ca am posibilitatea sa va dau replica.
Imi pare sincer rau ca i-ati atatcat in asemenea hal pe acesti oameni sarmani, zdruncinand astfel increderea oamenilor care i-au ajutat pana in momentul de fata. Nu mai lansati doamna asemenea zvonuri!!! Probabil ca, chiar dumneavoastra ati folosit poza lui Emil pentru a efectua o inregistrare pe sentimente.ro. Nu-i asa ca acuzele se pot aduce foarte usor?! Acestor parinti amarati nu le arde de jocuri amoroase vazandu-si copii rabdand de foame, si in plus se iubesc foarte mult si sunt sprijin unul pentru celalalt. In ceea ce priveste, si aici va citez: "Pe toate forumurile apare cate un ID in apararea intereselor lui dumi_emil. Ba este gabriela1977, ba gabrielacoada, ba maryana_gaby . Cum se incing spiritele, apare acest ID sa le sustina cauza, sa transmita mesaje din partea lor , sa dea lectii de morala crestina suspiciosilor. Nu este alta persoana, ci de fapt tot emil care isi sustine cersetoria cu mijloacele internetului (pentru fraierica). " Va dezamagesc! Sunt o persoana casatorita si am un copil de 2 ani jumatate, o persoana care a avut oportunitatea de a-i cunoaste pe acesti oameni de care ma simt foarte apropiata. Cat despre ID-ulire pe care le-ati gasit, care este problema daca am mai multe ID-uri?! Nu traim intr-o tara libera, si daca eu am avut placerea sa ma inregistrez cu acele ID-uri, nu inteleg ce aveti dumneavoastra impotriva si unde ar fi problema?! Fiti cu frica de Dumnezeu si nu mai mintiti ca ati fost la acea familie in casa si ati vazut nu stiu ce averi. Nu au nici bani de paine saracii, si veniti cu tot felul de acuze pe internet. Ceea ce au reusit ei sa-si cumpere , tot cu ajutorul crestinilor milosi, sunt o masina de spalat si un calorifer. Iar ei au spus despre aceste lucruri pe forum si chiar au adus multumiri persoanelor care i-au ajutat. Daca dumneavoastra nu sunteti dispusa sa-i ajutati, foarte bine, nu o faceti, dar nu incercati sa-i impiedicati si pe altii sa le intinda o mana de ajutor. Chiar un " Doamne muluieste-i " este de ajuns, pentru ca Dumnezeu stie mai bine de ce au ei nevoie si rugaciunile noastre ale tuturor, pot ajuta foarte mult.Asa spunea parintele Arsenie Papacioc :daca nu ai nimic cu ce sa-l ajuti (pe cel sarman ) spune un "Doamne miluieste" Au deschis din nou acest topic aici, pentru ca nu mai stiu sarmanii la cine sa apeleze si chiar daca au fost batjocoriti in fel si chip si au suferit, trec peste toate in speranta ca ii va fi cuiva mila, mai mult de copii decat de ei, si nu-i va lasa in mizeria asta. La toti ne este greu pentru ca traim niste vremuri de asa natura, cu multe reduceri de personal si cu saracie multa, dar macar un cuvant bun... cata mangaiere le-ar putea aduce... Cel mai urgent au nevoie de un loc de munca care intarzie sa apara. Din nefericire, de peste tot se da afara si nu prea se mai angajeaza. Daca este cineva cu posibilitate, si poate sa-i ofere lui Emil un loc de munca, cred ca vesnic va fi in rugaciunile acestor oameni. Cat despre doamna paraschiva83, sa va lumineze Dumnezeu mintea si sa intelegeti ca faceti rau unor oameni, pe care, se pare, ca nu-i cunoasteti deloc, si incercati pe cat de mult posibil sa stati departe de acest topic pentru ca sincer chiar nu are sens o alta discutie cu dumneavoastra. Doamne ajuta si sper din toata inima, Iuliana si Emil, sa iesiti la liman si sa se gaseasca un loc de munca si pentru voi. |
si istoria se repeta
Chiar ma gandeam cand o sa reapareti din nou draga doamna sau domnule..Si binenteles ca eu le-am facut cont pe sentimente ca doar asta am de facut..Si erau vreo 4 poze acolo ale lor unde chiar Iuliana scria:Nu ma cautati pentru amoruri ca nu raspund..Eu draga doamna nu folosesc acest limbaj.Iar pe sentimente nu eu i-am descoperit si altii de pe alte site-uri unde au cerut si unde au fost descompirati.este mai usor pentru dvs sa acuzati..De altfel nu am timp acum dar se pare ca, acel cont magic pe sentimente a avut activitate si aceasta saptamana..
Iar citatul draga doamna este luat de pe alt site unde a fost gasita toata povestea.Nu eu am spus ca apareti mereu ci un alt user pe un site si asta de prin noiembrie 2009..deci lunga istoria.Uitati-va aici http://www.utilecopii.ro/forum/index...ed&pid=1004827 Deci nu ma intereseaza cate ID-uri aveti.Am relatat doar cum ne-ati inselat pe alt site si cu asta basta Uitati-va si aici http://www.rombel.com/forums/viewtop...=6391&start=30 iar aici oamenii chiar s-au mobilizat si au lasat cazuri urgente de SANATATE pentru aceasta familie. La fel nu am spus ca eu am fost la aceasta familie si pe un alt forum unde au fost ajutati cineva a mers si apoi a relatat.Cititi cu atentie inainte de a face afirmatii. Iar eu sunt cu frica de D-zeu ceea ce nu pot psune despre multi. Aveti dreptate intr-o singura privinta daca cineva ii poate ajuta cu un loc de munca , cu restul nimeni nu stie unde ajung. |
Are Dumnezeu grija. El stie cel mai bine daca povestea lor este reala sau nu.
Emil si Iulia, aveti grija de voi si de cei mici. Doamne ajuta! |
Si diavolul are mereu argumentele biblice pentru a insela ... "coada" e de acolo ?
|
Iulia, eu stiu ca ai intrat din nou ca sa postezi toate acele fotografii ca si dovezi, in semn de respect pentru toti cei care au crezut in voi si v-au ajutat, si nu pentru a mai cere cuiva ceva. Ceea ce ati cerut acum este un loc de munca si atat. Nu mai are rost sa va mai scuzati sau sa mai raspundeti nici unor fel de acuzatii. Este valabil si in cazul meu.
Va imbratisez cu drag si aveti grija de voi. Doamne ajuta! |
Citat:
|
Doamne ajuta
Sarbatoarea Sintelor Pasti ,Invierea Domnului ce da o noua existenta firii noastre ,sa fie s-o intelegem si astfel sa devenim mai curati si mai buni mai plini de dragoste cu inima mai calda si mai deschisa ,Sarbatoarea cea Sfanta a Invierii Domnului ,sa reverse asupra voastra sanatate ,belsug si bucurii iar lumina din noapte Sfanta sa va incalzeasca sufletele si sa va insoteasca pasii pe drumul vietii ,bucuria vine din lucrurile marunte, linistea din sufletele voastre,caldura sarbatorilor din inimile voastre iar de la noi o urare sarbatori fericite alaturi de toti cei dragi ,la multi ani din inima. Dragi prieteni va daruiesc din suflet aceste urari ,domnului Anonim ,doamna Mirela ,Doamna Anca ,domnului Adrian ,doamna Gabi ,doamna Delia ,putini prieteni dar care mereu neau sprijinit si le dorim din suflet si celorlati aceleasi urari in ciuda faptului carui nu nea crezut vorbele si mai mult au incercat prin metode diferite sa ne murdareasca dar suntem de acum in ultima saptamana din post ,saptamana mare ,patimilor,iertatine daca am gresit prin vorbe cuiva cat prin ceea ce vam aratat si am incercat sa va demonstrez ca su suntem decat oameni saraci si pacatosi in fata lui Dumnezeu cerand ajutorul dumneavoastra ceea ce lam avut si nu am cuvinte de multumire in fata dumneavoastra stiu ca aceste putine persoane neau crezut si nu au dat crezare vorbelor sii multumesc din suflet ,poate o data ne veti si cunoaste tare mias fi dorit ,fiecare in fata lui Dumnezeu vom vorbi de faptele noastre ,eu cu sinceritate si rugaminti am cerut ajutorul dumneavoastra ,va multumesc din suflet si mereu va pun in acatiste chiar daca unii nu cred duminica de duminica si sarbatoare de sarbatoare pun acatiste pentru dumneavoastra ,suntem saraci dar nu mintim sau escrocam oamenii nu asta am invatat sa facem ,mai bine ceri decat sa furi caci pacatele sunt multe si mereu faci pacate mai ales cand ai multe necazuri si greutati dar de furat si escrocat departe de noi ,nu vreau sami pierd putinii prieteni care ii am aici care mau invatat si mau ajutat foarte mult sa ma rog lui Dumnezeu pentru toate ,chiar daca situatia noastra nu este in bine in aceste momente stiu ca o data va aparea si soarele in casa noastra mai mult pentru copii nostri ,fetita noastra a facut 7 anisori de Buna Vestire ,va doresc din suflet tuturor celor nascuti in aceste zile un calduros si sincer la multi ani si va doresc sanatate tuturor si bucurii ,Dumnezeu si Maica Domnului sa va ajute sa ne ajute si pe noi.
|
Un suflet atat de bun.......
Vreau sa multumesc din inima doamnei sau domnului anonim care din nou a fost alaturi de noi si acum asa cum a fost din prima clipa cand nea citit povestea noastra cu siguranta ca Dumnezeu a facut un om bun si cu inima mare din aceasta persoana care care pentru noi este ca si un parinte care isi ajuta copii la necaz ,am primit sa stiti ce neati trimis si va multumim din inima cu acest dar va merge iulia la moldova sasi poata lua documentele necesare pentru a o da la scoala pe fetita de indata ce va veni voi incerca din rasputeri sa caut sa fac poze atat documentelor care le va scoate cat si biletul de tren care il va plati speram in ajutorul lui Dumnezeu sa avem sanatate si putere sa poata chiar maine pleca cu trenul de 16 si 10 promit ca de indata ce va veni voi face aceste poze documenteleor sile voi pune sa le puteti vedea ,avand in vedere cat am fost de calcati noi cat si copii nostri dumneavoastra sunteti alaturi de noi ,mereu va voi pune in rugaciuni si acatiste din toata inima ma rog pentru dumneavoastra chiar daca nu va cunosc cat si iuliana ,cat pentru Domnul Aurel care il pun mereu pe acatiste intru pomenirea lui ca pentru tatal iulie si socrul meu care nu a avut o viata linistita dar atat cat tinem la a noastra familie tinem la toti care ne sunt prieteni voireveni cu acele poze si va dorim din suflet sanatate si Dumnezeu si Maica Domnului cu Tatal ceresc sa vegheze asupra dumneavoastra cu toti cei dragi si asupra tuturor din viata dumneavoastra deasemeni va dorim la toti ,Doamne ajuta .
|
Doamne ajuta
5 atașament(e)
Draga anonim asa cum am promis voi posta poze precum veti vedea ca am fost la dorohoi si am rezolvat problema care nu ma lasa nici sa dorm ,situatia noastra nu este mai buna ne este greu dar cu credinta si multe rugacini la Maica Domnului ,Dumnezeu si Iisus trecem peste ele mai usor si datorita dumneavoastra care mereu neati ajutat si cu toata viata nas putea sa va multumesc in deajuns dar ne rugam mereu pentru dumneavoastra si domnul Aurel odihneasca-se in pace dea dreapta Tatalui ceresc si toti sfintii ,va dorim tot binele din lume si Dumnezeu mereu sa va rasplateascva si in viata asta si in viata de apoi caci neati fost si ne sunteti de cel mai mare ajutor .Voi posta poze cu biletele de tren unde se poate vedea si data cand am plecat iar in decurs de o saptamana voi posta si adeverintele care urmeaza sa le primesc de la dorohoi ,,noi acum ne descurcam greu mai ales ca suntem in urma si cu datorii cand nu am avut de mancare am luat de la o alimentara de aproape si avem cam 200 de lei de dat la administratie avem 100 de lei acum de o luna neau trecut pe toti cinci deoarece pana acum eram trecuti cu trei dar lumea a facut scandal si nea trecut pe toti e greu cu 5 la plata ne ajunge aproape 1 milion doar intretinerea lumina pe hol si femeia de servici nu mai punem si apa care o consumam neam dori din suflet sa ne gasim o chirie la casa sa stam near fi de mare bucurie si mai usor pentru noi cu dormitul e greu sa dormi pe jos de cand stam aici am o durere foarte mare de picioare cateodata ma slabeste sa merg si ma dor din solduri parca se macina oasele si e greu sa mergi la un doctor ca toatese platesc si pe primul loc mereu sunt copilasii dar Dumnezeu e mare si ma apara sa imi pot creste copilasii asa cum pot chiar si olog as lupta pentru ei ,si ei sunt cam raciti mai ales cristi cel mic si le dam ceaiuri multe poate isi vor reveni din raceala cu ajutorul lui Dumnezeu .Dumnezeu sa va aibe in grija si sa va dea multa sanatate si tot ce va doriti .
|
la taximetrie cred ca se fac angajari.
|
Doamne ajuta
Multumim din suflet Domnului care nu ii mai pun numele aici ,ca este alaturi de noi ,rugativa pentru noi va rugam din suflet caci si noi ne rugam pentru fiecare si doar in rugaciuni ne gasim mangaiere sufletului in aceste momente grele care fiecare le traim ,saracia,si tot raul care ne inconjoara zi de zi ,Dumnezeu sa ne ajute ,Amin.
|
Sunt vremuri grele pentru toata lumea.Bineinteles ca trebuie sa ne ajutam intre noi,dar asta nu poate fi decat ceva temporar.
Un ajutor real,asa cum il vad eu,dar si altii de pe forum ar fi oferirea unor locuri de munca acestor oameni sau macar capului familiei. In constructii ar fi o varianta,chiar si ca muncitor necalificat la inceput,dupa care invata vrand nevrand de la ceilalti si poate ajunge sa stie o meserie si sa castige si bine(am auzit de muncitori in constructie care au salarii mai bune decat medicii). Iar doamna ar putea incerca sa faca menaj pe la diferite familii. Stiu ca de sfaturi e buna toata lumea,dar,din pacate posibilitatile celor mai multi dintre noi sunt limitate si chiar daca am putea ajuta o data,de doua ori tot nu poate fi o solutie pe termen lung. |
Doamne ajuta
Am pus deja anunturi in ziare cum ca iulia sa aibe grija de un copil sau o persoana in varsta dar mai bine copil asa ar sta si cu ai nostri iar eu deocamdata caut am fost si in constructii sa ma angajez dar dau afara foarte multi muncesc ici pe colo deocamdata in speranta ca voi gasi ceva oriunde sa lucrez si stiu ca bunul Dumnezeu nu ne va lasa asa sa ne chinuim speranta este in Dumnezeu ,multumesc pentru incurajari si Dumnezeu sa va ajute.
|
Citat:
Doamne ajuta ! |
Citat:
|
Doamne ajuta
Citat:
|
Doamne ajuta
Dragi oameni am fost ieri cu cel mic la vaccin nu i la facut deoarece este putin racit si este in urma cu vaccinul mi sa spus ca nu se mai fac vaccinuri gratuite se cumpara din farmacii vaccinul care costa 240 de lei daca nu, nu iti face, casa de asigurari nu mai da vaccinuri gratuite din cauza ca nu au fonduri rugativa pentru noi sa reusim sal facem vaccinul copilului va rugam din suflet Dumnezeu sa ne ajute pe toti AMIN.
|
Citat:
|
Intr-adevar vaccinurile nu sunt pe stoc dar se vor aduce.
Trebuie doar asteptat, nu e neaparat o urgenta. Chestia ca nu mai sunt decontate e o minciuna, probabil doctorul care a recomandat sa fie achizitionate sub acest motiv are o intelegere cu producatorii.. Mie mi-a spus un doctor de familie ca distribuitorul i-a propus o astfel de afacere din asta, la care avea 20-30% profit din vanzari. http://www.mytex.ro/comunitare/braso...usi_252149.php |
Citat:
|
Puteti schimba doctorul de familie daca gasiti unul la care gasiti mai multa intelegere vizavi de urgente.
In ceea ce priveste vaccinurile care se fac la varsta de 6 luni le puteti face si la 9 luni sau mai tarziu fara nici o problema. In mod sigur problema nu o sa dureze mai mult de 1-2 luni, probabil este undeva in minister o bataie pentru comisioane si n-ar fi exclus chiar sa se schimbe furinzorul de pana acum. Mai stiu pe altii care se confrunta cu aceeasi problema si procedeaza la fel. Atat timp cat tineti copilul acasa, adica nu-l dati la cresa si nu vine in contact cu persoane cu probleme, este improbabil sa fie vreo problema din cele pe care le previne vaccinul. De altfel daca le-ati facut pe cele de la 3 luni, cele de la 6 nu sunt decat o repetare (rapel) astfel incat efectul lor sa se prelungeasca in timp. Nu va grabiti sa aruncati banii pe geam ca in mod sigur nu va dau afara din casa. |
Doamne ajuta
Bine vam gasit .Domnule Alin si tuturor care se confrunta cu aceeasi problema din cauza vaccinurilor am fost si am vorbit cu mai multi pediatri si am primit acest raspuns (Nu facem vaccinurile chiar daca se aduc noi nu le facem gratuit le platiti cu pretul din farmacie deoarece neau scazut salariile si nu mai facem nimic gratuit chiar daca ele vin dumneavoastra platiti este contra cost unii doctori dau retete gratuti sau compensate deoarece au facut o intelegere cu casa de sanatate pentru a primi coplata de 25 sa30 la suta din costul medicamentelor si asta doar la bolnavi cronici sau cazuri foarte urgente deasemenea chiar daca esti asigurat medical daca necesiti spitalizare si nu esti la zi cu platile la asigurare platiti spitalizare jumatate din suma normala care se plateste pentru cei neasigurati ) ,nu se face nimic gratuit asa mi sa spus sunt unii doctori care fac retete gratuite sau compensate dar nu prea sunt am fost la doua doctorite si un doctor pediatru si acelasi raspuns lam primit ,o vecina care este in scara cu noi are un copil de 7 luni si sa dus sai faca vaccinul iar doctorita ia spus sa cumpere vaccinul din farmacie daca nu credeti interesativa noi mai avem 2 vaccinuri care trebuie facute la diferenta de o luna unul de celalalt ,,mai asteptam si noi poate se va face o minune si nu va trebui sal platim desi toti doctorii iti rad in fata si nui intereseaza daca ai posibilitate sa cumperi vaccinul sau medicamentele ,va doresc multa sanatate si va multumim din suflet ca va rugati pentru noi ,Dumnezeu sa va ajute sa ne ajute si pe noi ,Amin.
|
Doamne ajuta
4 atașament(e)
Dragii nostri rugativa pentru toti si pentru noi din nou avem griji mari datorita chiriei rugativa pentru noi va rugam am pus noi poze cu copii sper sa le puteti vizualiza fara probleme multa sanatate si binecuvantare de la Dumnezeu tuturor.Doqamne ajuta.
|
Dumnezeu sa va ajute...
emiliulia...nu stiu cum mai e cu vaccinurile dar eu am teroare ptr ele...nu as mai vrea sa se mai faca aceste vaccinuri... |
Doamne ajuta
Aveti mare dreptate ca nu ar trebui sa se mai faca deoarece sunt foarte multe riscuri si daca il faci si daca nu il faci mie sila de aceste vaccinuri pentruca ,cand era Emilian mic avea 4 luni iam facut vaccinul si in 24 de ore lam internat la urgente nu respira aproape deloc si era vanat a facut o intoxicatie si am stat 2 saptamani cu el in spital pentru acel vaccin mereu mia fost frica dar la scoala sau gradinita daca nu le ai nici nuti primeste copilul mie de la dorohoi pentru fata nu a azuns inca hartia de la vaccinari si ma sunat de la scoala sa o aduc pana la 1 septembrie ca numi primeste fata in scoala ca sa vedeti ,noi nu lam face dar ... Dumnezeu si Maica Domnului nu stii ce sa mai faci si cum sa fie bine multa sanatate si multumim doamna Speranta si tuturor Doamne ajuta .
|
In primul rand rugati-va voi pentru voi! Urmarindu-va postarile, vad ca duminica, in loc sa fiti la Sfanta Liturghie, postati pe forum la ore cand crestinii se roaga in Biserica, iar cersetorii au treaba la poarta ei.
|
Citat:
Nu am auzit sa fi scazut salariul doctorilor si daca va cere sa platiti un vaccin gratuit, asta inseamna luare de mita practic, si as putea crede ca unul sau doi doctori s-ar preta la asa ceva dar ma indoiesc ca toti. Vaccinurile se pot face si cu cateva luni intarziere, nu e nici o problema, practic se decaleaza schema de vaccinare cu intervalul respectiv si asta e tot. Nu au nici o baza legala ca sa nu va primeasca copilul la camin sau la scoala pe motiv ca nu are schema de vaccinare facuta, invatamantul de 10 clase cel putin este obligatoriu la noi, deci prin lege au obligatia sa va primeasca copii la scoala chiar daca nu le-ati fi facut nici macar un singur vaccin. |
Doamne ajuta
Dumnezeu si Maica Domnului are grija de fiecare nu vam cerut dumneavoastra sa va rugati caci stiu ca nu aveti grija asta pe toate topicurile unde intrati va abateti de la subiecte facand lumea sa para mai joasa ca dumneavoastra nu sunt eu cineva sa va judec si nu judec pe nimeni ,dar sa stiti ca acum ati cautat un motiv sa va legati de noi ,aveti frica de Dumnezeu totusi caci eu stiu sa ma rog pentru fiecare la Dumnezeu si merg la biserica dar sunt zile cand chiar nu reusesc sa fiti in locul meu ati intelege cu trei copii eu cel putin daca nu merg duminica la sfanta slujba merg miercuri sau vineri si tot merg , la 12 noaptea citim cu candela aprinsa Acatiste de multumire lui Dumnezeu pentru toate ,Acatistul Maicii Domnului ,bucuria celor necajiti si ne multe alte rugaciuni ,ne rugam pentru fiecare Dumnezeu stie si vede ceea ce face fiecare noi multumim din suflet celor care sunt cu sufletul la noi si mereu a fost langa noi cum a putut mai bine si noi ne rugam mereu pentru ei ,le multumesc tuturor care ne sustin si se roaga pentru noi ,Dumnezeu sa va rasplateasca ,o rugaciune in liniste si pace ,intru cand pot cand nu pot nu intru au fost zile saptamani si luni cand nu am putut intra cei care ne inteleg ne inteleg cei care nu ne inteleg sa ma iertati daca vati simtit oarecum obligata sa va rugati pentru semenii dumneavoastra ,Doamne ajuta
|
Doamne ajuta
Citat:
|
Cuvantul "obligatoriu" vi se flutura pe la nas ca in vremea comunismului cand daca un tovaras de sus decidea ca este "obligatoriu" ceva, cuvantul lui devenea lege.
Faceti o cerere sa vi se faca referire la pasajele din lege in care se mentioneaza obligativitatea vaccinarii, dvs. ii puti spune pasajele din Legea invatamantului in care se spune ca invatamantul de 10 clase este in schimb obligatoriu si nu va pot refuza inscrierea la scoala. Nu este adevarata chestia ca "nu platesti doar daca esti la zi cu ele", nu scrie nicaieri asa ceva, mai ales ca intarzierea nu este din vina dvs. Astea sunt pacaleli ca sa va determine sa le cumparati (sa faca si ei un ban), nu credeti astfel de povesti. Copii au asigurare medicala indiferent de statutul parintilor. |
Citat:
|
Ora este GMT +3. Ora este acum 08:32:05. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.