Dumnezeu are umor?
 

s-a mai vorbit despre Ras! .... nu mai repetam discutiile de pe acel topic, ...

Stim cu totii care e soarta glumetzilor ( aia de spun cu nonshalantza bancuri cu Dumnezeu, Sf Petru, al rau... etc) , stim cu totii care e soarta scriitorilor ,ziaristilor care scriu articole sau cartzi defaimatoare zeflemitoare la adresa lui Dumnezeu( gen Biblia hazlie etc)
stim cu totii ca nu ramane fara rasplata luarea Numelui Domnului in deshert!(by the way am mare grija cand ascult bancuri de genul asta, desi unele sunt bune aproape ca imi inghit rasu':) anyway...

DAR

Care este soarta scriitorilor SERIOSHI care scriu cu umor , povestiri deloc ortodoxe Eugen Ionescu, Beckett? ...sau pseudo si anti ortodoxe (Gen Umberto Eco,Paolo Cuelho,Llosa, Jules Verne) , sau periculos de erotice (gen Henri Miller,Pascal Bruckner, toata filozofia lumii de 2000 de ani incoace , 99% din dramaturgia lumii de 2000 de ani incoace ,
cartzi de altfel Foarte interesante ,unii spun geniale, multe dintre ele adulate chiar de noi ortodocsii... sau pictorii si sculptorii de geniu ai lumii majoritatea neortodocsi...

INTREBAREA GENERICA ESTE : AU CREAT ACESTI ARTISTI SUB OBLADUIREA DUHULUI SFANT?

caci fratilor e limpede de unde au avut inspiratie baietzii aia care au scris Coranul , Talmudul,biblia hazlie, si toata maculatura hindusa budhista etc...DAR parca mi-e greu sa-i
fac satanisti sau de inspiratie satanica pe toti artistii acestia minunati care ne mobileaza bibliotecile ,muzeele...

Cum vede Dumnezeu Cel in Treime Sfanta Slavit toate operele de arta lumesti care nu sunt intru Adevarul Nostru Ortodox! Are Dumnezeu umor? ...si pana unde poate merge cu gluma ?... si nu ma refer la umorul ABISAL (acel umor anecdotic Duhovnicesc atat de frumos Dar atat de Rar) ci la umorul universal pamantesc...

Doamne Ajuta!

Sunt convinsa ca are!
Si sunt convinsa ca ne judeca altfel decat dupa sabloanele noastre.

Sunt o mare admiratoare a lui Ionesco si cred ca genul asta de literatura foloseste si ca sa sparga convenientele care si ele pot inchista duhul.
De altfel se simte in opera lui un dor mistic..

Duhul Sfant sufla unde vrea. Cred ca sufla mult prin literatura, fie ea si necrestina sau chiar anti. Cred ca sufla altfel, isi gaseste loc pe oriunde duhul omenesc il lasa.
Ba uneori sufla mai mult decat la unii teologisi moralisti.

Eugen Ionescu
 

In noiembrie trecut, la centenarul Ionescu (imi place sa-i scriu numele romaneste, nu frantuzeste pentru ca finalul "cu" are o rezonanata vulgara doar in franceza) am asistat la o conferinta a unui exeget de la Sorbona . Dl. prof. Guérin spunea ca ar trebui reconsiderata interpretarea operei ionesciene dintr-o perspectiva spirituala avand in vedere faptul ca dramaturgul traia in Franta, dar avea peste tot in casa icoane ortodoxe.

Iata, ce imbucurator este ca se pune problema si astfel!

Mie imi place(a) mult Miller si in sinea mea consider ca i se face o nedreptate fiind asociat mai mult cu textele ... stim noi care, iar daca nu stim, mai bine. Mi se pare ca scriitura lui trada o mare pofta de viata, impletita cu disperarea si ca incerca sa umple golul din sufletul lui cu tot ce gasea in cale, ca incerca avid sa gaseasca sensul vietii in cele mai sordide si abjecte locuri, unde mustea pacatul. Nu stiu ce au scris altii despre el, dar eu citindu-l aveam impresia ca pe alocuri a trecut dureros de milimetric pe langa revelatie (pe care poate sa o fi si avut, pana la sfarsit, ar fi culmea sa imi dau cu parerea despre taina unui suflet doar citindu-i cartile publicate). O sa sune absurd insa mie HM mi se pare mai _curat_ decat Umberto Eco si decat Coelho, pentru ca acestia doi din urma (Coelho saracul e mai jale, asa, dar Eco, eheeei) parca au "desfranat" cu un duh de-a dreptul nesfant. Si gandindu-ma la acestia doi, imi vine automat in minte si Dan Brown.

Duhul Sfant, din cate stim, e lin, e cu pace, e smerit, e Adevarat.. nu cred ca se amesteca si inspira teorii, conspiratii, nu cred ca inspira ceva impotriva insusi a Adevarului, nu cred ca indeparteaza lumea de Biserica, nu cred ca pune la indoiala pe Dumnezeu Fiul, nu se neaga pe Sine Insusi prin toate astea. Dumnezeu stie pe unde adie, pe unde vrea, dar cred ca acolo unde adie nu e neliniste (sau daca e, e una care-ti face sufletul sa tremure de maretia lui Dumnezeu si de faptul ca nu esti vrednic de iubirea si mantuirea Lui), nu e indoiala, nu e razvratire, nu e mandrie, nu e ridicarea ta deasurpa semenilor, nu e hula, nu e intuneric, nu e paganitate, nu e magie nici alba nici neagra, nu e initiere in ocultism si altele asemenea lor. Nu vad cum s-ar putea amesteca lucrurile.

Fani71,

Ma bucur sa citesc postul tau de mai devreme.
Mi-as fi dorit atat de mult ca pe forumul asta sa fie cat mai multe interventii ca ale tale.
Am intrat ieri pe forum, pentru a primi niste sfaturi pentru o problema pe care o am, si in schimb am primit coventionalisme ieftine. Gasesc prea multa inchistare, prea putina libertate, prea mult fundamentalism la multi dintre ei.

Imi place citatul tau din Jurnalul Fericirii, o recomandam si eu ieri, o carte de capatai as spune insa presupune si o aumita cultura literara.

Dar sa revenim la umor, bineinteles ca Dumnezeu are umor. Are chiar si ironie. Ba inca autoironie.

Insa Remus, cred ca intrebarea ta "INTREBAREA GENERICA ESTE : AU CREAT ACESTI ARTISTI SUB OBLADUIREA DUHULUI SFANT?" este una falsa si pacatuieste pentru ca presupune ca tu ai fi undeva deasupra si te substitui lui Dumnezeu.

Ideea cu crestinismul este Iubirea si Fapta buna, si nu interogari de genul "este artistul cutare sub obladuirea Duhului Sfant?".

Multumesc,
Mariuca

Si cu toate acestea, noi vedem lucrurile pe dos. Asa s-au uitat oamenii si la Hristos. In loc sa vada in El Mantuitorul, au vazut in El un talhar.

Am convingerea ca sunt mai placut lui Dumnezeu atunci cand zambesc, decat atunci cand sunt lipsit de zambet. De aici trag concluzia, ca Dumnezeu zambeste neincetat.

El sufla, dar sufla si printre suferintele si pacatele si deformarile omului.
Insa El sufla.

Daca ar sufla numai in evaghelie si sfinti, toti cei care nu au acces la ele ar fi complet in afara atingerii Lui. Ceea ce nu cred.

Steinhardt era un mare amator de literatura si el vedea Duhul in aproape orice
autor.

Cred ca orice act ceator care produce un lucru adevarat este intr-un fel sau altul inspirat. Or in multi din autorii pe care i-am putea descrie si asa cum faci tu exista cautarea de adevar. Uneori, adevarul uman este trist, deznadajduit, intunecat - pentru ca suntem intr-o lume cazuta. Sigur, nu este adevarul absolut.. insa este o parte din adevar.

Ok, imi vin in minte Rabindranath Tagore si poeziile lui, cel putin acelea pe care le-am citit :)

Din sufletu-mi se-nalta icoana vie a dorintelor mele, si plina de veselie imi joaca inainte in dans nebun;
Viziunea orbitoare se intuneca.
Incerc s-o prind - imi scapa mainilor si ma lasa ratacit.
Caut ceea ce nu pot sa gasesc si gasesc ceea ce nu caut.

Sau: Dragostea intre tine si mine e tot asa de senina ca si cea mai umila cantare. Sau: La umbra unui copac - in pulberea drumului - vei gasi fiinta lui. Fa-i perna, scumpe prietene - din petalele florilor si din frunzele lor. Ochii-i sunt intunecati de dor si privirea lui ma doare.
Nicicand - nu spune ce gandeste - caci, El vine - si.. pleaca. (cu E, in text).

Sau: De ce in fapt de zi - tanarul calator vine la usa mea? De ce oare a ales poarta mea?
Cantecul sau ia in fiecare clipa culoarea unei vieti noi.
Las lucrul in voia lui - si ochi-mi se umplu de ceata.
De ce oare a ales poarta mea?

Sau: Dragostea trebuie sa-si uite patima ei, ca sa poata bea in acelasi timp si din cupa durerii - renascand in lumea lacrimilor. Frate- pastreaza in adancul sufletului tau aceste cuvinte - si te-nveseleste.

Am scris acum la repezeala din Gradinarul (poeme de dragoste). Imi par... adevarate:79:

Dar are si lucruri care nu sunt chiar asa: Totul e nascut si totul e ispravit in eternitate. Doar iluziile - flori dragi pamantesti - sunt pastrate in toata a lor fragezime - de vesnicia mortii.

Spre surprinderea mea, in cel putin unul scrie si despre biserica, chipuri de pe pereti, candela si altar, dar respectivul poem nu transmite un mesaj crestin, dupa parerea mea insa nici nu mai am timp sa scriu.

Dar na, si daca gresesc asta este, eu cred ca 1) orice act creator este intr-adevar inspirat. si 2) nu doar Duhul Sfant inspira. Nu peste tot unde omul creeaza ceva, o face in Duh. O poate face si sub influenta altor duhuri.

Probabil ca il are, dar nu asa cum ne asteptam noi...

Mai sunt poate si alte duhuri, da.
Insa cum zice si zoridezi, nu ne dam noi seama unde este Duhul, pentru ca 'sufla unde vrea' inseamna si 'sufla cum vrea' (locul este, in limbaj biblic, un simbol - ca atunci cand este vorba de rai si iad)

agree!
 

stiintific, cred ca intrebarea este una ilogica.
de ce incercam sa-l definim pe dumnezeu folosind atribute umane ?

dpdv stiintific,neurologic umorul se explica ca o asociere gresita pe care limbajul, ca o aproximare simbolica a gandurilor, o poate crea.
enuntul unei glume, eroarea pe care o declanseaza si auto corectarea erorii respective declanseaza rasul, zambetul.de aceea se considera ca o gluma, un banc are efect doar la prima auditie.

my 2 cents.

Sigur. Dar daca te iti slaveste senzualitatea sau te indeamna la ea, ca e ok, e frumos, e firesc, suntem oameni si dragostea e libera, e pentru toti, daca relativizeaza Adevarul in niste adevaruri mai mici, ca toti avem dreptate in felul nostru, daca il face pe unul care e in Biserica sa caute mantuirea in afara ei - ca doar si ceilalti o au nu neg asta -, daca imbraca magia, ocultismul si ce am scris mai sus si alte chestii hipioate ale amorului liber, in haine stralucitoare si seducatoare, ala deja nu mai e Duhul, ci altceva, cu roade de cu totul alta natura.

Atat discernamant cred ca avem. Nu tot ce ne place noua si ne gadila auzul si ni se pare interesant o si fi inspirat de El. Daca Dumnezeu, care a zis ca e Calea, Adevarul si Viata a experiat moartea ca sa ne mantuiasca, nu cred ca se joaca in legatura cu subiectul asta.

Plus ca din cate stiu Duhul vine cand ne taiem voia proprie, cand renuntam la ratiunile noastre intelepte care-s nebunie inaintea lui Dumnezeu etc, nu vine sa ne confirme noua prejudecatile si nici lucrurile-inovatoare-care-am-vrea-noi-sa-fie-asa.

Unii se indeparteaza de biserica si citind biblia si parintii. Au fost si sunt pe forum destui.
Uneori putem fi apropiati de Dumnezeu de un autor care exterior ai zice ca incearca contrariul. In mod tainic.

AD, subscriu si eu acestui punct de vedere.

In privinta autorilor, depinde de roade. Daca sadesc sminteala, pacatele vor veni dupa ei, caci ei sunt responsabili de ideile pe care le-au pus in circulatie.

Asta nu tine doar de carti, Fani.
Daca un om ramane indiferent citind Biblia, dar este animat de idealuri inalte citind literatura. nu cred ca se trage concluzia ca a insuflat Sf. Duh acea literatura.. ba chiar dimpotriva.

Eu nu pot uita ca in tinerete gasisem o carte foarte interesanta (oculta, sa-i zicem), dar de cate ori citea si citeam cu mareee atentie sa retin cat mai mult, vizualizam ce citeam etc... si in 20 minute- juma de ora.. adormeam bustean. Era un duh de dormit in carte :21:? Cred ca ingerul meu pazitor considera ca am citit destul si ma punea la culcare prompt. Era destul de enervant..

In mod "tainic", cum spune Fani, mi s-a intamplat sa preiau din carti f daunatoare idei catre m-au indreptat catre ortodoxie. Dar nu recomand nimanui acele carti, Si ca sa fiu sigura ca nu le citeste cineva din familie - le-am aruncat deja. (Dar asta nu inseamna ca a insuflat Sf. Duh acele carti, in nici un caz.. doar ca am retinut eu o idee luminoasa..) Si costurile sunt foarte mari... si acum ma uit cu jind la tot felul de carti, cu greu ma abtin sa nu cumpar anumite lucruri care m-au fascinat candva.. :2:

Duhul a suflat si sufla peste noi toti. Ne-a imbogati si ne imbogateste cu darurile Sale. Dar ca noi sa-L descoperim altora, trebuie sa pastram relatia cu El. Parasirea Sa, face ca omul sa foloseasca darul primit spre caderea sa si a altora. In acest sens se pune o intrebare? Daca omul se foloseste de darul primit intr-un sens denaturat, il mai pierde? Spun asta pentru ca Scriptura ne indemna sa nu ingropam darul. Si in cazul mentionat de mine, darul nu este ingropat, dar este intrebuintat gresit.

:confused:
Depinde ce intelegi tu prin Darurile Sf Duh. Nu cred ca darurile Sf Duh sunt date aiurea oricui, la intamplare! Si nici nu se pune problema sa ai daruri ale Sf Duh de care sa nu stii! Este complet absurd..
..si in scriptura scria sa nu ingropam talantul.. e tot aia?

Vorbim cu prea mare usurinta.

Sunt de acord cu Jane: literatura este insuflata de .. duhuri, nu de Sf. Duh (mi se pare chiar hulitor sa afirmi altceva).
Cine vrea adevar cauta scrierile sf. Parinti!

Anna, nu cred ca am spus, sau a spus Costel, ca literatura buna este inspirata de sf Duh direct, ca Scripturile.
Am spus (eu) ca Duhul sufla unde vrea. (o vorba tot a Scripturii)
A sufla in cazul asta inseamna a inspira intr-un mod mai indirect, poate, a influenta.. ceea ce se poate face si fara constiinta autorului.
De altfel, and Isaia scria 'feciara va naste..' nu este sigur ca isi dadea seama de ceea ce insemna cu adevarat aceasta. Sunt si cuvinte inspirate pe care cei care le astern pe hartie nu le inteleg in totalitate. Cu atat mai mult cand nu e vorba de Scrituri...
Si cvum spuneam, El sufla, insa materia prin care trece este si opaca..

In fine, oar ne-am departat de la subiect. Este vorba de umor.

Eu cred ca umorul est legat de Dumnezeu si pentru ca sau in masura in care este legat de o anumita relativizare buna: o relativizare a parerii bune despre noi, a luarii in serios a propriei persoane. Si pentru ca relativizeaza lumea asta cu ideile ei. In cuvinte serioase poti spune multe, insa pana la urma, Dumnezeu si cele ale Lui nu pot fi cprinsi in cuvinte.

Poate ca umorul (bun) este o forma de apofaza..

de aia nu-mi place mie matematica!...
 

da complicate mai sunteti suratele mele... ca interoghez ,ca ma pun deasupra ... da , ma mai pun si deasupra , dar nu despre asta e vorba , si oricum nu pe forumul asta , ca pun intrebarea ilogic ...ooof ! Intrebarea e atat de simpla, ..daca avem doua maini libere de ce sa ne scarpinam cu calcaiul!!!? smile! ;)) sunt ABSOLUT SINCER interesat de unde vine inspiratia cand creiem , eu insumi am vreo 20 de scenarii in sertar si vreo 2 romane , asta de mult timp, nepublicand nimic pana acum(si nici nu stiu daca o sa am curajul...)! Mai stiu de asemenea ca Dumnezeu pune foarte multe piedici la un lucru care NU trebuie sa se intample ( ori ca nu e prea copt , ori mai trebuie slefuit , ori ca nu are destula morala crestiana, ori ca nu e inca Timpul, ori ca ...incurcate sunt caile Domnului!) De aceea ma intreb de unde vine inspiratia pt operele de arta care nu sunt tocmai Ortodoxe ! Si mai ales care e realatia Bunului Dumnezeu cu Umorul , normal ca are, doar El a facut TOT in Universul acesta infinit, doar ca sunt mai multe tipuri de umor , ... stiti genul ala de umor in care razi pana nu mai ai aer , razi de te tavalesti pe jos , genul ala de umor care contureaza rareori subtil ,deseori grosier toate meschinariile caracterului uman si mai ales tot ridicolul sexual .... dupa mintea mea ala nu prea ar fi de la Duhul Sfant , ...chiar imi spunea un parinte "sa ma feresc sa rad asa ca prostul , zgomotos ,fara masura ca ala-i ras diavolesc" , ca dovada au fost atatia care au murit de ras ...la Propriu! ei dragii mei , majoritatea umorului care e pe piatza acum e Exact Asa grotesc(rusesc francez) , brutal (american),sau sexual (tot) , vechiul umor subtil englezesc a devenit si el brutal ...
sunt doua pozitii clare si foarte frumoase ( Jane si Fani) Jane spune ca Duhul Sfant nu
ar inspira o creatie care genereaza indoiala , duce la conspiratii , care se neaga pe Sine Insusi!... Perfect adevarat! Pe de alta parte inclin si catre Fani caci sunt ATATEA povesti de dragoste tulburatoare care nu au nimic ortodox in ele (exceptant preceptele clasice bine , frumos , adevar....ma rog , ala care e...) care nu au cum sa fie satanice !
Si totushi cine ii inspira pe oamenii astia care scriu atat de BINE si nu sunt Ortodocsi?
...care nu au primit inspiratie Nici de la Duhul Sfant Nici de la al rau... Ma intriga gandul ca mai sunt si alte duhuri! ... chiar am auzit de expresia duhurile lumii ; dar duhurile astea nu ar trebui sa aiba si ele o apartenentza? Adica ori cu Dumnezeu ori cu satan , ...EXISTA DUH NEUTRU? asta chiar habar nu am ... logic ar fi daca Dumnezeu este Atotcunoscator si Atotcuprinzator ( si nu ma indoiesc de asta) ar trebui sa cuprinda si toate duhurile lumii!
... da' acu daca si in Biblie scrie ca nu trebuie sa ingropam talantu' ...poate ca o sa-mi fac curaj intr-o zi...
da jane si mie mi-a placut u.eco(nu am citit decat pendulul lui F si in numele trandafirului)
pendulul a fost criminal...de lung ,din 700 de pagini doar un sfert mi s-a parut viu in rest
descrieri interminabile , anyway , am pus mai mult pretz pe cartea asta dupa ce am auzit ca a fost foarte bun prieten cu un romanash de-al nostru , si ca toata cartea este despre el, Ioan Petru Culianu !...ce bine mai scria si baiatu ala (si era catolic) descoperise o formula matematica pt manipularea psihologica a maselor, si imediat s-au mai descoperit 3 gloantze in capul lui ....
Doamne fereste !

Doamne ajuta!
 

Nu exista duh neutru, sa nu ne amagim. Cea mai mare amagire a satanei este sa ne faca sa credem ca nu exista - prin extensie, ca o lucrare satanica nu e, de fapt, satanica, ci... neutra. Sa nu ne amagim. In pictura exista nuante, tonuri, fel de fel.
In privinta adevarului si a minciunii, nu exista decat ADEVAR sau minciuna. Daca nu e de la Duhul Sfant, inseamna ca e de la celalalt. Trebuie sa ne cercetam bine. Daca avem indoieli, sa ne sfatuim cu un duhovnic. Trebuie sa fim foarte atenti, pentru ca foarte usor ne putem lasa inselati. Si chiar si atunci, daca am cazut, trebuie sa cerem ajutor.
Umor... da, si mie imi place sa cred ca Dumnezeu are umor. Lasand la o parte definitiile savante ale umorului precum si analizarea lui la microscop - fie din punct de vedere lingvistic, fie neurologic, fie socio-cultural sau mai stiu eu cum!, pentru ca, daca aud o gluma buna, nu cred ca stau in clipa aceea sa vad care anume factor imi declanseaza rasul - cred ca Dumnezeu are umor. Chiar daca noi il putem percepe sau nu.

Sunt convins că Dumnezeu are umor. Un exemplu de ironie a lui Dumnezeu avem în chiar prima carte din Biblie, când Dumnezeu, după cădere, spune despre om că "s-a făcut asemenea nouă". Păţaniile profetului Iona sunt pline de umor. În timpul activităţii Sale publice, probabil că Isus a glumit adesea, în mod sigur a mers la cel puţin două petreceri: la nunta din Cana şi la un ospăţ cu fariseii.
Eu nu cred că a fi creştin înseamnă să fii încruntat, mereu sever şi suferind de constipaţie. Umorul are rolul lui şi în îndreptarea moravurilor: cei vechi spuneau "Ridendo castigat mores".

În ceea ce priveşte cărţile şi alte lucrări ale artei: să nu uităm că se bazează pe "convenţia artistică": sunt opere de ficţiune, CA ŞI CÂND ar fi reale. Asta le spun mereu celor care se scandalizează de cărţi ale câte unui Dan Brown: oameni buni: sunt ROMANE. Locul lor în Bibliotecă este pe raftul pe care scrie, cu litere mari: "Fiction".

Desigur, cu totul alta e situaţia în cazul cărţilor de filozofie sau de aşa-zisă "psihologie aplicată" etc, care într-adevăr pot face mult rău şi pot fi socotite ca inspirate de duhurile rele. Până prin deceniul al doilea, Roma, emitea periodic un "Index librorum prohibitorum", cuprinzând cărţi nerecomandate creştinilor şi care puteau fi citite în biblioteci numai cu aprobare specială eclezială. Numărul cărţilor trecute la index a crescut enorm, iar când, la ultima ediţie, s-a ajuns la 6000 de titluri, Biserica a renunţat să îl mai actualizeze.

Da, si eu cred ca in Biblie sunt si lucruri umoristice.
Altul: cand sf. Pavel citeaza VT spunand ca sa nu se puna zabala magarului (sau cum ii zice - ca sa nu manance din rodul pe care il strange), si adauga: oare de magari vorbea Moise acolo?

Si eu cred ca trebuie facuta mare deosebire intre fictiune si carti filozofice care se pretind luate in serios si aplicate. Fictiunea poate sa vrea si sa oglindeasca realuitati, eventual rele sau malefice, pentru a ne face sa le constientizam. De altfel este unul din rolurile literaturii.
De exemplu, Dostojevski a scris Demonii, in care este vorba cat cuprinde despre rau in toate nuantele sale. Inseamna ca este o carte care face rau? Nu, dimpotriva - exorcizeaza.

Cartile lui Dan Brown pot fi daunatoare unora, cred, pentru ca sunt romane cu teza care prezinta niste speculatii ca pe niste fapte istorice; naivii si neavizatii le iau drept bune. Eu nu am citit decat Codul lui Da Vinci. Cred insa ca un crestin avizat ar trebui sa citeasca aceasta carte care a facut atata valva tocmai pentru a putea raspunde celor care o iau drept buna, si pentru a sti ce idei circula in aerul secolului.

Eu nu cred ca solutia occidentala de a pune cartile la index a fost buna. Cred ca autoritatile competente ar putea spune la ce distanta se afla o carte de invatatura Bisericii, dar nu ar trebui sa o 'interzica'. Se stie de altfel ca ceea ce este interzis atrage, si castiga pana la urma spiritele. Si asta contrazice si libertatea crestinului de a cerceta si singur.

Multi parinti au fost veseli. Parintele Teofil Paraian spunea acest lucru despre Parintele Serafim Popescu de la Sambata de Sus: "Veselia Parintelui Serafim se manifesta in toate ale sale: in privire, in zambet, in ras, in fata senina, in atitudini ... Spunea cu placere glume prin care ne inveselea pe toti. Cea mai faina este cea cu balmosul. Spunea Parintele ca s-a dus odata un cetatean la stana si ciobanii tocmai facusera balmos - un fel de mamaliga cu zar si cu unt - si i-au oferit si celui venit la ei. El insa zicea ca nu-i place, ca nu vrea sa manance. Si atunci ciobanii au zis: "Ma, tineti-l doi si dati-i unu". Si ei au facut asa. Omul, cand a vazut cat de bun e balmosul, a zis: "Acum schimbati-va. Tineti-ma unu si dati-mi doi". (Parintele Teofil Paraian)

Asa ca daca in oameni care traiesc pe placul inimii Domnului e veselie, e greu de crezut ca ea nu exista si in Dumnezeu.

Dumnezeu are umor ?
 

Ooo ! Si incat cat ! Parol, pe onoarea mea , va spui !:24:

ofof,mai,mai..:(
 

tare stramba judecata mai avem.. constiintele noastre sunt asa de intunecate saracutele ca punem niste probleme din niste unghiuri si strecuram niste "bombonele" ca... uuuf...unde e aducerea aminte de moarte? unde aducerea aminte de focul cel vesnic? unde osandirea de sine? o rabdare si milostivire a lui Dumnezeu..stiti.. noi pentru ca nu vrem sa fim ca Dumnezeu il facem pe El ca noi.. e mai simplu.. o experienta.. pentru cei ce gasesc ca Dumnezeu se impaca cu "frumusetile" artei despre care s-a pomenit in susul discutiei.. cautati sa va vedeti pacatosenia, intunericul, moartea starea de cadere, strambatatea gandurilor, batjocura dracilor caci oohoho! suntem in frunte cu mine inselati si batjocoriti crunt de draci..sa ne vedem aceasta stare prin intristarea inimii ,biciuirea ei cu frica mortii, gandul si amintirea pacatelor,ca va incepe pe masura ce ne apropiem de adevar sa ne dispara gustul fata de tot ce e pe lumea asta.. nu prea au avut experiente harice si trairi si experiente duhovnicesti cei ce se cred ortodocsi si jinduiesc dupa gemul din debara.. cand Dumnezeu are bunatati infinit mai mari.. ce arta mai? ce frumusete? da coborarea mintii in inima si umilinta acea dulce din care se naste vederea nimicniciei si dupa care mintea se curata si din mijlocul scarbei este rapita de lumina necreata din cand in cand sau de alte adevaruri.. acelea sunt dumnezeiesti.. acelea sa ne bucure..acelea sa ne atraga atentia si pe cele ale lumestii "frumuseti", poleielile diavolului sa le lasam ca sunt destui cei ce le poftesc.. e pacat de Hristos cel Rastignit care cum zice Pavel ar trebui sa fie in mijlocul nostru.. vreau zice sa-L stiu pe Hristos in mijlocul vostru si pe Acesta Rastignit!
ofof, mai,mai..

mi se pare una dintre cele mai aberante afirmatii.acusi o sa ajungi sa spui ca Dumnezeu e sarcastic.
ironia implica rautate, chiar daca intr-o masura mai mica, tot rautate se numeste.

cat priveste inspiratia Duhului in carti neortodoxe....nu stiu ce sa zic

mi se pare ca se confunda darul lui Dumnezeu cu inspiratia duhului.
nu cred ca e suficient sa ai icoane in casa ca sa fi si ortodox, sa ai gandire ortodoxa, si mai ales atitudine ortodoxa.
nu discut pe marginea pesonalitatii lui ionescu, ptr ca nu stiu mai nimic despre el.
dar mai sunt altii, mari talente e adevarat, chiar genii as putea spune, dar care nu fac decat sa se intersecteze cu ortodoxia.nimic mai mult. oricat s-ar stradui unii sa ii scoata mari ortodocsi.

Dumnezeu ii da un dar omului, iar acesta are posibilitatea sa il foloseasca cum doreste.
dar daca prin rezultatul darului nu se slaveste numele lui Dumnezeu, inseamna ca ...lipseste ceva

Interesanta intrebare!
Stim cu totii ca Dumnezeu este Dragoste. Sfanta Treime este Dumnezeu in trei ipostasuri unite prin iubire. Deci El ne iubeste si daca ne iubeste, vazand cat suntem noi de simpatici si neobositi cautand sa cuprindem Necuprinsul, apoi trebuie MUSAI sa aiba umor! Altfel...

Exista un cantec foarte frumos- "Noapte de vis/ Timp prea sfant/ Dumnezeu rade bland/ Pieptu-I poarta iubire/ Lumii da mantuire..."

Parca Charlie Chaplin a spus
 

,,I'm living proof that God has a sense of humor".Eu as adauga(alt citat aprox)meditand la anumite actiuni ale mele> ,,I hope God has a good sense of humor, otherwise I'm going to hell".

Umorul este doar o treapta,binevenita dealtfel ,pe calea inaltarii spirituale.Si anume este treapta ruperii de lume ,cand ,prin umor ,lumea nu ne mai afecteaza,si incepem sa devenim generosi.
Dumnezeul cel PreaInalt ,nu are nevoie de umor,caci are ceva mult mai mare ,si anume sfintenia.

Da... Umorul / simtul umorului este o insusire pozitiva daruita de Dumnezeu omului, pentru a-si face viata suportabila, spre deosebire de Sarcasm care este o insusire negativa daruita omului de... nu-zic-cine, pentru a face altora viata insuportabila.

Văzută azi în uşa bisericii:

"Dumnezeu te caută ! Dar nu la telefon ! Vă rugăm să închideţi telefoanele mobile."

Ha, ha!
Multumesc ca ati redeschis acest topic.
Continui sa cred ca Dumnezeu are simtul umorului si ca ii place cand il avem noi: pentru ca ne relativizam, stim sa radem de noi insine si sa ne detasam. Nu ne vrea incrancenati, acri, hiperseriosi mereu.
Eu mi-am dat seama ca multe conflicte si certuri si suparari se pot evita daca ai simtul umporului.
Un exemplu: acum putin timp, ma intorceam seara acasa cu cei doi copii (2 si 4 ani). Cel mare era putin agitat si ciripea cu voce cam tare despre ce-l interesa pe el. Cand am coborat, o doamna mai in varsta mi-a spus foarte suparata ca am un copil insuportabil, ca vorbeste mult prea tare si deranjeaza, si ca trebuie neaparat sa fac ceva sa-l schimb. Desi am incercat sa o impac, ea tot a plecat bombanind. Destul de suparata, descurajata si indignata (cei care au copii vor intelege), m-am intors catre alta doamna care coborase si am intrebat-o daca si ei i s!a parut chiar atat de deranjant copilul. La care ea mi-a raspuns prin gesturi ca este surda.
Acest sfarsit al incidentului m-a facut, dupa ce mi-a trecut prima suparare, sa ma amuz si sa-mi treaca.

Am intalnit pe acest site si opinia lui Andrei Plesu asupra acestui subiect:

Umorul ca virtute in lumea credintei