Ce parere aveti despre sporturile extreme ?
 

Exista o serie de sporturi practicate in general pentru adrenalina. Personal am avut ocazia sa practic ceva alpinism, insa nu pentru a-mi cultiva orgolii sau pt a simti adrenalina ci fiindca acolo in inaltul stancilor ma simteam si inca ma mai simt in largul meu. Acolo la inaltime am senzatia ca este o alta lume, cu aer curat, lipsita de rele si stres, cu peisaje minunate vai, rauri si piscuri golase. Acelasi lucru banuiesc ca s-ar putea spune si despre cei care practica sporturi din categoria gliding-ului, desi acestea par a fi chiar mai periculoase.

La un moment dat, dupa ce devine o obisnuinta, nici nu prea mai simti adrenalina care defapt se naste din frica (lucru care nu stiu daca este tocmai benefic), dar acea senzatie de detasare si libertate ramane intotdeauna.

Voi ce credeti ?

Si mie imi inspira aceleasi sentimente muntele. Ma tot chinui sa ma apuc de trekking, dar nu prea am cu cine. Odata aveam de gand sa practic off-road cu bicicleta, dar de asemeni nu am cu cine. Prietenii mei sunt cam lenesi. Vreau sa mai sar cu parasuta, sa fac bungee jumping si cam atat deocamdata. Poate ca este periculos, insa viata in sine este periculoasa, nesigura. Doar moartea e sigura. Asa ca eu n-am nimic impotriva. Odata ce asta te face fericit, liber, da-i bataie!:D

De ce nu ar fi OK?
Cei care, eventual, ar critica asa ceva, nu stiu ca un traseu montan relativ greu, de cateva ore, iti limpezeste mintea mai bine decat daca ai sta in meditatie sau rugaciune.

"Roaga-te si poti face orice!"
 

Am auzit o povestioara frumoasa...O tanara copila il intreaba pe parintele duhovnic: -Parinte, pot merge in discoteca?
-Poti draga mea, daca poti sa te rogi in discoteca.
...
Pe munte cu siguranta ne putem ruga si ne putem simti aproape de Dumnezeu!
Insa, frica este opusul dragostei si nu stiu daca este bine sa facem ceva ce ne provoaca frica.
Tentante, toate sporturile acestea care provoaca adrenalina, mai ales ca le poti face pana la o anumita varsta, nu cred insa, ca sunt pe placul lui Dumnezeu...riscatul vietii pt a obtine placere...este chiar impotriva Lui.

De ce ar fi alpinismul "sport extrem"?

Practicat in cunostinta de cauza si cu responsabilitate e mai sigur chiar decat un drum cu masina.

Ceva mai riscanta este poate parapanta dar nu cu mult.
Si la fel, este "sport extrem" doar cand impingi lucrurile la extrem.

Apropo de alpinism si riscatul vietii.

Pustnicul si ucenicul sau
de Ion Agarbiceanu

http://www.scribd.com/doc/7131381/Pustnicul-Si-Ucenicul

Sau (aceeasi)
http://www.ecolife.ro/articole/spiri...arbiceanu.html

Nu confunda adrenalina cu frica.
Era dat ca exemplu alpinismul. Unde vezi tu riscul de ati pierde viata in acest caz?

Ai dreptate, alipinismul nu este sport extrem.
Multi pun semnul egal intre alpinism si escalada sau catarare. Ceea ce este inexact.

Alpinismul poate fi extrem daca pleci de ex. pe Himalaya fara a avea antrenamentul necesar.
Chiar si cu antrenament serios este o doza semnificativa de risc ca sa nu mai vorbim de costuri si nu in ultimul rand de..motivatie.

Escalada nu este "sport extrem".
Daca cum ziceam, e practicata cu responsabilitate si in cunostinta de cauza.

Viata ta depinde de cat de bine ti-ai insusit teoria, cum ti-ai ales echipamentul traseul si partenerul.

Nu acelasi lucru se poate spune in trafic cand viata ta depinde de combinatii care nu se pot dovedi f. fericite intre starea drumului si caracteristicile tehnice ale masinii, iar in fiecare ora de zeci sau sute de participanti la trafic mai mult sau mai putin instruiti, mai mult sau mai putin responsabili, atenti, obositi, etc.

sunt destui oameni carora le plac sporturile extreme cum ar fi alpinismul,dar mai sunt si alte sporturi care vad ca se tot practica...pararea mea este ca oamenilor care le practica le place pericolul si sunt foarte curajosi...cu toate ca admir persoanele acestea,mie personal nu-mi plac sporturile extreme,prefer peisajele linistite de la poalele muntilor sau padurile

Pentru mine sport extrem este acela care infrunta pericolul, mareste adrenalina in sange, este f.riscant.
Sunt oameni care iubesc riscul si nu stiu ce sa faca in viata, cu viata lor.
Nu pot sa-i inteleg.
La ce foloseste asa un sport? Candva mori sau ajungi o leguma. Merita oare?
Nu tu familii, iubire, copii, profesii ca lumea, Dumnezeu...
Si multe femei ajung la sporturi barbatesti si extreme. Nu tu familie, nu tu feminitate, nu tu copii. Vanatai, nasuri sparte, accidente, muschi, aspect si temperament masculin.
Of doamne. Box feminin (si sa mai fie si la olimpiade mai nou, sa le vedem cum isi rup oase si nasuri), curse automobilsitece, raliul saharian, haltere, body-building etc.
Ah, sa mangai un om, sa porti ceva coafuri si toalete frumoase, sa fii placut, delicat, sa nasti prunci si sa-i tii la piept. Prostii - acolo la bataie sa fii.

Adrenalina este un hormon secretat in conditii de stres, altfel spus frica. Alpinismul poate fi mai mult sau mai putin extrem, de la caz la caz, in functie de modul in care se respecta normele de siguranta si de caracteristicile formatiunii de teren escaladat.

In principiu iti primejduiesti ceva mai mult viata decat daca ai face o simpla plimbare la munte.

Alpinismul a fost dat doar ca exemplu, fiindca nu-mi este strain, dar topicul a fost deschis pt a discuta situatia sporturilor extreme fata in fata cu principiile crestin ortodoxe.

De exemplu cineva mi-a spus ca parasutismul, atunci cand lucrurile nu merg cum trebuie si in urma unor probleme survine decesul poate fi considerat suicid, fiindca nimeni nu te-a impins cand ai efectuat saltul din avion.

Stresul nu apare doar in situatiile de frica, ci si in starile de manie de exemplu.

Si traversatul strazii pe trecerea de pietoni ar trebui considerat suicid, avand in vedere stirile din ultimile zile.

Pai cred ca si daca te duci sa faci o plimbare la munte si te maninca ursul tot suicid este ca doar nu te-a pus nimeni sa te duci pe acolo.

Vorbim despre doua tipuri diferite de stres, in situatii diferite.

Corect. dar eu ce am zis?
"nu confunda adrenalina cu frica"
Nu am spus ca ele nu au legatura.
Dar nu sunt unul si acelasi lucru.

Atunci scuze, nu am fost eu atent.

De acord, insa sunt care privesc si astfel sporturile extreme, considerand ca daca-ti primejduiesti viata inutil si lucrurile au o intorsatura nefasta, hopa ca-i suicid. Degeaba le spui ca si daca esti cu masina si ai depasit viteza regulamentara iar in urma unui accident ti-ai pierdut viata asta ar trebui sa fie considerat tot suicid, ca doar nimeni nu tea bagat fortat in masina. Tot ce spun este ca am intalnit si o astfel de gandire.

Să nu uităm că păcatul are trei componente care îi dau gravitatea: materia, intenţia şi deliberarea. Intenţia gravă este esenţială pentru un păcat grav. Fără intenţie păcătoasă nu există păcat grav.
Acuma, să particularizăm:
Suicidul este atunci când ai intenţia să îţi iei zilele. Prin urmare, sporturile extreme nu sunt (tentative de) suicid, din cauză că sportivul nu are intenţia de a se omorî.
Pe de altă parte, atunci când riscul asumat depăşeşte limitele rezonabile, adică este "asumat prea uşor", vorbim de eroare împotriva virtuţii prudenţei. Dacă sunt general şi angajez armata într-o misiune cu risc nejustificat de mare faţă de efectul scontat în caz de succes, înseamnă că sunt un general neînţelept. De exemplu, expun viaţa a 10 infanterişti pe care îi trimit să străbată un câmp minat cu misiunea de a culege un prun.

Lucrurile devin discutabile dacă intenţia sportivului care participă la sporturi extreme nu este de a face performanţă, nu este o intenţie de tip "mai iute, mai înalt, mai puternic", ci pura dorinţă de adrenalină. În acest caz nu vorbim de imprudenţă, ci de păcat grav (eventual viciu). Situaţia este comparabilă cu a cuiva care joacă ruletă rusească, expunându-şi viaţa pentru nimic.

Părerea mea. Nu trageţi !

Daca riscul ii face fericiti, de ce sa nu riste? Este riscant si sa treci pe o trecere de pietoni in bucuresti. Poate ca pe unii nu-i fac fericiti familia, coafura si toaleta, profesia, ci ii face fericiti riscul, viata dusa la extrem. Daca asa se simt ei impliniti, care e problema?

Sunt un pasionat al parapantei,considerat ca fiind "aparatul" de zbor cel mai sigur, inventat pana acum.Pe vremea tineretii mele am facut ruta C.de Arges-Brasov(pe Bran)-Buzau-Tulcea-Constanta(plaja) cu bicicleta.Cred ca denumirea de sport extrem este insasi o extrema,totul depinde de conditiile si masurile de precautie luate si sportul asa zis extrem este la fel de sigur ca oricare altul.Chestiunea cu adrenalina depinde de fiecare,la mine urca mai repede la o conversatie despre un subiect ce ma preocupa decat atunci cand zbor.Fiecare avem o forma diferita de a vedea si a trai.

Imi place mult sa privesc parapantistii. Ma duc adesea pe munte, in apropiere, sa ma odihnesc privindu-i pe cei care se infrunta cu vidul. Poate si de dorul fratelui meu care lucreaza in aviatie si este si un mare aventurier al parapantei.

Este un sport frumos si sigur atata timp cat este practicat in conditii meteo normale.Practic parapentistii nu plutesc in vid ci pe aer si folosesc,la fel ca si pasarile, curentii de aer.

:6:Mi-a explicat fratele meu multe. Dar pentru ca nu am fost niciodata in aer, il numesc inca "vid"!

Domnul sa-ti dea toate bucuriile ce-ti tin sufletul treaz!
:6:

Multumesc mult,asemenea!Scuze,locuiesti in Franta?

Da, in Franta.

Ce inseamna Moc?

intraductibil :5:

Asadar...MicutaIntraductibila...Frumos nume.

Şi mie îmi place să mă caţăr pe stânci (fără cordeline, carabiniere, pioleţi) pentru a-mi fortifica organismul (însă în limita siguranţei personale). Sus, pe stânci, văd altfel peisajele, mi se pare că măsimt mai aproape de bunul Dumnezeu. Aproape înainte de fiecare căţărare îmi fac semnul Sfintei Cruci. Mai fac şi trasee montane lungi, iar iarna nu mă dau în lături să ies cu schiurile pe munte. Toate acestea nu mă determină să mă îndepărtez de Dumnezeu, ci îmi dă ocazia de a-I mulţumi Lui pentru tot ce a creat frumos pe pământ. E drept că şi meseria mea mă ţine aproape legat de munte (sunt "pădurar") şi uneori simt nevoia să mai ies deasupra zonei împădurite. Mai multe detalii puteţi vedea pe pagina mea de hi5: http://iulius8324.hi5.com. (n-am profil privat). Apoi mai nocivă pentru suflet este vânătoarea (pe care o practic frecvent, chiar dacă nu împuşc mai nimic) decât sporturi extreme.
Doamne ajută-ne!

Nu este chiar asa..

Dar combinatia dintre o parapanta moderna, in conditii bune si un pilot responsabil si in cunostinta de cauza este destul de sigura si nu are nimic extrem in ea..

Viata omului ce vietuieste curat, crestineste, nu este periculoasa.
Periculos este tot ceea ce face un om fara Dumnezeu, de unul singur, ori infrantand limitele.

Spui: "Odata ce te face fericit, da'i bataie."
Multi se fericesc facand altele. Sa luam aminte la acest principiu.
Omului nu ii este ingaduit sa faca orice ii place, pentru ca, de multe ori, omului ajung sa'i placa lucruri rele.

Am parcurs nenumarate trasee montane, creste si rape. Adevarat, linistea muntelui este ceva de nedescris. In tacerea unor carari de creasta, sufletul isi pune toate intrebarile, isi infunta toate prejudecatile si pacatele si le vede in fata. Acolo curentul electic nu exista, nici telefonul mobil nu are intotdeauna semnal, nici internat, nici griji, nici ceas, nimic. Sufletul trebuie sa ramana singur, cu el insusi, fata in fata. Este infricosator pentru cei care sunt obisnuiti a fugi de ei insisi.

Cu toate acestea, cand muntele ne linisteste mai mult decat rugaciunea, nu trebuie sa avem odihna, gandind ca suntem ceva, ori ca e cine stie ce lucrare. Diavolul poleieste orice cu aur si odihna de suprafata, spre a renunta omul la rugaciune. Cand muntele odihneste mai mult, inseamna ca rugaciunea nu este facuta cum trebuie.

Sunt de acord.