Cat de des e bine sa ne spovedim ?
 

Cat de des e bine sa ne spovedim ? In preajma marilor sarbatori , mai des , de cate ori simtim nevoia ? Multumesc anticipat :)

desi poate o sa-l supar pe vre-un duhovnic prea ocupat draga Diana te poti spovedi si in fiecare zi , la modul cel mai serios (si voit "exagerat"),desigur ca e o "probabilitate mica" sa se intample asta printre credinciosii zilelor noastre in care nu mai e "focul" de la inceputurile Bisericii ,astazi fiind obiceiul "in cele 4 posturi" sau numai in postul Mare; dar, daca e sa vorbim pe sleau nu "prea" sunt spovedanii ,cum ar trebui sa fie , caci intr-o singura zi se aduna muuulte pacate ,dar intr-o saptamana ,dar intr-o luna? la unele manastiri se obisnuia(poate se mai obisnuieste) ca la sfarsitul zilei sa se mearga sa se spovedeasca toate pacatele din acea zi .dar nu numai pacatele ci si toate gandurile care treceau prin mintile lor pe parcursul zilei , astfel duhovnicul facea in fiecare suflet un REGLAJ FIN ... spre mantuire .si nu avea cum vre-o viclenie a diavolului sa prinda radacini ...OARE CU CE VITEZA MERGEAU ACEIA SPRE RAI ?cand fiecare gand era analizat si incercat de unde e ....de la Dumnezeu sau ...ce vremuri !

de cate ori simti nevoia ...si sufletul tau o cere ...adica de mai mult, de 4 ori intr-un an... :)

Problema se pune: cat de des sa ne impartasim?

Raspuns: cat mai des! Daca se poate, saptamanal. Asta presupune insa spovednie si dezlegare de la duhovnic.

Sfintii Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare, Nicodim Aghioritul si atatia altii ne indeamna sa ne impartasim de cateva ori pe saptamana. Dar noi sa ne cuminecam macar in fiecare Duminica, pentru ca traim in alte vremuri, avem de mers la lucru, nu ne putem intalni asa de des cu duhovnicul.

Daca s-ar dori cu adevarat , sa sti ca nu ar fi imposibil , Florine ! Hai sa fim cinstiti cu noi insine , ca se poate intalni cu Duhovnicul mult mai des , dar intervine oboseala , stresul si pana la urma se pierde sensul celor dorite de noi . Marii duhovnici au indemnat la echilibru , la cumpatare , si asta e valabil si la rugaciune si la intregul program duhovnicesc al nostru . Vorba aceea , nici prea , prea , dar nici foarte , foarte .

Mie mi-a recomandat un preot sa ma spovedesc o data la 4 saptamani si consider foarte bun sfatul pentru ca si asa fac multe pacate. Personal consider ca e prea putin sa ne spovedin de 4 ori pe an. Se aduna pacatele ca niste pietre care ne apasa pe inima si ne blocheaza sa avansam.

Foarte corect , si nu numai ca se aduna , dar se cam uita " maruntisurile " si doar nu asta voim . Sa fim cu mare bagare de seama la acele "maruntisuri" sau amanunte ce par inofensive la prima vedere , si apoi sa te prezinti lunar cu aceleasi pacate , parca nu merge ! ( mai ales cu cele mai grave , mai apasatoare , mai rusinoase )

Si eu sunt de parere ca e prea rar sa ne spovedim o data la 3 luni( doar in cele 4 posturi din an). Mai potrivit ar fi o data pe luna sau, la nevoie , la 2-3 saptamani. Daca e urgenta( ai facut un pacat grav sau ai ispite puternice) e indicat sa te spovedesti chiar atunci( chiar daca te-ai spovedit f de curand).

Judecind dupa unele din parerile puse aici si in extremis desigur, ar fi cazul ca fiecare din noi sa umblam zilnic cu cite un duhovnic dupa noi sau chiar sa umblam in cird : cite 50-100 de oameni impreuna permanent cu duhovnicul pt. a ne marturisi cit mai des sau chipurile daca ai facut un pacat mare sau f. mare sa-l marturisim imediat . Sensul, efectul , folosul si semnificatia tainei spovedaniei este mult mai insemnata decit pare la prina sau a treia vedere .
Daca in viata monahala frecventa spovedaniei este saptaminala sau cel mult bilunara este pt ca semnificatia dar mai ales scopul urmarit de monahi este desavirsirea , dupa cuvintul Domnului care spune la Matei: ,,..fiti dara desavirsiti precum Tatal vostru din ceruri desavirsit este ". Ori ei monahii dorind cu adevarat sa se desavirseasca trec de la lupta cu faptele rele , pacatoase la lupta cu gindurile care este un rasboi mult mai subtire, mai fin si pt. care este necesara mai multa sfatuire , marturisire si deslegare decit la mireni .
La mireni se intimpla, asa cum se intimpla mai toate trasnaile la mireni, ca preotii duhovnici sa nu acorde atentie maxima tuturor invataturilor despre spovedanie (fie ca de cele mai multe ori nu le cunosc pe toate bine , fie ca li se par doar unele mai ceva decit altele) si sa vorbeasca si sa recomande mai des ,,deasa spovedanie" decit ,,marea atentie la modul cum traiesti viata ortodoxa". Adica , inca de prima data cind mireanul pune problema desei spovedanii trebuie bine informat ca (sa ma iertati pt. asimilarea facut dar este cea mai elocventa comparatie si tot o data confuzie care se face !!!) spovedania nu este mers la toaleta , acolo unde arunci toate relele si gunoaiele si mizeriile dupa care pleci si faci tot ce vrei tu (ca altminteri nu se explica de ce sa vi extrem de des la spovedit) in viata de zi cu zi deoarece sti ca oricind iti va veni cheful sau frica dai fuga la marturisire si iar te golesti de rele si de mizerii ... si tot asa facind tu mirene nu faci decit sa bati pasul pe loc cu vita ta duhovniceasca , sa nu progresezi in mod adevarat si mai cu seama sa nu intelegi nimic din ce ar trebui sa fie viata ortodoxa curata . Deci, dupa marturisire grija ta exceptionala este sa nu mai faci pacate cit poti de mult, sa cauti sa indrepti viata ta , sa renunti la stilul de viata dus anterior, sa faci pravila si sa pui in practica toate poruncile bisericesti din ce in ce mai bine , sa te caiesti mai ales pt. pacatele facute ,sa-ti notezi toate , toate pacatele pt. a nu le uita la viitoarea marturisire . Pai , de exemplu, cit de sincer te caiesti tu de pacatele facute daca dupa ce pleci de la spovedanie iar le faci tot asa sau tot atit de multe neoprindu-te de la ele. Iata deci o caire fatarnica, neadevarata ! Pe de alta parte, parintii duhovnici seriosi si imbunatatiti iti pun in fata urmatoarea problema dupa ce incep sa te cunoasca : mai , te-ai spovedit cu o data in urma ca minti (de exemplu) te-am deslegat , tu te-ai cait si am zis sa nu mai minti ; cu doua si trei si patru dati in urma tot asa te-ai marturisit si te-am deslegat si tu ai spus ca te caiesti si eu am zis sa nu mai faci (,, ca nu cumva sa ti se intimple ceva si mai rau" dupa cum spune insusi Mintuitorul !!) dar tu iar ai facut si inca faci in continuare la fel; uite ce este, daca tu crezu ca noi aici ne jucam de-a biserica si de-a spoveditul eu nu te mai primesc la spovedanie, sa te duci la cine sti ca te desleaga de pacate de cite ori vrei tu sa le faci !
Ei , cind dai peste o asemenea intimplare incepi sa te trezesti si sa vezi cine esti cu adevarat si ca tu doar te joci de-a biserica si nici vorba de cainta la tine si ca pina atunci nu ai avut nici un spor duhovnicesc . Dar asta se intimpla doar cu parintii exigenti si imbunatatiti , in rest ... D.zeu cu mila . Ginditi si voi insiva cum este un ortodox care tot face la pacate si tot este deslegat, ce mentalitate are, cit intelege el din a trai real in duh ortodox si cit de revoltat va fi cind ii vei spune ca pina acum doar s-a jucat de-a duhovnicia in viata ? Iar problema de gravitate maxima : daca in aceasta stare a lui intervenea moartea , in ce loc ajungea ... impreuna cu duhovnicul lui cu tot iar vremea pierduta cu ce ii folosea la judecata ? Asta pt. ca scopul nostru este mintuirea si nu mintirea !
Deci , este tare bine a ne marturisi des, mai des decit cele 4 posturi dar este f. bine sa fim excelent de bine condusi si invatati de duhovnici cum arata acest ,,mai des de 4 posturi pe an" . Am vorbit pina aici fara a lua in calcul nervii parintilor duhovnici care daca ne-ar vedea f.f. des la spovedanie ar crede ca le facem concurenta sau ca tindem spre sfintenie sau ca nu i-am gasi la biserica in timpul saptaminii atit de des cit i-am cauta noi !
Trairea vietii adevarate in Hristos presupune mult discernamint si duhovnici f. buni , ori asa cum am mai spus si in alte rinduri , duhovnicii f. buni sunt mult mai rari decit medicii exceptionali !

Cand am zis ca e bine sa ne spovedim la o luna, 2 saptamani sau chiar o saptamana, poate am uitat sa precizez de la caz la caz.Eu personal m-am spovedit si la 2-3 luni si la luna si la saptamana, dupa cum am simtit nevoia. Spovedania nu este intr-adevar ,,cos de gunoi´.Alerg la spovedanie nu numai sa imi spun pacatele, ci si anumite ganduri care ma framanta( si nu imi dau seama singura daca sunt bune sau nu), sa capat sfaturi in problemele vietii.
Apoi, cand esti cuprins de o patima( viciu) nu scapi asa de usor la o singura spovedanie. E nevoie de multa staruinta, iar vointa fiind slaba, ai nevoie de ajutorul duhovnicului. Cand esti grav bolnav, mergi mai des la doctor.

Am auzit de oprirea de la Sf Impartasanie, dar de oprire de la spovedanie inca nu am auzit. Dupa cum puneti problema, Domnule Zaharia_2009, problema pacatoseniei omenesti ar trebui rezolvata in maxim 10 spovedanii. Adica la spovedania asta promit ca nu mai mint, si chiar asa fac. Si tot asa. Si ce usor si bine are fi daca ar fi asa. Dar situatia este cu totul alta. Da, multi isi doresc cand se spovedesc, din toata inima, sa nu mai faca pacate. Si totusi se intampla sa re-cazi. Si cazi din nou. Si din nou. Important este sa continui sa lupti si sa te ridici dupa fiecare cadere. Asta nu inseamna ca are cineva impresia ca se joaca de-a biserica si de-a spoveditul. Sau ca parerea de rau nu este sincera. Din pacate multi dintre noi avem firi slabe, traim in medii mai putin propice sfinteniei...

Sigur, sunt unii care nu prea iau in seama, sau se gandesc ca nu-i nimic daca pacatuiesc, ca se spovedesc si se duce pacatul. Asta este intr-adevar o atitudine gresita.

Nu ma mira ca nu ati inteles , m-ar fi mirat in schimb daca ati fi inteles ce am scris negru pe alb. Eu nu am vorbit de interdictia de la spovedanie , este constatarea dvs. eronata , eu am vorbit despre interdictia de la pacate si de zelirea omului spre viata curata . Continuind exemplul dat cu minciuna, este treaba dvs. daca spuneti ceva si de facut faceti altceva , adica , daca vreti sa va invechiti bine in minciuna ca si in alte pacate este dora treaba dvs ! Eu am spus clar ca inainte ca omul sa se umple de smerenie mindra si sa i se para un lucru tare bun ca se spovedeste des si se desleaga des de pacate trebuie invatat cum sa traiasca si strunit bine in functie de caracterul si temperamentul lui cu metodele care i se aplica cel mai bine pe suflet . Chiar am spus in finalul postarii , si nu imi face placere sa tot reiau pt. ca dvs. din ambitie sau alte interese ascunse tineti sa polemizam, ca frecventa marturisirii o stabileste cu mult sau f. mult discernamint duhovnicul si nu se face la staruinta noastra ,,innaltatoare".
Dar aspectele de amanunt legate de frecventa spovedaniei intereseaza si priveste cel mai mult pe duhovnici . Pt. noi rindasii este suficient sa stim ca trebuie sa ne spovedim cel putin in cele 4 posturi si sa facem negresit ce ne va spune duhovnicul lasind restul in seama lui . Asta numai in masura in care este f. bun si mai ales ca , asa cum am mai spus-o si in alte dati , si ca analizindu-ne periodic (la intervale mari de timp : de exemplu 5 ani) simtim noi insine ca sporim duhovniceste si ca am renuntat la o serie de pacate , ca postim mai mult si mai bine, si ca ne nevoim asemenea cu rugaciunea , cu milostenia , cu faptele bune s.a.m.d.

Ma bucur ca a pus fratele Zaharia problema.
De acelasi lucru m-am izbit si eu: riscul de a transforma spovedania intr-un automatism, in ceva de "bifat" pe lista lucrurilor care trebuie facute..
Din proprie experienta spun (si nu ma mir sa nu ma fac inteleasa): parerea de rau NU este tot una cu pocainta!
Stiu ca alea-s pacate, am agenda pe care le notez sa nu uit nimic (pe masura ce le fac, adica), imi pare rau... dar totul ramane la nivel intelectual! Nu stiu daca ma fac inteleasa. Duhovnicia este o ambitie alaturi de altele... nu realizez ca viata mea tine de ea...
De-aia ma gandesc ca pot merge si zilnic la duhovnic (din fericire, duhovnicul meu nu este niciodata grabit sau nervos.. as putea merge chiar zilnic)... dar efectul ar fi zero.

Poate gresesc , ca sunt inca la inceput (nu stiu daca un pas am facut), dar cred ca fara cainta adevarata nicaieri nu voi ajunge, indiferent de duhovnic.

Astept ziua cand ma voi de feri de pacat ca de moarte! Imi doresc sa-mi plang pacatele ca si cum mi-as plange sufletul mort!
(eu inca vin de la spovedanie inca vesela si multumita.. sunt departe de cuvintele psalmistului: faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea! Nu, nu-mi cunosc faradelegea: este doar o amintire mustratoare de cunostinta, de care eu incerc sa scap. Dar NU o cunosc, ca daca as cunoaste ce am facut, chiar pentru pacatele "minore" zi de zi m-as cutremura)

Am scris mult, nu stiu daca se desprinte esentialul: "parerea de rau sincera" este un concept modern destul de superficial. Nu te tine departe de pacat. Pocainta altceva.. pocainta ni se cere pt. spovedanie.

Of, of, mai mult nu pot sa spun. Cum putem sa avem o discutie constructiva cu adacuri ad hominem gen cel de sus? Nu vorbeam despre mine, sau despre pacatele mele...


Dar Anna, pacatele ti-au fost iertate, ai revenit in harul deplin al lui Dumnezeu...cum sa fii altfel decat vesela si multumita? Plangi pacatele care nu mai sunt?

Sigur, parere sincera de rau si dorinta de indreptare. M-am exprimat eu incomplet.

Ce inseamna cainta adevarata? Sau pocainta?

Chiar daca pacatele mi-au fost iertate... pacatele trebuie sa ramana inaintea ochilor nostri. Eu asa inteleg din ce scrie proorocul David. Atat el, cat si Sf. apostol Petru si-au plans pacatele pana la moarte.
Si nu pot sa-ti explic ce si de ce.. pentru ca aici sunt lucruri pe care nu le-am trait si le inteleg doar cu mintea... (inteleg ca oricine nu-si poarta pacatele inaintea ochilor se mandreste si cade in altele mai grele)

Consider f. buna , folositoare si deosebita completarea ta , deosebirea fina intre parerea de rau (trasatura intelectuala, rationala) si pocainta reala(latura duhovniceasca a sufletului) este esentiala . Aceasta deosebire alaturi de nevoia de cunoastere permanenta si de invatarea si nu citirea teologiei ,cu sporirea continua in viatat duhovniceasca ... toate acestea si si altele asemenea lor le cauta doar cei care cu devarat sunt interesati de mintuire !!! Deasa spovedanie , ea asa simplu in sine aduce beneficii dar nu cine stie ce pt. un crestin care nu este STRAPUNS de ortodoxie si mintuire . Dar spovedania adevarata , deasa sau nu , corelata obligatoriu cu dorinta de a trai simplu ortodox, neintelectual, nesofisticat, nemodernizat, neabdatat cu cine stie ce idei, permisiuni, echivalente sau chiar marturisire inovatoare , cu faptul de a fi un rugator staruitor, atit de staruitor incit sa curga apa din grinda cind te pui si te rogi (asa cum frumos spunea si batrinul si nemuritorul Cleopa cel nesuferit de lapsi) este ceea ce te indreptateste sa fi prezent si ales la chemarea : ,,... veniti binecuvintatii Tatalui meu de luati imparatia care v-a fost gatita voua de la facerea lumii"
Sa ne gindim la un exemplu frapant de nimerit pt. subiectul pe care il discutam (invitatie valabila pt. cei care care doresc asa ceva !!) stim ca in minastire monahii se spovedesc f. des si cu toate acestea ei liber consimtit procedeaza la o atitudine omniprezenta : toata viata isi pling pacatele . Care desigur au fost deslegate dar a caror efect real pt. noi si asupra noastra pot fi incalculabile . Aproape ca ar fi indreptatita intrebarea : ce isi tot pling acestia pacatele deoarece au intrat de tineri in minastire si de cind sunt monahi nu au mai facut cine stie ce ? Si cu toate aceste aplinsul pacatelor , parerea de rau dar mai ales pocainta este continua si fara margini . Acesta cred (cred - este dor un fel de a spune )ca este exemplul pe care trebuie sa-l urmam fiecare dintre noi indiferent ca suntem mai moderni sau mai clasicisti daca vrem sa ne mintuim deadevaratelea !

Cu cat te afli mai aproape de Domnul, cu atat te vei spovedi mai des.
Cu cat esti mai departe de El, cu atat te vei spovedi mai rar.

Macar o data pe luna sa alergam la duhovnic, pentru Spovedanie si Euharistie.
In manastiri, spovedanie se face saptamanal, iar in lume ar trebui sa fie la fel.
Doar ca noi alergem dupa te miri ce fel de lucruri si fapte si locuri.

Este nevoie de constientizarea pacatului ce se ascunde in noi.
Fara spovedanie, lumea devine un iad, dupa cum si este... pe zi ce trece tot mai mult.

Cred ca articolul de azi de pe site vine in completarea celor spuse de Anna21 referitor la pocainta:
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...sca-68516.html

Multumesc de raspunsuri.:-)

Spovedania este gresit inteleasa de unii dintre noi. Sunt unii atat de indrazneti ca spun ca nu e nimic rau in a pacatui, ca de aceea avem Taine. Cu alte cuvinte merg sa ma spovedesc, ma curat de pacate si plecand de aici ies cu elan in a ma murdari, ca de, trebuie sa mai revin la spovedanie. Nu exista decat ratacire in mintea acestora.

Cat de des trebuie sa ne martuisim? Ori de cate ori simtim ca nu mai suntem curati. Iar aceasta simtire nu vine decat din privirea mai deasa in noi.

Nu, nu cred că există astfel de "îndrăzneţi", căci cel ce nu dă importanţă păcatului este ateu şi nici de spovedanie nu vrea să audă . Cred că ai exagerat puţin !

Cum sa nu. Cred ca mai toata lumea a fost tentata de ideea de "fac chestia asta, stiu ca e pacat, dar nu-i nimic, ma spovedesc si se iarta." Adica, de exemplu, nu-i nimic daca dau mita ca sa imi rezolv o chestie, ma spovedesc si gata, am si sufletul curat, si problema rezolvata. Este pacatul prezumptiei, adica te gandesti ca Dumnezeu oricum te iarta.

Am citit ca atunci cand nu mai facem pacatul, inseamna ca ne-am pocait; iar cand uram pacatul, ne-a iertat Dumnezeu acel pacat.

Dar in realitate cum e?

Scriu "am citit", ca sa nu se creada ca-mi dau eu cu parerea despre lucruri care ma depasesc. Eu cred ceea ce citesc din Sfintii Parinti, asa cum catolicii cred ce le spune papa.

Este pacat impotriva Duhului Sfant prea marea incredere, care te face sa savarsesti fara contenire pacate, socotind ca Dumnezeu te va ierta chiar daca nu te indrepti. Scrie la mine in cartea de rugaciuni.

:D Deci...de acum mi s-a pus stampila pe frunte. Cand scriu eu ceva trebuie sa fie mentionat Papa, sau catolicii in general, fie ca are sau nu are legatura cu subiectul.

Cred ca totusi nu e chiar asa de rau sa ne dam cu parerea din viata personala.

:D Deci...de acum mi s-a pus stampila pe frunte. Cand scriu eu ceva trebuie sa fie mentionat Papa, sau catolicii in general, fie ca are sau nu are legatura cu subiectul. Sa stii totusi ca si Papa crede in ce au scris Sfintii Parinti. Acuma depinde pe cine consideri Sfintii Parinti: Pr. Cleopa si Pr. Arsenie Boca, sau Sf. Ioan Hrisostom, Sf. Grigore de Nazyanz, Sf. Vasile cel Mare si ceilalti.

Cred ca totusi nu e chiar asa de rau sa ne dam cu parerea din viata personala.

De fapt fara parere de rau si dorinta de indreptare, spovedania este degeaba.

Frumos ne-ar sade, sa incepem sa ne spunem pacatele de care am scapat sau pe care am ajuns sa le urim. Ce mult ne-am mai mandri. Dea aceea, NU!
In rest, chelul isi pune mana in cap...

...sau ai da exemplu bun si incurajare celor care se lupta cu acel pacat?

Nu ideea nu era de spovedanie publica, ci de a spune concret si din experienta personala cum anume iti dai seama ca ai scapat de un anumit pacat. Parerea mea este ca atunci cand nu mai faci un pacat nu inseamna ca te-ai pocait neaparat, ci fie ca nu te mai intereseaza acel pacat, l-ai inlocuit cu altceva, sau chair te-ai vindecat.

Părerea Papei vrei să spui ?

:16: Glumesti si tu, nu?

Rugăciunea de la începutul catismei a optsprezecea din Psaltira Maicii Domnului spune printre altele :"Căci ştii, Stăpână , Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, că mi-am urât întodeauna faptele mele cele rele şi că iubesc din tot sufletul meu Legea Dumnezeului meu ! Dar nu ştiu, Doamnă Preasfântă , cum se face că iubesc ceea ce urăsc , iar cele bune le calc în picioare. . ."

Exista pacate pe care nu le faci cu voia ta. De ex. mania.
Si atunci cand nu mai faci un pacat nu cred ca inseamna ca te-ai pocait, sau ca te-ai vindecat.
S-ar putea sa se intample pentru ca nu ai mai fost provocat s-o faci. De ex. nu te-ai mai dus intre oameni, sau te-ai simtit mai bine sufleteste, sau nu au mai fost motive si atunci...nu te-ai mai maniat.
Dar pacatele cam recidiveaza (in functie de conditii).
Sigur, ca noi luptam cu ele, ne mai straduim, ne mai intarim. Dar pana intr-o zi, cand am picat iar.
Ar fi frumos sa nu existe recidive - atunci am avea sansa sa ne mantuim (cum spuneti voi) in viata, chiar in anii mai tineri si pentru totdeauna.

In funcţie de "condiţii"şi de nivelul duhovnicesc ( mai ales ) !

Sf. Nicodim Aghioritul
 

Am gasit acest minunat cuvant al Sf. Nicodim Aghioritul, despre cat de des sa ne spovedim pacatele, precum si cum sa se pazeasca omul dupa ce i-au fost iertate pacatele, ca sa nu mai greseasca. Ne sunt explicate pas cu pas cele ce trebuie sa le stim, in asa fel incat ramanem mult imbogatiti dupa citirea acestor randuri. Imi cer iertare, daca cumva l-a mai postat cineva inaintea mea. Iata aici link-ul:
http://www.scribd.com/doc/14134126/C...pa-Marturisire

Spovedania este necesara de cate ori cadem, ca un medicament pentru bolile noastre sufletesti. Cu cat amanam cu atat boala- pacatul- se agraveaza.

linkul corect:

http://www.scribd.com/doc/17683141/N...tul-Spovedanie

Multumim, Anca.
Merita citita.

Si cu intarziere ii multumesc si lui Cristi pentru un link mai vechi:
http://www.scribd.com/doc/411371/Spo...ie-Anastasiou-
Este cel mai bun indreptar de spovedanie pe care l-am citit.. il recomand cu drag.

cred ca...
 

Pocainta inseama schimbarea mintii,care consta in constientizarea pacatului, parerea de rau, cainta, gandul neincetat la Dumnezeu. Omul cat va trai, va gresi, pocainta inseamna acel gand sincer, din inima, catre Dumnezeu. A fi pocait nu inseamna a nu savarsi pacate , ci a le constientiza si a purta o "lupta" neincetata cu tine insuti pt vindecare cu Ajutorul Lui Dumnezeu
Aceasta este parerea mea