Ispita de dreapta, ispita de stanga
 

„Diavolul păzitor” al unui englez oarecare îl îndeamnă din răsputeri pe muritorul asupra căruia „veghează” să se jertfească într-o chestiune care-l preocupă: aceea specific britanică a ceaiului. Muritorul ar vrea să bea ceaşca de ceai de la ora cinci pe terasă. Nevasta şi soacra preferă să o bea înăuntru. Cedează, îi suflă diavolul, fii smerit şi bun, altruist, jertfeşte-te, fa-le pe plac. Omul îşi bea aşadar ceaiul cu ele, şi toată vremea se simte nefericit şi nedreptăţit, băutura i se opreşte în gît, blestemă în minte ambele femei care la rindul lor văd bine că le-a făcut concesia în silă şi simt cum le cuprinde antipatia. Diavolul jubilează. Trei exemplare în perspectivă.

Parintele Arsenie Papacioc ne invata ca avem de-a face cu mai multe feluri de ispitire:de sus,de jos,din fata,din spate,din stanga si din dreapta.

http://www.youtube.com/watch?v=-vf8x...e=channel_page


Stiut este ca "stramta este calea ce duce la viata si putini cei ce o afla", dar uneori stau si ma intreb : nu cumva m-am indepartat ?

Bine spune Steinhardt. Si C.S. Lewis pe care il citeaza.
De multe ori alergand dupa virtuti ajungem exact pe dos.
Scena asta am inteles-o mult mai bine dupa ce m-am casatorit. Este muuuult adevar in ea.

Intrebare: de unde stim ce / cum sa alegem? Chiar si in situatii insignifiante precum cea prezentata?
Daca ne multumim pe noi insine, exista marele risc de-a-l neferici pe aproapele.
Nu ajungem cumva la un moment dat la situatia aceea ilara in care 2 cetateni se invita la nesfarsit unul pe celalalt sa treaca primul strada (din prea multa politete in acest caz)?

De obicei, ispita de dreapta îi afectează pe cei care sunt un pic mai avansaţi în urcuşul spiritual. Aşa cum scrupulozitatea la Sf Spovadă (în esenţă, o ispită de dreapta) îi afectează pe cei niţel mai avansaţi în viaţa de credinţă. Pe ceilalţi îi încearcă ispita de stânga a indiferentismului şi auto-toleranţei.
Acesta ar fi un semn.

Alt semn este materia însăşi a ispitei: într-o ispită de dreapta suntem sugestionaţi să facem ceva bun în dauna a ceva şi mai bun. Cele mai multe ispite de dreapta sunt de natura farisesmului, adică suntem atraşi să respectăm un lucru formal bun în dauna altui lucru care corespunde unui bine de fond. Când tatăl ne este bolnav şi are nevoie să fim lângă el, dar mergem la biserică ca să nu încălcăm porunca prezenţei la liturghia parohială, cădem într-o ispită de dreapta. Prezenţa noastră la masa lui Cristos e un lucru bun, dar şi mai bine este să ne facem datoria de copii. Trebuie să ne gândim "oare mă aflu acolo unde ar dori El ?"

Doar o părere.

Un compromis, o cale de mijloc...care sa-i bucure pe amandoi deopotriva. Asta incercam noi mereu in casnicie si in general functioneaza.
Arta este de a te bucura (deci nu a suferi) cand cedezi putin de la tine.
Si asta este de fapt un pic de smerenie.
In fond in povestea de mai sus se putea de ex. face si asa: o zi pe terasa, o zi in casa...
Si daca stam cu sufletul si mintea impietrite numai pe pozitia "asa vreau eu si imi place mie", nu va functiona.
Si mie mi se intampla adeseori sa fiu nefericita pentru ca nu se face mine.
O fi o ispita, dar si un rezultat al ispitelor altor oameni.
Dupa ce o viata intreaga tot trebuie sa lasi de la tine si faci mereu numai ca altii (acasa, la scoala, la serviciu, in noua familie, in biserica, etc.), se aduna o durere nebuna. Daca fiecare din noi am putea sa lasam sa fie si putin ca celalalt, ca sa-i fie si altuia bine, nu s-ar intampla acest lucru, am avea toti in fiece moment un pic de bucurie.

Mereu si mereu trebuie gasita calea de mijloc, a intelepciunii si nu extremele.

[quote=carmina;237112]„Diavolul păzitor” al unui englez oarecare îl îndeamnă din răsputeri pe muritorul asupra căruia „veghează” să se jertfească într-o chestiune care-l preocupă: aceea specific britanică a ceaiului. Muritorul ar vrea să bea ceaşca de ceai de la ora cinci pe terasă. Nevasta şi soacra preferă să o bea înăuntru. Cedează, îi suflă diavolul, fii smerit şi bun, altruist, jertfeşte-te, fa-le pe plac. Omul îşi bea aşadar ceaiul cu ele, şi toată vremea se simte nefericit şi nedreptăţit, băutura i se opreşte în gît, blestemă în minte ambele femei care la rindul lor văd bine că le-a făcut concesia în silă şi simt cum le cuprinde antipatia. Diavolul jubilează. Trei exemplare în perspectivă.

Parintele Arsenie Papacioc ne invata ca avem de-a face cu mai multe feluri de ispitire:de sus,de jos,din fata,din spate,din stanga si din dreapta.

Iti recomand sa citesti Razboiul nevazut de Sf. Nicodim Aghioritul sau poate chiar ai citit deja cartea de ai postat un asemenea subiect.

"Nu va impotriviti celui rau; iar cui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt." (Matei 5, 39)

Sfantul Maxim Marturisitorul, cugetand asupra acestui cuvant, in "Ambigua - Raspunsuri catre Talasie", le interpreteaza astfel:

Parintii vorbesc adesea despre pacatele de'a dreapta si pacatele de'a stanga.
Ei impart astfel ispitele si pacatele, spre o mai buna intelegere a lucrarii diavolului.
Cand omul se fereste de o ispita de'a stanga (orice rautate iesita in afara, care loveste in Domnul sau in omul de langa noi), diavolul ii pune inainte ispitele cele de'a dreapta (adica slava de sine, a se vedea bun, sfant, virtuos, etc).

Cand diavolul ne arunca in fata "cele de'a dreapta", lovindu'ne "peste obrazul cel drept" si incercand sa ne faca sa ne vedem mai buni, mai virtuosi, mai intelepti decat cei de aproape, aratandu'ne faptele cele bune si ostenelile noastre, noi trebuie imediat sa luam aminte la lupta si "sa ii intoarcem si obrazul stang", adica sa mergem cu mintea la caderile noastre, la pacatele tineretii, la tot raul pe care l'am facut, mai de demult sau mai recent.

Mândria nu este ispită de dreapta. Ispitele de dreapta sunt cele care merg în sensul credinţei, pe care însă o deviază. Ca aceea despre care e vorba în primul post.

Când mă cred mai deştept ca şeful meu şi îl sap să îi iau locul, greşeala mea este de stânga. Când, dimpotrivă, socotesc că şeful este prea îngăduitor cu mine şi nu merit nici măcar poziţia pe care o ocup în firmă, socotind deci că locul meu este să mătur în birou, ceea ce şi mă apuc să fac uitând pentru ce mă plăteşte şeful, iată-mă într-o eroare de dreapta.

Veţi observa imediat că erorile de dreapta sunt MULT mai rar întâlnite în practică. Avem înclinaţie naturală spre contestare, mândrie, invidie, dezordine. Dacă apucăm să mergem, însă, pe un drum bun, diavolul schimbă imediat strategia şi începe să ne ofere ispite de dreapta. "Am să-i zădărnicesc urcuşul, deviindu-l şi lăsându-i impresia că urcă în continuare în vreme ce e alături cu calea şi nici nu mai vede ţinta" spune urâciosul.

Multumesc pentru raspunsuri!
Mihnea, frumos si elocvent ceea ce ai scris, bine exemplificat de asemenea.

Dar, pastrand amintirea greselilor noastre, nu ajungem sa cadem in pacatul neincrederii fata de iertarea si dezlegarea ce ne-a fost acordata la sfanta spovedanie?
Eu una, cand ajung sa ma semetesc mai mult decat simt ca se cuvine, incerc sa readuc in minte imaginea zilelor in care aveam parte de destule privatiuni.

Poti exemplifica, te rog?

Oare putem numi cadere de dreapta atunci cand fugim de mandrie pt. a ne mandri ca am ajuns la smerenie? Sau atunci cand cartim impotriva situatiei grele in care suntem, considerand ca meritam ceva mai bun?

Da ! Exact ! "Prea multă smerenie" e ispită de dreapta. Dacă privim lucrurile cu atenţie, vom vedea că nu e vorba (numai) de o eroare de cantitate a smereniei, ci de o deviere a ei. Smerenia creştină nu este smerenie-de-dragul-smereniei, ci golire de noi înşine pentru a-I face loc Domnului.

Numai virtuţile teologale (cele 3) sunt absolute, adică fără factor de limitare. Ele Îl privesc pe Dumnezeu. Celelalte sunt virtuţi mediane. Poţi greşi din prea multă smerenie (eroare de dreapta) sau din prea puţină smerenie (eroare de stânga). Poţi greşi din prea multă ascultare (eroare de dreapta) ori din prea puţină (eroare de stânga). Poţi fi prea bând ori prea aspru, prea prudent ori prea puţin prudent etc.
Dar nu poţi greşi iubindu-L prea mult pe Dumnezeu, nu poţi greşi sperând prea mult în Salvare ori crezând prea mult în El.

Aţi exemplificat deja aici:

Dar, pastrand amintirea greselilor noastre, nu ajungem sa cadem in pacatul neincrederii fata de iertarea si dezlegarea ce ne-a fost acordata la sfanta spovedanie?

Caz tipic de ispită de dreapta. Dacă am auzit cu urechile noastre formula de dezlegare, dacă preotul nostru este preot, iar noi am respectat precondiţia unei bune spovezi: căinţa sinceră şi hotărârea de a nu mai păcătui, atunci trebuie să fim mai siguri că Dumnezeu nu ne va aminti de acele păcate decât suntem de lumina Soarelui.

Cuvintele aceastea tradeaza omul deprins sa priveasca in interiorul sau. Oriunde s-ar situa.
Multumesc pt.rabdare si raspunsuri. Dar, carmen si nu dv.

inca nu, dar o voi cauta si o voi citi; iti multumesc pt.sfat.

"Chiar daca pacatele ne-au fost iertate, toata viata trebuie sa ne aducem aminte de ele si sa ne intristam, ca sa pazim zdrobirea inimii. (...) Domnului i s-a facut mare mila de mine si mi-a dat sa inteleg ca trebuie sa plang toata viata. Aceasta este calea Domnului. Si iata, acum scriu din mila fata de oamenii care, asemenea mie, sunt mandri si din aceasta pricina se chinuie. Scriu ca ei sa invete smerenia si sa-si gaseasca odihna in Dumnezeu. Unii zic ca aceasta a fost candva, de demult, dar ca acum toate acestea s-au invechit; dar la Domnul, nimic nu trece niciodata, numai noi ne schimbam, ne facem rai si astfel pierdem harul; dar celui ce cere Domnul ii da toate, nu pentru ca am merita aceasta, ci pentru ca El este milostiv si ne iubeste."
(Sfantul Siluan Athonitul)

Dar prea multa întristare şi mustrare a conştiinţei pentru un păcat deja spovedit cu căinţă, cred că poate fi o ispită de dreapta.

Nu neapărat. Mai ales în cazul păcatelor grave, o părere de rău rămâne şi este normal să rămână şi după spovadă, uneori toată viaţa. "Ştiu că Preabunul m-a iertat. Dar cum am putut să fac asta ?". Asemenea gânduri sunt trimise de Cel de Sus pentru ca, realizând răul făcut prin păcatele noastre, să nu îl mai repetăm.

si totusi !
 

si totusi cred ca ispita de stanga e mai urata !!!

Fie ele de-a stanga sau de-a dreapta, ispitele vin asupra noastra. Unele vin de la diavol, pe altele ni le intidem singuri prin firea noastra slabanogita de pacat.

Diavolul, in nebunia lui, a incercat sa-L ispiteasca pe Mantuitorul, cum oare se va da el inapoi de la a intinde curse omului?

De aceea, parintii ne spun sa fim mereu atenti, trezvitori, cu gandul la Hristos, uniti cu El, ca niciuna sa nu ne poata lua prin surprindere, ca niciuna sa nu ne doboare.

Daca despicam firul in patru, incercand sa facem, cum am spune azi, "managementul ispitei", vom cadea. Tinta noastra e Hristos, nu ispita. Catre El sa privim ca spre Aparatorul vietii noastre.

Atat timp cat suntem uniti cu El, ne va da gandul cel bun, spre a nu ne intinde singuri curse, dar va zice si "Mergi inapoia Mea, satano", atunci cand diavolul ne ispiteste.

Foarte buna remarca, multumesc frate!

Da, exista in Patericul egiptean la un moment dat afirmatia "Sunt unii care si-au topit trupurile cu nevointa si pentru ca nu au avut dreapta socoteala, departe de la Dumnezeu s-au facut."

Dreapta socoteală, cea mai de preț virtute..

Ai mare dreptate. Pentru a intari cele spuse, voi reda un cuvant al unui Parinte tare drag noua, Parintele Sofian Boghiu:

"Dreapta socoteala sau echilibrul in viata noastra inseamna a merge pe o cale dumnezeiasca, pe calea de mijloc. Acest echilibru al vietii sa-l avem totdeauna in fata noastra. Pentru ca se intampla sa fie abateri la stanga sau la dreapta. Cineva care este evlavios si doreste sa faca voia lui Dumnezeu si sa plineasca poruncile se angajeaza in post, in rugaciune, in milostenie, in asprimea vietii si este foarte bine. Dar sa mearga pe o cale echilibrata.

Pentru ca sunt unii care postesc, postesc foarte aspru, chiar post negru; si el lucreaza intr-un mediu toxic si mananca, de pilda, fara ulei, acuma in Postul Mare. Masina aceasta omeneasca are insa nevoie de material pentru intretinerea ei. Daca asuprim trupul prea tare, ne imbolnavim, cerem ajutorul doctorului si el ne da regim de spital. Din cauza unei asemenea boli pe care o are un postitor exagerat, el trebuie sa manance mancaruri in afara postului, mancaruri de carne si celelalte.

Asta fiindca, in loc sa posteasca doua zile pe saptamana, miercurea si vinerea post mai aspru si in celalalt timp al saptamanii sa posteasca normal, cumpatat, el a exagerat. Si atunci in loc sa tina asa intregul post, mananca de dulce in Vinerea Mare. Aceasta reprezinta nedreapta socoteala, intelegerea stramba a acestei vieti duhovnicesti."

Dreapta socoteala in ceea ce priveste rugaciunea
 

"Sunt persoane care se roaga foarte mult. Nu stiu cate acatiste de-a lungul unei zile, insa uneori uita si ce acatist au citit. Si spune Tatal nostru si, la un moment dat, il mai spune inca o data. Uita ca l-a spus. Asa de risipita este mintea lui. Aceasta nu mai este dreapta socoteala. Dreapta socoteala este acest echilibru, aceasta observare permanenta a sufletului nostru; inseamna a ne stapani, a avea in mana toata fiinta noastra. Cand ratacim, cautam indata sa ne intoarcem pe calea cea buna. Aceasta ar fi dreapta socoteala la care ne indeamna Sfintii Parinti.

Acestia spuneau dupa cum practicau si ei in viata lor particulara. Sfantul Antonie, care era un maestru duhovnicesc, spunea: Fratilor, am cunoscut mari postitori care, neavand cunostinta de pilde duhovnicesti, au postit pana cand n-au mai putut sa traiasca din cauza imbolnavirii. Am vazut rugatori cu minte risipita, care n-au avut nici un folos din rugaciunile lor. Am vazut oameni milostivi, care si-au risipit toata averea lor dandu-o la saraci si mai pe urma s-au mandrit si-au pierdut tot. Si tot el adauga ca cea mai mare virtute este dreapta socoteala, echilibrul in viata noastra, in fiecare zi din viata noastra." Parintele Sofian Boghiu

Pornind de la acest exemplu intalnit in cartea lui C. S. Lewis, Parintele Nicolae Steinhardt aduaga un cuvant de mare folos ce aduce multa lamurire si ne invata cum sa ne ferim de ispitele de dreapta.

"Ce trebuia sa faca muritorul? Sa nu mearga prea departe pe calea virtutii intr-o chestiune secundara, sa-si recunoasca limitele; sa fi spus, deschis si simplu, ca-i este mai placut a lua ceaiul pe terasa, chiar singur. Ele ar fi stat inauntru, el afara, toata lumea era multumita, spiritul de jertfa lipsit de dreapta socotinta era invins si, la un mai mare nivel de modestie, nici unul din cele trei suflete nu ar fi apucat-o pe meandrele resentimentului si iritatiei - meandre care pentru dracii marunti sunt un predilect si adevarat corso."