Despre vraji si necazuri de la diavol. Povestea mea
 

Postez această relatare în speranta că poate va fi de folos cuiva. Problema este, din păcate, încă departe de a fi rezolvată, însă cred că e util să o prezint, chiar si asa, în stadiul în care e.

Să încep cu sfârsitul. În momentul de fată am probleme extrem de mari. Practic, nu pot dormi normal în nici o noapte. De vreo două luni, foarte rar ajung să dorm în cea mai mare parte a noptii, nederanjată, si atunci mă bucur ca de o mare realizare.

Problema constă în faptul că sunt trezită. De fiecare dată când atipesc, îmi este miscată o mână, un brat, un picior, capul, practic orice încercare de a adormi este întreruptă sistematic de o „zgâltâială”. Asa o duc până pe la 3-4-5 dimineata, iar apoi reusesc să dorm netulburată până pe la vreo 8 sau mai târziu. Nu mai trebuie să vă spun că ăsta nu e somn si asta nu e viată.

Necazurile de tipul ăsta sunt recente. Problema durează de câtiva ani buni - as marca anul 2005 cu momentul în care practic, au început aceste sâcâieli la un mod foarte insistent, astfel încât m-am trezit si eu la realitate, în sfârsit, si am mers la un duhovnic - si abia recent am început să-mi dau seama că, de fapt, durează de mult mai multi ani, însă n-am fost eu atentă si nu am dat importantă povestii ăsteia.

Spun că necazurile de tipul ăsta sunt recente, pentru că în fiecare an am avut „altceva”. Frecventa, tipul problemelor au diferit de la o perioadă la alta. Zgomote, simtit tot felul de lucruri invizibile, sub forma unor animale, ciocănituri în usă, greutăti imense asezate pe piept în timp ce dormeam, timp de câteva minute bune, în care încercam să mă eliberez. În fine, tot felul de „năzbâtii” de genul ăsta. Acum vorbesc linistită; la ora respectivă eram speriată, pentru că nu stiam ce erau.

Fenomenele astea mai spectaculoase si menite clar să înfricoseze s-au terminat. Acum stresul e mai putin spectaculos, însă mult mai persistent - am aceste sâcâieli, noapte de noapte, practic din 10 în 10 minute sau ori de câte ori atipesc, sunt trezită până dimineata. Practic, dacă munca mea ar fi într-un birou si ar trebui să merg la lucru în fiecare dimineată, m-as ridica din pat dimineata la fel cum mă culc seara: perfect trează. Am ajuns să-mi pun probleme serioase în legătură cu viata mea din prezent; dacă acest nesomn noapte de noapte mai continuă în ritmul ăsta, nu-mi mai pot duce viata normală / serviciul, ca până acum.

Nu mai trebuie să adaug că de când am început să pătesc lucrurile astea, merg la biserică, mă spovedesc & împărtăsesc si, în general, fac tot posibilul să-mi îmbunătătesc viata si să stau departe de păcat. Viata mea s-a schimbat în bine din acest punct de vedere - pentru mine a fost o bucurie să mă las „invadată” de tot ce înseamnă învătătura si viata ortodoxă; nu mai vreau să adaug cuvinte inutile despre adevărul credintei noastre; este indiscutabil si clar. La asta mă refer si când spun că am lăsat frica în spate; nu îmi mai e teamă. După ce am citit sfaturile diferitilor părinti si diversele relatări patristice etc, am înteles cu ce am de-a face - mai bine zis, cu „cine”. Însă as vrea să rezolv problema, evident.

Pentru că ea a continuat, sub diferite forme - si, cum spuneam, în ultima vreme, s-a intensificat. Parcă e „cineva” acolo care se încăpătânează să rămână în peisaj si nu reusesc să-l alung.

Nu stiu ce să mai fac si unde să mă mai duc. Îmi e din ce în ce mai greu să mă scol noaptea si să citesc rugăciuni sau să fac metanii. (Ăsta e stadiul în care mă aflu la ora actuală; urmez sfaturile pe care le dă părintele Argatu în cărticica lui despre lupta împotriva vrăjilor si farmecelor.) Sunt din ce în ce mai obosită si am ajuns să refuz comenzi de lucru (eu sunt liber-profesionist, traducător), pentru că după noptile astea haotice, nu sunt în stare să mă trezesc si „ziua mea lumină” începe din ce în ce mai târziu.

Am stat de vorbă cu mai multi preoti, inclusiv cu un staret de mănăstire... Ideea principală pe care am retinut-o a fost că ar trebui să am un om care să mă ajute. Duhovnicul meu, desi e un om foarte bun, nu are timp pentru asa ceva si în afară de sfatul pe care mi-l dă tot timpul, să nu-mi pierd nădejdea, nici el nu stie ce să-mi mai zică. Asa mi-a dat binecuvântare să cer si sfatul altora si să caut ajutor si sfaturi si de la altii.

Fac tot posibilul să rezist - fizic - si să mă rog si să sper în continuare, însă devine din ce în ce mai greu.

Mă opresc aici, pentru că povestea e mai lungă si am să mai continui mai târziu. As vrea să ajung la niste molifte astăzi.
Doamne-ajută tuturor, si vreau să vă spun un lucru: Dumnezeu există. Toate acestea nu sunt glume, nici metafore, nici impresii si nu ne vin pe cap degeaba. Cu tot necazul pe care îl am si amărăciunea pe care mi-o provoacă, as vrea să folosesc această pătanie a mea ca pe un act de mărturisire.

Numai bine tuturor si pe curând.

Dar zgaltaielile acelea nu sunt de fapt nistre tresariri din somn? Care ar putea fi simptomul unei anxietati. Daca tot spui ca faci tot ce tine de credinta, poate ar trebui sa cauti si un psihiatru la un cabinet caruia sa ii descrii problema si care sa-ti dea un anxiolitic si eventual un hipnotic. Nu e rusine. (Ar mai fi de aflat de ce crezi ca sunt musai vraji, cine crezi ca ar fi vrut sa ti le faca si din ce motiv, dar nu-i locul si momentul acum).

Daca nu ti-a dat duhovnicul tau binecuvantare si liber la nevointe de-astea, e mai bine sa nu le faci din proprie initiativa, ca asa ai citit.

Ti-am lasat mesaj pe privat!

mais,nous avons une specialiste, ici ,sur le forum!

Oui oui, plesirul e tout de partea moi.

Multumesc, dar rog cititi cu atentie
 

Credeam că am spus destul de clar că am binecuvântare să cer sfatul altora si să găsesc orice solutii care mi-ar putea fi recomandate. E bine să cititi cu atentie fiecare rând, pentru că de regulă mă străduiesc să punctez fiecare aspect si să nu las loc pentru întrebări inutile.

Da, e foarte usor si tentant să vii cu explicatia anxietătii sau sfatul de a merge la un psihiatru. Problema psihiatriei, dacă e s-o luăm asa, e iarăsi foarte interesantă din perspectivă ortodoxă. Nu neg că în ultima vreme chiar am nevoie de un suport fiziologic pentru a rezista la privarea de somn si nu exclud niste pastile care m-ar putea ajuta în sensul ăsta, însă tratamentul medicamentos nu înseamnă nimic, fără rezolvarea problemei pe plan duhovnicesc. Aici suntem pe un for ortodox si a expedia problema exclusiv medical nu e nici valabil, nici fezabil.

(Dacă e să insistăm un pic pe aspectul ăsta, a se vedea un volum recent, referitor la faptul că nu există boli psihice, cu contributii importante din partea Părintelui Paisie Aghioritul, dar asta e o altă discutie.)

Am explicat că genul necazuri pe care le am acum sunt doar o formă recentă; în trecut, au avut cu totul altă formă si altă frecventă (reclamată si de alte persoane aici, pe forum, observând tocmai din ce am citit - cititi si cărtile Părintelui Argatu si veti vedea). La început m-au îngrijorat, chiar speriat, dar apoi, citind, am înteles si nu m-am mai temut. Dar mă repet, am mai spus si asta...

M-am întors către Biserică din primul an în care am avut probleme mai serioase, în sensul că erau foarte frecvente si nu stiam despre ce e vorba. La început am conectat necazurile mele cu un incident pe care-l avusem cu niste ani în urmă si la care n-am apucat să mă refer. Bineînteles, pentru cei care optează pentru varianta „psihiatrică”, nici povestea respectivă nu va prezenta plauzibilitate.

Chestia e că desi asta m-a făcut să iau măsuri si să merg la duhovnic, ulterior nu i-am mai dat importantă si mi-am văzut de viata mea ortodoxă, ca să spun asa. Incidentul respectiv chiar n-a mai avut greutate în mintea mea si nu m-am mai gândit la el. Însă de-a lungul anilor, evident, trebuie că am mai făcut pasi gresiti, pentru că problemele au continuat, cu intermitente foarte neregulate, si sub forme foarte diverse. Stadiul în care mă aflu acum este acesta. După tot felul de pătanii, singura modalitate, se pare, este privarea de somn - si, cu bătaie lungă, renuntarea la tot ce a însemnat viata mea normală de până acum, inclusiv munca. Pentru că rezisti la tot, dar nu la lipsa de somn.

Am să mai intru si am să mai povestesc, apropo de momentul care cred eu că a declansat această problemă, dar nu pentru specialisti psihiatri, ci, asa cum am spus, pentru suflete care pot să se folosească în vreun fel de pătania mea.

Pe altă dată.
Doamne-ajută.

[quote=Jane Says;247995]Dar zgaltaielile acelea nu sunt de fapt nistre tresariri din somn? [quote]

Nu, nu sunt niste tresăriri în somn. Tresăririle sunt tresăriri, iar zgâltâielile sunt altceva. Sunt miscări mai ample, uneori atât de ample, încât te doare fruntea de la lovitură si te trezesti din cel mai adânc somn. Uneori miscarea e atât de puternică, încât îti deplasezi mâna sau piciorul pe distante anormal de mari pentru o „tresărire”, sau îti sar în sus, sau îti clăntăne efectiv dintii - scurt - în urma socului miscării.

Multumesc pentru bunăvointă, dar nu explicati fenomene prin care n-ati trecut, că nu ajută cu nimic, din păcate...

Pentru a vă exemplifica cel mai bine, rugati pe cineva să vă scuture de umăr sau să vă lovească în timp ce dormiti.

Încă o dată, sunt aici pentru sfaturi de ordin duhovnicesc, nu pentru medicamente. Acelea sunt pur fizice - în stadiul în care sunt în prezent - si o să mă interesez si de ele, că n-am încotro, sunt om si sunt făcută si din carne.

Doamne-ajută.

Catisma, parera mea e ca trebuie sa gasesti un preot cu har care sa se roage pentru tine, caci ai toate semnele unor atacuri demonice. Gandeste-te de cand au aparut si aminteste-ti toate pacatele pe care le-ai facut , mai ales cele facute inainte cu cativa ani de la debutul acestor tulburari. Marturiseste aceste pacate la spovedanie parintelui si apoi sa se roage pentru tine. E singura solutie pe care o vad.

Catisma nu trebuia sa te superi pentru ce ti-am sugerat. Poate te vei bucura sa aflii ca am ales specialitatea aceasta la indemnul duhovnicului meu, asa cum la fel te vei bucura sa stii ca exista oameni pe care insisi duhovnicii lor ii trimit uneori la medic. Si nu sunt specialist inca.

Asa este, trebuie să găsesc pe cineva. Asta încerc să fac...
M-am spovedit, m-am împărtăsit, am luat toate „măsurile” care se iau în situatia asta, de la bun început. De asta spuneam că „am trecut pe ortodoxie” la modul serios.

În ultimele două nopti am dormit mai bine. Săptămâna trecută am fost răcită si n-am mai putut să merg la molifte (în prezent, merg la molifte si masluri toată săptămâna). S-o fi înrăutătit situatia si din cauza asta. Un alt aspect mai e si faptul că ori de câte ori nu poate dormi, maică-mea stă si citeste toată noaptea - si atunci, de regulă, dorm.

Deci, vineri după-amiază am reusit să merg iarăsi la o moliftă, iar noaptea, maică-mea a citit rugăciuni. Am dormit absolut fără nici un necaz de nici un fel, nici cât musca (desi m-am culcat târziu, dar în faza actuală sâcâielile astea sunt asa de rele, că nu mă lasă să dorm niciodată - nici măcar dimineata).

Am să mai revin, că e târziu.

Doamne-ajută.

Te cred
 

De-a lungul vietii am avut parte de multe intimplari pe care ,daca le spuneam , fie nu eram crezuta, fie eram trimisa la doctor, asa ca eu te cred, si chiar fapte apropiate am intimpinat, de aceea imi permit sa-ti spun sa-ti pui o Sf.Cruce la cap acolo unde dormi,si chiar mai multe, si pe linga post si rugaciune vei razbate, si nu uita , cu cit te rogi mai mult cu atit esti mai incercata de duhurile rele, dar asta nu inseamna ca trebuie sa te opresti, trebuie doar sa razbati, si cind mai simti miscarile , fa cruce cu limba in gura daca nu poti altfel.
Doamne-ajută.[/quote]

Si eu am avut pb. mari cu somnul,in 1997 ptr. 2-3 luni si anul acesta.Prima data a mers mama mea la un preot cunoscut in zona si dupa trecerea perioadei de stres datorita examenelor mi-am revenit,incet ,incet .Am consultat inclusiv un psiholog ce mi-a dat un diagnostic foarte grav, inceput de schizofrenie si medicamente pe care le-am luat ptr. o f. scurta perioada fara efect.
Anul acesta cand pb. au reaparut am luat iarasi un medicament ptr. somn ,Frontin timp de 10 zile si am mers eu la biserica,am inceput sa ma rog ,sa ma spovedesc si fara sa se rezolve pb. prin care trec pot dormi. Inteleg perfect cum e cand nu poti dormi.
Asa ca mergi la biserica ,roagate .
Doamne ajuta!

perspectiva mea
 

@ catisma: sunt o persoana incercata de astfel de lucruri si iti vorbesc din perspectiva unui om cu o puternica credinta, insa in acelasi timp fara a fi habotnica si nici extremista.

Personal eu as ramane deschisa la un ansamblu de factori si cred ca ar trebui privite si din alte perspective. Pastilele nu sunt o solutie - aici exista o teorie cf careia pastilele din prescriptii psihiatrice iti blocheaza canalul de comunicare cu divinitatea. In urma experientelor mele, deocamdata aceasta teorie sta in picioare. Nu detaliem acum. Personal, nu cred ca problema este de ordin psihiatric.

Intr-adevar - din pct de vedere al credintei, pe masura ce avansezi si te apropii de Dumnezeu, incercarile devin mai grele. Insa nu cred ca din perspectiva asta trebuie sa privesti.

Ci din aceea ca in egala masura si comunicarea cu divinitatea devine mai buna.

Din aceasta perspectiva, cred ca trebuie sa identifici in viata ta pe ce fel de limita te aflii, pentru ca este f posibil ca aceste trairi sa fie semnale puternice ca undeva nu mergi pe o cale buna pentru tine, ba din contra pe una in care iti pui viata in pericol.

Cred ca perspectiva din care trebuie sa privesti si analizezi aceste trairi si intamplari- este aceea ca ele sunt de bine si nu de rau. Ca sunt semnale de care trebuie sa tii cont. Ceva te avertizeaza. Ceva , undeva in viata ta e fortat sau directia pe care tot apuci nu este cea buna pentru tine sau nu este in acord cu tine sau nu este in acord cu planul divin din care faci parte.

Nu cred ca a merge extrem in a clasa astfel de experiente ca fiind demonice sau psihiatrice, este sanatos si nici echilibrat.

Noi nu suntem Dumnezeu si intelegerea si priceperea unor lucruri si trairi ne sunt limitate. Tocmai de aceea esenta credintei este increderea in divinitate. Sa crezi e pasul 1, sa te increzi - aici e marea incercare si marele pas.

Daca real te increzi mai mult decat crezi (si aici este o mare nuanta) - eu cred ca aceste experiente iti sunt date drept semnale, atentionari. Divinitatea comunica cu tine inspre binele tau.

Ceva, undeva...repeti invariabil precum un pattern si trebuie schimbata perspectiva de abordare. Mai mult decat sigur este ceva din samburii tai, tine de un fundamental mai greu de constientizat si identificat. Sau de un adevar din tine la care te temi sa privesti pana la capat. E o lupta cu sinele ajunsa la un nivel necunoscut pana acum pt tine. O parte din tine trebuie sa castige. O bucata din tine, manifestata sub forma tendintelor este pe punctul critic de-a te trage inapoi, o bucata noua si redresata in urma intoarcerii la credinta se lupta sa reuseasca sa treaca intr-un soi de "dincolo".

Va castiga cea care nu se va indoi. Vei trece acest prag in masura in care iti vei incorda intreaga fiinta inspre binele tau. Fiinta ta nu este lasata sa cada in "adormire". Fiind deja epuizata, trebuie sa reanalizezi niste lucruri si sa vezi unde te-ai opintit si ce te trage inapoi, ce adevar din tine nu ai abordat inca pana la capat.

Trebuie real sa-ti doresti binele si asta va insemna ca un pattern pana acum uzitat - devenit probabil deja reflex sa fie reconversionat. Poate fi o teama puternica aparuta pe traseu undeva in viata ta. Caz in care trebuie sa identifici ce iti provoaca aceasta teama si sa iti aduci aminte odata crezand in Dumnezeu , nu exista nimic pe lume asta de care sa te temi si care sa te poata atinge. Nu putem smulge bucati din noi, insa putem controla ce pana acum ne-a controlat si ne-a ghidat alegerile si viata. Putem schimba gramajele.

Desigur, in timp ce iti faci aceasta recapitulare si cauti cu atentie sa identifici ce anume tendinta ai ca din nou in viata ta sa alegi, sa repeti , care iti este teama pe care nu o poti identifica sau o confunzi cu altceva- roaga-te si roaga-te pt intarirea credintei si primirea acelui tip de discernamant menit sa te ajute sa separi nuantele.

In ciuda a tot ce se intampla - relaxeaza-ti fiinta si poti face asta crezand cu toata taria in planul divin pentru tine. Cu alte cuvinte : increde-te pana la capat in divinitate si lasa-te pur si simplu in palmele ei fara urma de teama. Undeva te indoiesti. Undeva ceva iti provoaca o f mare teama.

Adu-ti aminte: in mainile Domnului, nu avem de ce ne teme. Nici de pamantesti, nici de nepamantesti, nici de vazute si nici de nevazute, nici de stiute si nici de nestiute.

Stiu ce traiesti, insa mai stiu ca poate fi depasit. Odata apropiati de Dumnezeu capatam un soi de trufie prin tot felul de trairi pe care le avem in acest proces si aici cadem intr-o capcana. O capcana care ne aduce invariabil intr-un punct de indoiala in credinta noastra.

Vei depasi ceea ce traiesti. Conditia e una singura: fa pasul de la a crede la a te increde. Fara teama. Nu exista nimic in acest univers de care sa te temi. E totul o iluzie. Insa zilnic suntem supusi efortului de-a reusi mai bine in acest pas de la a crede la a ne increde.

Adevarul e unul singur si ala asa cum bine spune si in Scriptura, ne-a fost lasat de Dumnezeu in rarunchii inimilor noastre, acolo unde nici o intelepciune si nici o stiinta nu poate ajunge decat noi insine increzandu-ne pana la capat, fara indoiala, fara teama si fara ezitare.


Iti doresc numai bine! Vei depasi acest moment critic! Nu te indoi !

Domnul fie cu tine si cu noi toti!

Cred ca Dumnezeu te iubeste foarte mult. Fara indoiala, Dumnezeu iti cunoaste inteligenta si calitatea si nu vrea sa te piarda. Prin duhurile pierzarii, te trage de maneca.

Sa presupunem ca nu ai fi avut neplacerile respective. Viata ta ar fi curs "normal", clienti, traduceri, clienti, traduceri, cu oarece intercalari si potentari in spatiul familial. In traducere, o irosire in "normal" al unui suflet ales. Dumnezeu insa te vrea.

Asa este corect sa privesti starea ta de fapt. Da-i sens si urmeaza-i sensul.
O abordare de genul "am pacatuit si trebuie doar sa platesc", chiar daca nu-i de ignorat, e absolut limitativa. Supliciile prin care treci se adreseaza subtil inteligentei rafinate si capabile sa perceapa sensul.

Ai parcurs deja un drum, ai inteles calea si metoda. Acum insa te invarti in cerc si asta te epuizeaza. Moliftele si rugaciunile in exces, fara duhovnic incercat iti pot dauna. Oricata viteza ai imprima unui punct, dupa 360 de grade te afli de unde ai plecat. Iar mama ta o sa cada, epuizata la randul ei. Asta-i cerc diavolesc, nu ortodoxie!

Aduna-te, iti spun ca ai o forta uriasa. Trebuie sa ajungi la o manastire, ma gandesc Dervent (spre exemplu). Du-te pentru trei zile, o saptamana, impreuna cu mama ta si ramaneti acolo. Parintii vor sti ce sa faca pentru voi.

Vezi ca diavolul va face orice sa nu faci pasul asta!

Iata iesirea din cerc si sensul. Vei desoperi cu acerasta ocazie nu un nou drum - ci continuarea drumului tau duhovnicesc, in care iti urez numai bine.

Vă multumesc mult.
 

Vă multumesc tuturor pentru postările recente. Chilla - îti multumesc mult si îti primesc cu toată inima mesajul si sfatul date din suflet. Second_choice, analiza ta mi se pare extrem de fină si pertinentă într-o măsură foarte mare si sunt de acord cu tine: undeva, trebuie să schimb ceva.

Atâta doar... nu-mi e teamă. Toată ideea s-ar rezuma la: „înteleg, dar vreau să scap”. Însă săptămâna trecută a fost tare proastă si am simtit nevoia să „strig după ajutor”. Ce poti să faci, la capătul a două luni... Cu tot necazul, însă, sunt perfect constientă că exact la deznădejde nu trebuie să ajung si ăsta e un lucru care nu m-a părăsit nici un moment; a fost greu uneori, în ultima vreme, dar nu se pune problema...

La fel si CosboCan, un alt comentariu profund; îti multumesc mult. Si eu simt că Dumnezeu vrea să schimb ceva. Spui că fără aceste neplăceri, viata mea ar fi continuat „normal”, cu toate ale ei - as adăuga eu, inclusiv cu păcate!

Mamei evit să-i mai spun necazurile mele, pentru că stiu că stă noaptea si citeste. Dar după săptămâna asta dificilă, tot am ajuns să vorbim... Neputând lăsa casa singură, nu cred că putem merge undeva împreună pentru mai mult timp, din păcate, însă tot ce pot să fac este să o implic si pe ea în rugăciune (nu noaptea; sper să fac cumva, să nu mai stea). Anul trecut s-a spovedit pentru prima oară, iar de anul ăsta, odată cu necazurile mele (în forma lor mai nouă), a început, practic, să citească rugăciuni seara - un lucru pe care nu-l făcea până acum. Ne-o fi trăgând Dumnezeu spre El si asa... (Mama tine parastasele/pomenile din familie foarte temeinic, însă în aspectele mai „ritualice” nu s-a implicat niciodată până acum).

Repet, am permisiunea duhovnicului să întreb si să cer si sfatul altor părinti... Nu numai că mă tin de cartea Părintelui Argatu, însă am vorbit si cu fiul părintelui. Dânsul mi-a mai dat câteva sfaturi utile - apropo de post, de pildă (citit Acatistul Sf. Ciprian si Iustina doar în zilele de post, sau mersul la Maslu la fel, pe nemâncate) - si a comentat că aceste necazuri au venit în timp si vor trebui să plece tot în timp; nu mă pot astepta la o rezolvare imediată. Cuvinte simple, care pentru oameni ca mine au toate, greutate. Am înteles si le-am retinut...

Nu mai e nevoie să spun că nu am fost scutită de ispite, de când au început lucrurile astea. Vreau să spun, de-a lungul tuturor anilor de când au început episoadele astea... Că doar viata merge înainte, si în războiul ei nevăzut, si în cel văzut... Nu stiu dacă am făcut eu corelatia corectă între modul meu de viată si ele (în afară de un nivel global, care, e adevărat, a îndepărtat multe rele evidente, dar probabil nu le-a smuls din rădăcină sau a lăsat altele, mai „mici”, care continuă, iată, să conteze, si încă mult - să-si scoată capul la suprafată exact când mă astept mai putin, conform unui „calendar” care ne scapă nouă).

Asadar, Second_choice si CosboCan, ati sesizat corect... Aseară, stând de vorbă cu mama, a reiesit un aspect la care nu mă gândisem - un păcat recent (pe care l-am spovedit) ale cărui implicatii nu le sesizasem. Unii ar spune că nu e un păcat mare, însă sunt constientă că am păcătuit.

Asa gândind, uitându-mă retrospectiv, mi-am dat seama că nimic din ce am făcut nu a rămas „netaxat”, si încă cu asupră de măsură, de fiecare dată.

Asa că pot să spun că am ajuns la concluzia că aceste chinuiri ale mele, mai rare sau mai dese, mai grozave sau mai enervante, asa cum au fost ele, de toate culorile, sunt si un soi de barometru pentru mine. Pentru că, bag sama, am necazuri de fiecare dată când mă „abat”. Vă multumesc încă o dată, second_choice si CosboCan, pentru că prin ce mi-ati spus mi-ati confirmat niste gânduri care, iată, mi-au venit si mie, recent, iar dacă nu-mi veneau, mi-ati fi pus în lumină niste lucruri la care nu mă gândisem.

Evident, toti păcătuim, dar nu ne bântuie pe toti nu stiu cine, noaptea. La mine, asa cum „declar” din titlu, cred că sunt vrăji. (Nici acum n-am ajuns la episodul respectiv; dar nici nu stiu dacă mai contează foarte mult povestea aceea). Iar aceste vrăji, la ora respectivă, pe mine m-au găsit total descoperită, în sensul că nu fusesem în viata mea la biserică si nu aveam nici cea mai mică tangentă cu ea*.

Doamne-ajută si vă multumesc încă o dată, tuturor... Numai bine.

_______________________________________________
*În afară de rolul de simplu spectator, ca al atâtor copilasi crescuti în Epoca de Aur, al unor „datini” ale mamelor/bunicilor, în anumite momente ale anului (parastase, pomeni etc).

Repet, sunt de acord cu foarte multe lucruri pe care le-ati scris, dar n-am vrut să le mai subliniez, ca să nu încarc mult cu mesaje repetitive.

...Dar tot as vrea să adaug: în tot chinul ăsta, simt că e ceva „de bine”, second_choice... Cum spuneam altundeva, pe mine, lucrurile astea, într-un mod care poate părea paradoxal, la nivel mental/de credintă, m-au întărit. Desi sunt obosită si mă amărăsc lucrurile astea foarte mult, credinta si frumusetea ortodoxiei sunt parcă si mai luminoase. Sunt două planuri... Unul nu-l afectează pe celălalt; dimpotrivă.

Diavolul nu vine el ,ca entitate,in corpul sau fizic sa-ti trinteasca usile si/sau sa te scoale din somn,ci o face prin oamenii de linga noi ,cei rau-intentionati,in ceea ce ne priveste,invidiosi pe noi pt realizarile noastre sau pt ceea ce noi sintem si ei nu-s,ca oameni. Asa ca ti-as sugera sa fii cu luare-aminte la cei de linga tine.La "PRIETENI".Stii : "nimeni nu se bucura cind iti merge tie bine"...Si..nu-i nevoie sa te ridici din pat ,in toiul noptii sa faci metanie,dar daca tot te-a trezit VRAJMASUL ,foloseste asta in detrimentul lui,loveste-l cu cea mai sigura ARMA " CRUCEA.fa-ti semnul crucii ,chiar in gind,si zi:" Doamne IISUSE HRISTOASE......Miluieste-ma!" ssi l-ai ars....si incet-incet o sa-i piara setea de a te mai "hartui",caci nu-i va conveni sa fie "sagetat " la nesfirsit.El este intr-un conflict deschis cu IISUS,caci se lupta sa ne atraga in ceata lui.Asa ca la auzul cuvintului IISUS ,fuge mincind chibrituri...
Bafta!

problema veche
 

Draga Catisma incerc si eu sa ma implic putin in rezolvarea problemelor tale.Le-am avut si eu si pot sa spun ca am scapat de ele doar cu ajutorul lui Dumnezeu.Cand dupa mult timp am inceput sa ma spovedesc si sa ma impartasesc problemele se accentuau.Lupta nu-i usoara ,dar sa nu-ti pierzi credinta pentru ca Dumnezeu nu-i da omului mai mult decat poate sa duca.Dumnezeu inca ingaduie ca tu sa fii ispitita ,pentru a vedea ravna ta .Cu siguranta ca in viata ta sunt si momente frumoase,nu doar acele zgaltaituri,deci roaga-te si multumeste lui Hristos Dumnezeu Imparatul nostru si pentru acele mici bucurii,nu numai in momentele de cumpana .Multumeste lui Dumnezeu ca ti-a dat prilejul sa lupti pentru El .Diavolul nu poate sa-ti faca mai mult rau.Iti recomand sa citesti Acatistul Sf. Ciprian-bine-nteles cu binecuvantarea unui duhovnic-pentru o perioada de timp (de ex. 40 de zile) sau cum iti spune duhovnicul .Eu il citesc si acum in fiecare zi de marti chiar daca problemele au disparut .Este de o frumusete extraordinara.Dar atentie :la sfarsitul Acatistului este o rugaciune care este permis sa o spuna doar preotii .Am fost ispitit mult sa o citesc,dar cand am intrebat duhovnicul,nici nu a vrut sa auda de asa ceva.Este o rugaciune foarte puternica si este posibil sa ti se inteteasca ispitele.Deci mare atentie.Noi crestinii mai avem si alt ajutor de nepretuit,si anume pe Preacurata Maica de Dumnezeu Nascatoare si pururea Fecioara Maria.O sa-ti marturisesc cum intr-o noapte , stapanit de aceleasi probleme,(constient sau inconstient,nu-mi dau seama nici acum )am chemat-O in ajutor si mi-a venit.Stiu ca a fost Ea pentru ca in acel moment m-am trezit si nu mi-a mai fost frica de atunci de nimic .Aceste probleme au incetat de atunci,dar pe parcurs au inceput sa-si arate coltii altele.Ce sa-i faci,diavolul nu doarme,dar Dumnezeu in mila lui nemarginita imi da puterea sa lupt.Draga Catisma , lupta cu patimile si ispitele este toata viata,pana in ultimma clipa a vietii noastre diavolul vrea sa ne piarda.Nu trebuie sa deznadajduim.Diavolul este unul singur,dar noi avem de partea noastra toate armatele ceresti ,toti sfintii ,Maica Domnului si insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos.Si inca ceva,cheama un preot sa-ti faca o aghiazma in casa,conteaza foarte mult.Si mai pune-ti in dormitor (in caz ca nu ai) si o icoana sfintita a Maicii Domnului.Eu mai am multe de spus,dar as vrea sa stiu ca ti-a fost de ajutor atat cat am scris.Doamne-ajuta.

multumesc
 

@catisma: ma bucur nespus pt feedback. Cu mare drag!

Sa stii ca eu cred ca cea mai mare eroare o facem cu noi insine atunci cand ne impovaram cu vina pt pacate si greseli. Pt ca in momentul ala nu mai suntem blanzi cu noi insine. Devenim drastici. Judecata ar trebui lasata in mainile lui Dumnezeu, pornind mai intai de toate de la judecata pe care ne-o aplicam singuri precum o autoflagelare de multe ori. Astfel blocandu-ne si impotmolindu-ne.

Un pas fundamental in relaxarea si depresurizarea propriei fiinte, ar tb sa fie acela al iertarii propriei persoane. Cand ne rugam Domnului inspre iertarea pacatelor noastre, eu cred ca ar trebui sa mai adaugam si sa ne dea putere sa ne iertam pe noi insine si apoi pe semenii care ne-au ranit.

Noi nu ar trebui sa fim proprii nostri judecatori, ci mai degraba proprii nostri indrumatori.

Caci daca noi fata de noi nu suntem blanzi si iertatori si astfel sa ne ajutam cu blandete noi pe noi, oare cum am putea fi blanzi si iertatori fata de semenii nostri mai putin putinciosi intr-unele sau altele? Si astfel cum am deveni mai buni in a ne iubi seamanul precum pe noi insine - esenta credintei crestine?

Caci daca ne uitam in jur si vedem cata ingaduinta, toleranta, iertare si indurare manifesta Dumnezeu fata de noi, ori de cate ori o luam pe aratura, oare n-ar trebui sa incepem totul de la noi? Din samburii samburilor? Ca sa gresim azi mai putin decat ieri?

Eu cred ca atunci cand in Scriptura suntem indrumati sa nu judecam, acea indrumare nu ne exclude pe noi insine si nu e pt ce e in exteriorul nostru, cat primordial este fata de noi insine. Judecata este a Creatorului. Nu a noastra. Din toate perspectivele. Chiar toate.

Am adaugat asta, referitor la orice continui sa descoperi si sa clasezi ca pacat, mic sau mare. Sa incerci sa te abordezi si din aceasta perspectiva, sa te iei mai usor. Asta nu inseamna ca nu te vei ajusta pe traseu si ca nu vei continua lupta cu sinele zi de zi, ci ca o vei face mult mai bine si mult mai usor si vei economisi si timp daca mentii atentia fara insa a te stresa, impovara, invinui, judeca tu pe tine. Cu alte cuvinte, mai elastic si mai relaxat, lasand judecata in singurele maini in care ea poate exista, dincolo de intelegerea noastra limitata.

A te relaxa in abordarea propriei fiinte, odata trecuta de un prag, nu inseamna a trata fara insemnatate lucrurile sau fara atentie. E doar o alta abordare, mai usoara.

Uite, iti pot impartasi un CUM, asa cum eu l-am aplicat si conceput la mine.

Imagineaza-ti ca esti pictorul propriului tau portret. Acela care ai fost pana acum si acela care urmeaza sa devii. Ca orice artist creator, treci prin tot felul de stari si momente. Insa portretul nu ti-ar iesi bine daca apesi pensulele pe sevalet si daca rupi panza din inclestare sau incrancenare sau fara sa ai masura potrivita. Oricat de buna ti-ar fi intentia, vei zdrobi propria munca. Va trebui sa incepi mereu de la inceput si ar fi un efort zadarnic sau foarte anevoios.

Ca pictor ce esti al propriului portret, imagineaza-ti in continuare ca esti insotita de Creatorul tau care nu face altceva decat sa iti dezvaluie ce esente si ce frumusete a pus in tine si fata de care nu are nici un sens sa te invinuiesti. Caci El stie si cine esti si ce poti si cat poti. Esti intr-un proces de dezvaluire al propriului sine.

Continua si imagineaza-ti cum te lasi pur si simplu in palmele Lui si calatoresti in povestea ta, cum ti se arata cum ai fost tu creata si plamadita de creator. Fara asta nu ai putea sa termini portretul, nu? Pasul cu ``a te increde``. Te lasi pur si simplu. Fara iluzoria ``plasa de siguranta`` care ne incurca in acest proces.

La fel de bine , chiar daca portretul este finalizat in ansamblul sau, dar nu ii dai si tushele de finete - pe detalii, portretul nu este gata pt inchiderea unei etape si deschiderea alteia noi. E precum o casa gata construita dar cu finisaje strambe sau incomplete. Trebuie sa-i dam tusele de final. Micile reglaje, micile fineturi. Ca sa poti da tushele potrivite, trebuie sa te lasi in mainile Lui ca sa te vezi si din perspectiva Lui, atunci cand El te-a plamadit, atat cat ti-e putinta si intelegerea. Si cum vad, iti este foarte buna. Cum ai putea sa te vezi din perspectiva Creatorului , daca nu te lasi dusa in palmele Lui, astfel incat sa iti poata dezvalui? Astfel incat sa poti vedea? Intr-un fel vezi cand privesti, asculti, urmezi si intr-alt fel atunci cand participi efectiv in acest proces. Ca sa participi, trebuie doar sa te repozitionezi. Sa treci un prag. Atat si nimic mai mult. Pur si simplu.

E oarecum firesc si evident, nu?

In astfel de treceri dintr-o etapa in alta, totul se intampla precum a cerne malaiul. Precum intr-o sita. Ai vazut ca nu este indeajuns sa facem miscarea cu sita o data si gata ca malaiul sa se cearna. Trebuie sa repetam aceeasi miscare de mai multe ori. La fiecare repetitie, se cerne si iar se cerne. La final ramane doar ce este necesar. Nimic in plus si nimic in minus. Noi insa nu simtim mereu cum se cerne ce nu ne trebuie, insa fiecare efort mai cerne un pic. Fara indoiala. Si ai vazut ce mamaliga buna iti iese cu un malai bine cernut si ce mamaliga scortoasa cand malaiul nu este bine cernut si cum iti scrasnesti dintii dand de cate un bob de altceva in plus si nelalocul lui.

Ei bine, cam asa se intampla si cu noi - la capitolul fineturi si finisaje. E ca o debarasare de tot ce nu avem nevoie pt a continua.

Imagineaza-ti acum a cerne malaiul relaxata si a cerne malaiul inclestata. In primul caz vei cerne cantitati mai mari si mai bine si mai cu placere si intr-un timp mai scurt, in al doilea caz vei obosi, vei cerne mai putin si iti vei pierde rabdarea si timpul va fi mai lung.

Cheia e o masura anume in toate. In cuvintele noastre, echilibru. Usor usor. E un proces continuu. Dar il putem parcurge cu relaxare si placere sau inclestati si chinuiti. Sa stii ca putem alege.


Raspunzand strigarii tale, tocmai am realizat cat mai am de finisat si tocmai mi-am identificat noi mici lucruri ce necesita ceva mai multa relaxare in abordare. In acelasi timp, tocmai am detectat cat de trufasa sunt inca si cat de mica mi-e smerenie - numai din simplul fapt ca eu n-am fost in stare sa strig cand am avut nevoie, nu mai zic de altele.


Iti multumesc si eu foarte mult. Mi-ai fost de mare ajutor.

Zile faine! Nopti blande!

Numai bine :)

Asta pentru informarea celor care ar avea nevoie...
 

„1) Dacă esti trezit noaptea de duhuri rele care te clatină de umăr imediat cum ai atipit, te trezeste diavolul de câte ori adormi sau îti pune mâna pe fată o persoană nevăzută sau simti respiratia fierbinte a unei persoane nevăzute sau te trage de haine sau alte lucruri ti se întâmplă: te scoli si afumi cu tămâie, stropesti cu agheazmă prin casă, te dai cu agheazmă pe fată, zici rugăciuni, îti faci cruce, apoi te culci. Altfel nu încetează să te chinuiască până la 3-4 dimineata. Ceasul desteptător te trezeste la ora 5, iar la serviciu cazi de somn fiindcă ai dormit numai o oră.

De acest necaz dau cei care nu s-au spovedit si nu s-au împărtăsit de multi ani: unde nu locuieste Duhul Sfânt Dumnezeiesc, vin si locuiesc diavolii.

Rezolvare: Tii post negru vinerea până la ora 24 + rugăciuni. Faci spovedanie generală + împărtăsanie. La spovedanie se spun păcatele începând de la 7 ani si până la vârsta la care esti.

Faza II:
Dacă necazurile nu au încetat, înseamnă că nu ai făcut spovedanie corectă. Nu ai spus păcatele si de aceea diavolul stă. Nu pleacă. Faci post o săptămână si faci din nou spovedanie, la care spui cele ce ai uitat să spui la spovedania anterioară.

Apoi faci Maslu pentru iertare de păcate. Se fac 1-3-5-7-9 masluri.

Uleiul de la un Maslu se foloseste 7 zile, timp în care tii post, cu post negru, luni, miercuri, vineri, până la ora 24.

Zilnic, cu 2 ore înainte de masă ori în cursul zilei, bei un pahar de agheazmă în care pui 9 picături mici de ulei de la maslu.
Înainte să bei acest pahar faci 40 de mătănii.

Rugăciuni:
În timpul zilei se spun: rugăciuni ZILNIC + Tatăl nostru neîncetat + rugăciuni de cerere

Seara:
După ora 22, se aprind 9 lumânări asezate cruce si faci rugăciuni: RUGĂCIUNI ZILNIC + Acatistul Mântuitorului. După fiecare icos, zici si rugăciunea de cerere: „Doamne, iartă-mă pe mine robul tău (numele) si alungă de la mine duhurile rele. Pe pustiu să se ducă, unde om nu locuieste si la mine să nu se mai întoarcă.”

Până scapi, continui zilnic cu acestea. Dacă mai vine diavolul noaptea sau ziua la tine, zici de 3 ori: „În numele Mântuitorului Iisus Hristos, pleacă de la mine.” Sau zici de 3 ori: „Eu sunt al Mântuitorului Iisus Hristos, pleacă de la mine.” La numele Mântuitorului Iisus Hristos, diavolii pleacă. Nu este alt nume care să-l alunge pe satan.

2) Dacă dormi o oră seara, ca apoi să te trezesti si nu mai adormi decât pe la 3-4 dimineata, este de la vrăji. Sau îti este somn toată ziua, dar în clipa când te-ai culcat, somnul a dispărut si te chinuiesti toată noaptea, vrând să adormi. Adormi pe la 4 dimineata. Si diavolii lucrează în ture: de zi, de seară, de noapte, de revărsatul zorilor. Diavolul care te-a chinuit toată noaptea, în zori, a plecat la raport. Dă raportul la căpetenia lor despre ceea ce a lucrat. De aceea adormi în zori, după ce el pleacă.

Cei care nu s-au spovedit si nu s-au împărtăsit de multă vreme pătesc aceasta. Ei nu au lângă ei îngeri care să-i apere în timpul somnului.

(Apoi urmează recomandări asemănătoare cu cele de mai sus: faci spovedanie generală + împărtăsanie, deci curătire + sfintire. La spovedania generală se spun păcatele începând de la 7 ani si până în prezent. Faci rugăciuni + post negru vinerea până la ora 24. Rugăciuni de cerere: „Alungă, Doamne, de la robul tău (numele) orice duh necurat; să se ducă pe pustiu, unde om nu locuieste si la mine să nu se mai întoarcă.)

Diavolul nu vrea să se ducă pe pustiu. El se întoarce înapoi la cel care l-a trimis asupra ta. Deci tu, când începi rugăciunile si postul, fiecare primeste înapoi ceea ce a trimis si are necazurile pe care le aveai tu.

Mergi la Sf. Liturghie în toate sărbătorile. În casă afumi cu tămâie si stropesti cu agheazmă.
Zilnic, când esti curat, iei anafură + agheazmă 3 înghitituri + te ungi pe fată cu agheazmă.
În timpul zilei: rugăciuni zilnic + Tatăl nostru, spus cât mai des, ca să ai legătură cu Dumnezeu prin rugăciuni.

(Încă o situatie, care nu e cazul meu dar care poate folosi celor care au asemenea probleme - am o prietenă în situatia asta:)

3) Dacă esti chinuit de insomnie, de câte ori te trezesti, iei Bibliai si citesti din ea ordonat, de la început. Pui semn unde ai rămas si continui asa, seară de seară. Văzând diavolul că ori de câte ori te trezeste, tu îi faci slujbă lui Dumnezeu, nu te mai trezeste.

De asemenea, poti zice rugăciuni ori de câte ori te trezeste.

4) Dacă simti că vine asupra ta, imediat după ce ai atipit, vine ceva de greutatea unei păsări, pe trunchi, pe picioare, alteori esti lovit în tălpi. Acesta este diavol. Îl alungi, zicând: „Eu sunt al Mântuitorului Iisus Hristos si casa mea la fel, pleacă de la mine.” Sau zici de 3 ori: „Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorule, alungă acest duh necurat de la mine, robul tău (numele); pe pustiu să se ducă si la mine să nu se mai întoarcă.”
- Tii post negru vinerea, până la ora 24 + rugăciuni zilnic, adică dezlegare.
- Cu agheazmă, te ungi pe fată, bei, stropesti prin casă + afumi cu tămâie.
- Ca să poti respinge duhurile rele, faci spovedanie generală + împărtăsanie, adică faci curătire + sfintire. Când îi alungi, diavolii pleacă numai dacă esti al Mântuitorului Iisus Hristos.
- Mergi la Sfânta Liturghie, în toate sărbătorile.

5) Dacă adormi, dar după ce ai adormit, toată noaptea te strânge un sarpe care stă încolăcit peste trunchi si peste brate, te strânge ritmic.
Te strânge si te lasă, ca si cum te-ar zgudui un curent electric periodic si neîncetat, toată noaptea. Dimineată te trezesti mai obosit decât la culcare. Este de la diavol. Chinul acesta se repetă noapte de noapte. Dacă te trezesti si vrei să-ti faci cruce, nu poti, fiindcă nu poti ridica mâna. Faci cruce cu limba în interiorul gurii si ai să vezi că mâna se eliberează. Crucea loveste pe demoni. Ca să scapi, aplici tratamentul de la punctul (4).

6) Poate auzi sonerii la o oră la care nu ai pus ceasul desteptător să sune. Sună exact ca ceasul, la ora 24 sau la ora 3 dimineata; uneori, sună la o oră după ce te-ai culcat si apoi nu mai adormi decât pe la 4 dimineata. Apoi, la ora 5, sună si ceasul tău, după cum l-ai fixat de seara. Soneria care te-a trezit în timpul noptii este diavol.

- Stropesti cu agheazmă prin casă, afumi cu tămâie + rugăciuni. Psalmii au o mare putere de alungare a duhurilor rele. Citesti Psalmii 3-30-142 + încă 3 psalmi pe zi, de la început. Continui asa ordonat, zilnic, până termini Psalmii. Deci, 6 psalmi pe zi. Dacă citesti mai multi, diavolul iese la luptă si s-ar putea să nu fii pregătit prin spovedanie + împărtăsanie, ca să poti duce bine această luptă.

Rugăciunea îi arde pe diavoli, le produce suferintă, ca o arsură. De aceea, uneori vei auzi în timpul rugăciunii mieunând sau mugind, sau urlând ca un lup etc, sau se nelinistesc si fac gălăgie, zgomot.”

„Vă sfătuieste arhimandritul Ilarion Argatu / Despre vrăji si farmece si lupta împotriva lor” - Pr. Alexandru Argatu

Eu l-am descoperit destul de târziu pe părintele Argatu. Când au început să se îndesească ciudăteniile - ce am perceput eu ca fiind îngrijorător, dar abia târziu mi-am dat seama că ele au apărut mult mai devreme (si dacă eram „în biserică”, cred că mi-as fi dat seama mai din timp si as fi luat măsuri imediat) -, „am luat măsuri” si m-am spovedit, mi-am schimbat viata (cum spuneam si mai devreme - făcând tot ce face un crestin obisnuit: rugăciuni, post, mers la biserică, am început să citesc etc etc) si tot am crezut că, încet-încet, lucrurile or să se rezolve.

Însă, la fel cum îti spuneam si tie, second_choice, probabil că undeva nu am tratat problema suficient de atent si de aplicat (eu am treabă, viata îsi urmează cursul, nu stai să numeri zilele cu pătanii si îti vezi de viata si activitătile zilnice normale); abia acum reflectez mai atent. Nu mă auto-invinuiesc mai mult decât e necesar, însă cred că am fost - tocmai - mai relaxată decât trebuia si asteptam ca problema „să treacă” - la urma urmelor, îmi făcusem datoria, nu?...

Nici acum nu-mi dau seama ce anume am gresit; trebuie să mai caut... si singurul răspuns este într-o seriozitate mai mare, pentru că problema e mai mare decât credeam si pe fundal sunt mai multe chestiuni care probabil îmi întârzie mie rezolvarea. Însă lăsând asta la o parte, eu zic ceva mai mult - asa cum mi s-a si indicat în câteva rânduri (dar, din păcate, n-am găsit „amatori”): îmi trebuie un om, care să mă îndrume ceva mai organizat, cum făcea Pr. Argatu, de exemplu. Sper să-l găsesc. Între timp, mă rog să rezist, o să merg înainte, că n-am încotro...

Si fiindcă tot suntem la cartea Părintelui Argatu... ca să vedeti cât de putin, de fapt, am răsfoit-o, tocmai am descoperit un paragraf interesant (minus episoadele spectaculoase, nu aici vreau să pun accentul), care pune în lumină un pic ce-am spus:

„Când apasă păcate grele din neam, ca ucideri multe sau vrăjitorie [vreau să spun că nu avem, practic, pe mai nimeni din familie care să fi mers la biserică, să se spovedească/împărtăsească si în general să aibă legătură cu credinta trăită, în vreun fel - în afară de (probabil) cea mai mare parte a femeilor, cu traditionalele pomeni si parastase etc - dar nici dintre ele nu credem că a fost vreuna spovedită când a murit], când apasă păcate personale foarte grele, sau persoanele asupra cărora s-au făcut vrăjitorie, dar ani în sir nu s-au dezlegat si au lăsat să stea la ei diavolul ani multi, acum, când vor să scape de diavol, trebuie post neîntrerupt mai multi ani la rând, cu multe zile de post negru L/M/V, cu perioade de post negru neîntrerupt, 3-7-9-14-21-30 de zile. După ce ai lucrat cu el sau după ce l-ai lăsat să stea la tine mai multi ani fiindcă nu te-ai dezlegat când ti l-a trimis, acum, când vrei să scapi de el, diavolul nu pleacă usor, trebuie un efort mai mare. Acesti oameni sunt chinuiti de diavol: nu dorm, nu mănâncă, îi saltă diavolul si apoi dă cu ei de pământ si de aceea fac fracturi repetate. Mi-a spus o bolnavă că după ce o ridică, nu stie niciodată pe ce parte va cădea. „Mă înconjoară o lumină puternică si mă saltă de pe scaun si apoi, când îmi dă drumul, nu stiu pe ce parte voi cădea. Vine o voce de bărbat si îmi porunceste să mă urc pe bloc si să mă arunc jos de acolo. Eu am refuzat, am zis că nu vreau. Îmi porunceste să-i leg vrăji vecinei. A zis că nu încetează să mă chinuiască până nu fac ceea ce îmi porunceste...” În fine, si continuă în acelasi fel. Nu asta e important. E o fază avansată în care să ne ferească Dumnezeu să ajungem, vreunul dintre noi.

Mi se pare însă interesant faptul că fenomenul persistă si cauzele pentru care se întâmplă acest lucru. Recomandările de mai devreme ale părintelui Argatu sunt pentru cei atacati brusc si în faze timpurii. La mine problema e mai „groasă” si se vede treaba că va lua timp să o rezolv. Doamne-ajută...

Si, în faza asta, cred că ajung să vorbesc despre persoana de care tot am pomenit, dar n-am apucat să povestesc. Comentariile recente în care se pune problema „prietenilor” m-au făcut să mă gândesc că, până la urmă, e util să spun si de ea.

„Prietena” - I
 

Am s-o numesc X., ca să nu dau nume.

Am să încerc să concentrez cât mai mult... nu stiu dacă o să reusesc.
Acum multi ani, lucram într-un proiect cu niste străini si ca multi care au făcut asa ceva, mi se întâmpla des să fac si organizare, nu numai traducere (căutat săli pentru seminarii, aranjamente cazare etc). Cu ocazia unui astfel de seminar, a trebuit să angajăm si doi interpreti. Am angajat două fete - una din ele era o fostă colegă de facultate, o cunosteam bine - iar cealaltă e această persoană de care spun.

Înainte de seminarul efectiv, a trebuit să ne întâlnim de câteva ori, noi trei, pentru că erau materiale de tradus (pentru prezentări etc). Ne-am înteles fără probleme si ne-am cunoscut un pic mai bine cu X.

În fine. A venit si vremea seminarului, care s-a tinut în altă localitate, nu în Bucuresti. La hotel, X. a stat în cameră cu fosta mea colegă de facultate.

După ce terminam lucrul, ne mai adunam la ele în cameră si mai trăncăneam, ca fetele. Până aici, toate bune si nimic deosebit. Desi, cu ocazia asta am constatat că X. avea un interes excesiv în ciudătenii si fenomenele paranormale, tot ce era misterios si ciudat; nu concepea să scape vreun episod din „Dosarele X.”, care rula pe vremea aceea, etc etc. Nu mai retin amănunte, însă stiu că mi-a făcut o impresie foarte puternică în sensul ăsta; avea ceva straniu si subtil ...întunecat. Si nu sunt chiar pe dinafară cu genul ăsta de literatură, citeam cărti de tipul ăsta pe vremea lui Ceausescu, gen OZN, etc, însă X. mi se părea deja prea mult. Cumva, nu era total „cu noi”.

Într-una din seri, fiind la masă, în hotel, cu toată lumea... eu eram la capătul mesei, vizavi de X. Practic, după fiecare din noi două nu mai stătea nimeni - fusese pusă o masă super-lungă pentru toti, iar după noi continua un spatiu bunicel, de vreo 5-6 scaune libere. În timp ce vorbeam si râdeam si etc, o văd pe X. că nu participa deloc (de fapt, mai întotdeauna părea un pic „altfel”, un pic plecată), nu gusta deloc ce se petrecea si parcă ceva era în neregulă. La un moment dat, o văd că-mi face semn si m-a rugat să ies un pic, că vrea să vorbească ceva cu mine.

Ne-am dus în cofetăria hotelului si ne-am asezat. Acolo, cu chiu cu vai, am reusit să pun cap la cap următoarea chestiune care, bineînteles, mi-a ridicat un pic părul măciucă (nu mai retin cum a curs exact dialogul, replică cu replică, dar asta e ideea): că cineva îi spusese lui X. să mă scoată afară din sală si să mă întrebe (ce avea ea de gând să mă întrebe, n-a mai apucat si sincer, nici nu vroiam să aflu!). Că din toate persoanele de la masă, cineva-ul ăla mă indicase pe mine. Practic, X. îmi sugera că acea „chestie” (vorbesc ca atunci, reactia mea de atunci) stătuse lângă mine, la acel capăt gol al mesei, unde ultimul scaun ocupat era al meu si mă arătase pe mine. „Cu mine” trebuia vorbit.

Bineînteles, eu am început să fac piruete si să o întreb, ti-a murit cineva, esti îndurerată după cineva... etc, etc. Nici nu vroiam să aud de vreo conversatie serioasă! X. era extrem de fermă si tot încerca să mă facă să înteleg că era vorba de cu totul altceva (desi n-a vorbit prea mult, însă era extrem de concentrată si decisă si cred stilul ei laconic era din cauză că nu reusea să-si dea seama cum să mă abordeze mai bine)... Când am început eu să o iau pe „arătură” si să încerc să abat discutia, reactia a fost foarte promptă: „Si tu mă crezi nebună!” Si am văzut că s-a supărat. Oricum, am refuzat orice „colaborare” si am văzut că nu mai îndrăzneste să insiste, indiferent ce-o fi fost. Si aici s-a încheiat toată discutia; ne-am întors înapoi la ceilalti.

Seminarul era de o săptămână. Către sfârsit, colega mea a trebuit să plece cu o zi mai devreme, asa că am rămas X. si cu mine să asigurăm traducerea pentru ziua de vineri. Deci X. a rămas singură în cameră.

Cu o seară înainte, stând si „socializând” cu totii, pe hol, chiar lângă camere - care asezati pe cele 2-3 fotolii (cele care sunt de obicei la fiecare etaj, lângă o măsută etc, lângă camere, la fiecare etaj, stiti cum e), care pe jos, care cu o bere etc, o vedem pe X. că iese din cameră, cu perna în brate si în pijamale - vroia să se ducă să doarmă în cameră cu o doamnă, una din participantele la seminar, pentru că după ce plecase colega mea, era clar că ceva nu era în regulă - îi era frică să stea singură în cameră. Avea un aer absolut bântuit. Stiu că mă uitam la ea - cum eram noi asezati în holul acela, pe jos etc, si ne uitam la X. ca la spectacol - cum iese si se duce în camera doamnei respective, iar apoi se întoarce, tot cu perna în brate; ceva nu îi convenise, probabil.

Vineri, a doua zi, ne-am văzut de muncă în ultima zi de seminar. X. avea aerul că traduce cumva „în aer”, fără legătură cu ceea ce se spunea, de fapt, iar în ziua aia chiar a prestat extrem de slab. Mă uitam la ea si nu-mi venea să cred. Vorbea de parcă însira niste cuvinte, ca în vis, fără noimă. Adică, aveau noimă, însă frazele pe care le însira ea nu aveau nici o legătură cu ce se spunea, „pluteau” pe deasupra mesajelor concrete. Pentru cei care nu stiu limba străină (cum erau multi români atunci, si mai sunt si acum), nu era sesizabil si „păcăleala” poate merge. Am stat ce-am stat si apoi n-am mai putut să o las, pur si simplu m-am gândit că-mi face praf seminarul si că nu puteam să stau cu mâinile încrucisate. Asa că m-am dus la organizatori si le-am spus, iar ei au oprit-o si m-au pus pe mine să traduc, evident...

În tren, spre casă, era foarte bosumflată - explicabil. Am încercat eu să mai fac conversatie cu ea si să-i arăt că nu e nimic personal (chiar am întrebat-o dacă mai e disponibilă altă dată; m-am gândit si eu, poate s-o fi simtit rău de data asta; data viitoare o merge mai bine! - si eu nebună; că era evident că ceva era în neregulă), dar nu era prea dispusă să stea de vorbă.

În fine. Seminarul ăsta avusese loc în martie. Prestatia ei mi-a lăsat o impresie foarte proastă si asa sustin si la ora actuală. De ce, de ne ce, îmi pare rău, dar n-a fost bine deloc. Stiu că am si comentat mai târziu, cu colega care plecase atunci mai devreme. De atât îmi aduc aminte. O singură dată. (Să-i fi spus ea ceva lui X.? Dar erau cunostinte noi, ele două, fată de noi, foste colege, care ne cunosteam de câtiva ani bunicei... În fine.) În iulie, mă trezesc cu un telefon si o voce foarte dură (as zice paranoiacă de-a binelea):

- Bună, sunt X.
- Care X.? (Nici nu mai stiam cine e...)
- X. Cutare. Si apoi a început direct: cât ai de gând să mă mai harasezi? etc etc... Am rămas interzisă si după ce am văzut că ridica tonul si era convinsă că eu o vorbesc pe ea de rău în fata lumii întregi - nu exista absolut nici un pic de loc pentru dialog - , pur si simplu i-am spus să nu mă mai sune si i-am închis telefonul.

Iarăsi, nu mai retin fiecare cuvânt, însă conversatia asta a fost foarte scurtă si pur si simplu înfricosătoare. Am sperat din tot sufletul să nu mă mai sune (si nu m-a mai sunat), iar apoi am lăsat povestea asta urâtă, în spate.

(continui în postarea următoare)

„Prietena” - II
 

Mai târziu m-am întâlnit cu o prietenă bună de-a ei, pe care, tot asa, o mai angajasem noi la niste traduceri, si mi-a spus că X. era în spital. Nu era prima dată. Îmi amintesc vag că mai auzisem lucrul ăsta, cred că tot de la ea (această prietenă). Că „aude voci”... Că se referise la noi, exprimându-se la modul: „ce-i făcusem noi” (adică noi, ăstia, care organizasem seminarul - ulterior, unul din străini mi-a spus că a început să o chestioneze/încurce/testeze pe X. în timp ce traducea, pentru că pur si simplu „s-a prins” că nu mergea traducerea si că X. bâiguia nonsensuri - atunci am înteles de ce fusese atât de pornită; pe lângă mine, o mai taxase si străinul, care îsi dăduse seama că „plutea” deasupra seminarului si nu transmitea mesajele deloc).

Deci, „întâlnirea” mea cu X., fata cea bântuită, s-a terminat pe o notă foarte urâtă, de conflict acut.

Nu stiu dacă X. avea (doar) cosmaruri sau vise neplăcute. X. auzea lucruri pe trezie. Nu stiu dacă ajunsese să si vadă lucruri. Evident, habar n-am cum ajunsese să fie într-atât de „avansată” (în sensul rău, desigur) în asemenea invazii demonice, însă stiu că si la ora respectivă, m-am mirat - si mă mir si acum, foarte mult - cum de nu s-a gândit să apeleze la un preot. Pentru că sunt destul de sigură că nu a făcut-o; X. nu avea nici în clin, nici în mânecă, cu credinta. Românii, de fapt, nici nu erau încă foarte înclinati spre linia asta, în anii aceia. Chiar dacă nu eram atei si stiam noi, în general, cam de ce tinem, ca natie (respectiv, credinta ortodoxă), mediul din Bucuresti de la ora aceea, cel putin, era preocupat de găsirea unui loc de muncă si de a face bani; aveam „griji”, nu ne stătea mintea la biserică.

Deci, ultima oară când am văzut-o, X. deja nu mai putea presta normal. Ultima oară când am auzit de ea, era în spital (pentru a nu stiu câta oară), pe sedative si ce i-or mai fi dat. O legumă. Auzea voci în continuare, îmi închipui că somnul era la fel de dat peste cap. Oricum, scoasă din sistem. Scoasă din societate si din munca productivă.

Am uitat să spun că X. avea permanent cearcăne si avea aerul unui om obosit. O vorbă a ei, spusă ca-ntr-o doară, când mai stăteam noi de vorbă, si prin care ea poate credea că nu dezvăluie nimic, dar care capătă greutate în context, a fost: „am renuntat să mai lupt”. Era un om care depusese armele, însă foarte alertă la tot ce însemna stranietate si „semnale” din afară. Mă întreb si acum cum n-a văzut legătura - că îi era rău tocmai din cauza asta. Dar era mult prea receptivă la „ce i se spunea”. Nici nu vreau să-mi imaginez în ce lume ajunsese să trăiască si cât de înlăntuită era de grozăviile astea. Cum îi numea Părintele Cleopa, parcă... dacă-mi amintesc bine... „înselătorii acestui veac”, sau ceva în genul ăsta.

Deja, la ora respectivă, eram uluită de cum putea să persiste atât de mult în fascinatia si pasiunea ei pentru niste „energii”, „entităti”, în sfârsit, un „domeniu” care erau clar ceva straniu, obscur si nu avea legătură cu viata. Repet, citisem si eu „la viata mea” multă literatură ozn etc, însă nu mi-a plăcut să amestec lucrurile niciodată, iar să merg până într-atât de departe încât să mă domine concret această „zonă” de interes, nici nu-mi trecea prin cap. Simplificând, întotdeauna tineam la deviza „Mortii cu mortii, vii cu vii”. Două planuri diferite, care nu trebuie amestecate. Si asa consider si acum. Dacă mâine ar dispărea necazurile mele, as fi cea mai fericită. Nu cred că sunt nici amuzante, nici fascinante, nici interesante, ba chiar sunt plictisitoare. Mai mult: sunt o pacoste! si nu le doresc nimănui. La câte necazuri si ciondăneli avem la serviciu, câte vrăji ar trebui să trimitem...?!

Revenirea la ortodoxie a însemnat, printre altele, o bucurie si o confirmare si din acest punct de vedere. Încercând să „scormon” împreună cu un prieten si să găsesc explicatii pentru episoadele bizare care începuseră să mi se întâmple des în 2005, am ajuns să aflu de Pr. Seraphim Rose, de exemplu si de un text extraordinar al lui, cât se poate de revelator si care mi-a edificat o dată pentru totdeauna acest capitol tentant al literaturii ozenistice/paranormale si în care destui adolescenti ne-am legănat imaginatia pe timpul lui Ceausescu.

În fine, revenind la X., de-a lungul anilor, constat că am ajuns în acelasi stadiu. Încet-încet, m-am confruntat cu forme - mai atenuate, ce-i drept -, ale fenomenelor pe care le avea ea. Nu vreau să se înteleagă că am stat si am urmărit lucrul ăsta. Cum spuneam, după telefonul ăla, abia asteptam să nu mai aud de ea. Iar pentru lucrurile care au urmat, foarte rarefiat, mai întâi, iar apoi cu frecventă din ce în ce mai mare, mi-a luat foarte mult timp să le iau în serios. Practic, in 97 până în 2005. Mi-a trebuit o îngrijorare zdravănă ca să mă dezmeticesc, în sfârsit, si să mă spovedesc pentru prima oară, în 2006.

Personal, cred că lucrul care m-a tinut până acum să nu repet „pattern”-ul lui X. si să ajung în spital a fost faptul că am trecut „macazul” imediat pe ortodoxie. N-am nici o îndoială.

Închei aici, pentru că e târziu. Doamne-ajută.

Multumesc
 

Dragă Claudiu,

Îti multumesc pentru mesaj. Din postările mele din seara asta, probabil îti dai seama că am făcut multe din lucrurile pe care le descrii. Stiu de rugăciunea de la sfârsitul Acatistului Sf. Ciprian si Iustina; nu-ti fă griji, nu o citesc. Stiu problema. Crede-mă, până să fiu obosită asa cum sunt acum, am citit si am căutat cât mai multe informatii, să mă edific... Mă felicit, într-un fel, acum, că n-am stat degeaba si că am citit si am tot citit; acum nu stiu dacă as mai fi avut sporul si starea necesară (de odihnă) pentru a citi.

Îti multumesc mult pentru toate încurajările si stiu că ai dreptate în tot ce spui. Asa este; citesc si paraclise ale Maicii Domnului, am si mai multe icoane sfintite în casă, inclusiv cu Maica Domnului.

Ce să spun... Merg înainte. Că n-am încotro. Azi-noapte, iarăsi m-a trezit până pe la 4:00. Dormisem fără necaz, două nopti anterioare. Uneori mă gândesc că mă mai lasă să îmi mai „încarc bateriile”, ca să aibă de unde mă stresa, iarăsi. Totul e de bun-simt, cred, si cât se poate de simplu. Încă o dată, ortodoxia e vie si a nu crede în aceste lucruri, e acelasi lucru cu a nu crede în îngeri, si atunci degeaba ne mai numim crestini/ortodocsi.

M-a ajutat mesajul tău, Claudiu, da, să fii sigur, asa cum m-au ajutat toate celelalte mesaje din partea celor care au trecut prin asa ceva sau pur si simplu, cei care au lăsat un cuvânt de încurajare.

Sper să găsesc un duhovnic puternic si să se spargă problema asta odată.
Doamne-ajută. Dumnezeu să ne ajute pe toti.

Cu drag.

Nu deznadajdui
 

Daca ai cunostinta despre tot ce mi-ai raspuns,atunci esti cu siguranta pe drumul cel bun.In legatura cu acel aspect,,ma lasa sa-mi incarc bateriile",iarta-ma dar lucrurile stau altfel:nu el te lasa sa-ti incarci bateriile,ci el este dezorientat,derutat,atat stie sa faca,atata putere are,tu ai inceput deja sa joci in terenul lui.Dar sa nu te sperii,daca in echipa lui se vor face schimbari (adica alte atacuri de alta natura ),regulile jocului raman aceleasi:credinta,nadejdea si dragostea in Iisus Hristos.Cu cat lupta va fi mai apriga cu atat victoria va fi mai dulce.Am o curiozitate:eu stiu ca Parintele Argatu (un traitor de altfel),facea foarte frecvent Molitfele Sf. Vasile cel Mare;poate ai participat si tu la astfel de slujbe (nu la parintele Argatu,se-telege ),dar nu cumva din curiozitate sau din nestiinta ,sau din indemnul cuiva ai citit si tu acele Molitfe?
Pentru ca daca o viespe te bazaie si te deranjeaza,tu nu bagi mana in tot stupul sa-l omori,pentru ca atunci toate iti sar in cap si te musca.Parintele Argatu stia sa se fereasca de aceste atacuri,avea tot ,,echipamentul" cu el,dar noi nu;noi trebuie sa omoram viespile una cate una.Roaga-te si Sf. Atanasie Athonitul,cel care a zidit prima manastire in Muntele Athos,Manastirea Marea Lavra. Si el i-a batut pe draci (la propriu) de se urcau dracii pana in varful chiparosului din curtea manastirii,iar partea pe care se urcau a ramas uscata pana in ziua de azi.Marturie sta chiparosul de mai mult de o mie de ani,jumatate verde jumatate uscat.Pai nu l-am vazut?
Nu stiu din ce oras esti,dar iti recomand sa dai o fuga pana la Manastirea Sihastria,si sa-l cauti pe Parintele duhovnic Ciprian.
Iti mai sugerez un lucru,si anume ca in tot ceea ce faci,in toate planurile tale in legatura cu aceasta lupta (calatorii,cautarea unui duhovnic,perioadele de timp) ,sa nu le dezvalui nimanui,sa le stii numai tu,pentru ca diavolul nu ne cunoste gandurile,dar poate zadarnici planurile noastre,odata ce le afla.O sa ta convingi de asta.
Inchei aici cu indemnul Mantuitorului nostru Iisus Hristos : ,,Indrazniti,Eu am biruit lumea"
Doamne-ajuta.

Bine, Claudiu, multumesc
 

Păi e logic, Claudiu, că altfel m-ar omorî dacă ar veni noapte de noapte, dar nu-l lasă Dumnezeu. Asa că mai am momente de respiro, după care calvarul o ia de la capăt. Sunt entităti logice ca oricare alta si extrem de viclene; asta o spun părinti avansati, nu noi.

Eu nu joc în terenul nimănui. Îmi duc doar chinul înainte, ca un bou la jug si sper să se termine într-o zi. Experienta asta sigur mi-a pus în lumină viata altfel; cu sigurantă, prioritătile mele sunt altele si lucruri pe care le consideram importante înainte nu mai au acum nici o relevantă. Cel mai important e să dorm, să fiu sănătoasă si să-mi văd de viata mea. Nici nu stim cât de pretioasă e fiecare clipă si ce dar mare e de la Dumnezeu. Le luăm pe toate ca lucruri firesti: că suntem sănătosi, că mergem pe picioarele noastre, că putem pune capul pe pernă seara, oricât de mult, poate, ne-am bătut joc de ziua respectivă, că ne putem trezi dimineata si bucura de un geam deschis si de razele soarelui, de frunze, de păsări, că interactionăm cu oamenii si ne purtăm cu ei mai bine sau mai rău, că putem mânca, dormi, sau pierde timpul când dorim. Si tot nu suntem multumiti. În schimb, strâmbăm din nas, cârtim mereu si ne acrim singuri, în loc să ne folosim talantul si să lucrăm cu ce avem si să-i multumim lui Dumnezeu că ne putem bucura de viată, asa cum este.

Stai linistit că nu citesc Moliftele Sfântului Vasile... Crede-mă, când ai probleme, citesti tot ce poti si încerci să te informezi cât mai mult.

Am să încerc să merg si la Sihăstria, mi-ar plăcea foarte mult. As mai avea si altele dar, vorba ta - mai precis, vorba Părintelui Arsenie Boca :) - nu o să-mi spun planurile aici, tocmai pentru că diavolul mă aude si va încerca să-mi pună piedici. :)

Mă gândeam aseară când ai mentionat că te-a ajutat Maica Domnului. S-a milostivit de tine, esti un fericit! Eu încă sunt în stadiul în care simt că sunt absolut singură, si dacă n-ar fi credinta, as spune că nu mă aude nimeni. Relatia mea cu divinitatea e subredă rău; vai de capul meu. Dar nu disper, am mai spus si o mai spun...

„Tine-ti minea în iad si nu deznădăjdui”, stim bine cine zicea asa.

Doamne-ajută.

Rectificare
 

O mică rectificare apropo de prietena X. ... Spuneam că nu stiu dacă si vedea lucruri, dar am pierdut din vedere că ea văzuse pe „cineva” care mă arătase pe mine, atunci, la masă. Auzea si vedea fel si fel de chestii, ziua în amiaza mare, cum s-ar spune...

Nu mă gândesc la ea la modul obsesiv. Mi-e milă de ea si-mi pare rău cum a ajuns. :( Dar se vede treaba că paranormalul si credinta adevărată „nu se pupă” si s-a lăsat atrasă si captivată de o zonă care o fascina, până a devenit captivă.

Bineînteles, în toată această poveste, continui să propun o lectură crestină si nimic altceva. Apropo de comentariul referitor la faptul că problema mea e una complexă, atât de natură duhovnicească, cât si psihică, pot spune că eu cred că e o afirmatie valabilă, în măsura în care, desigur, aceste „atacuri” speculează fondul uman existent si tot ceea ce înseamnă el. Se joacă dracul cu omul? Cu slăbiciunile, cu înclinatiile, cu gândurile*, cu patimile lui? Solicită resorturile intime ale omului? Apasă pe pedale? O, da.

_______________


*„Nu este de mirare că puterile văzduhului au astfel de cunostinte, când vedem că foarte adesea, oameni cu simtul observatiei mai dezvoltat cunosc starea noastră lăuntrică după chipul si manifestările din afară. Cu atât mai mult pot observa acestea ele, care, duhuri fiind prin natura lor, fără îndoială că sunt mai pricepute si mai pătrunzătoare decât oamenii.” (Avva Serenus - din „Convorbirile duhovnicesti” ale Sf. Ioan Casian)

Apropo de bătăi în usă...
 

...Să stiti că poate să sune si soneria. (N-am avut asa ceva, slavă Domnului...)

Iarăsi, din părintele Argatu:

„7) Poate auzi soneria de la usă:

a) Dacă sună o dată, este un hot. Este bine să aprinzi luminile, să faci zgomot, ca să fugă.

b) Dacă sună de două ori, este de la diavol. Îl alungi cu tămâie, rugăciuni, semnul Sfintei Cruci. Zici de 3 ori: „În numele Mântuitorului Iisus Hristos, pleacă de la mine si de la casa mea. Pe pustiu să te duci si aici să nu te mai întorci.

c) Dacă sună de trei ori, este un înger. Fii atent, că îti aduce ceva, te avertizează de ceva.

Punctele b) si c) se referă la faptul că soneria sună singură, nu sună o persoană. [...]”.

Adaug o mică întrebare retorică: când am zis eu că la mine, bătăile în usă erau la usa de la intrare?

Doamne-ajută.

Revin, Catisma, la ideia initiala, invartitul in cerc... Mai multe rugaciuni, mai multe acatiste si paraclise. Fara indrumare duhovniceasca... Imprimi tensiune si viteza excesiva punctului de pe cerc, pentru a reveni de unde ai plecat.

Castiga aghi, pentru ca bati pasul pe loc. Datorita vitezei te prinde mai rar, uneori mai poti dormi, dar jocul ii place, fi sigura de asta. El stie ca in felul acesta te vei dezintegra, e o chestiune de timp.

Castiga si casa. Caramida intai fiind, are cinstea de a nu fi lasata singura trei zile. Batranii neamului ar fi gelosi pe ea.

Sunt si altii, mai incercati ca mine, care-ti recomanda saltul la o manastire. Cartile sunt bune, ti-au dat sensul. Se afla si in manastiri destule, dar o manastire numai cu volume ar fi un non sens. Manastirile au ceva in plus: calugarii si viata subtire, duhovniceasca. Un alt univers care te asteapta, pentru pasul tau spiritual inainte. Pentru iesirea din cerc. Pentru a urma sensul, pe care l-ai aflat deja.

Cartea parintelui Argatu nu est un retetar. Nu este Sanda Marin. Duhovnicii de la Vervent (de exemplu) ti-o vor putea traduce. Sau translator fiind, o vei putea talmaci, dupa ce un "Vervent" va deveni a doua caramida importanta in viata ta.

Iti multumesc pentru cele scrise, iarta-mi insistenta, promit sa nu mai revin. Multa bafta in crucea minunata pe care Iisus ti-a dat-o. Fara ea, repet, nu ai fi ajuns aici. Si ajunsa aici, fara ea, nu vei continua, asa cum se asteapta de la tine.

[quote=Catisma;248290][quote=Jane Says;247995]Dar zgaltaielile acelea nu sunt de fapt nistre tresariri din somn? Draga mea ,
Din ce spui tu poate fi vorba de farmece ,deoarece aceste fenomene ar trebui sa dispara odata cu mersul la biserica si spovedanie deasa.
Daca farmecele sunt facute in mod repetat raul persista.
Parintele meu duhovnic spunea ca prin spovedanie deasa ,el recomanda odata la 40 de zile , farmecele nu mai au putere.
La fel ,poti odata pe an sa faci o spovedanie generala dupa un indreptar.
Sfantul Maslu e foarte bun deasemeni.
Ar trebui sa te gandesti cam de la cine vin aceste rautati si sa incerci sa te rogi pentru acea persoana.
Este bine si la manastire sa mergi ,poate gasesti o manastire mai aproape de orasul tau.
Ai facut bine ca te-ai dus la baiatul par.Argatu ,cred ca la cel de la Slobozia Ciorasti ,de langa Focsani.
Doamne ajuta !

Am fost la o mănăstire deja si am vorbit acolo cu părintele staret, cum spuneam... Dânsul e unul din cei care au mentionat faptul că as avea nevoie de un om care să „lucreze” alături de mine, ca să spun asa, însă că e foarte greu, că monahii nu au timp. Mă rog, să zicem că e un episod si am să mai încerc si la alte mănăstiri.

Nu i-am numărat, însă am vorbit cu mai multi părinti. Părintele meu mi-a dat binecuvântare să mă sfătuiesc si să fac tot ce m-ar putea sfătui si altii. Cartea părintelui Argatu nu e un retetar, dar oferă o orientare. Fiul părintelui, cu care am vorbit (e cel de la Boroaia, Anita), mi-a spus să fac ceea ce recomandă părintele în carte si mi-a mai dat si Sfintia Sa câteva sfaturi utile.

Eu nu mă învârt mai mult decât pot si, oricum, ceea ce fac acum nu diferă extraordinar de mult fată de ce fac de mult. Având în vedere că e dificil să treci prin povestile astea după 5 ani de stres continuu si să dai numai de oameni care, chiar dacă înteleg, fie nu au timp, fie nu vor să se implice din varii motive, eu zic să sunt relativ linistită, ca moral.

Pentru genul ăsta de problemă, în mod normal ar trebui să se roage si să tină toată familia post - sau cel putin persoana care-mi este cea mai apropiată din casă - în cazul meu, mama. Din păcate, nu se poate. Nu e vorba de cărămizile casei, sunt alte probleme în care nu vreau să intru si care au întotdeauna eficientă în a bloca pe cineva, când ar dori să facă cu totul altceva.

Asadar, tot ce-mi rămâne e să mă duc singură - după conversatiile pe care le-am avut deja cu părinti - la mila Domnului, efectiv. Căci numai în El am nădejde. Vă asigur, e foarte dificil să întâlnesti binevoitori peste tot, însă să nu se implice nimeni. Evident că regimul de post si rugăciune dă peste cap viata normală a oricărui om. Îi înteleg. Personal, în naivitatea mea, mă gândeam că dacă as fi fost monah sau părinte, as fi făcut lucrul ăsta imediat, în sensul că as fi ajutat persoana, rugându-mă si tinând post în acelasi timp cu ea.

Îmi pare rău de tot că la mine în familie situatia este de asa natură încât nu putem face asta. Dar, chiar si asa, cum spuneam mai devreme, necazul ăsta a adus-o si pe mama la oarecari obicei de rugăciune, care era zero barat, până acum. Nemaivorbind de faptul că nu merge la biserică. Nu pot împinge oamenii de la spate si la drept vorbind, nici nu vreau, nu vreau să-i smintesc/dezgust, sper că-i aduce Dumnezeu singur, si cred că-i aduce, inclusiv prin necazuri de genul ăsta. Dacă n-a tinut cont foarte mult, 5 ani de zile, ultimele două luni cu sigurantă au făcut-o pe mama să ia o carte de rugăciuni si să citească în fiecare seară. Nu cred că poate să-i dăuneze lucrul ăsta (atâta timp cât nu se roagă noaptea, dar am mai spus, eu evit să-i spun (recent a fost pură disperare)). Iarăsi am mai spus, anul trecut a făcut un pas urias, s-a spovedit pentru prima oară. Necazurile astea au încrengături diverse si ating pe toti din jurul nostru, dar cu mila lui Dumnezeu cred că sunt si consecinte bune. Asa ne scutură el, cum spuneai chiar tu, CosboCan si sunt total de acord.

Sunt de acord că găsirea UNUI singur om care să mă îndrume, în loc de plimbarea asta brauniană de la un părinte la altul ar fi preferabilă. Asta si caut si asta si sper să găsesc. Nu stiu, dar am senzatia că sunt absolut singură în terenul ăsta. Sunt constientă că si acest fapt, prin el însusi, e o ispită si o „invitatie” spre deznădejde, dar cred că tocmai cu nădejdea în El, am să răzbesc. Sunt prea multe pilde frumoase pe care le-am citit ca să mă mai convingă cineva de contrariu, acum.

As vrea să se înteleagă clar că psihic vorbind, nu mă agit mai mult decât necesar. Dar de stat cu mâinile în sân si a nu merge la Masluri sau a nu mă ruga, nu cred că poate fi vorba. Când te doare măseaua, te tratezi... Încă nu pot pleca din Bucuresti, n-am să spun aici când o să pot, dar între timp, nu mă culc pe-o ureche (că nici nu pot). Poti să stai si să zaci asa, trezit de 1000 de ori pe noapte si să te uiti în tavan si să te sucesti de pe-o parte pe alta până dimineata, iar a doua zi iarăsi să nu faci nimic. Eu nu vreau să ajung să iau pilule, ca singura iesire (oare?) din impas.

NUMAI cu Dumnezeu. Nu stiu ce se întelege din ce spun eu, însă am mai spus si pe un alt thread, să nu ne închipuim cumva că ne „luptăm” noi sau avem vreun merit în necazurile de acest gen, că e mare sminteală. „Fără de Mine nu puteti face nimic.” Trebuie să fim constienti că nu suntem apti pentru astfel de „meciuri” si să privim totul cu smerenie si răbdare în marea Lui milă. Merg înainte... foarte încet (NU agitat), dar trebuie mers înainte. Eu cred că tocmai în asta constă încercarea pe termen scurt (sau lung, stie Dumnezeu), până găsesc pe cineva: să nu depun armele si să-mi fac pravila după putinta mea putină, cu smerenie si realizarea faptului că sunt mică si cu totul la mila Lui.

Încă o dată, sper să găsesc pe cineva care să aibă timp de mine.

Doamne-ajută-mă si ne ajută pe toti.

P.S. Nu-i nici o supărare pentru „insistentă”; eu vroiam să-mi cer scuze pentru ceva: că tot tutuiesc aici - nu-mi place, pentru că nu stii niciodată vârsta si pregătirea persoanelor cu care vorbesti, dar spatiul ăsta virtual te face să „scurtezi” lucrurile. Considerati că nu am tutuit pe nimeni.

Numai bine.

Tot apropo de singurătate...
 

Revenind la duhovnici, foarte multi îti spun: „mergeti înainte si nu vă pierdeti nădejdea” si cam asta e tot. Chiar mă uitam zilele astea, la biserica unde mă duc, am surprins întâmplător - vorbeau foarte aproape de mine - un schimb de cuvinte între un părinte si o enoriasă, care-i spunea niste lucruri foarte asemănătoare cu ale mele (sărăcuta, la ea se pare că sunt niste tracasări în timpul zilei). Atunci chiar am rămas pe loc si m-am străduit să aud, să văd ce o va sfătui părintele. I-a spus lucrurile clasice, că dracul caută să ne inducă în eroare si să ne sperie, că nu trebuie luat în serios, etc, etc. Altceva nimic.

Chiar o să caut să-mi amintesc cu câti părinti am vorbit si sfaturile si părerile pe care le-am primit - de altfel, foarte bune - dar care s-au oprit acolo, nimic concret. „Vă trebuie un om”; da, nimic de zis, dar nu iese nimeni în fată. Sau măcar să-mi recomande pe cineva. Bun, nu-i nimic, o să caut eu...

O văd pe femeia aceasta - e tânără, nu cred că are mai mult de 30 de ani - cum vine în biserică si se uită cu niste ochi care pe mine, personal, mă dor, pentru că în afară de „aveti nădejde”, altceva nu i s-a mai spus si vine, săraca, la Molifte, altceva nu stie ce să facă. Se vede clar că suferă, e si speriată si îndurerată - o văd, efectiv, cum suferă, cum vrea un sfat mai concret si mai personal si nu îl are, dar nici nu mai îndrăzneste să mai întrebe. Când o văd cum îsi stăpâneste lacrimile tot timpul, îmi face rău. Îmi e tare milă de ea. Îmi vine să-i „fac cu mâna” si să-i spun că „suntem colege”, heh, si să-i spun că nu e singură.

Ferească Dumnezeu să implic aici vreo critică la adresa preotilor. Dar e foarte, foarte greu să fii lăsat singur si să tooot stai în expectativă si doar cu câteva sfaturi generale. În fine. Pentru mine si asta e încă o dovadă a faptului că suntem numai si numai la mila lui Dumnezeu si că atunci când găsim pe cineva si sprijinul pe care l-am căutat, e doar prin El si prin lucrarea Lui.

Doamne-ajută.

Precizare
 

Când am spus că „citesti tot ce poti”, m-am referit la lucruri generale, cum ar fi faptul că stiu că nu se citesc moliftele Sfântului Vasile. Nu m-am referit la rugăciuni, că citesc toate rugăciunile posibile. Cum să fac asa ceva; ar fi o nebunie!

Încerc să scriu mai concentrat si probabil uneori se pierd niste sensuri pe parcurs.

Este o diferenta, Catisma, intre obiectivul tau si al Domnului.

Obiectivul tau principal (sunt putin rautacios, sa nu te superi) este sa recapeti somnul linistit, prin scaparea de neplacerile si supliciile demonice, utilizand - ca unelte - slujbele si rugaciunile specifice. Daca maine s-ar infaptui miracolul asta, treptat ti-ai relua viata anterioara cu o voluptate teribila. Iar cartea parintelui Argatu, ar ramane pe acelasi raft prafuit, langa Sanda Marin, retetarele noastre pentru suflet si pantec.

Obiectivul Domnului este restaurarea fiintei tale. Utilizeaza, ca unelte, tragerea nocturna de maneca prin demoni. "Scoala-te, Catisma, i-ati crucea si vin-o la Mine!" Iata diferenta.

Daca obiectivul tau initial ar fi fost cel al Domnului, dupa primele masluri sau acatiste doar, harul te acoperea... Se lasa pe tine, ca o apasare divina, inima ti se umplea de o bucurie tainica, de nedescris iar lacrimile suroiau fara voia ta... Iar pana acum, dupa atatea slujbe, ai fi avut cununa. Sa sti ca sunt multi, stiuti doar de Dumnezeu, in starea asta, chiar in clocotul urbei.

Nu cautam un duhovnic incercat pentru a alunga doi demoni si jumatate. De asta nici nu l-ai gasit inca. Duhovnicul incercat aliniaza obiectivele noastre la cele divine, realizand armonia si restaurarea creatiei. Atunci demonii nu sunt practic alungati, pleaca singuri, pe cale de consecinta.

In fata intrarii principale a Manastirii Cernica se afla inca o cladire in care se nevoia parintele Argatu, parca ieri se intampla asta. Sfintia Sa, asezat pe un scaun, in camera ticsita de lume, incepea rugaciunea. Lasa capul in piept, sufla cu forta si incepea. Borborosea mai mult sau mai putin clar. In jurul lui, paralitici, demonizati incepeau sa geama amar. Chiote si sueraturi inspaimantatoare traversau continuu incaperea, intr-o atmosfera teribila... Zgomotele nu aveau corespondent uman, ce se petrecea acolo depasea imaginatia si puterea de intelegere. Tin minte o femeie eleganta, cu sot in costum si haina scumpa de blana, ce incepe intr-un moment sa grofaie incredibil. Sotul se roseste si incearca s-o scuture, pentru a evita penibilul situatiei, zadarnic insa... Unii intrau pe brate, adusi in carucior si plecau pe picioarele lor. Oricum ceva se schimba in toti... Dar scopul parintelui era alungarea demonilor??? Nici vorba, chiar daca asta s-a petrecut ani in sir. Sfintia sa, din inaltimea duhovniceasca, incerca scoaterea sufletelor din tenebre si readucerea lor la Domnul. Restaurarea creatiei. Iata obiectivul. Iata sfintenia si ortodoxia adevarata.

Iti sugerez, cu multa sfiala, manastirea Dervent. Sunt preoti incercati in astfel de probleme acolo, poate iti vei gasi un duhovnic printre ei. Nimeni nu iti poate garanta acest lucru, dupa cum nu exista duhovnicul ideal, bun pentru toti.

Este pana la urma datoria si obligatia fiecaruia sa se zbata si sa-si gaseasca "manusa" care i se potriveste. Zbuciumul cautarilor face parte integranta din drum, Dumnezeu apreciaza efortul si lacrima celor ce vor sa iasa din cerc si in cele din urma da, nu te indoi de asta.

La Dervent se poate asigura cazare in incinta manastirii si exista obiceiul - practicat de multi - sa se ramana doua-trei zile pentru rugaciuni, masluri si spovedanie. Iar rezultatele descrise sunt miraculoase, chiar daca unii au fost singuri.

Acorda-i mamei timp si nu o subestima. Se poate intampla sa recupereze in timp record si chiar sa depaseasca pe multi. Vorbim de persoane in etate, cu tinuta morala, care deja s-au jertfit prin familie si copii si carora Domnul le intinde mana si harul la cea mai mica intoarcere. Ai vazut cum stau diavolii potoliti cand domnia sa se roaga in toiul noptii pentru tine? Imaginea mi se pare fantastica.

Totusi, viziteaza www.dervent.ro inainte de a bate drumul, deoarece sfaturile mele nu au nici o incarcatura duhovniceasca. Iar formula "tu" pentru mine este chiar magulitoare.

Numai bine iti doresc!

Mai mult ca sigur si mă rog fierbinte să-l aflu. Vedeti cât e ceasul?... Iar am una din noptile „acelea”.

Da, asa este. E foarte greu. De la 2 si ceva sunt iarăsi în picioare, pentru că tot atât de bine pot să mă si ridic si să fac ceva, în loc să stau ca o tintă vie, să mă tot trezesc la nesfârsit. Întrebarea e cât timp mai pot face lucrul ăsta. Astăzi mi-am tinut capul în mâini si am motăit toată slujba Sf. C-tin si Elena (si dormisem cu o noapte înainte, dar am mult de recuperat, în ritmul în care dorm - 2 dormite, 4-5 nedormite (normal) - si asta acum, în ultimele zile; m-am si fortat de multe ori să mă scol, oricum, dimineata, ca să pot fi mai obosită seara). E foarte, foarte greu.

Da, mai mult ca sigur că nu sunt încă acolo unde trebuie, dacă nu mă lasă Dumnezeu din chin. M-am gândit si la asta... Dar Sanda Marin să stiti că nu am, nu-mi place să mănânc atât de mult precum s-ar crede. :(

Îmi dau seama si vă dau dreptate. Dacă mai continuă asa, chiar nu văd altă solutie decât să renunt la tot ce a însemnat viata mea de până acum. Adică plecat din lume. Chiar nu văd altceva... :/

Sunt convinsă. Sunt puncte de vedere întelepte si absolut valabile, desi, luate „la fir”, cred că sunt mai desprinsă de material decât par... Dar, probabil, e pe undeva ceva, altceva, pe care eu îl ratez. Ne întoarcem la discutia de la început si sunt întru totul de acord: mai multă seriozitate si consecventă. Mie chiar îmi place ortodoxia mult de tot (si nu pot să mă exprim decât îngrozitor de insuficient si banal, din păcate); a fost ca o revenire în matcă, dar foarte probabil, n-am aplicat-o suficient. Cred că aici e chichita...

De asemenea, a nu se uita că eu am ratat perioada dintre 97 si 2005; n-am luat fenomenul „din pripă”. La Masluri nu m-am dus mai consecvent decât în Postul Mare, anul trecut, iar anul ăsta încă n-am fost decât la vreo câteva (abia recent am aflat de la Pr. Argatu că trebuie mers tot tinând post, asa că abia acum sunt în curs de făcut o serie de Masluri).

Sunt de acord. Răspunsesem la observatia că îmi trebuie o îndrumare duhovnicească. Mă las în îndrumarea lui si în vederea lui corectă a planului real pe care trebuie lucrat. Dacă-l găsesc (duhovnicul)...

Chiar mă gândeam aseară că prioritatea mea - si a noastră, a tuturor, de altfel - este faptul că îl supărăm pe Dumnezeu. Asta trebuie să fie principala - chiar singura - mea preocupare; de câte ori l-am rănit si îl rănesc pe Hristos, în fiecare clipă. Asta simt eu ca fiind esentialul si rădăcina tuturor „solutiilor” si „tratamentelor”. Avem în fata si în interiorul nostru o Persoană de o infinită răbdare si delicatete - si ne purtăm ca niste brute. Iarăsi mă exprim schematic si insuficient, dar n-am ce să fac...

Si totusi, au fost restaurati cu un „ghiont”; probabil multi dintre ei nici nu stiau că or să scoată sunete ciudate. Sunt de acord că acesta e obiectivul; dar sper că nu cer prea mult să mă aducă si pe mine la acest punct îmbunătătit, trecând printr-un asemenea „tratament”. Dă, Doamne!

Oricum, vreau să vă spun că 13 ani de bântuiri, din care 5 nemilosi, nu trec fără să lase urme, iar dacă mâine as scăpa de treaba asta, nu as alerga într-o discotecă (nici până acum nu mergeam).

Sunt perfect constientă de lucrul ăsta, înteleg... Am să mă interesez; deja, perspectiva unei sederi la o mănăstire se impune din ce în ce mai acut, cred. Multumesc mult...

Asa este, sigur! Asta si fac si asta am si spus până acum... Doamne-ajută.

La Dervent se poate asigura cazare in incinta manastirii si exista obiceiul - practicat de multi - sa se ramana doua-trei zile pentru rugaciuni, masluri si spovedanie. Iar rezultatele descrise sunt miraculoase, chiar daca unii au fost singuri.

Asa si este! chiar am sperat ca din însăsi eficienta absolut extraordinară a rugăciunii dânsei, să se convingă si să se apropie din ce în ce mai mult de credintă si să lucreze mai mult cu mine. Rugăciunea mamei e aur curat si îmi pare rău că nu s-a tinut de ea mai de mult; nu numai pentru mine, ci si pentru dânsa. Să dea Dumnezeu să ne depăsească duhovniceste!, desi nu are pe cine. Problema e să nu se chinuie dar, repet, mi se pare pur si simplu că si această întoarcere are sensul ei si mi se pare un lucru minunat. Nici nu stiti ce drum lung a fost către credintă - si nici acum nu este usor; e o persoană foarte „tare”, obisnuită să se bazeze foarte mult pe propriile puteri, nu pe pronie. O face din îngrijorare pentru mine, nu pentru că a avut vreun interes deosebit pentru biserică. Si e clar că nici eu nu l-am avut până să dau de greu. Dar poate eu si somnul meu buclucas trebuiau să fie resortul de declansare. Am zis „SLAVĂ!”, când s-a spovedit anul trecut. Nu vă puteti închipui cât de improbabil era, pentru temperamentul remarcabil care e mama.

Doamne-ajută, multumesc. Numai bine...

Eram terminată de somn, astăzi pe la 6 dimineata (eram, oricum, aseară, când m-am culcat). Nu pot să vă explic cum e să fii mort de somn si să adormi si să fii trezit, si la 6 dimineata, iarăsi si iarăsi si iarăsi si iarăsi... E ceva de-a dreptul diavolesc. Deci nu contează cât de terminat esti si că n-ai dormit ore întregi; poti să fii mort de somn, n-are nici o importantă. Diavolul n-are milă. Stă si te scutură de umăr, de mână, de orice, nu contează; cum ai atipit putin.

Într-un final, m-a lăsat în pace si m-am trezit pe la 12:30.

As vrea să mă restaureze si pe mine cineva, că nu mai pot...

Mă rog să rezist măcar până plec din Bucuresti, să văd încotro o iau. Vă spun, fiecare clipă e pretioasă; nu mai stati noaptea, că nu stiti ce dar aveti de la Dumnezeu, că vă puteti odihni. Nu-i mai dispretuiti darurile...

Ne rugam pentru tne, Catisma... :2:

Multumesc!...
 

Multumesc mult, Doriana... :(

Doamne Ajuta!
 

Catisma, am citit mai devreme postarile tale despre necazurile pricinuite de cel rau. Daca imi permiti si mie un sfat, incearca pe langa rugaciunile si moliftele la care participi, sa fii cat mai aproape cu sufletul de Dumnezeu. De multe ori, din dorinta de a scapa mai repede de neplaceri, de suferinte, citim mult, aproape automat dar fara prea multa simtire aleasa.
Ca sa-ti dau un exemplu concret, de vreun an si ceva, am inceput sa cant la biserica, mai intai ce stiam, apoi treptat am descifrat si partituri mai grele. Poti incerca, daca ai voce, sa te alaturi corului bisericii la care mergi, sa simti cum prin cantare te inalti si mai mult cu sufletul la Domnul. Gasesti la biserica o carticica cu cele mai cunoscute cantari ale Sfintei Liturghii, se numeste Sfanta Liturghie in Cantare Omofona, editata de Institutul Biblic si de Misiune al BOR. Chiar si fara multe cunostinte muzicale, sunt sigura ca e un mod simplu si placut de a aduce un prinos curat Celui care ne iubeste pe noi toti.
Sa te rogi si la ingerul pazitor, el ne pazeste de multe rele, la sfinti, la Maica noastra si toate se vor rezolva.
Doamne Ajuta!

Asa este...
 

Asa este, Lumar. De-asta zic că îmi trebuie mai multă aplecare si consecventă. Doar prin chinuirile acestea mă mai face Dumnezeu să plâng la rugăciune. Câte nopti citite printre lacrimi n-am... :(

E o sugestie foarte bună; eu de vreo 2 ani, cred, citesc cazaniile la o biserică din satul bunicilor - si ce mi se mai întâmplă să-mi mai dea ei să citesc. A fost o bucurie pentru mine, pentru că sunt texte absolut minunate si mi se par mai mereu citite fără chef si mecanic, în reflexul general de a merge la biserică „pentru că trebuie”, nu pentru că ne spun ceva - si sunt texte absolut minunate, pline de folos... Îmi place să cânt, însă e mai obositor, iar cu neodihna mea, după o perioadă, devine epuizant, mai ales când ceilalti cântă foarte tare. Dacă-mi dă Dumnezeu o revenire mai grabnică, mi-ar face mare plăcere să mă implic în asa ceva...

Mă bucur si că subliniezi si tu sugestia cu rugăciunea îngerului păzitor. Pe el chiar l-am neglijat mult. :(

Multumesc mult pentru tot, Doamne-ajută...