Cum sa ne purtam si sa comunicam cu Dumnezeu?
 

Fiecare are un mod propriu de abordare a relatiei cu Dumnezeu. De multe ori suntem deformati in gandirea si perceptia noastra despre Dumnezeu, motiv pentru care si modul nostru de a ne relationa cu El, adesea doar prin forme fixe si tipare (clisee) este afectat, iar legatura noastra cu El imputinata.

Cum e corect sa ne raportam la Dumnezeu? Care trebuie sa fie relatia noastra cu El? Cum sa comunicam si sa ne purtam cu Dumnezeu?

Mi-a placut aceasta parabola, spusa de IPS Antonie Plamadeala:

"Trei tineri scapati dintr-un naufragiu au reusit sa ajunga intr-o insula nelocuita. Vaporul s-a scufundat si ei si-au organizat viata cum au putut, avand acolo cele de trebuinta. Nu stiau nici o rugaciune. Stiau doar ca Dumnezeu este Treime, asa ca au imaginat o rugaciune simpla: "Trei voi, trei noi, miluiti-ne pe noi".

Toata viata, pana au ajuns ca la 90 de ani, au rostit aceasta rugaciune. La o vreme, a ajuns acolo un vapor, din intamplare caci calea era greu navigabila, si pe ci era si un episcop. Vazand semne ca insula ar fi locuita, in ciuda indicatiilor hartilor ca ar fi pustie, au coborat toti de pe vapor si i-au gasit acolo pe cei trei, ninsi de ani si de asteptare.

Episcopul i-a intrebat ce rugaciuni stiu, si ei i-au raspuns: Stim o rugaciune simpla, compusa de noi, fiindca atunci cand vaporul nostru a naufragiat, nu prea eram dintre cei cu educatie religioasa. Si si-au descoperit textul rugaciunii. Episcopul le-a spus ca nu e de ajuns si ca sunt in primejdie sa-si piarda mantuirea. I-a povatuit sa invete macar rugaciunea domneasca, Tatal nostru. I-a invatat rugaciunea Tatal nostru, iar conducatorul vaporului i-a invitat sa se intoarca inapoi in tarile lor. N-au vrut. Erau prea batrani si se obisnuisera acolo pe insula.

Intr-o zi vaporul a plecat. Dar n-a apucat sa se departeze mai mult de o zi de mal, ca la un moment dat cei de pe vapor i-au vazut cu stupefactie pe cei trei batrani venind spre vapor si umbland pe apa ca pe uscat. Comandantul a oprit vaporul si episcopul i-a intrebat: "Ce-i cu voi? V-ati razgandit? Vreti sa va intoarceti inapoi in tarile voastre?" "Nu, a raspuns unul dintre ei, dar am uitat jumatate din rugaciunea ce ne-ai invatat, si ne temem sa nu ne pierdem mantuirea, asa cum ai spus Prea Sfintia Ta. Pana la jumatate merge, dar mai incolo numai merge".

Episcopul si-a dat seama atunci ca oamenii nu mai aveau nevoie de nici o alta rugaciune, in afara de aceea pe care o stiau ei. Aceea era rugaciunea in duh si in adevar, pentru ca era adresata lui Dumnezeu din suflete curate, cu toata credinta, cu toata forta sufletului lor. Numai asa se putea explica darul ce-l capatasera, de a merge pe apa ca pe uscat. Si atunci le-a spus: "Duceti-va inapoi si ziceti-va mai departe rugaciunea voastra, si mantuiti-va in Domnul, si rugati-va si pentru noi! "

Parabola vorbeste de la sine. Acestia se aflau in inchinare in duh si in adevar. Erau bineinteles in imprejurari speciale."

Rugati-va neincetat.
Eu nu m-as culca pe urechea cum ca Doamne ajuta-ma spusa de mine face mai mult decat doua ore de osteneala ale unuia care si cu inima departe, face totusi efortul de vointa sa citeasca. Ca eu zic Doamne ajuta-ma din suflet atunci cand am nevoie pt ceva concret, dar ala care citeste, si cu sufletul sterp, citeste ca o datorie de zi cu zi poate. Si poate Dumnezeu vazandu-l ca insista, o sa-i dea si har candva.

,,Lupta omului cu Dumnezeu"
 

Frumos si deosebit subiectul topicului...felicitari!

Pentru Dumnezeu e mai importanta calitatea decat cantitatea. O cana cu apa fierbinte turnata pe mine, lasa urme pentru mai multa vreme, poate pentru totdeauna, spre deosebire de cateva galeti cu apa rece. Bineinteles ca e bine sa ne rugam cat mai mult, dar sa fim si constienti ca ne rugam, ca stam de vorba cu Dumnezeu.

Cred ca pana la urma totul tine de cat de mult constientizam ceea ce cerem sau cat de bine reusim sa ne detasam de cele lumesti cand ne rugam. Pentru omul de rand, disperarea este "ingredientul" necesar care il pune pe o frecventa favorabila dialogului. Atunci cand mama se aseaza in genunchi si se roaga cu lacrimi "Preasfanta Fecioara, salveaza-mi copilul!", in mintea ei nici o alta grija nu mai exista. Apoi constientizarea pacatelor trecute, cand stii ca nu mai meriti nici macar o privire din partea Lui Dumnezeu, ca sa nu mai vorbim de ajutor. Cand iti doresti cu toata fiinta ta sa faci orice pentru a fi iertat. Evident si aici este vorba de lacrimi... Multe lacrimi! Acestea sunt doua dintre posibilitatile omului de rand cand poate primi ajutor grabnic si nemijlocit, cand cerul se deschide sub ochii nostri si cand minunile ni se intampla noua si nu altora!
Altfel... dialogul nu se intrerupe niciodata, nici macar in somn. Si-apoi cum va explicati acest "Doamne-ajuta!" daca nu stiindu-L mereu pe Dumnezeu acolo?

Eu cred ca pe Dumnezeu trebuie sa Il simtim Parintele si Prietenul nostru! Relatia noastra cu El sa fie sincera si deplina iar comunicarea directa.
Dumnezeu nu asteapta de la noi metafore ci vorbe simple dar pline de credinta!

Un mod concret de a ne purta frumos cu Dumnezeu este de a ne purta frumos cu semenii noştri :1:

Daca reusim la fiecare spovedanie sa taiem dupa lista , definitiv , cate un pacat fie el cat de mic , e semn nu numai de indreptare , dar in primul rand de respect fata de un prieten , in cazul de fata cel mai bun si intelegator Prieten. De nu reusim El cu siguranta ca e rabdator si intelegator cu noi , dar avem mult de " lucru " in a stabili o relatie sincera , curata si adevarata cu El !

Daca vrei sa afli raspuns la aceasta intrebare,poate fi util sa recitesti cartea "Doua milioane de kilometri in cautarea Adevarului".

Oare?
 

Mai, eu am citit cartea asta! Dar tot cred ca a citi Sfintii Parinti si scrierile multor oameni duhovnicesti este mai buna solutie decat ceea ce propui!


Ce zici? Sau Kenneth e modelul suprem?

Sa ma port natural
 

Dumnezeu nu vrea sa ma port cu el altfel decat sunt in realitate, pentru ca El cunoaste inima mea cel mai bine.

O raportare corecta este ca la un parinte, asa cum Hristos ne marturiseste: Parinte - Tata ceresc! Asta e mare mare taina! Nu frica, ci dragostea trebuie sa primeze, iar dragostea de Dumnezeu nu o primim decat rugandu-ne pentru a primi acest dar.

Rugaciunea este comunicarea si petrecerea noastra cu El! Astfel ca cu cat ne vom ruga mai mult, cu atat avem sanse sa ne rugam mai bine si sa petrecem mai frumos alaturi de Dumnezeu. Rugaciunea este calea noastra de a fi impreuna cu Dumnezeu!

Da, Dumnezeu ne iubeste asa cum suntem....ceea ce sunt in momentul de fata reprezinta PUNCTUL DE PLECARE in parcurgerea cu ajutorul Sau a drumului mantuirii. Nicidecum nu intelegem ca asta inseamna sa ramanem asa cum suntem, ci doar ca Dumnezeu ne iubeste si porneste cu noi pe drumul mantuirii indiferent din ce stare suntem.

Rugaciunea poate fi si citita pentru ca prin rugaciunile citite preluam din experienta si trairea celor care le-au facut (sfintii, in special) si tot ea ne va invata sa ne rugam liber.

Relatia cu Dumnezeu inseamna o relatie bazata pe iubire, devotament, sinceritate si pe o comunicare reala, zilnica, tot timpul!

Dumnezeu vrea sa ii dam inimile noastre asa cum sunt ele, rugandu-L sa le prefaca in lacasuri curate in care sa locuiasca El Insusi! Nimeni nu reuseste asta decat pornind de la rugaciunea aceasta.

Relatia cu Dumnezeu inseamna comunicare (rugaciune) si devotament in fapta - Cel Ce ma iubeste, asculta cuvintele Mele!

Nu vom reusi niciodata sa taiem niciun pacat daca nu traim in rugaciune si smerenie cu pocainta.

Rugaciunea ma tine conectat la viata lui Dumnezeu dupa cum este ingaduit, smerenia ma va tine cu gandul la pacat si ma va feri sa judec pe cineva, pocainta ma va indrepta spre calea schimbarii launtrice, pentru ca pocainta inseamna sa renuntam la tot ceea ce gandeam si faceam inainte!

Si totusi...Dumnezeu nu sta sa ne numere pacatele! Dumnezeu ne vrea acasa! Asta e cea mai mare dorinta a Lui, sa fim acasa in bucuria cantecului si a ospatului cel mare!

Pentru Dumnezeu , noi suntem copiii Lui dragi, carora le-a dat chipul Sau minunat, de aceea trebuie sa avem incredere totala in El, in indurarea Sa si sa ne adresam Lui fara retinere.

Urmandu-i exemplul.
Daca crucea ni se pare grea ,sa nu incercam sa taiem din ea.

Nu e modelul suprem,este modelul unui om obisnuit,ca si noi,fara nevointe ascetice foarte mari,dar care are o traire autentica.

Dumnezeu este o Ființă vie, personală, concretă, prezentă.

Relația noastră cu El trebuie să constea din căutarea și împlinirea voii Lui. Fiind atotștiutor, numai El știe ce trebuie să facem, să spunem în fiecare situație ca să ne fim de folos nouă și celorlalți.

De asemeni trebuie să avem o minte ideal permanent deschisă inspirației Lui, ca să creștem în cunoștință prin lucrurile pe care ni le descoperă.

Ca să aflăm voia Lui trebuie să ne bazăm tot pe înspirația Lui. Dumnezeu caută în permanență să ne lumineze asupra acestui lucru și pentru a ști să distingi această inspirație îți trebuie o oarecare experiență, care vine din practică. Unii Sfinți dau sfaturi despre metode de aflare a voii lui Dumnezeu, de pildă Sf. Ioan Scărarul spune că alegerea acelei variante de acțiune care corespunde voii divine aduce o anumită luminare sau, în stadii mai avansate, nevoitorul "aude" permanent înăuntrul său voia lui Dumnezeu. Însă cred că metodele trebuie să le descopere fiecare singur, conştient fiind de necesitatea smereniei şi de posibilitatea înşelării duhovniceşti şi având binecuvântarea şi călăuzirea unui duhovnic cu viaţă ascetică.

O altă metodă despre care am citit şi primit sfat de la un duhovnic este aceea a luării primului gând ca fiind de la Dumnezeu. Alta, din Pateric, este aceea de a te lăsa călăuzit de creşterea sau scăderea în intensitate a rugăciunii permanente în funcţie de o faptă sau alta. Această din urmă metodă mi se pare cea mai potrivită, deoarece simplifică procesul trăirii duhovnicești în cele mai multe situații cotidiene (cum ar fi gesturile și acțiunile de rutină) și totodată înlesnește ramânerea omului în Dumnezeu prin rugăciune.

Mie mi se pare ca acei oameni aveau trei lucruri foarte importante pentru mantuire:
smerenie, spirit de jertfa si iubire. Mai mult decat cuvintele rugaciunii, de Dumnezeu
ne apropie starea inimii noastre.
Hristos este smerenie, iar smerenia nu se uneste decat tot cu smerenia.
Hristos este jertfa, iar jertfa nu se impleteste decat tot cu jertfa.
Hristos este iubire, iar iubirea nu se poate contopii decat tot cu iubirea.
Asa vad si eu relatia noastra cu Dumnezeu: prin smerenie, jertfa de sine
si iubire.

Retinerea , rusinea , teama , deznadejdea , uitarea si alte cele sunt CLAR de la diavol , de la uratorul sufletelor , caci El nicicand nu ne-a intors spatele , si nici nu ne-a rasplatit dupa marimea nelegiuirilor noastre ! Putina bunavointa , putina luciditate si nu in ultimul rand mai mult bun simt , sunt elemente indispensabile unei relatii , cat de cat , sanatoase cu Dumnezeu . Nu de vorbe pompoase , nu de definitii are nevoie Dumnezeu , ci , de sinceritatea si iubirea noastra neconditionata !

Cred ca cel mai frumos si bun mod de a ne purta fata de Dumnezeu este a avea iubire catre toti cei pe care, de'a lungul vietii, Domnul ii trimite langa noi. Cineva zicea cum ca la Judecata faptelor noastre, Domnul ne va intreba, pe noi, cei ce nu am iubim pe omul de langa noi: "De ce nu mi'ai dat voie sa il iubesc pe om prin tine ?!"

Crezi doar, este o bănuială, o subpoziţie , sau asta simţi ? Este foarte important cea ce simţim , nu cea ce simt alţii , căci în asta constă sinceritatea noastră la care mă refeream ceva mai sus ! Dumnezeu este trăire, nu teorie !

Cred ca relatia noastra cu Dumnezeu depinde foarte de imaginea pe care o avem despre El. Atunci cand credem si marturisim un DUmnezeu iubitor a carui mila si dragoste invinge dreptatea pentru om care se pocaieste...cred ca luam cu totul alta perspectiva.

Durerea mea cea mai mare este faptul ca multi nu reusesc sa transmita celorlalti adevarata imagine a lui Dumnezeu! Desi....Evanghelia e plina de imagini autentice despre Dumnezeul Cel Bun, Iubitor, Care se jertfeste...Care cheama, mangaie, tamaduieste....si se inmoaie efectiv in fata oamenilor smeriti si care doresc sa se pocaisca...adica sa se schimbeeeee!

Cu Dumnezeu comunicam prin post,impartasire deseori,rugaciuni,privegheri,paza simturilor.
Ca sa comunicam cu El,trebuie sa pazim poruncile,sa ne jertfim viata lui Hristos.
Daca suntem caldicei,nu vom putea vorbi cu Dumnezeu.

Are o vorba parintele Rafail Noica, tare adevarata:"Satelitul" Doamne - la dispozitia noastra 24 din 24 de ore.

Se cer de la noi un gand, un suspin si un singur cuvant, "Doamne" , si astfel se inalta catre Dumnezeu cea mai scurta, dar nu mai putin cuprinzatoare, rugaciune a noastra.

" Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu , si Dumnezeu ramane in el " ( I. Ioan IV , 16 )

Aducerea-aminte de moarte ne da experienta nepatimirii , a victoriei asupra pasiunilor , inca nu pe cea pozitiva care apare ca o deplina posedare a iubirii lui Dumnezeu . Ea nu are , totusi , un caracter pur negativ adica ceva opus iubirii . Ea intrerupe actiunea patimilor si prin aceasta , pune inceputul unei schimbari fundamentale in toata activitatea vietii noastre , schimband si felul de percepere a tuturor lucrurilor . Faptul ca ea ne face sa traim moartea noastra ca pe un sfarsit al intregului univers , confirma Revelatia care ne spune ca omul este dupa chipul lui Dumnezeu si , ca atarwe , el este capabil sa primeasca in sine pe Dumnezeu si cosmosul creat . Aceasta experienta pregateste duhul nostru spre o mai reala primire a Revelatiei crestine si spre acea teologie la baza careia se afla experienta unei alte existente . Zborul duhului nostru in spatiul mintii nu-l poti cuprinde cu intelegerea , cum a spus insusi Domnul in convorbirea cu Nicodim : " Vantul sufla unde vrea si tu auzi vuietul lui , dar nu sti de unde vine , nici incotro se duce ; astfel este cu oricine care e nascut din Duhul " ( Ioan III , 8 ) .

Ei, bine, dar cand esti "boier", asa cum spunea Steindhart, si lasi de la tine la infinit si nu intrevezi nicio urma de bunavointa, ce faci?

QOTE=Rodica50;257567]Ei, bine, dar cand esti "boier", asa cum spunea Steindhart, si lasi de la tine la infinit si nu intrevezi nicio urma de bunavointa, ce faci?[/quote]
Faci la fel când te rogi cu dragoste şi credinţă şi când n-ai răspuns pe măsura aşteptărilor tale ! Adică , continui să te rogi cu şi mai multă dragoste şi credinţă. Aici este "cheia succesului" , o cheie micuţă priviriloir şi căutărilor noastre, dar foarte mare şi importantă în cele viitoare. . . !