Poetul din gara Sinaia
 

Poetul din gara Sinaia

Il cheama Nicolae Zidaru si traieste in strada. De la varsta de trei ani, viata lui e un nesfarsit calvar. Si totusi, sufletul lui a ramas neatins. A scris caiete intregi de poezii, multe dintre ele fiind publicate intr-o revista locala. La 32 de ani, Nicolae e in stare sa ofere oricui adevarate lectii despre viata, iubire, iertare, toleranta si credinta

Viata pe strada. O prada

Sta in genunchi si cauta aprig, de parca-si cauta sinele. Scormoneste tot locul, randuri intregi de toale murdare, paturi rupte, saltele slinoase, pe toate le da cu disperare la o parte. Nu, nu e acolo. Rasufla greu si transpira. Acolo trebuia sa fie! Fix in locul ala l-a pus asta-noapte, inainte de somn. "Daca mi l-a furat cineva, fac moarte de om!". Injura taios, printre dinti, cautand mai departe, incovoiat, in genunchi. "Mama lor de nemernici! Atata mai aveam si io. Nenorocitii dracului!". Aud cum scuipa vorbele astea si-l vad cum umbla aproape taras, ca un caine turbat.
Nu-i mare scofala, taras si-a dus mereu traiul. Doar ca atata alinare mai avea, bietul de el, obiectul ala atat de navalnic dorit. "Nu se poate, trebuie sa-l gasesc, aici l-am pus. Nu-i noapte sa nu umblu la el". Scormoneste adanc, bolborosind intruna blesteme. Apoi, deodata se-opreste chicotind. Se ridica cu un chip luminos. Scoate mana din gaura din perete si-mi intinde un caiet verzui, cu coperti lipicioase. Glasul nu-i mai tremura. E din nou el, Nicolae Zidaru, omul strazii, baiatul aruncat de parinti la gunoi acum 28 de ani. E din nou el, Poetul din gara Sinaia, visator si singur pe lume. Cu acelasi licar ascuns in privirea lui aspra si banuitoare. Cu acelasi suras obosit de-atata dor si speranta sufocata. Cu-aceeasi vorba sfioasa si rabdatoare. Deschid caietul la prima pagina. Poeme. Viata pe strada, o prada. Scris ordonat, fara stersaturi. Adica sincer, dintr-o bucata. "Am scris aici toata povestea vietii mele. Daca nu scriam toate astea, muream demult". Il vad, in sfarsit, zambind cu tot chipul, cum foarte rar i se intampla. Aici, in caietul asta murdar, se ascunde unicul leac al vietii lui de cosmar. Aici, in paginile astea sifonate, se scurge tot sangele lui. Aici a gasit dulce adapost pentru sinele lui. Ore in sir sta ghemuit si scrie. Versuri stangace, povesti naive, ganduri colturoase, fraze gafaite, strigate sacadate. De ani de zile, omul asta ghebos si murdar, pierdut in mizeria strazii, rescrie fara sa vrea, cu vorbele lui primitive, toata filosofia lumii. Aici, in caietul asta unsuros, stau ascunse, in versuri aspre, salbatice, toate metaforele omenirii. "Urc in zadar, sunt mic cat un graunte/ viata e vesnic chin, fara de capat munte." Nu suna oare asta a Mitul lui Sisif? Sau "Cand m-am nascut, casuta mea s-a naruit/ si am ramas pe strada ratacind/ singur mereu, poeme lungi scriind". Nu-i aici oare ceva din "Zi de toamna" a lui Rilke?". Nicolae sta in fata mea si asteapta cu nesat impresii. Un zambet sugubat ii lumineaza din nou tot chipul.
Poetul din gara Sinaia

In "usa" locuintei

"Am inceput sa scriu si o piesa de teatru. E vorba tot despre noi, oamenii strazii. P-asta nu ti-o dau s-o citesti. Poate peste cateva luni, cand o fi gata". Ma asez pe o bucata de scandura si redeschid caietul la prima pagina. Undeva, sus, cu majuscule, titlul: "Viata pe strada, o prada". Apoi, un lant lung de versuri scurte, scrise apasat, cu nerv, pe nerasuflate. La subsolul paginii, numele, Nicolae Zidaru, scris citet, si data, 24 decembrie 1997. Avea 19 ani. Era Ajun de Craciun, noaptea, tarziu. Toata seara ratacise zgribulit pe strazi, furisandu-se pe sub ferestre, sa vada de aproape brazii impodobiti. A umblat mult, pana la marginea orasului. Pretutindeni pluteau in aer arome de cozonac si friptura. Era lihnit, nu mancase nimic toata ziua. Avea la el, in buzunar, un pachet cu niste felii de salam si-o bucata de paine uscata. Le pastra pentru mai tarziu, inainte de culcare. Nu prea putea sa adoarma nemancat. Trebuia sa inghita ceva, macar un colt de paine. Altfel l-ar fi chinuit toata noaptea stomacul. Acum insa, cu toate aromele astea... N-a fost chip sa reziste. S-a asezat pe o banca si a hapait tot, pana la ultima sfarama. A pornit apoi mai departe, aiurea, pe strazi. Undeva, pe Calea Codrului, dintr-o casa mare, din lemn, se auzeau niste voci de copii. Rasunau in toata valea, asa, ca un clinchet de clopotei. Nicolae a sarit gardul si s-a furisat sub fereastra. Vreo opt, noua mogaldete ii tot dadeau tematori tarcoale lui Mos Craciun. Spuneau mai intai o poezie, se apropiau pe rand de el, luau punga cu cadouri si-apoi, cand sa atinga mana intinsa a mosului, o zbugheau iute in bratele mamei. Ce rasete, ce harmalaie! Au urmat cantece, "Mos Craciun", "O brad frumos!". Cantau mai mult parintii. Micutii erau deja dusi in lumea lor cu jucarii. Pentru Nicolae, totul era ca un vis. Era parca si el acolo, printre copiii aia. Se zbenguia cu ei, se bucura si el de jucarii. Apoi, cantecele alea atat de dulci il inaltau parca la cer. Plutea asa, usor, printre stele, zambind fericit, si-apoi plangand in hohote, in vreme ce zeci de ingeri roiau in jurul lui, alinandu-i obrajii cu aripile lor diafane. Incet, incet, cantecele alea atat de dulci s-au stins parca pe nesimtite, ca intr-un ecou lung si misterios. Cerul ala instelat, cu ceata lui de ingeri, s-a stins si el, usor, intr-o bezna cumplita. De undeva, de departe, venea un sunet ciudat, ca un tiuit taios si amenintator. Tot mai aproape si tot mai ascutit, ca un pumnal care-ti strapunge urechea. Dupa atata dezmierdare, Nicolae trecuse pragul unui groaznic cosmar. Statea asa, neputincios, lungit pe-o parte, cu trupul chircit si bratele incolacite in jurul capului, asteptandu-si parca sfarsitul. Auzea vuietul ala cum vine peste el si parca vedea deasupra lui un balaur gata sa-i sfarame oasele. Apoi, brusc, de-atata spaima, a deschis larg ochii. Si-a pipait pieptul, picioarele, si-a plimbat primprejur privirea speriata si-apoi gata, a rasuflat linistit. Statea la fel, lungit si cu trupul chircit, pe o banca murdara din sala de asteptare. Acolo, in gara Sinaia, locul unde dormea noapte de noapte. Atipise de vreun ceas, dar suieratul unui tren, adica vuietul ala ingrozitor, nu l-a lasat sa adoarma de-a binelea. S-a ridicat buimac, a scos din buzunar un pix si-apoi, dintr-o punga, un caiet verzui, nou-nout, primit cadou de la florareasa din gara. Fara sa stea pe ganduri, a pus pixul pe prima pagina si cu o furie navalnica, a inceput sa scrie. "Scriu acest poem/ de viata ma tem/ Povestile mele/ ca visele rele/ Timpul il aud/ si ma lasa surd/ Urla, ma-mpresoara/ ca un tren in gara/ timpul vine, vine/ val negru pe sine/ balaur urland/ pe nari fumegand/ vine, ma-nfioara/ eu stau mic in gara/ el vine si urla/ si n-am nici o turla/ macar o icoana/ leac dulce la rana./ Vine, ma strapunge/ sangele imi curge/ vine, ma zdrobeste/ nimeni nu-l opreste/ si ma ia cu el/ taras prin tunel/ imi intorc privirea/ si vad amintirea/ poza veche, arsa/ undeva, o casa/ departe, departe/ un hau ne desparte/ iara eu, in gara/ cu privire-amara/ singur, asteptand/ timpul fumegand/ iar in asteptare/ dintr-o disperare/ scriu acest poem/ de viata ma tem". Era prima lui poezie.
Poetul din gara Sinaia

Camera de scris

Scrisa dintr-o bucata, pe nerasuflate. El, neica nimeni, boschetarul din gara Sinaia, a reusit sa puna pe hartie niste versuri. Asa a inceput marea lui aventura. Ridic privirea din caietul verzui si-l vad zambind la fel de ghidus, cu tot chipul, asteptand sa-i spun ceva. "Da, e o poezie buna. Ai fost foarte sincer si curat cand ai scris-o". Rade alintat si sfios. Sta acolo, asezat peste boarfele lui murdare. De vreo doi ani, aici e culcusul lui de fiecare noapte. Intr-un fel de nisa a unei camere dintr-o vila parasita. O hardughie de casa aproape in ruina, pe care deocamdata n-o revendica nimeni. Nicolae vine aici numai noaptea, foarte tarziu, cand toti vecinii din zona dorm dusi. Sare o fereastra, trece printre schele si munti de moloz, urca niste trepte gata sa se prabuseasca si-apoi se culcuseste aici, in cotlonul asta ticsit cu toalele lui rupte si murdare. Sta singur, nu-i place sa se amestece cu ceilalti camarazi. A facut-o candva, demult, si s-a ales numai cu amaraciuni. De-atunci, traieste pe cont propriu. Singurul lui prieten a ramas poezia. Doar asa isi deschide sufletul si isi varsa amarul.
"Am fost aruncat in strada/ sunt un animal de prada/ scriu, cersesc si ma dor dintii/ si-as vrea sa-mi urasc parintii/ dar Dumnezeu nu ma lasa/ chiar daca nu am o casa/ scriu, cersesc, dorul ma doare/ dar de ura nu-s in stare". Aici, in caietul asta verzui si murdar, se afla toata povestea vietii lui de nimic. Scrisa sincer, numai pentru sufletul lui.

"Mama, tata, ma vedeti? Sunt la casa de puieti"

Nicolae Zidaru s-a nascut in 1978, undeva, printr-un sat de langa Urlati. Cand avea vreo doi ani, parintii lui s-au despartit si au hotarat sa ia fiecare cate un copil. Hazardul, ca un zar blestemat, a hotarat ca el sa ramana la taica-sau, care tocmai se incurcase cu o alta femeie, iar Nuti, sora lui Nicolae, sa mearga la casa mamei. O alegere deloc fericita pentru bietul baiat. Destinul lui tenebros era deja pecetluit. In doar cateva luni, mama vitrega avea sa-si dea arama pe fata. "Poate n-o sa crezi, dar imi amintesc si-acum cateva imagini. Tin minte, de exemplu, cum ma alerga cu matura prin curte. Eram prea mic, ma prindea imediat. Avea o matura mare, din nuiele. Si-acum simt usturimea aia cand ma gandesc". Ceva mai tarziu, cand Nicolae implinise deja trei ani, tatal lui, impreuna
cu femeia asta afurisita, iau in mare taina, fara nici o retinere, o hotarare uluitoare. Intr-o zi ploioasa de toamna, il trezesc pe Nicolae, il imbraca frumos, ii pun intr-o punga cateva lucrusoare, il urca in tren si-l duc la Sinaia, intr-o casa mare, cenusie, plina de copii. Apoi ei, adica parintii, isi iau in mare graba ramas bun si dispar. Pentru totdeauna. Toata viata lui va tine minte imaginea asta. Nu prea pricepea mare lucru, insa ceva rau simtea el ca se intampla. La plecare, nici macar nu l-au pupat. Erau parca mai fericiti, ca si cum ar fi scapat de o mare povara. "Mama, tata, ma vedeti?/ Sunt la casa de puieti/ unde m-ati lasat razand/ iar eu am ramas plangand./ Stiti voi oare cat ma doare/ ca inca mai am rabdare/ sa v-astept, sa ma vedeti/ in palatul de puieti?/ Stiti voi oare cat ma doare/ sa am pentru voi iertare?/ Sa fiu singur, fara ura/ sa nu stiu de-o prajitura/ sa nu zic mama sau tata/ sa nu stiu de-o ciocolata?/ Stiti voi oare cat ma doare?". Glasul ii tremura usor. Sta la locul lui, pe maldarul ala de toale. Ridica privirea din caiet si vad in ochii lui lucirea unor lacrimi mocnite.
Poetul din gara Sinaia

Supravietuitor al propriei lui vieti

Da, atunci, in primii doi-trei ani, a fost poate cel mai greu. In fiecare noapte se trezea speriat, strigandu-l pe tata, strigand-o pe mama. Usor, usor insa, dupa atatea nopti de chemari zadarnice, cuvintele astea doua aveau sa ramana doar niste vorbe goale. Ceva mai tarziu, cand a implinit sapte ani si i-a venit sorocul sa mearga la scoala, l-au mutat la Busteni, intr-o cladire sinistra, laolalta cu copiii mai mari. S-a deschis astfel cortina unui cumplit calvar. Bataia era aici naravul cel mai obisnuit. Nimeni nu putea sa scape de supliciul asta. Era unicul criteriu de stabilire a unei ierarhii. Ori aveai pumnul tare si erai sef, ori ramaneai pentru totdeauna un umil servitor, strivit de batjocura celor mai vanjosi. Pentru Nicolae, situatia s-a lamurit imediat. Pricajit si milostiv cum era, n-ar fi fost in stare sa se infrunte nici macar cu umbra vreunui adversar. Asa ca ceilalti l-au pus numaidecat la coada listei, facand din el un permanent sac de box. Nu supara pe nimeni, il bateau asa, pur si simplu. Ori doar ca sa-l convinga sa iasa la cersit pentru ei sau sa le dea portia de mancare. I-au invinetit ochii, i-au spart dintii, buzele, i-au rupt nasul, coastele, aproape zilnic isi primea portia de tortura. Ingrozit, pe la opt ani, a incercat intr-o zi singura lui metoda de supravietuire. Cu fata plina de sange, a intrat in biroul directorului sa parasca. Atat i-a trebuit. La vremea aia, directorul unei asemenea menajerii nu era deloc grijuliu cu copiii. Ba, mai degraba, prefera sa ramana complice cu cei mai rai, folosindu-i de cate ori se iveau situatii extreme. In plus, ii detesta pe cei slabi si, mai ales, pe cei care veneau la el sa parasca. Atat de tare, incat cei reclamati aflau numaidecat toata povestea. Iar orice sifon, adica paracios, trebuia pedepsit exemplar. Era cam noua seara si deja se intunecase. Nicolae se intorcea din oras. Mergea grabit, sa nu gaseasca iar usa caminului incuiata. Asta era regula. La noua fix, nea Costica, portarul, o matahala betiva, incuia usa. Cine ramanea afara n-avea decat sa doarma prin gara. Deodata, pe o alee mai intunecata, i-au taiat calea trei gealati. "Ia zi, bai, sfrijitule, dai cu clontu'? Esti sifonar?". Unul din ei tinea in mana un bat subtire, ca o nuia. Ceilalti doi l-au apucat puternic de brate. In zadar se zbatea, n-avea cum sa mai scape. Namila aia din fata lui i-a prins obrajii in palma, silindu-l sa deschida gura. Apoi, a ridicat batul si i l-a infipt pe gat. Adanc, tot mai adanc. Nicolae urla ca din gura de sarpe. Simtea cum il lua cu lesin de atata durere. Iar nemernicul ala nu se oprea, ii indesa tot mai adanc nuiaua pe gat. "Na, ba, sa mai clantani!". Durerea crestea cu fiecare secunda, cu fiecare milimetru. Ii venea sa tuseasca, sa scuipe, dar orice miscare a capului insemna un chin de nesuportat. Totul a durat un minut, poate doua. Pana cand picioarele bietului Nicolae au inceput sa tremure si pana cand, apoi, trupul lui a cazut lat. Isi aminteste doar ca s-a trezit intr-un salon de spital, cu niste tuburi la nas. Fusese operat la faringe si esofag. A doua zi, dimineata, l-a vizitat taica-sau. L-a intrebat sec de sanatate, i-a lasat pe noptiera o ciocolata si a plecat. Cand s-a intors la camin, s-a intalnit la cantina cu cei trei handralai. Mancau nestingheriti din portiile altora, zambind zeflemitor catre Nicolae. Nimeni nu i-a deranjat vreodata cu vreo ancheta sau macar cu vreo sanctiune. Ba mai mult, doi dintre ei sunt astazi oameni grei, cu functii dichisite prin anumite institutii de stat. Nicolae se opreste din povestit si deschide din nou caietul verzui. "Am scris cateva versuri si despre povestile astea. Numai putin, sa le gasesc. Cata teroare am indurat eu in anii aia! A, gata, am gasit. Le-am scris tot acolo, in gara.
Poetul din gara Sinaia

Tocmai ma pregateam sa ma culc. Dormeam atunci intr-un depozit de la capatul peronului. Am aprins lanterna si m-am apucat sa scriu". Duce caietul mai aproape de ochi, tusind parca dintr-o usoara sfiala. "Stiti voi oare, oameni buni/ cum traim printre nebuni/ printre brute, animale/ care-ar sta mai bine-n zale?/ Cum ne bat, ne chinuiesc/ iar profesorii zambesc/ si se folosesc de ei/ ca de-o ceata de misei/ cum ne-arunca peste banci/ si ne dau in cap cu rangi/ cum ne baga-n gura bete/ si ne varsa-acid pe fete?/ O, habar n-aveti voi toti/ cum ne-nvata sa fim hoti/ criminali si animale/ care-ar sta mai bine-n zale".
La cateva zile dupa ce-a iesit din spital, Nicolae s-a hotarat sa fuga. Avea numai opt ani si lumea de-afara ii era inca necunoscuta. Ceva insa il indemna sa faca pasul asta. A asteptat sa vina seara si a zbughit-o prin parcul Cazinoului, spre gara. Stia ca are un tren spre Ardeal. N-avea nici un plan, habar n-avea in ce oras o sa coboare. Voia doar sa fuga cat mai departe. In tren, insa, a fost imediat prins si dus de doi militieni la o sectie din Brasov. L-au intrebat de unde e, iar el i-a mintit. Ca maica-sa ar fi din Oradea, ca el ar fi fugit la Bucuresti si ca acum s-a hotarat sa se intoarca acasa. Cine sa-l creada? In doua ore era inapoi, la Busteni. L-au inchis intr-o camaruta fara ferestre, iar spre seara, doi zdrahoni de vreo 18 ani au navalit peste el cu picioarele. Degeaba urla el din toti rarunchii ca-l doare cumplit operatia. Bestiile alea n-aveau urechi, aveau numai pumni si picioare. Dupa vreo cinci minute, l-au lasat lesinat. S-a trezit iar la spital, unde i-au cusut din nou operatia. Apoi, o vreme, a stat cuminte, departe de orice ispita de a mai fugi, desi gandul asta ii dadea mereu tarcoale. Stia, zice el, ca daca nu fuge de-acolo, intr-o zi va muri. Abia dupa vreun an de haituiala si batai crancene a luat din nou hotararea. A fugit la Oradea, unde a stat prin gara vreo doua saptamani. Cand a simtit ca va fi prins, s-a mutat la Arad. Apoi la Cluj, unde dupa doar doua zile a fost dat in vileag de un coleg din gara, care-si simtea amenintat teritoriul. L-au tinut cateva ore la Militie si-apoi l-au trimis inapoi, la Busteni. Aici a urmat o noua pedeapsa, de data asta ceva mai "delicata". Ordinul a venit de sus, iar de aplicarea lui s-a ocupat cel mai betiv dintre instructorii caminului. L-a pus sa se descalte si timp de vreo zece minute l-a casapit cu o rigla de lemn peste talpi. Trei zile n-a putut sa mai calce. "N-am cuvinte sa descriu tot cosmarul prin care am trecut toti anii aia. Nici macar poezia nu ma ajuta, mi-e greu sa-mi amintesc, daramite sa scriu ceva despre toate astea. N-ar ajunge nici o poezie sa descrie tot ce-am trait atunci. Iar daca povestesc, nu m-ar crede nimeni. Daca spun ca profesorii, in cardasie cu elevii mai mari, ma trimiteau la cersit aproape zilnic, m-ar crede cineva? Daca spun ca ma trimiteau iarna descult, ca sa starnesc mai multa mila, m-ar crede cineva? Daca spun ca erau profesori care si-au facut vila din ajutoarele strainilor si din cersitul nostru, m-ar crede cineva? Cine sa creada ce spune un boschetar jegos? E o mare tristete sa te urmareasca toata viata amintiri d-astea si sa simti ca n-ai cui sa le povestesti, ca nimeni n-ar da doi bani pe ele sau pe suferinta ta. Am indurat neputinta asta ani de zile, pana cand am cumparat de la manastire o iconita pe care am pus-o aici, pe peretele asta, chiar deasupra pernei. Si am inceput sa vorbesc cu ea, sa-i povestesc ei toate astea. Si sa o rog sa ma ierte pentru toate greselile pe care le fac. Ca viata asta pe strada e dura, foarte dura, si nu poti sa traiesti asa, fara sa mai calci si stramb. Iar dupa ce-am vorbit cu ea, cu iconita asta, am simtit, nu stiu de ce, o mare usurare. De parca cineva mi-a luat cu mana o mare piatra de pe suflet. Atunci am inceput sa cred in Dumnezeu, in acelasi Dumnezeu pe care pana atunci Il uram pentru soarta asta pe care mi-a dat-o. Si, poate, cine stie, pana la urma o sa intru in vreo manastire si asa o sa scap si de viata asta de mizerie".

Il ascult uluit. Nu-mi vine sa cred ca un biet om al strazii e capabil de un asemenea discurs, de o asemenea gandire. Poetul Nicolae Zidaru simte mirarea mea si zambeste din nou, alintat.
"Sunt singur si ma sting de dor"

Ani de zile a continuat sa fuga. De unul singur, fara companie. Intotdeauna insa era prins, trimis inapoi si apoi pedepsit cu bataia. Pe la 12 ani, a reusit sa-si vada dosarul si sa afle cate ceva despre parinti. A fugit mai intai la taica-sau, langa Urlati.
class="item-pic-inner">
Poetul din gara Sinaia

Si totusi nu uraste pe nimeni

Traia cu aceeasi femeie afurisita si n-aveau nici un chef de o asemenea vizita. Taica-sau l-a tinut la poarta, speriat de gura nevesti-sii. "Nu pot sa te primesc, Nicusoare", i-a zis. "E casa ei si ne-ar da pe amandoi afara. Ce, vrei sa dorm in cocina, cu porcii?". Iar Nicusor nu i-a raspuns nimic. S-a intors in infernul lui de la Busteni. Mai tarziu, a vizitat-o pe mama, la Chiroiu, un sat de pe langa Bucuresti. "Ce faci, Nicusoare? De ce ai ramas asa mic?". Dupa atata amar de vreme, asta i-a zis femeia cand l-a vazut la poarta. Nu, nici ea nu-l putea tine. Traia si ea cu un om care poate ca nici nu stia ca femeia lui mai are un baiat. "Asa ca fugi repede, Nicusoare, sa nu care cumva sa vina barbatul si sa te gaseasca in poarta". A urmat Nuti, sora lui cea norocoasa. Ea avea o slujba in Bucuresti, o locuinta inchiriata, un salariu frumusel, haine frumoase. Dar n-avea nici un chef sa-si ajute fratele. "Du-te inapoi, Nicusoare, ca n-am ce sa-ti fac". Si Nicusor s-a intors amarat, la Busteni. Au trecut apoi anii, la fel de cumpliti ca si cei trecuti, Nicusor a terminat scoala, si pe la 19 ani, adica prin '97, a hotarat sa traiasca in strada. S-a pripasit in gara din Sinaia, prin sala de asteptare. A fost insa destul de greu, ceilalti nu-l prea acceptau. A indurat din nou cazne grele, luni de zile de batai, umilinte. Pana la urma, a fost tolerat. Traia din cersit sau din servicii marunte facute unor "chioscari" mai de treaba. Se descurca cum putea, insa numai pe cont propriu. Viata lui de pana atunci il invatase sa traiasca solitar, inchis in lumea lui amarata. Tot atunci, in decembrie '97, a scris si prima lui poezie. De-atunci, toata lumea ii zice, in bataie de joc, Poetul. Dupa cateva luni, a cunoscut un redactor de la un ziar prahovean. I-a publicat aproape toate poeziile, zi de zi cate una, in serial. A castigat atunci bani destui ca sa manance o paine mai coapta, dar asta i-a adus multe dusmanii. Dupa aproape un an, a aflat ca are o matusa prin Bucuresti. I-a facut o vizita si a gasit aici, in sfarsit, prima lui casa. A locuit la ea vreo doi ani. Si-a luat un serviciu, haine noi, si-a facut o prietena, ce mai, intrase si el in randul lumii. Insa n-a fost decat un vis frumos. Nora matusii i-a adus pe lume o nepotica si trebuia sa se ocupe indeaproape de ea. S-o tina acolo, in camera aia in care locuia Nicolae. Baiatul s-a straduit din rasputeri sa-si gaseasca o camera cu chirie, o gazda, insa firma la care lucra tocmai atunci a dat faliment. Asa ca bietul de el si-a facut bagajul si s-a intors de unde a plecat, adica in gara Sinaia. Tocmai cand abia se invatase cu asternuturi curate si cu mese calde. Cel mai greu i-a fost sa se desparta de ea, de prietena lui. O iubea mult, dar ea abia acum aflase tot trecutul lui tenebros. Chiar el i-a povestit, a crezut ca sinceritatea e o virtute care poate anula orice prejudecata. N-a fost deloc asa. Fata n-a mai vrut sa stie nimic despre el, mai ales atunci cand parintii i-au interzis sa-l mai vada. Asa ca toate planurile lui luminoase s-au naruit peste noapte. S-a intors iar in lumea lui intunecata, de data asta mai trist ca oricand. Atunci, in cea dintai noapte petrecuta din nou in gara, a scris primele lui versuri de dragoste. Tot acolo, pe caietul ala verzui. "Iubirea ta azi a murit/ un vis frumos s-a naruit/ sunt singur si ma sting de dor/ si tot ce-as vrea ar fi sa mor". Dorul asta il chinuie si astazi. A fost prima si ultima lui iubire. De-atunci, adica de vreo zece ani, nu s-a mai intamplat nimic special in viata lui. Prin 2008, a reusit sa se mute aici, in vila asta parasita. Nu-i cine stie ce, insa in comparatie cu gara, aici e de cinci stele. Face dus cam o data la doua zile, intr-un hotel de lux din Sinaia. Tot acolo, in podul hotelului, isi tine ascunse toate actele. Diploma, dosarul de la camin, certificatul de nastere. Aici n-ar fi tocmai in siguranta. Il mai viziteaza uneori hotii, il lasa fara incaltari, fara haine.
Poetul din gara Sinaia

La fereastra viitorului

Asta, pentru el, e o adevarata tragedie. Stie cam cine-ar putea fi, dar nu prea are ce face. E unul dintre cei care candva, demult, ii tinea bratul strans la spate pentru ca altcineva sa-i infiga nuiaua pe gat. Cum ar putea sa se puna cu el? In rest, viata lui de zi cu zi e trista si searbada ca ploaia de toamna. Doar scrisul ce-i mai lumineaza putin sufletul. Asa cum spunea, acum lucreaza la o piesa de teatru. Spera sa gaseasca vreodata omul potrivit ca sa-l ajute s-o puna in scena. Nu poate sa mi-o arate pana nu-i gata, dar stie ca o sa iasa ceva nemaivazut. Cat despre parinti, si-a luat demult gandul de la ei. E inutil sa-i mai deranjeze. Daca asa a picat zarul, n-are incotro. Altfel, lucreaza la cateva magazine, la curatenie, si mai ciupeste cate un comision atunci cand duce turisti sa se cazeze la anumite adrese. Are ceva promisiuni de la patroana unui coafor ca l-ar putea ajuta sa-si gaseasca o locuinta. Alte sperante nu are. Zice ca viata lui e ca un cerc in care se invarte intruna. Un cerc stramt si soios. Singurul lui sprijin ramane iconita de deasupra pernei. Vorbeste cu ea zi de zi si simte cum i se despovareaza sufletul de toata tristetea. E aproape convins ca intr-o buna zi va pune pe foc toate caietele astea cu poezii si ca va lua drumul spre manastire. Iar acolo se va ruga din toti rarunchii lui sa-i ierte Dumnezeu pe toti aceia care i-au facut viata un infern.

Fotografiile autorului

Deocamdata, singura metoda prin care il puteti contacta pe Nicolae Zidaru este sa-i scrieti un e-mail, el avand acces cam o data la doua zile la o sala de internet. Adresa lui este nicolaezidaru1977@yahoo.com

tare impresionanta poveste!... cata amaraciune pe bietul om!...
 

Impresionanta poveste!... mi-au dat si lacrimile cand am citit-o!... Prin cate a mai trecut, sarmanul om amarat, ce soarta rea! :20:

Sarmanul, nici mie nu mi-a venit sa cred prin cate a trecut! Omul asta are mare rasplata in ceruri!
Haideti sa il ajutam cumva... nu sta nimeni prin Sinaia?

am putea incerca sa luam legatura cu el personal, prin messenger
 

Eu cred ca daca am lua legatura cu el prin messenger (daca id-ul respectiv, publicat la sfarsitul articolului, este, intr-adevar, al lui), poate ca i-am putea trimite cate ceva prin posta, niste pachete sau macar niscaiva/putini bani (cat sa-si cumpere de mancare s.a. celea de trebuintza), acolo (ce si-ar putea permite fiecare si cat il lasa inima etc), macar din cand in cand... poate ca are pe cineva de incredere la care ar putea primi pachetele pt. el, cine-stie... dar sa nu intervina iarasi invidia, ca si in cazurile 'colegilor' natarai si derbedei de care povestea in articolul respectiv... Sau poate careva dintre noi ar putea stabili sa se intalneasca personal cu el si sa ii inmaneze cate ceva... Sper din tot sufletul sa nu ii joace vreo festa in bataie de joc poate, cineva dintre vechii colegi batausi batjocoritori (caci, din ceea ce reiese din povestirea lui, din cele citite in articolul respectiv, s-ar parea ca aia nu si-au schimbat prea mult vechile obiceiuri, desi unii ajunsi in functii importante etc - deh, cateodata, 'naravul din fire, n-are lecuire', din pacate...), sa comunice cu el prin messenger si sa se prefaca a fi pers. binevoitoare etc, dar numai in batjocura si/sau doar cu intentia de a-l pacali si/sau iluziona degeaba, asa aiurea, pe bietul om... ca mai sunt si astfel de pers. (rau intentzionate), din nefericire... Si mai sper din tot sufletul pt. el, ca prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, sa gaseasca o manastire la care sa fie primit, si, de ce nu, sa sporeasca atat de mult duhovniceste, in viata monahala, incat sa ajunga sa calce pe urmele unor mari duhovnici precum Par. Paisie Olaru, Cleopa Ilie, sau par. Marcu (cel care tacea malc si se ruga, desi la fiecare tortura primita de la comunisti in inchisoare, simtzea durere pana in varful creierului), de la Man. Sihastria s. a. (caci majoritatea au indurat multe suferintze la viatza lor, dar nu au incetat sa se roage pana si pt. vrajmasii lor!). Fie ca Bunul Dumnezeu sa il lumineze si pe acel nefericit om sarman, Nicolae Zidaru. Mantuitorul si Domnul Hristos sa ii lumineze si lui mintea, calea, viata!...

Eu locuiesc in Busteni.Nu stiam de existenta acestui om.Posibilitati financiare nu am sa il ajut,insa ne-am putea gandi la o alta solutie,mai de durata.
Pelerin,cand vei mai ajunge in zona?Poate mergem impreuna si ne gandim ce ar fi de facut.Asta daca si omul respectiv isi doreste si poate fi ajutat,pentru ca un om care a trait atata timp in strada poate fi destul de dificil de integrat in societate,insa,merita incercat.

PS:Pana pe 26 iunie voi avea sesiune,insa dupa pot sa vin cu draga inima.

Imi cer scuze, am omis sa citez sursa si poate s-a inteles ca l-as fi scris eu. E din Formula AS: http://www.formula-as.ro/2010/916/so...a-sinaia-12387

Cand l-am citit am ramas impresionat, atat eu cat si multa lume iar ce m-a mirat a fost ca nu multi se gandeau cum l-ar putea ajuta ci vedeau in el doar o forma de rezistenta impotriva greutatilor cu ajutorul lui Dumnezeu.
Dar totusi! El traieste, e langa noi, e semenul nostru. Ma gandesc la o solutie ce as putea face dar nu imi vine in minte tinand cont de distanta la care ma aflu. Macar un mail de incurajare sa ii trimitem daca nu un ajutor material.

Cred ca ar merita incurajat sa mearga pe calea manastirii.

Eu sunt din Brasov, nu traiesc nici eu departe de el.

Ar fi frumos macar sa-l vizitam, poate cine stie, asa vorbim cu el poate se simte si el putin mai bine. Sau, daca tot zicea de acea povestioara a sa din copilarie cu cozonacii, poate ii ducem si noi niste cozonaci mari si buni sa se bucure :)

Este adevarat,insa calea manastirii nu o poate apuca oricine si trebuie sa fie o decizie care sa vina din adancul sufletului din dragoste de Dumnezeu,nu pentru a cauta un refugiu acolo.
Cred ca ar fi o idee daca,dupa ce am incerca sa luam legatura cu acest om si sa evaluam putin situatia sa apelam la media.
El trebuie ajutat sa isi gaseasca un loc unde sa stea si un loc de munca.

Sigur,dupa data de 26 eu sunt disponibila sa mergem acolo sa vedem ce se intampla.Evident ca ar trebui sa ii aducem un pachetel ceva,dupa puteri.
Insa,adevaratul ajutor si cel mai important ar fi un acoperis deasupra capului.
Restul membrilor forumului sunt si ei asteptati cu participare si eventuale sugestii.

Eu sunt nascuta in Sinaia insa acum loicuiesc in Bucuresti dar fratele meu si bunicii sunt inca acolo. O sa-l rog pe fratele meu sa se duca astazi pana acolo sa vada despre ce e vorba si va anunt indata ce aflu ceva.

Sincer sa fiu chiar ma simt emotionat cand vad raspunsul vostru crestinesc, al celor ce stati in zona, pentru bietul om. Parca una din vorbele Sf. Ioan Gura de Aur e 'vom fi judecati nu doar pt ce am facut ci si pt ce am fi putut face dar nu am facut'.
Sa va ajute Maica Domnului si sa aveti rasplata pentru fiecare gest pe care il faceti fata de bietul om. Doamne Ajuta!

Sigur,asteptam vesti! :)

Pai,asta inseamna sa fim crestini,nu'i asa? :)
Trebuie,insa, sa ne gandim cam ce ar fi de facut si sa fie si in puterile noastre.Depinde mult si de el si de cate persoane vor fi dispuse sa se implice.

Pana ce isi gaseste o locuinta, eu zic ca i-ar fi de mare folos o saltea, o plapuma si niste haine groase.
Asa un cozonacel ii potoleste pofta o zi, doua, dar niste haine ii tine de cald luni intregi. Acum ziceti voi ce ajutor i-ar fi mai de folos.
Imi pare rau ca nu pot veni si eu sa il vizitez, daca eram de pe acolo cred ca mergeam la el in fiecare zi.
La ce soarta a avut, eu zic ca merita tot sprijinul!

Vin si eu cu o parere. Poate cine vrea sa ajute dar nu poate sa-l viziteze sa trimita pachetul sau prin curier pana in Sinaia si cine sta prin apropiere poate sa-l ia si sa il dea?

Sigur,ar fi o idee minunata,Colaps!
PS:Eliana,ai vreo veste pentru noi?

O poveste foarte trista dar adevarata!
 

Am fost impresionata pana la lacrimi pe povestea acestui tanar, Nicolae.
Ce mult il iubeste bunul Dumnezeu si Maica Domnului, pe tanarul Nicolae, daca dupa atatea incercari, atatea batai si umilinte, dupa atitudinea parintilor sai, pe care nu mi-o pot explica, indiferent ce motive vor invoca ca i-a dus la acel gest de a-l parasi la asa o varsta frageda...... merge inainte, greu, trist, singur ( duhovniceste nu-i singur, sant convinsa ca sfantul Nicolae i-a purtat si-i poarta de grija ) si are puterea si darul sa scrie atat de impresionant.
Slava lui Dumnezeu!
Tinere Nicolae, iti doresc din suflet putere sa rabzi si sa induri viata aspra prin care treci, spor duhovnicesc, pace-n suflet, multa sanatate si numai ganduri bune! Cu multa stima, icamilin

I-am trimis un mail la adresa indicata si am primit urmatorul raspuns de la el:

"Eu sunt poetul din gara sinaia Zidaru Nicolae si daca puteti sa ma ajutati o puteti face trimitand niste bani.
Ca sa-mi pot lua si de ale guri cand mi se face foame.
Domnul redactor Catalin Apostol care mi-a facut reportajul in Formula AS mi-a spus ca o femeie sa interesat de mine.
Am luat legatura cu doamna respectiva si dansa mi-a spus sa-mi fac un cont intr-o banca si asta am facut.
Mi-a trimis 50 lei si mi-a mai promis ca imi va trimite in fiecare luna.
Contul meu este deschis la Banca Transilvania
Numarul de cont RO83BTRL03001201E62633XX (BANCA TRANSILVANIA)
Va multumesc din suflet si Domnul Dumnezeu sa va ocroteasca."

Acum, daca cineva din fratiile voastre ajungeti pe la el sau prin apropiati de-ai vostri reusiti sa il contactati personal, intrebati-l si de contul de mai sus daca e autentic.
In orice caz e trist ca doar O SINGURA femeie l-a contactat si prin cei 50RON imi dau seama ca se cam aseamana cu banutul vaduvei.

Pelerinule,iti spun sincer ca eu nu i-as da bani acestui om,nici nu am in momentul prezent,ci i-as duce mancare,haine si as incerca sa il ajut,daca consider ca este cazul si va fi si dorinta lui sa mai mediatizam situatia si sa incercam sa ii cautam un loc de munca,unde ar fi ideal sa i se ofere si un acoperis deasupra capului.
Nu vreau sa fiu inteleasa gresit,iar cei care pot si au deschiderea sa ii trimita bani sa o faca,insa aceasta situatie nu poate functiona decat temporar,dupa parerea mea.
Este o vorba inteleapta care spune cam asa:
"Da-i unui om un peste si il vei satura pentru o zi,ajuta-l sa pescuiasca si il vei satura pentru o viata!"

Sigur, inteleg ce zici si sunt de acord. Doar ca eu nu sunt ca locatie aproape de el pt a ma putea implica, astfel ca ajutorul meu e mai mult simbolic. Daca e o suma de bani atunci ea ar tb sa fie la limita incat sa nu sminteasca.

treaba sta cam asa...eu am vorbit cu fratele meu, s-a dus la gara in sinaia si nu l-a gasit. Eu i-am spus despre ce este vorba si daca vreodata il va vedea va vorbi cu el si ii va lua de mancare. Ideea este ca desi nici nu dam pe dinafara de avutie dar nici nu murim de foame eu tot nu sunt de acord cu dat bani clor nevoiasi ci mai degraba sa ii ajutam cu haine, manacare, gasirea unui adapost si daca este sanatos al unui loc de munca. Acum poate ca o sa sun un pic a Toma necredinciosul insa cum se face ca respectivul are adresa de E-mail cand el este "homeless"?

Iti multumim,Eliana!
Probabil a invatat sa utilizeze calculatorul si si-a facut adresa de mail atunci cand a avut acel job in Bucuresti.
Probabil ca sa verifice si sa citeasca ce a primit pe el merge la o sala de internet.

Eu as vedea asa lucrurile cu acest baiat:
1.Cine poate si doreste sa vina cu mine dupa data de 26,este binevenit.
Va trebui sa analizam putin situatia la fata locului si sa ne dam seama,dupa o discutie cu el,cam ce si-ar dori,ce ar putea fi capabil sa faca si in functie de asta sa cautam ajutor.
2.Evident,pana atunci,cine este dispus sa trimita un pachet cu ceva haine,mancare sau bani in acel cont este liber sa o faca.Sunt sigura ca mai ales primele i-ar tare de folos amaratului.
3.Apoi,dupa ce punctul 1 va fi indeplinit si daca chiar baiatul isi doreste sa munceasca si are abilitatile necesare din toate punctele de vedere pentru a se integra intr-un astfel de loc,va urma ceva ce va trebui sa facem fiecare dintre noi:si anume sa cautam sa batem toba pe la orice persoana care ar putea ajuta,mai ales media,biserici,fundatii etc (astept oricum sugestii si de la voi).
Cam asa vad eu,nu stiu daca este cel mai bun plan de bataie,dar fiecare dintre voi sunt asteptati cu opinii.

poate ca ar avea nevoie si de niste bani pt. gasit posibila chirie mai decenta etc
 

dar in articol scrie ca nu mai sta in gara Sinaia tot timpul, ci ca si-a gasit un loc pe undeva (unde doarme etc), intr-o vila parasita sau ceva de genul... iti dai seama ca si banii sunt necesari, ca de ex. poate ca mai are nevoie sa mearga pe undeva (posibil ca sa-si caute de munca, interviu ceva) cu mijloace de transport, ii trebuie bilete etc... asa, daca ar avea si el niscaiva banutzi acolo, poate ca el ar sti mai bine de ce ar avea nevoie, ce sa-si cumpere (de ex. periutza si pasta de dintzi, ori sa-si mai duca din haine pe la vreo spalatorie, el neavand conditiile necesare si nici posibilitatea sa si le spele singur, ori sa mai mearga si el pe undeva sa-si faca un dush din cand in cand, ori la sala de net etc etc). Si poate ca ar avea nevoie sa-si stranga si el acolo, niste bani si sa incerce sa-si caute de locuit in chirie pe undeva, apoi de munca. Ar mai fi atatea alte lucruri la care noi poate ca nu ne gandim...

Este adevarat,ai dreptate...

Asa este...nu vreau sa ma intelegeti gresit, imi doresc sa ajut si o fac in fara sa astept ceva in schimb ( poate doar rasplata pe lumea cealalta) insa deoarece suntem parca din ce in ce mai aglomerati de cersetorie, sarlatani, hoti s.a. am ajuns sa cantaresc mai bine lucrurile inainte de a deschide...vorba aceea, portofelul. Poate gresesc in gandirea mea si poate ar trebui sa dau de fiecare data cand mi se cere fara sa devin atat de suspicioasa insa e ceva timp pana voi reusi. In orice caz, sper sa ajut cum pot si poate cand vei stabili data exacta a "deplasarii" o sa pot veni si eu.

Pentru cei care nu stiu, acel articol Formula-As are si poze cu el:

http://www.formula-as.ro/magazine/at...3209-large.jpg
http://www.formula-as.ro/magazine/at...3217-large.jpg
http://www.formula-as.ro/magazine/at...3422-large.jpg
http://www.formula-as.ro/magazine/at...3437-large.jpg

Si inca trei aici:

http://www.formula-as.ro/magazine/at...3444-large.jpg
http://www.formula-as.ro/magazine/at...3430-large.jpg
http://www.formula-as.ro/magazine/at...3452-large.jpg

Eliana, iti impartasesc suspicunile (din plin, chiar), dar mai sunt si unele exceptii
 

Stiu prea bine si te intzeleg perfect, sunt de acord si te sustzin in aceasta privintza, de fapt; precautia este recomandabila/indicata si F. necesara (mai ales in ziua de azi si pe criza asta), e 'cel mai bun sfetnic', vba ceea, dar probabil ca mai sunt si unii genuini si care chiar merita ajutatzi cu ce se poate, acolo, in limita/masura posibilitatzilor noastre etc, depinde...
Nu eu stabilesc data 'deplasarii', fiindca nici nu pot si nu as avea cum in viitorul apropiat etc, ci eu am propus ideea, numai. Dar in ceea ce ma priveste, ma gandeam, tot asa, sa-ncerc individual sa iau legatura cu el si sa aflu daca ar avea o adresa a cuiva de incredere, la care ar putea primi vreun pachet sau/si niscaiva bani etc. Iar daca nu, atunci... Dumnezeu cu mila!... are grija.

Cred ca cel mai indicat ar fi sa-i trimitem ceva la posta iar el sa ridice direct de acolo....asta daca are buletin. Daca nu, cred ca un pas importamt este aceasta, de-al indruma careva sa-si faca, dupa care incet incet poate il punem pe picioare. Chiar imi pare rau pentru neincrederea de ieri

Cand am citit prima data articolul mi-au venit tot felul de idei in minte, tot felul de ganduri: mila, dragoste, durere, tristete, ura pentru cei care l-au ranit... Apoi, sincera sa fiu, cand am vazut ca a cerut direct bani m-am intristat putin si am inceput sa am indoieli, m-am gandit ca multi in ziua de azi iau bunatatea drept prostie, ca ce poate fi mai convenabil pentru asa ceva decat un site ortodox, unde sunt oameni milostivi din plin, sa imi iertati expresia.
Repede am spus ca trebuie sa cercetez, sa vad ce spun Sfintii Parinti despre asta si am gasit un articol atat de frumos, mangaietor de suflet, cu o scriere de la Sfantul Ioan Gura de Aur. Voi pune aici un fragment si mai jos link-ul catre articol.

"Şi nu cerceta faptele sau viaţa celui care îţi cere milostenie. Chiar ucigaş de ar fi sau hoţ sau înşelător, nu uita că mai presus de orice este om, făcut de Dumnezeu după chipul Său. Nu ţi se pare că măcar pentru aceasta merită nişte bani şi o bucată de pâine? Ce fel de om eşti tu să cercetezi întreaga sa viaţa pentru un bănuţ pe care vrei să i-l dai? Domnul arată faţă de el îndelungă răbdare şi înţelegere. Tu de ce nu te porţi cu el cu dragoste frăţească, aşa după cum eşti dator să faci? Viaţa şi faptele sale Îl privesc numai pe Dumnezeu, Care este Judecătorul tuturor. Tu, atunci când vezi un om suferind, să nu te gândeşti la nimic altceva. Să îl ajuţi degrabă în numele lui Hristos şi de dragul Său. Altfel, nici El, atunci când Îi vei cere să te izbăvească din vreo nenorocire prin care treci, nu îţi va răspunde. Iată ce spune Solomon: Cine îşi astupă urechea la strigătul celui sărman şi el, când va striga, nu i se va răspunde (Pildele 21, 13)."

http://www.ioanguradeaur.ro/736/milostenia/

Va doresc o zi frumoasa tuturor.

Gabriela8 a postat o pilda frumoasa din Pateric:

Un iubitor de Hristos, mergand pentru o trebuinta, a intalnit pe cale un sarac gol si, facandu-i-se mila de dansul, i-a daruit lui haina sa. Iar saracul ducandu-se, a vandut-o. Iar acela instiintandu-se de ceea ce facuse saracul, s-a intristat. In noaptea urmatoare, Hristos a stat inaintea lui, in vis, purtand acea haina si aratand-o a zis:" Nu te scarbi, ca iata, port ceea ce Mi-ai dat!"

Trebuie sa recunosc ca si pe mine m-a surprins initial reactia directa/dura de a cere bani. Dar apoi mi-am adus aminte de pilda de mai sus si de faptul ca...el e din lumea strazii, o lume fara eufemisme si politeturi gratuite. E reactia directa a celui dintr-un mediu ostil care nu il menajeaza niciodata.

Iar povestea lui pe site-ul acesta am postat-o eu, nu are nicio legatura el, si nr. in care a aparut e de la inceputul lui mai. Oricum, foarte frumoase cuvintele Sf. Ioan Gura de Aur - omiliile despre milostenie imi merg la suflet.

Doamne ajuta!
 

Dragii mei , ingaduiti sa-mi spun si eu parerea ..mi se pare normal sa solicite bani , in situatia lui .

Cand n-ai nici-o sursa de venit stabila sau castigi ceva banuti azi si maine , nu ...e tare greu sa ai permanent grija zilei de maine.
Din mesajul pe care i l-a scris Pelerinului spune ..,, sa-mi pot lua de ale gurii cand mi se face foame ,,
cuvintele acestea spun foarte mult !

Probabil , el nici nu asteapta sa- i intre in cont sume foarte mari ci atat cat sa aiba o minima siguranta ca maine va avea bani ptr mancare. Da , sunt convinsa ca si hainele, ceva alimente iar fi de mare folos ..doar sa aiba unde sa le tina.
Din articol reiese ca are acte si le tine ascunse in podul hotelului , ca mai are si grija hotilor...ce sa mai spun , ca mi se rupe inima !

Ajutati-l , daca asta simtiti , fiecare dupa puteri !

Toata admiratia mea ptr voi ! :6:
Domnul sa va ajute in demersul vostru !

Doamne ajuta
 

"Cand n-ai nici-o sursa de venit stabila sau castigi ceva banuti azi si maine , nu ...e tare greu sa ai permanent grija zilei de maine.
Din mesajul pe care i l-a scris Pelerinului spune ..,, sa-mi pot lua de ale gurii cand mi se face foame ,,
cuvintele acestea spun foarte mult."

Cata dreptate ai draga Sia!
Sa multumim neincetat bunului Dumnezeu ca nu santem in situatia lui!!!
Cine poate sa-l ajute, s-o faca neconditionat.
Am citi intr-o carte si citez: " Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu in El (I Ioan 4,16);
"Fiecare din noi sa-si ajute aproapele ", aceasta este menirea data de Dumnezeu tuturor persoanelor create de El, nu numai unor alesi. Sa nu te astepti la o slujire rasunatoare, importanta: numara-te de pe acum printre cei ce intind o mana de ajutor semenilor lor si-ti vei da seama ca, daca ii vei adresa o vorba plina de caldura, de incurajare fratelui tau, vei prinde si tu mai mult curaj si avant pe drumul vietii tale crestine."

Maica Domnului si toti sfintii dragi sa-l acopere pe tanarul Nicolae sub sfantul ai Acoperamant si sa-i dea putere sa rabde toate problemele prin care trece din frageda pruncie!

Eu saptamana viitoare as putea merge in Sinaia sa vad la fata locului care este situatia cu acest baiat,insa as prefera sa merg insotita de cineva si nu stiu pe cine sa iau cu mine.
Astept sa vad cine din membrii forumului,care macar sunt cat de cat mai aproape sunt dispusi sa mergem impreuna pana acolo si mai apoi sa ne consultam si cu ceilalti si sa vedem ce ar fi de facut.

Nu vreau sa se astearna praful pe topicul acesta si situatia acestui tanar sa ramana in aer.Astept niste raspunsuri despre cine este deschis sa faca o mica excursie pana la Sinaia sa vedem situatia lui.
Macar o persoana ca sa nu fiu singura.Multumesc!

Sus cu topicul!
Inca astept niste raspunsuri...:)