Va intreb, la randul meu
 

Uneori am discutii, cu fiica mea cea mica, pe teme legate de credinta. Mai deunazi mi-a pus o intrebare care mi s-a parut cat se poate de interesanta si pe marginea careia am discutat foarte mult, pana cand nu am mai fost in stare sa gasim cuvintele potrivite, asa cum se intampla mai mereu atunci cand creierul nu mai este capabil sa traduca in cuvinte ceea ce simti in inima. Intrebarea suna asa: Care este de fapt raportul de determinare dintre iubire si credinta? Iubirea izvoraste din credinta sau credinta izvoraste din iubire? Va pun, la randul meu, aceasta intrebare si astept, cu interes, raspunsurile pe care sper ca le veti da.

Eu nu am ajuns sa cred in Dumnezeu decat atunci cand am inceput sa-L iubesc. Si pe masura ce am crescut in iubirea fata de El si credinta mi s-a intarit.

Nu as vedea un raport de determinare, ci mai degraba unul de comuniune: iubirea si credinta sunt inseparabile, coexista firesc impreuna, ca un intreg.

(cati ani are fiica dumneavoastra?)

Gandesc ca iubirea este cauza multor lucruri, implicit si a credintei. Din iubire am fost creati, cu iubire suntem invitati sa ne hranim sufletele noastre si pe cele ale fratilor nostri.

Dragi imi sunt cuvintele:"Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic."

Si-apoi, daca stau sa ma gandesc mai bine, primele doua porunci ale NT ne indeamna la iubire, in fapt cuprind in ele pe toate celelalte.

Pot sa fiu credincioasa unui tel, unei idei, dar nu o pot iubi. Cel mult, pot ajunge pana la idolatrie. Dar nu despre asta vorbim.

In schimb, convingandu-ma prin iubire si jertfa personala, pot ajunge usor la credinta.

Iubirea izvoraste din credinta.Intai credem ,cu teama sfanta de Dumnezeu,si apoi cu cat inaintam in credinta,din robi ne ridicam la rangul de fii ai lui Dumnezeu si apare si iubirea de fiu.Credinta lucratoare ne curata de patimi si ne dezvaluie iubirea.

In mod firesc, omul nu poate sa creada intr-un Dumnezeu pe care nu-L iubeste, precum nu poate iubi un Dumnezeu in care sa nu creada.

Dar pacatul a adus in lumea exceptia de la aceasta regula. Putem vorbi de iubire si credinta ca stari nedepline, aflate in curs de desavarsire. De aceea, putem observa o crestere, respectiv scadere, in iubire si credinta. Dar atat progresul cat si regresul au loc organic, adica le cuprinde pe amandoua.

Credinta ca Dumnezeu a dat pe Fiul Sau ca sa moara in locul nostru, pentru ca noi sa mostenim ceea ce nu meritam nicidecum, rodeste dragoste adevarata (atat pentru Binefacatorul Dumnezeu cat si pentru semenii nostri).

Dumnezeu ne-a iubit inainte ca noi sa-L iubim. Credinta in dragostea Lui face ca in inima si viata noastra sa rasara dragostea adevarata (agape).
"si dragostea stã nu în faptul cã noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul cã El ne-a iubit pe noi, si a trimis pe Fiul Sãu ca jertfã de ispãsire pentru pãcatele noastre. Prea iubitilor, dacã astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie sã ne iubim si noi unii pe altii."(1 Ioan 4:10,11)

Aceasta este si convingerea mea, Daniel. Te asigur insa ca si contraargumentele sunt foarte puternice. Am constatat lucrul asta atat in dialogul cu fie-mea, care licentiata fiind in filosofie, se pricepe al naibi de bine la argumentatie, cat si din primele interventii de aici.

Nu putem sa vorbim despre credinta si iubire, fara sa luam in consideratie fapta, care reprezinta concretizarea celor doua. In omul cazut, credinta si iubirea s-au manifestat ca doua realitati distincte, in sensul in care, asistam la situatii in care credinta nu este dublata de o iubire pe masura, iar iubirea nu este insotita de o credinta pe masura. Astfel, credinta si iubirea sunt relative in omul supus pacatului.

Fapta concreta este cea care ne da atat masura credintei, cat si a iubirii. In fapta, credinta si iubirea se arata a fi unitare. De aceea, nici credinta in sine, si nici iubirea luata in sine, nu sunt mantuitoare.

"... credinta, nadejdea, dragostea. Dar deasupra tuturora sta dragostea."

Si fariseii aveau credinta, dar nu le-a folosit la nimic fiind lipsiti de dragoste.

Hristos a inviat
 

Doamne ajuta Adrian..sa ma iertati..cat m-as stradui eu sa spun un cuvant in zadar ar fi, dar invataturile Sfintilor Parinti au si vor aveau mereu ecou.

Frumusetea bisericii noastre ortodoxe, trairea drept crestinului in acest Sfant lacas este un prilej de bucurie, aici in casa Domnului gasim cele mai frumoase raspunsuri si sufletul nostru se hraneste devenind purtator de Dumnezeu.
Cat de inaltator rosteste preotul: " Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati".

Frica de Dumnezeu

"Omul care a luat asupra sa de bunavoie insarcinarea cea grea de a strabate calea cea stramta a pazirii inimii, trebuie, inainte de toate, sa aiba frica de Dumnezeu, care este inceputul intelepciunii. In mintea lui trebuie sa fie necontenit intiparite aceste cuvinte proorocesti: Slujiti Domnului cu frica si va bucurati Lui cu cutremur(Ps. 2,11).
In scurt graind, infatisarile fricii de Dumnezeu sunt doua: daca vrei sa faci raul, atunci teme-te de Domnul si nu-l face. Iar daca vrei sa faci binele, atunci teme-te de Domnul si savarseseste-l".
Sfantul Serafim de Sarov

Credinta

"Harul se descopera dupa masura credintei si a sarguintei, dar, mai inainte de toate, cu bunavoire a Lui Dumnezeu Iisus Hristos, dupa cum spune si Sfantul Marcu :'Hristos Dumnezeu desavarsit fiind a daruit celor botezati Harul Preasfantului Duh. Acesta se decopera dupa masura implinirii poruncilor, cerandu-ne arvuna credintei'-pana vom ajunge toti la unitatea credintei, la masura varstei deplinatatii Lui Hristos (Efeseni 4, 13)".
Sfintii Calist si Ignatie Xanthopoulos

"Viata cea dreapta si credinta in Dumnezeu sunt bunele arme impotriva lor. Ei se tem asadar de postul sihastrilor, de priveghere, de rugaciune, de blandete, de linistire, de neiubire de argint, de milostenii, de buna cinstire cea intru Hristos".
Sfantul Antonie cel Mare

Dragostea

Cat de frumos spune Parintele Arsenie Papacioc: " Tipic, tipic si la inima nimic", si Sfantul Apostol Pavel: "Pe acestea trei sa le aveti: credinta, nadejdea si dragoste"..dragostea intrecandu-le pe toate.
Pentru a ajunge la dragoste, trebuie sa avem frica de Dumnezeu si credinta, 'Fericiti cei curati cu inima ca aceea vor vedea pe Dumnezeu'.

" Prezenta Harului Duhului Sfant aduce harisme, stari sfinte, cu neputinta a fi exprimate in cuvinte si ofera omului rodul Sfantului Duh, care este "iubire, bucurie, pace, blandete".

" De ar fi omul cat de intelept, si daca e lipsit de dumnezeiasca dragoste, umbla in intuneric intotdeauna".

" Dragostea intre crestini trebuie sa fie atat de mare si mai presus de fire, incat sa-i faca ceresti pe oamenii cei pamantesti".
"Dumnezeu este dragoste, si cel ce are dragoste este cu Dumnezeu si Dumnezeu este cu dansul".


Doamne ajuta Adrian, nu sunt eu vrednic sa scriu toate acestea..sa ma ierti, raspunsurile sunt mereu in biserica noastra draga, sa fim cat mai aproape de biserica otodoxa.

Dacă o luam altfel: Dumnezeu este iubire. Credinta este si ea un dar de la Dumnezeu, pentru cine vrea sa îl accepte. De ce ne rugam uneori ca sa ne intareasca Dumnezeu in credinta? Pentru ca avem nevoie de acest dar. Cred ca intai ne intalnim cu dragostea lui Dumnezeu si apoi ne punem increderea in El si nu vrea sa ne departăm apoi de Dumnezeu prin păcate.

Iubirea izvorâşte din credinţă. Credinţa este rădăcina copacului, speranţa este seva, iubirea este coronamentul.
Inversarea acestui raport poate duce la erori serioase, nu lipsite de consecinţe în plan spiritual. Asupra acestui lucru, mi-am spus părerea într-un mai vechi articol, aici:
http://sfantacruce.ro/myblog/mihnead...cole-ale-sale/

P.S.: Felicitări pentru tema şi nivelul discuţiilor cu fiica dv. Acestea sunt adevăratele bucurii: când vezi că efortul făcut în rolul de tată nu rămâne nerăsplătit.

Va intreb si eu la rindul meu ?
 

"Nu crezi tu ca Eu sint Tatal si Tatal este in Mine "( Ioan 14, 1o .) Nu stii oare ca in timp ce te rogi Tatal , Fiul si Sfintul Duh sint in tine si tu in ei ?

iubire fara credinta nu exista
 

Poate cineva sa iubeasca ceva sau pe cineva care nu exista? daca nu crezi ca Dumnezeu exista , Il poti iubi?
daca trecem de la dumnezeiesc la uman putem lua exemplul iubirii dintre doi oameni care nu s-au vazut niciodata dar isi scriu... daca nu ai crede ca la destinatia scrisorii tale se afla persoana pe care ti-o imaginezi, ai iubi-o?

Draga Adrian,
sarut-o pe fiica ta din partea mea, si spune-i asa: draga mea, nu e un
raport de determinare, e o impreuna lucrare de sprijinire si inaltare a
sufletului nostru catre Dumnezeu. Iubirea da aripile iar credinta e busola,
ancora sau steaua polara. Se ajuta reciproc, fara aripi nu poti sa zbori
si sa te inalti, fara credinta nu gasesti drumul si poti sa te ratacesti.
Dar sa nu uitati, dragii mei, de smerenie. Smerenia e unguentul ca sa
nu se gripeze motorul.
Har, smerenie si jertfa de sine.

vreau insa sa completez... mai sus vorbeam despre etapele dragostei umane insa credinta omului este determinata de Dragostea Lui Dumnezeu! Omul nu ar avea credinta daca Dumnezeu nu s-ar descoperi lui, din dragoste pentru el! Dragostea Lui Dumnezeu noi o intalnim la fiecare pas, in fiecare respiratie a noastra, dar abia cand O constientizam incepem sa credem. Deci, Dragostea Lui Dumnezeu determina credinta noastra iar credinta determina dragostea noastra de Dumnezeu!

Un parinte din Muntele Athos imi spunea ca in limba greaca sunt trei cuvinte diferite pentru dragoste: primul se refera la dragostea trupeasca, a barbatului catre femeie, al doilea la dragostea parinteasca, a parintilor catre copii si a copiilor catre parinti, iar al treilea ... Dragostea jertfa. Aceasta din urma este Dragostea Lui Dumnezeu! Mai spunea ca Dragostea Lui Dumnezeu nu este ca dragostea tatalui catre fiu pentru ca tatal isi mai cearta fiul, nici ca a bunicului catre nepot pentru ca si acesta il mai cearta ci ca a strabunicului...acea dragoste si blandete fara margini!:)

credinta, speranta, dragoste
 

Stiti de ce sunt simbolizate? Crucea simbolizeaza credinta, ancora speranta si inima dragostea. Ce frumos.

Dragii mei, ma inclin cu smerenie in fata frumusetii inimilor voastre, iar ochii mi se aburesc de o placuta emotie, chemand lacrima bucuriei vietii. Ati eliberat o parte din comorile sufletelor voastre si va multumesc pentru aceasta. Doamne cat de frumos ati scris toti! Dumnezeu sa va imbogateasca inmiit.

Asa cred eu !
 

Eu cred ca iubirea si credinta sunt acelasi lucru pentru ca iata : daca iubesc dar nu cred sunt smintitor sau smintit iar daca cred si nu iubesc nu foloseste nimanui nici mie. Iubirea si credinta sunt ca mana dreapta si mana stanga : fara oricare din ele am fi ciungi ! Totusi marea lectie trebuie sa ramana Iubirea care este mantuitoare si singura. Credinta vine singura sau doar daca ne-o trimite Domnul.

Exista o iubire pamanteasca, palida, pe care o au cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu, caci fie ea iubire de parinti, de copii, intre soti,de prieteni,daca nu este insotita de credinta in Dumnezeu,ea nu da plinatate sufletului. Este nevoie de credinta, pentru a avea iubire. Mai intai este credinta, apoi este nadejdea- care se incununeaza , asa cum spunea Sfantul Apostol Pavel, cu Dragostea. Si abia atunci poti sa spui ca nu mai traiesi tu, ci Hristos traieste in tine.