Ascultarea de parinti
 

Pana la ce varsta trebuie copilul sa asculte de parinti. Chiar tot ceea zic parintii trebuie sa faca copilul? de exemplu copilul are 19 ani si vrea sa plece in strainatate sa munceasca si parintii nu il lasa. Sau alt exemplu copilul are 24 ani si vreau sa faca o cariera in invatamant la sat. Parintii nu il lasa. Sau vrea sa se casatoreasca cu cineva si parintii nu sunt de acord. Pur si simplu tot ceea ce vrea copilul sa faca nu il lasa parintii. In schimb eie vor copilul lor sa munceasca in turism. Ca receptioner e o munca mizera in majoritatea locurilor, deoarece sefii de hoteluri, moteluri etc sunt pesti, iar turistii care se cazeaza practica turism sexual. Ce trebuie facut?

Prin "copil" eu înţeleg un minor. Ascultarea faţă de părinţi se referă la minori şi, eventual, şi la fii şi fiicele majore cât timp nu sunt la casa lor. Respectul faţă de părinţi este altceva decât ascultarea: acela trebuie avut toată viaţa, chiar şi dacă ei se zaharisesc, chiar şi după ce ei nu mai sunt în trup.

Sunt două domenii în care părinţii pot da cel mult sfaturi, dar nu pot să îşi impună punctul de vedere, invocând ascultarea. Acestea sunt: discernământul vocaţional (spre căsătorie sau spre călugărie, spre laicat sau spre preoţie) şi în general ceea ce numim "carieră", precum şi, în cazul căsătoriei, în alegerea soţului (soţiei) care trebuie să fie făcută în mod liber, având ca bază iubirea între viitorii soţi. Deci, un părinte bun va da cel mult sfaturi (criterii de orientare), dar nu se va amesteca în decizie în asemenea privinţe. Dacă o face, fiul sau fiica este liber să nu îl asculte.

În cazul dv, având în vedere vârsta deplinei înţelegeri la care sunteţi, precum şi faptul că este vorba de o materie oarecum vocaţională, sunteţi liberă să nu ascultaţi părinţii fără a comite păcat. Cu atât mai valabil este acest lucru cu cât obiecţia pe care o aduceţi practicării meseriei propuse de părinţi este de natură morală. Or, de Dumnezeu trebuie să ascultăm mai mult chiar decât de părinţii noştri naturali.

Când spun "sunteţi liberă să nu ascultaţi" înseamnă că sunteţi liberă în această privinţă, nu că sunteţi liberă să nu ascultaţi în general.

Pace şi Bine,
M.D.

Trebuie discutat cu parintii si explicat de ce gresesc sau daca lor li se pare ca nu gresesc oricum trebuie argumnetat dreptul fiecaruia de a alege! Eu stiu ca nu e pacat sa NU asculti de parinti atat timp cat te indeamna la pacat, la tot ceea ce ar putea sa vateme sufletul si sa produca ruptura de Dumnezeu!

Buna ziua!

Bun subiect! Am si eu o intrebare la aceasta tema.
Trebuie ascultat de parinti atunci cand ei pretind ca baiatul lor sa ramana in casa dupa ce se va casatori , asta in conditiile in care cei doi tineri doresc sa-si intemeieze o familie in propriul lor camin? In cazul acesta nu ne indeamna la pacat, dar se incalca altceva : nu ne este respectata dorinta de a ne cladi o familie in viziunea noastra si de a fi deplin fericiti.
De asemenea, ma intreb cam ce vina ar avea un copil daca mama il blestema?(insa fara a avea motive strasnice, ci doar din pricina unor probleme ale ei ) Nu cumva ea il indeparteaza?Parintii trebuiesc ascultati , dar cand mama este mai necuviincioasa(in special scandal), ce este de facut? Din cate stiu , blestemul de mama se leaga.Doamne fereste!Dar daca copilul este nevinovat, Dumnezeu permite asa ceva?Ca copilul sa indure o viata intreaga greutatile unui blestem? Imi cer scuze ca v-am impovarat gandurile , dar aceste intrebari ma macina.Va multumesc!

Draga mea,

In ceea ce priveste dorinta parintilor as putea spune ca se da dovada de egoism si se incalca dreptul vostru la libertate. Trebuie sa explicati foarte frumos cum stau lucrurile si fara suparare. Mama care ar trebui sa aiba inima de mama ar intelege fara probleme!

Din cate stiu, blestemul se prinde atunci cand este "indreptatit"; ex fiul o bate pe mama si mama la durere il blesteama sa fie batut si el de fii lui ca sa vada cum e; am dat un exemplu, sigur ca este de dorit ca aceste blesteme sa nu existe pentru ca sunt vatamatoare de ambele parti. Cand blestemul este fara temei se intoarce asupra celui care il rosteste! Repet, e mai bine de milioane de ori ca aceste blesteme sa nu existe!
Explicati-i mamei ca ar trebui sa se bucure de fericirea voastra ca a blestema fiul nu e bine nici pentru ea; sa nu creada cumva ca astfel se va rezolva problema si va decide sa locuiasca impreuna cu ea.
Promite-ti-i ca nu e un capat de lume, ca o vizitati, ca o ajutati, etc. dar sa va respecte acest drept mai ales daca aveti o locuinta.

E bine sa discutati cu duhovnicul ei, si daca nu are un duhovnic mergeti si discutati cu preotul din parohie sau un preot care o cunoaste, trebuie sa cunoasca macar un preot, sigur isi va schimba opinia dupa ce va discuta cu un preot si va afla implicatiile blestemului!

Si e bine foarte sa aveti un pomelnic la Psaltire intr-o manastire!

Doamne ajuta!

Eu va multumesc foarte mult pentru aceste vorbe !Numai ca problema nu este chiar asa de simpla, deoarece este foarte greu de conversat cu mama prietenului meu. Mai mult el nu mai vorbeste cu ea de cativa ani ( am incercat eu sa-l conving macar sa n-o sfideze), insa ea este cea care l-a indepartat atat pe el , cat si pe restul familiei.Nu s-a intamplat insa ca prietenul meu sa o bata(Fereasca Dumnezeu), caci firea lui este blanda, si nici sa ii arunce vorbe urate. In schimb, a preferat sa se indeparteze.
Ii dai un deget, iti ia toata mana si te mai si injoseste...asta am simtit-o eu pe pielea mea care nu am incercat decat sa o ajut. Imi spune ca ma accepta asa cum sunt eu , ca ma apreciaza,dar cand imi spun punctul de vedere , si nu este in concordanta cu al ei, imi arunca vorba ca: Ce ?Nu esti nici prima nici ultima femeie!, numai ca pe fiul ei nu l-a consultat sa vada daca intr-adevar asa gandeste si nici nu il antreneaza in discutie. Ma atrage pe mine deoparte...(lasitate din partea ei, asta s-a intamplat ultima data cand am vizitat-o, insa in felul asta m-a invatat importanta diplomatiei : eu nu trebuie sa mai accept astfel de discutii fara a fi si prietenul meu de fata)

[quote=Daniela26;263181]Pana la ce varsta trebuie copilul sa asculte de parinti. Chiar tot ceea zic parintii trebuie sa faca copilul? de exemplu copilul are 19 ani si vrea sa plece in strainatate sa munceasca si parintii nu il lasa. Sau alt exemplu copilul are 24 ani si vreau sa faca o cariera in invatamant la sat. Parintii nu il lasa. Sau vrea sa se casatoreasca cu cineva si parintii nu sunt de acord. QUOTE]


19 ani mai inteleg, cand inca e intretinut. dar la 24, cand se presupune ca incepe sa se puna pe picioarele lui, mi se pare exagerat sa faca alegeri in viata in functie de ce vor parintii.
parintii de genul asta sunt foarte egoisti, sub pretextul ca ii vor binele, ii fac mai mult rau.

Din pacate este o mama mai putin intelegatoare care incearca sa conduca viata fiului ei:17: si imi pare foarte rau ca asta este realitatea.
E foarte bine ca in discutiile pe care la ai cu ea sa fie si prietenul tau de fata, orice ai de spus sa stie si el ca sa nu intri in bucluc gen tu spui una si ea sustine alta.
Ce sa zic? Eu cred ca tebuie sa discutati amandoi cu duhovnicul vostru si sa cereti binecuvantare pentru un canon pe care sa il faceti impreuna! Puteti cere Psaltirea, Acatistul Domnului Iisus Hristos, Acatistul Duhului Sfant, Acatistul Bunei Vestiri, Al Acoperamantului Maicii Domnului etc Sunt foarte multe care imi vin acum in minte dar nu trebuie sa le citesti pe toate ci alegi dupa sufletul tau si cu binecuvantarea preotului duhovnic ai sa vezi ca va fi bine! Si sigur ca inn rugaciunile pe care le faceti o pomeniti si pe ea...

Nu trebuie ascultat de parinti cand pretind asa ceva! Vine o vreme cand copilul devine matur si fie ca se casatoreste, fie ca nu pleaca... si e parte din maturizare sa iti iei ramas bun de la parinti si sa iti asumi resposabilitatea propriei vieti.
Iar legat de blestem, cred ca raspunusul il gasesti la Doamne: Binecuvantati pe cei ce va blestema. Incercati, e dulce tare aceasta porunca. Grea, dar plina de bunatati. Stati langa Domnul, in Biserica Lui, si n-aveti de ce va teme.:1:

Cand duhovnicul ne spune ca trebuie sa facem un lucru, nu mai stam sa meditam daca este necesar sa-l implinim sau nu, ci alergam degraba sa-l implinim. Si facem asta pentru ca raspunsul sau vine ca urmare a rugaciunii facute catre Hristos. Si nimeni nu poate da un sfat mai bun decat Hristos.

Acesta este cazul in care trebuie sa facem ascultare pe deplin.

Cat ii priveste pe parinti, sa nu ne ascundem - avem parinti si parinti, unii care se jertfesc pentru copii, iar altii care isi vad doar de viata lor, uitand de cresterea lor.

Eu sunt de parere ca nu putem face ascultare fata de parinti asa cum facem fata de duhovnic, chiar si in situatiile in care parintii prin sfaturile pe care ni le dau sunt bine intentionati. Sunt multe excese facute de parinti - nu trebuie sa mananci decat asta, sa asculti asta, .... sa te casatoresti cu aceasta persoana, etc.

Ne putem consulta cu ei, dar nu putem asculta orbeste de ei. Stim din Scriptura unde ajungem atunci cand suntem calauziti de un orb. Iata de ce este important duhovnicul, el nu este orb si nu inchide niciodata ochii atunci cand te calauzeste.

Citind acest topic m-am gandit automat la ASCULTARE si la discutiile avute pe topicele despre viata monahala, totul are o legatura fantastica...iar concluzia este aceeasi...ascultarea a fost si a ramas primordiala...acum depinde de fiecare cum o intelege si cum si-o asuma, indiferent de drumul pe care si l-a ales in viata.

Eu cred ca de parinti trebuie sa se asculte toata viata, dar odata cu inaintarea in varsta si modul de a asculta se modifica, astfel incat la maturitate ascultarea tine de un profund si constient respect.
Acum insa depinde mult de parinti, de educatia primita dar si de cea dobandita (educatia la un moment dat ti-o mai faci si singur)...
Din pct meu de vedere acesta e un subiect amplu pe care sunt sigura ca fiecare il abordeaza absolut subiectiv.

Sinceritatea este cea care confera autoritate oricarui sfat venit din partea parintilor trupesti, a celor sufletesti (nasii) si a parintelui duhovniceasc (preotul duhovnic). De aceea si ascultarea ce tine de noi, trebuie sa se intemeiaze tot pe sinceritate. Trebuie sa fim sinceri cu ceilalti si cu noi insine.

Ascultarea nu are o limita temporala, un pana cand. Ea este limitata numai de consistenta relatiei, de masura in care sinceritatea si iubirea sunt prezente in ea.

parerea mea....
 

Exista din batrani o vorba :” vai de parinti care nu-si asculta copii….” …..trebuie sa existe comunicare, dialog , nu-i poti impune unui copil indiferent de varsta pe care o are sa te asculte , sa faca exact tot cei spui, ce va face el mai tarziu ca adult?......va veni la mami si la tati sa decida ei cei mai bine?
Copilul trebuie invatat de mic sa i-a decizii , parinti doar il ghideaza, v-a incerca sa-I arate unde a gresit , sa-l faca sa gandeasca, sa constientizeze ca faptele lui au responsabilitati si trebuie sa si le asume….a gresit , trebuie ajutat sa inteleaga de ce , cum , unde …..
Parerea mea ca intre copii si parinti nu trebuie sa existe acea ascultare rigida” fa cum zice mama , ca-I mai bine …..stie mama si tata cei bine ptr tine…..”….si multe alte chestii de genul acesta…..
De preot sunt de acord sa ascultam , sa facem acea ascultare care ne poate aduce vindecarea sufletului , dar trebuie sa avem grija sa spunem adevarul….ca ascultarea sa devina corecta, buna…….

Pana unde merge ascultarea fata de parinti? Daca anumite cerinte contravin invataturilor Bisericii trebuie sa ne supunem? Sa incalcam lege lui Dumnezeu sau sa dam ascultare parintilor?

Incalcand legea lui Dumnezeu avem toate sansele sa nu mai dam ascultare si parintilor, dar implinind voia Sa, primim mai multa putere de ascultare. Asa ca inainte de toate trebuie pus Dumnezeu. Nu in zadar s-a spus "cautati mai intai Imparatia Cerurilor si toate vi se vor adauga voua".

Copilul trebuie sa asculte de parinti numai in ceea ce priveste educatia si bunul simt,nu in ceea ce priveste cariera sau alegerea partenerului de viata.Eu am ascultat de parinti cand m-am inscris la un liceu cu profil matematica-fizica,desi participam la olimpiadele de limba germana si romana,iar cei patru ani de liceu au fost cosmarul vietii mele .Din fericire,dupa lungi proteste si luarea deciziei de a ma lipsi de sprijinul lor financiar,am urmat alte studii care se potriveau cu temperamentul meu,dar pierdusem deja patru ani.

Parintii trebuie sa descopere care sunt disciplinele unde copilul da semne de mai multa viata. Trebuie sa stea de vorba cu el si asa sa-l aseze pe drumul vietii. Asa este, de multe ori parintii il indreapta pe copil spre nereusita, neincredere in propriile puteri si asta nu pentru ca ii doresc raul, ci pentru ca ei considera ca daca acesta va avea parte de meseria X, nu va avea parte de probleme in viata, ca acea meserie se va cere neincetat si va fi bine platita. Dar pierd din vedere, de multe ori, ca acel copil nu are nici o inclinatie catre meseria propusa, ca acela simte ca nu va reusi niciodata sa aiba parte de reusita. In astfel de cazuri, e mai buna neascultarea, decat ascultarea de parinti.

Adrian Păunescu

Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

Cheamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.

Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.

Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviţi asa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,

Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.


Si totusi, parintii...

Cam asta cred si eu.