Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa si Massmedia (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=508)
-   -   Noutati de la Centrul de Presa Basilica (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5160)

cristiboss56 07.09.2012 18:08:01

Mănăstirea 'Alexandru Vlahuță' din județul Vaslui
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...0512986214.jpg
PS Corneliu, Episcopul Hușilor, va sluji sâmbătă, 8 septembrie 2012, la Mănăstirea 'Alexandru Vlahuță' din județul Vaslui, care îmbracă straie de sărbătoare, după cum ne informează Ziarul Lumina.

Locul ales pentru înălțarea așezământului monahal a fost sfințit la data de 6 mai 2002, la Duminica Tomii. La Biserica principală a mănăstirii, cu hramul 'Nașterea Maicii Domnului' și 'Sfântul Mare Mucenic Gheorghe', lucrările de construcție au început la data de 4 mai 2006; ele fiind în plină desfășurare până astăzi,când se execută lucrările de pictură, în interior, după vechea tradiție bizantină. Este prima biserică din Eparhia Hușilor, pictată pe exterior, în stilul frumoaselor ctitorii voievodale din Nordul Moldovei, și, poate, singura din țară cu fresce ce înfățișează doar sfinți români, de la primii martiri ai Dobrogei, până la sfinți recent canonizați - Sfinții Năsăudeni sau Binecredinciosul Voievod Neagoe Basarab.

cristiboss56 07.09.2012 18:09:57

Trei zile de sărbătoare la Biserica Talpalari din Iași
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...1529407370.jpg

Biserica 'Nașterea Maicii Domnului' - Talpalari din Iași o cinstește mâine, 8 septembrie 2012, în mod deosebit pe Născătoarea de Dumnezeu. 'Zilele Talpalari' au început aseară, cu slujba Vecerniei, urmată de Pavecernița mică. În cadrul 'Serilor Talpalari' poetul Marius Iordăchioaia a susținut conferința cu tema 'Despre oameni și demoni', după cum ne informează Ziarul Lumina.

Astăzi, de la ora 17:00, se va oficia Vecernia unită cu Litia, iar mâine dimineață, de la ora 7:00, se va săvârși Utrenia, care va fi urmată de Acatistul Nașterii Maicii Domnului și Sfânta Liturghie.

Biserica 'Nașterea Maicii Domnului' - Talpalari

Din pomelnice și din alte documente vechi rezultă că primul ctitor al bisericii cunoscută astăzi cu numele Talpalari a fost marele vistiernic Iordache Cantacuzino. Cumnat cu voievodul Vasile Lupu și sfetnic apropiat al ctitorului Mănăstirii «Sf. Trei Ierarhi» din Iași, Iordache vistiernicul înalță pe la 1640 ctitoria sa cu hramul «Nașterea Maicii Domnului», la marginea de nord a orașului.

Pictura în stil neorenascentist, realizată în 1886, cuprinde câteva tablouri de mari dimensiuni, remarcându-se scenele din pronaos: «Drumul Calvarului» (pe latura nordică) și «Iisus judecat în fața lui Pilat» (peretele de sud) .

Catapeteasma din lemn, lucrată în stil baroc, este foarte frumoasă, fiind asemănătoare cu cea de la Sucevița; are colonade albe, ornamentate cu sculpturi de lemn aurit. Ușile diaconești sunt așezate în unghi, iar aranjamentul icoanelor este cel clasic.

Zidăria exterioară a sfântului locaș este împodobită în stilul barocului constantinopolitan, asemenea altor biserici ieșene: Mitropolia veche, Sf. Teodori, Curelari. Nișe trilobate și rombice se înșiruie de jur-împrejurul edificiului, pe trei registre de dimensiuni diferite, de la soclu și până aproape de streașină.

cristiboss56 07.09.2012 18:11:51

Mănăstirea Vorona din județul Botoșani își serbează sâmbătă, 8 septembrie 2012,hramul
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...7767758757.jpg
Mănăstirea Vorona din județul Botoșani își serbează sâmbătă, 8 septembrie 2012, hramul. Slujba Sfintei Liturghii va fi săvârșită de Înalt Preasfințitul Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și de IPS Nikolaj Metodiev Sevastianov, Mitropolit de Plovdiv (Bulgaria), după cum ne informează Ziarul Lumina.

Mănăstirea Hadâmbu îmbracă în fiecare an straie de sărbătoare pe 8 septembrie. Programul liturgic va începe astăzi, la ora 13:00, cu scoaterea în procesiune a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Biserica 'Nașterea Maicii Domnului', care va fi așezată în baldachinul din incinta veche a așezării monahale. La ora 18:00 va începe Vecernia unită cu Litia în cinstea Nașterii Maicii Domnului, iar la miezul nopții se va oficia Utrenia și Ceasul I. Mâine dimineață, de la ora 8:30, se va săvârși Acatistul Maicii Domnului, care va fi urmat de Sfânta Liturghie. În jurul prânzului se va organiza agapa frățească pentru toți pelerinii. Tot mâine, de la ora 18:00, se va sluji Vecernia unită cu Litia, iar la miezul nopții se va oficia Utrenia. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va rămâne în baldachinul din incinta mănăstirii până duminică, 9 septembrie, ora 20:00. 'Hramul mănăstirii noastre este bucuria bucuriilor, sărbătoarea sărbătorilor și marea binecuvântare pentru poporul nostru român, fiindcă în această zi prăznuim Nașterea Maicii Domnului, care este Maica Vieții. Maica Domnului adună pelerinii și credincioșii de pretutindeni în rugăciune. Fiecare din cei care vin la mănăstirea noastră caută liniștea sufletului lor, prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu', a spus arhim. Nicodim Gheorghiță, starețul Mănăstirii Hadâmbu.

cristiboss56 07.09.2012 18:13:36

Hram la mănăstirea doljeană Maglavit
 
 http://www.basilica.ro/_upload/img/1...4638832082.jpg



De sărbătoarea 'Nașterii Maicii Domnului', sâmbătă, 8 septembrie 2012, Mănăstirea Maglavit din județul Dolj va îmbrăca haină de sărbătoare cu prilejul sărbătoririi hramului. Credincioșii sunt așteptați la slujbele religioase oficiate aici încă din seara zilei de vineri, când se va săvârși Privegherea. A doua zi, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei va oficia Sfânta Liturghie pe o esplanadă special amenajată în fața bisericii sfântului locaș monahal, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, după cum ne informează Gheorghe Cioiu, Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Craiovei.

Mănăstirea Maglavit a fost temeluită la data de 14 septembrie 1935, de către episcopul râmnicean Vartolomeu Stănescu. Poartă ca hramuri 'Izvorul Tămăduirii' și 'Nașterea Maicii Domnului'.

cristiboss56 07.09.2012 18:15:26

Arhiepiscopia Bucureștilor
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...5575973295.jpg
Sărbătoarea Nașterea Maicii Domnului este prilej de bucurie duhovnicească pentru mai multe parohii din Arhiepiscopia Bucureștilor care își serbează sâmbătă, 8 septembrie 2012, hramul. Credincioșii participă încă din ajun la Priveghere, iar în ziua praznicului, la Sfânta Liturghie. În ziua hramului se săvârșesc și slujbe de pomenire pentru cei adormiți, iar la sfârșit, agape frățești pentru toți credincioșii.

Praznicul Nașterea Maicii Domnului, prima mare sărbătoare a anului bisericesc început la 1 septembrie, este și primul hram al parohiei cu același nume din Drumul Taberei, de pe strada Târgu Neamț nr. 12, București. Așa cum se întâmplă în fiecare an aici când este cinstită Maica Domnului sau unul din celelalte două hramuri, 'Sfinții Împărați Constantin și Elena' sau 'Sfântul Emilian de la Durostorum', credincioșii participă la slujbele din ajun și la Sfânta Liturghie din ziua hramului, săvârșită de soborul de slujitori în frunte cu pr. paroh Constantin Țincu, după cum ne informează Ziarul Lumina. Anul acesta, slujitorii au pregătit pentru credincioși o masă a dragostei și a bucuriei frățești și pachete cu daruri. În Protoieria I Capitală își vor serba mâine hramul Parohia Bumbăcari și Parohia 'Nașterea Maicii Domnului' -Ghencea, dar și parohiile Floreasca și 'Sfânta Maria' - Herăstrău din cadrul Protopopiatului II Capitală. În Protoieria III Capitală, hramul se va serba la parohiile Zlătari și Foișor. În Protoieria Ploiești, parohiile Bătești, Blejoi, Goga, Pietroșani și Mănăstirea Pissiota; în Protoieria Câmpina: parohiile 'Nașterea Maicii Domnului' - Câmpina, Bușteni, Ghioșești, Brebu II, Tufeni II. În Protoieria Vălenii de Munte sunt mâine în sărbătoare cinci biserici, în Parohia 'Nașterea Maicii Domnului' din orașul prahovean Slănic, în Parohia Nucșoara, în Parohia Ștefești, în Parohia Valea Anei și în Parohia Vitioara de Sus, iar în Protoieria Urlați, biserica Parohiei Nucșoara, din comuna Posești.

cristiboss56 07.09.2012 18:55:22

Patriarhul Ecumenic, întâmpinat în Creta de un porumbel alb
 
Miercuri, 5 septembrie, pe când Patriarhul Ecumenic Bartolomeu își făcea intrarea în mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul din Korakies (Creta), un porumbel alb s-a așezat pe Sfânta Evanghelie ținută în mână de un preot.
Asta i-a luat pe oameni prin surprindere iar Patriarhul Ecumenic a zâmbit și s-a închinat la Sfânta Evanghelie, timp în care a porumbelul a rămas nemișcat.
Preoții pornind spre biserica mare a mănăstirii, porumbelul a zburat de pe Sfânta Evanghelie și s-a așezat pe umărul preotului apoi pe culionul său. Porumbelul a rămas acolo până când preotul a intrat în biserică și un altul l-a luat și l-a eliberat sub frumosul cer albastru al Cretei.
Această întâmplare a fost declarată de către ierarhi și de către preoți drept o „primire” a Patriarhului Ecumenic pe insula Cretei.

cristiboss56 07.09.2012 19:34:35

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 469653)
Miercuri, 5 septembrie, pe când Patriarhul Ecumenic Bartolomeu își făcea intrarea în mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul din Korakies (Creta), un porumbel alb s-a așezat pe Sfânta Evanghelie ținută în mână de un preot.
Asta i-a luat pe oameni prin surprindere iar Patriarhul Ecumenic a zâmbit și s-a închinat la Sfânta Evanghelie, timp în care a porumbelul a rămas nemișcat.
Preoții pornind spre biserica mare a mănăstirii, porumbelul a zburat de pe Sfânta Evanghelie și s-a așezat pe umărul preotului apoi pe culionul său. Porumbelul a rămas acolo până când preotul a intrat în biserică și un altul l-a luat și l-a eliberat sub frumosul cer albastru al Cretei.
Această întâmplare a fost declarată de către ierarhi și de către preoți drept o „primire” a Patriarhului Ecumenic pe insula Cretei.


http://www.doxologia.ro/sites/defaul...u-porumbel.jpg

cristiboss56 07.09.2012 19:41:22

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 469663)

http://www.doxologia.ro/sites/defaul...-porumbel1.jpg

cristiboss56 08.09.2012 22:20:56

Școală ortodoxă în Arhiepiscopia Timișoarei
 
La Timișoara s-a deschis săptămâna aceasta prima școală ortodoxă din Timișoara. Acesta este un proiect al Arhiepiscopiei Timișoarei în colaborare cu Asociația "Prologos" și oferă posibilitatea de a opta doar pentru programul "Școală după școală" adresat elevilor clasei pregătitoare și claselor I-IV, atât pe parcursul anului școlar, cât și în perioada vacanțelor școlare. Ideea centrală ce stă la baza Școlii "Antim Ivireanul" pune în valoare învățătura Sfinților Părinți, pentru ca cei mici să-și iubească familia, Biserica și pe Domnul nostru Iisus Hristos.

cristiboss56 08.09.2012 23:02:53

Crește alarmant numărul celor fără locuință în Marea Britanie
 
Cifrele făcute publice de Departamentul de Comunități și Guvernare Locală din Marea Britanie arată în 6 septembrie că s-a înregistrat o creștere a de 9 % a persoanelor fără adăpost în Anglia față de anul trecut.

Statisticile arată că 12,860 de oameni au declarat că nu au nicio locuință, însă numărul lor este mult mai mare. De asemenea, 51,640 de locuințe temporare au fost folosite în acest an.
Campbell Robb, director al organizației pentru cei fără adăpost Shelter a spus: „Este extrem de îngrijorător faptul că există atât de mulți oameni fără locuință. Într-un cuvânt, într-un singur an, 1000 de familii au rămas fără locuință față de anul trecut”.
Această realitate tragică se datorează crizei economice, recesiunii care mușcă din cei cu venituri mici, șomajului ridicat, taxelor tot mai mari pentru case etc. Există încă multe mii de familii care sunt pe marginea prăpastiei, în pericol să-și piardă casa datorită datoriilor mari la bănci sau la alte persoane.
Bisericile creștine din Marea Britanie ajută efectiv câteva zeci de mii de oameni aflați în situații disperate, însă este foarte greu de găsit o locuință celor care nu au un venit minim, mai ales că prețurile la chirii au crescu extreme de mult în ultimul an.
Cei fără locuință se află în situații extreme și datorită bolilor netratate, dependenței de droguri sau alcool, sărăciei extreme, foamei, dar și violenței urbane.

Sursa: www.ekklesia.co.uk


Ora este GMT +3. Ora este acum 08:48:51.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.