Sunt Sfinte Taine! Nu numai ceea ce ce întâmplă în biserică sunt "fapte creştineşti". Şi o masă după botez poate fi considerată tot o faptă creştinească, un mod de a-ţi împărtăşi bucuria cu cei dragi.

A petrece nu înseamnă neapărat chef, dans, horă. A petrece poate înseamna şi ocuparea/petrecerea timpului într-un anumit fel alături de cineva.

Esenţa o constituie convieţuirea în pace şi bucurie, atât în biserică cât şi în afară, a şti cum să trăieşti în armonie chiar şi la o petrecere cu dans şi multă gălăgie. Esenţa poate fi modul cum mă raportez faţă de Dumnezeu şi faţă de apropele ţinând cont de poruncile evanghelice care sunt cuprinse în porunca iubirii.

Numai cea care a pus intrebarea stie ce a vrut sa afle.
Tu ai dreptate, se poate sa fie asa pusa problema.
Eu nu stiu daca doliul interzice unei persoane a participa la o alta actiune in biserica. Totusi trebuie sa respectam si mortii.
Dar sunt situatii in care starea omului conteaza mai mult decat regula bisericeasca. In sensul ca si daca nu este interzis un lucru, daca persoana nu poate, nu poti s-o fortezi.

Si daca voi spuneti ca ai voie sa faci fapte crestinesti in biserica cand ti-a murit cineva, mai ales daca era o persoana apropiata (mama, tata, sot, copil), mie nu mi se pare corect. Adica nu stiu, inseamna ca nu ne pasa de cel decedat. Nu avem durere, nimic.
Eu n-as putea si nici n-as cere altuia sa faca asta.

Si sa spunem ca cei in cauza vor sa serbeze totusi cumva evenimentul, macar cu o masa la restaurant. Ei sunt in voie buna si trebuie totusi sa respecte nasii care sunt tristi. Cumva nu este in regula.

Stiu un caz cand o persoana in doliu a fost invitata la o nunta si a fost aiurea. Ea in negru, cu tristetile ei nu s-a simtit bine, lumea din jur putin deranjata in veselia lor.

@ofemeie, poate e putin tarziu sfatul, tinand cont de postul initial

Eu as privi putin lucrurile putin altfel, poate dintr-o perspectiva mai optimista, putin altfel decat tine.

Ti-as recomanda sa faci cateva lucruri importante pentru tine si pentru viata ta.


1. Trebuie sa te apropii de Dumnezeu. Sa stii ca Dumnezeu este fundamentul, temelia vietii noastre.
Toti vor pleca de langa noi, Dumnezeu ramane langa noi intreaga viata. Nimic fara Dumnezeu in viata asta, altfel cadem in gropi mari din care nu mai iesim deloc.
Sa te duci sa te inchini in fiecare saptamana la o Biserica e suficient, dar sa incepi sa faci asta in fiecare saptamana. Si usor usor aduna cate putin la asta.


2. Fa rugaciune catre Dumnezeu si cere ajutor pentru tine si pentru copilul tau.
Draga mea, ai o viata in fata, o viata frumoasa.
Legat de sotul tau, sa stii ca toti oamenii suntem slabi, eu unul nu l-as judeca prea mult. Barbatii sunt extrem de slabi, asta e firea lor. Daca a fost si departe de tine...

Eu ti-as zice sa te rogi 40 de zile unui sfant drag tie, eu ti-as zice sfantului Spiridon, citeste Acatistul lui, si roaga-l daca se poate face ceva sa te ajute, daca nu sa te ajute sa-ti refaci viata. Si du-te la biserica in timpul asta. Si Dumnezeu o sa te ajute.

3. Ai o viata frumoasa in fata. Daca omul acela a decis lucrul asta pentru el, trebuie sa poti continua fara el.
Eu iti zic ca poti sa gasesti oameni deosebit de frumosi, poate mai seriosi, cu care sa ai o viata cum nu poti sa crezi.

O sa fie toate bine, ridica-te putin si tu, si cere si de la Dumnezeu sa te ajute, si lucrurile vor fi frumoase.

Cununia este o taina a Bisericii, dar se refera la binecuvantarea unei legaturi lumesti(trupesti), pe cand botezul este o taina dumnezeiasca fereritoare la intrarea unui suflet in imparatia lui Dumnezeu.
Prin urmare, cununia s-ar putea sa aduca atingere doliului, dar botezul nicidecum, deoarece botezul are toate prioritatile si derogarile posibile.

@Ovidiu.B Ma raportez la istorie si la stramosii nostrii care aveau o credinta de 1000 de ori mai mare ca noi.
Normal in sensul ca era ceva obisnuit ptr. romanii din trecut sa aibe hore; iar Biserica nu era impotriva acestui obicei, din contra. De exemplu, la hore se cunosteau viitorii miri - supravegheati de parinti. Nu erau spectacol, cum sunt astazi; erau parte din viata fiecarui roman. Asa cum majoritatea romanilor (aici ma refer la barbati) stiau un instrument muzical, deobicei fluierul/naiul; sau stiau sa sculpteze in lemn.

Dacă e taină, cum poate să aibă de-a face doar cu trupul? Mirii care se unesc „în Hristos și în Biserică” o fac doar trupește/lumește? Sufletele unde și le lasă? În duh nu participă?

Nu. Ca n-auzi ca s-a dat drumul, ura!!!, la desfranare?

Deci, dintre cele sapte Taine (sapte: am zis bine ?) unele sunt ale Bisericii, iar altele sunt dumnezeiesti ? Pe ce criterii le putem deosebi ?

Bucuria duhovniceasca a nasitului e diferita de bucuria lumeasca. Cu atat mai mult e diferita de tristetea lumeasca.
Si inca, bucuria duhovniceasca e leac bun pentru nefericirea lumeasca.


P.S. Sophia, poate iti va suna un pic straniu: simtamintele lumesti si cele duhovnicesti nu sunt de aceeasi natura, nici nu au "loc" in aceleasi camari ale mintii.
Casa sufletului e mai mare decat credem, desi incaperile ei comunica prin coridoare secrete, mai mult sau mai putin intortocheate.
Ce-ai zice daca ti-as spune ca, la propriu, locul unde se petrec intamplarile duhovnicesti (de pilda bucuria Botezului) e pe fundul unui mare ocean, intr-un castel nemaivazut pe pamant dar asemanator cu acelea desenate in cartile de povesti pentru copii? E un castel pazit de un capcaun si de mama lui si, ca sa scapi de acolo, musai tre sa tai din picior cate o halca de carne pe care sa o pui in cioc, la rastimpuri, gheonoaiei...

Poate ca ai dreptate.
Dar nu inteleg notiunile. Eu sunt doar un om.
Ce inseamna pentru tine bucurie sau tristete duhovniceasca?
Cum le percepi adica si cum se diferentiaza de cele lumesti?

Eu nu inteleg asta.
Eu stiu ca daca mi-ar muri cineva drag mi-ar trebui un pic de timp. N-as putea sa ma duc o vreme sa ma bucur, sa petrec, sa ma bucur (indiferent de cel fel).
Mi-ar trebui timpul asta si respectul fata de fiinta pierduta.
Si asta ar in acelasi timp si respect pentru fiinta draga pe care o botez/cunun. Sa ma duc acolo cu sufletul usor si cu gandul numai la ceea ce fac atunci.