Predica la Duminica slabanogului de la Vitezda
 

O scriu si pe asta, pentru ca este una din pildele cele mai dragi mie din scripturi.
A nu avea Om...Cel de la Vitezda era asa de peste 20 ani.
Inseamna multe: a nu avea omul la situatie de nevoie, a fi singur, a nu avea ajutor.
Ieri s-a vorbit la predica despre Om, prietenie, singuratate. Iata pe scurt ideile:
1. Omul de la Vitezda nu avea Om sa-l ajute sa se vindece. Fie el ruda, sau prieten care sa-l ajute in situatia de boala trupeasca sau duhovniceasca.
Si toti trecem prin asemenea situatii.
2. Singuratatea este f.grea si apasatoare si este de multe feluri: lipsa de rude, prieteni, necasatorit sau despartit/vaduv, singuratate in lume straina, singuratate la batranete.
Singuratatea nu este rea numai prin lipsa trupeasca a omului ci si prin cea sufleteasca.
3. Prietenia si iubirea de oameni este f.importanta. Sa nu lasam oamenii singuri, sa le fim Om.

Da Sophia, este foarte important cel de langa noi. Nu intamplator Mantuitorul a spus ca ajutorul dat celui de langa noi este un ajutor dat lui Hristos. El a legat mantuirea de semnul nostru.

Referitor la aceasta duminica, exista si un alt aspect care merita atentie. S-a spus ca in urma tulburarii apei, doar un om se facea sanatos. Am cautat explicatii in acest sens. Cele gasite de mine se rezuma la doua raspunsuri: in vechime vorbim de nedeplinatatea harului, acum sunt toti vindecati prin Hristos, iar un alt raspuns ar fi ca acea coborare in scaldatoare era chipul botezului, ca n-avem voie niciodata sa botezam doi oameni deodata, ci numai unul. Insa, din cate stiu, se pot boteza doi copii deodata.

Exista pericolul de a uita de Dumnezeu asteptand omul. Un semen nu ne va putea oferi tot ceea ce avem noi nevoie si, prin urmare, asteptarea noastra se va arata intrucatva zadarnica. De aceea, toata nadejdea trebuie sa ne-o punem in Dumnezeu, singurul in masura sa ne vindece atat sufletul, cat si trupul.

Cum spune Costel, este minunata slujirea aproapelui, intrucat daca facem bine aproapelui, lui Hristos facem. Dar acest lucru ne angajeaza in primul rand pe noi, sa savarsim binele avand constiinta acestui fapt. Iar acest lucru mi se pare un lucru extrem de greu. Impietrirea inimii face sa nu-L putem vedea pe Hristos in orice om aflat in suferinta.

Ai dreptate....Intradevar singuratatea este f dureroasa cand nu ai macar un prieten adevarat la care sa poti apela si atunci ma gandesc ca singurul prieten adevarat este Iisus si familia Am fost si eu la biserica cand sa citit predica aceasta si mie imi place f mult Parintele a tinut o predica f frumoasa, spunea ca slabanogul din predica era trist., cati nu sunt si in ziua aceasta in situatia lui, dar mereu sunt cu zambetul pe buze Cuvintele acestea mi-au intrat in suflet adanc:)

Sa nu lasam oamenii singuri, sa le fim Om.
 

Mi-a placut foarte mult zicerea asta, Sophia.
Asa sa facem, sa ne ajute Dumnezeu. :63:

Un raspuns la intrebarea mea, l-am gasit la Parintele Constantin Coman. El spune in acest sens, ca pana la Intrupare, interventiile lui Dumnezeu sunt episodice, izolate, spectaculoase, in comparatie cu ceea ce avea sa se intample dupa Inaltarea Sa si pogorarea Sfantului Duh. Daca pana la Intrupare, oamenii asteptau interventiile rare si extraordinare ale lui Dumnezeu, dupa Intrupare, El devine o permanenta accesibila oricand. Biserica este o scaldatoare Vitezda, dar care nu mai functioneaza dupa principiul coborarii episodice a ingerului, ci dupa principiul prezentei si intalnirii directe cu Hristos.