Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa si Massmedia (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=508)
-   -   Noutati de la Centrul de Presa Basilica (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5160)

cristiboss56 01.01.2017 22:22:57

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a proclamat în mod oficial, în prima zi a anului, 01 ianuarie 2017, după slujba de Te Deum, anul 2017 drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal și Secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a citit actul oficial de proclamare, pe care îl prezentăm în cele ce urmează:



Proclamarea anului 2017 în Patriarhia Română ca „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”

(Catedrala Patriarhală, duminică, 1 ianuarie 2017)



În ședințele sale de lucru din 28-29 octombrie 2015, 25 februarie 2016 și 16 decembrie 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât:

declară anul 2017 ca „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești” și „Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” în Patriarhia Română;
aprobă programul-cadru național bisericesc, care va fi adus la cunoștința eparhiilor, în vederea realizării proiectului liturgic, cultural și mediatic intitulat „2017: Anul omagial al iconarilor și al pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” în Patriarhia Română;
aprobă ca figuri emblematice ale anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești pe Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, Sfântul Ioan Damaschin și Sfântul Teodor Studitul;
aprobă ca, în toate instituțiile bisericești centrale și eparhiale, precum și în seminariile teologice și facultățile de teologie ortodoxă, să se ia măsurile necesare pentru a ilustra programul-cadru național bisericesc intitulat „2017: „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”, prin acțiuni și manifestări locale (media, publicistice, conferințe, întruniri, simpozioane și seminarii pastorale, teologice, catehetice, duhovnicești), prin contribuția ierarhilor, a profesorilor de teologie, a preoților, monahilor și monahiilor, precum și a altor specialiști;
aprobă ca, la Conferința pastoral-misionară semestrială din primăvara anului 2017, să se trateze tema „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești”, iar la Conferința pastoral-misionară semestrială din toamna anului 2017 să se trateze tema „Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”, cu posibilitatea aprofundării acestora și la conferințele preoțești administrative lunare pe care le va stabili fiecare eparhie, precum și în cadrul cercurilor pastorale;
aprobă diploma anului omagial 2017, care să fie oferită celor merituoși în realizarea, apărarea și promovarea sfintelor icoane;
aprobă imprimarea medaliei comemorative „Justinian Patriarhul” și a diplomei „Justinian Patriarhul”, care să fie oferite celor care au contribuit la organizarea și promovarea anului 2017 în Patriarhia Română ca an comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului;
Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române va prezenta evenimentele referitoare la Anul omagial și comemorativ – 2017 în Patriarhia Română.


Președintele Sfântului Sinod

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

cristiboss56 01.01.2017 23:22:56

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit la Slujba ce se săvârșește în noaptea trecerii dintre ani (2016-2017), la Catedrala patriarhală:

Slujba ce se săvârșește în noaptea trecerii dintre ani este mulțumire sau recunoștință pentru binefacerile pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra noastră în anul care s-a încheiat și rugăciune pentru ca Dumnezeu să biencuvinteze cununa anului ce a sosit[1]. Totodată, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos care se rostește în cadrul acestei slujbe arată importanța sfințirii timpului vieții noastre, prin chemarea numelui mântuitor al Domnului Iisus Hristos, Creatorul lumii și Împăratul veacurilor (cf. Fapte 1, 7; și Evrei 1, 2).

Timpul este modul de existență al creaturii, iar veșnicia este modul de existență a lui Dumnezeu. Însă, Biserica Ortodoxă n-a definit timpul și eternitatea ca diametral opuse. Astfel, timpul și eternitatea, nefiind în relație de opoziție, deși distincte, pot comunica, iar aceasta constituie premisa pentru posibilitatea coborârii lui Dumnezeu în timp și a participării oamenilor la viața veșnică. Timpul este concretizarea trecerii sau a înaintării persoanelor umane spre plenitudinea vieții spirituale a Persoanelor divine ale Preasfintei Treimi. Faptul că înaintarea omului de la chip la asemănarea cu Dumnezeu prin dobândirea sfințeniei trebuie să se realizeze sub spectrul timpului, arată că timpul are un conținut pozitiv. În acest sens, Părinte Dumitru Stăniloae sublinia că timpul este pentru noi intervalul în care Dumnezeu așteaptă răspunsul omului la oferta iubirii Sale [2].

Valoarea timpului se descoperă plenar în Persoana Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru a mântui omenirea de păcat și de moarte, adică pentru a da omului posibilitatea dobândirii vieții veșnice.

Domnul Hristos, ca Dumnezeu și om, trăiește deodată eternitatea și timpul. În Iisus Hristos timpul oferă creștinului posibilitatea participării la viața veșnică. Iar acest timp al mântuirii sau al unirii omului cu Dumnezeu ni se oferă în Biserica lui Hristos, ca timp transfigurat, sfințit și împlinit, mai ales prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului Hristos, care ni se dăruiesc în Sfânta Euharistie „spre iertarea păcatelor și spre viața de veci”.

Biserica menține cumpăna și comuniunea între timp și veșnicie, fiind în istorie icoană sau arvună a vieții veșnice din Împărăția cerurilor. În aceste sens, în cultul Bisericii Ortodoxe, fiecare an este „anul mântuirii”, iar fiecare sărbătoare este comuniunea credincioșilor cu „vremea aceea”, adică o trăire aievea a evenimentelor săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos în istorie, precum și comuniunea credincioșilor cu sfinții din toate timpurile. Expresiile liturgice indică mereu un prezent spiritual continuu al evenimentelor săvârșite în trecut pentru mântuirea lumii. De aceea, în fiecare an cântăm și „Hristos Se naște”, nu doar „Hristos S-a născut”!, iar în rugăciunile de la împărtășire, noi cerem Domnului Iisus Hristos: „Cinei Tale, celei de Taină, astăzi, Fiul lui Dumnezeu părtaș mă primește…” .

Totodată, folosirea sfintelor icoane în cultul ortodox, ca de altfel și a sfintei cruci și a altor simboluri liturgice sfinte, subliniază și mai mult prezența Persoanei lui Hristos și sfinților Săi din toate timpurile în Biserica Sa, prin lucrarea Duhului Sfânt.

În acest sens, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017 drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești în Patriarhia Română.

Icoana amintește Bisericii că Hristos este prezent în mijlocul ei, până la sfârșitul veacurilor, potrivit făgăduinței Sale: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20). Cu alte cuvinte, deși înălțat la ceruri, Hristos Cel răstignit și înviat este tainic prezent acolo unde numele Său este chemat (cf. Matei 18, 20). Iar această simțire a iubirii lui Dumnezeu pentru noi trezește în noi sentimentul de recunoștință și de laudă aduse lui Dumnezeu, pe care le-am exprimat și la slujba din această noapte, la trecerea dintre ani.

Dacă icoana ne îndeamnă să fim închinători lui Hristos, Sfânta Euharistie ne face purtători de Hristos (cf. Ioan 6, 56-57). Astfel, în Biserică, creștinii devin, prin lucrarea Sfântului Duh în Sfintele Taine și în toată viața lor, icoane vii ale lui Hristos în lume și în Împărăția cerurilor, în măsura în care iubirea și sfințenia lui Hristos sunt prezente în ei și se arată în iubirea lor față de Dumnezeu și față de aproapele. În această privință, sfinții sunt icoanele cele mai vii ale lui Hristos. De aceea, când Biserica cinstește pe sfinți, ea preamărește, de fapt, lucrarea și prezența harică a lui Hristos în ei (cf. 2 Tesaloniceni 1, 10-12).

În acest sens, anul 2017 este proclamat în Patriarhia Română și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. Alături de personalitatea Patriarhului Justinian vor fi evocate, în anul 2017, chipuri de ierarhi, preoți și mireni din toate eparhiile, care au mărturisit și apărat credința ortodoxă în Hristos în timpul regimului comunist (prin înțelepciune și tact pastoral, prin curaj și fermitate în transmiterea credinței, prin mărturisire jertfelnică în timp de prigoană sau detenție).

cristiboss56 02.01.2017 01:05:18

continuare
 
Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 639539)
Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit la Slujba ce se săvârșește în noaptea trecerii dintre ani (2016-2017), la Catedrala patriarhală:

Slujba ce se săvârșește în noaptea trecerii dintre ani este mulțumire sau recunoștință pentru binefacerile pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra noastră în anul care s-a încheiat și rugăciune pentru ca Dumnezeu să biencuvinteze cununa anului ce a sosit[1]. Totodată, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos care se rostește în cadrul acestei slujbe arată importanța sfințirii timpului vieții noastre, prin chemarea numelui mântuitor al Domnului Iisus Hristos, Creatorul lumii și Împăratul veacurilor (cf. Fapte 1, 7; și Evrei 1, 2).

Timpul este modul de existență al creaturii, iar veșnicia este modul de existență a lui Dumnezeu. Însă, Biserica Ortodoxă n-a definit timpul și eternitatea ca diametral opuse. Astfel, timpul și eternitatea, nefiind în relație de opoziție, deși distincte, pot comunica, iar aceasta constituie premisa pentru posibilitatea coborârii lui Dumnezeu în timp și a participării oamenilor la viața veșnică. Timpul este concretizarea trecerii sau a înaintării persoanelor umane spre plenitudinea vieții spirituale a Persoanelor divine ale Preasfintei Treimi. Faptul că înaintarea omului de la chip la asemănarea cu Dumnezeu prin dobândirea sfințeniei trebuie să se realizeze sub spectrul timpului, arată că timpul are un conținut pozitiv. În acest sens, Părinte Dumitru Stăniloae sublinia că timpul este pentru noi intervalul în care Dumnezeu așteaptă răspunsul omului la oferta iubirii Sale [2].

Valoarea timpului se descoperă plenar în Persoana Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru a mântui omenirea de păcat și de moarte, adică pentru a da omului posibilitatea dobândirii vieții veșnice.

Domnul Hristos, ca Dumnezeu și om, trăiește deodată eternitatea și timpul. În Iisus Hristos timpul oferă creștinului posibilitatea participării la viața veșnică. Iar acest timp al mântuirii sau al unirii omului cu Dumnezeu ni se oferă în Biserica lui Hristos, ca timp transfigurat, sfințit și împlinit, mai ales prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului Hristos, care ni se dăruiesc în Sfânta Euharistie „spre iertarea păcatelor și spre viața de veci”.

Biserica menține cumpăna și comuniunea între timp și veșnicie, fiind în istorie icoană sau arvună a vieții veșnice din Împărăția cerurilor. În aceste sens, în cultul Bisericii Ortodoxe, fiecare an este „anul mântuirii”, iar fiecare sărbătoare este comuniunea credincioșilor cu „vremea aceea”, adică o trăire aievea a evenimentelor săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos în istorie, precum și comuniunea credincioșilor cu sfinții din toate timpurile. Expresiile liturgice indică mereu un prezent spiritual continuu al evenimentelor săvârșite în trecut pentru mântuirea lumii. De aceea, în fiecare an cântăm și „Hristos Se naște”, nu doar „Hristos S-a născut”!, iar în rugăciunile de la împărtășire, noi cerem Domnului Iisus Hristos: „Cinei Tale, celei de Taină, astăzi, Fiul lui Dumnezeu părtaș mă primește…” .

Totodată, folosirea sfintelor icoane în cultul ortodox, ca de altfel și a sfintei cruci și a altor simboluri liturgice sfinte, subliniază și mai mult prezența Persoanei lui Hristos și sfinților Săi din toate timpurile în Biserica Sa, prin lucrarea Duhului Sfânt.

În acest sens, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017 drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești în Patriarhia Română.

Icoana amintește Bisericii că Hristos este prezent în mijlocul ei, până la sfârșitul veacurilor, potrivit făgăduinței Sale: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20). Cu alte cuvinte, deși înălțat la ceruri, Hristos Cel răstignit și înviat este tainic prezent acolo unde numele Său este chemat (cf. Matei 18, 20). Iar această simțire a iubirii lui Dumnezeu pentru noi trezește în noi sentimentul de recunoștință și de laudă aduse lui Dumnezeu, pe care le-am exprimat și la slujba din această noapte, la trecerea dintre ani.

Dacă icoana ne îndeamnă să fim închinători lui Hristos, Sfânta Euharistie ne face purtători de Hristos (cf. Ioan 6, 56-57). Astfel, în Biserică, creștinii devin, prin lucrarea Sfântului Duh în Sfintele Taine și în toată viața lor, icoane vii ale lui Hristos în lume și în Împărăția cerurilor, în măsura în care iubirea și sfințenia lui Hristos sunt prezente în ei și se arată în iubirea lor față de Dumnezeu și față de aproapele. În această privință, sfinții sunt icoanele cele mai vii ale lui Hristos. De aceea, când Biserica cinstește pe sfinți, ea preamărește, de fapt, lucrarea și prezența harică a lui Hristos în ei (cf. 2 Tesaloniceni 1, 10-12).

În acest sens, anul 2017 este proclamat în Patriarhia Română și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. Alături de personalitatea Patriarhului Justinian vor fi evocate, în anul 2017, chipuri de ierarhi, preoți și mireni din toate eparhiile, care au mărturisit și apărat credința ortodoxă în Hristos în timpul regimului comunist (prin înțelepciune și tact pastoral, prin curaj și fermitate în transmiterea credinței, prin mărturisire jertfelnică în timp de prigoană sau detenție).

Așadar, timpul sfânt al Bisericii este prin excelență timpul întâlnirii oamenilor cu Dumnezeu și cu sfinții Săi, întâlnire care însă implică răspunsul nostru la iubirea lui Dumnezeu prin rugăciune și prin iubire milostivă arătată aproapelui nostru (cf. I*Ioan*4, 20). Cu alte cuvinte, sfințirea fiecărui om presupune folosirea timpului prezent ca*timp de unire cu Dumnezeu Cel Sfânt, prin rugăciune, viață sfântă și fapte de milostenie, dar mai ales prin împărtășirea cu Sfânta Euharistie, care este arvuna vieții veșnice din Împărăția lui Dumnezeu.

Să privim cu încredere și optimism, dar și cu responsabilitate fiecare clipă a vieții prezente, prețuind-o ca pe o șansă divină a ridicării noastre din păcate prin pocăință și ca șansă de rodire și valorificare a darurilor primite de la Dumnezeu, ca timp de înmulțire a talanților, prin binele pe care-l săvârșim în timpul vieții pe pământ.

Hristos Domnul, Împăratul veacurilor, să vă dăruiască tuturor celor care ați venit la biserică să vă rugați împreună cu noi, la cumpăna trecerii dintre ani, sănătate și pace, precum și bucuria sfințirii timpului ca timp al mântuirii, să binecuvânteze familiile și activitățile dumneavoastră, spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire.

Să trăiți întru mulți și fericiți ani!

*

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

cristiboss56 02.01.2017 19:18:07

http://vstore.doxologia.ro/sites/def...ricile_1_0.mp4

cristiboss56 02.01.2017 19:22:16

http://vstore.doxologia.ro/sites/def...muniunea_1.mp4

cristiboss56 02.01.2017 19:26:02

http://vstore.doxologia.ro/sites/def...iu_creta_p.mp4

cristiboss56 02.01.2017 21:37:24

Trecerea în Noul An 2017 a fost întâmpinată cu bucurie și emoție și de românii din Ungaria. În Ziua de Anul Nou a fost săvârșită Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală din Giula de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria.

La Sfânta Liturghie, la fel ca și la slujba din Ajun, de la cumpăna dintre ani, săvârșită tot în Catedrală, au participat mulți credincioși, atât din Giula, cât și turiști aflați în trecere prin acest oraș, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Sfânta Liturghie de Anul Nou a fost urmată și de o slujbă de Te Deum, săvârșită în semn de mulțumire adusă Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra clerului și poporului dreptmăritor român din Ungaria în anul care a trecut, dar și pentru a-I cere să binecuvinteze cununa Anului Nou 2017. Copiii și credincioșii care s-au pregătit au fost împărtășiți cu Sfintele Taine, la momentul rânduit.

În cuvântul său, ierarhul a vorbit despre semnificația multiplă a acestei Sărbători, care între altele ne arată înțelepciunea, proveniența și paternitatea dumnezeiască a Domnului nostru Iisus Hristos.

Model în acest sens poate fi și Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, sărbătorit în toate Bisericile Ortodoxe din lume în cea dintâi zi a anului, pe care chemându-l în rugăciunile noastre, vom simți cu adevărat puterea lui Dumnezeu și ajutorul Sfinților Săi în viața noastră și a tuturor celor dragi nouă.

Au fost, de asemenea, felicitați, toți cei care s-au învrednicit a purta numele Sfântului Ierarh Vasile, iar la final a fost adresată tuturor tradiționala urare de An Nou fericit! și La mulți ani!

cristiboss56 02.01.2017 22:29:21

Biserica are un An Nou Bisericesc care începe la 1 septembrie. Anul Nou civil începe la 1 ianuarie. Acum, la început de an, ne gândim ce am realizat în anul care a trecut și ne propunem noi realizări în anul în care am intrat. E bine ca noi mai întâi să facem bilanțul realizărilor duhovnicești și mai puțin a celor materiale, pentru că în fața lui Dumnezeu nu contează cât am adunat în jurul nostru, ci cât de multe bogății spirituale am adunat în sufletul nostru. În aceste zile ne gândim dacă am fost în anul 2016 mai evlavioși, milostivi, buni decât în 2015. Îl rugăm pe Dumnezeu, așa cum am făcut și la miezul nopții, să ne ajute să devenim mai apropiați de El și de semenii noștri în Anul Nou în care am intrat, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire.

La final, Părintele românilor ortodocși de pretutindeni le-a transmis urări celor care își sărbătoresc astăzi ziua onomastică: Tururor celor care poartă numele de Vasile, Vasilica și derivate le dorim Ani mulți cu sănătate și multă pace în suflet, bucurie și ajutor de la Dumnezeu.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala Nicolae Lungu a Patriarhiei Române la Sfânta Liturghie, iar la Slujba Utreniei de Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale.

După Sfânta Liturghie a fost oficiată o slujbă de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El în anul care a trecut.

cristiboss56 02.01.2017 22:33:19

În cuvântul rostit după proclamarea Anului omagial 2017 în Patriarhia Română, Patriarhul României le-a vorbit în 1 ianuarie 2017 credincioșilor prezenți la Catedrala Patriarhală despre importanța cinstirii sfintelor icoane.

Dacă icoana ne îndeamnă să fim închinători lui Hristos, Sfânta Euharistie ne face purtători de Hristos, a spus Preafericirea Sa.

Astfel, în Biserică, creștinii devin prin lucrarea Sfântului Duh în sfintele taine și în viața lor icoane vii ale lui Hristos în lume și în Împărăția Cerurilor în măsura în care iubirea și sfințenia lui Hristos sunt prezente în ei și se arată în iubirea lor față de Dumnezeu și față de aproapele. În această privință, sfinții sunt icoanele cele mai vii ale lui Hristos. De aceea, când Biserica cinstește pe sfinți ea preamărește de fapt lucrarea și prezența harică a lui Hristos în ei. În acest sens, anul 2017 este proclamat în Patriarhia Română și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismului. Alături de personalitatea Patriarhului Justinian, vor fi evocate în anul 2017 chipuri de ierarhi, preoți și mireni din toate eparhiile care au mărturisit și apărat credința ortodoxă în timpul regimului comunist.

Cinstirea sfintelor icoane, mai adaugă Părintele Patriarh, are ca scop mărturisirea dreptei credințe.

În primul rând, icoana ne arată iubirea lui Dumnezeu pentru oameni și dorința Lui de a ne împărtăși viața veșnică, eliberându-ne de păcate care ne separă de Dumnezeu și de moarte. În Biserică ni se dăruiește înfierea în Hristos prin botez și arvuna învierii în Hristos la sfârșitul veacurilor. Totodată, icoana sfinților ne cheamă la sfințenie. Sfinții sunt dascăli, pilde de urmat și rugători pentru noi. Ei cunosc greutățile vieții creștine într-o lume care adesea este ostilă lui Dumnezeu. Ei au cunoscut prigoane, au trecut prin suferințe. Iubirea lui Hristos s-a făcut prezentă în ei și le-a dat putere să treacă peste toate necazurile și ispitele. De aceea, sfinții nu sunt numai modele morale care trebuie imitate din exterior, ci sunt rugători pentru noi și împreună cu noi. Noi săvârșim Sfânta Liturghie împreună cu îngerii și cu sfinții din toate timpurile. De aceea, sfintele icoane ne cheamă la sfințenie, comuniune, la a iubi Biserica lui Hristos din toate timpurile, la a păstra unitatea liturgică.

În timpul comunismului foarte mulți clerici și mireni au suferit ca urmare a mărturisirii credinței. Aceștia, dar și bunicile și părinții copiilor care le-au insuflat acestora credința creștină vor fi amintiți în anul în curs.

Cinstirea celor care au pătimit pentru Hristos în comunism într-un regim ateu ostil Bisericii este nu numai o datorie morală, ci este și un izvor de inspirație să vedem cum în timpuri grele sute de preoți au fost chinuiți și trimiși în închisori, dar și-au păstrat credința. De asemenea, mulți credincioși mireni au suferit pentru că erau creștini și au mărturisit credința. Între apărătorii ortodoxiei se află bunicile și mamele, părinții simpli, dar credincioși. Deși copiii învățau la școală că nu există Dumnezeu, bunicile și părinții copiilor, împreună cu preoții slujitori ai Bisericii, i-au învățat pe copii să se roage, să iubească pe Hristos, să sărute sfintele icoane, să se împărtășească. De aceea, deși nu s-a predat religia în școli, în anul 1989 când a avut loc Revoluția din decembrie, mulți copii și tineri au îngenuncheat și au rostit rugăciunea «Tatăl nostru» și s-au însemnat cu semnul Sfintei Cruci. De unde au învățat ei acestea? Din familia credincioasă, precum și de la Biserică. De toți acești mărturisitori ai ortodoxiei în timpul comunismului ne vom aminti cu evlavie, respect și prețuire în anul în care am intrat, a mai explicat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

cristiboss56 02.01.2017 22:43:53

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 639690)
În cuvântul rostit după proclamarea Anului omagial 2017 în Patriarhia Română, Patriarhul României le-a vorbit în 1 ianuarie 2017 credincioșilor prezenți la Catedrala Patriarhală despre importanța cinstirii sfintelor icoane.

Dacă icoana ne îndeamnă să fim închinători lui Hristos, Sfânta Euharistie ne face purtători de Hristos, a spus Preafericirea Sa.

Astfel, în Biserică, creștinii devin prin lucrarea Sfântului Duh în sfintele taine și în viața lor icoane vii ale lui Hristos în lume și în Împărăția Cerurilor în măsura în care iubirea și sfințenia lui Hristos sunt prezente în ei și se arată în iubirea lor față de Dumnezeu și față de aproapele. În această privință, sfinții sunt icoanele cele mai vii ale lui Hristos. De aceea, când Biserica cinstește pe sfinți ea preamărește de fapt lucrarea și prezența harică a lui Hristos în ei. În acest sens, anul 2017 este proclamat în Patriarhia Română și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismului. Alături de personalitatea Patriarhului Justinian, vor fi evocate în anul 2017 chipuri de ierarhi, preoți și mireni din toate eparhiile care au mărturisit și apărat credința ortodoxă în timpul regimului comunist.

Cinstirea sfintelor icoane, mai adaugă Părintele Patriarh, are ca scop mărturisirea dreptei credințe.

În primul rând, icoana ne arată iubirea lui Dumnezeu pentru oameni și dorința Lui de a ne împărtăși viața veșnică, eliberându-ne de păcate care ne separă de Dumnezeu și de moarte. În Biserică ni se dăruiește înfierea în Hristos prin botez și arvuna învierii în Hristos la sfârșitul veacurilor. Totodată, icoana sfinților ne cheamă la sfințenie. Sfinții sunt dascăli, pilde de urmat și rugători pentru noi. Ei cunosc greutățile vieții creștine într-o lume care adesea este ostilă lui Dumnezeu. Ei au cunoscut prigoane, au trecut prin suferințe. Iubirea lui Hristos s-a făcut prezentă în ei și le-a dat putere să treacă peste toate necazurile și ispitele. De aceea, sfinții nu sunt numai modele morale care trebuie imitate din exterior, ci sunt rugători pentru noi și împreună cu noi. Noi săvârșim Sfânta Liturghie împreună cu îngerii și cu sfinții din toate timpurile. De aceea, sfintele icoane ne cheamă la sfințenie, comuniune, la a iubi Biserica lui Hristos din toate timpurile, la a păstra unitatea liturgică.

În timpul comunismului foarte mulți clerici și mireni au suferit ca urmare a mărturisirii credinței. Aceștia, dar și bunicile și părinții copiilor care le-au insuflat acestora credința creștină vor fi amintiți în anul în curs.

Cinstirea celor care au pătimit pentru Hristos în comunism într-un regim ateu ostil Bisericii este nu numai o datorie morală, ci este și un izvor de inspirație să vedem cum în timpuri grele sute de preoți au fost chinuiți și trimiși în închisori, dar și-au păstrat credința. De asemenea, mulți credincioși mireni au suferit pentru că erau creștini și au mărturisit credința. Între apărătorii ortodoxiei se află bunicile și mamele, părinții simpli, dar credincioși. Deși copiii învățau la școală că nu există Dumnezeu, bunicile și părinții copiilor, împreună cu preoții slujitori ai Bisericii, i-au învățat pe copii să se roage, să iubească pe Hristos, să sărute sfintele icoane, să se împărtășească. De aceea, deși nu s-a predat religia în școli, în anul 1989 când a avut loc Revoluția din decembrie, mulți copii și tineri au îngenuncheat și au rostit rugăciunea «Tatăl nostru» și s-au însemnat cu semnul Sfintei Cruci. De unde au învățat ei acestea? Din familia credincioasă, precum și de la Biserică. De toți acești mărturisitori ai ortodoxiei în timpul comunismului ne vom aminti cu evlavie, respect și prețuire în anul în care am intrat, a mai explicat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

La final, credincioșii prezenți au primit din partea conducătorului Bisericii Ortodoxe Române, ca semn de binecuvântare și prețuire, iconițe cu chipul Sfântului Evanghelist Luca. Conform tradiției, el a pictat prima icoană a Maicii Domnului.

cristiboss56 02.01.2017 23:26:46

Numeroși credincioși au ales să petreacă intrarea în noul an alături de păstorii lor sufletești în Catedrala Municipiului Urziceni și au participat la momentul de rugăciune. Părintele paroh Bogdan-Ionuț Stancu, împreună cu Diac. Marian Petre, au săvârșit slujba în noaptea dintre ani.

La final, părintele paroh a amintit celor prezenți principalele evenimente ce au avut loc în parohie în anul ce a trecut, mulțumind totodată tuturor celor care s-au implicat și au sprijinit realizarea acestora.

De asemenea, a anunțat importanța anului 2017 pentru credincioșii din Urziceni care vor celebra 15 ani de la sfințirea Catedralei, în data de 21 mai, de hramul bisericii, Sfinții Împărați Constantin și Elena. Astfel, pe parcursul anului, vor avea loc ample manifestări religioase care au drept scop evidențierea însemnătății acestui eveniment.

cristiboss56 03.01.2017 00:33:31

Cu ocazia primei zile a Anului Nou civil, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala din Târgoviște, informează site-ul oficial al Eparhiei.

În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a evocat cadrul misionar al noului an, subliniind necesitatea intensificării activității pastorale a Bisericii noastre străbune și a evidențiat sensul spiritual al sărbătorii Tăierii Împrejur a Domnului, ca prefigurare a Botezului Fiului lui Dumnezeu Întrupat. De asemenea, ierarhul a evocat personalitatea Sfântului Vasile cel Mare, ierarh, teolog și ascet desăvârșit, organizatorul operei social-filantropice creștine. IPS Nifon a evidențiat importantul rol de creare a primelor instituții de caritate din lume, prin intermediul cunoscutei sale opere bisericești în folosul aproapelui, intitulată sugestiv Vasiliada.

Cu acest prilej, Chiriarhul a săvârșit și slujba de Te Deum, invocând binecuvântarea milostivă a lui Dumnezeu asupra tuturor credincioșilor Eparhiei, cărora le-a urat un an nou rodnic și plin de realizări spirituale. La finalul slujbei, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit o slujbă de pomenire pentru predecesorul său, vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Vasile Costin.

cristiboss56 03.01.2017 01:07:03

În noaptea dintre ani Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, s-a aflat în mijlocul clerului și credincioșilor prezenți în număr mare la Catedrala arhiepiscopală Sfânta Treime din Arad, după cum ne-a precizat Protos. Iustin Popovici.

După oficierea slujbei specifice la trecerea dintre ani, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt despre Veșnicie și timp – Dumnezeu și creație, adică lucrarea divină ca timp și spațiu care are nevoie de pronia cerească spre desăvârșire. Cu acest prilej, ierarhul a prezentat hotărârea Sfântului Sinod privind Anul 2017 – ca Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. La final, Chiriarhul a adresat urările cuvenite, dând îndrumările legate de viața creștină în cursul anului care a început.

În prima zi a Anului Nou civil, când Biserica Ortodoxă sărbătorește Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului și pe Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala arhiepiscopală din Arad.

În seara zilei, la Reședința eparhială a avut loc îndătinata recepție, oferită de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei preoților și credincioșilor din municipiul Arad de Anul Nou.

cristiboss56 03.01.2017 15:52:55

Sărbătorile lunii ianuarie
Prima lună a anului, cunoscută în popor și cu numele de „Gerar”, este bogată în sărbători. La 1 ianuarie, Biserica a prăznuit Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului. Tot în prima zi a anului, creștinii ortodocși l-au cinstit pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare. Botezul Domnului sau Boboteaza este sărbătorită, ca în fiecare an, la 6 ianuarie. În toate lăcașurile de cult ortodoxe, cu ocazia marelui Praznic al Epifaniei, se oficiază slujba Aghesmei Mari. Slujba sfințirii apei se poate face atât în Ajun, cat și în dimineața zilei de Bobotează și amintește de momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat în apele Iordanului. La 7 ianuarie, în Biserica Ortodoxă se face pomenirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului. Pe 10 ianuarie, în calendar este menționat Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești. Sfântul este prăznuit în mod deosebit în județul Bacău, dar și în Capitală, o parte din moaștele sale aflându-se la Mănăstirea „Christiana”. Cuviosul Antonie cel Mare, ocrotitor al multor lăcașuri de cult din țara noastră, este cinstit la 17 ianuarie. Pe 21 ianuarie este pomenit Cuviosul Maxim Mărturisitorul, iar pe 25, Sfântul Ierarh Grigorie Teologul. În penultima zi a lunii, Biserica noastră face pomenirea Sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, zi în care instituțiile de învățământ teologic ortodoxe își sărbătoresc ocrotitorii.

cristiboss56 03.01.2017 19:50:20

Parohia Românească din Paris cu hramurile Sfânta Parascheva și Sfânta Genoveva și-a cinstit marți, 3 ianuarie 2016, cea de-a doua ocrotitoare.

Parohia românească Sfânta Parascheva și Sfânta Genoveva din Paris a fost înființată în anul 1998 cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale.

***

Sfânta Genoveva era o simplă fată de țăran, născută în orașul Nanterre din Franța. Într-o zi, în orașul Nanterre a sosit Sfântul Germain din Auxerre (arhidiacon de Auxerre), care era în drum spre Marea Britanie. El s-a oprit în sat și a ținut o predică în care le-a vorbit oamenilor despre Dumnezeu. După ce a terminat de vorbit, o copilă în vârstă de șapte ani s-a apropiat de el și i-a spus că dorește să-și închine viața lui Dumnezeu. Era Genoveva. Sfântul Germain i-a dat Genovevei un medalion de bronz ce avea gravat o cruce și i-a spus fetei să o poarte mereu, că este mult mai folositoare decât orice bijuterie sau colier de aur sau argint. Sfânta Genoveva avea să poarte întreaga viață acel medalion. La vârsta de 15 ani a depus jurământul de călugărie în timpul unei ceremonii religioase oficiate de episcopul Parisului.

Sfânta Genoveva a trecut la Domnul pe 3 ianuarie în anul 512, la numai cinci săptămâni de la moartea regelui Clovis. Mormântul sfintei Genoveva a devenit loc de pelerinaj, pentru că îi erau atribuite minuni chiar și după trecerea sa la cele sfinte.

cristiboss56 03.01.2017 22:37:36

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat, duminică, 1 ianuarie 2017, la Catedrala Mitropolitană din Iași, Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, informează doxologia.ro.

Din sobor au făcut parte preoții și diaconii slujitori ai Catedralei. Răspunsurile liturgice au fost oferite de membrii celor două coruri ale Catedralei Mitropolitane: Sanctus și Chivotul.

În cuvântul rostit la finalul slujbei, ierarhul a vorbit despre cele două sărbători creștine din prima zi a anului.

Sfântul Vasile cel Mare, precum și sărbătoarea Tăierii împrejur a Domnului Hristos, ne arată cum și unde ar trebui noi să tindem în anul care tocmai a început. Să fim tăiați împrejur în numele Domnului Iisus Hristos, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola citită în această zi, înseamnă să ne înscriem în Taina morții și învierii Sale, să înțelegem cum plinătatea Dumnezeirii locuiește trupește în Domnul Hristos. Cunoașterea dumnezeirii Domnului Hristos ne inspiră pe noi oamenii în purtarea Crucii, ajutându-ne să înțelegem care este rostul nostru pe acest pământ și ce înseamnă intervalul unui an, unei vieți, unui veac, unei zile, unei secunde, a spus Părintele Mitropolit.

La final, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat pe cei prezenți.

cristiboss56 03.01.2017 23:42:37

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a efectuat marți, 3 ianuarie 2017, o vizită canonică la Biserica Sfântul Gheorghe din Baia Mare, unde a instalat noul preot militar pentru Batalionul 612 Artilerie Antitanc Maramureș, notează site-ul oficial al Eparhiei.

Cu ocazia acestui eveniment pastoral, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a oficiat slujba Te-Deumului, de mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile coborâte asupra Episcopiei și militarilor din Baia Mare.

Momentul festiv al instalării preotului militar a început cu înmânarea însemnelor pastorale noului preot: Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheia bisericii, apoi a deciziei Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a unui Liturghier și a Monografiei-album a Protopopiatului Baia Mare, în care se află și biserica militarilor.

În cuvântul rostit, ierarhul a evidențiat faptul că preotul este un fel de militar în oastea lui Hristos.

În mod canonic, și preotul este un fel de militar în oastea lui Hristos, dar lucrând în acest mediu, preotul trebuie să aibă multă înțelegere față de militari. Preotul trebuie să se comporte ca un părinte, nu ca un cadru militar, a spus Preasfinția Sa.

În continuare, Alin Mihai, comandantul Unității Militare, l-a felicitat pe noul preot militar. La final, Preasfințitul Părinte Iustin i-a înmânat Monografia Unității Militare 01354, pe care o conduce.

cristiboss56 04.01.2017 01:49:09

România a aniversat duminică, 1 ianuarie 2017, zece ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Patriarhul României a apreciat, într-un cuvânt rostit la Bruxelles în anul 2013, că Uniunea Europeană este un experiment unic, aflat în construcție, pe baza unei sinteze de valori: libertatea, statul de drept, democrația, drepturile omului, solidaritatea ș.a.

Idealul sau proiectul european inițial avea două aripi sau motivații majore care i-au permis să se înalțe foarte mult. Aceste două motivații erau pacea și solidaritatea între statele Europei. Iar motorul care a propulsat cu forță proiectul european a fost prosperitatea materială, ca urmare a unei creșteri economice susținute. România fiind statul membru al Uniunii Europene cu cei mai mulți creștini ortodocși, Biserica Ortodoxă Română încurajează cooperarea și solidaritatea europeană. În România, Biserica dezvoltă proiecte cu finanțare europeană în domeniul incluziunii sociale, al educației copiilor și tinerilor, în domeniul restaurării monumentelor istorice, religioase și civile, și chiar în domeniul agriculturii, a spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Ca o recomandare, Părintele Patriarh a subliniat că diversitatea spirituală și culturală a Europei este marea sa bogăție care trebuie păstrată.

Într-o lume aflată în proces de globalizare rapidă, când în societate totul se schimbă prea rapid din punct de vedere tehnic, economic și politic, un mare număr de oameni găsesc în religie un reper major de continuitate și de conservare a identității spirituale și culturale, etnice sau naționale. Iar diversitatea spirituală și culturală a Europei este marea sa bogăție care trebuie păstrată, chiar dacă nu poate fi cuantificată economic sau financiar. În acest sens, dialogul Uniunii Europene cu Bisericile, comunitățile religioase și filosofice este în același timp un act democratic și de respect pentru cetățenii europeni, pentru credința și cultura lor, indiferent de prosperitatea lor materială, a concluzionat Patriarhul Daniel.

***

Aderarea României la Uniunea Europeană a avut loc la 1 ianuarie 2007. Această dată a fost propusă la summitul de la Salonic din 2003 și confirmată la Bruxelles pe 18 iunie 2004. Raportul de țară privind progresele României din octombrie 2004 a afirmat, de asemenea, data de 1 ianuarie 2007 ca dată de aderare pentru România și Bulgaria. Cele două țări au semnat Tratatul de aderare pe 25 aprilie 2005 la Abația Neumünster din Luxemburg.

cristiboss56 04.01.2017 01:57:51

La Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Timișoara-Iosefin a fost sărbătorită zilele trecute împlinirea a 10 ani de la înființarea Coralei bărbătești „Epifania” din Timișoara. La ceas aniversar a fost lansată cartea „Corala bărbă*tească ortodoxă «Epifania» din Timișoara (2006-2016)” a di*ri*jorului, prof. Nicolae Florin Șincari. Tot cu această ocazie s-a prezentat și noul CD al coralei, înregistrat de curând, ce cuprinde mai multe chinonice și cântări din Sfânta Li*turghie. La acest moment aniversar au participat clerici, foști mem*bri ai coralei, precum și foarte mulți credincioși timișoreni.
„În urmă cu 10 ani, aici, la Timișoara, a fost înființată o corală, numită «Epifania», forma*tă din preoți, diaconi, profesori de teologie și din cântăreți bisericești. Inițiatorul acestei formații corale este prof. Florin Nicolae Șincari, de la clasele de teologie ale Liceului Pedagogic «Carmen Sylva» din Timișoara. În 10 ani de la înfiin*țare, această corală s-a impus, aici, în viața muzicală a Timișoa*rei, așa încât a obținut numeroase premii.
Activitatea frumoasă a acestei corale a fost consemnată într-un volum, unde sunt publicate mai multe materiale, semnate de cle*rici, profesori de muzică și dirijori din Timișoara. De ase*menea, această lucrare prezintă toți membrii Coralei «Epifania», care au cântat de-a lungul acestei perioade de 10 ani”, a menționat părintele Ionel Popescu, vicar eparhial.
„Înainte de a înființa această corală, în 2006, citind revistele bisericești de specialitate, am putut observa că în Arhiepiscopia Timișoarei, cu mulți ani în urmă, exista o corală a preoților. Atunci m-am gândit, după ani de expe*riență, să creez o asemenea forma*ție corală, dar nu formată doar din preoți, ci să aibă în componen*ță și diaconi, cântăreți bisericești, dar și profesori de religie. Este cunoscut faptul că, încă de la înființare, corala are un scop misionar evident”, a spus prof. Nicolae Florin Șincari.
Denumirea coralei a fost dată de părintele protopop Ioan Bude, Protopopiatul Timișoara I, iar repertoriul general al formației coralei este format din: cântările Sfintei Liturghii, colinde din re*per*toriul național și universal, cântări la Taina Sfintei Cununii, pricesne, dar și prelucrări folclorice.

cristiboss56 04.01.2017 07:05:41

În prima zi a noului an, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a oficiat Sfânta Liturghie în Paraclisul Mitropolitan Maica Precista-Dudu, din Craiova, notează site-ul oficial al Mitropoliei Olteniei.

La finalul slujbei, Mitropolitul Olteniei a explicat credincioșilor prezenți importanța și semnificația întreitei prăznuiri a zilei de 1 ianuarie.

În lumea aceasta, Dumnezeu ne-a rânduit spre chemare deosebită, căci fie*ca*re dintre noi, după creația lui Dumnezeu, suntem persoane uni*ce și avem de împlinit cele necesare mântuirii noastre într-un chip cu totul deosebit. De aceea, nu trebuie să fim separați unii de alții, ci trebuie să stăm uniți laolaltă în comuniunea sfântă a Bisericii, Trupul Tainic al Mântuitorului Iisus Hristos, a spus Înaltpreasfinția Sa.

La final, Mitropolitul Olteniei a binecuvântat pe cei prezenți.

cristiboss56 04.01.2017 18:59:18

Pentru creștini, anul 2016 a fost unul foarte sângeros. Potrivit Center for the Study of Global Christianity au fost uciși aproximativ 90.000 creștini pe parcursul anului care a trecut, după cum informează ABC News, citat de pravoslavie.ru.

Alte 500-600 milioane creștini sunt împiedicați să-și practice în mod liber credința, estimează Massimo Introvigne, fondatorul Centrului de studii a noilor religii.

În jur de 70 procente din decesele înregistrate au fost cauzate de conflicte apărute între triburile africane. În Nigeria, spre exemplu, s-a înregistrat o creștere de peste 60% a asasinatelor comise de grupări musulmane radicale, cum ar fi Boko Haram. Oricum, creștinii sunt în pericol zilnic în Orientul Mijlociu, inclusiv în Irak și Siria. Coreea de Nord este renumită și ea pentru intoleranța și cruzimea față de creștini.

Conform unui raport anual lansat de Release International, un grup dedicat creștinilor persecutați din întreaga lume, cea mai mare amenințare pentru creștini vine din lumea islamică cu guverne ostile și grupări militante. În plus, atacurile militanților hinduși au crescut în India, iar în China congregatii sunt supuse unor presiuni constante din partea guvernului. Atacuri violente împotriva creștinilor au loc și în țări ca Iran, nordul Nigeriei sau Pakistan.

cristiboss56 05.01.2017 00:56:01

Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, fost prezent duminică, 1 ianuarie 2016, la Catedrala Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nicolae din Miercurea Ciuc unde a oficiat o slujbă de Te-Deum. În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Andrei, a evidențiat binefacerile pe care Dumnezeu le revarsă asupra poporului binecredincios care stă aproape de Biserică, notează site-ul oficial al Eparhiei.

În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Florin Nicolae Bănucu a fost hirotonit preot pentru parohia Sâncrăieni, protopopiatul Miercurea Ciuc din județul Harghita. La sfârșitul slujbei, ierarhul a binecuvântat poporul lui Dumnezeu.

cristiboss56 05.01.2017 00:57:11

La împlinirea a doi ani de la întronizarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim ca Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, în data de 4 ianuarie 2017, la Catedrala arhiepiscopală Sfânta Cuvioasă Parascheva din Roman s-a oficiat Sfânta Liturghie.

Slujba a fost oficiată, în prezența ierarhului, de preoții colaboratori și angajați ai Centrului Eparhial, notează site-ul oficial al eparhiei. Cu acest prilej, s-au rostit ectenii speciale și rugăciuni de mulțumire.

În cuvântul rostit la final, Părintele Arhiepiscop a mulțumit lui Dumnezeu și celor care i-au fost alături de când a fost ales ca arhiepiscop al acestei eparhii.

Din milostivirea lui Dumnezeu se împlinesc doi ani de la întronizarea în scaunul chiriarhal al acestei eparhii. Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a făcut vrednici și ne-a ajutat să împlinim ceea ce El a dispus pentru noi. Rog pe toți colaboratorii noștri, cărora le mulțumesc pentru sprijin și ajutor în misiunea încredințată, să se roage ca Dumnezeu să ne ajute pe mai departe în misiunea primită, a spus ierarhul.

cristiboss56 05.01.2017 02:23:38

Credincioșii ortodocși se pregătesc astăzi, 5 ianuarie, pentru întâmpinarea sărbătorii Botezului Domnului. În ajunul Bobotezei, este zi de post, fiind și un prilej de reculegere duhovnicească înaintea marelui praznic al Botezului Mântuitorului.
Ajunul Bobotezei face parte din categoria posturilor de o zi din cursul anului bisericesc, alături de Înălțarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie, de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, la 29 august, și de Ajunul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, 24 decembrie.
Rânduielile liturgice speciale din ajunul Botezului Mântuitorului sunt Ceasurile împărătești, care au paremii speciale, prochimen, apostol, evanghelie și cântări legate de praznicul împărătesc din ziua următoare, și Liturghia Sf. Vasile cel Mare, oficiată în Biserica Ortodoxă de 10 ori pe an: de 5 ori în Postul Mare, în ajunul Crăciunului și în ajunul Bobotezei, de Sf. Vasile cel Mare, în Joia și în Sâmbăta Mare.

cristiboss56 05.01.2017 02:49:08

De praznicul Sfântului Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos, sâmbătă, 7 ianuarie 2017, mai multe locașuri de închinare din Cetatea Băniei își vor sărbători hramul. Între acestea se numără Biserica „Sfântul Ioan Hera”, „Sfântul Ioan”-Brestei și „Sfântul Ioan Botezătorul”-Craiovița. Cea mai veche dintre ele, Biserica „Sfântul Ioan Hera” din Craiova se află pe strada Arieșului, la numărul 25. A fost ridicată din temelie în anul 1804, de către Hera Stenescu, starostele cojocarilor craioveni. Construcția a fost făcută din cărămidă, în formă de corabie, cu ziduri groase și stâlpi puternici de susținere. Este printre puținele biserici monument istoric din Arhiepiscopia Craiovei care și-au păstrat cu fidelitate forma originală. Slujba de Sfințire și intrarea ei în uzul cultului au avut loc în anul 1806. În decursul timpului a trecut prin mai multe etape de restaurare și reconsolidare. În prezent, se numără în rândul bisericilor de patrimoniu din Arhiepiscopia Craiovei.

cristiboss56 05.01.2017 15:09:26

În ajunul sărbătorii Botezului Domnului, părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, a oficiat joi, 5 ianuarie 2016, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București. În continuare, părintele arhimandrit împreună cu părinții slujitori au oficiat Slujba Aghiasmei celei Mari.

Aghiasma Mare se păstrează la loc de cinste, în vase curate, în care se pune de obicei un fir de busuioc. Aghiasma se consumă timp de opt zile în șir, mai ales de la ajunul Bobotezei până la odovania praznicului, adică până la 13 ianuarie inclusiv.

cristiboss56 05.01.2017 22:55:11

În omilia rostită, Patriarhul României a subliniat importanța și semnificația apei sfințite în viața creștinului.

Mulțumim pentru venirea cu apa sfințită, cu aghiazma mare, la Reședința Patriarhală ca semn de păstrare a tradiției, dar și ca șansă de înnoire și sfințire a vieții. Apa de la sărbătoarea Botezului Domnului este și o reîmprospătare a conștiinței faptului că noi suntem botezați, suntem creștini. Botezul Domnului s-a făcut pentru ca să se dăruiască temelie solidă pentru botezul oamenilor care cred în Hristos Domnul. Botezul în numele și în prezența Preasfintei Treimi înseamnă o creștere spirituală în viața veșnică din lumea aceasta, a spus Preafericirea Sa.

Totodată, Părintele Patriarh a evidențiat rolul sfințirii caselor și a prezenței Bisericii în viața credincioșilor.

Sfințirea casele este un semn de bucurie, binecuvântare, ocrotire, încât fiecare casă a omului devine o icoană a Bisericii celei mari în care se adună credincioșii. În tradiția noastră românească, în camera de locuit, pe peretele dinspre răsărit, se află mai multe icoane ca să se arate că nu uităm Biserica, ci am luat Biserica în casele noastre, a subliniat Patriarhul României.

***

Biserica Ortodoxă sărbătorește la 6 ianuarie 2014 Botezul Domnului. Sărbătoarea amintește de Botezul în apa Iordanului a Mântuitorului Iisus Hristos. Praznicul se mai numește Epifania sau Teofania, adică Arătarea Domnului.

cristiboss56 06.01.2017 03:41:17

La Sărbătoarea Botezului Domnului membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio Trinitas:

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârși Sfințirea cea Mare a apei împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, la Catedrala Patriarhală.

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Sibiu.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Craiova.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Timișoara.

Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji în Catedrala Mitropolitană din Nürnberg, Germania.

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, va sluji în Parohia Înălțarea Sfintei Cruci, Upland, California, S.U.A.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște.

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța.

Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava.

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia.

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacãului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Roman.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va sluji la Paraclisul Arhiepiscopal Sfânta Muceniță Filofteia din incinta Mănăstirii Curtea de Argeș.

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală Înălțarea Domnului din Buzău.

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji la Biserica Nașterea Domnului din Brăila.

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Arad.

Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, va sluji la Catedrala Episcopală din Huși.

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji la Catedrala Episcopală din Caransebeș.

Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji la Mănăstirea Sfânta Cruce din Oradea.

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Catedrala Episcopală din Baia Mare.

Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va sluji la la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin.

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji la Catedrala Episcopală din Slobozia.

Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, va sluji la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc.

Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, va sluji în Catedrala Sfântul Alexandru din Alexandria.

Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va sluji la Catedrala Episcopală din Giurgiu.

Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, va sluji la Catedrala Episcopală din Slatina.

Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, va sluji la Catedrala Episcopală din Tulcea.

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji la Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Zalău.

Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, va sluji la Catedrala Episcopală din Deva.

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, va sluji Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria.

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji în Paraclisul Adormirea Maicii Domnului de la Sediul eparhial din Roma, Italia.

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji în Biserica românească din Göteborg, Suedia.

Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Melbourne, Australia.

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la Mănăstirea Antim din Capitală.

Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, va sluji la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus.



Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, va sluji în comunitatea Sfânta Otilia și Sfânta Teodora de la Sihla din St. Michel la Foret, Franța.

Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul (AHK) din München, Germania.

Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, va sluji la Biserica din Parohia Bălcești I, județul Vâlcea.

Preasfințitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop ales al noii Episcopii Ortodoxe Române a Canadei, va sluji la Mănăstirea Sfânta Cruce, Mono, Ontario Canada.

Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, va sluji în Parohia românească Înălțarea Sfintei Cruci din Dublin, Irlanda.

cristiboss56 06.01.2017 17:14:14

Creștinii ortodocși sărbătoresc în fiecare an la 6 ianuarie Botezul Domnului. Praznicul se mai numește și Epifania sau Teofania, adică Arătarea Domnului.

La Catedrala Patriarhală, după Sfânta Liturghie, a fost oficiată Slujba de Sfințire cea Mare a Apei de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Alături de Părintele Patriarh, s-au aflat și Preasfințitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum (Patriarhia Antiohiei), precum și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a săvârșit Sfânta Liturghie.

În cuvântul rostit la final, Părintele Patriarh a subliniat că arătarea Preasfintei Treimi după ce s-au deschis Cerurile este marea taină a Botezului Domnului.

Botezul nu ne dăruiește doar iertarea păcatelor, a păcatului strămoșesc și a păcatelor personale dacă cel ce se botează este adus, ci ne dăruiește și înfierea. Devenim fii ai lui Dumnezeu după har și totodată ne dăruiește și arvuna învierii. Mai întâi învierea sufletului din moartea pricinuită de păcat și apoi învierea trupului la Învierea cea de obște. Botezul Domnului, deși în prima parte a sa este o împlinire a tradiției iudaice mai ales exprimată prin Sfântul Ioan Botezătorul, în a doua parte are ceva nou și anume, deschide ușile spre botezul Bisericii. Marea Taină a Botezului Domnului este aceasta: arătarea Preasfintei Treimi după ce s-au deschis Cerurile.

Duhul Sfânt în chip de porumbel, a mai spus Patriarhul Daniel, ne aduce aminte de porumbelul care s-a arătat la sfârșitul Potopului lui Noe și prin el Dumnezeu a arătat împăcarea Lui cu oamenii, precum și iertarea lor. Porumbelul era simbolul împăcării, dar și al curăției, ceea ce înseamnă că botezul ne curățește de păcate sufletești și trupești și ne dăruiește o viață nouă, viața în Hristos.

Această sărbătoare este pentru noi izvor de bucurie pentru că ne aduce aminte de botezul nostru. Este reînnoirea botezului nostru nu prin repetarea botezului, ci prin împrospătarea lui atunci când gustăm din apa sfințită și ne stropim casele, a mai apreciat Părintele românilor ortodocși din țară și din afara granițelor.

Apa sfințită are proprietăți duhovnicești deosebite. Aceasta poate fi consumată timp de opt zile.

Această apă sfințită are trei mari puteri: mai întâi putere curățitoare și sfințitoare a sufletelor și a trupurilor, putere vindecătoare de boli sufletești, dar și putere izgonitoare de duhuri necurate. Noi consumăm această apă sfințită, începând cu ziua de astăzi, timp de opt zile. De ce opt și nu șapte zile? Pentru că această apă devine apă sfințitoare pentru viața veșnică. Ne pregătește să ne întoarcem spre Înviere, spre viața veșnică. Iar cifra 8 este simbolul veșniciei. Gustăm timp de opt zile din această apă și apoi peste ani atunci când ne îndeamnă duhovnicul și ori de câte ori trecem prin ispite, necazuri. Sfântul Ioan Gură de Aur, în secolul al IV-lea, spunea că apa de la sărbătoarea Botezului Domnului rămâne curată un an sau chiar mai mulți. Credincioșii confirmă până astăzi că apa sfințită la Bobotează are o curăție, limpezime și o putere sfințitoare și tămăduitoare dacă este luată cu credință, a mai evidențiat Părintele Patriarh.

Să ne rugăm ca Hristos Domnul să ne dea harul Lui prin această apă sfințită, bucuria de a fi creștin, de a purta numele lui Hristos și bucuria de a fi chemați să trăim ca fii lui Dumnezeu după har, a conchis Preafericirea Sa.

La final, credincioșii prezenți au primit iconițe reprezentând Botezul Domnului din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Răspunsurile liturgice au fost oferite la Sfânta Liturghie de Corala Nicolae Lungu a Patriarhiei Române, iar la Utrenie de Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale.

Ca în fiecare an, lângă Catedrală Patriarhală a fost înălțată o cruce împodobită cu flori și busuioc și au fost pregătite 24 de vase cu o capacitate de peste 12.000 litri. Apa sfințită le-a fost oferită credincioșilor.

cristiboss56 06.01.2017 22:04:20

Cuvântul agheasma în limba greacă înseamnă apă sfințită. Agheasma mare se săvârșește la Bobotează, în amintirea botezării Domnului de către Ioan în Iordan. Agheasma mare se ia dimineața, pe nemâncate, înaintea anafurei iar atunci când credinciosul se împărtășește, după aceasta. Timpul când se consumă este din Ajunul Bobotezei, până la Odovania praznicului. Originea și vechimea slujbei Inițial, sfințirea apei de la Bobotează era legată de botezul catehumenilor, care se săvârșea în ajunul praznicului, seara (până târziu în noapte)și pentru care se sfințea apa necesară la botez. Ulterior, desființându-se catehumenatul și generalizându-se pedobaptismul, s-a păstrat sfințirea apei, legată de praznic, ea căpătând altă semnificație. Precum accentuează arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului, în ziua Bobotezei se face nu numai reînnoirea botezului Domnului, ci și a harului botezului primit de fiecare dintre noi. Originea slujbei Aghiasmei mari este, în tot cazul, Ierusalimul, unde se păstra amintirea puternică a botezului Mântuitorului prin mâna Înainte-Mergătorului, în apele Iordanului; de aici ea s-a răspândit la Antiohia, apoi la Constantinopol și în Asia Mică. De acea, rânduiala de azi a slujbei Aghiasmei mari e atribuită de tradiție, în întregime, Sfântului Sofronie, patriarhul Ierusalimului (+ 638), căruia în Mineiul pe ianuarie i se atribuie troparele care se cântă la începutul slujbei, iar în Molitfelnic i se atribuie frumoasă rugăciune pentru sfințirea apei.

cristiboss56 07.01.2017 01:45:12

La Sărbătoarea Soborului Sfântului Ioan Botezătorul membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program, pe care îl aflăm de la Radio Trinitas:

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie ce va fi săvârșită la Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din Reședința Patriarhală;

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji la Catedrala din Făgăraș, județul Brașov;

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji în Parohia Turda Fabrici;

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Biserica Sfinții Împărați din Târgu Jiu;

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji la Mănăstirea Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul – Morisena din județul Timiș;

Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji în Catedrala Mitropolitană din Nürnberg, Germania;

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, va sluji în Parohia Înălțarea Sfintei Cruci, Upland, California, SUA;

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din localitatea Techirghiol;

Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va sluji la Biserica Sfântul Ioan Botezatorul din Pojorâta, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava;

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji în Parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil – Sâncraiu de Mureș, Protopopiatul Târgu-Mureș;

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Mănăstirea Antim din Râmnicu Vâlcea;

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va sluji în Biserica Sfântul Dumitru – Narcisa din Bacău;

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va sluji la Parohia Sfântul Ioan Botezătorul din municipiul Pitești;

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va sluji la Catedrala Voievodală din Buzău;

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Galați;

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji în Parohia Sfântul Ioan Botezătorul – centru, din Arad;

Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, va sluji la Mănăstirea Florești, județul Vaslui;

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji la Biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Caransebeș;

Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji la Schitul Sfântul Ioan Botezătorul din Oradea;

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Mănăstirea Scărișoara Nouă din județul Satu-Mare;

Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va sluji la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul – Grecescu din Drobeta Turnu Severin;

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji în Parohia Sfântul Ioan Botezătorul – Alexe, Protopopiatul Călărași;

Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, va sluji la Mănăstirea Izvoru Mureșului, județul Harghita;

Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, va sluji în Parohia Sfântul Ioan Botezătorul din Roșiorii de Vede;

Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va sluji la Biserica Sfinții Martiri Brâncoveni, Protopopiatul Giurgiu;

Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, va sluji la Mănăstirea Brâncoveni, județul Olt;

Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, va sluji în Parohia Băltenii de Sus, Protopopiatul Tulcea;

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji în Parohia Șimișna, Protopopiatul Jibou;

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Român Ortodox din Ungaria, va sluji la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria;

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji la Paraclisul Adormirea Maicii Domnului de la Sediul Eparhial din Roma;

Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, va sluji la Mănăstirea Nașterea Domnului din Cenicientos Spania;

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji în Parohia Sfântul Ioan Botezătorul din Stockholm, Suedia;

Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Melbourne, Australia;

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, va sluji la Mănăstirea Antim din Capitală;

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va sluji la Mănănstirea Radu Vodă din Capitală;

Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji la Mănăstirea Gorovei, județul Botoșani;

Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, va sluji la Mănăstirea Săraca, judetul Timiș;

Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, va sluji în Parohia Sfântul Iosif din Bordeaux, Franța;

Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji la capela Sfântul Siluan din Munchen, Germania;

Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, va sluji la Biserica din Parohia Bălcești II, județul Vâlcea;

Preasfințitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop ales al noii Episcopii Ortodoxe Române a Canadei, va sluji la Mănăstirea Sfânta Cruce, Mono, Ontario, Canada;

Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, va sluji în Paraclisul Sfântul Ioan Botezătorul de la Centrul Misionar din Dublin, Irlanda.

cristiboss56 07.01.2017 14:25:54

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, își sărbătorește sâmbătă, 7 ianuarie 2017, ocrotitorul spiritual.Cu acest prilej, Patriarhul României i-a adresat Înaltpreasfinției Sale un mesaj de felicitare.

Selejan Ioan s-a născut la 16 noiembrie 1951, în localitatea Pietrani, jud. Bihor, la botez primind numele Ionel; a urmat Liceul „Constantin Brâncuși” din Oradea (cu bacalaureat în 1971), și apoi cursurile Facultății de Instalații și Automatizări a Institutului Politehnic din București (1971- 1976); Seminarul Teologic din Craiova (promoția 1986); un deceniu mai târziu, a studiat la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1986-1990); cursuri de specializare la Institutul Biblic din Ierusalim și, în paralel, studii de doctorat (tot acolo) în Studii Biblice, Egiptologie și Orientalistică (1991-1994).

Încă din perioada studiilor în țară, a fost frate de mănăstire, dar și inginer la Arhiepiscopia Craiovei (din anul 1979); în timpul slujirii ca inginer, au fost restaurate câteva mănăstiri importante: Tismana, Lainici, Polovragi, Bucovăț, Crasna; a fost călugărit cu numele Ioan și hirotonit ierodiacon și ieromonah (1990); între anii 1990 și 1991 a fost stareț al Mănăstirii Lainici, iar apoi superior al Așezămintelor românești de la Ierusalim, până în vara anului 1994 (tot acum este hirotesit și arhimandrit); la 9 iulie 1994 a fost ales episcop pentru noua eparhie a Covasnei și Harghitei, hirotonit pe 20 iulie și instalat la Miercurea Ciuc în 25 septembrie 1994; cât a fost stareț la Mănăstirea Lainici, a înălțat o monumentală biserică, dar și un „corp de chilii” în incinta mănăstirii; la Ierusalim s-a îngrijit de pictarea unei părți din biserica românească, de amenajarea unei biblioteci ș.a.

În timpul păstoririi Eparhiei Covasnei și Harghitei: a coordonat înălțarea unor lăcașuri de cult, s-a preocupat în egală măsură și de restaurarea monumentelor istorice și bisericești, a inițiat întemeierea multor asociații, societăți și fundații românești în zonă; a înființat foaia bisericească eparhială Grai românesc, a publicat articole în presa bisericească; a coordonat monumentala lucrare: Românii din Covasna și Harghita. Istorie. Biserică. Școală. Cultură (Miercurea Ciuc, 2003).

În urma alegerii de către Sfântul Sinod (16 decembrie 2014), pe 28 decembrie 2014 a fost instalat ca arhiepiscop al Timișoarei și mitropolit al Banatului, în Catedrala din Timișoara; este unul dintre vrednicii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din vremea noastră, care a păstrat viu spiritul național românesc într-o zonă greu încercată de nedreptățile istoriei.

cristiboss56 07.01.2017 21:33:16

Avem în Sfântul Ioan Botezătorul un mare dascăl al pocăinței și un mare sfătuitor pentru o viață curată, dar mai ales Sfântul Ioan Botezătorul rămâne ca cel care a fost ales să boteze în Iordan pe Mântuitorul Iisus Hristos a subliniat sâmbătă, 7 ianuarie 2017, Patriarhul României în omilia rostită în Paraclisul Reședinței Patriarhale.

Creștinii ortodocși români îl cinstesc în fiecare an la data de 7 ianuarie pe Sfântul Ioan Botezătorul. Biserica a rânduit ca astăzi, la Sfânta Liturghie, să fie citit textul evanghelic de la Ioan 1, 29-34 (vezi textul mai jos)

În cuvântul rostit, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat importanța prezenței și a predicii Sfântului Ioan Botezătorul.

Sfântul Ioan Botezătorul se numește și Proroc și pentru că el este și învățător. Sfântul îi învață pe oameni pocăința, să își schimbe viața, modul de a gândi și de a fi. El cerea oamenilor să se pocăiască, să facă roade vrednice de pocăință. Sfântul Ioan Botezătorul responsabilizează pe oameni, predica lui având un caracter social, duhovnicesc, a spus Preafericirea Sa.

De asemenea, Patriarhul României a subliniat că Sfântului Ioan Botezătorul este un dascăl al pocăinței.

Avem în Sfântul Ioan Botezătorul un mare dascăl al pocăinței și un mare sfătuitor pentru o viață curată, dar mai ales Sfântul Ioan Botezătorul rămâne ca cel care a fost ales să boteze în Iordan pe Mântuitorul Iisus Hristos, a evidențiat Patriarhul Daniel

De asemenea, Preafericirea Sa a felicitat pe toți cei care îl au ca ocrotitor pe Sfântul Ioan Botezătorul.

Sfântul Ioan este foarte popular în toată creștinătatea. În România sunt aproape două milioane de persoane care poartă numele de Ioan sau Ioana și derivate. Tuturor le dorim ani mulți cu sănătate, bucurii, ajutor de la Dumnezeu și să aibă credință puternică asemenea Sfântului Ioan Botezătorul.

La final, părintele Lucian Bujor, Inspector Eparhial și slujitor la Paraclisele din cadrul Reședinței Patriarhale, a stropit cu aghiasmă mare statuia Sfântului Ioan Botezătorul din curtea interioară a Reședinței Patriarhale.

Evanghelia citită la sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul (Ioan 1, 29-34)

În vremea aceea a văzut Ioan pe Iisus venind către el și a zis: iată Mielul lui Dumnezeu Cel care ridică păcatul lumii. Acesta este despre care eu am spus: după mine vine un Om, care a fost înaintea mea, fiindcă era mai înainte decât mine. Și eu nu-L știam; dar tocmai pentru aceasta am venit eu să botez cu apă pentru ca Dânsul să fie făcut cunoscut lui Israel. Iar Ioan a mărturisit, zicând: am văzut Duhul pogorându-se din cer, ca un porumbel și rămânând deasupra Lui. Și eu nu-L știam, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a spus: peste care vei vedea Duhul pogorându-se și rămânând deasupra Lui, Acela este Cel care botează cu Duh Sfânt. Iar eu am văzut și am mărturisit, că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.

cristiboss56 08.01.2017 02:48:43

În Duminica după Botezul Domnului membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie ce va fi săvârșită la Paraclisul Reședinței Patriarhale cu hramul Sfântul Grigorie Luminătorul;

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji la Biserica Sfântul Nicolae din municipiul Sibiu;

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji la parohia Vânători din protopopiatul Huedin;

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din cartierul craiovean Craiovița Nouă;

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji la parohia Călacea din protopopiatul Timișoara I;

Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, va sluji în localitatea Bubuieci din Republica Moldova;

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor doua Americi, va sluji în parohia Sfinții Arhangheli din Torrance, California, SUA;

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște;

Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la Biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Constanța;

Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va sluji la Biserica Sfântul Gheorghe din Suceava;

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va sluji în Parohia Înălțarea Domnului – Catedrala mare din Târgu-Mureș, din protopopiatul Târgu-Mureș;

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va sluji la Biserica Sfântul Gheorghe din Parohia Izvoranu, Protoieria Drăgășani, județul Vâlcea;

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Roman;

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, va sluji la Mănăstirea Negru Voda din Campulung Muscel;

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va sluji la Parohia Sfinții Îngeri din Buzău;

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Galați;

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji la Mănănstirea Arad Gai din municipiul Arad;

Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, va sluji la Catedrala Episcopală din municipiul Huși;

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va sluji la Biserica Pogorărea Sfântului Duh din Pipirig, protopopiatul Caransebeș;

Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji la Paraclisul Sfinții Ierarhi Mărturistori Ilie Iorest, Sava Brancovici și Simion Ștefan, Mitropoliții Transilvaniei de la Centrul Eparhial;

Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va sluji la Catedrala Episcopală Învierea Domnului din Drobeta Turnu Severin;

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, va sluji la Paraclisul Sfântul Mare Mucenic Mina din Slobozia, județul Ialomița;

Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, va sluji la Mănăstirea Toplița din județul Harghita;

Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, va sluji în parohia Călmățuiu din protopopiatul Turnu Măgurele;

Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va sluji la Schitul Sfântul Nicolae din județul Giurgiu;

Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, va sluji la Biserica din Parohia Cioroiu, comuna Fălcoiu, județul Olt;

Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, va sluji la Mănănstirea Cocoș din protopopiatul Niculițel;

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji la Paraclisul Sfântul Evanghelist Luca, de la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului;

Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, va sluji în satul Mogoaja, comuna Chiuiești, protopopiatul Dej;

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, va sluji la Așezământul Romanesc Sfântul Ioan din Budapesta, Ungaria;

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji la Paraclisul Adormirea Maicii Domnului de la Sediul Eparhial din Roma;

Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, va sluji în Parohia românească Sfântul Ioan Iacob Hozevitul din Calatayud, Spania;

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji în parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Stocholm, Suedia;

Preasfințitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji la Mănănstirea Izvorul Tămăduirii din Melborn, Australia;

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va sluji la Mănănstirea Radu Vodă din Capitală;

Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, va sluji la Săliște în județul Sibiu;

Preasfințitul Părinte Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, va sluji în Biserica Sfântul Vasile din Orhei, Republica Moldova;

Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, va sluji în Parohia Acoperământul Maicii Domnului din Toulouse, Franța;

Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din München Germania;

Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, va sluji la Biserica din Parohia Gorunești, județul Vâlcea;

Preasfințitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop ales al noii Episcopii Ortodoxe Române a Canadei, va sluji în parohia Învierea Domnului din Hamilton, Ontario, Canada;

Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșanul, Arhiereu–vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, va sluji în parohia Înalțarea Sfintei Cruci din Dublin, Irlanda.

cristiboss56 08.01.2017 15:35:43

În ziua de prăznuire a Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală. În cadrul slujbei, teologul Ristea Mihai Daniel a fost hirotonit diacon pe seama parohiei Sălciile, Protoieria Urlați.

În cuvântul rostit, Preasfinția Sa a evidențiat viața curată și exemplul de curaj al Sfântului Ioan Botezătorul.

Astăzi, a doua zi după sărbătoarea Botezului Domnului, îl cinstim pe Sfântul Ioan Prorocul, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului. Viața Sfântului Ioan Botezătorul a avut asprimea pe care foarte puțini dintre cei care l-au slujit pe Dumnezeu au arătat-o în viața lor. Sfântul Ioan Botezătorul avea curajul pe care l-au avut marii bărbați ai Legii celei Vechi. Acest curaj s-a arătat mai ales în forma de adresare către cei cei mari și către cei mici, a spus Preasfinția Sa.

De asemenea, ierarhul a amintit credincioșilor prezenți la mănăstire bucureșteană de un fragment din cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur în care se subliniază importanța primirii darului înfierii după har de către cei care primesc botezul creștin.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune într-una din omiliile sale: « Ce te miri că s-au deschis cerurile la Iordan atunci când Fiul lui Dumnezeu s-a botezat și a fost numit Fiu iubit. Cerurile se deschid mereu. S-au deschis și la botezul tău și al meu și la botezul tuturor celor care sunt fii iubiți ai Părintelui Ceresc». Așa ne-a spus Sfântul Ioan Gură de Aur, unul din marii păstori ai Bisericii, că precum Mântuitorul a fost numit Fiu iubit de Tatăl Ceresc, la fel sunt numiți toți cei care au primit harul sau darul înfierii, a evidențiat ierarhul.

Totodată, Preasfinția Sa a vorbit despre importanța conștientizării darului primit la botez.

Botezul, pe lângă faptul că iartă păcatul strămoșesc, ne oferă marele dar al înfierii. În urma botezului toți devin fii ai lui Dumnezeu după har. Acesta este cel mai mare dar al botezului spre care noi nu privim sau privim prea grăbiți, nesocotind această mare cinste. Această numire a Tatălui de Fiu iubit se adresează tuturor celor care în numele Mântuitorului Hristos primesc botezul și mai ales sunt următori ai Cuvântului Lui. În ziua pomenirii celui care l-a botezat pe Mântuitorul Hristos trebuie să ne aducem aminte de botezul nostru creștin și de ceea ce trebuie să împlinim noi pentru a fi până la capăt fii iubiți ai Părintelui Ceresc, a spus Preasfințitul Părinte Timotei.

La final, ierarhul i-a binecuvântat pe cei prezenți la slujba oficiată la Mănăstirea Radu Vodă din București.

cristiboss56 08.01.2017 22:35:56

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar Patriarhal, a oficiat duminică, 8 ianuarie 2017, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București. Din sobor au făcut parte părinții slujitori ai locașului de cult.

În cuvântul rostit, Preasfinția Sa a evidențiat faptul că Mântuitorul a binevoit să înceapă activitatea Sa în Galileea ca o împlinire a profeției Prorocului Isaia.

În această duminică am ascultat un fragment din Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos, scrisă de Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, care ne vorbește despre începutul activității publice a Domnului Hristos ce a avut loc la puțină vreme după evenimentul botezului Său. Sfinții au văzut în faptul că Mântuitorul a binevoit să înceapă activitatea Sa în Galileea ca o împlinire a profeției Prorocului Isaia care vorbește despre această regiune a Galileei, a spus Preasfinția Sa.

De asemenea, ierarhul a subliniat faptul că Hristos prin predica și activitatea Sa a arătat că este Lumina Lumii.

Mântuitorul își începe activitatea în aceste locuri ca să arate că nu se adresează doar iudeilor. Împlinirea profeției consta în faptul că Isaia vede, inspirat de Duhul Sfânt, că poporul cel ce ședea în întuneric, adică poporul iudeu, a văzut lumină mare, iar celor care ședeau și locuiau în umbra morții, adică păgânii din această regiune a Galileii, au văzut lumină mare. Hristos prin predica și activitatea Sa a arătat că este Lumina Lumii, a evidențiat părintele episcop.

Totodată, Preasfinția Sa a vorbit despre faptul că odată cu venirea Mântuitorului Hristos în lume, Împărăția Cerurilor a devenit o realitate posibilă.

Evanghelia de astăzi ne arată că Hristos este Lumina lumii care luminează poporul care se afla în întunericul necunoașterii lui Dumnezeu și care trăiau în latura și în umbra morții. Hristos a început predica Sa prin aceleași cuvinte pe care le-a rostit și Sfântul Ioan Botezătorul în pustia Iordanului: «Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor». Profeții care au văzut începutul activității lui Mesia, în Galileea neamurilor, au vorbit adeseori si despre Împărăția Cerurilor. Prin întruparea Mântuitorului Nostru Iisus Hristos Împărăția Cerurilor a devenit o realitate posibilă, a spus Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.

La final, ierarhul a binecuvântat pe cei prezenți la slujba din Catedrala.

cristiboss56 09.01.2017 20:20:21

În Duminica de după Botezul Domnului, 8 ianuarie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Sfântul Ioan Botezătorul din Craiovița Nouă, ne-a precizat Preotul Gheorghe Cioiu.

În cuvântul rostit, Mitropolitul Olteniei a expus învățăturile desprinse din pericopa zilei care relatează începutul propovăduirii Domnului.

Dacă Mântuitorul Iisus Hristos s-a botezat în râul Iordan, în mijlocul iudeilor, iată că primul cuvânt îl rostește nu în fața iudeilor, ci în partea de nord a Israelului, în zona cunoscută sub numele de Galileea neamurilor, pentru că aici locuiau oameni proveniți din mai multe părți ale lumii, cu religii și obiceiuri diverse. Prin aceasta ni se demonstrează încă o dată că venirea Lui pe pământ nu a fost numai pentru iudei, ci pentru întreaga lume. Sfântul Evanghelist Matei ne mai spune că «celor care stăteau în latura și în umbra morții, lumină le-a răsărit»(Matei 4, 16). Căci Fiul Omului a venit pe pământ ca o lumină ce strălucește în întuneric, o lumină necreată, lumina slavei dumnezeiești care nu se epuizează niciodată, deoarece ea izvorăște din Însăși Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, așa cum am văzut și la Schimbarea la Față, a spus Părintele Mitropolit.

La final, credincioșii prezenți în număr mare, au primit binecuvântarea ierarhului.

cristiboss56 09.01.2017 20:29:22

În Duminica după Botezul Domnului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat în data de 8 ianuarie 2017 Sfânta Liturghie în Parohia Pogorârea Duhului Sfânt din Caransebeș. La slujbă au participat un număr mare de credincioși, alături de ei fiind prezenți și reprezentanți ai autoritățile locale. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic Ethos al Episcopiei Caransebeșului.

În cuvântul rostit, Preasfinția Sa a îndemnat credincioșii prezenți la slujbă să păstreze în viața lor o credință dinamică și activă.

În această duminică în care Mântuitorul ne îndeamnă la pocăință autentică pentru a câștiga Împărția cerurilor. Suntem aici cu bunii noștrii credincioși care s-au ostenit să ridice în acest cartier foarte mare, o biserică închinată Pogorârii Duhului Sfânt. Le mulțumim tuturor ctitorilor și binefăcătorilor acestui locaș de rugăciune și-L rugăm pe Arhiereul Cel veșnic să ne dăruiască și nouă inimă înfrântă și smerită să avem pocăință autentică, o credință dinamică și activă ca să putem împlini tot ceea ce ne este dat, să ne facem slujba deplin și să încercăm să ducem o viață în conformitate cu Evanghelia Mântuitorului, subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

***

Înființată în anul 1995, Parohia Pipirig are hramul sărbătoarea Rusaliilor și este una din importantele comunități ortodoxe din Caransebeș, situându-se în zona blocurilor din municipiul de pe Timiș și Sebeș. Locul pentru construcția bisericii a fost binecuvântat de Episcopul Emilian Birdaș, în anul 1995, iar piatra de temelie a bisericii a fost așezată în anul 2006, la praznicul Pogorârii Sfântului Duh, de Preasfințitul Părinte Lucian. În data de 18 decembrie 2010, Biserica Pogorârea Sfântului Duh a fost sfințită de Preasfinția Sa alături de un numeros sobor de preoți și diaconi.

cristiboss56 09.01.2017 20:37:31

În Duminica după Botezul Domnului, 8 ianuarie 2017, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Sfinții Îngeri din Buzău. Grupul psaltic misionar Sfântul Roman Melodul a oferit răspunsurile liturgice, informează site-ul oficial al Eparhiei.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre importanța pocăinței pentru curățirea sufletului de păcate, în vederea dobândirii Împărăției lui Dumnezeu.

Fragmentul evanghelic de astăzi se încheie cu versetul în care ni se spune că Mântuitorul Iisus Hristos, după ce Și-a stabilit ca reședință misionară orașul Capernaum, a început să propovăduiască oamenilor Evanghelia Împărăției, iar primele Sale cuvinte au fost aceleași, pe care le-am auzit și din gura Sfântului Ioan Botezătorul: «Pocăiți-vă, căci s-a apropiat împărăția cerurilor» (Matei 4, 17). Vedem, așadar, că și Mântuitorul a pus accentul, în predica Sa, pe necesitatea pocăinței, în perspectiva dobândirii Împărăției cerurilor. Cu alte cuvinte, Mântuitorul ne încredințează că, dacă ne vom curăți inimile și sufletele de patimi, dacă vom stărui în rugăciune smerită și în faptele iubirii creștine, vom primi, cu certitudine, darurile Preasfântului Duh, care ne ajută să trăim, anticipat, încă din această viață, bucuria și fericirea Împărăției cerurilor. Căci spune Sfântul Apostol Pavel: «Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt» (Romani 14, 17), a precizat Înaltpreasfinția Sa.

***

Actualul locaș de cult al Parohiei Sfinții Îngeri din Buzău datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea, fiind ridicat pe locul unei biserici de lemn, construită în secolul al XVII-lea.

cristiboss56 10.01.2017 14:28:45

Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a oficiat duminică, 8 ianuarie 2016, Sfânta Liturghie la Biserica Sfântul Gheorghe, cea mai veche biserică suceveană, notează site-ul doxologia.ro.

La slujbă au participat credincioși din tot orașul. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul parohial. Din soborul co-slujitor au făcut parte părintele Florin Hostiuc, parohul bisericii, părintele George Hostiuc, Inspector Învățământ religios și părintele Nicolae Horga, Inspector Eparhial.

În cuvântul rostit, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat că pocăința omului este o mare bucurie în cer.

Îndemnul la pocăință l-au făcut și Sfinții Proroci, spunând că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu. Pocăința omului, adică întoarcerea lui la Dumnezeu, părăsind păcatele, este o mare bucurie în Cer, după cum ne spune Mântuitorul în Sfânta Evanghelie. Dumnezeu se bucură de găsirea oii pierdute mai mult decât de cele 99 de oi care nu s-au pierdut. Greșim în fiecare clipă cu gândul, cu cuvântul sau cu fapta, dar tot în fiecare clipă trebuie să ne întoarcem cu gândul, cu cuvântul și cu fapta la Dumnezeu, a spus ierarhul.

***

Biserica Sfântul Gheorghe (supranumită Mirăuți) din Suceava este considerată cea mai veche biserică din municipiu. Documentele vremii o atestă drept ctitorie a lui Dragoș-Voievod.

Între anii 1402- 1522 a fost Catedrală mitropolitană, iar în perioadă anilor 1992-2001, locașul a fost supus unor ample lucrări de restaurare, descoperindu-se aici un număr de 32 de morminte, printre care și mormântul Doamnei Evdochia, prima soție a Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt. Arheologii au găsit în mormânt și un veșmânt domnesc complet; este singurul veșmânt domnesc de secol XIV din Europa care a putut fi restaurat în întregime.


Ora este GMT +3. Ora este acum 04:53:39.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.