Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Generalitati (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=503)
-   -   Povesti cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=4538)

strajeru 16.12.2008 16:09:33

Dragostea Domnului
Se spune că, odată, un om mergea printr-un deșert. Nu mai putea de oboseală; nu mâncase nimic de mai multe zile, apă nu mai avea, iar soarele puternic îl topea cu razele sale de foc. în afară de întinderea nesfârșită de nisip dogoritor, nu se vedeau decât urmele omului, urmele pașilor săi.
Deodată însă, omul a observat că alături de el au apărut și alte urme, ca și când mai era cineva, o persoană ce mergea odată cu el și ale cărei urme le putea vedea alături de ale sale. Speriat, a strigat:
- De ce sunt patru urme în nisip, când eu sunt singur? Cine ești și de ce nu te văd? Dar o voce i-a răspuns:
- Sunt Dumnezeu! Nu ești singur, fiindcă Eu merg alături de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rău și vei ajunge cu bine la capăt!
Omul a căzut în genunchi și i-a mulțumit Domnului că S-a îndurat de el, după care și-a continuat drumul, convins că acum va reuși. Și a mers, a mers, până când într-un final a simțit că nu mai poate face un pas măcar. Căzut în genunchi, a privit în spate și ... ce i-a fost dat să vadă? Pe nisip, nu se vedeau decât urmele pașilor săi.
- Doamne - a spus omul îndurerat - de ce m-ai părăsit, de ce nu sunt decât două urme în nisip?!
Dar, aceeași voce i-a răspuns cu blândețe:
- Pentru că, până acum, Eu te-am dus în brațe.
Deodată, omul nostru a simțit ceva rece, rece, și a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseală, încins de lumina soarelui, căzuse în nisip, ajuns la capătul puterilor. Dar, în timpul somnului, fusese găsit de o caravană. Câțiva negustori îl ridicaseră și îl stropiseră cu apă. Atunci când a simțit apa rece pe față s-a trezit, amintindu-și de visul său.
- Binecuvântat să fie Domnul! a strigat omul. Cum de m-ați găsit?
- Am văzut niște urme în nisip și ne-am dat seama că cineva s-a rătăcit. Erau, într-adevăr, urmele tale.
-. Voi credeți că urmele mele v-au adus aici? Nu, Dumnezeu, Care S-a îndurat de suferința mea, El v-a călăuzit pașii spre mine, altfel aș fi murit.
Sunt unii oameni care nu văd că Dumnezeu se îngrijește de ei. Nu văd că Domnul, din iubire, caută mereu să îi ajute. Ei uită de cele sfinte și de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uită niciodată de el. Ferice de aceia care văd că toate - sănătatea, puterea de muncă, fericirea - țin de Dumnezeu și că doar prin puterea Lui putem fi mântuiți. Ferice de aceia care au mereu încredere în ajutorul Domnului.
"Chiar dacă noi ne îndepărtăm uneori de Dumnezeu, Dumnezeu rămâne mereu aproape de noi."
[SIZE=5](Sfântul Ioan Gură de Aur)[/SIZE]

strajeru 16.12.2008 16:10:40

Grădina sufletului
Un om 1-a întrebat pe duhovnicul său:
- Părinte, aș vrea să fiu un bun creștin, să am o viață fără păcate. Ce trebuie să fac mai întâi, ce este cel mai important?
- O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, dacă ai o grădină în care plantezi tot felul de flori frumoase, aștepți ca ele să crească? Așa, fără să faci nimic, or să răsară?
- Nu, părinte, trebuie să le ud ...
- Dar dacă le uzi și atât, vor crește ele mari și frumoase?
- Nu, părinte, trebuie și să muncesc, să am grijă de ele, să nu fie distruse de buruieni ...
- Dar dacă le dai toate acestea, și nu vor avea lumină, pot ele să crească?
- În nici un caz, părinte, atunci toată munca mea nu-și are rostul, florile nu vor crește niciodată.
- Acum ai înțeles, fiule?! Sufletul nostru este asemenea unei grădini, în sunt semănate cele mai frumoase flori: dragostea, credința, bunătatea, cumpăt omenia ... Noi însă trebuie să avem grijă de această grădină din sufletul nostru, ca tot ce este acolo să înflorească. Doar astfel sufletul omului se umple de frumusețe.
Ce trebuie să facem pentru toate acestea? Să avem grijă ca buruienile păcatelor să nu prindă rădăcini în suflet, să veghem mereu ca răul să nu se cuibărească în noi fiindcă, odată intrat, este foarte greu să-1 mai scoți. Și ce mai trebuie să facem pentru grădina sufletului? Să o udăm mereu cu apa dătătoare de viață, care este rugăciunea.
Dar ele tot n-ar crește, dacă nu le-ar încălzi pe toate lumina binefăcătoare dragostei dumnezeiești. Și unde ar putea găsi sufletele noastre mai multă căldură și lumină dumnezeiască, dacă nu în Biserică?!
E, poți tu să-mi spui, fiule, ce este mai important? Toate sunt importante. Fii mereu atent la sufletul tău, ai grijă de el, fiindcă atunci și Dumnezeu te va ajuta.
[SIZE=5]Doar așa, prin munca noastră și cu ajutorul Domnului, florile minunate sufletele noastre, adică dragostea, credința și toate lucrurile bune pe care Dumnezei ni le-a dăruit, vor crește nestingherite, iar viața ni se va umple de fericire.[/SIZE]
"Toate lucrurile ne-au fost încredințate nouă
și noi acestora. " ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

strajeru 16.12.2008 16:12:49

Păcatul indiferenței

S-au întâlnit într-o după-amiază, pe ulița unui sat, preotul din partea locului și un țăran din parohia sa. Cum 1-a văzut, părintele 1-a întrebat:
- Ieri dimineață am întâlnit doi săteni ce se certau dintr-o pricină oarecare și am reușit în cele din urmă să îi împac. Am văzut că tu ai trecut pe lângă ei fără să-ți pese și ți-ai continuat liniștit drumul. Cum este posibil așa ceva? Crezi ai făcut bine?
- Părinte, i-a răspuns omul, eu nu prea cred că este important ceea ce Dumnezeu este puternic și dacă vrea să mă mântuiască mă va mântui, iar dacă nu să mă mântuiască, atunci așa va fi, indiferent de ce-aș face eu.
- Vai, fiule, cum poți să vorbești așa?! - i-a răspuns cu blândețe preotul. spune-mi, de unde vii tu acuma cu sapa în spinare?
[SIZE=5]- Păi, cum de unde, părinte? De la câmp. Muncesc acolo de azi de dimineață. La cât m-am străduit, sper din tot sufletul ca Dumnezeu să-mi dea o recoltă bună.[/SIZE]
- Nu crezi că este la fel, fiule, și cu viața și cu păcatele tale? De ce te duci muncești la câmp? Dacă Dumnezeu vrea să ai o recoltă bună, o să le găsești de-a gat pe toate, dacă nu vrea, de ce te mai ostenești? Ți se pare firesc?
- Nu, părinte! Dacă nu muncesc, cum aș putea să am de-ale gurii?
- Așa este, fiule, dacă muncești cu drag, Dumnezeu îți ajută și obții o recoltă bună. E, tot așa, dacă trăiești fără păcat, purtându-ți și ție de grijă, dar și celor din jurul tău, atunci Dumnezeu se îndură și, chiar dacă ăi mai greșit în viață, îți iartă iar la Judecată vei fi mântuit.
Așa cum buruienile năpădesc o grădină neîngrijită, tot astfel păcatele pun stăpânire pe sufletul omului rău. După cum vei căuta tu ca aceia din jurul tău să aii liniște și bucurie, să aibă credință și speranță în mântuire, tot astfel va căuta Dumnezeu ca și tu să ai parte de toate acestea.
Să nu mai faci niciodată ca ieri! Dacă poți să ajuți pe cineva, chiar și cu un si sau cu o vorbă bună, fă-o numaidecât, fiindcă trebuie să fim atenți la tot ce în viață, căci lumea toată este grădina de care noi toți trebuie să avem grijă.
"Numai cine își iubește aproapele, îl iubește pe Dumnezeu. " ( Sfânta Scriptură )

strajeru 16.12.2008 16:13:42

. Răsplata bunătății


[SIZE=5]Un om, trecând pe o stradă, a văzut în fața unei biserici un bătrân sărman, cerșetor, ce trăia din milostenia credincioșilor. De bătrân, s-a apropiat o fetiță care i-a întins câțiva bănuți. Impresionat de gestul ei, trecă­torul a întrebat-o pe copilă:[/SIZE]
- Spune-mi, de ce i-ai dat bătrânului bănuții tăi?
- Știți, domnule, tatăl meu a murit, iar mama, deși muncește mult, nu prea are bani, așa că o ducem destul de greu. Dar aseară mama mi-a spus că, atunci când faci un bine, Dumnezeu te răsplătește negreșit. Așa că azi, am luat bănuții aceștia pe care eu i-am strâns și i-am dat bătrânului din fața bisericii. El are, cu siguranță, mai multă nevoie de ei. Iar Dumnezeu, fiindcă am făcut un bine, se va îndura și de mine.
Cucerit de bunătatea fetei, omul a întrebat-o ce își dorește ea cel mai mult.
- O, a spus fata, aș vrea un cojocel, că vine iarna și va fi foarte frig. Anul trecut am răcit rău de tot, fiindcă nu am umblat bine îmbrăcată, dar Dumnezeu mi-a ajutat și m-a însănătoșit. Mama a vrut să-mi cumpere un cojocel, dar e tare scump și nu se poate.
- E, uite că se poate, i-a mai spus omul. Vino cu mine!
Ajunși în fața unui magazin mare, ce se afla peste drum, omul i-a cumpărat fetei un cojocel călduros și tare frumos. Fetița nu știa cum să-i mai mulțumească străinului ce se îndurase de ea.
[SIZE=5]- Vezi, i-a mai spus omul, mama ta a avut dreptate. Dumnezeu totdeauna te răsplătește pentru binele făcut. Tu 1-ai ajutat pe bătrân, iar Domnul mi-a dat mie ocazia să te întâlnesc tocmai în acel ceas. Eu te-am ajutat acum pe tine, și, fii sigură, Dumnezeu îmi va ajuta și mie mai târziu, fiindcă atunci când ne ajutăm unii pe ceilalți, și Dumnezeu ne ajută pe noi.[/SIZE]
Cu cât suntem mai buni și avem mai multă grijă unul de altul, cu atât Dumnezeu ne vede credința și ne ferește de rele.
"Fiecare din noi e ajutat de celălalt în mod providențial."
(Sfântul Marcu Ascetul )

strajeru 16.12.2008 16:14:19

Poarta Raiului


Demult, a trăit un prinț tare-tare bogat, care era însă și foarte zgârcit. Nu ar fi dat niciodată nimic. Doar că, într-o noapte, a visat că murise și ajunsese la poarta raiului. Acolo, Sfântul Petru i-a spus:
- Vino cu mine să îți arăt unde vei sta de acum încolo. Și au mers ei ce-au mers prin grădinile acelea minunate, până când, la moment dat, au ajuns lângă un palat mare și frumos.
- A, a strigat tânărul prinț, aici voi sta?
- Nu, în nici un caz.
- Dar, cine va sta aici?
- Aici va locui, după ce va muri, grădinarul tău.
- Cum se poate, el care nu are nimic, care e sărac lipit pământului, cum să merite el ase ceva?
- E, nu are grădinarul tău avere pe pământ, fiindcă tot ce câștigă împarte mereu cu cei mai sărmani decât el. Pe pământ nu strânge nimic, fiindcă dăruiește, dar aici, uite câte a strâns! Tot ce vezi aici este rodul bunătății lui.
- Bine, și atunci eu unde o să stau? -a mai întrebat nemulțumit prințul.
- Uite acolo, în cocioaba aceea!
- Cum, în șandramaua aia?! Păi acolo sunt doar niște scânduri prăpădite care stau gata-gata să cadă ... cum să locuiesc în mizeria aia? E drept așa ceva?
- Sigur că este drept - i-a răspuns Sfântul Petru! Ia gândește-te, ce ai dăruit tu' Nimic. Ce ai fi vrut să apară aici!? Dacă ai fi fost bun și darnic cum este grădinarul tău, atunci ai fi avut și tu asemenea palate, poate chiar mai mult, dar așa... Tot ce vezi acolo este rodul zgârceniei tale ...
În clipa aceea, tânărul prinț s-a trezit speriat din visul său. Din acea zi, s-a schimbat. Nu a mai adunat comori pe pământ, ci în cer. Nu a mai strâns bogății peste bogății, fiindcă la ce i-ar fi folosit mai târziu?
Cu tot ce a avut, i-a ajutat pe cei sărmani și, în acest fel, a strâns o avere mult mai de preț: recunoștința celor ajutați de el și binele făcut. Aceasta era averea pe nimeni nu i-ar fi putut să i-o fure!
Înțelept ar fi ca și noi toți să procedăm aidoma prințului din poveste, pentru adevărată este vorba care spune că "Nu rămânem decât ce ceea ce dăruim".
"Pe calea binelui mai repede obosești odihnindu-te, decât ostenindu-te."
(Sfântul Vasile cel Mare )

strajeru 16.12.2008 16:15:50

Adevărata comoară

Un tânăr era foarte supărat că nu are mai mulți bani, că nu-și poate cumpăra tot ce-și dorea. Se plimba trist pe stradă, neștiind cum să iasă din această situație. Dar, cum mergea el așa, s-a lovit deodată de cineva. Mare i-a fost mirarea să vadă că, din neatenție, a dat peste un om sărman, fără vedere, încerca bie om să se ajute cu un baston și să găsească drumul spre casă. Tânărul nostru 1-a ajutat conducându-1 de braț.
Văzând cât sunt alții de necăjiți, tânărul nu s-a mai gândit, de atunci, decât la i lucru: cât de bogat este el. Nu avea bani pentru tot ce și-ar fi dorit, dar avea come cea mai mare din lume, pe care banii nu o pot cumpăra: sănătatea cu tot ce izvor din ea - putere de muncă, bucurie și voie bună.
Acum își dădea seama că sunt oameni care au rămas ologi în urma unor accidente. Dar picioarele sale îl puteau duce oriunde. Alții au rămas orbi. El putea să va însă clipă de clipă, toate frumusețile din jurul său. Există și unii oameni care, păcate, sunt orbi și ologi sufletește, pentru că sufletul lor s-a golit de bucurie, de speranță și dragoste. Aceștia sunt cu adevărat nefericiți.
Cu cât vei fi mai binevoitor, cu atât sufletul tău va avea mai multă liniște. Ce| rău și zgârcit nu dă niciodată nimic, nici măcar un pahar cu apă sau un sfat, chiar aceste lucruri nu 1-ar costa nimic. Un astfel de om mai este cu ceva de folos celorlalți!
Dacă ne vom uita în jurul nostru vom vedea că nimic nu trăiește doar pentru sine. Până și un copac obișnuit, chiar dacă nu ne oferă fructe, ne dă cel puțin posibilitatea să ne odihnim un minut la umbra lui.
„Cel bun vede bunătatea peste tot; cel rău, nicăieri." (Proverb)

strajeru 16.12.2008 16:17:21

Greșeala
[SIZE=5] [/SIZE]
[SIZE=5]În timp ce mergea pe drum, un călător a văzut într-o grădină un pom fru­mos, de crengile căruia atârnau niște mere mari și roșii de-ți lăsa gura apă. Văzând omul că nu-i nimeni prin preajmă, ce s-a gândit? Bine ar fi dacă ar gusta și el câteva, așa, de poftă![/SIZE]
Dar cum să facă? Până la pom trebuia să treacă de un gard înalt și de o mare băltoacă. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a învârtit, dar, nemaiavând răbdare, și-a zis: "Fie ce-o fi!" și a-nceput să se cațăre pe gard. Cu greu, a reușit să ajungă în curte, dar supărat nevoie mare, fiindcă într-un ghimpe din gard își agățase haina și o rupsese. Acu, ce să mai facă!
Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grăbindu-se, a uitat de băltoaca
plină cu noroi și s-a afundat în mâl.
Când, în sfârșit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat câteva mere, dar, uitându-se la el cum arată, și-a spus:
- E drept că am obținut eu ce-am vrut, dar a meritat oare? Haina mea cea bună e ruptă, încălțările și pantalonii murdari ...
Cum stătea el așa și își plângea singur de milă, apare în curte stăpânul casei. Când 1-a văzut pe călător cum arată, i-a spus:
- Bine, omule, trebuia să te muncești atâta pentru câteva mere? Uite ce-ai pățit! Ca să nu mai spun că nu înțeleg de ce-ai încercat să le iei pe furiș? Dacă băteai la mine în poartă și mi-ai fi cerut câteva mere, eu ți-aș fi dat cu drag. Acum, haide în casă să te speli și să te odihnești și apoi îți vei vedea de drum!
Tare bucuros și mulțumit a fost călătorul, văzând bunătatea gazdei sale, dar, în același timp, și-a promis sieși că altădată nu va mai fi atât de nesăbuit.
în viață, nu este important doar să obții, ci și cum obții! Sunt oameni care vor să aibă mai mult și, atunci muncesc fără tihnă. Alții însă fură, gândindu-se mereu cum să fugă de muncă și să înșele. Aceștia, păcătoșii, singuri se înșală, fiindcă nu este totul să ai un lucru; contează și cum 1-ai obținut!
"În cele trecătoare, nu poți deveni bogat decât sărăcind pe altul. În cele duhovnicești, nu poți deveni bogat decât îmbogățind pe altul."
(Sfântul Ioan Gură de Aur)

strajeru 16.12.2008 16:18:21

Căldura focului

În timpul Sfintei Spovedanii, un tânăr 1-a întrebat pe duhovnicul său:
- Părinte, îmi simt sufletul greu de păcate. Cum pot să fiu iarăși liniștit, când știu că am greșit?
- Fiule, omul nu trebuie să-și piardă niciodată speranța. Chiar dacă am păcătuit, Dumnezeu ne va ierta greșelile, dar cu o condiție: să ne căim. Să ne căim cu sinceri­tate, din suflet. O să-ți dau un exemplu. Afară este iarnă grea, gerul este mare. Du-te și adu-mi un țurțure de gheață.
Când tânărul s-a întors ținând bucata de gheața în mână, părintele a luat-o și a aruncat-o în sobă, unde turturele a început imediat să se topească la căldura focului.
- Ai văzut gheața pe care ai luat-o de afară?! Era așa de la începutul iernii și tot așa ar mai fi rămas, oricât ar fi stat în frig. Dar acum, că ai adus-o înăuntru, vezi. cum a început să se topească? Devine iarăși apă curată și folositoare. Cât era înghețată nu era bună de nimic.
La fel este și sufletul, atunci când îngheață de atâtea păcate. Dar dacă te călești sincer, căldura rugăciunii tale și harul Domnului topesc tot ce-i rău și-ți aduc viață și liniște în suflet.
- Privește pomii de afară, i-a mai spus părintele. Sunt înghețați de ger, dar, la primăvară, soarele îi va încălzi și iarăși se vor trezi la viață.
[SIZE=5]La fel să ai și tu răbdare și încredere în bunătatea și mila lui Dumnezeu și să te căiești din suflet, fiindcă așa cum căldura focului topește gheața, la fel căința sinceră vindecă sufletul bolnav de păcate.[/SIZE]
„Mărturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune.” (Fericitul Augustin)

strajeru 16.12.2008 16:19:13

Omul ipocrit

După ce a muncit câteva ceasuri pe câmp, un țăran s-a așezat la umbra unui pom să se odihnească. Deodată, lângă el a venit în zbor o rață sălbatică și s-a oprit chiar alături, să ciugulească boabele căzute pe ogor.
Ușor, țăranul și-a scos căciula și - zdup! - a prins pasărea.
- Ce noroc pe capul meu, și-a zis. O să fac un foc de vreascuri și o să prăjesc
rața asta. Să vezi ce bună o să fie!
Dar în timp ce încerca să scoată pasărea de sub căciulă, aceasta se strecură repede pe lângă mâna omului și, ridicându-se imediat în zbor, dusă a fost. Privind cu necaz după ea, țăranul a mai zis:
- O, ce suflet bun am! Sper ca Dumnezeu să vadă cum m-am îndurat de pasărea aceasta, dându-i drumul, și să mă răsplătească pentru binele pe care 1-am făcut!
Oare ce răsplată ar fi meritat un asemenea om? Cel ce încearcă să ascundă un păcat cu alt păcat, o minciună cu altă minciună, un rău cu alt rău, acela singur se păcălește. Așa cum întunericul se alungă doar cu lumină, tot astfel răul nu poate fi alungat decât cu bine.
"Păcatul este nedreptate. Cine păcătuiește fie se nedreptățește pe sine, fie nedreptățește pe altul." ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

strajeru 16.12.2008 16:20:16

Dragostea călugărului

Pe un drum, un câine a sărit la un om și a început să-1 latre. Omul însă a pus imediat mâna pe o piatră și a aruncat după animal. Câinele s-a ferit imediat și, ce să vezi?!, a sărit mai tare la om, gata-gata să-1 muște. Speriat rău, omul a mai apucat doar să intre într-o curte și să trântească poarta. Acum stătea acolo, în timp ce câinele urla de mama focului dincolo de gard.
Chiar în acel timp, a trecut pe stradă și un călugăr. Văzându-1, câinele a sărit la părinte, lătrând și arătându-și colții. Liniștit, călugărul a scos o bucată de pâine din traistă și i-a întins-o cățelului. Imediat, acesta a încetat să latre, s-a apropiat ușor-ușor și, dându-și seama de bunătatea omului, a luat bucățica de pâine chiar din mâna aces­tuia și a început să o mănânce de zor. Apoi s-a așezat lângă călugăr, dând din coadă.
- Vezi, omule - i-a spus părintele celui din spatele gardului - bunătatea naște tot­deauna bunătate. Dacă tu ai fost rău cu câinele, cum ai fi vrut să fie el cu ține. Hai, vino și mângâie-1! ;
Să nu mai faci niciodată un rău, acolo unde poți face bine. Și crede-mă, oriunde și oricând poți face numai bine. De tine depinde! ;
[SIZE=5]"Dragostea este bucuria de a face altora bucurii. " ( Sfântul Ioan Gură de Aur )[/SIZE]


Ora este GMT +3. Ora este acum 18:05:31.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2021, Jelsoft Enterprises Ltd.