Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa si Massmedia (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=508)
-   -   Noutati de la Centrul de Presa Basilica (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5160)

Iorest 22.06.2022 17:18:43

Citat:

În prealabil postat de Demetrius (Post 671227)
ca parintii lui Ioan, Zaharia si Elisabeta, au fost randuiti pentru a-l creste si pregati pe Ioan, care inca din pantecele mamei sale s-a umplut de Duh Sfant, urmand astfel sa fie vrednic pentru misiunea-i proorocita de secole.
Ioan a fost proorocit parintilor sai, pe cand parintii sai, Zaharia si Elisabeta(e drept, deosebit de vrednici), n-au fost proorociti bunicilor lui Ioan.

În Viețile Sfinților pe luna Iunie la ziua 24 link, scrie că Zaharia(tatăl Înaintemergătorului) a fost executat de oamenii lui Irod, iar Elisabeta a murit 40 de zile mai târziu când se ascundea în peșteră.

„[...]După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfînta Elisabeta, maica Mergătorului Înainte, a murit în peștera aceea. Iar Sfîntul Ioan, rămînînd singur, a fost hrănit de înger pînă la creșterea lui și păzit în pustietăți, pînă în ziua arătării sale către Israel. Astfel păzea și acoperea pe Sfîntul Ioan mîna Domnului, ca el să meargă înaintea feței Lui cu duhul și cu puterea lui Ilie, să-I gătească astfel cale, că venea să mîntuiască neamul omenesc.[/...]”

Deci Elisabeta și Zaharia și-au ”crescut” fiul câteva luni maxim, în rest a crescut orfan conform Predaniei Ortodoxe, nu se pune problema că i-ar fi putut transmite și o pregătire prin educație și anumite facultăți de gândire pe care le pune școala.

Citat:

În prealabil postat de Demetrius (Post 671227)
Imi cer scuze, Iulian Predescu (autorul acestei ziceri), insa nu-mi vine a crede ca inainte-mergatorul Ioan a venit pe lume datorita rugaciunilor parintilor sai, adica nu datorita rugaciunilor lor s-a nascut Ioan Botezatorul ca sa vesteasca pe Iisus,

Nimic nu e întâmplător la nivelul acesta, poate datorită rugăciunilor lor a venit în familia lor acest Sfânt, poate se năștea în altă familie dacă nu erau ei printre cei mai credincioși.

Nu cred că autorul greșește când subliniază puterea rugăciunii, poate vrea să încurajeze și familiile actuale care își doresc urmași și nu au cu privire la stăruință.

Demetrius 22.06.2022 17:45:12

Citat:

În prealabil postat de Iorest (Post 671231)

Deci Elisabeta și Zaharia și-au ”crescut” fiul câteva luni maxim, în rest a crescut orfan conform Predaniei Ortodoxe, nu se pune problema că i-ar fi putut transmite și o pregătire prin educație și anumite facultăți de gândire pe care le pune școala...


Nu cred că autorul greșește când subliniază puterea rugăciunii, poate vrea să încurajeze și familiile actuale care își doresc urmași și nu au cu privire la stăruință.

Pe de-o parte ai dreptate (multumesc pentru completare), pe de alta se dovedeste indirect ca parintii, Zaharia si Elisabeta, au fost randuiti pentru Ioan, pentru ca deja din pantecele mamei sale sa se umple de Duh Sfant Inaintemergatorul.

Iorest 22.06.2022 23:14:47

Citat:

În prealabil postat de Demetrius (Post 671232)
Pe de-o parte ai dreptate (multumesc pentru completare), pe de alta se dovedeste indirect ca parintii, Zaharia si Elisabeta, au fost randuiti pentru Ioan, pentru ca deja din pantecele mamei sale sa se umple de Duh Sfant Inaintemergatorul.

Doamne ajută, de aceea suntem aici să aprofundăm pe baza învățăturii.

Părerea mea e că nu se exclude una pe alta, 1 că au fost special rânduiți părinții 2 că într-o familie sensibilă duhovnicește s-a născut un sfânt, o situație a atras-o pe cealaltă, iar autorul a încercat să încurajeze familiile fără urmași să facă ce ține de ei și să nu-și piardă rugăciunea pornind de la modelul pilduitor scriptural.

Zaharia era și slujitor la Templu, iar fiul lui - Ioan e ultimul profet al Vechiului Testament, deci simbolistic e o trecere de la Templu la Hristos printr-un Înaintemergător care netezește căile și pregătește mentalul colectiv pentru Hristos.

Faptul că Ioan e fiul lui Zaharia un slujitor la Templu e spre mustrarea fariseilor care au tăcut când Hristos i-a întrebat dacă Ioan a fost trimis de la Dumnezeu sau de la oameni.

cristiboss56 29.06.2022 12:54:52

Un articol de: Pr. Ciprian Florin Apetre 29 Iun, 2022

Biserica Ortodoxă îi sărbătorește astăzi pe Sfinții, slăviții și întru tot lăudații Apostoli Petru și Pavel. Această serbare a corifeilor ucenicilor Domnului încheie postul dedicat cinstirii lor. După ce am parcurs acest timp de postire din cursul anului bisericesc, astăzi îi sărbătorim „pe ucenicii lui Hristos și temeliile Bisericii, stâlpii cei adevărați și temeiurile, și dumnezeieștile trâmbițe ale învățăturilor lui Hristos și ai Pătimirilor, pe mai-marii Apostolilor, pe Petru și Pavel” (fragment stihiră Litie).


Ei sunt prăznuiți de Biserică în aceeași zi pentru că sfârșitul lor martiric a fost la Roma în ziua de 29 iunie, în anul 67, în timpul persecuției împăratului roman Nero. Sfântul Petru a fost răstignit pe cruce, cerând să nu fie răstignit precum Domnul nostru Iisus Hristos, ci cu capul în jos, iar Sfântului Pavel, cetățean roman, i-a fost tăiat capul.

Părintele profesor Ene Braniște scrie în Liturgica generală că serbarea lor comună este legată și de „data transferării moaștelor celor doi Sfinți Apostoli la locul numit ad catacumbas, de pe Via Appiab din Roma, la 258. La Roma era sărbătorită cel puțin din vremea Sfântului Constantin cel Mare; de aici a trecut curând (chiar în cursul secolului al IV-lea) și în Răsărit, unde este sărbătorită cu deosebită solemnitate, mai ales începând din secolul al VI-lea”.

Pentru lumea creștină, Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt extrem de importanți din perspectiva exemplului personal în lucrarea de propovăduire a Evangheliei lui Hristos. Opera lor de evanghelizare este stilizată liturgic de cântările serbării lor prin cuvinte de laudă ce ne spun că ei, „înconjurând toată lățimea pământului, ca un plug au semănat credința și tuturor au sădit cunoștința de Dumnezeu, arătându-le Cuvântul Treimii”. Prin propovăduirea lor lumea a descoperit lucrarea Presfintei Treimi pentru mântuirea neamului omenesc și a primit Cuvântul revelat din paginile Sfintei Evanghelii.

Activitatea lor misionară este mărturisită de cartea Faptele Sfinților Apostoli pe care fiecare creștin e bine să o citească pentru a se bucura de roadele lucrării apostolice a Sfinților Petru și Pavel. Aici vom descoperi locurile pe unde au propovăduit credința în Hristos, suferințele și greutățile prin care au trecut pentru a întemeia comunități creștine.

Biserica îi cinstește împreună pentru a arăta lucrarea lor comună de vestire a Sfintei Evanghelii, lucru subliniat sugestiv pentru conștiința unității creștine de iconografia atonită în care cei doi Apostoli sunt reprezentați îmbrățișați.

„În icoanele lor, cei doi Apostoli sunt reprezentați ținând în mâini Biserica în chipul unei mici biserici bizantine - aceasta, pentru că acești doi Apostoli au fost cu adevărat stâlpii și pietrele de temelie pe care s-a construit sfântul așezământ al Bisericii lui Hristos. Și reuniți amândoi într-o singură sărbătoare, zugrăviți împreună în aceeași icoană, simbolizează unitatea credinței, unitatea Bisericii, care este alcătuită din elemente eterogene: tăierea împrejur - adică evreii, cărora s-a adresat lucrarea misionară a lui Petru - și neamurile - adică idolatrii, pentru creștinarea cărora s-a ostenit Apostolul neamurilor, Pavel” (I.M. Fountoúlis).

Dacă parcurgem textul Sinaxarului din Minei de astăzi vedem că ne prezintă sintetic viețile celor doi Apostoli. Astfel, despre Sfântul Apostol Petru aflăm că era fratele lui Andrei „cel întâi-chemat” și erau din orașul Betsaida Galileei. Tatăl lor era Iona din seminția lui Simeon. În timpul când Sfântul Ioan Botezătorul era închis în temniță, Hristos Domnul a mers la lacul Ghenizaret, unde se aflau Petru și fratele său, Andrei, pe care i-a chemat să-L urmeze. Din acest moment Petru este martor la toată activitatea misionară a Domnului nostru Iisus Hristos. După Învierea Mântuitorului, Petru a propovăduit Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Pont, Galatia, Capadocia, Asia și în Bitinia, ajungând până la Roma. Aici va suferi moarte martirică din porunca lui Nero.
《Urmează》

cristiboss56 29.06.2022 12:57:47

《Continuare》

Sfântul Apostol Pavel făcea parte din seminția lui Veniamin și era fariseu, fiind ucenic al marelui învățat Gamaliel. Cunoștea foarte bine Legea lui Moise și textele prorocilor. Era de loc din Tars și la început a fost un prigonitor al Bisericii lui Hristos. Pe drumul Damascului are loc convertirea sa în urma arătării minunate a Mântuitorului nostru Iisus Hristos care l-a trimis la Anania, „un vechi ucenic de-al Domnului care locuia în Damasc; și acela, învățându-l, l-a botezat. Și fiindcă s-a făcut vas alegerii, a plecat, ca și cum ar fi zburat cu aripile, de a propovăduit la toată lumea; și ajungând la Roma, și învățând pe mulți, și-a săvârșit viața acolo, tăindu-i-se capul din porunca împăratului Nero, pentru mărturisirea lui Hristos, în urma lui Petru, moaștele lor însă au fost așezate la un loc”.

Această prezentare succintă a vieților trebuie să fie un imbold pentru creștinul ortodox de a deschide paginile Scripturii Noului Testament pentru a citi despre faptele lor minunate, dar mai ales pentru a se hrăni din cuvintele lor pline de harul Duhului Sfânt din epistolele pe care le-au redactat.

Mitropolitul Augustin de Florina ne spune că astăzi îi prăznuim pe acești Sfinți Apostoli ai Domnului Hristos „amintindu-ne de cinstitele lor patimi, luând aminte la credința lor cea adevărată și la viața lor cea sfântă, cinstim nevinovăția în sufe*rințe și credința lor cea adevărată. Iubind în ei cea mai înaltă virtute și imitându-i prin fapte deosebite, prin care ne putem asemăna lor (2 Tesaloniceni 3, 5-9), așteptăm fericirea cea veșnică pregătită tuturor sfinților”.

Noi acum îi cinstim pe corifeii Apostolilor alături de imnograful inspirat rostind cuvintele de laudă ale troparului prăznuirii lor: „Cei ce sunteți între Apostoli mai întâi pe scaun șezători, și lumii învățători, Stăpânului tuturor rugați-vă pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă”.

cristiboss56 15.07.2022 13:25:01

Racla în care se păstrează mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae de la Parohia „Sfântul Gheorghe” – Nou din Capitală va fi dusă în Parohia nemțeană Bălușești în perioada 23-24 iulie 2022, cu ocazia hramului bisericii.

Racla va fi dusă de o delegație condusă de părintele Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe – Nou”.

Sâmbătă, 23 iulie, delegația va fi întâmpinată de Arhim. Petroniu Marin, exarh de Neamț, împreună cu un sobor de clerici din protopopiat, iar începând cu ora 18:00 se va oficia slujba Vecerniei.

Duminică, de la ora 08:00 vor fi oficiate Utrenia și Acatistul Sfântului Nicolae, iar de la ora 10:00 Sfânta Liturghie. În după-amiaza zilei, de la ora 17:00, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu.

„Toți cei care au evlavie la acest sfânt drag nouă și iubit iarna de copii sunt așteptați la evenimentele duhovnicești organizate de biserica noastră”, a declarat părintele Valentin Timofte de la Parohia Bălușești.

Sfântul Nicolae este cunoscut drept ocrotitorul copiilor și al tinerilor, dar și al celor acuzați pe nedrept, al marinarilor, al călătorilor. Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae se află la Bari, în Italia.

cristiboss56 30.07.2022 22:28:35

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit sâmbătă, 30 iulie, slujba Parastasului pentru ultimii doi Întâistătători ai Bisericii Ortodoxe Române trecuți la Domnul, Patriarhii României Iustin și Teoctist, care sunt înmormântați în incinta Catedralei Patriarhale. La finalul slujbei, ierarhul a citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodox Române, intitulat "Patriarhul Teoctist, o lumină în timpul vieții și peste timp”.

Sâmbătă, 30 iulie, s-au împlinit 15 ani de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire Părinte Teoctist Arăpașu, cel de-a cincilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, care a păstorit din cea mai înaltă demnitate arhierească Biserica noastră timp de 21 de ani (1986-2007). Acest moment comemorativ a fost marcat prin săvârșirea slujbei Parastasului în Catedrala Patriarhală, la finalul Sfintei Liturghii, de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cadrul slujbei de pomenire au fost înălțare rugăciuni și cereri și pentru odihna sufletului vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Iustin Moisescu (1977-1986), care a trecut la cele veșnice în urmă cu 36 de ani, la data de 31 iulie.

La finalul ceremoniei religioase, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a lecturat mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Patriarhul Teoctist, o lumină în timpul vieții și peste timp”.

cristiboss56 05.08.2022 13:02:25

Biserica Ortodoxă Română îl pomenește anual, la data de 5 august, pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, care s-a nevoit în pustiul Hozevei din Țara Sfântă la mijlocul secolului trecut. În cinstea sa, la Paraclisul Catedralei Naționale a fost săvârșită în ajun, la ceas de seară, slujba Vecerniei unită cu Litia de un sobor de preoți și diaconi.

Credincioșii prezenți s-au rugat și au mulțumit acestui sfânt, unul dintre cei mai cunoscuți nevoitori din rândul fiilor neamului românesc, având bucuria de a primi binecuvântarea sa, prin cinstitele sale moaște. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a fost adusă, de la Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale, racla ce conține un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț și epitrahilul pe care acesta l-a purtat în timpul vieții. Racla a fost așezată spre închinare într-un loc special amenajat din apropierea Altarului de vară al sfântului lăcaș, iar credincioșii bucureșteni i-au adus cinstire nevoitorului pe tot parcursul sfintei slujbe.

La slujba Vecerniei unită cu Litia s-a rugat un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte: părintele arhimandrit Paisie Teodorescu, vicar patriarhal; părintele arhimandrit Dionisie Constantin, consilier patriarhal; părintele Ioan Dragomir, consilier patriarhal, precum și alți slujitori.

La final, părintele arhimandrit Dionisie Constantin a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat viața exemplară a Cuviosului român numit și „Hozevitul”, după numele pustiei în care s-a nevoit în a doua parte a vieții sale: „Pe acest sfânt, numit de către Părintele Patriarh «român sfânt în Țara Sfântă», cu care a binecuvântat Dumnezeu atât Patriarhia Română, cât și Patriarhia Ierusalimului, viața sa aleasă, nevoința de mulți ani, smerenia sa și mai ales aflarea sfintelor lui moaște l-au făcut vrednic să fie trecut în ceata sfinților. (...) Dumnezeu îi alege și îi preamărește pe cei smeriți, blânzi, care se roagă neîncetat și au inima curată, plină de dorul după Dumnezeu și după Împărăția Cerurilor. Din viața acestui sfânt român învățăm toți multe lucruri folositoare vieții noastre duhovnicești, precum râvna pentru rugăciune, pentru post, pentru tăcere și pentru toată fapta bună”.

cristiboss56 16.08.2022 19:25:05

Hramul Mănăstirii Nicula a adunat peste 20.000 de oameni care au participat la manifestările religioase. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a făcut din Mănăstirea Nicula un important loc de rugăciune și pelerinaj.

Mii de oameni au participat la pelerinajul „la Nicula colo-n deal”

Procesiunea a început duminică, la ora 12:00 de la Biserica Sfântul Nicolae din Gherla. După săvârșirea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și de Preasfințitul Părinte Macarie de Glavinitsa, Episcop vicar al Mitropoliei de Ruse, au condus pelerinajul spre Mănăstirea Nicula.

Drumul a durat aproximativ trei ore, timp în care miile de oamenii au cântat pricesne și s-au rugat Maicii Domnului.

Pe parcursul traseului, alaiul s-a oprit la Mănăstirea „Sfinții 40 de mucenici” de la Memorialul Gherla, unde au fost pomeniți martirii din temnițele comuniste. Totodată, la bisericile și troițele de pe traseu s-au făcut rugăciuni, iar localnicii au întâmpinat pelerinii cu apă, cozonac și busuioc.

La intrarea în curtea Mănăstirii, participanții la pelerinaj au fost întâmpinați de obștea monahală. Procesiunea s-a încheiat cu înconjurarea Bisericii de lemn.

După ce ierarhii s-au închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, PS Veniamin a ținut un cuvânt de mulțumire pentru pelerini: „Dumneavoastră sunteți promotorii și mărturisitorii bucuriei, pentru că de fiecare dată când parcurgeți pelerinajul la Maica Domnului, vă umpleți de bucurie”, a spus ierarhul.

Prohodul Maicii Domnului a răsunat pe dealul Mănăstirii Nicula

La ora 21:30, icoana Maicii Domnului a fost adusă în fața credincioșilor, pe altarul de vară unde a fost străjuită de tineri îmbrăcați în port popular.

Prohodul Maicii Domnului a început la ora 22:00 și a fost cântat alternativ de clerici, corul „Psalmodia Transylvanica” dirijat de pr. prof. Vasile Stanciu, și corul de maici al Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, alături de zecile de mii de credincioși.

După cântarea Prohodului, Preasfințitul Părinte Macarie a spus că „Maica Domnului este predica și icoana Bisericii. Ea a purtat în brațele sale pe Mântuitorul și L-a dat lumii de atunci, ceea ce face ca până azi Sfânta Biserică să-L poarte pe Hristos și să –L împartă credincioșilor.”

La final, icoana Maicii Domnului a fost purtată în procesiune în jurul Bisericii și așezată în Paraclisul de la demisol.

Hramul a adunat oameni din toată țara și din străinătate

Luni dimineață, cei trei ierarhi au oficiat Sfânta Liturghie pe altarul instalat afară.

Credincioșii au cântat, la chinonic, pricesne închinate Maicii Domnului, împreună părintele Ioan Roman și surorile Maria și Andreea Pavelean, din județul Bistrița-Năsăud.

După citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a predicat pelerinilor prezenți.

„Greutățile sunt multe, la fel necazurile și încercările, iar noi venim aici, la Icoana Maicii Domnului, să-i spunem necazul pe care îl avem. Desigur, ne adresăm Maicii Domnului pentru că știm că sunt eficiente rugăciunile făcute de ea către Domnul Iisus Hristos”, a spus ierarhul.

Totodată Mitropolitul Clujului a amintit pelerinilor că „Mântuitorul, în mijlocul necazurilor și greutăților, ne învață să fim optimiști și, privind la crucea Lui, să ieșim biruitori. Așa că, oricât de multe ar fi necazurile și încercările, nu trebuie să ne pierdem optimismul! Cu acest optimism trebuie să plecăm de la mănăstire, iar pelerinajul de la Nicula să vă fie cu folos”.

La slujbă au participat peste 20.000 de pelerini din țară dar și din afara granițelor.

cristiboss56 06.09.2022 00:45:15

Patriarhul Daniel a transmis condoleanțe Patriarhului Ecumenic Bartolomeu miercuri, după plecarea la Domnul a Înaltpreasfințitului Părinte Kallistos, Mitropolit de Diokleia, pe care Patriarhul României îl numește „un prieten vechi al Bisericii noastre și al nostru personal”.

cristiboss56 06.09.2022 00:48:54

Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie” din comuna nemțeană Tașca a fost sfințită duminică de Mitropolitul Teofan și Episcopul Veniamin.

După sfințire, a urmat Sfânta Liturghie oficiată în proximitatea lăcașului de cult.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Armonia” din Constanța și de Corul „Iustiniada” de la Mănăstirea Paltin – Petru-Vodă.

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a propus în predică „trei lucruri care să depărteze trei lipsuri”.

„Admirând pe tânărul descris în Evanghelia de astăzi, care a pus aceste două întrebări: Ce să fac ca să moștenesc viața de veci? Ce-mi mai lipsește?, zicem noi că tindem spre trei lucruri care să depărteze trei lipsuri”.

„Tindem să așezăm Scriptura ca element de referință în viața noastră, tindem și-L rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască putere să vedem mâna Lui în tot ceea ce realizăm bine în această lume, și în al treilea rând, tindem să înțelegem că suferința – de care nici noi nu scăpăm – poate fi izvor de binecuvântare”.

„Prin suferință și prin experiența lumii, și a dumneavoastră, a celor care au trecut prin suferință, puteți da mărturie că suferința te face mai puternic, te face mai credincios, te face mai realist, vezi mai clar lucrurile din viața ta și din viața lumii”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.

Părintele paroh Dănuț Gheorghiță Caia a primit cea mai mare distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, „Crucea Moldavă” pentru clerici.

Cei care au contribuit la construcția locașului de cult au primit distincții din partea Mitropolitului Teofan.

cristiboss56 07.09.2022 16:30:30

Parohia „Oborul Vechi”, singura comunitate bucureșteană ocrotită de „Sfinții Părinți Ioachim și Ana”, își sărbătorește vineri hramul. În acest scop, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu, județul Prahova, va fi adusă spre cinstire în perioada 8-11 septembrie.

Programul slujbelor începe joi, de la ora 17:00, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, urmată de taina Sf. Maslu.

Icoana va ajunge la parohie în aceeași zi la ora 18:00. După slujbă, va fi purtată în procesiune în jurul bisericii împreună cu icoanele Sfinților Ioachim și Ana din patrimoniul parohiei.

Vineri va fi oficiată Sfânta Liturghie, iar seara, de la ora 19:00 Paraclisul Sfinților și Drepților dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana.

Sâmbătă, de la ora 08:00, vor începe slujba Utreniei și Sfânta Liturghie, iar seara programul liturgic va continua, a transmis Părintele Ciprian Tudor pentru Ziarul Lumina.

Hramul se încheie duminică, 11 septembrie 2022, cu Sfânta Liturghie și o procesiune în jurul bisericii, la finalul căreia icoana se va întoarce la Mănăstirea Ghighiu.

Aducerea unei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului la hramul singurei biserici din Capitală închinate Sfinților Ioachim și Ana a devenit deja o tradiție pentru această comunitate bucureșteană.

Parohia Oborul Vechi este situată pe strada Traian nr. 204, în vecinătatea Foișorului de Foc.

cristiboss56 08.09.2022 00:24:54

Mănăstirea Vodița își serbează hramul pe 8 septembrie, de „Nașterea Maicii Domnului”.

Manifestările religioase cu ocazia hramului vor debuta miercuri seara cu slujba Privegherii.

Joi dimineața, Preasfințitul Părinte Nicodim va oficia Sfânta Liturghie împreună cu Arhimandritul Ioanichie Nicolăescu, starețul așezământului monahal.

Hramul principal la Mănăstirii Vodița este „Sfântul Antonie cel Mare”, serbat pe 17 ianuarie.

Mănăstirea a fost ridicată între anii 1370-1372, de Sfântul Nicodim de la Tismana, pe cheltuiala domnitorului Vladislav I – Vlaicu Vodă.

Mănăstirea Vodița este cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar din țara noastră.

cristiboss56 09.09.2022 18:59:03

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj de condoleanțe la moartea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, survenită în ziua de joi, 8 septembrie 2022.

Patriarhul Daniel a subliniat că Majestatea Sa „a fost un prieten constant al poporului român și, în special, al Bisericii Ortodoxe Române”.

Mesajul integral:

București, 8 septembrie 2022

Majestății Sale CHARLES al III-lea,
Regele Regatului Unit al Marii Britanii și al Commonwealth-ului

Majestatea Voastră,

Suntem profund mișcați de trecerea la Domnul a regretatei Regine Elisabeta a II-a, mama iubită a Majestății Voastre și Suveran al Regatului Unit și al Commonwealth-ului, în ziua de 8 septembrie 2022, în care sărbătorim, în Biserica Ortodoxă, Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria.

Cunoaștem legătura apropiată pe care Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a avut-o cu Familia Regală a Românei, în special cu fostul Rege Mihai al României, pe care l-a apreciat atât de mult.

În același timp, Majestatea Sa a fost un prieten constant al poporului român și, în special, al Bisericii Ortodoxe Române, în strădania lor de a trece prin vremurile grele ale dictaturii comuniste.

În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a rămas în conștiința noastră ca o susținătoare constantă a românilor care s-au stabilit în Regatul Unit și, în general, a României, fiind inspirată de manifestarea statornică de iubire și apreciere a Majestății Voastre pentru țara si poporul nostru.

În aceste momente de mare întristare și durere pentru Familia Regală Britanică și pentru Majestatea Voastră, personal, ne rugăm ca sufletul nobil al Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a să se odihnească în pacea, lumina și iubirea Preasfintei Treimi.

Veșnica ei pomenire din neam în neam!

Cu deosebită prețuire,

† Daniel,
Patriarhul României

cristiboss56 18.09.2022 14:44:27

Părintele Gheorghe Colțea, protoiereul Protopopiatului Bran-Zărnești, a trecut la cele veșnice sâmbătă la amiază, la vârsta de 59 de ani.

Părintele Gheorghe Colțea a fost paroh la Biserica „Sfântul Nicolae” din Moeciu de Jos, iar în data de 1 iulie 2006 a devenit primul protoiereu al Protopopiatului Bran-Zărnești, reînființat după o perioadă îndelungată.

S-a remarcat printr-o bogată activitate misionară și administrativă, susținând numeroase proiecte duhovnicești, culturale și social-educative ale Arhiepiscopiei Sibiului. Amintim implicarea activă în organizarea evenimentelor din 28-29 octombrie 2011 de la Sibiu, când s-a proclamat canonizarea Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, notează Mitropolia Ardealului.

A scris mai multe cărți apărute la Editura „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului, cum ar fi: „Poteci de lumină” (2013), „Toiagul odrăslit” (2015), „Cuvioșii pustnici din Bucegi” (2015) și „Eclesiastul. Despre Dumnezeu. Despre om. Despre creație” (2016). A susținut conferințe duhovnicești, emisiuni radio și televizate, promovând valorile creștinismului ortodox și ale neamului românesc.

Pentru multele sale activități duhovnicești, pastorale și culturale, părintele Gheorghe Colțea a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, distincția „Crucea șaguniană pentru clerici”.* În data de 5 octombrie 2014, la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a conferit Ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveni”

Părintele Protopop Gheorghe Colțea a fost un patriot care a promovat în permanență, mai ales în rândul tinerilor, dragostea de neam și atașamentul de valorile strămoșești. A fost implicat în susținerea misiunii Bisericii și prin noile mijloace media realizând diverse emisiuni la Radio și Trinitas TV.

Sicriul cu trupul părintelui Gheorghe Colțea va fi depus la Biserica parohiei din Moeciu de Jos.

cristiboss56 29.09.2022 18:57:01

Biserica Parohiei Zlătari de pe Calea Victoriei își va serba hramul pe 2 octombrie. Ocrotitorii lăcașului de cult sunt Sfinții Ciprian și Iustina.

Program

Sâmbătă, 1 octombrie 2022

Ora 8.30 – Va fi oficiată Utrenia, Sfânta Liturghie și Slujba de pomenire a ctitorilor.

Ora 16:00 – Va fi așezată spre închinare racla cu moaștele Sfântului Ciprian.

Orele 17:00 – Vecernia cu Litia și Acatistul Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian.

Duminică, Sfinții Mucenici Ciprian și Iustina

Ora 8:30 – Va fi oficiată Utrenia și Sfânta Liturghie

Ora 17:00 – Paraclisul Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian.

Biserica Zlătari are o parte din moaștele Sfântului Ciprian încă din anul 1790.

Biserica Zlătari este situată pe Calea Victoriei din București, lângă Muzeul Național de Istorie și peste drum de Palatul CEC. Numele ei provine de la prima bisericuță zidită în această locație în secolul al XVII-lea de breasla meșterilor zlătari, adică aurari (zlatu înseamnă în slavonă „aur”).

Pe acel loc Spătarul Mihai Cantacuzino a zidit în secolul al XVIII-lea o biserică închinată de Sf. Constantin Brâncoveanul Patriarhiei Alexandriei, împreună cu hanul care o înconjura. Ulterior, acolo a funcționat o mănăstire. Biserica actuală a fost înălțată în 1850 de Egumenul Calistrat Livis, după planurile arhitectului Xavier Villacrosse. A devenit biserică de parohie în 1888.

cristiboss56 29.09.2022 18:59:37

Mănăstirea Călugăra din Caraș-Severin își va sărbători hramul sâmbătă, de Acoperământul Maicii Domnului. Și anul acesta vor fi aduse în pelerinaj cinstitele moaște ale Sfântului Apostol și Evanghelist Luca de la Mănăstirea Kosijerevo din Muntenegru.

Delegația muntenegreană este condusă de Arhimandritul Arsenije SamardŸiæ, starețul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” Kosijerevo.

Vineri seara, la ora 18:00, Arhimandritul Casian Onița, starețul Mănăstirii Călugăra, împreună cu obștea, va întâmpina delegația din Muntenegru.

Cinstitele moaște ale Sfântului Apostol și Evanghelist Luca sunt aduse anual de hramul Mănăstirii Călugăra, în urma unei înfrățiri oficializate în anul 2015 între cele două așezăminte monahale.

La Mănăstirea Călugăra vor mai fi aduse anul acesta și moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș și ale Sfântului Ierarh Andrei Șaguna.

După slujba de priveghere, se va desfășura o procesiune cu sfintele moaște în jurul locașului de cult al mănăstirii.

Racla care conține piciorul Sfântului Apostol Luca a fost donată în 1930 Mănăstirii Kosijerevo de regele Alexandru I Karadjordjevic al Iugoslaviei. Tot el a ctitorit și biserica mare a așezământului monahal.

Moaștele vor rămâne la Mănăstirea Călugăra până duminică, apoi se vor întoarce în Muntenegru.

Sfântul Apostol și Evanghelist Luca a fost unul dintre cei 70 de apostoli trimiși la propovăduire de Mântuitorul Hristos. De profesie era atât medic, cât și pictor.

Conform tradiției, Apostolul a zugrăvit prima icoană cu Maica Domnului care ține pe Mântuitorul Hristos în brațe.

Sfântul Luca a lăsat creștinilor și două scrieri fundamentale din Noul Testament: Evanghelia după Luca și Faptele Apostolilor.

Sfântul Apostol și Evanghelist Luca a suferit mult din pricina pătimirii Mântuitorului, de aceea în prima zi după Învierea Sa, Mântuitorul Hristos s-a arătat lui și lui Cleopa, în drum spre Emaus.

De asemenea, Sfântul Luca l-a însoțit pe Sfântul Apostol Pavel în călătoriile sale misionare.

cristiboss56 12.10.2022 14:14:46

În urmă cu 25 de ani, Episcopul Visarion al Tulcii a fost hirotonit arhiereu. Slujba a fost oficiată în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. La 11 ani distanță, a preluat conducerea Episcopiei Tulcii.

Patriarhul României i-a transmis un mesaj de felicitare la împlinirea a 25 de ani de slujire în demnitatea de arhiereu.

Episcopul Visarion Bălțat s-a născut în data de 19 octombrie 1959, în localitatea Tălmaciu, jud. Sibiu.

Între anii 1982 – 1986 a studiat la Institutul Teologic Universitar din Sibiu. În perioada 1986 – 1989, a urmat cursurile de Doctorat la Institutul Teologic din Sibiu în specializarea Teologie Dogmatică și Simbolică.

A fost tuns în monahism la 5 mai 1989 la Mânăstirea Sâmbăta de Sus, jud. Brașov, de către Mitropolitul Antonie Plămădeală, primind numele de Visarion. În 15 august 1989 a fost hirotonit ierodiacon, iar apoi ieromonah în 5 octombrie 1997.

În 12 octombrie 1997 a fost hirotonit arhiereu în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia.

În data de 5 martie 2008 a fost ales Episcop al Tulcii, iar în 25 martie 2008 a fost întronizat în această demnitate în Catedrala
Buna – Vestire din Tulcea de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

cristiboss56 12.10.2022 14:17:45

Mitropolitul Ardealului împlinește miercuri vârsta de 75 de ani.

Cu ocazia aniversării, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a transmis felicitări Mitropolitului Laurențiu.

Mitropolitul Laurențiu Streza s-a născut în data de 12 octombrie 1947 în localitatea Sâmbăta de Sus, județul Brașov. La vârsta de 13 ani rămâne orfan de tată.

Studiază la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1965-1969). Urmează cursurile școlii doctorale în Teologie la Institutul Teologic Universitar București, Secția Practică, Specialitatea principală: Liturgică Pastorală și Artă creștină (1970-1973), Institutul Ecumenic de la Bossey – Elveția (1982-1983), specializare în domeniul liturgic la Facultatea de Teologie Catolică a Universității din Fribourg – Elveția (1983).

Devine doctor în Teologie la Institutul Teologic Universitar București – Specialitatea: Liturgică Pastorală și Artă creștină (1985).

În decembrie 1969 este hirotonit preot pe seama Parohiei Lisa, Protopopiatul Făgăraș, desfășurând timp de 6 ani (1970-1976) o activitate pastorală intensă.

În data de 20 iulie 1996 este tuns în monahism la Mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus, primind numele de Laurențiu.

În data de 11 august 1996 este hirotonit arhiereu și întronizat Episcop al Caransebeșului.

În data de 3 noiembrie 2005 este ales Mitropolit al Ardealului, fiind întronizat la 13 noiembrie 2005 în Catedrala Mitropolitană din Sibiu.

În prezent, este președintele Comisiei sinodale pentru canonizarea sfinților români, reușind până în prezent finalizarea lucrărilor de canonizare a noi sfinți precum: Sf. Vasile de la Poiana Mărului, Sf. Teodosie de la Brazi, Sf. Onufrie de la Vorona, Sf. Ierarh Dosoftei al Moldovei, Sf. Cuv. Gheorghe de la Cenica și Sf.Ierarh Grigorie Dascălul, Sf. Ierarh Andrei Șaguna și Sf. Ier. Simion Ștefan.

Mitropolitul Laurențiu este și președintele*Subcomisiei liturgice pentru diortosirea cărților de cult, în cadrul*Comisiei Teologice și Liturgice*a Sfântului Sinod.

cristiboss56 12.10.2022 14:20:43

Arhiepiscopia Bucureștilor a sprijinit 14.138 de elevi la începutul anului școlar 2022-2023.

Ajutorul a constat în ghiozdane echipate cu rechizite, manuale, haine și încălțăminte în valoare totală de 1.364.023 de lei.

Acțiunile filantropice au fost desfășurate de clericii și personalul responsabil cu asistența socială din eparhie.

Un număr de 551 de parohii, mănăstiri și protopopiate s-au implicat în acțiune, a transmis pentru Ziarul Lumina, Preotul Ionuț Tutea, Consilier eparhial la Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Eparhia desfășoară pe tot parcursul anului activități prin care ajută elevii care provin din familii cu posibilități financiare reduse.

cristiboss56 12.10.2022 14:23:45

Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” oferă și anul acesta burse elevilor, studenților, masteranzilor și doctoranzilor în valoare de 103.200 de lei.

Bursele sunt grupate astfel: 18 pentru elevi, 12 pentru studenți , 3 pentru masteranzi și 1 pentru doctoranzi.

Valoarea burselor este în funcție de studiile urmate astfel că cele 18 bursele destinate elevilor sunt în cuantum de 300 de lei lunar pe o perioadă de 8 luni.

Bursele pentru studenți și masteranzi sunt în cuantum de 400 de lei pe lună pe o perioadă de 9 luni, iar bursa pentru doctoranzi de 500 de lei pe lună timp de 12 luni.

Toate aceste categorii de burse se acordă în baza concursului de dosare și a proiectelor de cercetare depuse.

Criteriile de acordare a burselor și modalitatea de înscriere pot fi consultate pe site-ul oficial al Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”.

Până în momentul de față, Fundația a acordat 465 de burse tinerilor din întreaga țară, în valoare totală de 1.242.300 lei.

Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” are ca scop principal acordarea de burse tinerilor merituoși dar lipsiți de posibilități financiare, din resursele proprii, pe care le administrează potrivit dorinței fondatorului ei.

cristiboss56 14.10.2022 14:04:00

Pelerinajul ca scop în sine nu ne mântuiește, le-a amintit vineri dimineață pelerinilor prezenți la Iași Mitropolitul Gheorghios de Kitrus, Katerini și Platamonas din Biserica Ortodoxă a Greciei.

„Săvârșim noi un pelerinaj al duhului, al adevărului, al recunoașterii și urmării voinței divine?”, a întrebat IPS Gheorghios în predica rostită de sărbătoarea Sfintei Parascheva.

„Dacă da, atunci fiecare, poate purta un anume loc de pelerinaj în interiorul său, câtă vreme trupul și existența noastră întreagă se arată a fi temple ale Duhului Sfânt. Dar dacă urmărim locul și forma exterioară a pelerinajului, la oricât de multă sfințire am participa, ea nu lucrează în noi transformator”.

„Asta nu înseamnă, însă, că locul nu are importanță, unicitate, caracter sacru”, a continuat Înaltpreasfinția Sa. „Însă nici un loc sfânt și nici un sfânt, cum este Sfânta Parascheva aici la Iași, nu ne poate ajuta, dacă nu trăim după voia lui Dumnezeu”.

26 de ierarhi*slujesc la Catedrala Mitropolitană din Iași de sărbătoarea Sfintei Parascheva. Alături de cei români se află și ierarhi din Grecia, Bulgaria, Siria sau Tanzania.

„Pelerinajul nostru la Sfânta Parascheva, nu separă materialul de spiritual, realitatea trupească de cea sufletească, cele trecătoare de cele veșnice”, a mai spus ierarhul grec.

„Aceasta întrucât pelerinajul lui Dumnezeu către noi, prin venirea Fiului lui Dumnezeu în trup omenesc, vizează întreaga noastră ființă. Iisus Hristos se întrupează și sfințește omul ca o singură realitate”, a explicat IPS Gheorghios.

„În acest sens în Biserică, noi nu ne rugăm lui Dumnezeu doar în ascuns, în taina sufletelor noastre, ci aprindem lumânări, inspirăm tămâie ca simbol al bunei-miresme dumnezeiești, ascultăm cântându-se psalmi, ne împărtășim dintr-o Singură Pâine și dintr-un Potir de obște. Așadar, pelerinajul creștin se referă și la trup și la suflet, iar toate se fac spre unirea în Duh și în Adevăr cu Dumnezeu Izvorul sfințeniei”.

Pelerinajul ca scop în sine nu ne mântuiește

„Pelerinajul ca scop în sine nu ne mântuiește. Printr-un astfel de pelerinaj noi nu putem depăși însușirile, legăturile și limitele noastre firești, neamul și originea noastră, tradițiile și cultura specifică fiecărui neam”, a subliniat mitropolitul grec.

Mitropolitul Gheorghios a explicat că mântuirea unui suflet se face prin:

Prezența lui Dumnezeu în noi.Acceptarea și participarea în mod activ la chemarea Lui de a deveni fii Lui.Alegerea de a-L trăi pe Dumnezeu ca prioritate în viețile noastre.Hotărârea de a ne încrede în El și de a ne pune păcatele la picioarele Lui.

„Pelerinajul autentic se împlinește prin moartea patimilor, a egoismului și a sentimentului că totul se abordează prin cunoaștere rațională. Învierea duhovnicească a ființei umane, așadar, se face atunci când omul iubește și se împărtășește de darul Adevărului, adică darul lui Hristos pentru ca El să locuiască în noi și noi toți să fim fiii Săi. Se realizează dacă ne închinăm lui Dumnezeu în Duh, adică dacă dorim să împlinim și să trăim voia lui Dumnezeu în viața noastră”.

cristiboss56 24.10.2022 11:03:51

Moastele Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou, impreuna cu moastele Sfintilor Imparati Constantin si Elena, ale Sfantului Nectarie si ale Sfantului Grigorie Palama vor fi asezate astazi in Baldachinul Sfintilor situat in apropierea Catedralei Patriarhale. Mentionam ca moastele Sfantului Grigorie Palama sunt aduse spre inchinare si binecuvantare din Mitropolia de Veria, Naousa si Kampania (Grecia), impreuna cu icoana Sfantului Ierarh Grigorie si a sfintilor din familia sa.

Moastele Sfantului Dimitrie, care sunt pastrate cu mare evlavie in Catedrala Patriarhala din Bucuresti, inca din data de 13 iunie 1774, aduna in jurul lor, in ultima saptamana din octombrie, multimi de pelerini.

cristiboss56 10.11.2022 02:39:31

Paraclisul Catedralei Naționale își va serba hramul de toamnă la sfârșitul săptămânii, când Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului.

Sfântul lăcaș a anunțat programul liturgic pentru zilele de sâmbătă și duminică:

Sâmbătă, 12 noiembrie
ora 08:00

Acatistul Sfântului Ioan Gură de Aur;
Procesiune cu moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur, în jurul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului;
Așezarea raclei cu moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur în pridvorul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, pentru închinarea pelerinilor;
ora 09:30 – Sfânta Liturghie;

ora 11:00 – Slujba Parastasului;

ora 17:00 – Slujba Privegherii (Vecernia, Litia și Utrenia).

Duminică, 13 noiembrie
ora 08:00 – Slujba de sfințire a apei – Aghiasma mică;

ora 08:30 – Ceasurile și Acatistul Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur;

ora 09:30 – Sfânta Liturghie;

ora 19:00 – Paraclisul Sfântului Ioan Gură de Aur.

La Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului se află un fragment din moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur. Celelalte hramuri ale sfântului lăcaș sunt Învierea Domnului și Icoana Maicii Domnului – Prodromița.

cristiboss56 01.12.2022 12:05:28

De Ziua Națională a României, joi, 1 decembrie 2022, după Sfânta Liturghie, în catedralele eparhiale, bisericile parohiale și mânăstirești din țară și străinătate va fi oficiată slujba de mulțumire pentru libertatea și unitatea neamului românesc, precum și de cinstire a eroilor care au înfăptuit Marea Unire națională a românilor în anul 1918.

Reamintim că pentru a cinsti memoria eroilor români a fost edificată și Catedrala Națională din București cu hramurile Înălțarea Domnului – Ziua eroilor și Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul spiritual al României.

La Catedrala Patriarhală, slujba de Te Deum va fi săvârșită începând cu ora 12.00.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române


Ora este GMT +3. Ora este acum 12:26:12.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.