Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

cristiboss56 21.04.2012 19:16:36

Într-o dimineață, un băiat s-a dus la bunicul său și l-a întrebat:
- Bunicule, mereu spui că trebuie să fugim de păcate, dar cum să mă feresc eu de ispite?
- E, nepoate, ia spune-mi tu mie, dacă un om ar vrea să vâneze o pasăre și ar vedea chiar deasupra sa una zburând, iar ceva mai încolo, o alta stând pe creanga uni pom, în care din ele crezi că ar trage cu pușca?
- Bineînțeles, bunicule că vânătorul și-ar îndrepta arma spre pasărea ce stă pe creangă. Sunt mai multe șanse să o nimerească pe cea care stă, decât pe cea care trece ca săgeata prin aer.
- Păi, vezi, băiatul meu ...! Tot așa sunt și oamenii, asemenea păsărilor. Ești muncitor și harnic când ești mereu preocupat să faci cât mai mult și mai bine. Atunci diavolul nu poate să te atingă cu ispitele sale. Dar pe omul leneș și delăsător diavolul cu ușurință îl ispitește, iar el cade imediat în păcat.
Omul nu a fost făcut de Dumnezeu ca să stea și să piardă timpul, la voia întâmplării, ci să caute mereu să muncească cu spor și cu tragere de inimă, fiindcă doar asa va afla liniște și bucurie în viață.

"Mâinile la muncă, mintea și inima la Dumnezeu!" ( Sfântul Teofan Zăvorâtul )

Adriana Cluj 21.04.2012 23:11:38

Cuviosul David Batranul- 1 noiembrie
 
http://cidadededeus.wordpress.com/20...i-1-noiembrie/

http://www.evanghelismos.ro/Display/...l-david-eubeea

""Micul David s-a născut în Gardinita ,în insula Eubeea, într-o casă binecuvantată cu credință. Fiind fiu de preot, era mereu dus la biserică, unde îl atrăgea nespus, icoana Sfântului Ioan Botezăorul.

Întrebat ce-i plăcea în biserică, copilul de doi ani răspundea enigmatic: „Ochii Maicii Domnului, Tronul lui Iisus Hristos și Aripile Sfântului Ioan Botezatorul.”

Într-o dimineață , familia lui David s-a speriat , negăsindu-și micuțul în pat. De marți până sâmbătă, tot ținutul a fost alertat, oamenii pornind în căutarea lui, dar spre disperarea tuturor, nimeni nu l-a descoperit pe micul David.

Cu inima strânsa de grijă, preotul s-a hotărât în zorii zilei de sâmbătă, să meargă la biserică, pentru a sluji, ca de obicei, Sfânta Liturghie.

Când a intrat , a avut senzația că i se dezvăluie o taină – micul David stătea în fața icoanei Sf. Ioan Botezătorul, căruia îi povestea ceva. Văzându-și tatăl, copilul l-a întâmpinat cu bucurie și i-a zis: „Sfântul Ioan Botezătorul m-a luat de mână și m-a adus aici, în casa lui. Mi-a spus să nu-mi fie frică , fiindcă sâmbătă vei veni și tu la biserică, de unde vom pleca împreună acasă. Eu îl iubesc pe Sfântul Ioan Botezătorul și el mă iubește pe mine.”

Această întâmplare a fost un început, deoarece relația specială dintre micul David și Sf. Ioan Botezătorul a continuat în chip frumos, de-a lungul întregii sale vieți.

......

Ca o mărturie a evlaviei și purității sale, sărbatoarea de 1 noiembrie a Sfântului David, aduce bucurie în inimile credincioșilor,an de an.""

Adriana Cluj 21.04.2012 23:15:13

Iacov Talikis- un sfant al zilelor noastre-21 noiembrie
 
http://ro.netlog.com/PAISIEE/blog/blogid=1256599

http://www.evanghelismos.ro/Display/...an-papadopulos

Sfaturi si povestiri duhovnicești

Aveți credință în Dumnezeu. Cereți și vi se va da. Credința aceasta mă ajută și mă salvează de 70 de ani.

Ceva rugăciune, copiii mei, nu e de prisos. Și pe mine rugăciunea m-a ținut atâțea ani.

Todeauna rugăciunea sprijină. Să nu ne temem, să nu ne înfricoșăm. Dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu poate fi împotriva noastră.

În Biserica găsim sănătatea, consolarea, nădejdea și mântuirea sufletelor noastre.

Dacă nu avem sufletele curate nu avem niciun folos de la Sfânta Euharistie.

Tot ce iartă duhovnicul, iartă și Dumnezeu în cer, tot ce nu iartă rămâne neiertat.

Am văzut, copiii mei, ca toată viața noastră, activitatea, cuvintele, gândurile sunt scrise, vom da pentru toate socoteală.

Fratele meu! Cum zici că ești păcătos, toți oamenii sunt păcătoși, doar Dumnezeu (nu este păcătos), pentru aceasta vom face jertfe la Dumnezeu, credință, răbdare, smerenie, Sfinte Liturghii, pocăință, post, fapte bune, înfrînare de răutăți, să ne ierte de păcate.

Nu desnădăjdui, Dumnezeu vede sufletul tău și te va ajuta.

„Harul sfinților noștri există chiar și în lemnul Sfintelor Icoane. Aveam în patria noastră din Asia Mică un cioban turc care într-o zi cînd a muls oile a acoperit găleata cu lapte cu o bucată de scîndură mare și grea de la o icoană veche a Maicii Domnului. Chipul se ștersese cu timpul și icoana semăna acum cu un simplu lemn. S-a întîmplat deci următoarea minune: cînd turcul s-a dus dimineața la stîna lui a găsit laptele vărsat pe pămînt, iar găleata întoarsă cu gura în jos. Icoana era în picioare, rezemată de un copac. La început nu a putut să înțeleagă ce s-a petrecut. Dar găsind mereu laptele vărsat din găleată, și-a zis cu mînie: «Nu cumva lemnul acesta mi-1 varsă?». Turcul știa că lemnul era o icoană veche a creștinilor. A luat securea și a lovit în icoană să o despice și să o ardă. însă la prima lovitură securea s-a înțepenit în lemn și a început să curgă sînge din icoană. Sîngele a izvorît din tăietură și curgea pe lemn. Atunci turcul, înfricoșat și tremurînd, a încercat să scoată securea, dar era imposibil, pentru că se înțepenise bine. A luat așa icoana cu securea și punînd-o pe umăr a alergat în satul creștinilor. Sătenii au văzut minunea și au ascultat mărturisirea înspăimîntată a turcului. Au luat icoana și au cinstit-o pe Doamna Născătoare de Dumnezeu precum se cuvenea".

Adriana Cluj 22.04.2012 00:34:40

Staretul Efrem Katunakiotul
 
http://www.evanghelismos.ro/Display/...sif-aghioritul
http://ortodoxiesiviata.blogspot.com...ul-despre.html


""Facandu-mi eu odata voia si plantand pomi, toti s-au uscat. Cei pe care i-am plantat cu binecuvantarea parintelui Nichifor s-au prins, desi parintele Nichifor nu era dintre monahii rugatori.

Nu trebuie sa tolerezi sa-l judece cineva pe duhovnicul tau. Sa te opui, sa te impotrivesti cand auzi ca se spune ceva impotriva duhovnicului tau. Asa e corect si asa trebuie sa faci. O intamplare asemanatoare cu cea in care acel monah a zis: „am duhovnic" si prin aceasta au disparut dracii, i s-a intamplat si tatalui parintelui Amfilohie. Parintele Amfilohie si-a adus tatal la Sfantul Munte, l-a facut monah si-l ingrijea. Ca sa vezi, copilul si-a facut tatal calugar!… Cand tatal lui tragea sa moara, parintele Amfilohie a intrat in camera muribundului si vazandu-l foarte tulburat il intreba:

- De ce esti, tata, atata de tulburat?

- Au venit diavolii si mi-au spus, inspaimantandu-ma, ca-mi vor lua sufletul. Iar parintele Amfilohie i-a spus:

- Nu-ti fie frica pentru ca nu-ti pot face nimic, pentru ca esti sub ascultare. Daca mai vin la tine sa le zici: Ce aveti cu mine? Am duhovnic. Eu sunt ascultator".

Au venit din nou demonii in ziua urmatoare cu mai mult zgomot, cu sabii, cu topoare, cu furci, speriindu-l ca-l vor lua. Cum le-a zis ca are duhovnic, demonii s-au fãcut nevãzuti. Numai diavolul stie ce putere are duhovnicul, ce zice duhovnicul.

A zis duhovnicul? Du-te! Urca-te pe luna, nu te teme! Orice vrea duhovnicul, sã fie fãcut. Nu te intereseaza. Nu intereseaza decat ascultarea. Ai facut ascultare, mergi in Rai, nu ai facut, mergi in Iad.""

Adriana Cluj 22.04.2012 00:49:00

Iannis- cel nebun pentru Hristos
 
http://www.familiaortodoxa.ro/2010/0...entru-hristos/
http://www.evanghelismos.ro/Display/...nisie-a-makris


""Într-o zi, Iannis nu s-a dus la lucru. D-l Apostolos, brutarul, s-a neliniștit. Niciodată nu lipsise, așa că a trimis pe cineva acasă la el. Înainte de a ajunge la casa lui, cel trimis l-a văzut cu o lopată, curățând canalizarea de pământ și necurății.

- Bre, ai înnebunit de tot? i-a spus. Domnul Apostolos te așteaptă la brutărie și tu cureți canalizarea? Crezi că o să te angajeze la primărie?

- De dimineață caut două sute de drahme, pe care le-am pierdut, însă nu-mi amintesc în care dintre cele cinci guri de canalizare au căzut, așa că le curăț pe toate. Și de vreme ce le-am deschis m-am gândit să scot și gunoaiele, a spus el zâmbind. Așa că mergi și spune-i d-lui Apostolos că o să lucrez mai mult mâine, ca să completez orele. Este vorba de două sute… Nu-i de glumă, a continuat el.

Atunci brutarul s-a mâniat foarte tare. De îndată ce a auzit ce s-a întâmplat, a amenințat că o să-l alunge. După cinci ore, Iannis și-a terminat lucrarea și s-a întors mulțumit la casa sa.

-Ai găsit cele două sute?, l-a întrebat ironic băcanul, care trecea pe acolo. Să treci pe la primar să ți le dea, pentru că i-ai curățat canalizarea, a continuat acela râzând.

În după-amiaza aceleiași zile, cerul s-a întunecat. Au apărut nori negri, amenințători. Tuna și fulgera, și a început o ploaie torențială. Drumurile s-au transformat în râuri, luând tot ce găseau în calea lor, chiar și mașini. La primărie s-au semnalat multe distrugeri. Au fost inundate case, magazine, depozite. S-au pierdut averi întregi. Pompierii nu reușeau să evacueze apa. În ziua următoare, primarul a mers la fața locului, ca să vadă el însuși care sunt pagubele. Toți locuitorii au protestat pentru înfundarea canalizării. A mers și în cartierul lui Iannis. Acolo nu existau pagube. Băcanul, când l-a văzut, i-a zis:

-Domnule primar, să mergi să-i mulțumești lui Iannis, care ieri dimineață a curățat canalele. Ne-a izbăvit nebunia lui, fiindcă a căutat două sute de drahme, pe care le pierduse.

Brutarul a spus și el același lucru primarului:

- Din fericire, domnule primar, nebunul a curățat canalele, pentru că altfel ne-ar fi înecat o asemenea ploaie. Nebunia lui ne-a scăpat de mari distrugeri.

- Iată că este nevoie și de nebuni, a spus primarul zâmbind.""



""Bunul meu Anastasios,

Când vei primi această scrisoare, eu o să fiu foarte departe. Nădăjduiesc să mă aflu în casa lui Hristos, pe Care L-am iubit mai mult decât orice în lume. Nădăjduiesc ca, prin milostivirea Sa, să mă învrednicească de un colțișor de Rai. Îngerul meu păzitor mi-a dat de știre că trebuie să plec, iar Maica Domnului m-a pregătit.

Nu-ți ascund că mă tem înaintea scaunului de judecată. Mă tem de clipa când Domnul va da poruncă Îngerului meu păzitor să citească înaintea atâtor Sfinți cartea vieții mele. Mă roșesc numai la gândul că din copilărie am fost cufundat în noroiul fărădelegii și al păcatului.

Dumnezeu să o odihnească pe fericita mea mamă, care m-a învățat să iubesc Biserica. Ianaki, îmi spunea, ca să vorbești cu Hristos trebuie să ai inimă curată. Să o rogi așadar pe preadulcea noastră Maică, cea care ne poartă de grijă, să nu uite, ca o Stăpână a Cerului, să șteargă din când în când inima ta, ca să fie curată. Să o rogi să alunge și demonii din cartierul nostru, pentru că strică legătura noastră cu Hristos. Era neînvățată, ca și mine, însă primise mare binecuvântare de la Hristos, Care îi împlinea toate cererile........
................................""

cristiboss56 24.04.2012 22:59:14

Pilda Sfântului Varlaam despre bogați și săraci
A fost un împărat mare și bogat și slăvit și i s-a întâmplat lui a călători într-o trăsură aurită și înconjurată de ostași, precum se cade împăraților. Deci, a întâlnit doi oameni îmbrăcați în haine rupte și proaste, trași la față și galbeni; însă, împăratul îi cunoștea pe ei, că prin obosire trupească și cu osteneala postului și cu sudoare, își cheltuiseră trupul. Și cum i-a văzut pe ei, a sărit îndată din trăsură și, căzând la pământ, s-a închinat lor. Apoi, sculându-se, îi îmbrățișa cu dragoste și-i săruta. Dar dregătorii lui nu se învoiau cu acestea și cârteau, că făcea ce nu se cade slavei împărătești. Însă ei, nepricepându-se, nici îndrăznind a-1 mustra în față, au spus fratelui împăratului să grăiască cu el, zicându-i: „Nu ți se cade a defăima slava coroanei împărătești”. Dar acesta, grăind fratelui său, împăratul i-a dat un răspuns pe care fratele său nu 1-a înțeles.

Deci, avea obicei împăratul acela, când da cuiva un răspuns de moarte, trimitea la poarta lui un vestitor, ca prin trâmbiță de moarte să afle porunca cea împărătească, iar glasul trâmbiței îl cunoșteau toți, că vinovat se face acela de osândire la moarte. Și, făcându-se seara, a trimis împăratul o trâmbiță de moarte, ca să trâmbițeze la poarta casei fratelui său. Iar acesta cum a auzit trâmbița de moarte, nu mai înțelegea nimic și la aceasta s-a gândit toată noaptea. Iar a doua zi, îmbrăcându-se în haine de mâhnire și de plângere, împreună cu femeia și cu fiii săi, au mers la palatul împăratului și au stat înaintea ușilor, plângând și tânguindu-se. Deci, l-a chemat împăratul la sine și, dacă l-a văzut tânguindu-se, i-a zis: „O, nepriceputule, te-ai înfricoșat atâta de un vestitor al fratelui tău, celui asemenea născut ca tine și cinstit, față de care nu te știi vinovat nicidecum. Apoi, cum ai adus părere de ocară asupra mea, că am sărutat cu smerenie pe vestitorii Dumnezeului meu, care mi-au însemnat mie moartea, cu mai mare glas decât trâmbița? Și înfricoșătoare îmi este întâlnirea eu El, că eu îmi știu păcatele cele mari și multe, pe care le-am săvârșit. Deci, iată, am ales un chip ca acesta, ca să te înveți din însăși mustrarea ta. Asemenea, degrabă voi mustra, la arătare, și pe cei ce s-au întocmit cu tine la defăimarea cea asupra mea”. Astfel grăind, și pe fratele său învățându-1, i-a dat drumul să meargă la casa lui.

După aeeea, a poruncit împăratul să se facă patru sicrie de lemn. Și a hotărât ca două dintr-însele să se învelească cu aur, dar să se pună în ele oase de morți; apoi, cu piroane de aur, le-a încuiat. Iar pe celelalte două le-a uns cu rășină și cu smoală și le-a umplut cu pietre scumpe și cu mărgăritare de mult preț și toate binemirositoare miresme și le-a înfășat pe ele cu niște țesături aspre de păr. Și a chemat pe dregătorii, cei ce se smintiseră de dânsul pentru întâmpinarea smerită a celor doi oameni, și a pus cele patru sipete înaintea lor, ca să socotească de cât preț sunt vrednice cele aurite și de cât preț cele unse cu rășină. Iar ei, pe cele aurite le-au prețuit, zicând că de mult preț sunt vrednice, că le socoteau pline de împărătești coroane și brâie. Iar cele unse cu smoală și cu rășină, ziceau că sunt de un preț mic și prost. Deci, le-a zis lor împăratul: „Am știut eu că așa se cuvine a vă grăi vouă, că ochi trupești și trupesc chip aveți, dar aici nu se cade a socoti așa, ci a vedea și cu ochii sufletului, pe cele ce sunt înlăuntru, fie cinste, fie necinste”. Și a poruncit împăratul să deschidă sipetele cele aurite și, deschizându-le, rău miros a ieșit dintr-însele și, așa, s-a văzut că sunt nevrednice de prețuire. Și le-a zis lor împăratul: „Acesta este chipul celor ce sunt îmbrăcați în haine luminoase și slăvite, mândrindu-se cu multă putere și slavă, iar înlăuntru sunt pline de oase moarte și de lucruri rele". După aceea, a poruncit să deschidă pe cele unse cu rășină și cu smoală. Și, deschizându-le pe acestea, i-a veselit pe cei ce erau acolo cu strălucirile ce se aflau într-însele și cu buna mireasmă ce ieșea din ele. Deci, le-a zis împăratul: „Oare, știți cu cine se aseamănă sipetele acestea? Ele sunt asemenea cu acei oameni smeriți, ce erau îmbrăcați în haine simple, al căror chip din afară văzându-l voi, ați socotit defăimare a coroanei împărătești, plecăciunea mea până la pământ înaintea lor. Dar eu m-am minunat de dânșii, cunoscând cu ochii sufletului frumusețea și cinstea lor sufletească și i-am socotit mai buni decât coroanele, mai buni și mai cinstiți decât împărăteștile mese”. Și așa, împăratul a înfruntat pe dregătorii săi și i-a învățat a nu se sminti de cele văzute cu ochii trupului, ci să ia aminte, cu ochii sufletului, la cele dinlăuntru.

Dumnezeului nostru slavă, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.

cristiboss56 26.04.2012 22:29:02

Povestea lui avva nicolae despre el si fratii lui
 
Un calugar cu numele Nicolae, locuia in lavra lui avva Petre care se afla alturi de sfantul rau Iordan. Acesta ne povestea zicand:
Pe cand locuiam odinioara in Rait, am fost trimisi trei frati spre slujba in Tebaida. Ajungand in pustie am ratacit drumul si ne invarteam in pustie. Am ispravit apa si, pentru ca nu am gasit apa timp de cateva zile, a inceput sa ni se faca rau din pricina setei si-a arsitei. Nemaiputand merge, ne-am asezat fiecare la umbra unui tamarisc, pe care l-am gasit in aceasta pustie si asteptam sa murim din pricina setei. Pe cand stateam eu intins la pamant, vad ca in vis un vas plin cu atata apa incat se varsa pe de laturi, iar doi oameni stateau pe marginea colimvitrei si scoteau apa cu o cana de lemn. Si am inceput sa rog pe unul din ei zicand-i:
- Ai mila, frate, si da-mi putina apa ca ma sfarsesc de sete !
Dar n-a vrut sa-mi dea.
- Da-i putina apa, i-a spus celalalt.
- Sa nu-i dam, i-a raspuns, ca-i un lenes si nu se ingrijeste de mantuirea sufletului lui !
- Da, intradevar, a spus celalalt, este lenes! Da, este lenes, dar sa-i dam pentru ca e printre straini.
Si astfel mi-a dat.
- Da si celor ce sunt cu tine, mi-a spus el.
Si am baut si am mers trei zile fara sa bem ceva. Apoi am ajuns la locuinte omenesti.



cristiboss56 26.04.2012 22:30:59

Viata sfantului batran ioan si despre pestera sapsa
 
Era un batran care locuia in manastirea lui avva Evstorghie. Cel intru sfinti arhiepiscopul nostru Ilie al Ierusalimului a vrut sa-l vada pe acest batran, staret al manastirii. Batranul insa nu primea zicand:
- Vreau sa ma duc in muntele Sinai, ca sa ma rog!
Arhiepiscopul il silea sa primeasca staretia manastirii si sa plece cu aceasta vrednicie. Dar pentru ca batranul n-a voit, i-a ingaduit sa plece cu fagaduiala sa primeasca staretia la intoarcerea sa. Si astfel luandu-si ramas bun de la arhiepiscop , a plecat mergand la muntele Sinai, luand cu el si pe ucenicul sau. Dupa ce au trecut raul Iordan, ca la o mila departare, batranul ainceput sa tremure si sa aiba fierbinteli. Cum numai putea sa mearga, au intrat intr-o miva pestera intalnita in cale si ucenicul a asezat jos pe batran. Pe cand era cuprins mereu de fierbinteala si nu putea nici sa se miste - stateau acolo de trei zile in pestera - vede batranul in vis pe cineva care-i spune:
- Spune-mi batrane, unde vrei sa mergi?
- La muntele Sinai, a raspusn batranul celui aratat in vis.
- Nu ! Te rog sa nu te duci, i-a spus acela.
Dar pentru ca nu l-a induplecat pe batran, a plecat de la el. Frigurile, insa l-au cuprins mai rau. In noaptea urmatoare i s-a aratat aceeasi persoana, cu aceeasi infatisare si i-a zis:
- Ce vrei calugare, sa nu te mai scoli de aici? Asculta-ma pe mine si nu pleca!
- Dar cine esti tu ? l-a intrebat batranul.
- Eu sunt Ioan Botezatorul , i-a raspuns acel ce i s-a aratat . Pentru aceasta iti spun sa nu pleci cu nici un chip. Pestera aceasta mica este mai mare decat muntele Sinai, caci de multe ori a intrat in ea Domnul nostru Iisus Hristos ca sa ma viziteze. Da-mi cuvantul ca ai sa locuiesti aici si eu am sa-ti dau sanatate!
Batranul a primit cu placere si s-a legat prin cuvant ca are sa ramana acolo. Indata s-a facut sanatos si a ramas in pestera pana la sfarsitul vietii. Pestera aceea a prefacut-o in biserica si a adunat in jurul lui multi frati. Locul acela se numeste Sapsa. In partea stanga a acestui loc se afla paraul Horat in care a fost trimis Ilie Tesviteanul in timpul secetei. Paraul Horat se gaseste in fata Iordanului.


cristiboss56 26.04.2012 22:34:26

Povestea lui avva ilie despre el insusi
 
POVESTEA LUI AVVA ILIE DESPRE EL INSUSI
Ne povestea avva Ilie pascatorul , zacand: Traiam odinioara intr-o pestera, ca sa nu am nici o partasie cu avva Macarie, episcopul Ierusalimului. In una din zile, cam pe la ceasul al doisprezecelea, pe o arsita grozava a batut cineva la pestera mea. Cand am iesit afara am vazut o femeie si am spus:
- Ce faci aici?
- Duc si eu, avvo, mi-a raspuns ea, aceiasi viata ca si tine. Locuiesc nu departe de aici, la o departare de o mila, intr-o mica pestera. Si mi-a aratat si locul inspre miaza-zi. Strabatand acest pustiu, a continuat ea, am insetat din rpicina arsitei, asa ca te rog fii bun si da-mi putina apa.
Am adus ulciorul si i l-am dat. A luat ulciorul a baut si mi-am luat ramas bun de la ea. Dar dupa ce a plecat a inceput diavolul sa ma chinuie si sa ma ispiteasca cu tot felul de ganduri. Fiind biruit si nemaiputand suporta focul, mi-am luat toiagul si am iesit din pestera. Era atat de cald incat ardeau si pietrele. Iar eu am pornit spre ea ca sa-mi potolesc pofta.
Dupa ce am facut cam o mila de drum ars de pofta pana in maduva oaselor, am cazut in alta stare, am vazut pamantul deschis si pe mine cufundat in adancimea lui. Si am vazut trupuri moarte zacand putrede si imbucatatite, plin de un miros fara de seama de urat. Acolo era un barbat cu o tinuta de sfant. Acesta mi-a aratat trupurile stricate si mi-a zis:
- Iata, acesta e trupul unei femei, iar acesta este trupul unui barbat. Potoleste-ti setea cum vrei si cat vrei. Dar ia aminte de cate nevointe vei fi lipsit pentru o astfel de placere. Vezi pentru ce fel de placeri vreti sa fiti lipsiti de Imparatia Cerurilor? Cat de nenorocita e viata omeneasca! Pentru placeri de o clipa, vrei sa pierzi toata osteneala ta!
Eu, inabusit de mirosul greu si urat, am cazut la pamant. Cel ce mi s-a aratat a venit langa mine, m-a ridicat de jos si mi-a incetat chinul. Apoi am plecat la chilia mea multumind lui Dumnezeu.

cristiboss56 02.05.2012 22:10:03

“Basmul din Carpați”
 
Se spune că odată, într-un sat, un copil, într-o noapte, a visat Raiul. “Mamă! Mamă! Unde e Raiul?”, a întrebat copilul nerăbdător, a doua zi de dimineață, de cum se trezi. Dar mama, biata mamă, n-avea timp. Avea atâta treabă în gospodărie! Și-atunci, s-a dus la tata, să-l întrebe.
“Nu știu…, caută-l singur”, îi spuse acesta obosit și se apucă mai departe de muncă.. “Unde? Unde e Raiul?” , îi întrebă copilul, aproape plângând, pe oamenii din sat. Dar oamenii nu aveau timp de el, erau grăbiți.. “Ce lume urâtă…”, își spuse pentru sine puștiul.
Ca să-l găsești, trebuie să părăsești satul acesta…, se-auzi glasul unui bătrân, ce-l privea demult. “Și acolo, în pustie, după ce ai să mergi cale de o zi, ai să găsești un om singur, ce stă într-o colibă. El o să-ți spună unde este Raiul.”
Zis și făcut. Și a doua zi de dimineață, când părinții lui nu se sculaseră încă, își luă o trăistuță cu câteva merinde și plecă furișându-se printre casele adormite, către pustie. În curând, soarele răsărise, iar în urma pașilor lui satul fusese acoperit de nisip. Merse ce merse și, într-adevăr, către seară, ca prin minune, din pustia întinsă țâșni o colibă. Mare îi fu mirarea bătrânelului ce locuia acolo de mulți ani.
“Ce te aduce pe-aici, copilule?”, îl iscodi acesta pe micul călător. “Vreau să găsesc Raiul, răspunse copilul, și cineva mi-a spus că tu știi cum trebuie să ajung”. Bătrânul tăcu, îl privi adânc, apoi îi spuse: “Acum hai să mănânci ceva și să te culci, că oi fi obosit. Mâine în zori o să plecăm împreună către Rai”.
Noaptea trecu repede.. De data asta, el, copilul, n-avu nici un vis. De fapt, nici n-a dormit. A stat așa, cu ochii deschiși, așteptând ziua. Bătrânul știa. Iar către zori, pustia primea în pântecul ei două siluete, ce se porniseră la drum. Merseră ce merseră și, către seară, dintre nisipuri, puștiul văzu cum se ridică niște ziduri de piatră și o clădire mare, cu o cruce în vârf. “Ce este aceasta?”, întrebă copilul. Aceasta este o mănăstire, spuse bătrânul. De-aici începe poteca către Rai.”
Și-apoi, bătrânul mănăstirii îl primi pe micuțul care nu știa nimic de rosturile de acolo. Și ce-am să fac aici?”, întrebă copilul. “Deocamdată, să faci curat, ai să mături și mai încolo om vedea”. Și timpul trecea, trecea, copilul le făcea cu răbdare și sârg pe toate.
Dar iată că vine o zi, după mult timp, când bătrânul mănăstirii îl întrebă pe neașteptate: Cum merge, cum îți e?” “Mi-e foarte bine”, răspunse puștiul. “Am de toate.” Și-apoi tăcu, închizându-se în sine. Bătrînul îi simți liniștea și îl iscodi în continuare. “Parcă ai ascunde ceva în suflet, așa ai tăcut. Spune-mi cinstit, totul, până la capăt. Îți lipsește ceva?”
“Mie…, nimic, se hotărî într-un târziu puștiul să răspundă, dar este acolo, în clădirea aia mare, un frate de-al nostru, tot așa, cu barbă și plete, ce stă legat, întins pe o cruce, și nu poate să se miște, și nimeni nu-i duce de mâncare. De ce nu vine și el la masă?”, ridică puștiul ochii din pământ, privindu-l pentru prima dată pătrunzător pe bătrân. Părintele simți că trebuie să tacă. Așa că lăsă liniștea să vorbească. “Da, așa i-am dat noi canon, acolo l-am lăsat noi să stea, pentru că nu a măturat cum trebuie și n-a făcut curat ca lumea”, se-auzi vocea unui monah, care stătea în apropiere și care auzise discuția. Îngerul tăcerii, care tocmai se așezase pe umerii puștiului, dispăru. “Acolo vei ajunge și tu, dacă nu faci treabă cum trebuie”, se-auzi vocea monahului.
Dintr-o dată, spune povestea, păcatul ăl bun s-a strecurat în inima copilului.
Era primul pas către Rai, ce se numea iubire.
Mai târziu, către seară, copilașul se strecură nevăzut la bucătăria mănăstirii, fură ceva de mâncare și, fără să fie observat de nimeni, intră în biserică și o puse jos, la picioarele Fratelui atârnat de cruce. “Hai, vino să mănânci!”, îi zice puștiul, uitându-se îngrijorat în stânga și în dreapta. Hai, că nu știe nimeni!” Și Fratele coboară. Un zâmbet avea pe buze și, mângâindu-l pe puști pe frunte, acesta nu-și dădu seama că biserica toată se umplu de o lumină nemaivăzută și că ușile ei se ferecaseră pe dinăuntru.


cristiboss56 02.05.2012 22:18:26

<< continuare >>
 
Apoi, ca și când s-ar fi cunoscut demult, au început să râdă și să glumească, cum nu mai făcuse puștiul niciodată în viața lui. Era atât de fericit că-și găsise un prieten! Dar el nu știa că urcase a doua treaptă a Raiului: prietenia.
Azi așa, mâine așa, însă frații ceilalți din mănăstire au început să se întrebe: “Unde-i copilul? Ce face? De ce lipsește seara mereu dintre noi?” Apoi, curioși, au început să-l caute prin toată mănăstirea. Numai biserica nu fusese controlată; și-atunci s-au repezit spre ea dar, spre mirarea lor, pentru prima oară nu i-au putut deschide ușile. Atunci au încercat să se uite pe gaura cheii și, în clipa aceea, o lumină puternică i-a orbit. Nemaiștiind ce să facă, au stat așa, înfricoșați, după zidurile groase ale bisericii, așteptând până noaptea târziu, când copilul a ieșit.
“Ce-ai făcut înăuntru?”, se repeziseră ei ca un stol de păsări negre asupra lui. “N-am făcut nimic”, răspunse puștiul tremurând. “Minți! Spune ce-ai făcut?”, l-au întrebat din nou călugării furioși. “Am furat mâncare și am dus-o Fratelui ce stătea pe cruce”, răspunse copilul înspăimântat. “Care Frate?”, au întrebat, nedumeriți, pentru prima dată, monahii. “Cel ce stă legat de cruce și nimeni nu-i dă de mâncare”, răspunse puștiul. “Și ce-a făcut Fratele?”, au întrebat tulburați călugării. “A coborât și-a mâncat”, răspunse dintr-o suflare puștiul.
Și, în clipa aceea, toți cei din jurul copilului au căzut în genunchi. Mare fu apoi spaima pe bătrânul mănăstirii, aflând toate acestea. Egumenul începu și el, la rândul lui, să tremure și, cu lacrimi în ochi, îi spuse copilului: “Spune-i Fratelui cel Mare că îl rog să mă primească și pe mine la masă…” “Am să-i spun!, răspunse copilul bucuros, dar acum pot să iau mâncare de la bucătărie?” “Da, poți să iei cât vrei”, răspunse tremurând egumenul.
Și seara din nou coborî peste mănăstire, iar puștiul, de data aceasta cu mâncarea luată de la bucătărie, se îndrepta vesel spre biserică. “Hai să mănânci!”, îi strigă el, mai vesel ca oricând. Și, din nou, Fratele cel Mare coborî de pe cruce, îl mângâie și biserica se umplu de lumină. Ca de obicei, ușile se ferecaseră ca de la sine. Apoi câte glume și câtă veselie în jurul celor doi! Dar, printre lacrimile de râs, puștiul și-a adus aminte de rugămintea egumenului. “Frate, îi spuse el, bunicul cel mare, de-aici, din mănăstire, ar dori și el să-l primești la masă”.
Și, pentru prima oară, fața Prietenului său mai mare se întristă. Privea undeva, jos. “Vezi firimiturile astea, de pe masă?, îi spuse, într-un târziu, Fratele cel Mare. Sunt cu mult mai puține decît păcatele lui… Nu poate să vină”. “Nu poate să vină?”, rămase uimit copilul. “Nu!”, fu răspunsul scurt al Fratelui.
Și apoi, din nou, fruntea lor s-a descrețit și-au început să râdă și să glumească.
Într-un târziu, copilul și-a luat la revedere de la Fratele cel Mare și s-a dus spre chilia egumenului, unde acesta îl aștepta tremurând. “Ce-a zis Fratele?”, întrebă acesta, gâtuit de emoție. “A zis că nu te poate primi!”, răspunse copilul. “De ce?”, întrebă înspăimântat egumenul. “Mi-a spus că ai mai multe păcate decât toate firimiturile de pâine căzute pe masă”.
Și atunci el, egumenul, se prăbuși în genunchi, într-un hohot de plâns. “Spune-i să mă ierte, spune-i că-l rog din tot sufletul meu să mă ierte” Și, cu un gest disperat, se agăță de copilaș. Acesta îl privi surprins și-i spuse: “Bine, am să-l rog din nou și mâine!”
Grea noapte pentru egumen! Cu zvârcoliri și gemete de pocăință. Copilul însă dormi liniștit. Și, din nou, treaba obișnuită prin mănăstire. Dar toți se făceau că lucrează. Așteptau seara, căci ea putea să aducă iertarea. “Pot să iau mâncare?”, întrebă, cu nevinovăție, copilul la bucătărie. “Poți”, îi spuse monahul, și-i umplu cu mâna tremurândă vasul. Apoi, cu pași mici, ca să nu răstoarne prea-plinul de mâncare, copilul intră din nou în biserică. “Hai să mâncăm!”, spuse el Fratelui cel Mare. “Hai!”, răspunse acesta, îndreptându-se spre el.
Și câte jocuri, câte glume au urmat! Apoi, în mijlocul veseliei, copilul își aduse brusc aminte: “Te roagă egumenul să-l ierți… și să-l primești și pe el la masă!…”
Tristețea se așeză între ei. De data aceasta, copilul privi singur firimiturile de pâine de pe masă: erau parcă mai multe. “Am înțeles…, spuse copilul, nu se poate…” “Da, nu se poate”, răspunse Fratele cel Mare.
Și atunci, păcatul cel bun coborî din nou în inima copilului și acesta îndrăzni. “Dar Tu nu te gândești că acum mănânci din mila lui?”, îi spuse, cu curaj, copilul, pentru prima oară. Și sufletul Prietenului său mai mare fu mișcat din nou. Acesta îi văzu din nou inima lui bună. “Bine, spuse, după o lungă tăcere, Fratele cel Mare, spune-i că peste opt zile am să-l primesc la masă…”
Ce bucurie pe egumenul mănăstirii, când, târziu în noapte, copilul îi spusese! Și cele opt zile trecură. Pentru el, pentru bătrân, în post și rugăciune și, mai ales, în multă pocăință. A opta zi, dis-de-dimineață clopotele băteau. “De ce?”, întrebă nedumerit copilul. “Bătrânul a plecat la Domnul”, i-au spus călugării, care deja se pregăteau pentru înmormântare.
Și atunci copilul văzu!
Vedea cum, la masa Prietenului său cel Mare, stătea fericit, cu lacrimi în ochi, egumenul, chiar el. Mâncaseră dimpreună. Pe masă nu mai era nici o firimitură, Mântuitorul îl iertase.
“Am văzut Raiul! striga fericit copilul, prin mănăstire. Am văzut Raiul!”, repeta el, pentru fiecare monah în parte. “Nu se poate! strigau aceștia. Cum arată?”
E plin de iertare”, murmura copilul. (…)
- Fragment din textul “Basmul din Carpați”, publicat în cartea lui Dan Puric, “Despre Omul Frumos”

cristiboss56 03.05.2012 21:48:28

Vulturul si cocosul
 
Un vulture zbura in inaltimi, se desfata de frumusetea lumii si gandea in sinea lui:”trec in zbor peste departari intinse peste vai si munti ,mari si rauri ,campii si paduri;vad multime de fiare si pasari;vad orase si sate si cum traiesc oamenii. Dar cocosul de la tara nu cunoaste nimic in afara ograzii in care traieste si nu vede decat cativa oameni si cateva dobitoace. Voi zbura la el si-I voi pevesti despre viata lumii”
Si vulturul a venit sa se aseze pe acoperisul gospodariei si a vazut cat de tantos si de vessel se plimba cocosul in mijlocul gradinilor lui si s-a gandit : “inseamna ca e multumit cu soarta lui ;dar, cu toate astea,ii voi povesti cele ce cunosc “.

Si vulturul a inceput sa-I vorbeasca cocosului despre frumusetea si bogatia lumii. La inceput cocosul l-a ascultat cu atentie , dar nu intelegea nimic. Vazand ca nu intelege nimic,vulturul s-a mahnit si i-a fost greu sa mai vorbeasca cu cocosul. La randul lui,cocosul , neintelegand ceea ce-I povestea vulturul , se plictisea si-I era greu sa-l asculte. Si fiecare a ramas multumit de soarta lui.

Asa se intampla atunci cand un om invatat vorbeste cu unul neinvatat si,inca si mai mult, atunci cand un om duhovnicesc vorbeste cu unul neduhovnicesc. Omul duhovnicesc este asemenea vulturului,dar cel neduhovnicesc este asemenea cocosului . Mintea amului duhovnicesc cugeta ziua si noaptea la legea Domnului [Ps 1,2] si se inalta prin rugaciune spre Dumnezeu , dar mintea celui neduhovnicesc e lipita de pamant sau e bantuita de ganduri. Sufletul celui duhovnicesc se desfateaza de pace , dar sufletul celui neduhovnicesc sta gol si imprastiat. Omul duhovnicesc zboara ca vulturul spre inaltimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu si vede lumea intreaga, chiar daca s-ar ruga in intunericul noptii;dar omul ne-duhovnicesc se bucura de slava desarta , sau de bogatii , sau cauta desfatarile trupesti . si atunci cand un om duhovnicesc se intalneste cu unul neduhovnicesc , legatura amandurora e lucru plictisitor si anevoios.

Extras din Cuviosul Siluan Athonitul “ Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei ”

cristiboss56 07.05.2012 22:38:23

Sfânta Treime
 
Un om simplu călătorea pe un drum de țară, în tovărășia unui preot.Vorbind ei de una de alta, omul și-a arătat o nedumerire:- Cuvioase părinte, nu pot înțelege cum de în Sfânta Treime sunt treiPersoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărțite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă?- Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt și lucruri mai presus degândirea noastră păcătoasă, însă ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să privim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuiește acolo deveacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul,lisus Hristos, Ce a venit să ne lumineze viața și să ne scape de păcate. Apoi,căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi SfântulDuh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzește mereu sufletele înghețate de răutate.Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina și cu căldura lui nu sunt unul și același lucruși, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare? La fel șiîn Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt Unul și Același Dumnezeu,Căruia noi, credincioșii, ne închinăm.Omul, ca și toate celelalte vietăți și lucruri, este creat de Dumnezeu diniubirea sa infinită. Dar omul este doar o creatură și înțelepciunea sau puterilesale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului, însă oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei și că toate, maidevreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios știe însă, că numintea și nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate."Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu esteDuhul Sfânt. Treime Sfântă, mărire Ție! " (Sfântul Ioanichie)

cristiboss56 07.05.2012 22:45:43

Cerul pământul și lumea
 
Într-o zi, un om simplu, cunoscut pentru viața sa curată, a fost întrebat deun vecin:- Cum faci tu de ești totdeauna atât de mulțumit? Niciodată nu te-am văzutsupărat.- Foarte simplu - a răspuns celălalt, în fiecare dimineață, când mă trezesc, privesc întâi cerul. Așa mi-aduc aminte de Dumnezeu, de milă și de bunătate.Apoi privesc pământul. Astfel îmi amintesc de moarte și de Judecata de Apoi. încele din urmă, privesc în jurul meu lumea întreagă ce se trezește în fiecaredimineață la viață. Așa mi-aduc aminte de semenii mei, de cei care suferă de bolisau neputințe, de cei ce au o viață mai grea decât a mea și pe care i-aș puteaajuta, în felul acesta mă bucur pentru ceea ce sunt și pentru ceea ce pot face.Bunătatea izvorâtă din dragoste aduce totdeauna liniște și mulțumire, atât însufletul celui care primește cu recunoștință, cât și în sufletul celui care dăruieștecu drag."Cine este bun mai bun să se facă și cine a biruit ispita să se roage pentrucel care e încă în ispite. " ( părintele Paisie Olaru )

cristiboss56 07.05.2012 22:50:33

Dragoste de mamă
 
O tânără domnișoară s-a întors acasă într-o după-amiază. Avusese o zi grea,cu multe probleme și acum era obosită și supărată. Mama ei, femeie în vârstă, s-a grăbit să-i iasă în întâmpinare. S-au așezat împreună la masă, dar, ca oricemamă, a văzut de îndată tristețea din sufletul fetei și a căutat să o liniștească.- Mai lasă-mă în pace, mamă! Crezi că toate se pot rezolva așa, cu una, cudouă? Nici nu știi despre ce-i vorba.- Dar îmi poți povesti - i-a răspuns, cu răbdare, mama. Poate te-aș puteaajuta...- Cu ce să mă ajuți, cu sfaturi? M-am săturat de atâtea întrebări și sfaturi.Lasă-mă în pace! - a mai strigat tânăra fată și a plecat în grabă, trântind ușa.Spre seară, când s-a mai liniștit, când și-a dat seama de greșeala ei, desupărarea pe care i-o pricinuise, cu siguranță, mamei, s-a întors. Acasă însă, și-agăsit mama așteptând în fotoliul din fața ferestrei, cu capul în piept, parcă ar fiadormit.Dar ea murise, murise de inimă chiar în după-amiaza aceea. Zadarnice aufost lacrimile ce au urmat, zadarnică a fost toată durerea fetei. Mama murise șiultimele cuvinte pe care le auzise de la copilul ei fuseseră: "Lasă-mă în pace!".Acest lucru o durea cel mai tare pe tânăra fată: mama murise fără ca ea să-i fispus, de fapt, cât de mult o iubește, câtă nevoie are de prezența ei, de sfaturile ei,de dragostea ei - dragoste de mamă.
"După Dumnezeu, nu iubesc pe nimeni atât de mult ca pe mama." (FericitulIeronim)

cristiboss56 07.05.2012 22:53:49

Ceasul mântuirii
 
Într-o mănăstire aflată la poalele unui munte înalt, acoperit de păduri, trăiaodată, un călugăr bătrân, căruia I se dusese vestea pentru înțelepciunea sa. Într-odimineață, a venit la el un tânăr și l-a întrebat:- Sfinția ta, am auzit că, pentru a ne mântui, trebuie să ne căim, să ne parărău de toate păcatele ce le-am săvârșit de-a lungul vieții. Dar, părinte, cât trebuienoi să ne căim?- Fiule, este de ajuns dacă te călești o singură clipă, înaintea morții.- Atât de puțin, părinte?- Da, fiul meu!- Dar, de unde să știu eu când se apropie ceasul acela?- Moartea poate veni oricând, așa că așteapt-o pregătit, m orice moment săte poată găsi cu smerenie și căință în suflet.Dumnezeu este bun și iertător. Cine regretă din suflet pentru greșelile saleși caută să nu mai păcătuiască, acela are parte de o viață frumoasă și de linișteasufletului. Dar, mai mult decât orice, doar acela poate spera la mântuire, la viațaveșnică.

"Neștiind locul și vremea în care ne așteaptă moartea, o vom aștepta noioriunde și oricând." (Fericitul Augustin)

cristiboss56 09.05.2012 22:51:58

Ecoul vieții
 
Aflându-se în excursie pe munte, o tânără familie a poposit într-o cabană dela marginea unei văi. Băiatul cel mic, supărat pe fratele său, s-a dus în spatele cabanei și a strigat de ciudă: "Te urăsc!" Dar, imediat, un glas puternic i-arăspuns: "Te urăsc, te urăsc ...!".Speriat, copilul a alergat în casă și i-a povestit tatălui toată pățania,spunându-i că, afară, cineva strigă la el că-l urăște. Au mers împreună la loculcu pricina, unde tatăl i-a spus fiului său:- Aici erai când ai auzit că cineva te urăște?- Da!- Ia spune-i că-l iubești!- Te iubesc! - a strigat copilul și, de îndată, văile i-au răspuns: 'Te iubesc, teiubesc! ..."- Ține minte, i-a mai zis tatăl, așa este și în viață: dacă ești om rău, numai răutate vei întâlni, dar dacă ești om bun și te porți frumos cu ceilalți, atunci doar dragoste vei găsi, la tot pasul. Și, chiar dacă nu vei fi iubit totdeauna de către oameni, în schimb dragostea Domnului va fi mereu cu tine. Să nu uiți asta!

"Când un străin bate, caritatea îi deschide ușa ospitalității; odată intrat, îl întâmpină bucuria; odată primit, îl găzduiește omenia. Pe cel flămând, îl hrănește bunătatea; pe cel deznădăjduit, îl călăuzește credința, iar pe cel tulburat,dragostea."(Sfântul Ambrozie )

Adriana Cluj 10.05.2012 08:48:38

O scurtă învățătură de la părintele Paisie
 
Trăia odată în Muntele Athos un călugăr, care locuia în Karyes. El bea și se îmbăta în fiecare zi, scandalizând pelerinii.
În cele din urmă a murit și acest lucru i-a ușurat pe o parte dintre credincioși ,ei mergând și spunându-i încântați părintelui Paisie Aghioritul că s-a rezolvat în cele din urmă această problemă uriașă.
Părintele Paisie le-a răspuns că el știa despre moartea călugărului, după ce a văzut un batalion întreg de îngeri care au venit să ridice sufletul acestuia. Pelerinii au fost uimiți, iar unii au protestat și au încercat să-i explice mai bine părintelui, gândindu-se că bătrânul nu a înțeles.
Starețul Paisie le-a explicat: „Acest călugăr s-a născut în Asia Mică, la scurt timp înainte de distrugerea de către turci, atunci când au adunat toți băieții. Deci, ca să nu-l ia de la părinții lui, ei îl luau cu ei la seceriș, și astfel pentru a nu plânge, au pus raki* în laptele lui pentru ca el să doarmă .Prin urmare, el a crescut și a ajuns un alcoolic. Acolo el a găsit un bătrân care i-a declarat că a fost și el. alcoolic. Bătrânul i-a spus să facă metanii și rugăciuni în fiecare noapte și s-o implore pe Fecioara să-l ajute să reducă câte un pahar de băutură
După un an a reușit, cu pocăință și lupta să ajungă de la 20 de pahare de băutura la 19 pahare. Lupta a continuat pe parcursul anilor și a ajuns la 2-3 pahare, cu care el tot se îmbată. „
Lumea a văzut ,de-a lungul timpului, un călugăr alcoolic care scandaliza pelerinii,dar Dumnezeu a văzut un luptător, care a dus o bătălie lungă pentru a reduce patima sa.
Fără să cunoaștem ce fiecare încearcă să facă și ceea ce vrea să facă,ce drept avem noi să judecăm efortul său?

Adriana Cluj 10.05.2012 21:01:20

"Povara" care te ușurează !
 
Odată un necredincios i-a spus fericitului Augustin :
-Poruncile Evangheliei sunt o povară care limitează libertatea omenească. Atunci fericitul i-a răspuns : - Și aripile rândunicii sunt un adaus de greutate la trupul ei, insă tocmai datorită acestei greutăți, trupul rândunicii se face ușor și străbate văzduhul.

Adriana Cluj 10.05.2012 21:04:32

Puterea smereniei
 
Avva Macarie se întorcea, odată, din luncă la chilia sa, încărcat cu ramuri de palmier, când, iată, îi iese în cale diavolul cu o seceră. A vrut să-l lovească, dar n-a putut. Atunci, îi zice: „Ești tare, Macarie, nu pot să-ți fac nimic, și totuși fac și eu ce faci tu: tu postești, postesc și eu; veghezi noaptea; nici eu nu dorm niciodată. Cu un singur lucru mă birui“. Avva Macarie întreabă: „Care?“. Diavolul răspunde: „Smerenia. De aceea nu pot să-ți fac nimic“.

cristiboss56 10.05.2012 21:44:10

Facerea lumii
 
Pe un drum de munte, s-au întâlnit doi țărani. Unul dintre ei, mai răutăcios,l-a întrebat pe celălalt:- Am auzit că mergi des la Biserică și că te rogi mult. Dar de unde știi tu că există Dumnezeu?Ca și când nu l-ar fi auzit, celălalt țăran l-a întrebat la rândul său:- Spune-mi, crezi că vitele noastre au fost astăzi la pășune?- Da, cu siguranță, privește pământul moale, este plin de urmele lor!- E, acum privește și tu soarele ce tocmai a răsărit peste dealuri, privește pădurea înverzită din fața noastră, privește-te pe tine și pe oamenii din jurul tău!Toate acestea sunt urmele mâinilor lui Dumnezeu Atotputernicul și Atotțiitorul.Cum să fi fost făcute toate acestea, dacă nu din iubirea lui Dumnezeu, și pentruce să le fi făcut El așa cum sunt dacă nu tot pentru iubire? Mai încape îndoială?

"Unicul adevăr este iubirea. Iubirea este aceea care dă viață și căldură, care inspiră și călăuzește. Iubirea este sigiliul pus creației, semnătura Creatorului.Iubirea explică lucrul mâinilor Sale." (părintele Theoklitos)

cristiboss56 12.05.2012 20:20:40

A doua șansă
 
După ce a trăit o viață plină de egoism, în care nu s-a gândit decât la el,nepăsându-i de cei din jur, un om a ajuns în iad. Cât de mult s-a căit atunci pentru tot ce făcuse! Dar era prea târziu. Chinuindu-se zi și noapte în flăcările iadului, se ruga încontinuu:- Iartă-mă, Doamne, am greșit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajută-mă Doamne că m-am schimbat și nu mai am pic de răutate în mine!în timp ce se ruga el, a apărut deodată un înger, care i-a spus:- Bucură-te omule! Dumnezeu ți-a ascultat rugăciunea și vrea să-ți dea o șansă să vii în rai, dar oare te-ai schimbat cu adevărat?- Sigur că da - zise omul cu nerăbdare - sigur că m-am schimbat!- Bine! - a mai spus îngerul. Vezi firul care coboară acum spre tine? Dacă tevei urca pe el, vei ajunge în rai și vei scăpa de chinurile de aici. Nespus de bucuros, omul a început să se cațăre pe firul ce atârna deasupraiadului, numai că, pe măsură ce se urca, a băgat de seamă că firul se subția dince în ce mai tare. Când s-a uitat dedesubt, să nu-și creadă ochilor! Mulți păcătoșise atârnaseră de firul său, încercând cu disperare să scape din flăcările iadului.- Ce faceți?! - strigă omul speriat. Dați-vă imediat jos, o să se rupă firul și osă cad iarăși. Dați-vă jos, n-auziți?! - țipă omul cu disperare și începu să-ilovească cu picioarele, în clipa aceea, firul s-a rupt și au căzut cu toții.- Of, îngerule, uite ce mi-au făcut ceilalți! Spune-i lui Dumnezeu să-mitrimită alt fir, ca să scap odată de aici!- Nu se poate! - i-a răspuns îngerul.- Cum așa? Doar n-am nici o vină, firul s-a rupt din cauza lor!- Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta și a invidiei tale. Firul acela era firulcredinței și ar fi putut ține și tot iadul dacă ai fi avut încredere în cuvântul luiDumnezeu și dacă nu te-ai fi gândit doar la tine. Ai spus că te-ai lecuit deegoism și că acum îți pasă de aproapele tău, dar nu este adevărat. Fiind la fel de păcătos și rău, firul nu te-a ținut; de aceea s-a rupt.în viață nu va reuși cel rău, cel zgârcit și interesat doar de propria persoană.Poate că va strânge averi, dar sufletul său cu ce se va alege?Dar cel ce îi ajută mereu și cu dragoste pe ceilalți, acela strânge în inimă comori cerești, devenind om cu adevărat, căci om este doar cel ce trăiește pentru oameni.

"Nu fi iubitor de sine și vei fi iubitor de Dumnezeu! Nu căuta plăcerea întine și o vei găsi în ceilalți!"(Sfanțul Maxim Mărturisitorul)

cristiboss56 12.05.2012 22:05:43

Timpul schimbării
 
La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi și a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:- Părinte, sunt destul de rău. Aș vrea să mă schimb, dar nu pot. îmi pierd ușor răbdarea. Atunci când mă enervez, vorbesc urât și multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am putut. Totuși, eu sper că după ce voi mai crește, voi putea să mă schimb, nu-i așa?- Nu i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, și i-a spus:- Vezi acest vlăstar, știi ce este?- Da, părinte, un puiet de brad.-Smulge-l!Tânărul a scos brăduțul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a opritlângă un brăduț ceva mai înalt, aproape cât un om.- Acum, scoate-l pe acesta.S-a muncit băiatul cu pomișorul acela, dar cu puțin efort a reușit până laurmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a mai spus:- Smulge-l acum pe acela. Dar e destul de mare, nu pot singur. Du-te și mai cheamă pe cineva.Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de pom și, cumultă greutate, au reușit, în sfârșit, să-l scoată. Acum scoateți bradul falnic de acolo.- Părinte, dar acela este un copac mare și bătrân. Nu am putea niciodată să-l smulgem din rădăcini, chiar de-ar fi și o sută de oameni.- Acum vezi; fiule? Ai înțeles că și relele apucături din suflet sunt la fel?
Orice viciu sau orice neputință pare, la început, inofensivă și fără mare importanță, dar, cu timpul, ea prinde rădăcini, crește și pune stăpânire din ce înce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mică, o poți scoate și singur. Mai târziu vei avea nevoie de ajutor,dar ferește-te să lași răul să ți se cuibărească adânc în suflet, căci atuncinimeni nu va mai putea să ți-l scoată. Nu amâna niciodată să-ți faci curățenie în suflet și în viață, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu.

"Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi rămânrădăcinile care vor crește din nou."(Sfântul Grigorie Dialogul )

dumitrucelmare2000 13.05.2012 20:08:36

Sa ne rugam cu credinta
 
In casuta de la marginea orasului Iasi era liniste. In timp ce mama il strangea la piept pe micul Nicolae cateva lacrimi i se scursera din ochi. A doua zi trebuiau sa paraseasca locuinta pentru care se imprumutasera si in care investisera toti banii lor de pana atunci. Desi sotul ei achitase integral toata suma, de cand murise acesta nu putuse sa gaseasca actul care facea dovada acestei plati. Micutul Nicolae nu putea sa inteleaga acest lucru. El stia doar ca a doua zi ei trebuia sa paraseasca aceasta casa.
-Sa ne rugam lui Dumnezeu spuse copilul, ca sa nu plecam din aceasta casa, asa m-a invatat tata, ca daca te rogi lui Dumnezeu el iti ajuta cand ai nevoie.
Ingenuncheara amandoi si se rugara staruitor pret de cateva minute. Cand se ridicara in picioare vazura ceva care zbura prin incapere.
- Este o libelulula striga baiatul, insa micuta zburatoare disparu dupa dulapul de langa perete.
-Sa o cautam mai spuse copilul, sa ii redam libertatea altfel va muri.
In timp ce mama reusi sa urneasca dulapul de langa perete si copilul, bucuros gasi libelula nu mica ii fu mirarea femeii cand in acel loc gasi si actul care facea dovada platii.
Ingenuncheara si de data aceasta multumira lui Dumnezeu ca nu mai trebuia sa parseasca aceasta casa.

cristiboss56 14.05.2012 22:29:20

După slujbă, părintele Ioan l-a întrebat pe Constantin, a cărui sotie născuse în urmă cu trei luni doi gemeni:
- Cum vă descurcati? Plâng copiii sau sunt cuminti?
- Plâng, părinte, ca toti copii. E greu de tot, dar e si frumos.
De fată era si Alexandru, un tânăr care se văita că nu mai poate suporta plânsetele copilului său de cinci luni:
Părintele îi spuse atunci lui:
- Vezi că se poate si fără să cazi în deznădejde?
- Nu stiu părinte cum face el, că în locul lui as cădea de pe picioare.
- Tu la ce te gândesti când îti plânge copilul?
- Mă gândesc că e un blestem să cresti copii si îi invidiez pe cei care se păzesc să nu facă. Se lipsesc de Sfânta Împărtăsanie, dar se lipsesc si de suferinte chinuitoare.
- Rău faci că gândesti asa. Niciodată păcatul nu e de preferat greutătilor vietii. Zi si tu, Constantine, tu la ce te gândesti când plâng copiii?
- Plâng acum, dar o să crească mari si frumosi, si o să uit plânsul lor. Când mă ajunge oboseala, si plânsetele lor mă apasă, îmi zic: mai bine aud acum plânsetele copiilor mei, pe care îi iubesc, decât să aud pe lumea cealaltă plânsetele păcătosilor care ard în focul iadului.

Povestit-au unii că în muntele lui Antonie sedeau sapte frati si pe vremea curmalelor păzeau pe rând, să alunge păsările. Si era acolo un bătrân care, când îi venea ziua, striga: "Fugiti de aici, gândurile mele cele dinăuntru si păsările cele din afară". (11-421)

cristiboss56 15.05.2012 20:30:30

Cum calatoresc sufletele spre cer (I )
 
CUM CALATORESC SUFLETELE SPRE CER

Odata, pe cand se ruga si avea privirea atintita spre cer, a stralucit peste el lumina dumnezeiasca. Atunci i-a aparut un inger imbracat in alb, cu vesmant de diacon. Tinea o cadelnita de aur cu care a tamaiat intai spre cer si apoi pe Nifon. Deodata s-au deschis portile cerului si ingerii lui Dumnezeu urcau si coborau ca albinele, ducand sufletele oamenilor care mureau. Duhurile viclene din vazduh se sileau sa le prinda si sa le arunce jos, dar ingerii se impotriveau cu tarie, lovindu-i si salvand sufletele. Atunci vede Sfantul un suflet, inaltandu-se la cer; dar cand s-a apropiat de vama desfranarii, mai marele vamii a inceput s se agita cu mare manie.
- Cu ce drept, striga el, luati voi acestiu suflet care este al meu?
Ingerii insa, i-au raspuns:
- Dovedeste-ne ce putere ai asupra acestui om.
- Pana la moarte, a raspuns atunci diavolul, s-a tavalit cu voia in tot felul de necuratii. Si nu numai atata, ci si judeca pe ceilalti. Ce faradelegi mai grozave ca acestea vreti?
- Da, au aprobat ingerii, era robit de aceste pacate, dar s-a lepadat de ele inainte de moarte.
- Nu, nu-i asa cum ziceti voi, a strigat diavolul, ci a murit nepocait. Pana la urma suflare a facut faradelegi, fara sa-si spovedeasca vreodata pacatele. A fost si este al nostru in toate!
Atunci, unul din ingeri, i-a zis:
- Nu-i cazul, desigur, sa te credem pe tine, care esti cu totul cufundat in minciuna. Sa chemam pe ingerul lui pazitor si el ne va spune tot adevarul.
L-au chemat, pentru ca ii pazise si trupul celui mort pana la inmormantare si, indata ce a venit, l-au intrebat:
- Spune-ne, frate, acest suflet s-a pocait de pacatele sale sau a murit cu ele? Spune-ne tot adevarul.
Atunci ingerul a raspuns:
- Eu nu sunt om, nici duh rau ca sa spun minciuni, dar va incredintez, inaintea lui Dumnezeu ca, din clipa cand s-a imbolnavit si chiar mai inainte, s-a gandit la moarte. A inceput atunci sa planga si sa-si marturiseasca pacatele sale preotului, inaintea lui Dumnezeu. Necontenit ridica mainile sale spre Cel Preainalt, cerand mila. Daca Dumnezeu vrea, il va ierta. Daca nu, slava judecatii Sale celei drepte!
Auzind aceasta ingerii, au ras de diavol si smeritul suflet a scapat de cursa vrajmasilor sai.
Dupa puntin, a vazut Sfantul alt suflet inaltandu-se. Diavolii il invinuiau mult, aducandu-i aminte, unul cate unul, cuvintele rele si injuraturile pe care le zisese oamenilor cand traia.
Ingerii, dimpotriva, ziceau ca are unele nadejdi de mantuire. Deoarece, de pilda, adeseori cand se gandea sa faca vreun rau, indoit se caia, se ocara, si se osandea pe sine. Adeseori suspina cu amar si lacrima. Din cand in cand dadea si putina milostenie la saraci. Pe acestea avandu-le in vedere, ingerii luminii sustineau ca Dumnezeu va milui pe acest suflet.
Atunci, diavolii infuriati au zis:
- Acesta, in tineretea sa, a facut fapte necuvenite unui crestin; s-a intinat cu tot felul de pacate, chiar si sodomicesti. Unde mai pui mania si ura lui? Si lucru mai grav, a facut si ucidere. Deci, daca si acesta se poate mantui, atunci, luati din toata lumea pe toti pacatosii pamantului si mantuiti-i de-a valma. Ca, noi degeaba ne mai ostenim si ne tulburam!
- Dar, necuratilor, pe toate aceste pacate ale tineretii le-a parasit si Dumnezeu l-a iertat. Iar cand a mai facut vreun pacat, l-a curatit prin spovedanie si pocainta. Deci, ce mai vreti, fiare salbatice? Sa fie osandit acest suflet? Cu neputinta, deoarece pacatele spovedite de oameni cu lacrimi si smerenie si pe care nu le-au mai facut, Dumnezeu le iarta. Tot pacatul descoperit se sterge. Numai pacatele nespovedite, pe care le iau cu ei, le pedepseste Dreptul Judecator.
Astfel, ingerii au rusinat pe duhurile rautatii si au intrat pe portile cerului. A scapat, deci, si aceasta faptura a lui Dumnezeu din ghearele diavolilor si Cel ce da mantuirea in dar, i-a daruit si lui mantuire.
Iarasi a vazut fericitul un alt suflet urcandu-se la cer. Acela era foarte credincios si temator de Dumnezeu. Toata viata si-o petrecuse in curatie, modestie si multe milostenii si era iubitor fata de toti. Demonii din vazduh il amenintau scrasnind din dinti, iar el, bietul, inspaimantat de grozavia lor, a alergat in bratele ingerilor care coborau sa ia alte suflete.
Cand a ajuns la cer, acel suflet sfant s-au adunat in jurul lui multime de ingeri, care l-au imbratisat si sarutat cu dragoste, zicand cu bucurie: "Slava lui Dumnezeu, Care a izbavit si acest suflet de inficosatii si necuratii diavoli!"
Era o bucurie sa-i vezi. Caci asa fac intotdeauna puterile ceresti; se bucura si se veselesc pentru tot crestinul care se mantuieste. Cand au ajuns la Tronul Harului, l-au adus la picioarele Domnului Iisus si El i-a invrednicit sa se inchine Tatalui Sau si sa se umple de Harul Duhului Sfant. Apoi l-a dat lui Mihail, mai marele asezamantului, ca sa-l conduca la vesnica odihna, ceea ce el a si facut.
Mai jos, insa robul lui Dumnezeu a vazut cum diavolii tarau un suflet in iad. Era al unui rob care se spanzurase. In urma venea ingerul lui, tanguindu-se cu amar pentru pieirea lui si zicand cu lacrimi:
- O, prea viclenii intunecati, care pun pe oameni sa faca toate relele! Iata, stapanul acestui rob, ascultandu-i pe acestia, se mania, il batea cu cruzime si-l lasa sa moara de foame. Iar el nenorocitul, s-a deznadajduit, a luat o funie si s-a spanzurat, facandu-se pe sine jertfa satanei. Vai mie, acesta pe care mi l-a incredintat la botezul sau Atottiitorul, ca sa-l pazesc, mi l-a rapit deodata spurcatul drac si l-a inghitit! Cum ma voi infatisa inaintea Domnului meu, eu intristatul si amaratul! Si cum ma voi uita la Facatorul meu, mahnit pentru pierderea acestui suflet?
Pe cand zicea el acestea cu durere, a aparut un alt inger din cer, care i-a zis:
- Tatal nostru, Domnul Savaot, iti porunceste sa mergi la Roma, unde acum se boteaza copilul unui ostas. Primeste-l si pazeste-l prin Duhul Sfant, care ti l-a dat odata cu Botezeu. Si eu voi pedepsi pe stapanul acestui rob, ca sa se invete sa nu se mai infurie, nici sa mai loveasca pe robii sai sau sa-i lase sa moara de foame.
Acestea le-a zis ingerul din partea lui Dumnezeu si s-a inaltat la cer, iar celalalt a plecat la Roma, dupa porunca lui Dumnezeu. In acea clipa, Nifon vede un suflet care era dus cu multa tulburare. O multime de diavoli strigau si se sileau sa rapeasca nefericitul suflet. Era sufletul unui cleric care traise o viata necinstita. Ba si ucidere facuse! Slujbele le scurta si pe cele randuite nu le facea. Banul bisericii il cheltuia pentru petrecerile ce le facea cu tovarasii sai.

cristiboss56 15.05.2012 20:33:36

<< continuare >>
 
Nenorocitul suflet nu a putut trece mai departe de vama a patra. Diavolul si-a intins cu furie mainile, l-a smuls de la ingeri si l-a aruncat la pamant. Apoi l-au luat in primire alti diavoli, l-au coborat in adanc si l-au predat mai marelui intunericului ca sa stea acolo legat, cu sufletele pacatoase asemenea lui, pana in ziua invierii de obste. Dupa aceea, intunecatii si necuratii, se laudau si se mandreau intre ei, zicand:
- Iata, am biruit si clerici de-ai Nazarineanului si i-am pus sub picioarele noastre!
Atunci, unul din ei a zis cu tristete:
- Ce ne mai laudam ca am castigat un nenorocit! Iata, sunt o multime de preoti care stralucesc in virtute si de care nu putem nici sa ne apropiem. Daca n-ar avea semnul Crucii in fata si in spate si in jurul lor, si ajutorul lui Iisus, atunci ai vedea puterea noastra. De ce sa ne temem de lemnul pe care a fost pironit Nazarineanul? De semnul caderii celei mai de jos?
- Nu ne temem de lemn, ci de infricosatul traznet care tasneste din el. Si ce este mai rau, nu numai din lemn iese traznetul care ne arde ci si cand crestinii se pecetluiesc cu acest semn!
Atunci alti demoni au zis cu rautate:
- De unde ai invatat tu toate acestea?
- Este in Constantinopol un neimpacat dusman al nostru, care se cheama Nifon. L-am ispitit din tineretile lui si eu si altii de-ai nostri. L-am luptat zile intregi cu ispite si asa de tare l-am aprins incat in cele din urma a cazut in pacat. Eu insumi i-am scris caderea lui cu multa mandrie. Acela, insa, indata s-a pocait, a inceput sa se osandeasca pe sine si sa se tanguiasca: "O, de acum viermii imi vor manca trupul! La amara pedeapsa voi fi aruncat! Vai de mine, pacatul acesta ma arunca in foc!" Si, zicand acestea, s-a facut furios ca un nebun.
Noi am ras in ciuda lui, dar el, foarte bine cunostea viclesugurile noastre si a strigat: "Acum o sa va arat eu, spurcatilor diavoli! S-a ridicat indata si a facut asupra noastra semnul Nazarineanului. Si vai, un foc a trecut prin inimile noastre si am disparul de groaza intr-o clipa! Numai unul din noi a indraznit sa stea mai departe, ca sa vada ce face. L-a vazut intrand repede in biserica, a facut trei metanii si a zis: "Doamne, eu sunt om pacatos, tanar de ani, care se lupta cu patimile si cu aprinderea carnii. Nu-mi socoti acest dintai pacat, Tu esti Domn si Stapan si poti ierta numai cu cuvantul greselile mele".
Numai cat a rostit aceste cuvinte si un inger l-a si incununat pentru cainta lui. Pe langa toate acestea, a continuat diavolul, acela, infuriat asupra trupului sau, a inceput a se palmui peste obraz cu toata puterea. Apoi, iarasi si-a ridicat mainile la cer si se ruga lui Dumnezeu, zicand:
"Infricosatule Dumnezeu, Tu care ai nascut pe Fiul Tau Cel Unul nascut si stapanesti toate cu infricosatul Tau Duh, auzi-ma pe mine necuratul si pedepseste pe nelegiuitii care rad de mine. Pentru ca numai Tu esti fara de pacat, iau eu sunt intinat si stricacios".
Atunci ingerul care il incununase, a luat indata o funie si ne-a legat pe toti la un loc. Apoi, luandu-ne unul cate unul, ne-a batut cu mii de lovituri. De urletele si vaiurile noastre s-a speriat lumea. In timp ce ne lovea, zicea: "Sa nu mai aiba vreodata pricina robii lui Dumnezeu de a se lovi peste cap!
Dupa ce ne-a chinuit indeajuns acel nemilostiv inger, ne-a slobozit cu nenumarate suferinte. Si, de atunci oriunde vad pe acest Nifon, ma fac nevazut, pentru ca ma tem de lemnul Crucii.
Cand si-a terminat diavolul de spus peripetiile, ceilalti au inceput sa-l batjocoreasca si sa-l numeasca: nenorocit, ticalos, si fricos. Nifon, care asculta cele ce ziceau necuratii diavoli despre el, radea de ei.
Dupa putin, vede un inger care cobora spre Constantinopol. In maini tinea o sabie de foc. In acel ceas, cineva tragea sa moara si se chinuia jalnic. Era un camatar nemilostiv. Pe deasupra, barfise mult pe Nifon. Il facea eretic si fatarnic. Zicea, de ce face cutare si cutare lucru? De ce graieste asa si asa? Nu se vedea ticalosul pe sine, ci se ocupa de altii...
A venit, deci, ingerul focului, si a stat langa patul lui, uitandu-se spre cer, ca si cum astepta ceva si, intr-adevar s-a auzit un glas: "Loveste degraba pe antihrist si desfa cu sila stricatul suflet din legatura trupului. Cat a trait acest nebun, niciodata nu a implinit voia Mea, ba si pe robul Meu Nifon l-a osandit. Loveste-l cu putere! Sa nu mai sugrume pe saraci cu camataria lui!"
Cum a auzit acest glas, infricosatul inger a lovit cu toata puterea pe ticalosul camatar, care indata si-a dat sufletul, scrasnind din dinti si racnind din adancul sau. Si ingerul i-a luat sufletul si l-a dus in chinuri groaznice, coborandu-l la iad...
Atunci, Sfantul Nifon si-a revenit in sine. Inmarmurit si mahnit de cele ce vazuse, cugeta si zicea intru sine: "O, cata ticalosie se ascunde in noi, nevrednicii si pacatosii! Cat de jalnic si de amar ne terminam viata! Si apoi vine judecata si infricosatul foc, unde mergem pentru vesnicie. Cu tot dinadinsul trebuie sa ne grijim de mantuire, silindu-ne spre bine. Numai asa vom bineplacea lui Dumnezeu de nu vom calca poruncile Lui! Si, indata a inceput sa se roage:
"Doamne Dumnezeul meu, in Tine imi pun nadejdea mea; izbaveste-ma de cei ce ma prigonesc si ma mantuieste. Daca nu ma izbavesti si nu imi mantuiesti Tu, Hristoase, sufletul cu Duhul Tau cel Sfant, il va rapi vicleanul stapan al intunericului, leul care mugeste. Fericit este tot cel ce asculta de Tine, Care Te-ai facut sarac si neputincios pentru mantuirea noastra. Pentru ca il vei izbavi in ceasul mortii de duhurile rautatii, care sunt vamesi rai si judecatori nedrepti si cercetatori nemilostivi si cauta sa inghita bietul lui suflet. Izbaveste-ma, Stapane infricosat si Atotputernic, Care misti toate si de care se cutremura toate! Mantuieste de acesti tirani neamul nostru crestinesc! Miluieste, sfinte, pe cei ce si-au pus nadejdea intru Tine si iarta pe cei ce pacatuiesc greu si amarasc necontenit milostivirea Ta!
Se gandea cu lacrimi la nefericitul acela camatar, caruia ii luase sufletul acel inger razbunator cu sabia sa de foc. Cugeta cat de amarata moarte avusese, fara nici un ajutor de la Dumnezeu, desi, din dobanda din care o lua, dadea cate ceva la saraci. Pentru ca, precum spunea Nifon, cand se chinuia nefericitul lui suflet, camatarul a strigat: "Adu-ti aminte, Doamne, de milostenia pe care am dat-o saracilor!" Dar, s-a auzit un glas care i-a zis:
"Da, nevrednicule, ai baut sangele saracilor si ai adapat cu el alti saraci, pentru aceasta sa te mantuiesc? Sau pentru ai clevetit pe cel ce Imi slujeste Mie? Acesta, zi si noapte se roaga pentru pacatosi, ba si pentru tine nu inceteaza a ma ruga. Iar tu, de ce l-au vorbit de rau? Invata deci acum, ca nu trebuia sa judeci pe nimeni!
Pe toate acestea le-a povestit Nifon cunoscutilor sau, sfatuindu-i:
"Luati aminte, fiilor, sa nu judecati pe cineva, mai ales cand acela este si el om al lui Dumnezeu. Va rog, paziti-va de acest pacat! Uitati-va la voi si va vedeti pacatele voastre. Din aceasta simtire, degraba vom putea trece la pocainta. Unii din robii lui Dumnezeu sunt vaditi, altii necunoscuti. Pe cei ce au curajul sa se faca vazuti, ii judeca multi, dar vor fi aspru pedepsiti in ziua judecatii.
Dumnezeu, pe cei ce dispretuiesc slava omeneasca, ii pune inaintea tuturor sa marturiseasca cu indrazneala credinta lor si sa foloseasca pe multi: Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, le zice, ca vazand aceia faptele voastre cele bune sa preamareasca pe Tatal vostru, Care este in ceruri. Dimpotriva, celor inclinati spre slava desarta le zice: Cei ce fac faptele dreptatii pentru a placea oamenilor si nu Mie, amin va zic voua, si-au primit plata lor. Pentru ca cel ce se mandreste, nu va fi miluit. Avand deci, fiilor, acestea inaintea ochilor, sa nu judecam pe nimeni si sa nu luam aminte la cel ce vorbeste de rau, fie ca judeca pe un drept sau pe oricine altul. Nu judecati ca sa nu fiti judecati ne porunceste Domnul. Tu, care stai pe tron sa nu dispretuiesti pe robul Tau, ca nu cumva in el sa se afle Duhul lui Dumnezeu si sa te faci astfel, fara sa stii, luptator de Dumnezeu!
Zicand acestea Cuviosul, inca o data i-a rugat pe ucenici sa se vada fiecare pe sine si sa nu judece pe nimeni si nici bani cu camata sa nu dea. Pentru ca ce-i foloseste omului sa se numeasca crestin, daca are multi bani si-i da cu camata? Acesta, in primul rand, nu-si pune nadejdea in Dumnezeu; al doilea, este inchinator la idoli; al treilea, sufera de iubirea de argint si, zi si noapte este chinuit de griji. Nici somnul nu-l prinde, iar la urma vine si moartea. O, ce nebunie!...

andra_v 15.05.2012 22:22:00

Deosebit de instructiv, insa care este originea invataturii referitoare la "vamile vazduhului"? Citatele precedente provin din lucrarea cu titlul de mai sus?

cristiboss56 15.05.2012 22:27:31

Citat:

În prealabil postat de andra_v (Post 445360)
Deosebit de instructiv, insa care este originea invataturii referitoare la "vamile vazduhului"? Citatele precedente provin din lucrarea cu titlul de mai sus?

http://www.crestinortodox.ro/inmorma...lui-70165.html


http://www.teologie.net/2011/07/14/i...reoti-24-vami/


http://www.sfaturiortodoxe.ro/suflet...vazduhului.htm


http://www.agoracrestina.ro/bibliote...pa-moarte.html

cristiboss56 17.05.2012 20:57:30

Taina Sfântului Botez
 
Într-o zi, un sectant, om rătăcit de la dreapta credință, a vrut să-l contrazică pe un preot, spunându-i:- Chiar dacă în Biblie Mântuitorul spune să ne botezăm, eu nu cred j că e bine să-i botezăm pe copii, ci doar pe oamenii mari. Trebuie să aștepți ca ceimici să crească și de-abia atunci să îi întrebi dacă vor sau nu să fie botezați.Doar așa, ca oameni în toată firea, pot hotărî cu adevărat. Cum puteți voi,ortodocșii, să-i botezați pe copii?- Spune-mi, îi zise preotul, după ce îl ascultă cu răbdare, știu că dumneataai copii; când erau mici, i-ai dus la doctor să îi vaccineze?- Da, îi răspunse omul.- De ce nu ai așteptat să crească și să-i întrebi mai întâi dacă vor sau nu săfie j vaccinați? - îl mai întrebă preotul pe om.- Fiindcă nu vroiam să se îmbolnăvească și știam că e bine pentru ei.- E, vezi, tot așa și noi știm că Sfanțul Botez este bun pentru copii și nu avem de ce aștepta. Așa cum vaccinezi un copil micuț, ca să nu se îmbolnăvească trupul lui fragil, tot așa îl și botezi, pentru a nu se "îmbolnăvi"sufletul lui tânăr. Prin puterea Duhului Sfânt, prin harul Său, coborât astfel peste prunc, acesta e un om nou, pregătit pentru o viață nouă și luminoasă: viața creștinească.Sectantul plecă ochii rușinat și se îndepărtă, gândindu-se la cele spuse de preot Deși sunt unii care nu cunosc dreapta credință, sau știu prea puține, preotul îi poate învăța, îi poate călăuzi prin desișul acestei vieți încărcate de greutăți și păcate, scoțându-i la limanul mântuirii. Omul trebuie să își asculte preotul,duhovnicul și să se gândească la cele spuse de acesta.

"Turma lui Hristos se păstorește cu fluierasul, nu cu bățul, adică cu blândețe, nu cu asprime. Se păstorește mai mult cu exemplul vieții preotului, nu numai cu predica de la amvon." (părintele Paisie Olaru)

cristiboss56 18.05.2012 20:17:00

Moartea pacatosilor este cumplita
 
Odata, Cuviosul Nifon statea in strana bisericii. Chilia lui era aproape de biserica Sfintei Ipatia si multi credinciosi se adunase in jurul lui sa se foloseasca. Unul l-a intrebat despre diferitele feluri de morti: cum unii mor cu tulburare si altii cu pace, altii in instrainare, altii in pustiuri iar altii in mare. Ba, unii zic ca fiecaruia ii este scris si unde sa moara.
- Ceea ce este de neaparata trebuinta, fratilor, a inceput Cuviosul, este sa ne pocaim de pacate si sa cerem mila de la Dumnezeu prin pocainta. Cat despre toate celelalte, sunt judecati ale lui Dumnezeu si este foarte primejdios sa ne ocupam de ele. Mai bine sa plangem si sa ne tanguim pentru pacatele noastre, ca sa aflam mila si sa ne invrednicim a dobandi o farama de mantuire. Vin zile rele "in care nimeni nu mai poate lucra". Deci, inainte de a sosi, sa lucram binele ca sa traim in veci.
- Intelept este acest cuvant, au spus cei de fata. Totusi, daca nu este nepotrivita intrebarea noastra, va rugam sa ne dati un raspuns.
- Atunci, Nifon le-a povestit:
- Aveam un prieten pe care il chema Teofil. De multe ori fericea ticalosia mea, nestiind ca nelegiuirile mele intreceau si pe ale demonilor. Din tinerete, de multe ori vorbeam cu el, si-i spuneam cuvinte de suflet folositoare, dar nu am izbutit sa-l castig la bine. Auzea numai si, multumea. Dar din cate auzea nu savarsea nici una. Lucra intr-un atelier si, munca lui era sa cantareasca. Era ranchiunos si dusmanos in cuvinte. Nu avea usa de ingradire buzelor sale. Nu se temea deloc de Dumnezeu, de aceea lucra cu pacat. La cantar era foarte necinstit, mancand astfel osteneala saracilor. A venit insa si secera care avea sa-l secere din viata.
Cu o luna inainte de moarte s-a imbolnavit de dizenterie. Ii iesisera afara maruntaiele si se chinuia, muscandu-si buzele si limba pana ce si-a taiat-o cu dintii. Asa de aspra era Judecata lui Dumnezeu, ca saptesprezece zile s-a framantat si s-a rostogolit in pat, scrasnind din dinti. Si-a smuls, fir cu fir, barba, care ramasese goala ca palma. Apoi, isi numara degetele, isi misca jalnic capul, holba ochii si cerea mangaiere, dar nu afla. Si iarasi isi misca capul, isi smulgea parul, numara degetele si gemea.
Era o priveliste jalnica si tare infricosatoare, uitandu-te la el cum a mai rezistat la acea teribila chinuire. Pana la urma, si-a mancat si buzele, a ramas fara par pe cap si continua sa-si numere degetele, sa geama si sa scrasneasca din dinti. Un inger nevazut statea langa el. Isi scosese din teaca o infricosata sabie si chinuia pe nefericitul Teofil.
Asa s-a chinuit si s-a luptat cu moartea saptesprezece zile, precum am zis, numaradu-si cu degetele nedreptatile de la cantar. Si, ingerul pedepsitor i-a zis:
- Ticalosule, n-ai avut nici o mila! Pe toti i-ai furat cu cantarul tau, lucrand necinstit. Te-ai departat si de dreapta credinta si, pe deasupra, la tot pasul injurai infricosatul Nume al lui Dumnezeu. Si de ce injurai si barfeai pe toti oamenii cinstiti? De ce, cand te impartaseai cu Sfintele Taine, scuipai fara teama pe pamant? De ce ai nedreptatit si inselat la cantar pe saraci? Iata, acum ce-ti aduc toate acestea! Daca nu se aduce aici cantarul, inaintea tuturor, sufletul tau nu va iesi si te vei chinui necontenit.
El insa, avand limba taiata, nu putea cere cantarul, ci numai socotea pe degete, miscandu-si capul. Si nimeni din ei nu intelegea ce vrea. Numai un om sfant si vazator, care se afla acolo, a auzit pe inger, a inteles si a trimis sa se aduca un cantar. Cel ce tragea sa moara, numai cat a vazut cantarul, a suspinat adanc, a inceput a da din cap cu putere, ca si cum marturisind caci cu acesta facuse toate nelegiuirile sale si indata si-a dat sufletul. Ingerul judecator i-a luat sufletul si l-a predat judecatii lui Dumnezeu.
- Ce invatatura scoatem, deci dintr-o astfel de moarte? a intrebat Nifon. Potrivit cu faptele, a venit si pedeapsa. Fiindca era asa de pacatos si nelegiuit, ca si mine ticalosul, a fost pedepsit de aici, pentru ca dupa infricosata judecata sa sufere mai putin chin.
Auzind acestea cei de fata, au suspinat gandindu-se fiecare la pacatele sale.
- V-ati spaimantat de judecata lui Dumnezeu, a adaugat Cuviosul, precum a patit de multe ori preablandul David. Ascultati inca o intamplare asemenea.
Dar, inainte de a incepe, Cuviosul s-a ridicat si le-a facut metanie, zicand:
- Iertati-ma, fratilor, ca va intinez cu pacatele mele. Nu sunt vrednic nici sa stau langa voi. Si totusi stau. Ba si mai mult. Eu cel orb vreau sa va povatuiesc, cu slava mea cea desarta, pe voi, care vedeti.
Cei care erau de fata au fost impresionati de aceste cuvinte si au cazut la picioarele lui cu cainta. Se temeau ca nu cumva Dumnezeu, vazand marea lui smerenie, sa pogoare foc si sa-i arda, de vreme ce stiau ca el este sfant iar ei sunt pacatosi.

cristiboss56 18.05.2012 22:18:23

Moarte amara, curatirea sufletului
 
Dupa ce Cuviosul ( Nifon ) a ridicat pe oamenii care cazusera la picioarele lui si i-a pus sa sada, a inceput o minunata povestire.
"Traia in Constantinopol un tanar cu numele Vasile. Era viclean, stricat si foarte rautacios. In fiecare seara mergea la locuri necinstite. Stapanul lui, pe care-l chema Patriciu, dimpotriva, era un om ales, milostiv, miluind si daurind cui avea nevoie, precum porunceste Scriptura. Vasile, slujitorul sau, avea optsprezece ani. Adesea stapanul sau il trimitea cu treburi, iar el, cu acest prilej, umbla prin locuri stricate, intinandu-si frumusetea trupului si a sufletului. Dar, Dumnezeu, Care nu voieste moartea pacatosului, iata cum a iconomisit mantuirea lui:
S-a facut foamete in toata regiunea aceea. Cu foametea a venit si o iarna aspra, incat zilnic mureau in oras ca la o mie de oameni. Era asa de mare multimea mortilor, incat nici sa-i mai ingroape nu dovedeau. Si, fiindca bantuiau teribil foametea si gerul iernii, amandoua relele impreuna, stapanii erau nevoiti sa dea drumul slujitorilor si robilor lor. Ba unii, ajunsesera sa-si vanda si copiii, ca sa castige un ban pentru a-si cumpara mancare. Lucrurile fiind grele pentru toti, fireste erau si pentru Patriciu de care am pomenit si care a fost nevoit sa renunte si el la slujitorii lui. "Cu ce sa ma hranesc eu, copiii si slujitorii mei?" se gandea el, pentru ca avea multi.
Astfel, impreuna cu ceilalti slujitori ai sai, a dat drumul si tanarului Vasile. Acesta, chiar din prima zi, si-a vandut haina intr-o carciuma si si-a mancat banii. Si in putina vreme si-a vandut si a cheltuit tot ce avea. In cele din urma a ajuns sa cerseasca , umbland de colo pana colo si jelindu-se. Asa de grozav a suferit de frig, ca mai sa-i inghete sangele. Si chinurile i se inrautateau din zi in zi. Acum insa, nu mai zicea nimic, ci numai slavea pe Dumnezeu, zicand: "Slava Tie, Doamne!"
Cine ar fi putut descrie chinurile sau iutimea foamei si spaima cu care rabda vitejeste multumind lui Dumnezeu? A rabdat mult acest chin, pana cand, intr-o zi, a cazut epuizat intr-o ulita a orasului. Zacea suspinand, tremurand, aproape mort de foame. Din pricina gerului teribil ii inghetasera picioarele de tot, ii cazusera si degetele, pentru ca putrezisera vinele si nervii. Iar el, minunatul copil, cu adevarat imparat, piatra neclatita, stea luminoasa, pe toate le suferea fara murmur, ca un alt Iov, fara sa carteasca impotriva lui Dumnezeu. Il chinuia foamea, il sfasia frigul, ranile ii inghetasera, ca era gol si produceau nesuferita durere. Cu un cuvant, il cuprinsesera toate chinurile. Iar el continua sa slaveasca pe iubitorul de oameni Dumnezeu. Atunci, cu adevarat, nu era cine sa-i ajute, pentru ca toti isi jeleau lipsurile si greutatile lor.
Dupa un timp, s-a intamplat sa treaca pe ulita un om credincios cu numele Nichifor. L-a vazut si i s-a indurerat sufletul. Indata a poruncit slujitorilor sai sa-l ridice si sa-l duca la casa sa. Acolo, cu mainile sale i-a pregatit pat, l-a culcat, l-a ingrijit cu toata inima si i-a randuit o slujnica sa-l ingrijeasca, fiindca avea neaparata nevoie de ajutor, de vreme ce tot trupul ii era ars de ger.
Au trecut astfel, stand doua saptamani la Nichifor si a sosit ceasul ca Vasile sa calatoreasca spre Domnul si Dumnezeul sau. Era intr-o sambata pe la orele 9 dimineata. Cum se afla intins pe pat, ca de obicei, Vasile a inceput a sopti:
"Bine, bine... au venit cei frumosi... Domnul v-a trimis... Bine ati venit!... Asteptati putin si mergem...
- Hai degrab ca te cheama Domnul! - i-a zis cineva nevazut.
- Va rog, bunilor prieteni ai lui Dumnezeu..., sopti iarasi Vasile, aveti putina rabdare... Un om mi-a imprumutat zece bani... si trebuie sa-i dau inapoi... Sa nu gaseasca pricina stapanul din vazduh, ca sa ma duca in adanc si sa-mi pierd sufletul...
Atunci ingerii s-au oprit, pentru ca Domnul le poruncise sa-i ia sufletul cu oarecare bucurie si mangaiere. Indata credinciosul Nichifor a chemat un slujitor caruia i-a dat banii, poruncindu-i sa-i duca celui ai caruia erau. In clipa aceea Vasile a ridicat mainile, slavind pe Dumnezeu, Care este iubitor de oameni si si-a dat sufletul in mainile ingerilor.
Vedeti, fiilor, a incheiat Cuviosul Nifon, cum voia lui Dumnezeu iconomiseste lucrurile pentru folosul nostru? Cerceteaza Preabunul razboiul launtric al fiecaruia si-i rasplateste pe masura. Pentru ca, adeseori se intampla ca pe dinafara omul sa se arate pacatos, dar inauntrul sau poate se osandeste pe sine fata de altii cu bunavointa si smerenie. Adica, multi inauntrul lor fac ceea ce este placut lui Dumnezeu, desi pe dinafara se arata pacatosi. Iar Dumnezeu, care vede cele ascunse, la sfarsit nu-i lasa sa piara. Iar daca unii, pe dinauntru fiind plini de ura si rautate, lucreaza la vedere binele, nu le foloseste deloc. Pentru ca prin ei se zadarniceste lucrarea lui Dumnezeu.
Acel tanar, Vasile, face parte din prima categorie. Fiinta lui era luminata de o lumina launtrica; compatimea pe toti pe care ii vedea ca sufera. Acesta era harul lui tainic, chiar daca la vedere acea unele pacate. De aceea Dumnezeu, la sfarsit nu l-a lasat sa piara, ci l-a mantuit in felul in care ati auzit.

cristiboss56 19.05.2012 11:17:02

Sfânta simplitate
 
Un preot de la țară, mergând cu treburi spre satul vecin, a văzut o femeie din parohia sa spălându-și rufele în râu și, apropiindu-se, a întrebat-o:- Duminică, la slujbă, am văzut că nu m-au ascultat toți cu atenție. Poateam vorbit lucruri prea savante și mă gândesc, duminica asta, să vorbesc mai pe înțelesul oamenilor. Spune-mi, dumneata ce-ai înțeles din ce-am spus eu la predică?- Părinte, i-a răspuns cu smerenie femeia, eu n-am multă carte, dar aș vreasă vă întreb și eu ceva: vedeți pânzele ce le spăl eu acuma? Apa trece prin ele șile curăță. Credeți că au ele habar- de cum le-a curățat apa? Și cu toate astea,devin albe și frumoase. Nu înțeleg eu, în biserică, tot cuvântul sfinției tale, dar simt în suflet căldura Duhului Sfânt, Care mă curățește de păcat, așa cum apa aceasta curăță pânzele mele.Tare mulțumit a plecat preotul văzând un om care nu e doar cu gândul la cele sfinte, ci și cu sufletul.

"La Dumnezeu ajungem printr-un anume mod de viață, nu printr-un anume fel de a gândi."(Christos Yannaras)

cristiboss56 19.05.2012 11:27:50

Al patrulea mag
 
Există o poveste tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine Mântuitorului, la nașterea Sa. Cel de-al patrulea și-a vândut tot ce avea și, cu banii obținuți, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin și o perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă în Babilon,unde îl așteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentrua-1 îngriji pe bolnav până ce se va însănătoși complet. Toate acestea l-au întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja fără el, însă nu s-adescurajat, ci și-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-1 ducea spreBethleem. Ajuns aici, a aflat că magii L-au găsit deja pe prunc, că soldații lui Irod omoară toți copiii nou-născuți și că Sfânta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în fața sa, un soldat încerca să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-l omorî. Femeia își apăra cu disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruțător rubinul și i-a spus:- Lasă copilul să trăiască și îți voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla de târgul nostru.Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit.Tânăra femeie i-a mulțumit străinului cu lacrimi de bucurie și recunoștință. Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat și el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat pe Iisus,însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina,Mântuitorul propovăduiește Evanghelia. Bucuros că, în sfârșit, știe unde îl poategăsi, s-a grăbit spre ludea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristoseste răstignit pe Dealul Căpățânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorințasă-L vadă în viață pe Mântuitor, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp. însă, prin fața lui au trecut doi soldați romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus:- Dacă îi dați drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteți vinde și împărți banii. Veți câștiga mult mai mult lăsând fata liberă.Lacomi, soldații au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, nu știa cum să-i mulțumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă măcar o clipă pe Mântuitor, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Îi era rușine să se închine împăratului împăraților fără nici un dar. Însă,când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el și i-a spus:- În sfârșit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ...- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ți-am adus eu? - a întrebat mirat magul.- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutorați. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat.Darul tău a ajuns la Mine și, îți spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care îl iubește pe Dumnezeu, îi iubește pe oameni.Cine nu caută nevoile celorlalți spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi mulțumire și bucurie, nu va afla adevărata viață. Cu cât te apropii mai mult de oameni, cu atât ești mai aproape de Dumnezeu.

"Să dorim binele fraților noștri și mântuirea tuturor oamenilor mai mult decât pe a noastră. " (Sfântul Teodor Studitul)

Adriana Cluj 19.05.2012 13:47:31

Foarte frumos.
Ma gandeam, noi ce dar ducem Mantuitorului? Dupa o viata de cautare, de cadere, de ridicare, poate de ratacire si iar de intoarcere, ce dar ducem?
Am gasit un raspuns pe care nu stiu daca voi fi in stare sa-l duc la bun sfarsit: sufletul nostru curatit de pacate, inima noastra spalata de rautati.....

Si pentru ca tot e plina mass media si lumea de faima rea a romanilor, iata un alt fel de exemplu:

""TVR1 a prezentat pe la mijlocul lunii ianuarie 2011 cazul unui cersetor roman care a uimit Suedia. O familie tanara de suedezi i-au incredintat cersetorului casa lor pe durata sarbatorilor de Craciu si Anul Nou si au plecat la prieteni, in alta localitate. In perioada aceasta cersetorul s-a acomodat cu casa, si-a spalat hainele, a facut curat in toata casa pana in cele mai ascunse cotloane. Ziua mergea pe strazi la cersit iar seara dormea in casa curata. Avea frigiderul plin cu bunatati. Din banutii obtinuti din cersit el a cumparat cateva daruri marunte pentru familia care a avut incredere in el. A lasat cheia la locul ascuns, atunci cand se apropia ziua revenirii acasa a staoinilor. Acestia au ramas uimiti de cinstea rominului: nimic nu lipsea din casa, era ordine si curatenie si, in plus, daruri... Femeia anunta cazul la televiziunea suedeza si la sfarsit, cu o lacrima in coltul ochiului spune: ,,Acest om nu are nimic, nici macar un adapost, si totusi a avut atat de multe de daruit!" Eu cred ca aceasta poveste adevarata este demna de Pildele evanghelice!""

Adriana Cluj 19.05.2012 13:51:32

Cainta pacatosului
 
La marginea unui râu, un țăran rău vroia cu orice chip să scape de câinele sau, deși acesta era un animal bun și recunoscător. Luându-l în brațe, l-a aruncat în apă, crezând că animalul se va îneca și astfel va scăpa de el. Însă bietul câine a înotat cu greu până la mal, după care s-a așezat cuminte la picioarele stăpânului său. Acesta, supărat că nu reușise, l-a împins înapoi în apă, dar câinele a ieșit iar. De-a dreptul furios, țăranul a ridicat din nou animalul în brațe,dar vrând să-l arunce cât mai departe, a alunecat pe malul noroios și s-a prăvălit cu tot cu câine în apă. Neștiind să înoate, a început să țipe și să se zbată. Când să se ducă cu totul la fund, a simțit cum cineva îl apucă de gulerul hainei și îl trage încet spre mal. Scos din apă mai mult mort decât viu, ud tot și speriat, omul a înțeles că i-a scăpat viața tocmai câinele pe care încercase să îl omoare. Rușinea i-a cuprins sufletul. I-a mulțumit lui Dumnezeu că au scăpat amândoi cu viață, după care și-a mângâiat cu recunoștință câinele atât de credincios și au plecat împreună spre sat. În sinea sa, omul a jurat să nu mai dorească niciodată răul vreunui suflet.

"Faptele săvârșite de oameni sunt de trei feluri: conform firii, mai prejos de fire și mai presus de fire. Firească este pacea, împotriva firii este dușmănia și mai presus de fire, sunt iertarea și binele dezinteresat. "
(Sfântul Atanasie cel Mare )

dumitrucelmare2000 19.05.2012 16:34:45

Legenda Busuiocului
 
O legenda veche spune ca atunci cand s-a nascut Mantuitorul si cei trei Magi si-au adus darurile intre ale celui cu smirna care era asezata intr-un saculet micut de panza se afla si o samanta necunoscuta. Maica Domnului a pastrat, se spune aceste daruri iar mai tarziu cand i-a cusut camasa i-a prin acest saculet cu smirna in gulerul hainei. Pe Golgota cand soldatii au impartit hainele Domnului si pentru camasa lui au aruncat sorti saculetul cu smirna s-a imprastiat la picioarele Crucii si odata cu el si samanta necunoscuta. O picatura din sangele Mantuitorului a cazut peste aceasta si pe loc a si incoltit.
Duminica dimineata cand au venit femeile Mironosite si nu au gasit trupul lui Iisus au gasit insa aceste flori pe care le-au oferit in dar apostolilor iar acestia si le-au prins in par.
Mergand ei din cetate in cetate si scuturand dupa porunca Mantuitorului ,, Si praful de pe picioarele lor" asa ,aceasta planta s-a raspandit repede ajungand si la noi.
Ea a fos purtata intre crestini in primele veacuri si stropita apoi de sangele martirilor si mucenicilor.
Busuiocul se seamana in Joia Patimilor sau in dimineata de Sf. Gheorghe inainte de rasaritul soarelui pentru a fi stropit simbolic de sangele care se va varsa.

cristiboss56 20.05.2012 14:35:37

Răsplata
 
Într-un sat de munte, era un om vestit pentru hărnicia sa. Dar, pe cât deluncilor era omul, pe atât de leneș era fiul său. Toată ziua ar fi stat degeaba și totnu s-ar fi plictisit. Numai că, într-o după-amiază, se duse la tatăl său și îi spuse:- Tată, am văzut pe uliță niște băieți încălțați cu ghete noi, foarte frumoase.Aș vrea și eu așa ghete.- Măi băiete, i-a răspuns omul, dacă ai munci și tu cât de puțin, ți-aș da banii, dar așa, pe degeaba, zi și tu, e drept? N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat supărat. Tare și-ar fi dorit asemenea ghete, așa că, a doua zi, iar s-a dus să-i ceară bani tatălui său. Dar șide data aceasta părintele l-a refuzat.Când a venit și a treia zi să-i ceară bani, țăranul i-a spus:- Uite, măi băiete -văd că nu mai scap de tine! Eu am treabă aici, îngrădină. Dar, în pod, e o grămadă de grâu ce trebuie vânturat, că altfel se umezește și se strică. Pune mâna pe lopată, vântură tu grâul și pe urmă vino aici și-ți dau bani să-ți cumperi ghetele. N-a mai putut băiatul de bucurie. S-a urcat repede în podul casei, dar nu prea îl trăgea inima la muncă. Așa că s-a culcat pe un braț de fân, a tras un puide somn, după care a alergat în curte, strigând:- Gata, tătucă, am vânturat tot grâul. Acum îmi dai banii?
- Nu! - a răspuns omul categoric. Ți-am spus să vânturi grâul, nu să pierzi vremea. Treci în pod și fă ce ți-am spus!A plecat iar băiatul, dar nu putea înțelege de unde știa tata că el nu vânturase grâul. Probabil că l-a surprins dormind și nu l-a trezit, că altfel im se poate... Așa că, după ce s-a urcat iarăși în podul casei, s-a pus la pândă în loc să aibă grijă de grâu. A stat el preț de jumătate de ceas, cu ochii ațintiți spre tatăl său, care muncea de zor în curte, și, socotind el că-i de ajuns, se duse iarăși îngrădină.- Tată, am terminat toată treaba, n-a rămas bob de grâu neîntors. Acum îmi dai banii?- Măi băiete, după ce că ești leneș, mai ești și un mare mincinos. Nu ți-erușine? Să știi că, dacă nici de data asta nu te duci în pod și nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nici o gheată. Ai înțeles?Când a văzut băiatul că altfel nu se mai poate, s-a urcat în pod, a pus mâna pe lopată și a început să vânture grâul. Dar, cum a băgat lopata în grămadă, agăsit ascunsă în grâu o pereche de ghete noi nouțe, exact așa cum își dorea el.De bucurat, s-a bucurat, cum era și de așteptat, dar, în același timp, îi crăpa obrazul de rușine pentru minciunile sale de mai'nainte. Fără să-l mai pună nimeni, a vânturat tot grâul, după care s-a dus și în grădină să își ajute tatăl.Acum simțea, într-adevăr, că merită ghetele, dar, mai mult decât atât, simțea cât de bine este să fii alături de părinți și să îi ajuți.

„Creșteți-vă copiii în învățătura și înțelepciunea Domnului! " ( SfântaScriptură )

cristiboss56 20.05.2012 20:38:53

A doua șansă
 
După ce a trăit o viață plină de egoism, în care nu s-a gândit decât la el,nepăsându-i de cei din jur, un om a ajuns în iad. Cât de mult s-a căit atunci pentru tot ce făcuse! Dar era prea târziu. Chinuindu-se zi și noapte în flăcările iadului, se ruga încontinuu:- Iartă-mă, Doamne, am greșit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajută-mă Doamne că m-am schimbat și nu mai am pic de răutate în mine!în timp ce se ruga el, a apărut deodată un înger, care i-a spus:- Bucură-te omule! Dumnezeu ți-a ascultat rugăciunea și vrea să-ți dea oșansă să vii în rai, dar oare te-ai schimbat cu adevărat?- Sigur că da - zise omul cu nerăbdare - sigur că m-am schimbat!- Bine! - a mai spus îngerul. Vezi firul care coboară acum spre tine? Dacă te vei urca pe el, vei ajunge în rai și vei scăpa de chinurile de aici. Nespus de bucuros, omul a început să se cațăre pe firul ce atârna deasupra iadului, numai că, pe măsură ce se urca, a băgat de seamă că firul se subția dince în ce mai tare. Când s-a uitat dedesubt, să nu-și creadă ochilor! Mulți păcătoșise atârnaseră de firul său, încercând cu disperare să scape din flăcările iadului.- Ce faceți?! - strigă omul speriat. Dați-vă imediat jos, o să se rupă firul și osă cad iarăși. Dați-vă jos, n-auziți?! - țipă omul cu disperare și începu să-ilovească cu picioarele, în clipa aceea, firul s-a rupt și au căzut cu toții.- Of, îngerule, uite ce mi-au făcut ceilalți! Spune-i lui Dumnezeu să-mi trimită alt fir, ca să scap odată de aici!- Nu se poate! - i-a răspuns îngerul.- Cum așa? Doar n-am nici o vină, firul s-a rupt din cauza lor!- Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta și a invidiei tale. Firul acela era firul credinței și ar fi putut ține și tot iadul dacă ai fi avut încredere în cuvântul luiDumnezeu și dacă nu te-ai fi gândit doar la tine. Ai spus că te-ai lecuit deegoism și că acum îți pasă de aproapele tău, dar nu este adevărat. Fiind la fel de păcătos și rău, firul nu te-a ținut; de aceea s-a rupt.în viață nu va reuși cel tău, cel zgârcit și interesat doar de propria persoană.Poate că va strânge averi, dar m sufletul său cu ce se va alege?Dar cel ce îi ajută mereu și cu dragoste pe ceilalți, acela strânge în inimă comori cerești, devenind om cu adevărat, căci om este doar cel ce trăiește pentru oameni.

"Nu fi iubitor de sine și vei fi iubitor de Dumnezeu! Nu căuta plăcerea în tine și o vei găsi în ceilalți!"(Sfanțul Maxim Mărturisitorul)

Adriana Cluj 21.05.2012 21:48:08

Viața lui Varnava anahoretula
 
În peștera sfântului râu Iordan era un anahoret, numit Varnava. Într-o zi s-a pogorât la Iordan ca să bea apă și i s-a înfipt un spin în picior, dar a rămas cu spinul în picior și nu primea să-l vadă doctorul. Piciorul i-a putrezit și a fost silit să-și ia un turn în Mănăstirea Turnuri-lor.

Piciorul însă putrezind din ce în ce mai mult, tuturor celor care veneau la el le spunea:

- Cu cât suferă mai mult omul din afară, cu atât înflorește cel dinăuntru.

După ce s-a suit avva Varnava anahoretul din peștera lui în lavra Turnurilor și după ce a stat acolo câtva timp, a mers în peștera lui un alt anahoret. Când a intrat acesta în peșteră a văzut un înger a lui Dumnezeu stând pe altarul care-l făcuse în peșteră bătrânul și-l sfințise.

Și a zis anahoretul către înger:

- Ce faci aici?

- Sunt îngerul lui Dumnezeu, îi răspunde îngerul, și de când s-a sfințit altarul, mie mi s-a încredințat de Dumnezeu.

(Ioan Moshu, Limonariu sau Livada duhovnicească, Alba Iulia, 1991)


Ora este GMT +3. Ora este acum 17:58:18.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.