Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

cristiboss56 30.07.2014 22:47:10

Iubirea și iertarea pot schimba orice suflet
 
Într-o casă sărăcăcioasă trăia odată o tânără de o frumusețe răpitoare, împreună cu tatăl ei; frumusețea exterioară era însă umbrită de cea interioară. Tânăra avea un suflet curat, inocent, plin de iubire pentru Dumnezeu, pentru semenii ei și nu se trudea pentru a-și menține frumusețea exterioară, pentru ea contând doar sufletul omului.


Spre deosebire de fiica sa, tatăl era un om morocănos, căruia nu îi convenea niciodată nimic și era mereu pus pe ceartă. Văzând credința fetei, adesea izbucnea hulindu-l pe Dumnezeu sau bătându-și joc de comportamentul singurei lui fiice. Într-o zi, înainte de a sosi vremea Sfintei Liturghii, fata gătea tocăniță de legume. Nu terminase însă pregătirea ei, când toaca a bătut; neavând cui să îi lase în grijă tocănița, a lăsat-o și a mers la biserică.

Vrăjmașul diavol îi șoptește viclean la ureche, îndemnând-o să plece înainte de terminarea slujbei.

- Ești o fată săracă. Acele legume sunt unică hrană a ta și a tatălui tău pe următoarele zile. Du-te acasă să vezi dacă nu cumva s-a prins mâncarea și miroase urât... biserica nu pleacă nicăieri și vei mai putea veni la slujbă și altă dată.

Dându-și seama de la cine vin gândurile, tânăra răspunde:

- Dumnezeu Care hrănește orice făptură a Sa va avea grijă și de mâncarea mea.

După ce și-a făcut semnul Sfintei Cruci, a ascultat cu atenție slujba până la sfârșit. S-a întors acasă liniștită, cu pace în suflet dar când deschide ușa, minune mare: în loc de mirosul urât care ar fi fost normal din cauza mâncării arse, în aer plutea o mireasmă deosebită, nelumească. Uimită s-a întors în bucătărioară; ridicând ochii, vede un tânăr frumos, cu fața strălucitoare și cu o privire blândă care purta un veșmânt dumnezeiesc. Mâneca dreaptă îi era suflecată și în mână ținea o lingură cu care amestecă mâncarea. După puțin timp, minunatul bucătar gustă din mâncare iar apoi scoate din sânul său o batistă mică de unde ia niște mirodenii și le aruncă cruciș în oală.

Zâmbindu-i, îndată își desface aripile și zboară spre Cer. Speriată, tânăra se întoarce spre răsărit și începe să se roage lui Dumnezeu.

- Doamne, nevrednicia mea este mult prea mare... cine sunt eu pentru a-L trimite pe îngerul Tău să aibă grija mea? Îți mulțumesc pentru iubirea Ta nemăsurată, îți mulțumesc pentru purtarea Ta de grijă, îți mulțumesc pentru că, deși sunt o păcătoasă care nu merită să îți fie fiică, m-ai primit în brațele Tale ocrotitoare.

În timp ce se ruga, se aud zgomote puternice afară; tatăl sosise acasă... o stare de nervozitate îl stăpânea determinându-l să urle și să dea cu piciorul în tot ce îi ieșea în cale.

- Mi-e foame, vreau să mănânc! Se auzi vocea groasă și impunătoare a bărbatului. Trântește ușa.

- Unde este mâncarea și ce este cu mirosul acesta? Smerită, fata îi servește mâncarea fără să scoată nici o vorbă. Îndemnat de un gând rău, fără nici un motiv, tatăl izbucnește când vede mâncarea din fața lui.

- Eu nu mănânc o asemenea porcărie. Ridică vasul și-l întoarce cu fața-n jos... vroia ca mâncarea să cadă pe podea, dar aceasta nu căzuse. Intrigat, aruncă cu putere farfuria în perete, dar în loc ca mâncarea să se împrăștie aceasta rămânea intactă la fel ca și farfuria. Turbat de furie, o apucă strâns de brațe pe fiica lui:

- Ce ai făcut? Farmece?

- Eu.. eu...

- Ți-am zis să nu te mai rogi Dumnezeului tău. Uite ce s-a întâmplat din vina ta. Precum o fiară, se îndreaptă spre camera fetei, dorind să rupă crucea ce se odihnea pe perete, însă când luă crucea în mână, o arsură cumplită îi cuprinde întreg trupul, făcându-l să se zvârcolească de durere. Tânăra, cu lacrimi în ochi, fuge în fața singurei icoane pe care o avea, în afară de cruce, și căzând în genunchi, se roagă duios.

- Dumnezeule, iartă-l, nu știa ce face. Te rog, oprește-i durerea sau dă-mi-o mie, dar nu îl lăsa să sufere așa. Te rog, Doamne, fie-Ți milă de el... suspinând ușor, continuă rugăciunea. Facă-se voia Ta și iartă-mă pentru această îndrăzneală. Răspunsul îl primește îndată. O voce îi șoptea în suflet și în minte să ia crucea care căzuse alături de tatăl ei și să-l atingă cu ea. Fata a urmat vocea lui Dumnezeu și durerea tatălui ei a dispărut. Fără a scoate vreo vorbă, acesta se ridică și pleacă, lăsându-și fată singură în cameră micuță. După vreo două ore, se întoarce... ochii îi erau înlăcrimați iar în mână ținea o micuță icoană pe care o cumpărase din banii care își pusese în gând, înainte să-i cheltuiască pe băutură. Fata, care rămăsese în același loc, așteptându-și tatăl, îl privește uimită.

- Primește această iconiță, fetița mea. Primește-mi și iertarea.

- Nu am pentru ce să te iert, tăticule. Mulțumesc! Zise, îmbrățișându-l bucuroasă.

- Vino în bucătărie, nu ai mâncat nimic. Mâncarea își păstrase dumnezeiasca mireasmă. Gustând din ea, o dulceață nespusă îi cuprinde, toate simțurile lor preschimbându-se și dobândind ceva dumnezeiesc.

Iubirea și iertarea sunt flori ale sufletului iar dacă ai aceste flori, poți alunga iarna cumplită care îngheață multe inimi înveninându-le cu trufie, mâhnire, cruzime și ură.

Dumnezeu să ne dea puterea de a ne scoate inimile din iarnă grea și să sădim în ele florile atât de necesare udate de ploaia credinței.! Să credem cu toată ființa noastră în Dumnezeu care toate le poate câte le voiește.

cristiboss56 05.08.2014 22:55:05

Omul care nu trece prin încercări, spunea părintele Paisie Aghioritul, care nu vrea să-l doară nimic, care nu vrea să fie mâhnit sau să i se facă vreo observație, ci vrea să trăiască bine, este în afara realității duhovnicești.
Atunci când îl cercetează durerea pe om, înseamnă că îl vizitează Hristos. În timp ce atunci când omul nu trece prin nici o încercare este ca și cum l-ar părăsi Dumnezeu. Cuviosul Paisie vorbește aici despre cel care nu primește reaua pătimire pentru dragostea lui Hristos, spunându-și în sinea lui: „Sunt sănătos, am poftă de mâncare, mănânc bine, sunt liniștit“ și nu spune nici măcar un „Slavă ție, Dumnezeule“. Cel puțin dacă ar recunoaște că toate aceste binecuvântări sunt ale lui Dumnezeu, situația s-ar aranja oarecum. Să spună: „Nu meritam toate acestea, dar fiindcă sunt neputincios, de aceea Dumnezeu mi le-a rânduit pe toate“.
În viața Sfântului Ambrozie de Milan se spune că, odată, ierarhul a fost găzduit de un oarecare bogat. Iar sfântul, văzând avuțiile nemăsurate ale aceluia, l-a întrebat dacă a fost încercat vreodată de vreo mâhnire. „Nu, niciodată, i-a răspuns acela. Bogățiile mele se înmulțesc necontenit, ogoarele îmi rodesc mereu. Nu am simțit niciodată durere și nici vreo boală nu m-a cercetat.“
Atunci sfântul a lăcrimat și a spus însoțitorilor săi: „Pregătiți trăsurile ca să plecăm repede de aici, fiindcă pe acesta nu l-a cercetat Dumnezeu.“
De îndată ce au ieșit în drum, casa bogatului s-a scufundat. Traiul bun al aceluia dovedea că Dumnezeu îl părăsise.

Cuviosul Paisie Aghioritul

cristiboss56 07.08.2014 22:02:04

Un crestin a mers la duhovnicul său:
- Părinte, nu mai pot. Când aveam un copil sau doi copii, în fiecare săptămână citeam câte o carte duhovnicească si în fiecare zi aveam o oră de rugăciune. Când a venit al treilea, mi-a fost greu să rămân cu această rânduială. Si mi-ati usurat canonul. Dar acum, de când sotia l-a născut si pe al patrulea, cedez. Nu mai rezist. Abia prididesc să fac treaba în casă. M-a biruit deznădejdea. Unde mai e viata mea de crestin?
Părintele i-a spus:
- Să stii că viata de crestin nu se numără numai în cărti citite si în ore de rugăciune. Chiar dacă ti-am scurtat canonul, poate că vei avea mai multă plată acum pentru o catismă la Psaltire în fiecare seară decât aveai înainte pentru un canon mai greu. Dumnezeu judecă lucrurile după alte măsuri. Dacă vei sti să fii un tată si un sot bun, nu te vei îndepărta de mântuire. Ispitele pe care le înfrunti acum îti vor aduce binecuvântarea lui Dumnezeu.
- Dar mi se pare că tot ce e mai frumos în mine se ofileste.
- Înseamnă că pe undeva gresesti. Viata de familie nu trebuie să te rupă de Dumnezeu. Încearcă si tu să îti faci timp pentru suflet. După ce faci ceva treabă prin casă, fugi si mai citeste câteva pagini din Biblie sau din altă carte duhovnicească. Când ai putin timp liber, fă câteva metanii. Si mai si relaxează-te, ca să nu cedezi de prea multă încordare. Pentru că nici lupta disperată pentru un minut de rugăciune în plus nu e neapărat bună. Dacă stai în tensiune, de rugăciune nu te vei putea bucura si nici mintea nu va lua aminte atunci când citesti. Cu măsură: iar lucru pentru familie, iar rugăciune. Iar lucru pentru serviciu, iar citire… Si lucrează tot asa, cu răbdare, si mântuieste-te.

cristiboss56 09.08.2014 21:36:58

Intr-o buna zi , un baietel de sapte ani s-a apropiat sovaielnic de sora lui mai mare si i-a pus o intrebare care il framanta de multa vreme : " Poate cineva sa il vada cu adevarat pe Dumnezeu ?"
Ocupata pana peste cap cu ajustarea sprancenelor , fata i-a raspuns iritata : " Desigur ca nu , prostutule ! Dumnezeu isi are salasul in inaltimile cerului si nimeni nu are cum sa il zareasca !"
A trecut catava vreme , dar importanta problema continua sa nu ii dea pace baiatului .Asa s-a facut ca , in cele din urma, s-a apropiat de mama lui , absorbita de pregatirea pranzului, si i-a spus :"Mama , l-a vazut cineva vreodata pe Dumnezeu ?" "Nu , nu chiar " , i-a raspuns mama ."Dumnezeu este o faptura fara trup care traieste in adancul inimilor noastre , asa ca nimeni nu a avut cum sa il vada asa cum ma zaresti tu pe mine ".
Cumva satisfacut de aceasta explicatie , baietelul si-a astamparat pentru o vreme curiozitatea nesatioasa.
Nu mult timp dupa aceea , el a plecat la pescuit impreuna cu bunicul sau . Desigur , s-au simti foarte bine impreuna , incercand sa vada care dintre ei vor momi cei mai multi pesti ascunsi in lumea de sub apa. Timpul a trecut pe nesimtite si apusul soarelui i-a surprins aflati inca pe marginea lacului.Culorile amurgului erau de o frumusete neobisnuita , iar bunicul privea cu incantare desfasurarea de frumusete din fata lui.Vazand expresia de seninatate si satisfactie de pe fata batranului , baiatul a ezitat un moment , dar nu s-a putut impiedica sa intrebe : ": Bunicule , nu mai aveam de gand sa mai spun acest lucru altcuiva , insa exista ceva care ma nedumereste de multa vreme.Poate vreun om sa il vada cu adevarat pe Dumnezeu ?"
Batranul nu a parut sa fie surprins de aceste cuvinte.A ramas neclintit , cu fata catre apus si , in cele din urma , a spus cu o usoara uimire : "Nepoate , nu stiu cum se face dar, oriunde mi-as indrepta privirea , nu il vad decat pe Dumnezeu ."

cristiboss56 20.09.2014 10:30:01

Smerenia este cea mai importantă virtute
 
Un monah s-a dus la un părinte sfânt și l-a întrebat: Cum ai dobândit o smerenie așa de mare și atâtea harisme, părinte? Fiul meu, i-a spus părintele, eu sunt plin de slăbiciuni și neputințe, sunt mai rău decât toți. Monahul a stârnit. Atunci părintele îi zice: Primarul satului este ca împăratul în satul lui: însă când împăratul îl cheamă în capitală și se întâlnește cu miniștri și generali, atunci vede că e un nimic, un zero: astfel, cu cât se apropie cineva de Dumnezeu, cu atât se smerește mai mult. Smerenia este cea mai importantă dintre virtuți: când o dobândești, vrăjmașul nu poate să te lovească. Se dobândește încet-încet, îți trebuie ani întregi pentru a o dobândi pe deplin: însă când o dobândești, nu mai e nevoie de strădanie, va lucra de la sine. (Părintele Efrem Athonitul, Despre credință și mântuire)

tabitha 04.10.2014 17:58:27

E în engleză, dar sper că întelegeti, majoritatea
 
A poor Jew finds a wallet with $700 in it. At his synagogue, he reads a notice saying that a wealthy congregant lost his wallet and is offering a $100 reward for it. He spots the owner and gives him the wallet.
The rich man counts the money and says, "I see you already took your reward."
The poor man answers, "What?"
"This wallet had $800 in it when I lost it."
They begin arguing, and eventually come before the rabbi.
Both state their case. The rich man concludes by saying, "Rabbi, I trust you believe ME."
The rabbi says, "Of course," and the rich man smiles. The poor man is crushed.
Then the rabbi hands the wallet to the poor man.
"What are you doing?!" yells the rich man.
The rabbi answers, "You are, of course, an honest man, and you say the wallet you lost had $800 in it. Therefore I'm sure it did. But if the man who found this wallet is a liar and a thief, he wouldn't have returned it at all. Which means that this wallet must belong to somebody else. If that man steps forward, he'll get the money. Until then, it belongs to the man who found it."
"What about my money?" the rich man asks.
"Well, we'll just have to wait until somebody finds a wallet with $800 in it..."

Mena59 06.10.2014 12:19:18

Citat:

În prealabil postat de mirela.t (Post 568631)
A poor Jew finds a wallet with $700 in it. At his synagogue, he reads a notice saying that a wealthy congregant lost his wallet and is offering a $100 reward for it. He spots the owner and gives him the wallet.
The rich man counts the money and says, "I see you already took your reward."
The poor man answers, "What?"
"This wallet had $800 in it when I lost it."
They begin arguing, and eventually come before the rabbi.
Both state their case. The rich man concludes by saying, "Rabbi, I trust you believe ME."
The rabbi says, "Of course," and the rich man smiles. The poor man is crushed.
Then the rabbi hands the wallet to the poor man.
"What are you doing?!" yells the rich man.
The rabbi answers, "You are, of course, an honest man, and you say the wallet you lost had $800 in it. Therefore I'm sure it did. But if the man who found this wallet is a liar and a thief, he wouldn't have returned it at all. Which means that this wallet must belong to somebody else. If that man steps forward, he'll get the money. Until then, it belongs to the man who found it."
"What about my money?" the rich man asks.
"Well, we'll just have to wait until somebody finds a wallet with $800 in it..."

Cred ca e instructiva istorioara.
Dar sa-ti spun ceva ce se pare ca nu sti: sunt multi oameni care doar citesc postarile de pe forum si nu stiu engleza. Eu cunosc cel putin 2 persoane. Acestia nu au cont deschis dar se bucura, de fiecare text din care se poate invata ceva.
Acestora, si mie, de asemenea, ne pare rau ca nu stim limba engleza...
Dar, probabil nu ai scris si pentru noi.

tabitha 07.10.2014 02:32:17

despre lacomie si intelepciunea rabinica
 
OK, era vorba de un evreu sarac care gaseste un portofel cu 700 dolari in el.
La sinagoga citeste un anunt ca un enorias bogat si-a pierdut portofelul si ofera o recompensa de 100 dolari gasitorului. Se duce, il vede pe pagugas si ii da inapoi portofelul.
Acum evreul bogat zice : Vad ca ti-ai luat recompensa. Aveam 800 dolari in portofel cand l-am pierdut.
Incep ei sa se certe pe tema asta si ajung la rabin.
Acolo, bogatasul spune : Dle rabin, sper ca ma credeti pe mine !
Iar rabinul : Desigur. (bogatasul zambeste, iar saracul este distrus)
Dupa care ii da portofelul evreului sarac.
- Cum, ce faceti?! sare bogatasul.
Iar rabinul raspunde : Desigur, cred ca sunteti un om onest cand spuneti ca portofelul avea 800 dolari in el cand l-ati pierdut. Dar si acest om care l-a gasit, daca ar fi un mincinos si un hot, nu v-ar fi inapoiat portofelul. Ceea ce inseamna ca acest portofel apartine altcuiva. Daca acel om iese in fata, o sa i-l dau. Pana atunci el ii apartine gasitorului.
- Dar cu banii mei cum ramane ?!? intreaba bogatasul
- Ei bine, spune rabinul, va trebui sa asteptam pana cand cineva gaseste un portofel cu 800 dolari in el.

cristiboss56 01.11.2014 23:51:58

Când avem voie să ne mâniem? De ce ne mâniem? V-ați pus vreodată aceste întrebări? Când este mânia o patimă și când este ea îngăduită, ba chiar binecuvântată? Răspunsul îl aflăm la cel mai mare predicator pe care l-a avut Biserica Răsăriteană.
Vorbind despre mânie, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Mânia s-a dat nouă nu spre a vătăma pe aproapele, ci spre a îndrepta pe cei aflați în păcat și spre a ne trezi din lenevire. Mânia a fost sădită în noi ca un fel de bold spre a ne face să stăm cu tărie împotriva diavolului, spre a ne înverșuna împotriva lui, nu spre a ne pune pe unii împotriva altora. Ești înclinat spre mânie? Mânie-te pe păcatele tale: mustră-ți sufletul, biciuiește-ți cugetul, fii aspru judecător, nemilostiv întru osândirea păcatelor tale. Aceasta este calea spre a face mânia de folos. Aceasta este pricina pentru care Dumnezeu a sădit mânia în noi“.
Necazul este că cei mai mulți dintre noi ne mâniem pentru fleacuri: ne îmbrăcăm dimineața în grabă și la plecare, când ne încălțăm ni se rupe șiretul de la pantofi; sau ratăm verdele la semafor din pricina unui șofer mai lent aflat în fața noastră. Ne mâniem pentru astfel de lucruri, dar nu simțim nici o mânie față de nedreptățile și păcatele din viața noastră sau din societate. În concluzie, putem zice că „măsura omului este dată de mărimea lucrurilor pentru care se mânie în viața sa“. (Preluare din volumul „Vitamine duhovnicești“, Anthony M. Coniaris, Editura Sophia, 2009)

Mena59 03.11.2014 14:11:04

Sa nu ne razbunam pe cei ce ne supara.
 
Un frate fiind asuprit de un alt frate, a mers la avva Sisoe Tebanul și a zis:

- Părinte, m-a asuprit un frate și vreau să mă răzbun singur.

Iar starețul îl ruga, zicându-i:

- Nu, fiule, ci lasă-l mai bine în plata lui Dumnezeu și Acela să te răzbune.

Iar el zicea:

- Nu-l voi lăsa de nu mă voi răzbuna.

Deci a zis starețul:

- Să ne rugăm lui Dumnezeu, frate.

Apoi sculându-se a zis:

- Dumnezeule, de acum noi spre Tine nu mai nădăjduim, să nu Te mai îngrijești de noi, nici să răsplătești celor ce ne fac strâmbătate nouă, pentru că noi singuri ne vom răzbuna.

Iar fratele, auzind acestea, a căzut la picioarele părintelui, zicând:

- Iartă-mă, că de acum nu mă voi mai sfădi cu fratele și-l voi ierta. Și i-a zis starețul:

- Să mă crezi, fiule, că acela ce se mânie pe fratele său va pierde toată fapta cea bună și rob diavolului se face pe sine.

(Î.P.S. Pimen Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, p. 270)
Sursa:
http://www.doxologia.ro/cuvinte-duho...i-ce-ne-supara

cristiboss56 03.11.2014 21:07:13

Sf. Serafim de Virita - o pilda despre puterea rugaciunii pentru aproapele
 
Un barbat tanar a ajuns alcoolic si a inceput sa dea pe bautura totul din casa. Sotia nu a mai rezistat sa duca o astfel de viata si a plecat impreuna cu copilul. Un prieten de-al lui a aflat in Virita traieste un monah batran care ii tamaduieste pe alcoolici si a inceput sa-l convinga sa mearga la el, poate il va ajuta sa se vindece.
Mult timp acela nu a vrut sa mearga, dar mai pe urma s-a lasat convins. Au luat bilete si au ajuns pana la Leningrad. Cand au sosit la gara Vitebsk, prietenul acestui betiv s-a dus la casa sa cumpere bilete si, cat a stat la rand, alcoolicul s-a dus la toaleta si i-a propus cuiva pentru un sfert de litru de alcool sa-i dea hainele: si-a dat de pe el cizmele si lenjeria de corp si a ramas numai in flanela si pantaloni, iar sfertul l-a baut pe loc. Prietenul l-a cautat, dar nicicum nu putea intelege cand si unde a reusit sa bea. S-a urcat in tren si au plecat. Sosind la casa staretului, au pasit in hol, iar parintele in acest timp explica pilda despre oaia pe care pastorul merge sa o caute. Betivul a spus prietenului sau:
- Unde m-ai adus tu, aici oameni nu sunt, ci numai oarecare oi.
Cei beti adeseori devin slobozi la gura si vrajmasul ii impinge sa ia in ras si sa batjocoreasca cele sfinte:
- Pentru nimic nu voi intra aici, nu am ce face aici.
Si indata a auzit glasul staretului:
- Serghei, vino incoace!
Indata i-a sarit betia si l-a intrebat pe prietenul sau, sa intre.
- De unde ma stie el?
Dar staretul a repetat cu glas tare:
- Serghei care a venit la mine cu prietenul sau, sa intre.
Serghei a intrat si a vazut o multime de oameni, iar staretul a spus:
- Iata, scumpii mei frati si surori, pe acest om l-au parasit mama si sotia. El a ajuns intr-o situatie groaznica, abia a dat in gara pe o sticla de votca lenjeria si camasa si a venit aici numai cu o flanela. Oamenii l-au parasit, dar nu l-a parasit Dumnezeu. El l-a trimis pe prietenul acestui om care l-a adus aici cu nadejdea in ajutorul nostru. Domnul i-a ajutat fiindca pentru el au facut rugaciune. In aceste clipe inlauntrul acestui om se da o lupta infricosata - duhul cel rau care a intrat in el il indeamna si vrea ca el sa ma loveasca pe mine si pe prietenul sau, iar apoi sa fuga de aici, si este greu sa-l putem tine pe acest om. Duhului rau nu-i prieste aici si nu poate sa sufere, fiindca aici oamenii se roaga. Si iata, dragii mei, acum numai de noi depinde unde se va duce si ce va ajunge acest om nefericit! Haideti toti impreuna sa ne rugam lui Dumnezeu si Maicii Domnului ca sa-i ajute acestui om.
Toti cati se aflau in chilie au inceput sa se roage, iar unii au inceput chiar sa planga. Si indata acest betiv a cazut la pamant si a inceput sa se loveasca cuprins de tanguire. Mult timp a stat astfel si a plans, iar oamenii se rugau.
La sfarsit, staretul a spus:
- El nu va mai bea de acum inainte, el a voit sa se sinucida, dar nu a facut-o fiindca pentru el se facea rugaciune. Rugaciunea ingradeste si respinge cumplitele indemnuri ale puterii intunecate. Si mai cu deosebire este puternica rugaciunea celor apropiati. Rugaciunea mamei, rugaciunea prietenului - ea are o mare putere.
Pana la sfarsitul vietii, Serghei nu a mai pus alcool in gura, a devenit profund credincios si fiu duhovnicesc al staretului.

Mihailc 05.11.2014 00:37:41

Trăia odată un credincios vestit pentru viața lui austeră. Într-o zi, aflându-se în fața altarului L-a chemat pe Dumnezeu, zicându-i:
- Doamne, aș fi în stare să fac orice, absolut orice, din dragoste pentru Tine. Supune-mă la orice încercare și vei vedea că spun adevărul.
- Ia un vas, i-a spus un glas îngeresc, umple-l ras cu ulei, pune-l pe cap, străbate piața și apoi orașul, stradă cu stradă, și întoarce-te, dar bagă de seamă, să nu irosești niciun strop de ulei.
Omul a umplut vasul, l-a așezat pe cap și a pornit cu brațele întinse în echilibru, rostind la tot pasul: „niciun strop să nu se irosească!".
Era zi de târg și bărbatul a străbătut întreg orașul, stradă cu stradă, fără să piardă niciun strop de ulei.
Mulțumit s-a întors și a așezat vasul la biserică. A luat icoanele drept martore a izbânzi sale, dar tăcere. Și în zilele următoare icoanele au rămas mute. Cuprins de disperare, omul, cu capul pe genunchi, plângea amar și repeta printre suspine: „și totuși nici un strop nu s-a irosit".
Atunci s-a auzit un glas iarăși:
– La ce-mi trebuie Mie uleiul tău, omule?
Ce să fac eu, Dumnezeu, cu un vas cu ulei?
De câte ori, în timp ce purtai vasul pe cap, de câte ori, omule, te-ai gândit la Mine? Niciodată!
Așa era, omul se gândise numai la ulei.
– Mai bine ai fi răsturnat vasul și te-ai fi gândit la Mine, cu iubire.
Lasă de-o parte încercările, care te fac vestit, și iubește-Mă cu adevărat.

Mena59 05.11.2014 12:39:54

Dormitarea la cele duhovnicesti si atentia sporita la cele lumesti
 
Un bătrân care sedea în pustie s-a rugat lui Dumnezeu să i se dăruiască lui, ca niciodată să nu dormiteze când se porneste vreo vorbă duhovnicească, iar de va aduce cineva cuvinte de clevetire sau de vorbă desartă, îndată să adoarmă, ca să nu guste auzurile lui acest fel de otravă. Acesta zicea că diavolul este silitorul vorbei desarte si luptătorul a toată învătătura duhovnicească, aducând si acest fel de pildă:
"Că vorbind eu, zice, pentru folos către oarecari frati, de atâta somn adânc au fost cuprinsi, încât nici genele ochilor nu puteau să le miste. Eu, vrând dar să arăt lucrarea demonului, cuvânt de vorbă desartă am adus la mijloc, de care, făcând haz, numaidecât s-au trezit. Si suspinând am zis: "Cât timp pentru lucruri ceresti vorbeam, ochii vostri, ai tuturor, de somn erau cuprinsi, iar când cuvânt desert a curs, toti cu osârdie v-ati desteptat. Pentru aceea, iubitilor frati, mă rog, cunoasteti lucrarea demonului celui viclean si de sine luati aminte, păzindu-vă de dormitare la cele duhovnicesti".
(Patericul mirenilor)

antoniap 05.11.2014 22:38:19

http://luminapentrucandeladinsuflet....e-ascultare-2/

cristiboss56 10.11.2014 22:24:56

De ce plang femeile
 
Un baietel isi intreaba mamica: - De ce plangi? - Pentru ca sunt femeie! - raspunde mamica. - Nu inteleg... - zice micutul. Mamica il imbratiseaza si spune: - Si n-ai sa intelegi niciodata... Mai tarziu, copilul isi intreaba tatal: - De ce plange mamica? - Nu stiu nici eu! Toate femeile plang fara motiv! - a fost tot ce i-a putut spune taticul. Devenit adult, baiatul il intreaba pe Dumnezeu: - Doamne, de ce plang femeile asa de usor? Si Dumnezeu raspunde: - Cand am facut femeia, ea trebuia sa fie o fiinta deosebita. I-am facut umerii destul de puternici ca sa poarte pe ei toata greutatea acestei lumi si destul de moi ca sa fie confortabili. I-am dat forta de a da viata si cea de a accepta respingerea cu care o trateaza adesea proprii copii. I-am dat forta care-i permite sa continue cand toata lumea abandoneaza. Forta de a avea grija de familie in pofida bolilor si oboselii. I-am dat sensibilitatea de a-si iubi copiii cu o dragoste neconditionata, chiar si atunci cand ei o ranesc cumplit. I-am dat forta de a-si suporta sotul in caderile sale si de a-i ramane alaturi cu aceeasi tarie. Si, in fine, i-am dat lacrimi sa planga atunci cand simte nevoia. Vezi, fiule, frumusetea unei femei nu sta in vesmintele pe care le poarta, nici in chipul ei, nici in coafura. Frumusetea unei femei sta in ochii ei. Aceasta e poarta catre inima ei - locul unde se adaposteste dragostea. Si adesea lacrimile ei sint cele prin care poti sa-i zaresti inima.

Mena59 11.11.2014 08:48:16

Nu pot sa iubesc. Dar pot sa fac ceea ce as face daca as iubi
 
Spunea Părintele Sofronie de la Essex o povestioară: „Un om s-a dus la Muntele Athos să întrebe ce să facă să se mântuiască. Și acolo i-au zis: "Să iubești pe Dumnezeu din tot sufletul tău și din tot cugetul tău și din toată inima ta și pe aproapele ca pe tine însuți". Și bietul om și-a zis: "Asta nu pot! Pe Dumnezeu nu-L iubesc, mi-e frică de El, dar nu-L iubesc... iar pe aproapele nu-l pot suferi de cele mai multe ori. Trebuie să mai fie și alte metode de mântuire, post, mătănii, ceva ce pot să fac..." Se duce la alt Părinte și la altul și străbate tot Muntele Sfânt fără să afle vreo altă metodă... Atunci s-a așezat pe o piatră și și-a zis cu toată deznădejdea celui ce caută o soluție: "Ce voi face? Am nevoie de mântuire. Nu vreau să mă chinui așa o veșnicie!" și, i-a venit gândul: "Am să fac ce pot. Pot să fac ce aș face dacă aș iubi!". Și mereu se întreba: "Ce aș face eu acum dacă L-aș iubi pe Dumnezeu?". Și făcea. "Ce-aș face dacă l-aș iubi pe aproapele?". Și făcea”.
(Monahia Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 195-196)

cristiboss56 11.11.2014 21:41:34

A fost odata ca niciodata, intr-o padure oarecare, o Buburuza care a intalnit un Licurici.
Buburuza si Licuriciul s-au indragostit si au hotarat sa ramana impreuna pentru totdeauna .Numai ca, si-au dat seama ca in padure erau o multime de obstacole, lipsite de importanta pentru altii, dar care pe ei i-ar putea desparti
 o crenguta, o pietricica, o frunza
Si atunci, Buburuza si Licuriciul au hotarat sa se tina tot timpul de mana, pentru ca nimic sa nu-i poata desparti
 Se plimbau impreuna prin padure si erau foarte fericiti
Dar intr-o zi, Licuriciul a constatat ca Buburuza disparuse
Nu mai stia daca el a lasat-o din mana sau daca ea i-a dat lui drumul mainii, dar asta nici nu conteaza in Povestea noastra. Conteaza numai ca Licuriciul, singur si trist, a cautat Buburuza sub fiecare frunza, sub fiecare crenguta, dar nu a gasit-o.
Licuriciul era din ce in ce mai trist si i se parea ca padurea nu mai are nici un gust, nici un sens, nici un farmec
Si cum se plimba Licuriciul foarte trist, s-a intalnit cu o Furnica.
Licuriciul i-a povestit Furnicii ce i se intamplase, iar Furnica i-a spus:
- Licuriciule, poate daca ai stralucii tare, tare, Buburuza te-ar vedea, oricat de departe ar fi si s-ar intoarce la tine
- Stii ca ai dreptate? a spus Licuriciul. Eram asa de trist, incat am uitat sa stralucesc!
Morala
De cele mai multe ori, tristetea si panica ne coplesesc in asa masura incat uitam cat de valorosi suntem, nu ne mai permitem sa stralucim, ca atunci cand aveam motive sa o facem.
Daca nu mai avem valorizarea exterioara, daca nu ne este satisfacuta nevoia de a fi utili, ne consideram lipsiti de valoare.
Uneori, durerile provocate de esecuri, de nereusite, ne imbraca intr-o culoare lipsita de stralucire.
Ne cufundam in apatie, in victimizare, refuzand, de cele mai multe ori, fara sa ne dam seama, sa mai fim vazuti de persoanele dragi de langă noi

Pelerin spre Rasarit 12.11.2014 20:02:50

Alegerea puterii
 
,,A fost odată un țăran sărac a cărui slujbă era să sfărâme stâncile muntelui, pentru a le transforma în pietriș pentru drumuri. Omul muncea zilnic ore în șir, bătut de soarele arzător, ciocănind și zdrobind pietrele. Într-o zi, trecu pe acolo însuși regele, călare pe un cal magnific și împodobit cu toate însemnele rangului său. Țăranul nostru îl zări și se pomeni că se gândește: €žAh, ce puteri aș avea dacă aș fi rege! Aș străbate regatul în lung și-n lat și aș face mult bine supușilor mei.€ Atotputernicul Dumnezeu din ceruri i-a auzit gândurile și l-a preschimbat în mare suveran. Omul străbătea acum regatul călare și acorda tuturor grația de rege, îmbrăcat în veșminte bogate și grele. Cum soarele era mai tot timpul torid, regele simțea adesea că se sufocă.

Ah, dacă aș fi soarele, ce putere imensă aș avea!€, gândi atunci țăranul rege. €žAș lumina cu putere oamenii și le-aș fi mereu izvor de mari binefaceri€. Atoputernicul Dumnezeu i-a auzit din nou din ceruri gândurile și l-a prefăcut pe dată în soare. Ca astru, el îi lumina acum pe pământeni din zori până în amurg și îi încălzea cu razele sale binefăcătoare. Dar, iată că, a trecut un nor peste el și l-a acoperit, iar lumea întreagă fu cuprinsă de umbră.

€žHa, haa iată că soarele nu e atât de puternic pe cât pare€, și-a spus atunci țăranul €despre soare. žDacă aș fi însă un nor aș avea o putere imensă! Aș aduce ploaia și vremea senină și astfel aș fi un izvor de binefacere pentru oameni€. Atotputernicul Dumnezeu, auzindu-i din ceruri vorbele, l-a transformat imediat pe țăranul din€“ soare într-un nor. Acum aducea ploaia la momentul potrivit, iar oamenii culegeau astfel recolte bogate.

Iată însă că într-o zi nu putu să treacă dincolo de un munte prea înalt care îi împiedică înaintarea. €žAh€, începu să se plângă pe dată țăranul despre€“ nor, €žiată că norii nu sunt atât de puternici pe cât par. Muntele este mai presus decât ei€, și-a zis el. €žDacă aș fi un munte le-aș ține umbră binefăcătoare oamenilor și i-aș proteja de vânt€. Auzindu-l, atotputernicul Dumnezeu l-a prefăcut în munte, iar țăranul munte se simți deodată mândru de el. Doar că privind la poale, ce-i văzură ochii? Un bătrân sărac care-l sfărâma în bucățele, făcând din el pietriș pentru drumuri."

glykys 12.11.2014 21:03:04

Povestea asta seamana cu o alta, asa cum mi-o amintesc eu:

A fost odata un soarece, mai precis un rege soarece, caruia i s-a nascut o soricuta. Cum neeamul soricesc nu traieste prea mult, s-a si gandit ca trebuie sa ii gaseasca un sot pe masura rangului ei. Si atunci si-a zis ca, de buna seama, soarele ii va fi un ginere vrednic. Nu stiu cum se face ca a ajuns la soare si a vrut sa ii dea mana fiicei sale, gandind ca el e cel mai puternic. Soarele i-a raspuns ca este onorat, dar ca nu este el cel mai puternic, norul il acopera. S-a dus si la nor, care a spus ca mai puternic decat el este vantul. Vantul avea si el un adversar mai puternic - un zid imens peste care nu putea trece. Cand credea ca si-a gasit ginerele, zidul i-a raspuns: ai venit sa iti bati joc de mine! sunt plin de gauri din cauza supusilor tai! Si astfel s-a convins regele ca tot neamul soricesc este cel mai puternic, de vreme ce e mai puternic decat zidul, care e mai puternic decat vantul, care e mai puternic decat norul, care e mai puternic decat soarele. Asa ca si-a cautat printre ai lui un sot potrivit pentru soricuta lui, care in acest timp, se facuse de maritat :).

cristiboss56 12.11.2014 21:44:19

Asemenea ecoului
 
Doi oameni stateau de vorba. Unul, care era cicalitor si rau de gura, ii zise celuilalt:
- Nu stiu ce are lumea cu mine, ca tot imi vorbeste cu rautate?!
- Pai dumneata esti de vina, ii raspunse vecinul.
- Cum asa?!
- Foarte bine, fii bun si vino cu mine.
Si-l duse la marginea satului intr-o vale frumoasa, care era strajuita pe margini de dealuri asezate in trepte din ce in ce mai inalte, si ii zise:
- Ia striga acum cat poti de tare: te urasc…
- Te urasc… te urasc… ii raspunse ecoul.
- Acum striga tot atat de tare: te iubesc…
- Te iubesc… te iubesc… ii raspunse din nou ecoul.
- Ai vazut, spuse din nou vecinul, tot astfel se intampla si cu lumea de care te vaiti ca te vorbeste rau. Ea iti vorbeste, sau mai bine zis iti raspunde, dupa cum vorbesti, intocmai ca si ecoul de adineauri.

Cel rau de gura pleca ochii in pamant, nu mai zise nimic si se gandi serios la acest mare adevar.

cristiboss56 17.11.2014 21:01:44

Puterea Sfintei Cruci
 
Un tanar ravnitor de aleasa invatatura s-a dus odata la o manastire, sa ceara sfat unui calugar albit intru Domnul:

- Parinte, dati-mi, va rog, o carte din care sa pot invata cel mai bine cum trebuie sa fie un crestin... cum trebuie sa gandeasca, ce trebuie sa faca... O carte care sa-mi explice toate aceste lucruri!

Calugarul i-a spus ca are o asemenea carte in chilia sa, si s-a dus sa i-o aduca. Insa, dupa cateva clipe, s-a intors tinand in mana o cruce, pe care i-a intins-o tanarului cu parinteasca bunatate. Vazandu-l pe aceasta mirat foarte, n-a zabovit a-i zice:

- Fiule, crucea este cea mai de seama invatatura pe care Dumnezeu i-a dat-o omului. Pentru noi Mantuitorul S-a jertfit pe cruce, aratandu-ne astfel ce inseamna sa iubesti, fiindca a facut acest lucru din dragoste pentru oameni. Crucea inseamna tocmai calea pe care omul ajunge la iubire, adica la Dumnezeu. Cel ce stie sa-si poarte crucea, poarta cu el, in acelasi timp, harul si iubirea Domnului. De aceea, crucea nu este o povara, ci o bucurie; cand te daruiesti celui drag, nu o faci cu tristete si cu retinere, ci cu bucurie si entuziasm. Crucea inseamna, deci, curaj, rabdare, dar, mai ales, dragoste.

Doreai o carte pe care sa o citesti cu ochii si a carei invatatura sa iti lumineze mintea. Iata, in schimb, crucea - o carte pe care o vei citi cu ochii sufletului tau si a carei invatatura mai presus de slove toata viata ti-o va lumina!!

cristiboss56 22.11.2014 10:41:30

Zidul inimii
 
Într-un deșert aspru și stâncos trăiau doi pustnici. Găsiseră două grote situate foarte aproape una de cealaltă. După ani și ani de rugăciune și sălbatice renunțări, unul dintre cei doi asceți era convins că ajunsese la desăvârșire.Celălalt era și el pios, dar totodată bun și înțelegător. El se oprea întotdeauna să discute cu puținii pelerini care veneau acolo, adăpostindu-i pe aceia care se rătăceau sau pe cei care doreau să se ascundă.
"Acesta este timp pierdut pentru meditație și rugăciune", gândea cel dintâi sihastru, căruia nu-i plăceau desele absențe - chiar dacă nu îndelungate - ale celui de-al doilea. Pentru a-l face să înțeleagă în mod concret cât este de departe încă de sfințenie, se hotărî să pună câte o piatră la gura propriei grote ori de câte ori celălalt avea să comită vreo greșală. După câteva luni, în fața grotei sale se înălța un zid de pietre, cenușiu și sufocant. Și el era închis înăuntru.
Uneori construim ziduri de jur-împrejurul inimilor noastre, folosind pentru aceasta pietricelele de zi cu zi ale resentimentelor, ranchiunelor, tăcerilor, problemelor nerezolvate, supărărilor. Datoria noastră cea mai de seamă este aceea de a împiedica formarea unor astfel de ziduri în jurul inimilor noastre. Și mai cu seamă, aceea de a încerca să nu devenim o piatră în plus în zidurile altora .

cristiboss56 23.11.2014 22:30:42

Într-o seară, un copil l-a întrebat pe părintele său: - Tată, spune-mi, te rog, cum se face că unii oameni sunt buni și alții răi. De ce nu-s toți la fel?
- E, băiatul meu, vezi tu, toți oamenii sunt fiii lui Dumnezeu. Și așa cum Dumnezeu ne iubește pe toți, la fel trebuie și noi să ne iubim unii pe alții, fiindcă dragostea Domnului este ca și lumina soarelui. Nu ne luminează și ne încălzește soarele pe noi toți, buni și răi laolaltă? Nu?
Sufletele noastre ar trebui să fie pline de bunătate și iubire. Dar, vezi tu, păcatele fiecăruia sunt asemenea norilor ce nu lasă razele binefăcătoare ale soarelui să treacă. Păcatele sunt norii ce ne întunecă sufletul. Cu cât ai mai multe păcate, cu atât sufletul tău este mai întunecat și lumina dragostei lui Dumnezeu nu-ți poate pătrunde în inimă.
Sufletul omului este bucățica de cer pe care fiecare o poartă în el. Pe acest cer trebuie să strălucească Soarele iubirii - Dumnezeu. Fiul meu, să te ferești de păcate, căci acestea se adună și îți întunecă viața, te fac rău și egoist. Cel ce-și păstrează, însă, sufletul curat, se bucură mereu de dragostea Domnului, de liniște și fericire.
Nimic nu este atât de firesc pentru noi ca a fi în comuniune cu alții, a avea nevoie unii de alții și a ne iubi unii pe alții

cristiboss56 26.11.2014 22:06:13

O persoana nelinistita s-a dus la un calugar si l-a intrebat de ce nu este multumita de viata sa. Calugarul a luat o sticla si dupa ce a umplut-o jumatate, l-a intrebat:
- Cum este aceasta sticla?
- Pe jumatate goala, i-a raspuns persoana care il cercetase.
- Eu o vad jumatate plina. Ca sa te bucuri de viata, trebuie sa vezi partea frumoasa a lucrurilor.

cristiboss56 26.11.2014 22:08:03

Doi oameni, tăiau lemne în pădure. Doborând un copac, unul din cei doi oameni cari se găsea a fi un om fără credintă, zise:
- "Iată, asa e si cu viața noastră... Trăim, ne zbatem si la urmă vine moartea si ne doboară ca pe busteanul acesta, si nimic nu s-alege de noi.
Celălalt om, care era un credincios, îi răspunse:
- "Nu-i asa, prietene. Abia după ce-am doborât acest bustean, vom putea să vedem dacă e bun de clădit sau e scorburos si bun numai de aruncat la foc. Așa e si cu noi. Abia după ce murim, vede bunul Dumnezeu ce trebuie să facă cu noi: să ne aseze de-a dreapta lui, întru viața cea veșnică, sau să ne arunce în focul cel nestins.
Tovarăsul său căzu pe gânduri si peste puțină vreme se întoarse si el la credintă.

cristiboss56 26.11.2014 22:10:15

Un preot l-a intrebat pe un tanar necasatorit:
- Tinere cati ani ai?
- 34 de ani, a grait tanarul.
- Si cand te casatoresti?
- Cat mai repede, a raspuns el.
- Si atunci, ce mai astepti? intreaba preotul.
- Pai, deocamdata, caut fata ideala.
- Si, ai gasit-o?
- Da!
- Si atunci, ce mai stai?
Cu putina rusine, tanarul raspunse:
- Pai si ea cauta baiatul ideal.

cristiboss56 26.11.2014 22:11:49

Intr-o pustie, un parinte era impartasit de un oarecare ins, un cleric, dar netraitor. Si a aflat pustnicul ca este netraitor si nu l-a mai primit sa-l impartaseasca. Atunci Dumnezeu l-a luat in primire pe pustnic. Intr-un vis ingrozitor, intr-o zona, intr-o mare insetare un bubos scotea apa limpede dintr-o fantana si dadea la lume. Toata lumea ii saruta picioarele acestui datator de apa limpede. Dumnezeu i-a dat exemplu pustnicului. "De ce nu-l primesti ca e tot datator de apa limpede? Tu l-ai judecat de faptele lui, dar Eu ma gandeam ca prin el am ajutat pe altii". Atunci l-a primit cu scuze, cu iertare pe cel care il impartasea.

cristiboss56 26.11.2014 22:15:31

"Intr-un oras gri, cu oameni anosti, terminati de munca si de durerile unui cotidian de nimic, a poposit un barbat. A inceput sa rosteasca povesti despre bine, adevar, frumos si toate cele care alcatuiesc cromatica Duhului Sfant. Dupa doua zile nimeni nu-l mai asculta, dar el, retras in centrul orasului pe o banca, a continuat sa zica povestile sale. Un an, doi, trei, zece, cincisprezece, douazeci... La un moment dat se apropie de el un copil care-l intreaba fara menajamentele scrupulului social: "nene, da mata ce faci aici?". "Spun povesti", a replicat omul, caruia de foarte mult timp nimeni nu-i mai adresase o vorba. "De ce?". "Prima data spuneam povesti ca sa schimb lumea...". "Si ai reusit?". "Nu" a recunoscut, onest omul. "Si atunci de ce mai povestesti..." "Ei, acum spun povesti nu ca sa schimb lumea, ci pentru ca lumea sa nu ma schimbe pe mine!". (Pr. Constantin Necula)

cristiboss56 26.11.2014 22:16:42

O femeie avea un bărbat betiv. Necontenit îl ruga să se lase de băutură. El făgăduia, dar nu se tinea de cuvânt. Femeia îi vorbea atunci de Dumnezeu si de cele sfinte. Omul tot nu se lăsa de băutură. Atunci femeia merse la duhovnic si-i spuse necazul. Preotul îi zise:
- "Femeie, bine faci că-i vorbești de Dumnezeu si de cele sfinte. Dar asta nu-i de ajuns. Îți dau un sfat: vorbește mai putin cu bărbatul tău de Dumnezeu, dar vorbește mai mult cu Dumnezeu despre bărbat. Adică roagă-te pentru el."
Femeia începu să se roage cu putere si cu dragoste, zi de zi, pentru bărbatul ei, si Dumnezeu i-a ascultat cererea si a dat puteri omului să se lase de păcatul betiei.
Mai presus de toate, mare este puterea rugăciunii!

cristiboss56 26.11.2014 22:17:59

Un tanar se plangea tuturor de lipsa bogatiei materiale. Intr-o zi a fost auzit de un intelept.
- Esti nemultumit de viata pentru ca esti sarac? l-a intrebat inteleptul.
- Da, a raspuns oftand tanarul.
- Sanatos esti?
- Ma pot mandri cu sanatatea mea, a grait tanarul.
Atunci inteleptul i-a luat mana stanga si i-a zis:
- Iti ofer zece mii de lei pe ea si un milion de lei pentru ochii tai.
- Fereasca Dumnezeu, a raspuns tanarul.
- Ei, vezi, ce bogatie ti-a daruit Dumnezeu? Sa nu te mai plangi de viata, ai tot ce-ti trebuie pentru a-ti castiga existenta si a fi bucuros ca traiesti.

cristiboss56 26.11.2014 22:19:16

Fiind furtună mare, căpitanul unei corăbii, dădu poruncă celui mai tânăr marinar să se urce sus pe catarg ca să lege o frânghie ce se rupsese. Marinarul se înfricosă si, mai înainte de a se urca sus, se duse putin în cabina sa.
Întorcându-se înviorat la fată, căpitanul îl ispiti:
- „Ai băut o gură de rachiu?”
- "Nu, răspunse supus marinarul, m-am rugat lui Dumnezeu.”

cristiboss56 26.11.2014 22:22:21

Se zicea despre un frate, care mai demult petrecea intr-o obste, ca era mereu tulburat si framantat; adeseori era cuprins de furie. Astfel, si-a spus el siesi: «Voi pleca de aici si voi petrece in singuratate. De nu voi mai vedea pe nimeni, voi afla linistea, iar patimile mele se vor potoli.» Si s-a dus fratele in pustie, vietuind intr-o crapatura din munte.
Fost-a o zi cand, umplandu-si el ulciorul cu apa, l-a lasat pe jos. Iar ulciorul s-a varsat. L-a ridicat atunci si iarasi l-a umplut. Dar ulciorul s-a rasturnat din nou. Si tot asa, inca si a treia oara. Si s-a umplut de furie fratele. Luand ulciorul, l-a spart. Atunci, venindu-si el in fire, a luat aminte ca fusese iarasi amagit de vrajmasul. Si a spus: «Daca pana si aici, in pustie, am fost infrant, mai bine imi va fi mie de ma voi intoarce in obste. Oriunde mergi, gasesti infruntarea, dar tot asa gasesti si rabdarea si ajutorul lui Dumnezeu.» Asa s-a ridicat fratele si s-a intors intru cele pe care le parasise

cristiboss56 26.11.2014 22:24:29

Un sfătos de necredincios crezu odată că l-a prins pe un credincios, punându-i următoarea întrebare:
-Dacă diavolul l-a înșelat pe Adam și el ne înșală și pe noi să păcătuim, apoi el, diavolul, trebuie pedepsit, căci nu suntem noi de vină, ci el.
-Foarte bine, – răspunse credinciosul – dar dacă eu voi zice către dumneata: „Du-te omule și fură, bate, omoară etc.” și dumneata vei face ceea ce te sfătuiesc eu, oare ce se va întâmpla?
- Păi, mă vor înhăța jandarmii și legea.
- Nu se poate, căci doar eu te-am sfătuit.
- Da, dar legea nu vrea să știe de așa ceva.
- Apoi, vezi, dragul meu? Așa e și cu ispitele și înșelăciunile diavolului.
El ne sfătuiește numai să facem răul, dar stă în voia noastră să îl facem ori ba.
De-l facem, suntem răspunzători și ne vom primi pe drept pedeapsa cerească.
Pr. Iosif Trifa

cristiboss56 28.11.2014 17:57:51

Avva Matoi povestea ca trei batrani s-au dus la avva Pafnutie, caruia i se zicea Chefala, ca sa-l intrebe un cuvant.
Si le-a zis lor avva Pafnutie:
- Ce voiti sa va zic voua, cuvant duhovnicesc sau trupesc?
I-au raspuns lui: duhovnicesc.
Iar avva Pafnutie le-a grait:
- Duceti-va, iubiti necazul mai mult decat odihna si necinstea mai mult decat slava si a da mai vartos decat a lua.

cristiboss56 28.11.2014 17:59:36

Avva Pimen a spus: "Un om care invata pe altii, dar nu practica ceea ce invata, seamana cu o fantana: tuturor le da sa bea si pe toti ii spala, numai pe ea nu se poate curati. A-l invata pe aproapele este treaba unui om sanatos si nepatimas, altfel, la ce bun sa construiesti casa altuia si s-o darami pe a ta?".

cristiboss56 29.11.2014 21:47:55

Un om avea o balta pe tarina lui. Din cauza acesteia, nu putea sa faca nicio recolta. A inceput sa scoata apa cu galeata din ea, dar fara rezultat.
Un vecin gospodar, vazand truda lui, i-a spus:
- Daca doresti sa scapi de balta, trebuie sa-i seci mai intai izvoarele.
Omul a facut dupa cum i-a grait vecinul si pamantul a devenit bun de semanat.
La fel se intampla si cu cele ale sufletului. Pentru a scapa de mlastina vietii, trebuie sa seci mai intai izvoarele ei: vorbele desarte, reaua faptuire si toate cele asemenea lor.

cristiboss56 29.11.2014 21:50:14

O femeie, ajunsa la spovedanie, a inceput sa-i marturiseasca preotului mai mult greselile sotului si mai putin propriile caderi. Desi preotul i-a spus ca ea trebuie sa-si marturiseasca doar propriile pacate, femeia nu s-a oprit din enumerarea pacatelor sotului ei. La final, duhovnicul i-a dat canon pentru pacatele ei - sa rosteasca de cinci ori pe zi rugaciunea "Tatal nostru", iar pentru pacatele sotului sa rosteasca de cinci ori pe zi "Crezul".
Femeia i-a raspuns preotului:
- De ce trebuie sa iau canon si pentru pacatele sotului?
Iar preotul i-a spus:
- Pentru ca le-ai marturisit. Altadata sa le marturisesti numai pe ale tale.

cristiboss56 29.11.2014 21:51:31

Un om de stiinta i-a spus unui copil care credea in Dumnezeu, ca daca va fi in stare sa-L arate pe Dumnezeu ii va da o portocala.
Copilul i-a raspuns:
- Eu am sa va daruiesc doua portocale daca imi veti arata un loc in care sa nu fie prezent Dumnezeu.

cristiboss56 29.11.2014 22:15:32

Ioan cel Nou din Theba a slujit multa vreme un batran. Si-a implinit in toate cum se cuvine slujirea, chiar daca batranul nu i-a spus niciodata un cuvant de multumire. Dimpotriva, primea de la acesta numai cuvinte aspre.
In apropierea trecerii la cele vesnice, batranul a chemat la sine multi frati si le-a spus:
- Acesta nu este om, ci inger, caci deși doisprezece ani de-a randul m-a servit si nu i-am zis nici un cuvant mai bland, el m-a slujit cu credinta. A indurat toate nedreptatile fara a le lua in seama.

cristiboss56 30.11.2014 12:42:27

Un frate l-a intrebat pe un batran:
- Ce inseamna a te osteni impreuna cu altii?
Batranul i-a raspuns:
- Ostasul, de nu se va osteni intai impreuna cu multi, nu poate sa invete mestesugul biruintei razboiului, ca sa se poata bate singur cu vrajmasul sau. Asa si calugarul, de nu se va invata intai a trai impreuna cu fratii in manastire si a-si infrana limba si pantecele si mania sa si alte patimi, a-si goni gandurile si a-si pazi mintea sa, unul ca acela nu va putea sa traiasca deosebit in singuratate.


Ora este GMT +3. Ora este acum 17:10:37.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.