Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Spiritualitatea ortodoxa (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5072)
-   -   Minuni ale Domnului și ale sfinților în viețile noastre (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=18983)

Bucuriepedrum 17.08.2017 20:04:04

Minuni ale Domnului și ale sfinților în viețile noastre
 
Propun să deschidem un thread unde să scriem despre intervențiile miraculoase și ajutorul primit de la Dumnezeu, Maica Domnului și sfinți.
Încep eu: de sâmbătă până astăzi am citit în fiecare zi acatistul Maicii Domnului Bucuria neașteptată (Aducător de mari realizări). (Nu îl mai citisem serios, adică mai multe zile la rând, de când eram în clasa a șaptea.) De atunci - adică de sâmbătă- până astăzi, am fost sunată și chemată la un interviu pentru angajare, mi s-a ivit șansa de a obține o notă la o materie pe care deși am urmat-o în facultate (ca opțional) nu aveam calificativ (și am cam ratat alte două șanse de a-l obține), m-am împăcat cu o prietenă, iar o alta mi-a trimis condițiile de înscriere la o bursă literară/de scris. Țin să mai amintesc faptul că unele dintre cele de mai sus s-au petrecut la puțină vreme după ce am citit acaristul.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Maica Domnului, mulțumiri!

dobrin7m 21.08.2017 10:43:19

Cum avem duhovnicul actual.

Dupa plecarea din Grecia am ramas fara duhovnic, acela locuind in Grecia iar noi mutandu-ne in Anglia aveam nevoie de un alt duhovnic. Si desi am cautat aici preoti si chiar urma sa mergem sa ne spovedim la unul dintre ei,de fiecare data evenimente neprevazute ne intorceau din drum.

Si ne-am dus in concediu in Romania de Revelion. Iar pe 1 ianuarie am plecat de acasa cu intentia clara sa ne vizitam neamurile. Am mers si am luat pe sora sotului meu si impreuna sa mergem la tatal lor.
La intrarea in orasul unde locuieste tatal, ne-am oprit la o intersectie semaforizata, unde aveai de ales, centura orasului sau centrul orasului. Si stand la rosu in asteptare, si eu si sotul meu, ne-am uitat unul la altul, si intr-un glas am spus, hai la manstirea X. era la 50 km de oras. A fost o alegere de moment ca o strafulgerare. Ne-am intors spre sora si am intrebat-o. Vrei? Si ea a zis da. Si astfel pe 1 Ianuarie in jurul amiezii am ajuns la manastire. Acolo la pomelnice erau doi ieromonahi, unul batran si bolnav si unul mai tanar. Si i-am intrebat: stiti am voi sa cautam un duhovnic , am vrea sa ne spovedim. Spuneti-ne cand sa ne intoarcem . Am venit intamplator. Cel batran s-a intors spre noi si a zis: veniti cu mine. Ne-am dus putin mai retras si ne-a spus , a-ti venit intamplator? Da. am zis noi. Si i-am povestit cum am ajuns acolo. Ei bine, atunci eu va voi fi duhovnic, veniti cu mine, va veti spovedi acum. Si asa ne-am spovedit toti trei si de atunci el este duhovnicul nostru. Un parinte batran, bolnav, ce traieste retras de manastire, mai drastic, dar pe care il iubim. Cel mai mult ne este greu ca nu putem comunica cu el de aici, el neavand telefon si neputand fi chemat la telefonul manastirii.
Eu o consider o intamplare minunata, in care voia Domnului a lucrat cum a stiu El pentru noi.

oitza ratacita 22.08.2017 11:37:34

Prin 2015 cand m-am inregistrat pe acest forum, viata mea era in mare vraiste...De atunci si pana azi, cu multa rugaciune si ajutor de la Dumnezeu, totul s-a asezat la tihna si pace.

Copilul nostru e un miracol pentru care ii multumesc lui Dumnezeu zi de zi; si Maicii Domnului si Sf. Ioan Botezatorul si tuturor sfintilor ca s-au rugat si au mijlocit pt noi.


Ora este GMT +3. Ora este acum 21:50:04.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.