Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Impartasania (Taina Euharistiei) (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5020)
-   -   Pîinea noastră cea spre ființă (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=16318)

Florin-Ionut 28.03.2013 13:41:05

Pîinea noastră cea spre ființă
 
De ce la Liturghie se folosește pîine făcută din făină albă? La Cina cea de Taină Hristos a folosit pîine făcută din făină integrală, că doar atunci nu se separau tărîțele de făina albă.

Știu că este acea controversă între metodele gătirii pîinii la ortodocși și la catolici, dar și unii, și ceilalți folosesc pîinea albă. Mi se pare un lucru grav, avînd în vedere că ambele biserici încearcă să păstreze tradițiile nestricate de două milenii încoace.

N.Priceputu 28.03.2013 14:03:11

Prinoasele aduse Domnului, erau, conform Legii Vechi, din ce avea omul mai bun. La Levitic 2;1 spune să se aducă la altar „făină bună” sau „curată” (vers. Anania). Presupun că prin asta se înțelegea făina mai lipsită de tărâțe. Aceea a fost considerată înainte de vremea noastră ca fiind cea mai bună.

Florin-Ionut 29.03.2013 08:48:13

Citat:

În prealabil postat de N.Priceputu (Post 512521)
Prinoasele aduse Domnului, erau, conform Legii Vechi, din ce avea omul mai bun. La Levitic 2;1 spune să se aducă la altar „făină bună” sau „curată” (vers. Anania). Presupun că prin asta se înțelegea făina mai lipsită de tărâțe. Aceea a fost considerată înainte de vremea noastră ca fiind cea mai bună.

N-aș zice. Făina curată, adică neamestecată cu semințe sau corpuri străine, deci grîu 100%, boabe de calitate și atît.

Dacă e să considerăm calitatea grîului, există mai multe soiuri ca de exemplu spelta, durum șamd și într-adevăr unele sînt de preferat pentru ceea ce oferă în plus.

Astăzi se știe fără dubiu că așa-zisa pîine fabricată din făină albă este nocivă pentru organism (făcînd abstracție de chimicalele inerente) și oferă prea puține avantaje consumatorului. Pe deasupra, nici măcar nu e bună la gust comparativ cu cea integrală.

Deci uimirea mea rămîne. Dacă e să judec la rece, îmi pare că ierarhii nu și-au pus niciodată problema asta din neștiință și/sau ignoranță. Sînt foarte curios cum e în alte țări la ortodocși cel puțin. Nici ei nu-și dau seama de aceste lucruri atît de simple și de importante? Din bobul de grîu se folosește tocmai ceea ce e mai nefolositor și se îndepărtează ce e mai bun pentru om. Oare Lui Dumnezeu Îi convine?

N.Priceputu 29.03.2013 08:53:22

Mie nu mi se pare prea important aspectul ăsta. Când te referi la hrana naturală a omului ai dreptate să-ți pui problema integralității bobului de grâu, dar fiind vorba de hrana duhovnicească, mi se pare că riscăm să ne pierdem în amănunte.

Florin-Ionut 29.03.2013 09:10:52

Citat:

În prealabil postat de N.Priceputu (Post 512628)
Mie nu mi se pare prea important aspectul ăsta. Când te referi la hrana naturală a omului ai dreptate să-ți pui problema integralității bobului de grâu, dar fiind vorba de hrana duhovnicească, mi se pare că riscăm să ne pierdem în amănunte.

Dar controversa ortodoxo - catolică, pîine dospită - pîine nedospită, ți se pare importantă?

N.Priceputu 29.03.2013 09:13:47

Nu foarte importantă. Nu cred că se împiedică Duhul Sfânt de existența sau lipsa drojdiei în bucățica de pâine.

Florin-Ionut 29.03.2013 09:27:17

Citat:

În prealabil postat de N.Priceputu (Post 512632)
Nu foarte importantă. Nu cred că se împiedică Duhul Sfânt de existența sau lipsa drojdiei în bucățica de pâine.

Dacă ar fi după mine, drojdia ar trebui înlocuită cu maiaua, pentru că asta s-a folosit din cele mai vechi timpuri pînă recent. Maiaua se face tot din făină și nu conține organisme unicelulare crescute nu-vreți-să-știți-cum și nici zahăr rafinat. Deci varianta aleasă de catolici este mai corectă din acest motiv, dar asta nu i-ar împiedica pe ortodocși să folosească maiaua făcută în casă.

Dar una e a adăuga ceva în pîine, alta e a scoate o parte din bobul de grîu. Prin eliminarea cojii, bobul rămîne imperfect, fiind lipsit de cea mai importantă parte a lui și, în concluzie, așa-numita pîine devine o pseudo-pîine.

Vorbim despre materia ce se transformă în Trupul Lui Hristos, deci cum poate fi o discuție lipsită de importanță?! Este mai mult decît grav ce se întîmplă, dar din păcate unii ca mine sînt catalogați ca extremiști și trimiși la plimbare. Dar plec la plimbare cu conștiința împăcată.

N.Priceputu 29.03.2013 09:33:51

Tocmai pentru că Duhul Sfânt o transformă devine Trupul lui Hristos. El, Duhul, desăvârșește, nu are nevoie ca materia pâinii pe care o aducem ca dar să fie desăvârșită dinainte. De altfel, este și imposibil, căci nimic din cele pământești nu sunt desăvârșite.

Dacă vom continua în aceeași logică, următoarea mare problemă pe care am avea-o după acceptarea făinii integrale, ar fi ca grâul să fie bio. Apoi ar fi problema recoltării și a procesării lui (să se ocupe de asta oameni curați, poate călugări) ș.a.m.d. Și oricum am da-o, la desăvârșire tot n-am ajunge.

Florin-Ionut 29.03.2013 09:56:21

Citat:

În prealabil postat de N.Priceputu (Post 512635)
Tocmai pentru că Duhul Sfânt o transformă devine Trupul lui Hristos. El, Duhul, desăvârșește, nu are nevoie ca materia pâinii pe care o aducem ca dar să fie desăvârșită dinainte. De altfel, este și imposibil, căci nimic din cele pământești nu sunt desăvârșite.

Înseamă că Dumnezeu a vorbit în zadar cînd a menționat că "Dacă cineva voiește să jertfească Domnului prinos de pâine, să aducă făină bună de grâu". Doar Duhul Sfînt transsubstanțiază materia în ceea ce ne trebuie.

Citat:

În prealabil postat de N.Priceputu (Post 512635)
Dacă vom continua în aceeași logică, următoarea mare problemă pe care am avea-o după acceptarea făinii integrale, ar fi ca grâul să fie bio. Apoi ar fi problema recoltării și a procesării lui (să se ocupe de asta oameni curați, poate călugări) ș.a.m.d. Și oricum am da-o, la desăvârșire tot n-am ajunge.

Corect. Grîul trebuie să fie din cel mai bun, provenit din agricultura cît mai corect posibilă a zilelor noastre. Trebuie să tindă spre perfecțiune, chiar dacă desăvîrșirea nu este posibilă în lumea în care trăim. Este asta o pretenție absurdă, să punem în Potir o pîine autentică, de cea mai bună calitate?

Da, eu așa știu (de la un preot), că nu oricine face prescurile care ajung la biserică la ortodocși. Femeile care fac pîinea trebuie să fie fecioare sau văduve, adică să trăiască în curăție. Deci nu oricine poate să coacă pîine și să o ducă la Liturghie ca dar înaintea altarului.

N.Priceputu 29.03.2013 10:00:33

E adevărat că trebuie să se acorde atenție și pâinii aduse la altar; e adevărat și că prescurile nu sunt pregătite de oricine, și este bine că este așa. Însă consider că nu trebuie să ne preocupăm în exces de aspectul ăsta, nu mai mult de cât o face deja Biserica. Ea le-a rânduit bine de multă vreme.


Ora este GMT +3. Ora este acum 12:56:51.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.