Suferinta
 

Sunt crestini care cauta suferinta, spunand ca numai asa se pot mantui. Aduc in acest sens diferite exemple din Vietile Sfintilor: "Doamne, trimite-mi o boala, caci atunci cand sunt sanatos, nu-ti dau ascultare". Pentru mine Dumnezeu este Dumnezeu bucuriei, nu al durerii. Daca ajungem sa suferim din cauza unei boli, atunci trebuie sa o primim ca fiind cea mai buna cale pentru mantuire, dar in niciun caz sa o cautam cu orice chip.

Trebuie sa avem dreapta socoteala.

Asa este, de cele mai multe ori suferinta ne ajuta... doar atunci cand suntem prea egoisti si prea mandrii refuzam sa primim lectia ce ne-o da.

Depinde ce cautam cu orice chip.

Daca nu am nici o suferinta sau boala de indurat, atunci eu(in toate puterile) caut mereu la voia mea nefacand ce m-a invatat Iisus Hristos, Care a adaugat: "nimeni nu ajunge la Tatal decat prin Mine"(adica sa fac ce a facut El).

Daca eu in toate puterile nu fac voia Lui, atunci pentru mantuire mai folositoare este o boala; exact cum se rugau sfintii.

Boala nu a adus si nu aduce orice om la credinta in Dumnezeu. E adevarat ca atunci cand boala vine asupra cuiva nu vine dintr-o eroare de purtare de grija a lui Dumnezeu fata de lume, ci dintr-o neincetata iubitoare purtare de grija. Ma gandesc ca daca nu ai persoane care sa se roage pentru tine, greu te va trezi boala la credinta in Dumnezeu. Boala, atunci cand esti lipsit de credinta in El, te poate inrai si mai rau. Imi amintesc ca in zbuciumul suferintei sale cumplite, Franz Kafka ii spunea medicului pe patul mortii: "Daca nu ma omori, esti un criminal!"

In afara de Sfinti nu cred ca sunt oameni care sa-si doreasca suferinta.
Pentru ca in virtutea smereniei lor, Sfintii se vad ca fiind cei mai pacatosi oameni si stiu foarte bine ca singurul mod de a ajunge la mantuire este rabdare cu bucurie a necazurilor, a bolilor.
Noi insa, oamenii pacatosi, nu trebuie sa cerem suferinte (si nici n-am putea-o face caci suntem slabi si fricosi) pentru ca ele vin oricum... Fie ca rezultat al actiunilor noastre nesabuite, fie trimise de Domnul spre atentionare, indreptare si mantuirea noastra.

Ce minunat spune Sfantul Ioan Gura de Aur despre roadele necazurilor:
http://www.ioanguradeaur.ro/869/roadele-necazurilor/

Dumnezeu este un Dumnezeu al bucuriei si al milei. Indurarea Sa,depaseste cu mult greselile noastre,numai sa ne caim si sa ne intoarcem la El.
Cine a gustat din cupa bucuriei,si a adus slava lui Dumnezeu pentru tot ce i s-a intamplat,poate suporta cupa durerii,caci acella il iubeste pe Dumnezeu si vede scopul suferintei.Daca un soldat isi iubeste comandantul si ia exemplu de la el,si a fost inconjurat cu dragoste de acesta pe timp de pace, atunci si durerile din timpul bataliei nu le simte,si le primeste cu drag,ca stie ca sunt pentru binele echipei.
Dar daca nu isi iubesete comandantul,atunci carteste,si cauta sa fuga de dureri.
Durerea poate fi asumata numai daca urmeaza bucuriei ,caci dragostea este bucurie,pe care nici durerea nu o poate stinge

Frumos!
Finalul imi pare cu totul admirabil. Multumesc!
P.S. Parintele Teofil Paraianu si "Bucuriile credintei"...

cred eu ca la fel de importanta este si rabdarea cu care suferim necazuri, pierderi, dureri, boli!! ca doar cine vrea sa-i fie rau?! nu e vorba de a rabda diverse vrajmasii pentru a trece in ochii oamenilor ca virtuosi si a ne maguli vanitatea, ci rabdarea prin smerenie, in nadejdea si dragostea pentru Dumnezeu, ca daca azi suferim, maine primim mangaiere!
Sfantul Ioan Scararul: "Rabdarea este o durere puternica a sufletului care sub niciun pretext nu se nelinisteste si nevoile nu pot sa-l faca sa sovaie. Cel rabdator este piedica neclintita care si prin propriile sale infrangeri obtine victoria"!

Nimeni nu este ferit de suferinta, insa, prin absurd:

Fara suferinta nu am reusi sa-L cunoastem pe Dumnezeu.
Fara suferinta nu putem realiza lipsa noastra de putere.

Lumea este in natura suferintei
Asa cum focul este in natura arderii.

Suferinta este de trei feluri:

• manifesta, fizica si psihologica, pe care o percepem ca 'suferinta'

• de oscilatie, prin obligativitate la miscare atat a corpului cat si a mintii, care insa nu este perceputa ca o forma de suferinta

• atotpatrunzatoare, care sta chiar la baza corpului samsaric, patrunde toate simturile trupului fara exceptie, aceasta nu este perceputa ca suferinta nici macar de 'fiintele paradisiace'

Suferintele trebuie rabdate, insa nu cu scrasnirea dintilor, ci cu pastrarea cu orice pret a bucuriei duhvonicesti in inima.

Shantideva - Bodhisattvacharyavatara - Cap. 6 Rabdarea, pct.9