teoretic, nici in caz de viol nu ai voie sa faci avort ...

stiu cazuri reale in care, fetite de 17 18 ani au fost violate de proprii unchi sau tati, dar nu au facut intrerupere de sarcina, cu toate ca doctorii le-au averitzat ca in caz de incest copilul poate iesi cu grave malformatii, si au decis sa nasca si sa dea copilul spre adoptie pentru a nu le aminti de tragdia prin care au trecut.

este adevarat, fata/femeia nu este vinovata pentru ce i s-a intamplat, dar nici copilul nu are nici o vina si nimeni nu se poate juca cu viata unei fiinte, din moment ce Dumnezeu a permis sa apara, pentru nici un motiv, oricat de grav ar fi acela.

O cantareata celebra arata cum putin a lipsit ca sa fie omorata in frageda pruncie:

http://www.e-communio.ro/stire3910-u...ion-mamei-sale

Si cat de "justificat" ar fi fost avortul in cazul sau!

Iarasi judecam!!!! Si mai ales o face asta un barbat.
Scrie acolo ca Celine a fost al 14 lea copil!!!
Sigur ca nu trebuia avort, dar modul in care se pune problema si acolo si aici pe forum imi face
sila.
Aici eu vad mai multe lucruri:

1. De ce femeile nu se opun barbatului? Pur si simplu sa nu faca sex.
Avem X copii, nu se mai poate. Punct. Daca sunt asa fertile, mai bine casatorie alba de la un punct.
Se gandesc dupa ce au ramas insarcinate. Asta se intampla pe vremuri si se intampla si astazi si nu inteleg.

2. De ce preotul acela nu i-a dat si alt sfat ajutator: sa dea copilul sa fie crescut de altcineva. Sa o mai ajute cineva. Niciodata nu se gandeste nimeni sa ajute cumva concret femeia.
Scrie acolo ca Celine a avut o copilarie grea si nu este normal ca un copil sa plateasca pentru prostia parintilor.

3. De ce vorbeste acum despre asa ceva in presa? Astea sunt lucruri private, macar ale mamei ei, daca nu si ale ei.
Ce se intampla dace ne apucam sa scriem toti la ziar despre problemele din familie si copilaria noastra?

4. Daca este sa o luam pe cea buna, nici ea nu este mai grozava, daca ne gandim cum a facut copiii.

Le-o fi plăcând.Ba eu cred că i-a dat.Că se poate.Cum?

La fel patesc si barbatii, sa stii!
Daca ar fi invers, mai intai gandire si apoi iubire, lumea ar fi pierit de mult...
Si mai e o chestie: tu ai sesizat ce frumoasa e o femeie cand incepe, in sfarsit, sa gandeasca? Sa mediteze, sa cugete... Unii au facut si tablouri cu faza asta! O parte sunt expuse la Luvru.

Pai...pe Revan, femeile mai si gandesc?! De cand?! Cum?! Inseamna ca maine dimineata o sa vad giant ground sloths plimbandu-se alene pe Colentina. Nu ca ar fi rau: specia umana merita sa stea nitel in genunchi in fata Facatorului, cu mana naturii inclestata pe grumazul uman cerbice.
Cu toata seriozitatea: avortul este in primul rand o crima lasa. In multe feluri, e o blasfemie in cel mai crud si manifest mod. Caci e un fel de scuipa pe felul in care Creatorul Si-a lucrat opera. Un fel de "nu, lucrarea Ta nu este buna foarte, noi o distrugem".
Singurul lucru, btw de ce scria Sophia: abstinenta sau, daca pe soti ii mananca undeva asa tare, continenta sexuala. Astea sigur nu omoara prunci si nu manie pe Domnul.

In general sunt anti avort.

Insa sunt cazuri in care sunt pro. Alea sunt exact cazurile medicala, cand e vorba de alformatii incompatiile cu viata sau care efectiv il hinuie pe copil toata iata.
V-ati gandit vreodata ce se intmpla cu un copil dependent de parinti din cauza unor malformatii foarte grave, in caz ca printilor li se intampla ceva si mor, copilul ala ramanand in "grija" statului?

Pai scuza-ma, dar decat sa risc ca copilul cu probleme grave care e fectiv depndent de cineva, care are nevoie de dragoste neconditionata si de sprijin permanane pt orice sa ajunga pe mana statului, unde garantez ca numai iubit necnditionat si ajutat 24/24/ 365 zile pe an/ x ani nu va fii, mai bine fac avort. Imi asum pacatul pruncuciderii decat sa imi asum chinuirea copilului cate zile va avea doar ca sa demonstrez eu ca de crestina si anti avort sunt. In plus, nu oicine poate trai cu gandul ca toata viata ii va fi un calvar, atat a lor, a parintilor, cat si a copilului. Iar realitatea dura ne arata cum unul din parinti oricum nu isi asuma asa ceva i alege sa plece pur si simplu.

În termeni creștini, un astfel de prunc spunem că se naște cu o cruce grea, care va apăsa și asupra părinților; iar pentru a-l scăpa de presupusa lui durere, dar și de a ta, alegi să-l omori. Lucru la care probabil nu te-ai gândi după ce el va fi văzut lumina zilei.

Dar mulți dintre cei care s-au născut așa sunt/ au fost fericiți, bucuroși de viață, biruindu-și handicapurile și durerile cu ajutorul lui Dumnezeu. Și sunt părinți care, prin dragostea și purtarea de grijă față de astfel de copii au aflat împlinire și bucurie în propria lor viață, mulțumind lui Dumnezeu; bucurie pe care mulți dintre cei lipsiți de asemenea corvoadă n-au cunoscut-o.

În mintea noastră suferința înseamnă nefericire; paradoxal, însă, ea nu doar că nu se opune fericirii, ci uneori o și prilejuiește – atunci când îi afli sensul.

Așa îmi explic de ce unii dintre sfinți se rugau chiar pentru a primi vreo boală sau cel puțin ca Dumnezeu să nu-i scape de suferință – nu din masochism, ci pentru că știau să o facă roditoare, însoțind-o cu rugăciune și purtând-o cu smerenie.

Intradevar, chiar daca acel copil se va naste cu grave malformatii congenitale care l-ar impiedica a aveea o viata si o dezvoltare normala, tot nu cred ca ar trebui facut avort!

Singurul caz in care este discutabil daca avortul ar trebui facut sau nu, este atunci când sarcina ar pune in pericol viata femeii! Desi astfel de cazuri sunt mai rare, totusi au fost situatii când o femeie a fost pusa in situatia sa aleaga- ori sa duca sarcina pana la capat si sa riste sa moara, ori sa faca avort.

Să nu uităm că viața e a Celui care o dă și noi n-avem dreptul să decidem încetarea ei. Mama este ispitită să decidă cu privire la viața pruncului nenăscut atunci când crede că ea este cea care îi dă viață. Dar tot ce poate omul să dea de la el este, din nefericire, moartea.

Darurile pe care ni le face Dumnezeu, poate tocmai din pricină că sunt atât de mari, ne sperie și ne contrariază, neputând să le înțelegem ca atare. Pentru că ceea ce ne dă El nu e de folos în foarte scurta viață la care de regulă ne raportăm. O mamă care alege viața pruncului în locul vieții sale primește pe loc fericirea veșnică, mântuirea.

Față de veșnicia care ne așteaptă, viața asta e ca un grăunte de nisip în ocean. Cu toate astea, faptele pe care le facem acum au, toate, importanță veșnică, oricât ar părea de neînsemnate unele dintre ele – nu doar jertfirea propriei vieți, ci și orice cuvânt sau chiar gând. Ce e făcut cu iubire durează pentru totdeauna în sufletul tău; iar ce e făcut din egoism va pieri, nu-ți va lăsa decât un gol în cele din urmă.