Sf. Apostol Pavel a plans trei ani zi si noapte indreptand lipsurile altora (Fapte 20, 31), iar noi nu plangem nici pentru ale noastre (Sf. Ioan Hrisostom).
Orice placere trupeasca vine dintr-o lenevire de mai inainte. Iar lenevirea se naste din necredinta (Sf. Marcu Ascetul).
De nimeni nu se apropie diavolul asa de lesne ca de cel ce traieste in trandavie si lene (Sf. Tihon).
Odihna si trandavia sunt pierzarea sufletului si pot sa-i faca rau mai mult decat demonii (Sf. Ioan Scararul).
Daca vrei sa birui lenea, fa orice lucru, cat de mic, sau invata si roaga-te fara incetare (Sf. Efrem Sirul).
Lenea este nascatoare de viclenie (Sf. Vasile cel Mare).
Fara lucru sa nu fie nimenea, caci lenea povatuieste la tot raul (Cuviosul Paisie Velicicivski).
Lenea e mama viciilor, pentru ca ea rapeste bunatatile pe care le ai, iar pe cele pe care nu le ai nu ingaduie sa le dobandesti (Sf. Nil Sinaitul).
Nepasatorul s-a vandut multor stapani; asa cum il poarta, asa umbla (Sf. Talasie Libianul).
Lenea schimba duhul in carne, iar carnea in putrezire (Patericul).
Trandavia este moartea sufletului (Fericitul Ieronim).

,,Așa este rânduit de Dumnezeu, ca fiecare om să aibă în viaţa aceasta o cruce, adică o durere sufletească, pe care trebuie s-o poarte cu blândețe, căci din lașitate și nerăbdare nu iese nici un folos. Și, de vreme ce și drepții au avut în viaţa aceasta multe necazuri, noi, păcătoșii, cu atât mai mult trebuie să le răbdăm pe toate."

<<Sf. Antonie cel Mare>>

Dumnezeu nu se uită la mulţimea darurilor care se pun pe masă, pe care le aduci la biserică sau în lume, ci la voinţa cu care se aduce darul.
Nu stă fericirea în a da mult sau a da puţin. Fericirea este aceasta: să dai după puterea ta.
Cât de mică milostenie facem, dacă ne pare rău că nu putem face mai mult, milostenia noastră poate foarte mult înaintea lui Dumnezeu. Aţi văzut când vorbeşte de milostenie că ne ia pe noi de la aceasta: Nici pentru un pahar de apă rece dat în numele Domnului nu-ţi vei pierde plata ta.
(Ne vorbește Părintele Cleopa - 15, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 14)

Noblețea este o măreție pentru om și mai ales pentru omul duhovnicesc. Să nu vorbim cu asprime, pentru că asprimea împiedică Harul lui Dumnezeu. Să exploatăm timpul nostru, deoarece ne va părea rău pentru aceste clipe și nu le vom mai găsi. Să rostim continuu Rugăciunea, ca să simțim dulceața dumnezeiescului Har. Nu discuții, ca să pierdem zilele în zadar. Și mai ales acum când ne împărtășim regulat, trebuie să fim foarte atente. Să spunem: „Hristoase al meu, mâine Te voi primi înlăuntrul meu. Oare sunt vrednică?”. Și să ne rugăm cu smerenie, cu zdrobire. Când preotul spune: „Să luăm aminte! Sfintele Sfinților”, vrea să spună că dacă vrea să se împărtășească cineva, trebuie să fie sfânt. Dacă avem ceva cu vreo soră, dacă nu avem umilință și pregătire, mai bine să nu ne împărtășim, pentru că ce rost are să-L primim pe Hristos, dacă nu ne îngrijim să-L ținem înlăuntrul nostru și să simțim dumnezeiescul Har?
(Stareţa Macrina Vassopoulos, Cuvinte din inimă, Editura Evanghelismos, p. 91)

Dumnezeu, pe omul care pleacă de lângă El şi vieţuieşte în păcat, îl vizitează în felurite moduri, ca să-l aducă aproape şi să-l miluiască. Dacă nu facem la fel, nu avem iubire în sufletul nostru, nu suntem ai lui Dumnezeu.
Omul creştin trebuie să preţuiască iubirea lui Dumnezeu, s-o cântărească şi să aibă şi el o iubire pe măsură. Răspunsul omului la iubirea lui Dumnezeu este să-I mulţumească Acestuia. Dumnezeu este mulţumit când omul face voia Lui, care înseamnă împlinirea poruncilor Lui, a poruncii iubirii şi a poruncii smereniei. Când omul are smerenie şi iubire, Dumnezeu locuieşte în el, şi el în Dumnezeu!
(Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, traducere de Pr. Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Alexandria, 2012, p. 57)

Toți să-i miluim pe semenii noştri şi, în principal, pe cei care sunt departe de Dumnezeu. Mii de universuri nu pot să acopere valoarea mântuirii unui suflet. Să ne străduim să-i miluim pe oamenii care sunt săraci la suflet, şi plata noastră va fi foarte mare înaintea lui Dumnezeu. Să-l ajutăm pe aproapele nostru cât putem, material şi duhovniceşte.
Durerea schimbă sufletul omului, îl înmoaie şi astfel poate primi cuvântul lui Dumnezeu. Deci, când durerea face pregătirea, şi se apropie de acel suflet şi un om al lui Dumnezeu, atunci şi cuvintele dumnezeieşti lucrează mântuirea lui.
Milostenia nu se face doar cu lucruri materiale, ci mai mult cu lucruri duhovniceşti. V-aţi gândit vreodată să vă rugaţi pentru sufletele care sunt sub osânda lui Dumnezeu? Pentru aceste suflete cine se va ruga? În aceasta constă cea mai mare milostenie! Aceasta este milostenia cea mai înaltă, pe care poate s-o ofere creştinul.
Tot ceea ce facem pentru aproapele nostru vom primi de la Dumnezeu. Dacă vom ierta, El ne va ierta, dacă vom iubi, El ne va iubi, dacă vom fi milostivi şi El ne va fi milostiv. Dacă nu-l osândim pe om, nici Dumnezeu nu ne va osândi pe noi. Toate se vor întâmpla la fel. Ceea ce vom dărui vom şi primi înapoi!
(Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, traducere Pr. Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Alexandria, 2012, pp. 56-57)

Interesant
 

Interesant

"La toţi ne place să ne îmbrăcăm curat şi cu gust. La îmbrăcămintea cea nestricăcioasă, pe care ne-am întinat-o cu păcatele şi în care ne vom înfăţişa cu toţii înaintea lui Dumnezeu, la Judecata din urmă se gândeşte oare cineva? O spală cineva cu lacrimi de pocăinţă, cu fapte de milostenie, o împodobeşte cu postul, rugăciunea, privegherea, cugetarea la cele dumnezeieşti?"

Sfântul Ioan de Kronstadt

Ce trebuie să cerem lui Dumnezeu:

Părinte Sofian Boghiu, ce trebuie să cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre?

Să-I cerem sănătate trupească şi sufletească. Să-I cerem luminarea minţii şi înţelepciune, pentru a nu greşi calea către El. Să-I cerem bunătate sufletească şi smerenia inimii, căci spune Domnul: Învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihna sufletelor voastre. Să-I cerem dreapta socoteală în tot ce facem, având convingerea că atunci când vom muri, vom da seama înaintea judecăţii lui Dumnezeu de felul cum ne-am trăit viaţa pe pământ. Să-I cerem râvnă pentru citirea Sfintei Scripturi, înţelegerea lor şi împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Să-I cerem harul Duhului Sfânt şi mântuirea sufletelor noastre.

Să-I cerem lui Dumnezeu ceea ce este vrednic de El şi cele pe care numai El ni le poate da. Să-i cerem ajutor ca, în toată viaţa noastră, să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga nouă. Asta să-I cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre.

DESPRE LACRIMI :
Pojghița amăgirilor comode și a deznădejdii poate fi topită cu lacrimi - lacrimi calde și sincere, lacrimi de căință, lacrimi de iertare și împăcare. Printre cuvintele de folos ale Sfinților se regăsește constant îndemnul la a-L căuta pe Dumnezeu (și) cu lacrimi:
- „Sufletul meu tânjeşte după Domnul şi îl caut cu lacrimi” (Sfântul Siluan Athonitul).
- „Darul plânsului și al lacrimilor este unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu. El e un dar esențial pentru mântuirea noastră. Darurile proorociei, înainte vederii, facerii de minuni, sunt semne că cel care le are a plăcut în chip deosebit Lui Dumnezeu și și-a atras în chip deosebit bunăvoința Lui, iar darul străpungerii și al lacrimilor este semnul că pocăința noastră a fost sau este primită” (Sfântul Ignatie Briancianinov).
- „Doctorul așteaptă să vadă lacrimile tale. Apropie-te! Să nu te temi! Arată-i Lui rana, aducându-i și doctoria - lacrimi și suspine - că iată s-a deschis ușa pocăinței!” (Sfântul Efrem Sirul).
- „Sufletul e omorât de păcate şi zace înaintea ta şi el e mai mult pentru tine decât toată lumea şi nu ai nevoie de plâns?” (Sfântul Isaac Sirul).
- „Cu lacrimile ochilor tăi udă-ţi obrajii, ca să odihnească peste tine Duhul lui Dumnezeu şi să te spele de întinăciunea urii tale” (Sfântul Isaac Sirul).
- „Lipsa plânsului, după învățătura Părinților noștri este un semn că rugăciunea noastră încă nu a atins prima sa treaptă de înălțare către Dumnezeu” (Cuviosul Sofronie de la Essex).
- „Să plângem, fraților! Ochii noștri să verse lacrimi înainte de a trece acolo unde lacrimile noastre vor arde trupurile noastre” (Sfântul Macarie cel Mare).
- „Să plângem pe măsura fărădelegii; pentru o rană adâncă să fie o tămăduire adâncă și îndelungată; pocăința nu trebuie să fie mai mică decât nelegiuirea” (Sfântul Ciprian).
- „Lacrimile în vremea rugăciunii sunt o frumoasă baie, iar după rugăciune să ții minte pentru ce ai plâns” (Sfântul Nil Sinaitul).
- „Cel ce spune că-și plânge păcatele sale și continuă să le facă se înșeală singur pe sine” (Avva Isaia Pustnicul).
- „Sufletul apăsat de necazuri se ridică spre Dumnezeu prin lacrimile pocăinței” (Sfântul Ioan Scărarul).
- „Precum focul topește trestia, așa lacrima topește toată întinăciunea văzută și gândită (....) Precum apa, adăugându-se câte puțin în foc, schimbă văpaia cu desăvârșire, așa și lacrima plânsului adevărat stinge toată văpaia mâniei și iuțimii” (Sfântul Ioan Scărarul).
- „David a păcătuit numai o dată și a plâns totdeauna, iar tu păcătuiești totdeauna și nu plângi niciodată” (Fericitul Augustin).
- „Sf. Apostol Pavel a plâns trei ani, zi și noapte, îndreptând lipsurile altora (Fapte 20, 31), iară noi nu plângem nici pentru ale noastre” (Sfntul Ioan Hrisostom).