<<Constiinta pomeneste pacatele noastre si , pomenindu-le , ne smereste>> - Parinte Paisie, ce este constiinta ? - : Constiinta este ingerul lui Dumnezeu care pazeste pe om. Cand ea te mustra, inseamna ca Dumnezeu te cearta si trebuie sa te bucuri ca nu te lasa uitarii. Trebuie sa avem pururea inaintea noastra pacatele noastre, ca sa ne palmuiasca constiinta prin mustrare, sa dobandim lacrimi la rugaciune si sa nu mai gresim. Si lui Pavel i-a dat Dumnezeu un inger rau ca sa-l loveasca peste obraz pentru a nu se inalta cu mintea. Constiinta pomeneste pacatele noastre si , pomenindu-le, ne smereste. Hristos a venit pentru mantuirea pacatosilor. Deci , sa avem nadejde si curaj, sa nu mai gresim , sa facem milostenie, sa ne rugam dupa putere si ne mantuim cu darul lui Dumnezeu. Lasa-te, intotdeauna in voia lui Dumnezeu si vei avea pace in suflet. Iar cand nu sti care este voia lui Dumnezeu, roaga-te staruitor cu post si metanii, macar trei zile si asculta glasul constiintei. Cum te indeamna ea mai mult , aceea este si voia lui Dumnezeu. ( arhim. Ioanichie Balan, Parintele Paisie Duhovnicul )

<< Exista multi oameni rai, care nu vor sa fie rai >> : Am fost odata la parintele Arsenie Boca- Dumnezeu sa-l odihneasca ! -, la Bucuresti , cu un student la teologie de atunci, care acuma-i preot. A fost asta in 1965. Si parintele, vorbind cu el, dar ca sa aud eu, i-a spus un cuvant care mi-a ramas mie pentru cealalta vreme a vietii mele si cred ca si pentru vesnicie. N-am sa-l uit niciodata ! Zice : "Uîte, mai frate. O sa fi preot. Sa fi intelegator de neputinta omeneasca !" Nici nu va puteti inchipui cat m-am gandit eu la cuvintele acestea, de atunci incoace ; cat le-am urmarit in viata mea si in viata oamenilor. Si mi-am dat seama ca neputinta omeneasca este o realitate. Sunt atatia oameni rai in lumea asta , si ei nu vor sa fie rai. . . Noi trebuie sa intelegem rautatea lor de pe pozitia noastra, din situatia noastra. Sa intelegem ca ei insisi sunt nemultumiti de rautatea lor- "Pe cel rau rautatea il ucide", ii scris in Psalmi. Pomenirea de rau, spun parintii cei duhovnicesti, ca e o rautate fara margini, e o rautate ca o rugina care mananca sufletul ; rautatea-i cui infipt in suflet. Pomenirea de rau, nemultumirea, neiertarea este viermele mintii. Un parinte spune ca " raul sa-l scrii pe apa " . ( Arhim. Teofil Paraian , Manastirea Brancoveanu, Sambata de Sus- Jud. Brasov )

Gala Galaction - ultimele lui cuvinte inainte de a se stinge din asta viata : " Stiu cu toata claritatea gandului , ca e dulce si odihnitor sa-ti dai duhul la pragul Imparatiei lui Iisus Hristos. Sunt nedemn de cetatenia Lui si departe de nadejdea lucratorilor merituosi. Nu stiu prea bine daca, intr-adevar, am reusit sa inmultesc talantul care mi s-a dat. . . dar am iubit podoaba casei Domnului. Tu stii toate ! Tu stii ca te iubesc ! Dar cat de subreda este aceasta cocioaba pamanteasca ! Cat de sovaelnica este aceasta inima cu nesiguranta ei! Cat de febrila este mana asta care poarta condeiul ! Vino Doamne ! Toate socotelile sunt facute ! Ma sti mai bine decat ma stiu eu insumi ! Fa asa ca gandul meu cel din urma, pe lumea aceasta, sa fie un gand de slava pentru Tine ". Incredibil cata demnitate si cata credinta exact in fata mortii. Un adevarat model al carturarului si teologului roman.

< Nasterea Domnului a reprezentat sursa de inspiratie pentru imnografi > -Sf.Grigorie de Nazianz, de la care avem o cuvantare la Nasterea Domnului ce a reprezentat, sursa de inspiratie pentru imnografi. Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de Nyssa sau Sf. Ioan Gura De Aur sunt doar cativa din principalii imnografi . Sf.Ioan Gura de Aur spune la un moment dat ca : "Nasterea Domnului este izvorul tuturor praznicelor", adica, daca Hristos nu S-ar fi nascut, nu am fi avut nici celelalte praznice legate de viata Sa pamanteasca. Mai tarziu, Sf. Sofronie al Ierusalimului sau Sf. Ioan Damaschin au vorbit adeseori despre acest praznic. Acesta din urma chiar ne-a lasat consemnata o interesanta legenda, culeasa dintr-o scriere persana, despre cei trei magi, care, dupa ce s-au inchinat Pruncului Iisus, povestind ce au vazut, au spus fiecare : "Eu L-am vazut ca pe un copilas", al doilea :"Eu L-am vazut ca pe un tanar de 30 de ani ", iar al treilea : " Eu L-am vazut ca pe un batran cu parul albit".

Mitropolit Antonie Plamadeala ( Cititi Psaltirea , la necazuri si suparari )
 

Psaltirea proorocului si imparatului David este, dintre cartile canonice ale Vechiului Testament, poate cea mai citita carte in randul credinciosilor nostri. Psalmii sunt rugaciuni de lauda a lui Dumnezeu si, in acelasi timp, rugaciuni de pocainta. Ei exprima framantarile din sufletul omului, poate mai bine decat oricare alte texte sfinte si, in aceeasi masura, recunosc in fata lui Dumnezeu pacatosenia oamenilor, dar si parerea lor de rau, si dorinta de indreptare. Psaltira este o carte dramatica. E cartea fiecarui suflet "necajit si dosadit ", cum se spune in limbaj vechi romanesc. Fiecare se regaseste in ea. E de ajuns sa incepi lectura, ca sa n-o mai lepezi din mana. Simti ca e cartea ta, cartea credintei tale, a caderilor tale. Simti insa ca e si cartea sperantelor tale. E cartea impacarii cu Dumnezeu. Psaltira este o carte - miracol. Izbavirea de vrajmasi este una dintre cererile dese ale Psaltirii. In popor exista o vorba : " Te pun la Psaltire ! ". Adica voi citi Psaltirea, cu speranta ca Dumnezeţ va lamuri lucrurile. Caci ea se citeste cu umilinta si speranta si, dupa lectura ei, vine lamurirea si se infaptuieste dreptatea lui Dumnezeu.
Psaltirea se citeste mult de catre credinciosii ortodocsi. Psalmii sunt mangaietori. Indeamna la pocainta, ne face mai buni, mai credinciosi, mai atenti fata de Dumnezeu si fata de aproapele nostru. Prin psalmi se cere iertarea pacatelor, se recunoaste slabiciunea firii omenesti si se cere intarirea in lupta cu ispitele si cu diavolul. Psalmii se citesc in orice zi a anului, dar mai ales la vreme de necaz si suparari si , intotdeauna, credinciosul simte ajutorul lui Dumnezeu dupa citirea lor.Toti psalmii sunt atat de potriviti sufletului omenesc, incat par a fi rugaciunea inimii fiecaruia din cei care citesc. Citirea Psaltirii este un act de pocainta, fiind prescrisa de duhovnici ca mijloc de curatire si iertare, prin forta pe care o au psalmii, de a intoarce spre fapta buna, spre cainta. Exista manastiri in care Psaltirea se citeste incontinuu in biserica , lectura ei fiind socotita act de trezvie si pocainta pentru obste.

psaltirea este leacul cel mai bun pentru mine mare necaz!!!!!!!!!!!!!!!

Parintele Gheorghe Mihaila : "Poruncile divine ne asigura adevarata libertate"
 

Cel mai potrivit mod de a-si arata crestinul respectul si dragostea fata de Dumnezeu este respectarea poruncilor Lui. Cunoastere poruncilor divine nu este suficienta pentru dobandirea mantuirii, ci este nevoie si de aplicarea lor, in practica de zi cu zi. Cuviosul Ioan Sinaitul ii indeamna pe crestini : " Sa ne sarguim a invata cele dumnezeiesti mai degraba, prin sudoare si prin osteneala, si nu prin cuvantul simplu. "
In scrierile Parintilor Bisericii, sunt prezentate trei categorii de credinciosi, din punct de vedere al maturizarii duhovnicesti : robii , naimitii si fiii, sau cei liberi. In categoria robilor , se incadreaza credinciosii care respecta poruncile divine, de frica de a nu fi pedepsiti de Dumnezeu. Dar adevarata frica a crestinului trebuie sa fie lipsa comuniunii cu Dumnezeu. Ioan Gura de Aur invata ca "cel ce are simtire si minte, deja a rabdat gheena cand se desparte de Dumnezeu, fiindca starea dinaintea lui Dumnezeu este mai infricosatoare decat pedeapsa. " Cei care respecta poruncile lui Dumnezeu, pentru a fi rasplatiti, sunt considerati asemenea slujitorilor năimiti, considera Sf. Maxim Marturisitorul.Dar si aceasta categorie nu dovedeste suficienta maturizare duhovniceasca. Năimitii, asemenea robilor, se misca la nivelul legii si nu simt libertatea harului. Virtutea lor nu este dezinteresata si iubirea de Dumnezeu nu le-a cuprins viata .

Crestinismul , religia bucuriei ( un rezumat dupa arhim Teofil Pârâian )
 

As dori sa stiu care sunt cauzele tristetii, ca scadere duhovniceasca sau pacat, si care sunt mijloacele spirituale care o pot birui.
In orice caz, crestinismul este o religie a bucuriei, nu una a tristetii. "Un calugar trist este un calugar cu luminile stinse" - zicea parintele Arsenie ; sau "Intristarea usuca oasele"- se scrie in pildele lui Solomon. Intristarea trebuie inlaturata, adica trebuie sa ai intodeauna constiinta ca nu e bine sa fii trist, ca Dumnezeu nu iubeste tristetea , ci iubeste bucuria. "Acestea vi le-am spus, ca bucuria mea sa fie intru voi si ca bucuria voastra sa fie deplina" ( Ioan 16,24 ) ; "Iarasi ma veti vedea si se va bucura inima voastra nimenea n-o va lua de la voi " ( Ioan 16,22) ; "Acum sunteti tristi, dar intristarea voastra se va preface in bucurie" ( Ioan 16,20) - zice Domnul Hristos ; sau dupa Inviere cand S-a intalnit cu cei doi ucenici care mergeau spre Emaus, i-a intrebat: "De ce sunteti tristi ?" ( Luca , 24,17 ). Deci Domnul Hristos nu iubeste tristetea. Si atunci, stiind acestea, cauti din toate puterile, cate le ai , sa nu ramai in intristare si sa ceri de la Dumnezeu dar de bucurie.

Nu locul te mantuie, ci purtarea si vointa. Adam era in rai, ca intr-un port, si s-a inecat (Facere 3, 1-24); Lot era in Sodoma, ca pe mare, si s-a mantuit (Facere 19, 16); Iov statea pe gunoi si s-a indreptatit (Iov 2, 8), iar Saul era in mijlocul bogatiilor si si-a pierdut imparatia - si pe cea de aici si pe cea de dincolo. Nu te poti apara spunand: "Nu pot sa fiu si in lume, inconjurat de treburi si sa ma si mantui".... Ce faci, omule? N-ai fagaduit zicand: "Avem catre Domnul", cand preotul a spus: "Sus sa avem mintea si inimile"? Nu ti-i teama, nu te rusinezi sa fii gasit mincinos in acel ceas infricosator? (Sf. Ioan Gura de Aur, Din ospatul Stapanului)

Să ne gândim la sfârşitul nostru - Arhim. Cleopa Ilie
 

Fraţii mei, gândindu-mă la sfâşitul lumii, să ne gândim la sfârşitul nostru. N-avem treabă când are să fie sfârsitul lumii. Poate are să fie peste 100 de ani, poate peste 100. Când o vrea Dumnezeu. Noi să ne gândim la sfârşitul nostru. Sfârşitul meu e sfârşitul lumii. Dacă eu mor peste un ceas, ce-mi pasă mie, sau ce mă priveşte că lumea va mai trăi. Dacă eu mă duc la groapă mâine, pentru mine lumea s-a terminat şi eu mă duc în lumea cea veşnică. Cu ce mă duc ? Cu ce am pus în traistă ! Când porneşti la drum, ţi-ai pus merinde de acasă, ţi-ai pus ceapă, ţi-ai pus cozonac, ţi-ai pus sticla cu vin, ţi-ai pus încălţări, ţi-ai pus brâu, ţi-ai pus căciulă, ţi-ai pus bundiţa de frig. Toate ţi le-ai pus în traistă. Când stai la popas, ce scoţi din traistă ? Ce ai pus, nu ? Aceea şi găseşti.
Vom găsi un pahar de apă dat în numele Domnului, o vorbă bună, o milostenie făcută. Dacă am ajutat pe fratele nostru, dacă ne-am rugat pentru cei ce ne-au necăjit, ca să le facă Dumnezeu bine, nu rău ; dacă nu am pomenit numele diavolului, dacă ne-am rugat, dacă am postit, dacă am privegheat, dacă am citit dumnezeieştile Scripturi, dacă am ajutat pe cel necăjit, pe cel sărman, dacă am îmbrăcat pe cel gol, dacă am primit pe cel străin. Toate le vom găsi dacă le-am pus în traistă, pe drumul cel veşnic. De aceea Hristos a spus : Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme ! Eu ştiu că am să mor, dar nu ştiu când. Asta-i lucru înfricoşat. Poate acum, poate peste un ceas şi ce am să iau cu mine ? Îngerul păzitor care m-a îndemnat să fac bine, şi faptele mele bune sau rele, acelea merg cu mine şi prin vămi, şi la Hristos, şi la judecată. Deci , fraţii mei , sunteţi un grup de oameni, nu ştiu de unde aţi apărut. Hotărât , ingerul vostru v-a adus aici. Aţi auzit o predică. Am voit să vă spun şi eu ceva, să spuneţi şi la alţii. Fericit şi de trei ori fericit este creştinul acela care în fiecare ceas şi în fiecare zi pune ceva în traistă pentru veacul viitor. Cele ce le pune sunt faptele lui cele bune.