Traditia ortodoxa despre viata de dupa moarte
 

Sfârşitul vieţii acesteia de aici socotesc că nu e drept să se numească moarte,
ci izbăvire de moarte

şi despărţire de stricăciune şi slobozire din robie şi încetarea tulburării
şi oprirea războaielor şi risipirea întunericului
şi odihna de osteneli şi liniştirea fierberii şi acoperirea ruşinii
şi scăparea de patimi şi nimicirea păcatului şi,

ca să zic pe scurt,
hotarul tuturor relelor.

Sfântul Maxim Mărturisitorul

http://www.intelepciune.ro/citate.ph...tegorie=Moarte

"Să ştim să murim şi să înviem în fiecare zi..." Arsenie Papacioc

Tropar
 

Alt cuvânt despre moarte
 

Un gând privind recunoaşterea iubirii (lumeşti, sufleteşti, pare-mi-se):

Atunci când iubeşti cu adevărat (lumeşte, sufleteşte), te surprinzi gândind la moartea fiinţei iubite. Moarte care va veni, o, Doamne, într-o zi...
De aici până la lacrimi şi căinţă mare pentru faptele tale
nu e decât un fulg de pas...

Simţi atunci o durere de nespus. Că nu poţi muri tu, mai degrabă, de mii şi mii de ori la rând în locul ei sau al lui...
Abia acum începi să te gândeşti cu seriozitate şi la moartea ta!
Şi te cutremuri, văzînd deschis tot iadul înaintea ta...

Şi iar durere mare şi iar lacrimi... Şi tot aşa...

Atunci când iubeşti! (lumeşte, sufleteşte, pare-mi-se)

Viata dupa moarte- noi marturisiri cutremuratoare
 

traducere din limba greaca de Cristian Spatarelu

Fragment din prima povestire, marturisirea unui om care nu vroia sa creada in viata de dupa moarte

"Multi oameni numesc secolul nostru "secolul negarii" pentru ca negarea este duhul care stapaneste vremurile noastre. Poate ca negarea este o boala care ne chinuie pe toti astazi. Insa in afara de aceasta negare generala exista si alte tagaduiri mai mici, care au fost sadite in pamantul superficialitatii noastre. Se poate ca de multe ori sa tagaduim ceva ce nu cunoastem de loc. Nu am cugetat nici un pic la asta si totusi tagaduim. O multime de idei si teorii se aduna in capul nostru si creaza haos. Idei provenite din diferite invataturi si teorii care deseori se contrazic intre ele, dar nimic definit si limpede.
Acum in epoca stiintelor, e ciudat ca oamenilor le place foarte mult sa discute dar din pacate nu vor sa se inteleaga pe ei insisi.

S-a intamplat sa cunosc un om serios si foarte invatat. Il simpatizam mult. Acela tria singur si il vizitam deseori. Odata cand m-am dus sa il vad, l-am gasit la biroul lui citind o carte de invataminte crestinesti.

- Nu inteleg, dle Prohor Alexandrovici cum s-a sadit in dumneavoastra credinta in viata de dupa moarte? Parerea mea este ca omul moare si toate se termina, punem punct la toate. Il vezi nemiscat si fara suflare, putrezind si descompunandu-se. Cum putem vorbi despre vreo forma de viata? i-am spus eu exprimandu-mi ideile.
- Iarta-ma dar despre Lazar, cel ce a stat 4 zile in mormant ce vom spune? Invierea lui este un fenomen neindoielnic. Acela era om ca si mine si a fost creat din aceeasi materie.

Il priveam si nu puteam sa imi ascund mirarea. E posibil ca un om atat de educat sa creada asemenea bazaconii? Prohor Alexandrovici m-a privit la randul lui cu atentie si apoi m-a intrebat cu o voce joasa:

- Nu cumva esti necredincios?
- Nu, de ce, eu cred in Dumnezeu, i-am raspuns.
- Si totusi in viata de dupa moarte, cea pe care ne-o dezvaluie Evanghelia nu crezi. Astazi fiecare il intelege in mod diferit pe Dumnezeu, iar revelatia dumnezeiasca este intoarsa si talcuita de fiecare dupa dorinta lui. Exista inca si ratiunea omeneasca. In aceasta trebuie sa credem oricum, in aceea putem sa nu credem si in cealalta nu exista nici un motiv sa credem! Ca si cum exista mai multe adevaruri , nu unul singur. Si nu pricep, ca in cazul acesta ei cred in ceva care este produsul gandurilor si inchipuirilor lor , astfel ca nici nu se poate vorbi de credinta in Dumnezeu.
- Putem insa sa credem in toate? uneori intalnim si lucruri ciudate.
- Vrei sa zici neintelese? Straduieste-te sa te intelegi pe tine insuti. Nu vei putea. Trebuie sa pricepi ca pricina esti tu insuti. Incearca sa vorbesti cu un om simplu despre tetragonismul cercului sau despre alte probleme de matematica superioara. Acela nu va intelege nimic. Asta insa nu inseamna ca trebuie sa desfintam stiinta. Desigur e mai usor sa respingem ceva, dar de cele mai multe ori nu iese nici un rezultat din aceasta.

Gandeste-te putin cat de ilogic e ceea ce spui. Zici ca crezi in Dumnezeu dar in viata de dupa moarte nu crezi. Dumnezeu insa nu este Dumnezeul mortilor, ci al celor vii. Altfel , ce Dumnezeu este Acesta? De altfel despre viata de dincolo de mormant a vorbit insusi Hristos. E posibil sa fi mintit? Nimeni insa, nici cei mai aprigi dusmani ai Lui, nu au putut sa-L invinovateasca ca a predicat minciuna. Atunci din ce motiv a venit Acesta pe pamant si a suferit atatea patimi>? Din ce motiv te intreb daca noi ne descompunem si devenim tarana?"

Viata dupa moarte- noi marturisiri cutremuratoare
 

continuare

"Odata am fost trimis in interes de serviciu in orasul k si acolo m-am imbolnavit serios. Nu aveam nici o ruda sau pe cineva care ar fi putut sa ma ingrijeasca asa ca am fost nevoit sa ajung la spital. Medicii mi-au spus ca am pneumonie. Cu cat boala se intetea cu atat ma simteam mai rau. Existau momente cand din cauza febrei nu vedeam nimic in jurul meu. Cu toate acestea, pe toata durata bolii nu m-am gandit niciodata la moarte. Si asta pentru ca ma consideram un om foarte tare si puternic. Niciodata inainte nu ma imbolnavisem grav, si pentru mine erau necunoscute acele ganduri despre moarte pe care bolile grave le plasmuiesc in mintile oamenilor.

Dupa un timp in camera mea de spital au intrat din nou medicii. M-au consultat timp indelungat si au adus cu ei si un tub de oxigen. "-La ce-mi trebuie asta acum? i-am intrebat.
"-Ne trebuie pentru a-ti aerisi putin plamanii. Mi se pare ca acestia s-au prajit de la febra."
"- Spuneti-mi doctore ce ati gasit in spatele meu, de va preocupati tot timpul de acesta? de trei ori l-ati consultat si tot l-ati umplut de plasturi.

Ma simteam mult mai bine decat in zilele trecute. Prin mintea mea nu trecea nimic trist. Nimic din ce se intampla in jurul meu nu ma facea sa imi dau seama de adevarata mea stare. Nici unul din medici nu a indraznit, nici macar prin gesturi, sa ma faca sa inteleg catastrofa ce se apropia. Si intradevar cum sa ii explici unui om plin de sperante ca mai avea doar cateva ore de trait?

Imi aduc aminte ca in jurul orei 4 m-au cuprins frigurile si pentru a ma incalzi m-am infasurat intr-o patura. Dintr-o data m-am simtit foarte rau. Am strigat un infirmier. Acesta s-a apropiat de mine mi-a ridicat capul de pe perna si mi-a dat tubul de oxigen. Apoi a apasat butonul soneriei si in clipa urmatoare in camera au intrat alergand medicii.
O schimbare ciudata s-a intamplat deodata cu mine! Pe cand, in urma cu un minut eram plin de viata, acum, chiar daca le vedeam pe toate si eram pe deplin constient de ceea ce se petrecea in jurul meu, simteam totusi o atatd e mare nepasare si instrainare, incat e greu sa le descriu. E de neinteles pentru o faptura vie.

Toata atentia mi s-a adunat asupra sinelui meu. Si aici am observat o senzatie ciudata, un fel de despartitura. Eram pe deplin constient de mine insumi si aveam simturile curate insa totodata vedeam sinele meu cu atata nepasare ca si cand mi-as fi pierdut complet simturile.
L-am vazut pe medicul meu cum imi ridica mana sa imi masoare pulsul. Vedeam si intelegeam ceea ce face dar nu simteam atingerea lui.

Ca si cand as fi descoperit in mine doua existente: una, cea mai importanta care era ascunsa in adancul meu, si cealalta partea exterioara a existentei mele, care avea neindoielnic o mai mica importanta.Si acum, parghia de legatura care le tinea, a ars si s-a topit si acestea doua s-au despartit. Pe una dintre existente, cea mai tare, o simteam intens, iar fata de cealalta , cea mai slaba, eram total nepasator. Aceasta parte slaba era trupul meu.

Am simtit deodata ca o putere ma trage in jos. In primele momente am simtit ca si cum as fi avut atarnate greutati de toate membrele corpului, iar mai tarziu aceasta putere a crescut atat de mult incat cuvantul greutate, nu poate exprima acea presiune pe care o simteam.
Mi se parea ca fiecare membru al corpului meu, fiecare fir de par, fiecare vena, fioecare celula sunt atrase de o astfel de putere mare caruia nu puteai sa te impotrivesti, asa cum un magnet puternic atrage bucatile de fier.

Insa aceasta senzatie cat era de mare, nu ma putea impiedica sa cuget si sa inteleg tot.
"-Isi da sufletul" l-am auzit pe doctor spunand.
Intru-cat eram concentrat la mine insumi, privirea mea nu exprima nimic si era rece. Medicii credeau ca mi-am pierdut simturile si de aceea vorbeau deschis. Dar eu intelegeam foarte bine tot ce spuneau.
"-Isi da sufletul!" Moarte - m-am gandit eu cand am auzit ce a spus medicul. e posibil ca eu sa mor? spuneam in mine. Dar cum, de ce? nu puteam sa imi explic acest lucru. Lumea aceasta cu medicii si toti oamenii ei era de acum straina pentru mine. Singurul lucru ce il simteam era acea atractie puternica despre care am vorbit mai sus.

"Asta este, pamantul ma trage in jos." (m-am gandit). Acest lucru era limpede pentru mine. Nu ma trage insa pe mine ci ceea ce mi-a fost dat pentru o perioada de timp. Pamantul imi trage trupul sau trupul de unul singur vrea sa mearga in pamant?

Ceea ce mai inainte mi se parea normal si sigur, adica faptul ca dupa moarte ma voi descompune si voi deveni tarana, acum mi se parea ilogic si contrar legilor naturii."

Cu vreo 20 ani in urma am facut un avort. Era in perioada ratacirii mele, in perioada mea de crestin cu numele. Si in timpul interventiei am fost adormita , anestezie generala. Imi amintesc cum la numaratoarea anestezistului, am pierdut contactul cu lumea inconjuratoare, insa greu de explicat este simtamantul de atunci. Ca si cum acea perioada cat am fost adormita nu am existat. Cand mi-am revenit, constiinta mea, ratiunea mea a reluat totul de unde lasasem. Nu stiam cat timp a trecut, daca a trecut vreun timp anume, daca s-a intamplat ceva cu mine sau nu, simteam ca si cum as fi inchis ochii pentru o clipita si apoi i-am deschis continuandu-mi existenta. Acum privind in urma inteleg: ca un suflet mort in trup viu asta eram.

omul, cand se afla in stare de pacat este mort duhovniceste. traieste iadul inca de pe acest pamant. daca atunci , in timpul acelei interventii muream, de fapt schimbam un fel de moarte cu alta moarte, cu iadul. Prin propriile mele alegeri ma condamnasem la moartea sufleteasca, ma condamnasem la iad. Cred ca mergeam direct in iad fara o judecata particulara ca acel pacatos din vedenia Sf. Macarie, caci ce fapta buna ar fi putut balansa totul anuland pacatul infaptuit?

Insa Domnul s-a milostivit de mine, si mi-a despietrit inima. M-am cait, ma caiesc, am plans si plang. Si acum, dupa 20 ani, cand am fost din nou anesteziata general, o interventie medicala plus biopsie, am avut parte de bucuria iubirii dumnezeiesti, a iubiriii Maicii Domnului, a blandetei sale. Cand am adormit, nu a mai fost intuneric si nimic, nu a mai fost ca o inexistenta ci ca o continuare a vietii plina de blandetea si iubirea Maicii Domnului si a lui Dumnezeu. M-am trezit din anestezie plina de fericire, de incredere si de iubire de Dumnezeu.

Puteti posta aceasta marturie personala si pe topicurile referitoare la avort? Ne plangeam mai multe persoane ca se vorbeste doar teoretic pe acele topicuri si ca nu sunt si marturiile si exemplele unor persoane care au facut avort.

Doamna a mai postat marturia ei pe topicul cu feritilizare in vitro, unde se vorbea si de avort, caci sunt conectate. :)

(imi cer iertare daca nu trebuia sa ma bag)