Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Rusaliile (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5054)
-   -   Pogorarea Sfantului Duh (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=3935)

antoniap 10.11.2008 21:24:39

A sti ziua mortii este un dar de la Dumnezeu, nu un semn ca respectiva persoana crede in predestinare. Maica Domnului si multi sfinti si-au cunoscut ziua sfarsitului. Dumnezeu le arata ziua sfarsitului NUMAI CELOR ALESI, care nu sunt legati de cele pamantesti si sunt bucurosi sa se intalneasca cu El.

antoniap 03.06.2009 12:50:25

“Iar acum sa indreptam cuvantul nostru catre subiectul ce ne sta inainte. Sfintele Pasti au trecut, Inaltarea Domnului a trecut, iar acum asteptam Sfantul Praznic al Cincizecimii. Au fost Praznice mari si sfinte, iar acum am ajuns la o mare si sfanta perioada de pregustare si pregatire pentru acel Praznic de capatai care incununeaza randuiala ciclica a sfintelor paresimi si a Sfintei Cincizecimi.
Dupa Inaltarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, Care a desavarsit mantuirea neamului omenesc, dupa ce lumina de suflet mantuitoare a Invierii a stralucit in tot pamantul, iar Sfintii Ucenici s-au desfatat in bucuria de vesnicie arvunitoare si de neinstrainat a Invierii din morti a Invatatorului si Domnului lor, statornicindu-se in cunostinta deplina a marii biruinte pe care Hristos Dumnezeu a castigat-o asupra raului de obste si asupra mortii, si in care ei au fost chemati sa se impartaseasca (cf. Ioan 16:33; I Ioan 2: 14; 5: 4), Sfintii Apostoli, dupa cum le poruncise Mantuitorul, asteptau in Ierusalim pogorarea Sfantului Duh (cf. Luca 24. 49; Fapte 1: 4-5).
Aceasta a fost de trebuinta pentru ca ei sa fie unsi si intariti intru lucrarea propovaduirii in lume a dumnezeiestii Evanghelii. Aici le-a deschis inainte-le o mare si slavita cale, una plina de mari greutati. Desigur ca puterea omeneasca nu ne-ar ingadui prea mult ca sa putem pasi pe aceasta cale, daramite sa urmam aceasta cale imparateasca catre sfarsitul cel biruitor. Dar Duhul Sfant, care S-a pogorat peste Biserica Fiului lui Dumnezeu, ii va face vrednici de aceasta sarcina si-i va calauzi prin aceeasi minune prin care ei au intrat in istorie. Si anume: [COLOR=#000080]El ii va face biruitori ai lumii, pe ei, care n-aveau nici sabie, nici pavaza, nici legiuni, nici vase de razboi, nici arme de atac[/COLOR]; El ii va arata ca pe niste mareti vulturi inaripati zburand deasupra colturilor lumii, pe ei, care nu aveau carute rapide, nici vase inaripate, nici drumuri, nici porturi; El le va hotari ingeri care vor izgoni cetele printului acestei lumi; pe ei, care au ramas muritori, pe care i-a imbracat in slabiciunea carnii, El i-a aratat lumii ca pe cei mai bogati dintre oameni, care au castigat toata lumea pentru Hristos, pe ei, care au ramas saraci de toate bogatiile pamantesti, pribegi fara casa pe caile acestei lumi, [COLOR=#000080]El i-a dovedit ca niste oameni intelepti, care n-au luat nimic din filozofia greceasca, nici din intelepciunea acestui veac, dar care, cu toate acestea, in mrejele lor de pescari au prins intreaga lume, inecand toata stricaciunea paganatatii in cunostinta de Dumnezeu si in marele adanc al dumnezeiestii intelepciuni. Nu este aceasta o minune a minunilor?[/COLOR]
Si asa, dupa Inaltarea Domnului, Sfintii Apostoli au stat intru asteptarea venirii Duhului Sfant, pe Care inca nu-L cunosteau, din Care nu gustasera si pe Care nu L-au experiat, caci Sfantul Duh nu Se pogorase inca peste Biserica. Iar [COLOR=#000080]ei nu doar au asteptat[/COLOR] acest mare dar pe care urmau sa-l primeasca, ci, dupa zisa Scripturii: [COLOR=#000080]Toti acestia, intr-un cuget, staruiau in rugaciune si in cerere[/COLOR] (Fapte 1:14).

antoniap 03.06.2009 12:55:42

Iubite frate, dupa ce deunazi am praznuit Inaltarea Domnului, dupa Invierea lui Hristos, acum ca drumul nevointei s-a deschis si pentru tine, [COLOR=#000080]trebuie sa starui mai departe in rugaciune in asteptarea acelei mari si pline de incununare sarbatoare a Cincizecimii. [/COLOR]
Desigur ca, de la acea prima Cincizecime din vremea Sfintilor Apostoli, Sfantul Duh a fost si va fi pentru totdeauna si cu putere in Biserica, iar harul Sau, fara a se micsora vreodata, savarseste toate Tainele in tot timpul anului. Dar cunoaste ca de Praznicul Sfintei Cincizecimi, cand Sfanta Biserica praznuieste biruitoare varsarea Duhului Sfant peste Biserica, aceasta nu este numai o aducere aminte a unui eveniment trecut - in ciuda faptului ca acest eveniment deosebit a fost la vremea lui de o mare insemnatate atat pentru trecut, cat si pentru prezent si viitor (toate sarbatorile si Tainele savarsite in Biserica au semnificatie pentru viitor), ci [COLOR=#000080]aceasta este si o deosebita si preaimbelsugata varsare a Duhului Sfant in Biserica, cand harul Sau ii pecetluieste cu mare putere pe cei ce in acea zi vin cu rugaciune in biserici si, plecandu-si inimile si genunchii, se roaga sa primeasca pe Sfantul Duh in sufletele lor si binecuvantare peste vietile lor.[/COLOR]
Sfintii Apostoli, asa cum am zis, staruiau in rugaciune si in cerere, asteptand pogorarea Sfantului Duh. [COLOR=#ff0000]Asa si tu, urmand pilda lor, roaga-te de mai-nainte, si cu rugaciune infocata gateste-te in asa fel ca harul Sfantului Duh nu numai sa te atinga ci si sa vina si sa ramana neincetat in inima ta. [/COLOR][COLOR=#000080]Nu cugeta ca rastimpul dintre Inaltare si Cincizecime este un fel de distanta goala. Nu, acest timp ne este dat cu un scop - acela sa ne putem pregati pentru a primi un mare har si o mare taina[/COLOR][COLOR=#000080]. [/COLOR]Mai mult, in Scriptura nu se spune ca, asteptand pogorarea Sfantului Duh, Apostolii staruiau in rugaciune si post, asa cum faceau in alte ocazii (cf. Fapte 13:3; 14: 23; I Cor. 7:5; II Cor.6:5, 11:27). Zice doar ca ei au staruit in rugaciune si cereri, si ca asteptarea lor pentru acest mare dar (cf. Fapte 11:20) nu era insotita de osteneli si greutati; in acest moment nevointa lor era doar duhovniceasca. [COLOR=#000080]Pogorarea Sfantului Duh a fost inceputul unui Nou Veac, pregustarea fericitei vieti din Rai,[/COLOR][COLOR=#000080] [/COLOR]unde vor fi rasplatiti pentru nevointele ascetice, dar nu si nevointe; va fi o vreme de odihna si pace, nu truda si razboaie…[COLOR=#ff0000] Iar acum, de la tine nu se cer post sau metanii, ci numai asteptare bucuroasa a harului si o staruinta in rugaciune. Ia aminte sa nu fii in negrija in aceasta privinta.[/COLOR] Ca si Sfintii Ucenici ai lui Hristos in vremurile cele vechi, si tu, de asemenea, care esti ucenic al lui Hristos, ramai in Biserica, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu (Luca 24:53).
Si asa, dupa Inaltarea in trup si pana la Cincizecime, Sfintii Apostoli au asteptat venirea Sfantului Duh. Din pricina ca Duhul Sfant inca nu se pogorase, Biserica nu primise inca acel nepretuit, neasemuit Dar. Trupul Bisericii era, cum s-ar zice, fara suflet, neinsufletit. Duhul Sfant inca nu venise sa dea viata si sa insufleteasca Biserica lui Hristos, inima Bisericii nu incepuse sa bata[1].
[COLOR=#ff0000]O, Duhule al lui Dumnezeu, vino si Te salasluieste in inima Bisericii Fiului lui Dumnezeu! O, Duhule Sfinte, vino si in bisericile noastre cele pamantesti si in inimile noastre! Da, frate, Duhul Sfant va veni in bisericile lui Dumnezeu.[/COLOR] [COLOR=#000080]Ai grija sa te invrednicesti ca El sa vina si in trupul si in sufletul tau. Stii ca Biserica este acolo unde este si Duhul; fara Duhul Sfant nu poate fi nici o Biserica. [/COLOR][COLOR=#000080]Din aceasta pricina, adunarile eretice nu pot fi numite Biserici, chiar daca formele lor exterioare sunt asemanatoare celor ale Bisericii. Sa stii ca acesta este doar un cadavru fara viata.[/COLOR] Duhul Sfant salasluieste acolo unde este credinta dreapta si o puternica adeverire in virtute si adevar [a acesteia]. Despre o astfel de Biserica marturiseste Domnul ca de Mireasa Sa, adresandu-I-se profetic: Toata esti frumoasa, draga mea, si fara nici o pata (Cantarea Cantarilor 4:7).
Frate al meu, tie iti zic: [COLOR=#ff0000]si tu esti biserica a lui Dumnezeu[/COLOR], dupa cuvintele dumnezeiescului Pavel:…trupul vostru este templu [biserica] al Duhului Sfant care este in voi, pe care-L aveti de la Dumnezeu si voi nu sunteti ai vostri (I Cor. 6: 19). Cum s-ar spune, [COLOR=#ff0000]tu nu-ti mai apartii, ci esti al lui Dumnezeu; esti al Domnului Iisus Hristos, [/COLOR][COLOR=#ff0000]Care te-a mantuit cu mare pret [/COLOR](I Cor. 4: 20), scumpul Lui Sange, prin care te-a rascumparat pentru Sine (cf. Fapte 20: 28). Pentru aceasta esti biserica a lui Dumnezeu. [COLOR=#000080]Duhul Sfant locuieste intru tine cand ai credinta ortodoxa si cand modul tau de viata e pe potriva acestei credinte.[/COLOR]
[COLOR=#000080] Cand credinta ta a fost slabita sau ai pacatuit intr-un fel sau altul, nu te intrista! Sau, mai degraba: da, intristeaza-te, dar nu deznadajdui,[/COLOR] caci Dumnezeu iti vede slabiciunea: Carnea este neputincioasa, asa ti-a zis, in bunavointa Sa, Facatorul tau (Mt. 26: 41). Templele pamantesti sunt supuse stricaciunii si trebuie refacute, si sunt facute din piatra, caramida, marmura, fier - materiale mult mai tari decat trupul tau care, ca urmare a Caderii, transmite slabiciunile si predispozitiile sale fata de boli mai departe chiar sufletului tau celui nemuritor.
Daca iti arati ardoarea, atunci, in ziua Cincizecimii, pe cand te vei ruga, templul tau se va innoi, iar harul Duhului Sfant este puternic a-l face inca o data mai puternic si mai maret. [COLOR=#000080]Roaga-te ca niciodata sa nu incetezi a fi templu al lui Dumnezeu, si ca Duhul Sfant nu numai sa nu Se departeze niciodata de la tine, ci sa te si innoiasca, sa te intareasca, sa te sfinteasca si sa te umple cu har[/COLOR]“.

antoniap 03.06.2009 13:01:07

ACATIST CATRE PREA SFANTUL SI DE VIATA FACATORUL DUH, DUMNEZEUL NOSTRU


Condac 1


Veniti toti credinciosii sa preaslavim pogorarea Sfantului Duh, Cel Care din sanurile Tatalui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca si cu niste ape pamantul de cunostinta lui Dumnezeu si invrednicind de harul cel de viata facator al ifierii si de slava cea de sus pe cei ce alearga la El intru curatie, sfintind si indumnezeind pe cei ce striga:
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!


Icos 1


Ingerii cu fete luminoase in ceruri neincetat slavoslovesc pe Duhul Cel Sfant, dupa cuviinta datorata Izvorului vietii si Luminii celei Nematerialnice. Dimpreuna cu ei Te preaslavim si noi, Duhule Necuprins cu mintea, pentru milele Tale cele aratate si cele ascunse, si cu smerenie ne rugam sa fim adapostiti sub adumbrirea Ta cea fericita:
Vino, Lumina Adevarata, Duhovniceasca Bucurie.
Vino, Nor Purtator de roua si Negraita Frumusete.
Vino si primeste ca pe un miros de buna mireasma duhovniceasca lauda noastra.
Vino si da-ne noua sa na impartasim de bucuria purcederii Tale.
Vino si veseleste-ne cu imbelsugarea darurilor tale.
Vino, Vesnicule Soare Neapropiat si intru noi Iti fa lacas.
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!


Condac 2


In chipul limbilor de foc, intru lumina si suflare de vant de bucurie facatoare, pogorandu-Se Duhul Cel Sfant peste Apostoli, si de vapaia Lui fiind cuprinsi, chemat-au pescarii intreaga lume la Biserica lui Hristos; necazuri si nevoi rabdand cu bucurie pe pamant si pe ape, de mortile cele cumnplite nu se spaimantau, in tot pamantul iesind vestirea cantarii lor, celei de Dumnezeu insuflate: Aliluia!


Icos 2


Potir de ploaie datator, izvorator de foc, care pe Muntele Sionului ai purces asupra Apostolilor, Tie cantare Iti aducem, pe Tine te binecuvantam si Iti multumim Tie, Dumnezeula, Duhule sfinte:
Vino, Cela Ce sfintesti Biserica si o pazesti pe Dansa.
Vino si da un suflet si o inima celor ce cred intru Tine.
Vino si aprinde evlavia noastra cea rece si neroditoare.
Vino si risipeste negura necredintei si a rautatii, care se indeseste pe pamant.
Vino si calauzestepe toti, pe drumul vietii celei drepte.
Vino si ne povatuieste tot adevarul.
Vino, Intelepciune Neajunsa, si cu judecatile cele de Tine stiute, mantuieste-ma.
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!


Condac 3


O, Prea Adanca Taina! Dumnezeule, Duhule Necuprins cu mintea, Care impreuna cu Tatal si cu Fiul toate le-ai zidit! Tu ai impodobit cetele ingerilor de sus, intru lacasul luminii celei neapropiate. Tu ai chemat la fiinta, cu stralucirea slavei, cetele de foc ale luminatorilor ceresti. Unind tu trup si suflet intr-o minunata alcatuire, zidit-ai neamul omenesc; pentru aceasta toata suflarea te lauda si canta: Aliluia!


Icos 3


Alfa si Omega, Inceputule si Sfarsitule, Tu, Vesnicule Duh, cu necuprinsa putere a purtarii deasupra apelor si cu infricosata Ta imbratisare ai adus pe toti si pe toate la viata. Din suflarea Ta cea de viata facatoare a rasarit, din genunea cea fara chip, frumusetea lumii celei intai zidite, pentru care Iti strigam:
Vino la noi Prea Inteleptule Ziditor al lumii.
Vino, Cela ce esti Mare in micuta floare, ca si in luminatorii cerului.
Vino, Felurime negraita si Frumusete Vesnica.
Vino si lumineaza intunecata netocmire a sufletului meu.
Vino si ne arata pe noi zidire noua in Hristos.
Vino Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!


Condac 4


O, Duhule Prea Bun si Neajuns, din care izvoraste sfintenia! Tu ai invesmsntst-o pe Pre Curata Fecioara Maria cu stralucirea orbitoare si neapropiata a Dumnezeirii Tale, facandu-o Maica a lui Dumnezeu Cuvantul, Imparateasa a ingerilor, spre mantuirea oamenilor. Cu puterea cea mai presus de lume, Tu i-ai umbrit pe prooroci si Apostoli, Tu i-ai purtat pana la al treilea cer, Tu le-ai ranit inimile cu frumusetea cea de sus, punand in graiul lor indemn inflacarat, cu care aduceau pe oameni la Dumnezeu. Tu ii preschimbi pe cei pacatosi, iar ei, plini fiind de arzatoare bucurie, iti canta: Aliluia!


Icos 4


Prin Duhul Sfant tot sufletul viaza, si cu putera Lui se va scula spre invierea cea de obste toata zidirea, in ceasul de pe urma al veacului acesta si in cel dintai al veacului ce va sa vie. Ridica-ne atunci din groapa, Prea Bunule Mangaietor, nu spre osanda, ci spre a ne impartasi de fericire, intru Dumnezeiasca lumina, cu sfintii toti, cu rudele si cu aopropiatii nostri.
Vino dar, si de a sufletului moarte ne izbaveste.
Vino si, inainte de sfarsitul nostru, ne indestuleaza cu Trupul si Sangele Mantuitorului Hristos.
Vino si da-ne sa adormim in pace, cu cuget neintinat.
Vino si lumonoasa fa scularea noastra din somnul mortii.
Vino si ne invredniceste sa privim cu bucurie zorii vesniciei.
Vino si fa-ne fii nestricaciunii.
Vino si lumineaza atunci, ca un soare, trupurile noastre cele fara de moarte.
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!


Condac 5


Aud glasul Tau: “Daca cineva inseteaza sa vina la Mine si sa bea”, ruga-mu-te, Fiule al lui Dumnezeu, astampara-ne setea de viata duhovnoceasca si da-ne apa vietii. Revarsa asupra-ne unda harul Duhului Sfant, Celui Ce impreuna cu Tine are izvor in Tatal, ca sa nu mai insetam in veac, toti cei ce cantam cu umilinta: Aliluia!


Icos 5


Nestricaciosule si Neziditule, Vesnicule, Prea Induratule Duh, Aparatorule al celor drepti, Curatitorule al pacatosilor slobozeste-ne de orice intinaciune, ca stralucirea luminii harului Tau sa nu se stinga in noi, cei care Iti cantam:
Vino, Prebunule si da-ne umilinta si izvoare de lacrimi.
Vino si ne invata sa ne inchinam Tie in duh si in adevar.
Vino, Prea Inaltule Adevar, si lamureste indoielile saracacioasei mele intelegeri.
Vino, Viata Neimbatranitoare, si ne primeste din stramtorarea veacului acesta pamantesc.
Vino, Lumina Vesnica, si se vor risipi toate nalucirile si spaimele.
Vino, Putere vesnic Noua, improspatandu-i pe copii Tai cei osteniti.
Vino, Nemarginita bucurie, si uitate vor fi vremelnicele intristari.
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!


Condac 6


Salta, fiica a luminii, Sionule, sfanta maica! Impodobeste-te, marita mireasa, cu cerurile deopotriva, stralucitoare Biserica soborniceasca a lui Hristos! Asupra-ti Odihneste Duhul Cel Prea Sfant, Care tamaduieste neputintele, plineste lipsurile, daruieste viata celor morti si ii aduce la viata vesnica pe toti cei ce cu cuviinta si cu dreptate striga: Aliluia!


Icos 6


“In lume necazuri veti avea”, a zis Mantuitorul. Unde vom afla alinare si cine ne va mangaia? Tu, Duhule Mangaietor, Insuti dezleaga intristarea noastra! Mijloceste pentru noi cu suspinuri negraite si usureaza inimile celor care Te roaga:
Vino, Dulce Racoare a celor osteniti si impovarati.
Vino, Impreuna Graitorule cu cei intemnitati si Adapostul celor prigoniti.
Vino si miluieste pe cei slabanogiti de saracie si de foame.
Vino si tamaduieste patimile trupurilor si sufletelor noastre.
Vino si cerceteaza po toti care inseteaza de lumina Ta.
Vino si alina intristarea noastra cu nadejdea vesnicei bucurii.
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!

antoniap 03.06.2009 13:12:17

Continuare



Condac 7


“Celui care huleste impotriva Duhului Sfant, nu i se va ierta nici in veacul acesta, nici in cel viitor”, a spus Domnul. Ascultand acest cuvant strain ne cutremuram, ca nu cumva sa fim judecati cu cei neascultatori si cu luptatorii impotriva lui Dumnezeu. Nu lasa, Duhule Sfinte, inima noastra sa se plece spre cuvinte de viclesug. Intoarce din schisme, eresuri si necredinta pe toti cei rataciti, iar pe intai-nascutii Bisericii Tale invredniceste-i sa cante in vecii vecilor: Aliluia!


Icos 7


Cand S-a indepartat Duhul Sfant de Saul, atunci spaima si nelinistea l-au cuprins, iar intunericul deznadajduireii l-a coborat in cele mai dedesubt; asa mi s-a intamplat si mie in ziua intristarii si impietririi cugetului meu, caci m-am departat de lumuna Ta; ci da-mi a te chema necontenit, Ocrotirea sufletului meu, pana ce lumina Ta ma va lumina pe mine, cel imputinat la suflet:
Vino dar, si nu ma lepada pentru cartirea si nerabdarea mea.
Vino si potoleste cumnplita vijelie a tulburarii si a aprinderii.
Vino si odihneste pe cei necajiti de stramtorarile vietii.
Vino si imblanzeste inima in ziua impietririi si a maniei.
Vino si surpa urzelile, tulburarile si spaimele duhurilor intunericului.
Vino si da-ne, cu suflarea Ta, inima zdrobita, ca prin rabdare sa mantuim sufletele noastre.
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!\


Condac 8


Mantuieste-ma, Cerescule Parinte! Saraci suntem, neputiinciosi si orbi, si goi duhovniceste! Daruieste-ne aurul Tau, cel curatit in foc, cu vesmant alb acopera rusinea noastra, vindeca ochii nostri cu alifia Ta. Pogoara si in vasele necurate ale sufletelor noastre harul Prea Sfantului Tau Duh, Cel de viata Facator, invrednicindu-ne bucuriei celei de-a doua nasteri pe toti cei ce cantam: Aliluia!


Icos 8


Ca Turnul Babel se prabuseste fericirea pamanteasca. Jalnice sunt toate stradaniile omenesti. Bine imi este mie ca m-ai smerit, ca in pacate si in caderi mi-am acoperit toata slabiciunea si nemicnicia. Fara de Tine nimic nu putem face, dar nadajdiuim ca ne vom mantui prin harul Tau, graind:
Vino dar, Unule Prea Inteleptule Ziditor al vietii.
Vino si lamureste-ne caile Tale cele neintelese.
Vino precum un fulger si lumineaza sfarsitul vietii noastre pamantesti.
Vino si binecuvinteaza tot inceputul bun pe care il punem.
Vino si fii noua ajutator in fapte bune
Vino si lumineaza mintea noastra in ceasul descumpanirii.
Vino si daruieste duh de pocainta, casa se risipeasca prin aceasta scarbele ce stau sa vina asupra lumii spre pedepsire.
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!


Condac 9


Atat a iubit Dumnezeu lumea, ca si pe Fiul Sau Cel Unul Nascut L-a dat, Care S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara, si Si-a intins pe Cruce mainile Sale de Ziditor al lumii, iar prin sangele Sau rascumparat-a din pacat si moarte intreaga lume! Pentru aceea, toata zidirea, asteptand libertatea maririi fiilor lui Dumnezeu, canta Tatalui Care a iubit, Fiului Care a rascumparat si Duhului Care sfinteste: Aliluia!


Icos 9


Duhul Cel Facator de viata, Care S-a pogorat asupra lui Hristos la Iordan, in chip de porumbel a odihnit si asupra mea, cand ma aflam in scaldatoarea Sfantului Botez; s-a intunecat insa lucrarea bunatatii Sale din pricina negurei gresalelor mele. Pentru aceea, precum asteapta zorii drumetul ratacit noapte in padure, asa si eu insetez de rezele Tale, Bunule, ca sa nu pier cu totul:
Vino dar, la cel pecetluit cu numele Tau Cel Infricosat.
Vino dar, si usureaza cugetul chinuit si parjolit fara crutare.
Vino si innoieste intru mine chipul Tau ce s-a intunecat.
Vino si risipeste nalucirile cele nascute din pacat.
Vino si ma invata sa impartasesc durerile straine.
Vino si pleaca-ma sa iubesc intreaga ta zidire.
Vino si da-mi iarasi bucuria mantuirii tale.
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!


Condac 10


Duhul Sfant naste a doua oara pe om spre viata vesnica, Duhul Sfant insufleteste pe mucenici, sfinteste preotii, incununeaza pe cei drepti, face din paine si vin Insusi Dumnezeiescul Trup si Sange. O, adancul bogatiei si intelepciunii lui Dumnezeu! Da-ne cununa darurilor Tale-dreagostea vesnica si atotiertatoare, care se intristeaza pentru vrejmasi si vrea ca toti sa fie mantuiti: ca, lamuriti fiind prin ea, ca niste fii ai luminii sa strigam: Aliluia!


Icos 10


Cine ne va desparti de dragostea lui Dumnezeu? Scarba, sau stramtoarea, sau prigoana, sau foamea, sau golatatea, sau nevoia, sau sabia? Daca ne vom lipsi chiar de toate de cele de pe pamant, avem mostenire nepieritoare in ceruri: ci da-ne Doamne, sa te iubim nu cu cuvantul sau cu limba, ci cu fapta namincinoasa si cu nevoia intelegerii vietii:
Vino dar, Atotputernicule Duh, si ne sporeste credinta cea atotbiruitoare.
Vino si ne da indrazneala in rugaciune.
Vino si incalzeste-ne inimile, ca sa nu se raceasca dragostea noastra din pricina prea multor faradelegi.
Vino si da-ne sa nu cadem in vreme de prigoana si de batjocorire a credintei.
Vino si ne pazeste de ispite peste puteri si sminteli.
Vino si inviaza inimile noastre prin inrourarea Ta.
Vino, tamaduieste-ne, sfinteste-ne si ne ridica, bunule, cu harul Tau.
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!


Condac 11


Acestea zice Domnul: “Varsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, si fii si fiicele voastre vor prooroci, batranii vostri visuri vor visa, iar tinerii vostri vor vedea vedenii”. Duhule Prea Dorit, da-ne doar o faramitura de la masa fiilor celor alesi ai mangaierii Tale, celor care cu umilinta Iti strigam: Aliluia!


Icos 11


Acolo unde ai rasarit, fie si doar pentru o clipa, in locul cel de taina al sufletului, stralucind ca un fulger, neuitata e frumusetea descoperirii Tale, prin care se preschimba, cu preschimbare dumnezeiasca si infricosata cuviinta, faptura cea de tina. Invredniceste-ne, Bunule Mangaietor, inca din viata pamanteasca sa Te vedem cu inima curata, noi, cei care strigam:
Vino, Fulger Datator de lumina vesniciei.
Vino si lumineaza-ne cu stralucirea cea neinserata.
Vino, Vistierul smereniei si Veselia celor blanzi.
Vino, Apa Vie, si racoreste-ne arsita patimilor.
Vino, ca departe de Tine nu aflam liniste si tihna.
Vino, ca impreuna cu Tine pretutindenea este Imparatia Cerurilor.
Vino si intipareste-ne in suflet chipul Tau ca de soare.
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!


Condac 12


Rau nesecat al harului, Cele Ce ierti pacatele, Duhule Sfinte! Primeste rugaciunea noastra pentru intreaga lume, pentru cei credinciosi si pentru cei necredinciosi si pentru fiii neascultarii: si pe toti aduna-i in Imparatia Sfintei Treimi, ca sa se rusineze de Tine si cel din urma vrajmas - moartea - iar lumea, renascuta prin focul curatitor, sa cante cantarea cea noua a nemuririi: Aliluia!


Icos 12


Vad cu duhul cetatea lui Dumnezeu - Ierusalimul ceresc - ca pe o mireasa impodobita, cu chip de soare, in sarbatoare. Aud saltarea dreptilor la Cina Domnului, aud glasurile ingerilor si pe Prea Luminatul nostru Domn intre alesii Sai, iar durerea, intristarea si suspinarea fug. Imparate Ceresc, Duhule Sfinte, Invredniceste-ne prin inseptita cununa a darurilor Tale sa ne impartesim in Domnul de bucuria vesnica, noi, toti cei care strigam:
Vino, Bunule, si trezeste in noi setea de viata de dincolo de mormant.
Vino si aprinde in inimile noastre dorirea vietii veacului celui adevarat.
Vino si ne descopera bucuria Imparatiei ce va sa vina.
Vino si da-ne haina stralucitoare ca zapada a curatiei.
Vino si umple-ne cu stralucirea Dumnezeirii.
Vino si ia-ne la nunta Mielului.
Vino si ne invredniceste sa imparatim in slava Ta cea vesnica.
Vino, Mangaietorule, Duhule Sfinte si Te salasluieste intru noi!


Condac 13


O, noian purtator de lumina al iubirii celei mantuitoare, Duhule Facator de viata! Incalzeste cu suflarea venirii Tale neamul omenesc cel inghetat intru faradelegi, grabeste pieirea raului cu nepatrunsele Tale judecati si ne descopera cum sa praznuim in vesnicie adevarul cel Dumnezeiesc, astfel ca sa fie Dumnezeu totul intru toate, si cele ceresti si cele pamantesti si cei izbaviti din iad, dimpreuna sa cante: Aliluia!


(Acest condac se zice de trei ori)
Apoi se zice iarasi Icosul intai: Ingeriii cu fete luminoase… si Condacul intai: Veniti toti credinciosii sa preaslavim…; apoi se face otpustul.


RUGACIUNE CATRE PREASFANTUL DUH-DUMNEZEU


O, Duhule Sfinte! Cela Ce umpli intreaga lume si daruiesti viata tuturor, indepartandu-te de oamenii cei intinati. Cu umilinta ma rog Tie: nu te mania de necuratia sufletului meu, ci vino si te salasluieste intru mine si ma curateste de toata intinaciunea pacatului ca, prin ajutorul Tau, sa petrec cealalta vreme a vietii mele intru pocainta si in lucrarea faptelor bune, si asa sa te preamaresc impreune cu Tatal si cu Fiul, in vecii vecilor. Amin!

mihnea45 03.06.2009 14:49:59

Rusaliile, Ielele - Datini, traditii, obiceiuri si superstitii legate de Rusalii – Sa
 
Cuvantul Rusalii vine din latinescul „rosalia”, care inseamna sarbatoarea trandafirilor.

Sarbatoarea Rusaliilor sau Coborarea (Pogararea) Sfantului Duh (Spirit) este o sarbatoare crestina care se praznuieste in duminica de la 50 de zile dupa Sarbatoarea de Paste.

n aceasta zi Sfanta se comemoreaza coborarea Sfantului Spirit asupra ucenicilor lui Isus Hristos. Dupa pogorarea Sa asupra Apostolilor, Sfantul Duh a ramas pentru totdeauna prezent, viu si activ in Biserica crestina. Duhul este comoara darurilor celor bune pe care credinciosii le primesc de la Dumnezeu: viata, sanatatea, puterea de munca, sfintenia si virtutea. In fiecare an, cei adunati in biserici de Rusalii asteapta toate acestea. Duhul ne invata adevarul si ne calauzeste pasii si vointa spre tot ceea ce este bun si placut lui Dumnezeu. Biserica spune ca toti crestinii primesc darul Sfantului Duh indata dupa botez. Astfel, devin purtatori de Duh, iar lor trupul lor devine cum provaduia Sfantul Pavel “templul Sfantului Duh“.

In Ajunul Rusaliilor se tin Mosii de Vara sau de Rusalii cu targuri unde oamenii gasesc cele necesare pomenilor dar si prilej de veselie. Se crede ca sufletele mortilor (mosilor), dupa ce parasesc mormintele in Joia Mare (cea de dinaintea Pastilor), se preumbla printre cei vii, inapoindu-se la locul lor in Ajunul Rusaliilor. Pentru ca aceasta reintoarcere sa se desfasoare fara incidente, oamenii savarseau rituri de induplecare si de imbunare a spiritelor mortilor: impodobeau gospodariile si mormintele cu ramuri de tei si faceau pomeni fastuoase, practici ce s-au pastrat pana astazi in satele bucovinene.

Crestinii sarbatoresc Rusaliile timp de 3 zile, in zona Moldovei si a Transilvaniei, 7 zile in zona Munteniei si a Olteniei, iar in zona Banatului, timp de 8 zile.
Incepand de anul acesta, 2009, ne vom bucura de o zi legala libera de Rusalii. Rusaliile cad in data de 7 iunie, plus ziua oferita acum liber, deci vom beneficia in ziua de luni, 8 iunie, de o zi libera.

In mitologia romaneasca, Rusaliile sunt considerate femei fabuloase din categoria Ielelor, fiicele lui Rusalim Imparat. Nu se cunoaste originea acestui mit, “iele“ nefiind un nume, ci pronumele personal feminin “ele“, rostit popular. Acest mit a fost suprapus ulterior peste sarbatoarea crestina postpascala a Cincizecimii si devenita Duminica Rusaliilor.

Traditii, obiceiuri, legende si supersitii de Rusalii, de Iele

In traditie se spune ca cei care nu tin sarbatoarea de Rusalii vor fi pedepsiti de Iele. Acestea le vor lua mintile sau ii vor schilodi. Rusaliile, cunoscute in mitologia romaneasca sub denumirea de ” Iele”, sunt fapturi fabuloase, inzestrate cu puteri magice, de seductie, salasuiesc in vazduh, munti, pesteri, paduri si pe malul apelor si cascadelor. Pe timpul noptii, in lumina lunii, Rusaliile se spune ca se scalda goale in izvoare, despletite si dezlantuite. Sunt temute mai ales dansurile Ielelor si din vremuri indepartate se cunoaste ca dansul lor este numit Hora Ielelor, ele adorand sa danseze cu sanii goi in cerc, avand parul despletit, clopotei la glezne, picioare si purtand voaluri subtiri, transparente, dansul lor fiind unul magic, bogat in taine si simboluri de neinteles pentru muritori. Ielele nu fac rau celor ce care le evita, ele devin rele numai daca sunt provocate sau daca dansul lor este privit. Atunci se spune ca se razbuna pe ” vinovat ” luandu-i mintile definitiv. Ele, Rusaliile, pedepsesc si pe aceia care lucreaza in aceasta zi considerata a dansului lor, si nu o pretuiesc si sarbatoresc cum se cuvine.

O superstitie spune ca daca in noaptea de Rusalii vei dormi sub cerul liber sau daca te vei duce la fantana, vei cadea sub puterea Ielelor, deci este indicat sa eviti sa faci aceste lucruri.

La sate in special se pastreaza traditia ca in aceasta zi sa se duca la biserica pentru sfintire crengi de tei si nuc, acestea simbolizand limbile de foc ale puterii Sfantului Duh, care s-a pogorat peste Sfintii Apostoli. Aceste crengute se agata apoi la strasina caselor sau la icoane. Se spune ca acestea te vor apara de cele rele si in plus, se mai spune ca acestea ar capata puteri miraculoase pentru vindecarea celor care sufera de surzenie.

Ramurile de tei folosite la Rusalii sunt pastrate peste vara pentru a putea fi folosite in practicile de alungare a furtunilor si a grindinii.
Preotii si satenii ies pe camp in ziua a doua de Rusalii, pentru a sfinti apa si a stropi campul, crezandu-se ca, astfel, nu va bate grindina.

In ziua de Rusalii exista si obiceiul numit “udatul nevestelor“. Conform traditiei se spune ca numai femeile care vor fi udate vor fi sanatoase tot anul si vor si mai frumoase.

Rusaliile, Ielele, au atributele unor Nimfe, Elfe, Sirene, Naiad, nu li se cunoaste numele, numele lor este tainic si inaccesibil si de aceea au fost inlocuite cu simboluri cum ar fi Fetele Codrilor, Imparatesele vazduhului, Ielele Noptilor Magice, Maiestrele, Izmele Pesterilor si padurilor, Fetele lui Rusalin Imparat, Elfele padurilor si grotelor… .

Legat de Rusalii este si faimosul joc al Calusarilor, dans ritual care vine de la saritul peste foc pentru a scapa de iele, zanele rele. Dansul Calusarilor este cunoscut ca fiind remediul pentru vindecarea unui suflet care a privit Dansul Ielelor ce i-a luat mintile, acesta fiind singurul leac. Dansul Calusarilor este un dans pastrat din vechimi si care urmareste sa indeparteze vraja picurata peste cel sedus si sa puna pe fuga ielele.

In vremuri vechi barbatii care umblau singuri noaptea, drumetii care riscau sa fie prinsi de magia noptii de Rusalii, de Iele, purtau la brau usturoi, frunze de tei sau nuc, fire de busuioc, pentru indepartarea puterii misterioase a Ielelor .

Se mai spune si ca nu este de dorit sa te prinda in Noapte de Rusalii, noaptea tainica a dansului Ielelor, nici la rascruci de drumuri, nici la marginea padurii, nici in munti, nici pe malul intunecat al apelor, caci aceia au sanse mari de a surprinde dansul Ielelor si de a-si pierde mintile.

Acest Mit al Ielelor, Rusaliilor in timp s-a suprapus peste Sarbatoarea Crestina a Sfintelor Rusalii, iar din sarbatoare pagana, a devenit sarbatoare crestina, pastrandu-se de atunci aceste obiceiuri, datini, superstiti si legende cu Iele…

icamilin 04.06.2009 18:06:51

Doamne ajuta!
 
Mihnea draga, ce multe informatii utile, ne-ai marturisit !
Multumim frumos si sa ne mai scri ! Doamne ajuta!

icamilin 04.06.2009 18:14:50

Rusaliile!
 
Am omis a va spune ca in comuna GHIRODA jud.Timis, in care traiesc de mai bine de 35 de ani, duminica, de RUSALII, avem hramul bisericii noastre. De fapt hramul este de Sfantul Gheorghe dar fiindca pica in timpul postului, s-a incetatenit a se sarbatorii hramul la Rusalii. Va fi tare frumos la biserica, fiecare familie va avea multi musafiri si nadajduim ca va fi si vreme frumoasa. Doamne ajuta!

dorinastoica14 07.06.2009 18:22:37

mesaj șters

patinina34 08.06.2009 06:26:31

Rusaliile (Coborârea/Pogorârea Sfântului Duh/Spirit) sunt o sarbatoare crestina importanta, praznuita duminica, la 50 de zile dupa Pasti si care comemoreaza coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Hristos. Potrivit Faptelor Apostolilor (2, 1-11), acest eveniment a avut loc în ziua Rusaliilor evreiesti (Savuot), dupa moartea, învierea si înaltarea lui Isus.
Istoricul sarbatorii
Deja Apostolul Pavel acorda importanta acestei sarbatori (cf. Fapte 20, 16). Pentru comunitatile crestine care aveau vii înaintea ochilor roadele si marturiile acestei zile de întemeiere a Bisericii, împreuna cu minunile Duhului Sfânt, sarbatorirea anuala a coborârii Duhului Sfânt era de la sine înteles.

Potrivit informatiilor din Peregrinatio Etheriae, spre sfârsitul sec. IV, la Ierusalim, sarbatoarea începea cu o celebrare nocturna. Dimineata, prima slujba se tinea pe Golgota, iar a doua pe Sion, locul coborârii Duhului Sfânt. Dupa-amiaza, pe Muntele Maslinilor se tinea o celebrare în amintirea Înaltarii Mântuitorului.

La Roma, Rusaliile au devenit, pe lânga Pasti, a doua sarbatoare rezervata botezurilor. De aceea, vigilia si saptamâna Rusaliilor au fost rânduite asemanator vigiliei si saptamânii Pastelui. Deja în vremea Papei Leon cel Mare (440-461), în saptamâna dupa Rusalii urmau trei zile de post din ciclul Quattuor tempora. În sec. XI, s-a introdus, în Biserica Romei, octava Rusaliilor; în 1969, prin revizuirea anului liturgic, s-a înlaturat octava, pentru a se reveni la structura în care Rusaliile încheie ciclul pascal.


Ora este GMT +3. Ora este acum 05:33:41.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2020, Jelsoft Enterprises Ltd.