Sectarul: Vreau să vă pun şi o altă întrebare: De ce voi, preoţii ortodocşi, faceţi sfinţirea unor obiecte de cult şi chiar a unor lucruri casnice? Oare voi nu aţi citit Scriptura, care zice că nimic nu este necurat? (Fapte 10, 15; Rom. 14, 14–20; I Tim. 4, 4–5; Tit 1, 15 ş.a.). Deci dacă Dumnezeu le-a curăţit, pentru care pricină voi le mai faceţi sfinţire? Care vă sunt mărturiile biblice în această chestiune?
Preotul: Aşa înţelegeţi voi toate cele clare în chip sucit şi răzvrătit şi de aceea mult vă rătăciţi. Sfânta Scriptură numeşte pe diavolul „stăpânitorul acestei lumi” (Ioan 12, 31; 14, 30) şi „domnul veacului acestuia” (II Cor. 4, 4). Apoi trebuie ştiut că nu numai omul tinde a se elibera de sub puterea diavolului, ci şi natura împreună suspină şi împreună are dureri, adică suferă încă în pragul înnoirii ei, deoarece eliberarea ei totală de sub tirania diavolului şi robia stricăciunii se va face de abia la venirea a doua a Mântuitorului; până atunci ea rămâne încă sub deşertăciune ca urmare a căderii omului în păcat (vezi Rom. 8, 19–22). De aceea noi, care am fost sfinţiţi şi scoşi de sub robia diavolului prin Botez, avem datoria de a scoate şi lucrurile din natură prin sfinţire, spre a le pune în slujba lui Dumnezeu şi a slugilor Lui.
Iar de vrei şi mărturii biblice în această privinţă, iată-le:
1. Când Mântuitorul nostru Iisus Hristos în pustie, a făcut acea preaslăvită minune a înmulţirii pâinilor, Sfânta Evanghelie ne spune că Mântuitorul mai întâi S-a rugat şi a binecuvântat pâinile, pe care apoi le-a înmulţit (Matei 14, 19; 15, 36).
2. La fel a procedat şi la aşezarea Cinei de Taină, când luând pâinea, a binecuvântat-o şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat ucenicilor (Matei 26, 26–27), deoarece şi cu acest prilej pâinea şi vinul, ca şi pâinile din pustie, trebuiau a fi puse în slujba lui Dumnezeu; dar nu este necesar ca toate lucrurile din natură să fie sfinţite, ci numai atunci când ele sunt puse anume în slujba Domnului.
3. La sfinţirea obiectelor are loc un ritual compus din rugăciuni şi binecuvântări speciale, potrivit Sfântului Apostol Pavel, care ne spune că: „...orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumită, căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune (I Tim. 4, 4–5).
4. Sfinţirea obiectelor nu o pot face decât numai persoanele liturgice cărora li s-a încredinţat misiunea de a fi iconomi ai tainelor lui Dumnezeu (I Cor. 4, 1) şi de a face lucrul slujbei (Efes. 4, 12), spre cele către Dumnezeu (Evrei 5, 1), iar aceştia sunt episcopii şi preoţii.
5. Apa sfinţită de preoţi (aghiasma) era întrebuinţată şi în Vechiul Testament (vezi Lev. 8, 6; 14, 8; Num. 8, 7; 19, 9–12; Ieş. 30, 18–20). Iezechiel proorocul a prevestit chiar că şi în Testamentul Nou (în creştinism) va fi o apă curăţitoare şi sfinţitoare, care nu va curăţi numai trupul, ci şi sufletul omului (Iez. 36, 25–26).
6. În Noul Testament, vedem că apa sfinţită este întrebuinţată ca element curăţitor (Ioan 5, 4; 3, 3–7).
7. Dovadă că apa sfinţită (aghiasma) are o mare putere sfinţitoare, este şi faptul că ea rămâne zeci de ani nealterată, după cum au putut constata nenumăraţi creştini.
Deci înţelege din acestea omule rătăcit de la adevăr, că toate lucrările ce se văd în Biserica lui Hristos cea Dreptmăritoare îşi au temeiurile lor biblice preaputernice, căci Biserica lui Hristos cea Dreptmăritoare nu este de ieri sau de alaltăieri cum sunteţi voi, sectarii, care aţi apărut ca ciupercile după ploaie şi ca neghinele ţarinii şi acum vă năluciţi că ştiţi mai mult decât slujitorii Bisericii lui Hristos.

Ce fel de "făptură a lui Dumnezeu" poate fi un asemenea obiect, de exemplu lumânarea? Este o făcătură omenească "sfinţită" inutil.
Introducerea lumânărilor este un element negativ adus în creştinism de Constantin cel Mare. Folosirea lumânărilor ca „necesităţi" ale cultului şi atribuirea unei importante semnificaţii spirituale lumânărilor sunt elemente specifice culturii păgâne, introduse în creştinism la anul 320 d.Hr.

La începutul creştinismului, în Biserica Creştină nu se foloseau lumânări decât pentru iluminat. Lumânările nu aveau nicio semnificaţie spirituală. În timpul împăratului Constantin, creştinismul împrumută în ritualul său de închinare mai multe elemente din ritualul păgân de închinare, printre care şi folosirea lumânărilor şi a tămîiei. Încet-încet, lumânările capătă o puternică valoare spirituală. În vechime, toate religiile păgâne foloseau lumânări. Fiecare templu al diferiţilor zei sau zeiţe sau orice alt loc care avea o destinaţie religioasă era plin de lumânări. În iudaism, lucrurile stăteau altfel. Ei nu foloseau lumânări ca obiecte de cult. În acest sens, Templul din Ierusalim avea o singură piesă de iluminat ce avea conotaţie religioasă: lampadarul cu şapte braţe (Menorah), pe care se afla câte o lampă cu ulei de măsline, care era un simbol şi Îl prefigura pe Iisus Hristos/Duhul Sfânt care avea să vină. El este adevărata Lumină! "Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume." (Ioan 1,9). Aceasta înseamnă că în creştinism nu se mai justifică folosirea simbolului, de vreme ce Lumina adevărată a venit la noi şi ne va lumina cu Adevărul Său prin Duhul Sfânt!

pai la Ierusalim cand coboara Lumina nu aprinde doar lampile cu ulei de masline nici lampadarele cu 7 brate ci lumanari din ceara curata . Ceara este primita ca jertfa dar lumânările trebuie să fie din ceară curată de albine!
Această cerinţă nu este un "moft" al Bisericii, ci are o explicaţie mult mai profundă. Albina lucrătoare este una din insectele care nu se reproduc, continuitatea speciei fiind asigurată numai de matcă. Cu alte cuvinte, rămâne "pururea fecioară", iar ceara produsă de ea constituie materia cea mai curată, cea mai pură. În felul acesta aducem lui Dumnezeu un dar curat.

Frumoasa explicatie. Stiam o justificare a lumanarilor de culoare galbena, ca dovada ca prin materie trebuie sa iradieze harul dumnezeiesc, intre fondul auriu din icoana si lumanare fiind o legatura, sau intre culoare sfintelor moaste si lumanarile de ceara curata si fondul icoanelor.

Uite, chiar îmi place explicaţia ta, are profunzime... Doar că nu e are rezonanţă în învăţătura hristică. Iar noi neoprotestanţii, nici să ne pici cu ceară nu achiesăm la profunzimea Sfintei Tradiţii. Poate am devenit fanatici ai Bibliei... e tot un fel de reacţie de auto-apărare...

Pai ce dovada scripturistica mai vrei cand minunea se produce sub ochii tai?Referindu-ne la lumina care coboara la Ierusalim,asta este chiar o minune care se repeta anual,si nu poate fi contestata,vezi fosfor,sau alte inventii ale scepticilor.Nu a spus nimeni ca lumanarea este sfanta,dar orice obiect poate fi purtator de har,nu mantuitor prin materia sa ci prin inraurirea sa cu har invocandu-se Duhul Sfant.Daca ,,atingandu-se de haina lui Iisus se vindecau'',nu haina era sfanta ci cel ce o purta.Sau ,,doar umbra lui Petru sa treaca peste ei si se vindecau''.Oare era umbra sfanta?Nu ci Petru s.a.

N-aş vrea să fiu nepoliticos chiar cu dumneata, care te-ai dovedit un forumist mai echilibrat, însă nu te supăra... călugării aceia de la Sfântul Mormânt care şi-au dat în cap cu lumânările acu 2-3 ani nu sunt nici "poala lui Iisus", nici "umbra lui Petru"... Nu-i criticăm că nici noi nu suntem mai buni (ne tot dăm în cap cu texte care mai de care), dar totuşi ce "purtători de har" convingători mai pot fi?

Nici eu nu vreu sa fiu nepoliticos cu dumneata dar sincer va spun ca un ADEVARAT CALUGAR face mai mult decat tot duiumul de protestanti si neoprotestanti la un loc,si va lua,,insutit'' ca a renuntat la tot.Si zice Iisus ,,cine crede in Mine va face lucruri si mai mari decat Mine'',sa sti ca acel calugar poate,,muta si muntii''.Dar ca sa pastrez ,,echilibrul''oricene indiferent de reliogie poate fi ,,purtator de har''.Iertati-ma daca am fost prea.....

In tare multe locuri din Biblie este trecut si despre candele, si despre tamiie si despre ulei, si despre sfintirea obiectelor. Nu le putem insira pe toate aici. Aici aveti citeva versete din a doua carte a lui Moise. In versetul 25 veti vedea ca Moise a aprins candelele pentru ca asa poruncise Domnul, nu pentru ca aveau nevoie de iluminat.

4. Apoi să aduci înăuntru masa şi să aşezi pe ea toate lucrurile ei; şi sfeşnicul să-l duci înăuntru şi să aprinzi într-însul candelele lui.
5. Să aşezi jertfelnicul cel de aur pentru tămâiere înaintea chivotului legii şi să atârni perdeaua la intrare în cortul adunării.
6. Apoi să aşezi jertfelnicul arderilor de tot înaintea intrării în cortul adunării.
7. Iar între cortul adunării şi jertfelnic să aşezi baia şi să torni în ea apă;
8. Şi împrejurul cortului să aşezi împrejmuirea curţii şi la intrarea curţii să atârni perdeaua.
9. După aceea să iei mir de ungere şi să ungi cortul şi toate cele din el şi să-l sfinţeşti pe el şi toate lucrurile lui şi va fi sfânt;
10. Să ungi jertfelnicul arderilor de tot şi toate lucrurile lui şi să sfinţeşti jertfelnicul şi va fi sfinţenie mare;
25. Şi a aprins candelele lui înaintea Domnului, precum poruncise Domnul lui Moise.

Si iata ca iarasi ne aratati ca sectele/neo-protestantii nu respecta Sfinta Scriptura.

Mai înainte de toate, fiţi convinsă că lumânările nu sunt candele; apoi că în Noul Legământ Hristos nu ne mai spune să ne facem candele ca pe vremea Vechiului.

Evanghelistul Ioan relatează ceea ce Mântuitorul a spus despre Sine:
"Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii." (Ioan 8,12).
Adevărata explicaţie este dată de Mântuitorul Însuşi: creştinii nu foloseau lumânări decât pentru iluminat, deoarece un creştin adevărat nu este în întuneric atîta vreme cât îl urmează pe El.

Mântuitorul Iisus Hristos este adevărata lumină spirituală a omului! Omul are nevoie de lumină şi călăuzire spirituală, nu de lumina şi călăuzirea date de lumânare. Cum poate lumina lumânării să facă lumină în lumea spirituală? Folosirea lumânărilor dă o impresie de religiozitate şi spiritualitate chiar, dar este doar o impresie. Datorită acestei autoînşelări, oamenii nu mai caută Adevărata Lumină. Pe măsură ce oamenii nu mai studiau învăţătura apostolilor, erau mai uşor de manipulat, iar preoţii manifestau o preocupare mai mare pentru interesul lor personal decât pentru păstrarea neschimbată a învăţăturii apostolilor. Producerea şi comercializarea lumânărilor este monopolul celor care şi impun folosirea lor. Cu cât se cere mai mult folosirea lor, cu atât cresc veniturile!