Ugly, Poveste
 

[COLOR=green]Să iubeşti total şi si cu adevarat

Toată lumea din blocul meu ştia cine este Ugly (Urâtul). Ugly era motanul rezident. Îi plăceau trei lucruri pe lume: să se bată, să mănânce din gunoi şi, să spunem aşa, să iubească.

Toate acestea la un loc, combinate cu o viaţă petrecută afară, şi-au spus cuvântul asupra lui Ugly. În primul rând, avea un singur ochi, iar acolo unde ar fi trebuit să fie celălalt, avea o gaură larg deschisă. Pe aceeaşi parte a capului îi lipsea şi urechea, piciorul stâng din spate arăta că fusese rupt la un moment dat şi se vindecase căpătând o formă nenaturală, făcându-l să pară de parcă ar fi vrut întotdeauna să facă un ocol.

Coada şi-o pierduse de mult, rămânând în locul ei doar cu un ciot scurt, de care noi trăgeam mereu. Ugly ar fi fost un motan tărcat de culoare gri închis, dacă n-ar fi avut acele răni de pe cap, gât, chiar şi umeri, care aveau coji groase şi galbene.

e fiecare dată când oamenii îl vedeau pe Ugly, aveau o singură reacţie: „Ce motan urât!”

Toţi copiii erau avertizaţi să nu-l atingă, adulţii aruncau cu pietre în el, îl udau cu furtunul şi-l fugăreau atunci când încerca să le intre în case, sau îi strângeau lăbuţele în uşă, dacă nu voia să plece.

Ugly reacţiona întotdeauna la fel. Dacă puneai furtunul pe el, rămânea pur si simplu pe loc, udându-se leoarcă, până când te dădeai bătut şi renunţai. Dacă aruncai cu obiecte după el, îşi încolăcea corpul lung şi subţire în jurul picioarelor tale, în semn de iertare. Ori de câte ori vedea copii, alerga spre ei, mieunând frenetic şi lovindu-se cu capul de mâinile lor, implorând să i se dea iubire. Dacă îl luai în braţe, începea să te sugă de camaşă, de urechi – de orice găsea.

Într-o zi, Ugly şi-a împărţit iubirea cu câinii vecinilor mei. Aceştia nu au răspuns frumos, iar Ugly a fost grav rănit. Din apartamentul meu, i-am putut auzi ţipetele şi am încercat să-i sar în ajutor. Până am ajuns în locul în care stătea întins, mi-am dat seama că viaţa tristă a lui Ugly se apropia de sfârşit. Ugly stătea întins într-un cerc ud, cu picioarele şi partea din spate contorsionate într-o formă atipică şi având o muşcătură pe partea de blăniţă albă de pe burtă.

Luându-l în braţe şi încercând să-l duc acasă, am putut auzi că respira greu şi-l simţeam cum se zbate. Cred că-i provoc mare durere, m-am gândit eu. Apoi am simţit o senzaţie cunoscută de tras şi supt de urechea mea – Ugly, în dureri atât de mari, suferind şi aflându-se în mod cert pe moarte, încerca să mă sugă de ureche. L-am tras mai aproape de mine şi şi-a împins capul în palma mea, apoi şi-a întors singurul lui ochi galben spre mine şi am putut auzi sunetul distinct al torsului. Chiar şi în cea mai mare suferinţă, acea pisică urată şi cu cicatrice nu cerea decât puţină afecţiune – poate puţină compasiune.

În acea clipă am crezut că Ugly era cea mai frumoasă şi mai iubitoare creatură pe care am vazut-o vreodată. N-a încercat niciodată să mă muşte ori să mă zgârie, sau să mă atace în vreun fel. Pur şi simplu, s-a uitat la mine, având încredere că îi voi alina durerea.

Ugly a murit în braţele mele înainte să pot intra în casă, dar după... am stat şi l-am ţinut mult timp în braţe, gândindu-mă cum un motan speriat, deformat şi fără casă mi-a putut schimba părerea despre ce înseamnă să ai o adevărată puritate de spirit, să iubeşti total şi cu adevărat.

Ed. ForYou[/COLOR]

[COLOR=#008000]:57: Nu judecati, ca sa nu fiti judecati

Un om caruia totdeuna ii placea sa judece pe altii se intalni cu un necunoscut, care avea nasul foarte rosu. El il judeca pe data si-l considera ca pe un mare betiv, zicandu-si: [/COLOR]
[COLOR=green]- Omul acesta trebuie sa fie mare betiv, de vreme ce are nasul rosu ca un ardei. [/COLOR]

[COLOR=green]Si atunci, se porni sa faca judecata aspra acelui necunoscut. Cand avea prilejul spunea la toata lumea cat de betiv era omul acela cu nasul atat de rosu. Dupa un anumit timp, venind vorba despre omul acela, unul dintre oameni zise:[/COLOR]
[COLOR=green]- Saracul, ce pacat ca a murit, era un om tare bun![/COLOR]

[COLOR=green]Dar cel care-l judeca aspru, zise cu rautate:[/COLOR]
[COLOR=green]- Cum era sa nu moara, daca era asa de betiv?[/COLOR]
[COLOR=green]Dar celalalt il opri si cu multa mila zise:[/COLOR]
[COLOR=green]- Il cunosc bine, era un om credincios si foarte iubit de toti pentru blandetea lui, nu s-a imbatat in viata lui, dar avea nasul rosu din pricina unei boli grele de care suferea.[/COLOR]

[COLOR=green]Aceasta intamplare l-a determinat pe omul care judeca aspru pe altii, sa renunte la acest pacat, care roade sufletul multora. [/COLOR]

[COLOR=green]Deci: [/COLOR]

[COLOR=green]“Nu judecati, ca sa nu fiti judecati, caci cu ce judecata veti judeca, cu aceea veti fi judecati.” Matei VII, 1-2[/COLOR]

[COLOR=#008000]Cine iubeste cu adevarat... :29: [/COLOR]

[COLOR=#008000]Marile pasiuni ale vietii sunt trei: mila pentru omenire, cucerirea dragostei [/COLOR]
[COLOR=#008000]si cautarea stiintei. Credeti, parinte Dominique, ca multe persoane dau [/COLOR]
[COLOR=#008000]un astfel de exemplu? [/COLOR]

[COLOR=#008000]Multi se simt superiori si il dispretuiesc pe aproapele lor. Poate este o [/COLOR]
[COLOR=#008000]modalitate de a-si ascunde constiinta murdara. Putini inteleg ca suntem [/COLOR]
[COLOR=#008000]toti egali in fata lui Dumnezeu, in oceanul vietii. Trebuie sa stii sa dai [/COLOR]
[COLOR=#008000]fara sa ceri nimic in schimb. [/COLOR]

[COLOR=#008000]Pentru a avea prieteni este necesar mai intai sa fii prieten, [/COLOR]
[COLOR=#008000]sa preferi sinceritatea elogiului, lealitatea zambetelor, sa-ti exprimi [/COLOR]
[COLOR=#008000]amabilitatea si prin intermediul vocii, nu numai prin cuvinte, [/COLOR]
[COLOR=#008000]sa nu judeci niciodata, sa transmiti forta si intelegere. [/COLOR]

[COLOR=#008000]Cine iubeste cu adevarat este mereu constient ca nimic si nimeni [/COLOR]
[COLOR=#008000]nu ii apartine cu adevarat. Nici o fiinta umana nu poate poseda [/COLOR]
[COLOR=#008000]o alata persoana – fiecare este singur in fata eternitatii. Suntem, [/COLOR]
[COLOR=#008000]la randul nostru iubiti, numai atunci cand in interiorul nostru ne simtim [/COLOR]
[COLOR=#008000]liberi si daca daruim libertate adevarata si celorlalti. [/COLOR]

[COLOR=#008000]Romano BATTAGLIA – O inima curata[/COLOR]

Foarte frumoasa povestioara ! Dar as-i adauga printre marile pasiuni si dragostea de Dumnezeu şi trairea in si cu Dumnezeu, ce multi se straduie, dar putini o au. Ce ne facem Silvia, atunci cand judecam pe altul ca a judecat la randu-i ? Ce ne facem Silvia cu tinerea de minte a raului facut de altii, de acea ranchiuna pacatoasa si neiertatoare. Ce ne facem Silvia cu mandria, iubirea de sine ce ne orbeste si ne face a ne crede, detinatorii adevarului absolut . Iata cate obstacole reale sunt pana a deslusi si a invata ce inseamna prietenia adevarata. In fond ea, prietenia, nu se invata, nu are o formula magica, ea se traieste, ea este ori nu este. Oricum, adevaratul sens al prieteniei a fost uitat. Suntem prea reci si artificiali, ne-am dezumanizat si continuam acest proces cu inversunare.

Si adaug ca sa fiu inteles odata pentru totdeauna, ca acolo unde nu exista iubire, nici prietenie nu va fi. Iar jumatatile de masura in iubire, sunt însulte aduse iubirii adevarate, meschinarii si lipsa de simtire. In rest vorbe goale, ambalaj fara continut.

Da, Cristian, dar ce ne facem frate draga, ca noi, care ar trebui sa stim mai bine nu suntem cu nici o iota mai breji? Trebuie sa invatam sa fim pilda prin fapta nu numai formal prin vorba ca la carte, dar lipsita de dragoste. Iar fapta se simte in vorba scrisa cu dragoste, pentru cel care are urechi sa auda.

Pai draga Anca raspunde draga Anca la intrebarea si la framantarea ce te macina . Eu cel putin nu am de cine ma ascunde, sau sa-mi fie frica de cineva anume. Cel mai bine sa raspundem neputintelor noastre si sa ni le recunoastem. Sa recunoastem cat suntem de "puternici" si "adevarati". Sa recunoastem cat suntem de "iubitori" si "iertatori". Marele meu "defect" draga Anca, este acela ca mi-am dat sufletul pe tava ori si cui, pentru ca azi , asa ceva , este considerat un defect de catre cei cinici si cei neiertatori in sinea lor. Parca am avut noi o discutie pe privat in sensul asta. Asa am crezut, ca un copil, ca toti, aproape toti iti pot fi prieten, dovada ca nu am avut nimic de ascuns in pagina mea personala, pe cand tu , m-ai indemnat la prudenta si discretie in fata a nu stiu ce pericole ce pot veni de la oameni. Nu , Anca ! Refuz sa cred ca cineva e atat de rau cum banui tu ! Cred in oameni, iubesc oamenii, ma cert daca e cazul cu ei, dar ii iubesc la fel ca inainte. Ranchiuna, rautatea imi sunt straine si asta este cel mai important si cred cu disperare in prietenie, in iubirea adevarata, cu toate palmele si insultele ce le-am primit rasplata.

[COLOR=green]Asemenea ecoului :57:[/COLOR]
[COLOR=green] [/COLOR]
[COLOR=green]Doi oameni stateau de vorba. Unul, care era cicalitor si rau de gura, ii zise celuilalt:[/COLOR]
[COLOR=green]- Nu stiu ce are lumea cu mine, ca tot imi vorbeste cu rautate?![/COLOR]
[COLOR=green]- Pai dumneata esti de vina, ii raspunse vecinul.[/COLOR]
[COLOR=green]- Cum asa?![/COLOR]
[COLOR=green]- Foarte bine, fii bun si vino cu mine.[/COLOR]
[COLOR=green]Si-l duse la marginea satului intr-o vale frumoasa, care era strajuita pe margini de dealuri asezate in trepte din ce in ce mai inalte, si ii zise:[/COLOR]
[COLOR=green]- Ia striga acum cat poti de tare: te urasc…[/COLOR]
[COLOR=green]- Te urasc… te urasc… ii raspunse ecoul.[/COLOR]
[COLOR=green]- Acum striga tot atat de tare: te iubesc…[/COLOR]
[COLOR=green]- Te iubesc… te iubesc… ii raspunse din nou ecoul.[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]- Ai vazut, spuse din nou vecinul, tot astfel se intampla si cu lumea de care te vaiti ca te vorbeste rau. Ea iti vorbeste, sau mai bine zis iti raspunde, dupa cum vorbesti, intocmai ca si ecoul de adineauri.[/COLOR]
[COLOR=green]Cel rau de gura pleca ochii in pamant, nu mai zise nimic si se gandi serios la acest mare adevar.[/COLOR]

Cutia cu piersici
 

"Un profesor a dat fiecaruia dintre studentii sai, ca tema de pregatit ptr saptamana urmatoare, sa ia o cutie de carton si, ptr fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte, sa puna in cutie o piersic ,pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective.
Timp de o saptamana, studentii au avut ca sarcina sa poarte permanent cutia cu ei :in casa, in masina, la lectii;ba chiar sa si-o puna la capul patului!Studentii au fost amuzati la inceput de o asemenea sarcina si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, unele ramase in memorie inca din copilarie.Apoi , incetul cu incetul , pe masura ce zilele treceau, studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care li se parea lor ca au un comportament de neiertat.Fiecare a inceput insa sa obs ca-i devenea cutia din ce in ce mai grea.....Piersicile asezate in ea incepusera deja sa se descompuna intr-o masa lipicioasa cu miros nu tocmai placut, iar stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte...
Fiecare era dator sa o poarte permanent , sa aiba grija de ea , sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la restaurant , la intalnire,la masa ,labaie....mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului, erau scrise chiar pe cutie.In plus, cartonul cutiei se stricase si aceasta ajunsese intr-o stare jalnica, doar cu mare greutate putand sa mai faca fata sarcinii sale.....
Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care le-a dat-o profesorul cand sau revazut dupa o saptamana, si anume ca acea cutie pe care o carasera cu ei atatea zile la rand nu fusese decat expresia greutatii sufletesti pe care o purtam cu noi atunci cand strangem in inimile si mintile noastre ura, invidia sau dispretul fata de alte persoane.
De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care-l facem acelei persoane. In realitate, insa, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua insine.
In cutia TA cate piersici sunt?....Si ce ai de gand sa faci cu ele?...Adiana Sanda"

[SIZE=3][COLOR=#339999]Povestea spune despre un rege african care avea un prieten foarte bun din copilarie. Acest prieten avea obiceiul ca indiferent de situatia in care se afla (pozitiva sau negativa) sa reactioneze la fel: "E foarte bine!" [/COLOR][/SIZE][COLOR=#339999]Intr-o zi regele si prietenul sau se aflau la vanatoare. Prietenul incarca si pregatea armele pentru rege. Dintr-o greseala, o arma s-a descarcat si i-a retezat regelui buricul degetului mare.[/COLOR]
[COLOR=#339999]Examinand situatia, prietenul a remarcat ca de obicei: "E foarte bine!" [/COLOR]
[COLOR=#339999]La asta regele a replicat: "Nu, nu e bine deloc!" si a ordonat ca prietenul lui sa fie aruncat in inchisoare.[/COLOR]
[COLOR=#339999]Un an mai tarziu, regele vana intr-o zona periculoasa. A fost capturat de canibali, care l-au dus in satul lor. L-au legat de un protap si se pregateau sa-l "prepare". Unul dintre canibali care vroia sa dea foc a observat ca regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstitiosi, aveau ca regula sa nu manance pe nimeni care nu era intreg. [/COLOR]
[COLOR=#339999]In concluzie l-au eliberat pe rege.[/COLOR]
[COLOR=#339999]La intoarcerea acasa, regele si-a reamintit de intamplarea de la vanatoare cand isi pierduse degetul si cuprins de remuscari, ordona sa fie eliberat prietenul lui.[/COLOR]
[COLOR=#339999]"Ai avut drepate" i-a spus prietenului proaspat eliberat. "A fost foarte [/COLOR]
[COLOR=#339999]bine ca mi-ai retezat buricul degetului." Si a inceput sa-i povesteasca[/COLOR]
[COLOR=#339999]patania cu canibalii. "Imi pare foarte rau ca te-am trimis la inchisoare[/COLOR]
[COLOR=#339999]atata vreme. A fost urat din partea mea sa fac acest lucru." [/COLOR]
[COLOR=#339999]"Nu ", a replicat prietenul , "Este foarte bine!"[/COLOR]
[COLOR=#339999]"Ce vrei sa spui cu asta, "Este foarte bine?!?" Cum poate fi bine sa-ti trimiti prietenul la puscarie un an?"[/COLOR]
[COLOR=#339999]"Daca n-as fi fost in inchisoare, as fi fost cu tine." [/COLOR]

[COLOR=#339999][SIZE=4]Morala: [/SIZE][SIZE=4]Indiferent in ce situate te afli, depinde de tine si de atitudinea ta daca este o situatie buna sau una rea [COLOR=navy].[/COLOR][/SIZE] [/COLOR]

[COLOR=green]Pumnul de noroi

Intr-o zi un om pacatos care se intorsese la credinta stramoseasca si ducea o viata cu adevarat crestineasca, vorbea cu un necredincios, care-i zise:

- Cum as putea sa cred eu ca Dumnezeu a luat un pumn de noroi si a facut din el un om?

Credinciosul ii zise:

- Daca nu crezi, uita-te la mine; eu n-am fost decat un pumn de noroi prin viata pacatoasa pe care am dus-o, iar dupa ce Dumnezeu a coborat Harul Sau cel Sfant asupra mea, am ajuns si eu om adevarat.

Necredinciosul cazu pe ganduri si dupa scurt timp lua calea Bisericii si deveni si el un om adevarat.[/COLOR]

[COLOR=green]:57: Ce este curajul?

Dar ce este in realitate curajul? Cum poate fi el recunoscut?
M-am intrebat mereu in ce masura curajosii sunt oameni ca toti ceilalti,
care sfideaza frica, sau pur si simplu sunt inconstienti.

Curajul… este o provocare la adresa vietii si a mortii. Ne permite
sa suportam cu resemnare durerile. Este cucerit reluand in fiecare zi urcusul.

Cui ii este frica, si are teama de viitor, trebuie sa lupte astfel incat previziunile funeste
sa nu se adevereasca. Mintea umana este in stare sa invinga atitudinile gresite
ale vietii si ne poate aduce pe calea adevarului.

Cand ne insoteste prea multa prudenta oriunde, curajul ramane ascuns in spatele lasitatii.
Este corect sa se duca la bun sfarsit ceea ce trebuie facut,
dar trebuie lasat un spatiu si viselor.

Curajul consta in tenacitatea cu care suportam suferinta si ceea ce ne infricoseaza.
Adesea suntem prizonierii unor frici absurde pentru fapte care nu se vor intampla niciodata…

Curajul este ca dragostea – are nevoie de speranta care il hraneste.

Nu te-ai gandit niciodata la curajul onestitatii, la taria de cuget
pe care trebuie sa o avem pentru a sti sa rezistam la tentatia
de a face rau, la curajul de a spune adevarul ramanand noi insine?

Soarele si luna au curajul sa rasara in fiecare zi, in ciuda norilor si furtunilor.
Natura are curajul sa se reinnoiasca mereu, infruntand instabilitatea anotimpurilor,
frigul, caldura, ploile.

Plantele pe care le vezi au puterea sa creasca, un bob de grau, puterea de a rasari,
o floare, de a se deschide la vederea Creatorului. Si totusi, de cele mai multe ori
sunt plante mici si flori care nu-ti sar in ochi, dar, cu toate acestea,
infloresc catre cer fara nici o teama.

Au curajul de a trai, de a muri, de a iesi din starea de apasare,
de fiecare data cand terenurile pietroase le impiedica cresterea.

Si omul ar trebui sa aiba aceeasi tarie de cuget.

Frica si rusinea conditioneaza adesea multe persoane care se inchid
in ele insele si sufera in liniste fara a cere ajutor…

Curajul sta in constientizarea faptului de a putea infrunta orice adversitate,
in timp ce prea des, pentru o viata linistita, ne comportam cu lasitate.
Prin coerenta vom reusi sa ne schimbam viata in bine,
iar daca nu o facem este numai pentru ca ne lipseste curajul de a spune adevarul.

Cel caruia nu ii este frica de nici un eveniment nu este mai puternic
decat acela caruia ii este teama de tot.

Sursa: Romano BATTAGLIA – O inima curata
[/COLOR]

[quote=silverstar;103392][COLOR=green]:57: Ce este curajul?

Dar ce este in realitate curajul? Cum poate fi el recunoscut?
M-am intrebat mereu in ce masura curajosii sunt oameni ca toti ceilalti,
care sfideaza frica, sau pur si simplu sunt inconstienti.

Curajul… este o provocare la adresa vietii si a mortii. Ne permite
sa suportam cu resemnare durerile. Este cucerit reluand in fiecare zi urcusul.

Cui ii este frica, si are teama de viitor, trebuie sa lupte astfel incat previziunile funeste
sa nu se adevereasca. Mintea umana este in stare sa invinga atitudinile gresite
ale vietii si ne poate aduce pe calea adevarului.

Cand ne insoteste prea multa prudenta oriunde, curajul ramane ascuns in spatele lasitatii.
Este corect sa se duca la bun sfarsit ceea ce trebuie facut,
dar trebuie lasat un spatiu si viselor.

Curajul consta in tenacitatea cu care suportam suferinta si ceea ce ne infricoseaza.
Adesea suntem prizonierii unor frici absurde pentru fapte care nu se vor intampla niciodata…

Curajul este ca dragostea – are nevoie de speranta care il hraneste.

Nu te-ai gandit niciodata la curajul onestitatii, la taria de cuget
pe care trebuie sa o avem pentru a sti sa rezistam la tentatia
de a face rau, la curajul de a spune adevarul ramanand noi insine?

Soarele si luna au curajul sa rasara in fiecare zi, in ciuda norilor si furtunilor.
Natura are curajul sa se reinnoiasca mereu, infruntand instabilitatea anotimpurilor,
frigul, caldura, ploile.

Plantele pe care le vezi au puterea sa creasca, un bob de grau, puterea de a rasari,
o floare, de a se deschide la vederea Creatorului. Si totusi, de cele mai multe ori
sunt plante mici si flori care nu-ti sar in ochi, dar, cu toate acestea,
infloresc catre cer fara nici o teama.

Au curajul de a trai, de a muri, de a iesi din starea de apasare,
de fiecare data cand terenurile pietroase le impiedica cresterea.

Si omul ar trebui sa aiba aceeasi tarie de cuget.

Frica si rusinea conditioneaza adesea multe persoane care se inchid
in ele insele si sufera in liniste fara a cere ajutor…

Curajul sta in constientizarea faptului de a putea infrunta orice adversitate,
in timp ce prea des, pentru o viata linistita, ne comportam cu lasitate.
Prin coerenta vom reusi sa ne schimbam viata in bine,
iar daca nu o facem este numai pentru ca ne lipseste curajul de a spune adevarul.

Cel caruia nu ii este frica de nici un eveniment nu este mai puternic
decat acela caruia ii este teama de tot.

Trebuie si o doza mica de "nebunie" !

[quote=cristiboss56;103396][SIZE=3][COLOR=green]Te-ai întrebat vreodată de ce tinerii comit cele mai mari nebunii care adesea sunt puse pe seama curajului? Eu aş spune că nu este curaj ci inconştienţă, lipsa de experienţă, risc neasumat, teribilism...[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]Cu timpul, da numai cu timpul învăţăm prudenţa, devenim înţelepţi, devenim circumspecţi dar pierdem curajul inconştienţei...[/COLOR][/SIZE] :57:

[quote=silverstar;103401]Adevar 100% ! ! !

[COLOR=green]Când se termină noaptea şi când începe ziua?

Un rabin, aşezat în mijlocul studenţilot săi, le-a pus o întrebare grea:
- Când se termină noaptea şi când începe ziua?
Un student exclamă:
- Când poţi să faci de la distanţă diferenţa între capre şi oi. Atunci se termină noaptea.
Un altul spune:
- Când poţi să faci diferenţa dintre un smochin şi un măslin. Atunci se ivesc zorile.
Rabinul tăcea.
Văzându-l că nu spune niciun cuvânt, studenţii îl întrebară:
- Dar tu, rabine, ce crezi?
Preotul mai tăcu puţin, apoi le spuse:
- Când întâlneşti o femeie albă sau neagră şi exclami "Soră!", când întâlneşti un bărbat sărac sau bogat şi strigi "Frate!", atunci se termină noaptea şi începe ziua...
Ne-am născut cu toţii după chipul şi asemănarea Lui. Asemănători sau diferiţi, trebuie să trăim cu toţii ca fraţi şi surori.[/COLOR]

[COLOR=green]Acelaţi lucru... în alte cuvinte

Pe o stradă din Paris stătea un orb cu o pălărie la picioare şi o plăcuţă de lemn pe care scria cu cretă albă: "Vă rog, ajutaţi-mă, sunt orb!". Un ziarist trecu prin zonă şi văzu foarte puţini bani în pălăria orbului. Fără să ceară încuviinţarea, luă plăcuţa de lemn, o întoarse, pe dos, scrisese altceva, o puse din nou la picioarele orbului şi plecă.

Spre seară, jurnalistul respectiv se întoarse pe acelaşi drum, trecând din nou pe lângă orbul care cerşea. Acum, pălăria lui era plină de bani. Şi monede, şi bacnote. Cu simţurile dezvoltate din pricina lipsei de vedere, orbul recunoscu paşii ziaristului. Îl întrebă dacă el cel care i-a rescris mesajul de pe plăcuţă şi, dacă da, ce anume scrisese. Ziaristul răspunse:

- Nu am scris nimic din ce ar putea fi în neconcordanţă cu anunţul dumitale, doar că am exprimat totul în alte cuvinte. Şi plecă liniştit mai departe.
Orbul a aflat foarte târziu ce scrisese ziaristul pe plăcuţa de lemn. Mesajul era următorul: "Şi astăzi e primăvară în Paris, şi eu tot nu o pot vedea..."

MORALA

De multe ori, când lucrurile nu ne mai reuşesc aşa cum am dori, e o idee bună să schimbăm strategia. :57:
[/COLOR]

[COLOR=green]Alegerea :57:

Un om care se simţea veşnic împovărat de greutăţile vieţii se plânse unui maestru spiritual vestit.
"Nu mai pot! Viaţa mi-e un chin!"
Maestrul luă o mână de cenuşă şi o lăsă să cadă într-un pahar plin cu apă curată, bună de băut, pe care-l avea pe masă, spunând:
"Acestea sunt suferinţele tale".
Toată apa se tulbură şi se murdări.
Maestrul aruncă apa, luă o altă mână de cenuşă la fel cu cea dinainte, i-o arătă omului nostru, se apropie de fereastră şi o aruncă în mare.
Cenuşa se împrăştie într-o clipă, iar marea rămase la fel ca înainte.
"Vezi?, îl lămuri înţeleptul...În fiecare zi trebuie să alegi între a fi un pahar de apă sau marea".

Prea multe inimi neîncăpătoare, prea multe suflete şovăitoare, prea multe minţi nepricepute şi braţe închise.
Una dintre lipsurile majore ale timpului nostru este curajul. Nu îndrăzneala prostească, temeritatea inconştientă, ci adevăratul curaj, care în faţa fiecărei probleme spune liniştit : "Există cu siguranţă o soluţie pe undeva, iar eu o voi găsi".[/COLOR]

[COLOR=green]Apusul: Istorioară pentru suflet :57:

Odată, demult, un misionar străbătea Munţii Stâncoşi împreună cu un tânăr indian care-i era şi călăuză.
În fiecare seară, la acelaşi moment al apusului, tânărul indian se îndepărta, se întorcea spre soare şi începea sa se mişte pe ritmul unei melodii suave şi pline de nostalgie pe care o cânta încet.
Tânărul care dansa şi cânta cu faţa spre soarele ce se stingea, era o privelişte care-l umplea pe misionar de o curiozitate plină de admiraţie. Într-o zi, îl întrebă pe ghidul său: "Ce înseamnă tot acest ritual pe care-l împlineşti în fiecare seară"?
"O, e ceva foarte simplu, răspunse tânărul. Eu şi soţia mea am compus acest cântec împreună. Când suntem unul de celălalt, fiecare, oriunde s-ar afla, se întoarce spre soare puţin înainte să apună şi începe să cânte şi să danseze. Astfel, chiar dacă suntem departe cântăm şi dansăm împreună".
Când apune soarele, tu cu cine dansezi?
O mistică din secolul al IX-lea a scris această rugăciune:
"Doamne!
Stelele strălucesc, ochii îndrăgostiţilor se-nchid.
Fiecare iubită e singură cu iubitul ei, iar eu sunt singură aici, cu tine!"[/COLOR]

Povestiri
 

Am citit multe din povestioarele de aici imi plac toate mai scrieti am sa incerc sa adaug si eu pe viitor citeva.

Ovi

[COLOR=teal][SIZE=3]Un Gand bun!... :57:[/SIZE] [/COLOR]
[COLOR=teal][/COLOR]
[COLOR=teal]Indreptandu-se spre casa, un om a vazut cum unei doamne i-a scapat din poseta 100 euro la marginea drumului. [/COLOR]

[COLOR=teal]Uitandu-se el de jur-imprejur, s-a hotarat s-o ia, fiindca i-ar fi prins tare bine si, oricum, nu-l vedea nimeni. S-a mai uitat o data inainte, inapoi, in dreapta si in stanga si s-a apleacat sa ia bacnota.[/COLOR]

[COLOR=teal]Dar, deodata, s-a oprit, amintindu-si ca, intr-o singura directie, nu s-a uitat: in sus. Privind cerul, se indrepta spre doamna si i-o inapoie acesteia.[/COLOR]

[COLOR=teal]Apoi uitandu-se in sus spuse:[/COLOR]

[COLOR=teal]- Multumesc, Doamne, ca mi-ai dat gandul cel bun. E drept ca as avea nevoie de bani, dar mai mult am nevoie de un cuget curat si linistit. Daca as fi luat-o nu m-ar fi vazut nici un om, dar m-ar fi vazut Dumnezeu.[/COLOR]

[COLOR=green][SIZE=3]Cel mai bun vin[/SIZE]

Un bărbat şi o femeie se căsătoriră la o vârstă înaintată şi spre marea lor bucurie şi surprindere avură un copil. Îl crescură cu toată iubirea şi grija lor şi, deşi erau foarte săraci îl trimiseră la şcoala unui înţelept pentru ca şi sufletul să-i fie cultivat. Întors acasă, băiatul avea o singură dorinţă: aceea de a se revanşa faţă de părinţii săi.

"Ce lucru aş putea face care să vă facă într-adevăr plăcere?"
"Lucrul cel mai drag nouă eşti tu, fiule", răspunseră bătrânii. "Dar dacă totuşi ţii să ne faci un dar, adu-ne puţin vin. Ne place foarte mult şi sunt ani de zile de când n-am mai băut un strop măcar..."

Băiatul nu avea o leţcaie. Într-o zi, pe când mergea prin pădure să taie lemne, îşi muie mâinile în apa care curgea dintr-o cascadă enormă şi bău: i se păru că apa avea gustul celui mai bun şi mai limpede vin pe care-l gustă vreodată. Umplu un ulcior pe care-l avea cu el şi se întoarse în grabă acasă.

"Iată darul meu", le spuse părinţilor. "Un ulcior de vin doar pentru voi".
Părinţii gustară apa şi, deşi nu simţeau decât gustul apei, îi zâmbiră şi-i mulţumiră din inimă.
"Săptămâna viitoare vă voi aduce un altul", le spuse băiatul. Şi aşa făcu multe săptămâni la rând. Bătrânii intrară în joc: băură apa cu mult entuziasm şi erau bucuroşi să vadă fericirea înflorind pe chipul fiului lor.

Astfel, se întâmplă ceva nemaipomenit: bolile şi ridurile le dispărură. Ca şi cum acea apă ar fi avut ceva miraculos...[/COLOR]

[COLOR=green][SIZE=3]Cei doi tăietori de lemne:[/SIZE] Istorioară pentru suflet :57:

Doi oameni munceau în aceeaşi pădure taind lemne. Copacii erau mari, puternici şi vânjoşi. Cei doi tăietori de lemne îşi foloseau securile cu aceaşi măiestrie, dar cu metode diferite: primul lovea trunchiul cu o constanţă de neînchipuit, lovitură după lovitură, fără să se oprească decât câteva clipe pentru a-şi mai trage răsuflarea.
Cel de-al doilea făcea o mică pauză la fiecare oră.
La apus, primul tăietor de lemne era la jumătatea trunchiului. Era lac de sudoare şi n-ar mai fi rezistat nici cinci minute în plus. Al doilea, să vezi şi să nu crezi, terminase! Începuseră în acelaşi timp şi cei doi copaci erau la fel!
Primul tăietor de lemne nu-i venea să-şi creadă ochilor!. "Nu mai înţeleg nimic! Cum ai reuşit să termini când te opreai la fiecare oră?"
Celălalt zâmbi: "Tu ai văzut că mă opream după fiecare oră, dar n-ai văzut că profitam de pauză şi pentru a-mi ascuţi securea."

Spiritul tău e asemenea securii. Nu-l lăsa să se ruginească. Ascute-l puţin în fiecare zi:

1. Opreşte-te zece minute şi ascultă puţină muzică.
2. Plimbă-te de câte ori poţi.
3. Îmbrăţişează în fiecare zi persoanele dragi ţie şi spune-le: "Te iubesc!"
4. Sărbătoreşte zile de naştere, aniversări, onomastici şi tot ce-ţi vine în minte.
5. Fii drăguţ cu toţi. Şi cu cei din casa ta.
6. Zâmbeşte.
7. Roagă-te.
8. Ajută pe cineva care are nevoie de tine.
9. Alintă-te.
10. Uita-te în cer şi priveşte spre înalt. [/COLOR]

Exceptional!!! Felicitari Silverstar! Din cate inteleg, aceasta poezie este creatia ta. O realizare impresionanta prin avalansa de vibratii emotionale pe care le declanseaza in ritmul ametitor al cuvintelor - semntiment.:41:

Grija de cele launtrice - > Avva Agathon a fost intrebat :"Ce este mai presus : truda trupeasca sau grija de cele launtrice ?" Batranul a raspuns : "Omul este ca un pom, iar truda trupeasca sunt frunzele, in vreme ce grija celor launtrice sunt fructele. Fiindca sta scris : <<Pomul care nu face fructe bune e taiat si aruncat in foc >>, este limpede ca noi trebuie sa ravnim pentru fructe, adica pentru pazirea mintii. Dar sa nu neglijem nici acoperisul si podoaba frunzelor, adica truda trupeasca". ( Pateric , editia Polirom, 2005 )

Smerenia invinge trufia - > Avv Daniel a zis :" In Babilon, fata unui mare dregator avea un demon. Tatal ei ere prieten cu un calugar, care i-a zis : <<Nimeni nu-ti poate vindeca fiica, in afara de anahoretih pe care-i cunosc, dar daca-i vei ruga, nu vor primi sa faca asa ceva, din smerenie. Sa punem la cale urmatorul lucru : cand vor veni ei la targ, prefaceti-va ca vreti sa cumparati de la el si, cand va fi sa ia banii, sa le cerem sa spuna o rugaciune. Cred ca asa fata va fi vindecata. >>. Asadar , s-au dus la targ si au gasit pe ucenicul unui batran stand jos si vanzand marfa. L-au facut sa vina cu dansii, ca sa care marfa si sa ia banii. Cand bietul calugar a intrat in casa, indracita a navalit si i-a dat o palma. El insa a intors obrazul celalalt, dupa porunca Domnului. Chinuit demonul a strigat : << Ce sila ! Porunca lui Iisus m-a gonit ! >>. Si indata s-a vindecat femeia. Cand au venit batranii, li s-au povestit cele intamplate, iar ei au slavit pe Dumnezeu si au zis : << De obicei trufia diavolului cade prin smerenia poruncii lui Hristos>>. ( Pateric - editita Polirom- 2005)

<<Teama de Dumnezeu >> Un frate l-a intrebat pe avva Euprepios : " Cum vin in suflet teama de Dumnezeu ? "Batranul a raspuns : "Daca omul este smerit , nu agoniseste si nu judeca pe altul, atunci se naste in sufletul lui teama de Dumnezeu " ( Pateric )

< < Urcusul duhovnicesc > > Trei calugari s-au dus la avva Stefan , preotul, si au inceput sa-i vorbeasca , timp indelungat, despre folosul sufletului. Batranul insa tacea. Calugarii atunci i-au spus : _Nu ne raspunzi nimic, parinte ? Am venit la tine ca sa ne alegem cu un folos sufletesc. Atunci batranul le-a raspuns : _ Iertati-ma ,dar nu stiu ce ati vorbit pana acum. Eu, ziua si noaptea contemplu numai la Domnul nostru Iisus Hristos, rastagnit pe Cruce. Declarandu-se mangaiati sufleteste din aceste cuvinte, au plecat. ( dupa Ioan Evcrata, Limonariu )

<<Poti sa minti fara sa ai pacat ? >> Avva Agathon l-a intrebat, odata , pe avva Alonios : "Cum sa-mi stapanesc limba, ca sa nu mai spuna minciuni ? ". Avva Alonius i-a raspuns : " Daca nu vei spune minciuni, multe pacate ai sa faci ". "Cum adica ? ", intreba celalalt. Batranul ii zice : " Doi oameni au omorat in fata ta, si unul dintre dansii a fugit in chilia ta. Dregatorul il cauta si te intreaba : " In fata ta s-au intamplat acestea ? " .Daca nu minti ,il trimiti pe om la moarte. Maî bine-l lasi in fata lui Dumnezeu , cu mainile dezlegate, caci El le stie pe toate. "

[COLOR=#008000][SIZE=5]Constructori si gradinari[/SIZE][/COLOR]

[COLOR=#008000]…fiecare om, de-a lungul vietii, poate sa aiba doua atitudini: sa construiasca sau sa planteze.[/COLOR]

[COLOR=#008000]Constructorii pot petrece ani intregi lucrand la proiectele lor, insa intr-o zi vor termina ceea ce fac. Atunci se opresc si se simt limitati de propriii pereti. Viata isi pierde sensul atunci cand constructia s-a realizat.[/COLOR]

[COLOR=#008000]Dar mai sunt si cei care planteaza. Uneori ei au de suferit din cauza furtunilor, a anotimpurilor, si rareori au odihna. Spre deosebire de o cladire, gradina creste necontenit si insusi faptul ca are nevoie de grija gradinarului face ca, pentru el, viata sa fie o mare aventura.[/COLOR]

[COLOR=#008000]Gradinarii se vor recunoaste intre ei, fiindca stiu ca in povestea fiecarei plante sta cresterea intregii planete Terra.[/COLOR]

[COLOR=#008000]Paolo COELHO – Brida[/COLOR]

Cele 4 piersici
 

O dată, un ţăran a vrut să-i încerce pe cei patru fii ai săi. I-a chemat dimineaţa la el şi i-a dat fiecăruia câte o piersică. A plecat apoi la câmp, lăsându-i să-şi vadă de treburi şi să-şi împartă ziua cum cred ei de cuvi­inţă. Seara însă, când s-a întors, i-a chemat pe toţi patru în tindă şi l-a întrebat pe cel mai mare:
- Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta?
[SIZE=5]- Ce să fac, tătucă, am mâncat-o şi-ţi mulţumesc. A fost tare bună. Am luat, apoi, sâmburele, 1-am plantat în spatele casei, am udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un piersic frumos şi roditor.[/SIZE]
- Bine ai făcut, băiatul tatii, sunt sigur că tu o să ajungi un bun gospodar. Dar tu, îi zise celui de-al doilea, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Am mâncat-o. A fost atât de bună, coaptă şi fragedă...
- Şi apoi?
- Păi, am aruncat sâmburele şi m-am dus la mama să-i mai cer câteva, că tare bune erau.
- Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă să nu ajungi un om lacom că "lacomul mai mult pierde şi leneşul mai mult aleargă". Dar ţie ţi-a plăcut piersica, a fost bună? - 1-a întrebat ţăranul şi pe cel de-al treilea fiu al său.
- Nu ştiu.
- Cum nu ştii, da’ ce-ai făcut cu ea?
- Am vândut-o. M-am dus cu ea în târg şi am dat-o cu zece bani. Uite-i!
- Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai grijă că nu toate sunt de vânzare în viaţă; mai ales, nu ceea ce ai primit de la părinţi.
În sfârşit, ţăranul 1-a întrebat şi pe ultimul băiat, cel mai mic dintre toţi.
- Dar ţie ţi-a plăcut piersica?
- Nici eu nu ştiu, tătucă.
- Cum, şi tu ai vândut-o?
- Nu, tată. Eu m-am dus în vizită la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, şi i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea şi mi-a mulţumit din suflet.

13

Cu lacrimi în ochi, tatăl şi-a luat copilaşul pe genunchi şi I-a spus:
- Nu ştiu ce te vei face tu în viaţă, dar ştiu că, indiferent ce drum vei urma vei fi un bun creştin şi asta e tot ce contează.
„Lăsaţi copiii să vină la Mine!”
[SIZE=5](Sfânta Scriptură)[/SIZE]

Cerul,pamantul si lumea
 

Într-o zi, un om simplu, cunoscut pentru viaţa sa curată, a fost întrebat de un vecin:
- Cum faci tu de eşti totdeauna atât de mulţumit? Niciodată nu te-am văzut supărat.
- Foarte simplu - a răspuns celălalt, în fiecare dimineaţă, când mă trezesc, privesc întâi cerul. Aşa mi-aduc aminte de Dumnezeu, de milă şi de bunătate. Apoi privesc pământul. Astfel îmi amintesc de moarte şi de Judecata de Apoi. în cele din urmă, privesc în jurul meu lumea întreagă ce se trezeşte în fiecare dimineaţă la viaţă. Aşa mi-aduc aminte de semenii mei, de cei care suferă de boli sau neputinţe, de cei ce au o viaţă mai grea decât a mea şi pe care i-aş putea ajuta, în felul acesta mă bucur pentru ceea ce sunt şi pentru ceea ce pot face.
[SIZE=5]Bunătatea izvorâtă din dragoste aduce totdeauna linişte şi mulţumire, atât în sufletul celui care primeşte cu recunoştinţă, cât şi în sufletul celui care dăruieşte cu drag.[/SIZE]
"Cine este bun mai bun să se facă şi cine a biruit ispita să se roage pentru cel care e încă în ispite. " ( părintele Paisie Olaru )

Al patrulea mag
 

Există o poveste tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea şi, cu banii obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă în Babilon, unde îl aşteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentru a-1 îngriji pe bolnav până ce se va însănătoşi complet. Toate acestea 1-au întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja fără el, însă nu s-a descurajat, ci şi-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-1 ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat că magii L-au găsit deja pe prunc, că soldaţii lui Irod omoară toţi copiii nou-născuţi şi că Sfânta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în faţa sa, un soldat încerca să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-1 omorî. Femeia îşi apăra cu disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus:
- Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla de târgul nostru.
Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit. Tânăra femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă. >
Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat şi el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat pe Iisus, însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina, Mântuitorul propovăduieşte Evanghelia. Bucuros că, în sfârşit, ştie unde îl poate găsi, s-a grăbit spre ludea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristos este răstignit pe Dealul Căpăţânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorinţa să-L vadă în viaţă pe Mântuitor, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp. însă, prin faţa lui au trecut doi soldaţi romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus:
- Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteţi vinde şi împărţi banii. Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă.
Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de feri­cire, nu ştia cum să-i mulţumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă măcar o clipă pe Mântuitor, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Îi era ruşine să se închine împăratului împăraţilor fără nici un dar. Însă, când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el şi i-a spus:
- În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ...
- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu? - a întrebat mirat magul.
- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tău a ajuns la Mine şi, îţi spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care îl iubeşte pe Dumnezeu, îi iubeşte pe oameni.
Cine nu caută nevoile celorlalţi spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi mulţu­mire şi bucurie, nu va afla adevărata viaţă. Cu cât te apropii mai mult de oameni, cu atât eşti mai aproape de Dumnezeu.

"Să dorim binele fraţilor noştri şi mântuirea tuturor oamenilor mai mult decât pe a noastră. " (Sfântul Teodor Studitul)

Bogatiile fiecaruia
 

[SIZE=5]Plimbându-se prin sat, un boier s-a întâlnit cu un ţăran sărac şi a început a se lăuda cu averile lui:[/SIZE]
- Vezi tu livada de pe deal? E a mea. Pădurile care înconjură satul sunt şi ele ale mele. Până şi pământul pe care calci acum al meu este. Tot ce vezi, de jur-împrejur, e proprietatea mea. Toate astea sunt doar ale mele.
[SIZE=5]- Dar acela? - 1-a întrebat ţăranul, arătând cu degetul spre cer. Nu cred că şi cerul este al tău. Acela este al meu - a mai spus ţăranul şi, cu zâmbetul pe buze, a plecat liniştit, lăsându-1 pe boier mirat şi cu ciudă în suflet.[/SIZE]

"Cel ce s-a născut înţelept poartă bogăţia cu el. " ( Sfânta Scriptură )
[SIZE=3] [/SIZE]

O mana de ajutor
 

În timpul unei campanii militare, un pluton muncea la repararea unei căi ferate distruse de bombardament. Câţiva soldaţi, deşi se străduiau, nu puteau clinti un stâlp greu, căzut peste şine. Alături, caporalul striga la ei, ocărându-i pentru neputinţa lor. Trecând pe acolo, un om 1-a întrebat:
- De ce nu-i ajuţi şi dumneata?
[SIZE=5]- Eu sunt caporal, eu supraveghez şi comand. Ei trebuie să muncească![/SIZE]
Străinul nu a mai spus nimic, dar şi-a scos haina şi a început să tragă şi el cot la cot cu soldaţii de un capăt al stâlpului. După scurt timp, au reuşit să elibereze şinele. încântaţi de reuşită, soldaţii i-au mulţumit străinului care, luându-şi haina să plece, i-a mai spus caporalului:
- Dacă va mai fi nevoie, să mă chemaţi şi altădată!
- Da?! - zise în batjocură caporalul. Dar cine eşti dumneata?
- Sunt generalul acestei divizii ...
"Nu trebuie să ne îngrijim de ale noastre, ci de ale altora. " ( Sfântul Ambrozie )

Sfanta Simplitate
 

Un preot de la ţară, mergând cu treburi spre satul vecin, a văzut o femeie din parohia sa spălându-şi rufele în râu şi, apropiindu-se, a întrebat-o:
- Duminică, la slujbă, am văzut că nu m-au ascultat toţi cu atenţie. Poate am vorbit lucruri prea savante şi mă gândesc, duminica asta, să vorbesc mai pe înţelesul oamenilor. Spune-mi, dumneata ce-ai înţeles din ce-am spus eu la predică?
- Părinte, i-a răspuns cu smerenie femeia, eu n-am multă carte, dar aş vrea să vă întreb şi eu ceva: vedeţi pânzele ce le spăl eu acuma? Apa trece prin ele şi le curăţă. Credeţi că au ele habar- de cum le-a curăţat apa? Şi cu toate astea, devin albe şi fru­moase. Nu înţeleg eu, în biserică, tot cuvântul sfinţiei tale, dar simt în suflet căl­dura Duhului Sfânt, Care mă curăţeşte de păcat, aşa cum apa aceasta curăţă pânzele mele.
Tare mulţumit a plecat preotul văzând un om care nu e doar cu gândul la cele sfinte, ci şi cu sufletul.

"La Dumnezeu ajungem printr-un anume mod de viaţă, nu printr-un anume fel de a gândi."
(Christos Yannaras)

O tânără domnişoară s-a întors acasă într-o după-amiază. Avusese o zi grea, cu multe probleme şi acum era obosită şi supărată. Mama ei, femeie în vârstă, s-a grăbit să-i iasă în întâmpinare. S-au aşezat împreună la masă, dar, ca orice mamă, a văzut de îndată tristeţea din sufletul fetei şi a căutat să o liniştească.
- Mai lasă-mă în pace, mamă! Crezi că toate se pot rezolva aşa, cu una, cu două?
Nici nu ştii despre ce-i vorba.
- Dar îmi poţi povesti - i-a răspuns, cu răbdare, mama. Poate te-aş putea ajuta...
- Cu ce să mă ajuţi, cu sfaturi? M-am săturat de atâtea întrebări şi sfaturi. Lasă-mă în pace! - a mai strigat tânăra fată şi a plecat în grabă, trântind uşa.
Spre seară, când s-a mai liniştit, când şi-a dat seama de greşeala ei, de supărarea pe care i-o pricinuise, cu siguranţă, mamei, s-a întors. Acasă însă, şi-a găsit mama aşteptând în fotoliul din faţa ferestrei, cu capul în piept, parcă ar fi adormit.
Dar ea murise, murise de inimă chiar în după-amiaza aceea. Zadarnice au fost lacrimile ce au urmat, zadarnică a fost toată durerea fetei. Mama murise şi ultimele cuvinte pe care le auzise de la copilul ei fuseseră: "Lasă-mă în pace!". Acest lucru o durea cel mai tare pe tânăra fată: mama murise fără ca ea să-i fi spus, de fapt, cât de mult o iubeşte, câtă nevoie are de prezenţa ei, de sfaturile ei, de dragostea ei - dragoste de mamă.

[SIZE=5]"După Dumnezeu, nu iubesc pe nimeni atât de mult ca pe mama." (Fericitul Ieronim)[/SIZE]

Într-o şcoală, la ora de religie, profesorul le vorbea elevilor despre nemurirea sufletului. Văzând chipurile nedumerite ale micuţilor, domnul profesor scoase un ceas mare de masă şi îl arătă tuturor:
- Vedeţi cum merge acest ceas? Ca şi un om care trăieşte, tot astfel ceasul ticăie şi rotiţele lui se învârt.
După aceea, a pus ceasul pe catedră, i-a demontat cu grijă carcasa de metal şi a scos mecanismul plin de rotiţe mici, ce continuau să se învârtă.
- Vedeţi, chiar dacă am scos motoraşul din carcasă, el continuă să meargă. Tot aşa şi sufletul, când părăseşte trupul, după moarte, continuă să trăiască. Sufletul este nemuritor şi, de aceea, trebuie să ne îngrijim nu doar de trupul nos­tru, ci şi de suflet. Aşa cum aveţi grijă să nu vă murdăriţi hainele sau să nu vă răniţi lovindu-vă, tot aşa trebuie să fiţi mereu atenţi ca nici sufletul vostru să nu se "murdă­rească" de păcate sau să fie doborât de ispite şi neputinţă. Sufletul trebuie să fie me­reu curat, fără răutate şi fără păcat, fiindcă doar aşa el poate primi lumina binecuvân­tată a dragostei dumnezeieşti. Doar aşa sufletele noastre pot iubi şi pot fi iubite.
"Sufletul trăieşte veşnic şi nu poate muri, căci este suflare din suflarea lui Dumnezeu, iar la Judecata de Apei, sufletul iarăşi se va uni cu trupul. "
(Sfântul Ioan Gură de Aur)

În timp ce mâncau, un ţăran i-a întrebat pe cei trei fii ai săi:
- Ştiţi voi, băieţi, de unde vine mălaiul din care este făcută această mămăligă?
- Da, sigur că da! - a răspuns cel mai mic. Din sacul din cămară. Râzând de el, cel mijlociu îi spuse:
- Nu-i adevărat! Mălaiul e măcinat din porumbul cules de pe câmp; porumbul a crescut din pământul udat de apa ploilor. Deci, pământul şi ploaia 1-au făcut.
[SIZE=5]- Nu ştiţi nimic! - zise şi cel mai mare dintre băieţi. Porumbul acesta vine de la Dumnezeu. E adevărat că a crescut din pământ şi că ploaia 1-a udat, dar, dacă Dumnezeu nu ar fi dat vreme bună şi ploaie la timp, porumbul nu s-ar fi făcut, iar noi n-am fi mâncat acum mămăligă. Iată cine L-a făcut: Dumnezeu![/SIZE]
Oare avea dreptate vreunul dintre copii? Nu, nici unul!
Tatăl lor a arat şi a semănat pământul, a cules porumbul, 1-a măcinat la moară şi a adus mălaiul acasă. Tatăl lor a muncit un an întreg pentru ca fiii lui să aibă ce mânca. A muncit, dar s-a şi rugat. Şase zile pe săptămână a fost pe câmp, dar a şaptea a fost la biserică s§ se roage pentru sănătate şi spor în casă. S-a rugat mereu ca Domnul să aibă grijă şi de familia lui, iar Dumnezeu, văzând hărnicia omului, i-a ascultat ruga şi 1-a blagoslovit cu o recoltă bogată şi, pe drept cuvânt, meritată. Păcat că fiii lui nu vedeau efortul pe care părintele lor îl făcea pentru ei ...
Cu banii câştigaţi atât de greu, părinţii ar putea să cumpere lucruri pentru ei, dar nu fac astfel! Ei renunţă la tot ce îşi doresc, pentru ca fiii şi fiicele lor să aibă de toate.
Dacă toţi copiii ar avea grijă de lucrurile lor, atunci părinţii ar fi mulţumiţi. Dar, dacă toţi copiii ar avea grijă, în primul rând, de bunul cel mai de preţ pe care 1-au primit de la părinţi, adică de viaţa lor, pe care s-o trăiască frumos şi fără păcat, atunci toţi părinţii ar fi, cu siguranţă, fericiţi.

"Cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta, ca bine să-ţi fie ţie şi ani mulţi să trăieşti pe pământ!" (Sfânta Scriptură - Cele zece porunci