Deci cum o intorci , tot nu-i bine ! Hai, nici chiar asa . . .!:3:

Asa este...
 

Asa este! Exact asta as fi vrut sa scriu si eu. Majoritatea dintre noi l-au vazut, discutat si rasdiscutat pe diferite topicuri.
Oricum e filmul meu preferat , un film pe care il revad cu aceeasi emotie de fiecare data.Impresionant!!! Mi-a intrat la suflet, nu cred ca va putea fi inlocuit vreodata de un alt film! Pentru cine nu l-a vazut inca...il recomand si eu cu caldura.:79:

Probabil va trebui sa-mi schimb nick-ul!... Ma descopar in ultimul timp (cu predilectie in acest post al Sfintelor Pasti) cam rautacios fata de cum ma stiam de obicei, cam egoist, cam individualist. Si mi-e ciuda fiindaca se intampla sa si constientizez acest lucru, dar... nu ma pot stapani! Parca nu mai vad partea plina a paharului, chiar daca e 75-80%, ci ma leg de partea goala care face diferenta... Am ajuns sa nu ma mai inteleg eu pe mine, ce sa spun de ceilalti?
Imi vine acum in cap o imagine oarecum hilara:
- Doamne, ce sa fac ca sa mostenesc Imparatia Cerurilor?
- Ia-ti crucea ta si urmeaza-Mi Mie!
- Imediat, Doamne! Ajuta-ma s-o pun in spatele jeep-ului!...
Probabil ziceti ca e o gluma, dar nu-i! Rugaciunea a ajuns sa fie atat de personalizata, incat pe Dumnezeu, nimic nu-L mai mira. Omul vrea cu toata fiinta lui sa se mantuiasca, dar isi cauta tot felul de gaselnite, pentru a-si atinge si scopurile lumesti!... Veti spune ca nu-i nimic gresit in asta si chiar nu-i cand e vorba de un mirean obisnuit.

Am cautat si caut intr-una intelesuri fara de inteles si nimeni nu reuseste sa ma lamureasca; dimpotriva, parca fiecare devine dintr-o data un copil inspaimantat ce se ascunde in spatele bunicutului care l-a invatat prima rugaciune din viata lui!... "Bunicutule! Bunicutule! Scapa-ma de bau-bau!" E greu pentru un copil sa inteleaga ce-i aceea o busola! E greu pentru un copil sa inteleaga ca de fapt "bau-bau" e si el un om ratacit! E greu pentru un copil sa inteleaga la ce-i foloseste ratacitului, busola!...

...E mult de spus! Si nu pricep de ce nu pricepe nimeni ca zbuciumul unui suflet nu apare dintr-o contiinta imaculata, decat daca esti insusi Fiul Lui Dumnezeu sau te inzestreaza Dumnezeu cu intelepciunea Lui din frageda pruncie (Sf. Filofteea, Cuvioasa Parascheva...) In rest... "Dincolo de inocenta, e alunecare!" "Aluneci" din prostie, din ignoranta, din lasitate, din slabiciuni pe care nu prea ai reusit sa ti le constientizezi, pana cand iti da Dumnezeu sansa sa te trezesti. Am gasit zeci si zeci, poate sute de astfel cazuri cand, datorita pacatelor tineretii, au ajuns intr-un atat de mare grad de smerenie, incat au luat calea pustiului si a rugaciunii, devenind mult mai apropiati de Dumnezeu decat cei care n-au avut alta motivatie in afara propriei dorinte de a imbratisa voluntar calea monahala. (Anatolie din "Ostrov" e primul exemplu care-mi vine in minte!)
Auzim mereu spunand in jurul nostru: "Dumnezeu te incearca, sa te poti desavarsi!" Apoi: "Ispita vine de la diavol!"... Parerea mea este ca multe diamante slefuite de diavol, ajung sa straluceasca in Imparatia Cerurilor, iar aici cel mai bun exemplu ar fi Sf. Ciprian!
Ma opresc aici. Si-asa, uneori mi se pare ca ajung sa vorbesc cu mine intr-un perpetuu monolog, pentru ca sunt prea complicat si mult prea incurcat in propriile hatisuri! TOATA creatia Lui Dumnezeu se vaneaza, se acuza, se inghionteste sau isi da branci de pe scara mantuirii. Fara exceptie! Am vazut noroi pe cele mai sfintite maini!

OmBun, le-ai zice bine daca nu ar fi, printre randuri, atata obida, care nu stiu cat de dumnezeiasca este. Nu ne putem compara cu altii si nici pe altii nu-i putem compara intre ei. Ca vedem noroiul de pe maini insa nu stim ce e in sufletul acelui om.

Daca nu ar mai fi ispita nu s-ar mai mantui nimeni, parca asa sta scris. Deci ispitele trebuie sa vina.
In acelasi timp stim ca nimeni nu e fara de pacat in afara lui Dumnezeu, deci constiinta imaculata nu exista decat in sfera patologicului, a unei groaznice mandrii.
Problema cu pacatele mari, de moarte, e ca te indatoreaza foarte mult lui Dumnezeu, si daca in timp ce plangem ne gandim ca 'ia uite la ce masuri cu lacrimi am ajuns, in urma acelui pacat', deja cred ca ne-am surpat toata pocainta si ca am cazut in mandrie.

Nu pacatele mari ne fac sfinti ci modul de a ne raporta la pacate, punct. Un sfant a fost si acela care, calcand din neatentie peste un cuib de pasarele si omorandu-le (deci nu un pacat enorm, pana la urma), a regretat atat de mult crima incat a umblat ani de zile descult ca sa isi pedepseasca piciorul cu care ucisese niste creaturi ale lui Dumnezeu.

OmuBun, cred ca tu, ca si noi ceilalti, ai nevoie de multa mangaiere. Ne dorim de fapt o delicatete duhovniceasca pe care o simtim si o practicam din ce in ce mai putin.

De fapt, cred ca nu cuvantul, ci linistea ne lipseste...

...sau, mai bine spus, nu cuvantul ne lipseste, ci duhul acestuia care s-a pierdut in acest morman imens de cuvinte fara simtire si intelesuri vagi .

Reimprospatez acest topic deschis cu ani in urma cand cred ca eram profund marcat de intrebarea: "pacatul ca si lucrare a lui Dumnezeu". Incercand sa pun aceasta intrebare cuiva la o conferinta, initial am fost intampinat de un refuz categric din partea celui care selecata acele intrebaeri. Insistand dupa conferinta, am fost uimit de cutremurarea care l-a cuprins pe cel care pana atunci era stapan pe tot ce spunea.
Am ramas de-atunci cu gandul nelamurit pe jumatate, in timp ce cealalta jumatate continua sa fie intartita intr-o certitudine doar... intuita (daca-mi poate fi ingaduita o astfel de exprimare).
Acum, intrand in postul Adormirii Maicii Domnului, am simtit mai mult ca de obicei o atractie catre Sf munte Athos si dupa mai multe si binecuvantate rasplatiri, am descoperit si acest reportaj care cuprinde cam tot ce-i poate fi omului de mare folos pe cararea mantuirii.
Stiu, niciodata nu avem timp indeajuns, mereu gasim scuze sa fugim sau sa amanam pentru "mai tarziu" ceea ce ne foloseste, si mereu acest "mai tarziu" se dovedeste a fi de fapt... "niciodata"!!!
Indraznesc sa va spun ca, asa cum va faceti timp sa priviti la tv la lucruri absolut inutile sau ma rau... nocive, faceti va rog un efort de vointa si vizionati INTEGRAL aceste invataturi venite din Gradina Maicii Domnului. Nu aveti ce pierde, dar aveti sansa sa va adaugati o caramida la temelia mantuirii!
Domne-ajuta si iertati-mi, va rog, indrazneala!
Vizinare placuta si cu folos: https://www.youtube.com/watch?v=kVoCAauxHfo

Slavă Domnului că mai sunt asemenea părinţi!

Iată o gândire curăţită, liberă: "toate lucrurile să le folosim spre bine şi atunci putem aduce Raiul pe pământ. Să nu ne mai fie frică de nimic. Liberi în Dumnezeu. Cel care are libertatea în Dumnezeu nu-l mai îngrădeşte nimic." ... " Bucuraţi-vă de tot ce-i în jur, da frumos".

Tot din Grădina Maicii Domnului: https://www.youtube.com/watch?v=TFA-PI4zols

- Părinte, căderea într-un păcat se poate face şi prin îngăduinţa lui Dumnezeu?
- Nu, este greu să spunem că Dumnezeu îngăduie să păcătuim. Dumnezeu niciodată nu îngăduie să păcătuim. Noi facem îngăduinţe, iar apoi vine diavolul şi ne ispiteşte. Când, de pildă, mă mândresc, atunci alung Harul dumnezeiesc, pleacă îngerul meu păzitor, vine celălalt... înger, diavolul, şi-mi sparg capul. Aceasta este îngăduinţa mea, iar nu a lui Dumnezeu.
- Părinte, atunci când am căzut, este bine să spunem: „Ispititorul m-a îmbrâncit?”
- De multe ori aud şi eu pe unii oameni spunând că diavolul este de vină atunci când ei se chinuiesc, în timp ce ei sunt vinovaţi pentru că nu înfruntă corect lucrurile. Apoi ispititorul, ispititor este. Ne poate împiedica de la rău? El îşi face treaba lui. Să nu-l încărcăm pe ispititor chiar cu toate. Odată, un ucenic care trăia la o colibă cu stareţul lui, când a rămas pentru puţin timp singur, a luat un ou, l-a pus pe o cheie – era dintre acele chei mari şi vechi, a aprins o lumânare şi a pus-o sub cheie ca să coacă oul. Stareţul intră pe neaşteptate şi-l vede. „Ce faci acolo?” îl întreabă. „Părinte, diavolul m-a pus să coc oul pe cheie”, îi răspunde ucenicul său. Atunci se auzi o voce sălbatică: „Măiestria aceasta nici eu nu am ştiut-o. De la el am învăţat-o!” De multe ori diavolul doarme, iar noi îl provocăm.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, IV, Editura Evanghelismos, p.132-133)