Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Resurse ortodoxe on-line (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=505)
-   -   Referendumul pentru familie ! (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=19256)

cristiboss56 11.09.2018 23:03:19

Referendumul pentru familie !
 
-REFERENDUMUL PENTRU FAMILIE !
- 7 OCTOMBRIE 2018- ROMÂNIA.
-SPUNE ÎNSUȘI DOMNUL IISUS HRISTOS ÎN SFÂNTA EVANGHELIE:
- "CINE SE LEAPĂDĂ DE MINE ÎNAINTEA OAMENILOR ȘI EU MĂ VOI LEPĂDA DE EL ÎN FAȚA TATĂLUI MEU CÂND VOI FI CU SFINȚII ÎNGERI"!
-Dragi creștini iubitori ai paginii noastre de învățătură Ortodoxă, dar și tuturor cetățenilor din România să fim atenți să nu ratăm șansa istorică și morală, de a îndreptă două cuvinte în CONSTITUȚIA ROMÂNIEI, care ne vor da liniște, pace, normalitate, pentru multă vreme în istoria creștină a poporului nostru.
- FAMILIA-, este unirea liberă și consimțită prin iubire, între un BĂRBAT și FEMEIE, scopul fiind nașterea de fii și educarea lor.
-Educația este scopul continuității vieții și oamenilor pe pământ, dar și pentru ducerea mai departe a valorilor de orice fel a neamului nostru românesc.
- Avem datoria sfântă să fim prezenți la votul acestui Referendum nu doar din punct de vedere moral și duhovnicesc, ci și etic și social și cetățenesc.
- Indiferent că familia este relativizată, sau se încercă diluarea acestei instituții supreme, mai întâi familia rămâne unicul laborator de viață, de valori materiale, intelectuale și sacre.
- Să facem acest efort oriunde ne-am găsi, în țară sau în afara țării să răspundem prezent la chemarea Domnului Hristos care ne cere prin CONȘTIINȚA PROPRIE, să fim mărturisitori și păstrători ai învățăturii Sfintei Scripturi, să respectăm cu jertfă instituția FAMILIEI, începând de la protopărinții Adam și Eva, prin înțelegerea însușirii și rostului și folosului existenței FAMILIEI din toate punctele de vedere:
- Familia biologică adică firească și naturală, familia socială, creștină, duhovnicească, sfântă și desprinsă din Rai la porunca Logosului Divin:
- "CREȘTEȚI ȘI VĂ ÎNMULȚIȚI ȘI STĂPÂNIȚI PĂMÂNTUL"( Facere cap.2).
- Să nu ne bazăm pe mijloacele de informare media sau Tv, să distribuim noi creștinii, în mod masiv, prin orice rețele de socializare, verbal, telefonic, sau indiferent de mijloace, ca toți cetățenii României să fie informați de marea îndatorire morală și personală, de a participa la Referendumul pentru FAMILIE și redefinirea ei în CONSTITUȚIA ROMÂNIEI:
- "FAMILIA find bazată natural pe unirea liberă și consimțită BARBAT( TATĂ)+ FEMEIE (MAMĂ) scopul fiind normalitatea naturală , a nașterii, creșterii, educării pruncilor.
- Trebuie neapărat să fim măcar -10 milioane de cetățeni creștini la votul Referendumului, să nu ne trezim cu surprize neașteptate și neplăcute, în anii de istorie românească ce vor urma.
- Gândiți-vă că în FAMILIE s-au născut basmele, copilăria noastră a tuturor, doina, poezia, floclorul, baladele, poveștile de dor de dragoste, care stau la baza întregii literaturi universale ca subiecte, familia, eroii, voievozii, vitejii, haiducii,feciorii, mirii, miresele, fetele tinere, zânele, fecioarele, mamele, bătrânele.
- Nu putem anula și nu putem dilua, nu putem relativiza monumentala jertfă și rolul fundamental al institutiei FAMILIEI.
- VĂ AȘTEPTĂM SĂ CONSFINȚIȚI PRIN VOIA LIBERĂ ȘI PROPRIE ȘI PRINTR-O CONȘTIINȚĂ ACTIVĂ ȘI PARTICIPATIVĂ LA VIAȚA DUHOVNICEASCĂ A BISERICII, A SOCIETĂȚII, A FAMILIEI, PREZENȚA DUMNEAVOASTRA MASIVĂ, ABSOLUT NECESARĂ ASTĂZI ÎN SOCIETATEA CREȘTINĂ ROMÂNEASCĂ:
- VOTUL NOSTRU AL FIECĂRUIA CONTEAZĂ, ESTE O MĂRTURISIRE DE CREDINȚĂ, ÎN 7 OCTOMBRIE, PENTRU FAMILIA NATURALĂ ÎN CONSTITUȚIA ROMÂNIEI, REDEFINIT:
- UNIRE LIBER CONSIMȚITA PRIN IUBIRE DINTRE UN "BĂRBAT ȘI O FEMEIE"!!!
- VĂ AȘTEPTĂM LA VOT SĂ APĂRĂM VOLORILE MORALE ȘI CREȘTINE ALE FAMILIEI ȘI ALE ROMÂNIEI!
- Părintele Calistrat mănastirea Vlădiceni -Iasi.10.09.2018.

simpllu 12.09.2018 15:26:33

Senatorul Gabriel Leș - Referendum 7 octombrie 2018

https://www.youtube.com/watch?v=a9e0yB6Bq5M

simpllu 12.09.2018 15:39:39

Dan Andronic, liderul EVZ: Mă voi duce la Referendum și voi vota „DA pentru FAMILIE”. Este datoria mea ca tată

https://www.activenews.ro/stiri-mass...ca-tata-152625

Demetrius 13.09.2018 05:59:38

Citat:

În prealabil postat de simpllu (Post 661682)
Dan Andronic, liderul EVZ: Mă voi duce la Referendum și voi vota „DA pentru FAMILIE”. Este datoria mea ca tată

https://www.activenews.ro/stiri-mass...ca-tata-152625

Sunt toate sansele(dpmdv) ca formularea de pe buletinul de vot din referendumul pentru "casatoria dintre un barbat si o femeie" sa fie atat de "sucita" incat sa lase "usa deschisa" si pentru... ceilalti. Cred ca va fi o surpriza.
Cam la fel cum se exprima Dan Andronic in titlu.

simpllu 13.09.2018 11:42:36

Dan Andronic este destul de clar:

„DA PENTRU FAMILIE! Pentru că va începe o campanie isterică pe tema referendumului pentru modificarea Constituției care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, vreau să precizez din start că eu mă voi duce și voi vota cu Da."

simpllu 13.09.2018 11:43:23

Evenimentul Zilei anunță că va face campanie PENTRU Referendum! George Ogăraru își anunță și el susținerea PENTRU căsătoria dintre un bărbat și o femeie

https://www.activenews.ro/stiri-soci...-femeie-152640

simpllu 13.09.2018 16:20:30

CTP despre homosexualitate (3 milioane semnaturi). NU TREBUIE SA ADOPTE COPII!

https://www.youtube.com/watch?v=QJOmh66WrSM

Demetrius 13.09.2018 18:27:11

Citat:

În prealabil postat de simpllu (Post 661692)
Dan Andronic este destul de clar...

Eu am zis despre titlu, n-ai observat?
Dar si asa ai oarecare dreptate, destul de clar e diferit de foarte clar.
Cuvantul folosit este foarte important.



P.S. Am gresit scriind "na-i observat" si am corectat dupa ce simpllu m-a citat.
Sa-mi fie rusine!

simpllu 13.09.2018 18:55:50

Citat:

În prealabil postat de Demetrius (Post 661697)
Eu am zis despre titlu, na-i observat?

Am observat.

Citat:

În prealabil postat de Demetrius (Post 661697)
Dar si asa ai oarecare dreptate, destul de clar e diferit de foarte clar.
Cuvantul folosit este foarte important.

E clar, eu așa văd. ”Mă voi duce la Referendum și voi vota „DA pentru FAMILIE”. Mai clar de atât ce vrei?

Demetrius 14.09.2018 05:47:25

Citat:

În prealabil postat de simpllu (Post 661698)
Am observat.



E clar, eu așa văd. ”Mă voi duce la Referendum și voi vota „DA pentru FAMILIE”. Mai clar de atât ce vrei?

Nu ti-e clar ca si homosexualii se bat pentru "DA/familie"? Ai uitat?
Ooof, Doamne!

simpllu 14.09.2018 16:52:46

Se pare că ție nu ți-e clar termenul de familie. Subiectul referendumului este de modificare a articolului 48 din Constituție, iar noi vom fi întrebați dacă suntem sau nu de acord cu această modificare. Incearcă se te concentrezi pe subiectul referendumului și nu pe ce vor unii sau alții.

Demetrius 15.09.2018 05:08:52

Citat:

În prealabil postat de simpllu (Post 661716)
Se pare că ție nu ți-e clar termenul de familie. Subiectul referendumului este de modificare a articolului 48 din Constituție, iar noi vom fi întrebați dacă suntem sau nu de acord cu această modificare. Incearcă se te concentrezi pe subiectul referendumului și nu pe ce vor unii sau alții.

Nu, subiectul nu e modificarea, ci casatoria dintre un barbat si o femeie.

Apreciez toate semnalele de alarma pe care le tragi prin postarile tale si iti multumesc pentru toate (cate le-am citit), dar aici eu am exprimat temerile mizelor internationale care sunt "lezate" de referendum fiindca nicaieri in lume(din cate stiu eu) nu a fost intrebat poporul despre casatoria intre barbati sau intre femei, iar realitatea a venit neintrebata pe capetele popoarelor; interesul este (atentie:in statele federale!)"satanizarea" civilizatiei din care iese un profit fabulos printr-un comert ordonat, fara concurenta, orientat catre toti doritorii de cheltuiala pentru gusturi de toate felurile.

Interesele cercurilor economice internationale sunt mai puternice ca morala romanilor flamanzi care vor vota ce li se va oferi parazitand cele 3 milioane se semnaturi pe petitia originala.

Sa dea Dumnezeu sa ma insel ca n-as avea nimic de pierdut, dar eu cred ca pe 07 oct ni se va oferi sa alegem "aceeasi Marie cu alta palarie"; sa dea Dumnezeu sa ma insel!

Tu nu vezi ca noi traim cum vrea Vestul (mai ales de cand am intrat in Europa), nu cum vrem noi?

simpllu 15.09.2018 12:25:00

Efectele căsătoriilor homosexuale asupra educației copiilor

https://www.youtube.com/watch?v=Zz9WOmXIoaY

cristiboss56 17.09.2018 00:14:15

Într-un articol postat pe site-ul doxologia.ro, Consilier al Sectorului comunicare și relații publice al Arhiepiscopiei Iașilor abordează subiectul referendumului pentru familie și atrage atenția că „democrația presupune dezbateri publice și vot, nu plâns de milă și boicot”.
Pr. Constantin Sturzu evidențiază în editorial câteva strategii prin care se urmărește boicotarea acestei inițiative de modificare a Constituției care a pornit „de la firul ierbii, adică de la cetățeanul de rând”.
El vorbeste despre acuzele că ar fi nedemocratic, dar aduce în discuție și o altă strategie prin care cei potrivnici referendumului încearcă să forțeze „toate canalele de comunicare la care au acces, inclusiv unele televiziuni naționale, să treacă sub tăcere referendumul”.
Text integral:
Anunțatul referendum din 7 octombrie pentru clarificarea (securizarea) definiției căsătoriei în Constituție e, deja, mai mult decât un exercițiu civic unic în istoria României. E unic prin faptul că e singurul pornit de la firul ierbii, adică de la cetățeanul de rând.
Dar pe zi ce trece, devine provocarea bună și „ca să se descopere gândurile din multe inimi”(Luca 2, 35). Aparent, totul e simplu și firesc. Având drept de vot, ești invitat să te pronunți dacă tu crezi că o căsătorie se poate încheia doar între un bărbat și o femeie sau nu. În cel de-a doilea caz, îți asumi faptul că definiția căsătoriei rămâne deschisă și pentru alte combinații dintre „soți” – oricare (și oricâți!) ar fi ei.
Este ceva nedemocratic aici? E greșit că se ajunge la consultarea poporului? În cazul acesta, ori nu ne mai considerăm o societate democratică și acceptăm oficial că trăim în plină dictatură a corectitudinii politice, ori ștergem din dicționare etimologia acestui cuvânt (demos, adică popor; kratos, adică putere).
Cei care boicotează referendumul transmit, practic, acest mesaj: „e democratic numai ce propunem noi, restul populației nu contează decât în măsura în care ne aprobă pe noi”.
Se încalcă prin această consultare populară drepturile cuiva? Este atacat cineva, ars pe rug, damnat dacă definiția actuală din Codul Civil „urcă” în Constituția României? Dacă referendumul va avea efectul scontat, pierde careva vreun drept pe care-l are acum? Evident, nu.
Dormitorul rămâne tot spațiu privat, liber de orice ingerință și pentru persoanele de același sex, ca și pentru heterosexuali. Iar dacă cineva dorește să obțină drepturi pe care acum nu le are, poftim șansă.
Drumul spre secția de votare este liber. Să meargă acolo și să spună „nu”. Apoi să continue, dar tot democratic, să lupte pentru ceea ce crede că reprezintă „dreptul” său.
De fapt, tovarășii sexomarxiști sunt perfect conștienți de un lucru. Așa cum comuniștii nu ar fi ajuns niciodată la putere în România decât cocoțați pe tancurile sovietice, nici ei nu vor avea niciodată șansa de a-și impune politica distrugătoare de neam, familie, valori creștine decât pe căi oculte, obligatoriu cu masivă susținere mediatică și politico-financiară.
E un adevăr care-i doare, de aceea se văicăresc atât de tare. Dincolo de spoiala europeană, își dau acum pe față arama fariseismului, perorând precum înaintașii lor de acum două milenii: „Dar mulțimea aceasta, care nu cunoaște Legea, este blestemată!” (Ioan 7, 49).
Iar strategia lor este una perversă de-a dreptul: „Noi ne poziționăm împotriva referendumului și spunem că opțiunea noastră este aceea de a nu merge la vot. Prin urmare, toți cei care nu vor merge la vot sunt de acord cu noi”. Sesizați viclenia acestui sofism ieftin?
Când nu poți câștiga într-o înfruntare cinstită, apelezi la trucuri comuniste. Doar tovarășii bolșevici mai aveau obiceiul să vorbească în numele poporului, fără ca poporul să aibă șansa de a-și spune, în fapt, opinia.
O altă strategie este aceea de a forța toate canalele de comunicare la care au acces, inclusiv unele televiziuni naționale, să treacă sub tăcere referendumul. Ați sesizat asta? Pe de o parte, ca nu cumva populația să fie informată, pe de alta – pentru că le este frică de dezbateri.
Se cuibăresc în contul privat de pe Facebook și de acolo – vorba lui nenea Iancu: „și dă-i, și dă-i și luptă…”. Singurul loc în care ies curajos – dar la adăpostul anonimatului, cum altfel? – îl reprezintă subsolurile unor materiale de presă de pe net, acolo unde o mână de oameni răspândește tot soiul de atacuri și de năzbâtii ce nu au absolut nici o legătură pe fond cu tema referendumului.
Recunosc că sunt amărât nu atât pentru că referendumul ar putea să fie o ultimă șansă de confruntare democratică, civilizată, ci pentru că acești oameni pe care-i pomenesc mai sus au picat în capcana unor duhuri și nu-și dau seama ce fac, de fapt. Căci tipul acesta de atitudine nu e nou deloc.
Într-un mod asemănător s-au comportat cu Mântuitorul cei ce L-au condamnat fără să-I găsească, în realitate, nici o vină pe care s-o poată dovedi. Strategia celor ce au ajuns să-L răstignească seamănă izbitor cu ceea ce vedem și în această perioadă.
Nici aceia n-au putut „să pună mâna pe El” pe față, ziua, căci „s-au temut de popor”(cf. Luca 20, 19). Dar au îndrăznit la adăpostul nopții, ghidați de Iuda Iscarioteanul. De aceea, Domnul taxează lașitatea lor: „Ca la un tâlhar ați ieșit cu săbii și cu ciomege, ca să Mă prindeți. În fiecare zi ședeam în templu și învățam și n-ați pus mâna pe Mine” (Matei 26, 55).
Așa și cu sexomarxiștii noștri. Nu ies pe față, la lumina zilei să voteze, ci se pregătesc să atace subteran, în noaptea minții, când nu se mai aude vocea poporului, ci doar sunetul perfid al celor 30 de arginți.
Nu e deloc ceva de dorit să fii stăpânit, deodată, și de duhurile ce au stăpânit pe farisei, și de puterile ce dirijau acțiunile comuniștilor de odinioară. E chin cumplit și se vede asta la ei. Oamenii aceștia nu au pace, nu suportă deloc ideea de dezbatere, în care să-și expună sincer, dar sincer!, opiniile și intențiile.
Adevărul este că nu e ușor să găsești argumente pentru a promova și arăta frumusețea (?) ori virtuțile (?!!) unirii dintre două persoane de același sex. Dar să urăști atât de mult ideea de căsătorie dintre un bărbat și o femeie, să nu o consideri nici măcar demnă de un scuipat pe buletinul de vot, asta numai un suflet chinuit poate! Vorba cunoscutului cântec de după Revoluție: „Doamne, vino Doamne, să vezi ce a mai rămas din oameni!…”.

simpllu 17.09.2018 12:53:52

Referendumul a trecut și de ultimul hop! CCR a avizat legea de revizuire a Constituției

https://www.activenews.ro/stiri-soci...itutiei-152681

cristiboss56 17.09.2018 16:43:48

SUSTINEM CĂSĂTORIA DINTRE UN BĂRBAT ȘI O FEMEIE !

Și TU vei DECIDE! Votează definiția căsătoriei așa cum ai vota-o... pentru copiii tăi!

http://basilica.ro/patriarhul-romani...-traditionala/

Ali Baba 18.09.2018 12:04:41

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 661743)
SUSTINEM FAMILIA TRADITIONALA!

Și TU vei DECIDE! Votează definiția căsătoriei așa cum ai vota-o... pentru copiii tăi!

http://basilica.ro/patriarhul-romani...-traditionala/

ce e aia, familie traditionala? :)) traditional=heterosexual? ;) sau poate traditional=poligam? solomon, avraam, iacov sa au fost poligami la greu ;) si, din cate stiu, nicaieri nu e condamnata poligamia in Biblie...:))
poate ar trebui sa strangem semnaturi, sa ne tragem cate-o fetiscana doua...;)

cristiboss56 18.09.2018 12:16:02

Episcopul Hușilor a subliniat în cuvântul rostit duminică, la parohia din Leeds, că participarea la referendumul pentru familie este o formă concretă de mărturisire publică a credinței, informează site-ul oficial al Eparhiei.
„Avem deci ocazia, pe 7 octombrie, să mărturisim valorile în care credem, cu noblețe și cu foarte multă demnitate”, a spus Preasfinția Sa credincioșilor prezenți duminică în biserica parohiei din Leeds, care a împlinit cinci ani de la sfințire.
Ierarhul a slujit cu acest prilej în mijlocul comunității din Marea Britanie având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale.
În contextul referendumului, Preasfinția Sa a atras atenția că acesta este un moment când „la 100 de ani de la Unire, Dumnezeu ne cere să facem istorie”.
„Și putem face istorie mărturisind valorile în care credem: Familie, Biserică, Credință! Cine lipsește, înseamnă că împărtășește alte valori”, a spus Preasfinția Sa.
El a remarcat că învățătura evangheliei ne invită, „la o asumare mult mai deplină a credinței pe care noi o mărturisim, cu eleganță, cu noblețe, cu multă inteligență!”
Curajul mărturisirii credinței și resorturile interioare care ne îndeamnă la aceasta, au reprezentat partea centrală a omiliei sale.
„Ni se cere, fiecăruia în parte, să avem curajul să-L mărturisim pe Hristos. Dacă nu avem acest curaj de a-l mărturisi, nici El nu o va face în fața Tatălui Său”, a spus Preasfințitul Părinte Ignatie.
Ce înseamnă să Îl mărturisești pe Hristos, să ai curajul de a vorbi despre credința ta?
„Ca să poți face aceasta”, a spus ierarhul „trebuie să ai dragoste nemărginită în Hristos!” și a subliniat că „a iubi înseamnă a converti timpul în veșnicie”.
„Dacă noi Îl iubim pe Hristos, nu avem altă soluție decât să Îl mărturisim, chiar și într-un context ostil, în care parcă îți este greu să vorbești despre El.
E posibil ca unii să te ironizeze, sau să deschizi o dezbatere căreia să nu îi poți face față, sau unii să-L batjocorească, iar tu preferi să adopți atitudinea omului tăcut, ca și cum nu crezi în Hristos.”
Părintele Episcop a vorbit și despre faptul că mărturisirea credinței trebuie să fie o constantă naturală a vieții noastre pentru că mărturisirea este „iubire asumată față de Dumnezeu!”
„Însăși viața ta, modul tău de a te comporta devine o mărturisie despre Cel în care crezi! Atitudinea ta, comportamentul, gândurile, toate să trimită spre Hristos! Atunci credința devine viață!”
În după amiaza zilei de sâmbătă, 15 septembrie, Preasfințitul Părinte Ignatie a oficiat Sfânta Taină a Botezului pentru prunca Anisia, cel de-al treilea copil al familiei preotului Ciprian Nedelcu, parohul comunității din Leeds.

cristiboss56 18.09.2018 12:20:30

În contextul organizării Referendumului, Purtătorul de cuvânt al Coaliției pentru Familie a declarat săptămâna trecută că „un număr de 14 state europene au făcut deja, înaintea noastră, același demers: au menționat în Constituțiile lor că femeia și bărbatul sunt aceia care realizează o căsătorie”.
„Așadar, în concordanța cu celelalte state europene care au înțeles să ocrotească această instituție mai veche decât organizarea statală”, a precizat Ana-Corina Săcrieru „acest Referendum este despre apărarea unui mod milenar de viețuire”.
După cum informează Active News, Purtătorul de cuvânt al Coaliției pentru familie a spus că referendumul „este despre apărarea firescului de a fi al femeii și al bărbatului”:
„Este despre apărarea dreptului copiilor de a mai învăța în școală despre o mamă și un tată ca temeiuri ale vieții (…) Pentru că acest Referendum nu este împotriva a ceva, ci este pentru ocrotirea unei definiții mai vechi decât legea: iubirea Întemeietoare dintre un bărbat și o femeie”.
Av. Ana-Corina Săcrieru a adus o lămurire importantă în ceea ce privește unele false obiecții privind referendumul și a precizat că „nu aduce nicio atingere altui tip de familie, cum ar fi, de exemplu, familia monoparentală, pentru că ocrotirea definiției milenare a căsătoriei a însemnat întotdeauna, în mod implicit, și ocrotirea familiei compuse dintr-un părinte și un copil”.
Totodată, Ana Corina Săcrieru s-a arătat surprinsă de „regimul mediatic care i se aplică” referendumului: „boicotul declarat public de adversarii ei și susținut, in mod evident, in media”, în condițiile în care acesta este „un moment cu adevărat istoric pentru societatea românească – prin anvergura fără precedent a demersului și coalizarea unei forțe într-adevăr democratice, născute organic din poporul român pentru apărarea unor valori esențiale”.
„Să dovedim și noi, românii că ne pasă într-adevăr de copiii noștri și să venim în număr cât mai mare la acest Referendum, să votăm potrivit conștiinței noastre.
Prețul pentru neimplicarea fiecăruia dintre noi acum îl vor plăti copiii noștri. Prețul pentru boicotul mediatic este dovada că românii sunt desconsiderați la ei în țară, este încălcarea esențială a regimului democratic într-un stat de drept”, a spus ea.
Demersuri privind modificarea Constituției în ceea ce privește definirea clară a noțiunii de familie au fost făcute de Coaliția pentru Familie.
Coaliția pentru Familie este o inițiativă civică fără personalitate juridică, independentă de orice partid politic și neafiliată confesional, deschisă tuturor celor care împărtășesc valorile familiei tradiționale.
Aceasta are în componență peste 40 de asociații și fundații și reprezintă, informal, inițiativa legislativă a cetățenilor de revizuire a Constituției României.
La finalul lunii noiembrie a anului 2015, în Monitorul Oficial a fost publicat proiectul de lege prin care se propune modificarea actualului art. 48, alin. 1, din Constituție, cu formularea următoare: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.
Biserica Ortodoxă Română sprijină în mod natural demersul Coaliției pentru Familie, în spiritul învățăturilor creștine și al valorilor fundamentale românești privind familia, ocrotirea și creșterea copiilor, dar nu este nici inițiatoarea, nici organizatoarea acestei acțiuni.

Ali Baba 18.09.2018 12:30:57

pe bune, rezumam "traditional" doar la sexul sotilor? mi se pare aberant.
ca sa nu mai spun ca biserica nu s-a amestecat sute de ani, casatoria depindea numai de cei doi soti si de familie.

Urbanophon 18.09.2018 15:28:59

Taina
 
Este pentru dvs. casatoria una din cele Sapte Taine ale Bisericii?

VOTAT: DA!

Punct!

Ali Baba 18.09.2018 15:44:20

Citat:

În prealabil postat de Urbanophon (Post 661757)
Este pentru dvs. casatoria una din cele Sapte Taine ale Bisericii?

cred ca esti confuz, te referi la taina cununiei, aici este vorba despre un referendum care priveste casatoria laica. presupun ca stii si cam cand a devenit o taina cununia, nu? apropo de traditie...

Urbanophon 18.09.2018 16:19:21

Sacru
 
Pentru mine casatoria e juramantul din fata Altarului. Si in veci in fata Altarului Ortodox nu vor aparea homosexuali. In rest, juramantul in fata lui Dumnezeu pentru fiecare sa fie pe propria raspundere. Cat de sincer si responsabil se vor tine de el...

Starea civila...doar niste hartii.

P.S: Am cunoscut niste tipe lesbiene la un moment dat. Cu una din ele ma stiam de multi ani...desigur nu stiam de afinitatile ei. Dar nu m-a deranjat, am avut o conversatie placuta.

Dar daca sunt chemat sa declar ce cred despre casatorie...bifez acolo. Majoritatea sa decida...ce sa reflecteze litera legii...religia sau ideologia.

P.S 2: Adoptiile...

simpllu 18.09.2018 16:31:12

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 661743)
SUSTINEM FAMILIA TRADITIONALA!

Și TU vei DECIDE! Votează definiția căsătoriei așa cum ai vota-o... pentru copiii tăi!

http://basilica.ro/patriarhul-romani...-traditionala/

Dezinformare! Susținem căsătoria dintre un bărbat și o femeie!

cristiboss56 18.09.2018 17:20:19

Legea pentru revizuirea Constituíei, care redefinește familia ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie, a fost publicată, marțí, în Monitorul Oficial, Executivul urmând să aibă, de la 17.30, o ședință pentru emiterea hotărârii de Guvern pentru organizarea referendumului.
Legea a fost publicată în Monitorul Oficial. Executivul urmează să se întrunească în ședință, marți, începând cu ora 17.30, pentru a aproba Hotărârea de Guvern pentru pregătirea referendumului, dar și o ordonanță de urgență pentru organizarea acestuia în două zile.
CCR a stabilit, luni, că inițiativa de rezivuire a Constituției, potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, nu pe cea consimțită între soți, respectă prevederile constituționale.
Senatul a adoptat, marțea trecută, în calitate de for decizional, inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, nu pe cea consimțită între soți.

cristiboss56 18.09.2018 17:30:02

Citat:

În prealabil postat de simpllu (Post 661760)
Susținem căsătoria dintre un bărbat și o femeie!

Imi cer scuze Ovidiu , nu am corectat și am preluat cu această eroare.
Da , așa este corect .
Mulțumesc și Doamne ajută!

cristiboss56 18.09.2018 17:33:40

SUSTINEM CĂSĂTORIA DINTRE UN BĂRBAT ȘI O FEMEIE !
Și TU vei DECIDE! Votează definiția căsătoriei așa cum ai vota-o... pentru copiii tăi!
http://basilica.ro/patriarhul-romani...-traditionala/

Demetrius 18.09.2018 18:20:20

Citat:

În prealabil postat de Ali Baba (Post 661750)
pe bune, rezumam "traditional" doar la sexul sotilor? mi se pare aberant.
ca sa nu mai spun ca biserica nu s-a amestecat sute de ani, casatoria depindea numai de cei doi soti si de familie.

Nu de cei "doi soti", reticentule, ci de barbat si de femeie.

http://www.dex.ro/reticen%C8%9B%C4%83

Ali Baba 18.09.2018 18:59:49

Citat:

În prealabil postat de Demetrius (Post 661764)
Nu de cei "doi soti", reticentule, ci de barbat si de femeie.

auzi mai demetrius, dar tu ce calitate oficiala ai fata de nevasta-ta? esti barbat sau femeie? :)) intelegi dilema?
dar ma refeream la un mileniu de crestinism, cand cei doi, barbatul si femeia, nu aveau nevoie de ceremonie religioasa pentru a se casatori.

Citat:

În prealabil postat de Urbanophon
Pentru mine casatoria e juramantul din fata Altarului. Si in veci in fata Altarului Ortodox nu vor aparea homosexuali. In rest, juramantul in fata lui Dumnezeu pentru fiecare sa fie pe propria raspundere. Cat de sincer si responsabil se vor tine de el...

Starea civila...doar niste hartii.

si atunci de ce se amesteca lucrurile?

in fine, deci nu e vorba despre traditional ci doar despre sexul din acte. dar n-ar trebui interzise constitutional si operatiile de schimbare de sex?

cristiboss56 18.09.2018 20:04:46

Românii vor fi întrebați la referendumul pentru redefinirea familiei dacă sunt de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament, a anunțat, marți, purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
”Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?”, va fi întrebarea adresată alegătorilor la referendumul pentru revizuirea Constituției, respectiv pentru redefinirea familiei, a anunțat după ședința de guvern purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
El a mai spus că nu se poate ”pronunța” dacă întrebarea este lămuritoare pentru toți alegătorii.
”Această soluție a mai fost luată în calcul și aplicată la referendumul din 2003.
Sunt convins că vom reuși să ajungem la toți cetățenii cu informațiile”
Potrivit lui Nelu Barbu, costul referendumului va fi de 163,712 milioane lei.
”Referendumul se va desfășura pe parcursul a două zile, 6 și 7 octombrie 2018, între orele 7.00 și 21.00, pentru a asigura o consultare cât mai largă a cetățenilor cu drept de vot. (...) Având în vedere timpul scurt rămas până la votare, actele normative stabilesc folosirea dimensiunilor buletinului de vot și ale textului acestuia de o manieră identică cu cea utilizată la referendumurile anterioare. Regia Autonomă Monitorul Oficial va prezenta macheta buletinului de vot pentru bun de tipar în cel mult 48 de ore de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență adoptată astăzi (marți - n.r.) de guvern”, a mai spus Barbu.
El a mai spus că imprimarea buletinelor de vot se va face de către Regia Autonomă Monitorul Oficial, confecționarea ștampilelor cu mențiunea votat va fi realizată de Monetăria Statului, iar confecționarea timbrelor autocolante de Imprimeria Națională.
”Sunt soluții legislative care au fost avute în vedere și utilizate și cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European din 2014”, a mai precizat Nelu Barbu.

simpllu 18.09.2018 20:10:09

E oficial: Referendumul pentru Căsătorie se va desfășura în două zile, pe 6 și 7 octombrie. Premierul: Cer tuturor instituțiilor implicate sa dea dovada de maximă responsabilitate și sa demareze urgent demersurile pentru organizarea acestui scrutin

https://www.activenews.ro/stiri-poli...scrutin-152705

simpllu 18.09.2018 20:14:47

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 661769)
Românii vor fi întrebați la referendumul pentru redefinirea familiei dacă sunt de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament, a anunțat, marți, purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

Iarăși o greșeală des întâlnită este expresia ”redifinirea familiei”. Aceasta este cu rea voință, face parte din agenda celor care boicotează referendumul. Noi nu redefinim familia, ci căsătoria face obiectul proiectului de lege care va sta la baza referendumului. Expresia este un nonsens. Este clar că se urmărește manipularea conștiinței cetățenilor.

cristiboss56 18.09.2018 20:58:18

Citat:

În prealabil postat de simpllu (Post 661771)
Iarăși o greșeală des întâlnită este expresia ”redifinirea familiei”. Aceasta este cu rea voință, face parte din agenda celor care boicotează referendumul. Noi nu redefinim familia, ci căsătoria face obiectul proiectului de lege care va sta la baza referendumului. Expresia este un nonsens. Este clar că se urmărește manipularea conștiinței cetățenilor.

Pertinentă observația ta , dar iată că și Agenția de știri Basilica a Patriarhului, preia știrea de la altă agenție, Agerpres, și o publică pe site-ul propriu astfel :
Referendumul pentru definirea familiei se va organiza în zilele de 6 și 7 octombrie, a anunțat marți premierul Viorica Dăncilă la începutul ședinței de Guvern, potrivit Agerpres.

Ali Baba 18.09.2018 21:00:25

inteleg ca exista pretentia ca participantii la referendum stiu ce inseamna cuvantul "redefinire"! :))

buey, nu va mai strofocati, 99.99% vin ca sa nu se insoare homosexualii intre ei.

simpllu 18.09.2018 21:12:30

Partea adversă joacă cartea aceasta prin care se urmărește manipularea conștiinței alegătorilor.

Revizuirea Constituției nu privește nici măcar definirea familiei, ci a căsătoriei. Familia monoparamentală și cea extinsă rămân ocrotite după revizuire.

Nu se schimbă absolut nimic în cee ce privește drepturile copiilor crescuți de un părinte sau de doi părinți necăsătoriți sau de orice altă rudă, ca fiind egale cu cele dintr-o familie compusă din mamă și tată (vezi art. 48, alin. 3).

Ali Baba 18.09.2018 21:27:22

ce parte adversa? nu exista parte adversa, or fi cativa homosexuali... eu vorbesc despre cei interesati, pe oricine intrebi asa raspunde, sa nu se insoare aia intre ei. altceva nu conteaza.

simpllu 18.09.2018 22:01:17

Părerea ta, ești pe lângă subiect. Se fac presiuni mari din afară și din interior pentru a adopta ideologia identității de gen. Dovadă, referendumul a fost tărăgănat prin Parlament mai bine de doi ani. USR și o parte din PNL nu susțin referendumul. Trustul media este cumpărat și el. O să apară formatori de opinie care o să boicoteze referendumul. Homosexualii sunt doar victime ale acestui război ideologic. Mă rog, au avut o încercare de a-și cere drepturile, fapt ce a generat inițiativa CpF.

Ali Baba 19.09.2018 10:12:16

niciunul dintre noi, oameni obisnuiti sau geniali, nu stie cum va evolua lumea. poate se naste vreun geniu d-asta al raului printre teroristii musulmani si face ala niste superbombe de ne rad aia pe toti. poate ca omenirea se indreapta intr-o directie in care actul sexual nu va mai fi posibil si ne vom reproduce in laborator, cine stie ce va fi peste o mie de ani? poate viata de pe pamant va dispare, poate ne mananca niste extraterestri infometati...

asa si voi cu referendumul asta si cu tampenile astea legate de gen, noi suntem vai de capul nostru si ne arde de tampenii d'astea. si nici n-ai dreptate cu boicotarea, m-am uitat dimineata pe net si sunt aproape exclusiv indemnuri ale unor inalte fete bisericesti pentru participare. retorica unora dintre ei este uluitoare, parca ar veni apocalipsa.

Ali Baba 19.09.2018 11:23:20

ca sa nu mai zic ca, campania asta superagresiva a bisericii de promovare a referendumului incepe deja sa aiba efecte contrare. pustimea tinde sa fie impotriva bisericii, deja sunt semne ca sunt mai ingaduitori cu homosexualitatea. imi arata o colega niste discutii pe care le are fiica-sa cu colegii de liceu... te doare capul ce sunt in stare sa zica... si sunt ultimul an, unii au drept de vot.

simpllu 19.09.2018 15:23:47

Citat:

În prealabil postat de Ali Baba (Post 661787)
niciunul dintre noi, oameni obisnuiti sau geniali, nu stie cum va evolua lumea.

Cu alte cuvinte nu mai are niciun sens să ne mai zbatem pentru că oricum trăim într-un ocean de necunoscute.

Somnul rațiunii naște monștri! https://www.activenews.ro/externe/So...ersoana-152652

Citat:

În prealabil postat de Ali Baba (Post 661787)
asa si voi cu referendumul asta si cu tampenile astea legate de gen, noi suntem vai de capul nostru si ne arde de tampenii d'astea.

Încă nu ne-am trântit de problemele care ne așteaptă dacă nu luăm acum atitudine. Ca medic riști să-ți pierzi dreptul la liberă practică dacă nu accepți ideologia sau să-ți pierzi afacerea dacă refeuzi să oferi un serviciu unui cuplu de gay. Ca părinte nu o să ai nicun drept să-ți educi copilul dacă el se simte altfel. O să fie protejat și încurajat să ia hormoni pentru schimbarea de sex. În SUA un copil a fost luat de părinți pentru că au refuzat idelogia identății de gen care se preda la școală și dat în plasament bunicilor care erau pentru.

SUA: Au pierdut custodia copilului lor pentru că s-au opus deciziei fetei de a-și schimba sexul: https://www.activenews.ro/externe/SU...a-sexul-149511

Citat:

În prealabil postat de Ali Baba (Post 661787)
si nici n-ai dreptate cu boicotarea, m-am uitat dimineata pe net si sunt aproape exclusiv indemnuri ale unor inalte fete bisericesti pentru participare. retorica unora dintre ei este uluitoare, parca ar veni apocalipsa.

Și cine vorbit de boicotare din partea fețelor bisericești?


Ora este GMT +3. Ora este acum 18:44:57.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.