Rabdarea este o mare virtute, dar numai daca este unita cu smerita cugetare. Exista doua feluri de rabdare: unul cel obisnuit, omenesc, adica lumesc si celalalt fel, adica felul doi :),desavarsita rabdare, adica rabdarea crestineasca. Acest fel al doilea incepe acolo unde se sfarseste primul fel.:) Acum, noi care dorim sa ne desavarsim trebuie sa mancam numai acest al doilea fel. De ce ? Fiindca Mantuitorul spune: "Prin rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre"
Prin aceasta rabdare crestineasca putem dezradacina pacatele contrare ei si anume: mania, rautatea, razbunarea, osandirea aproapelui, etc. Poate incercam sa dezbatem putin despre aceasta minunata virtute fara de care mantuirea crestinului nu cred ca poate fi posibila.
Astept si cuvantul fratiilor voastre.
Doamne ajuta !

Rabdarea de a nu leza cu gandul, cuvantul sau fapta pe fratele nostru, si care vine din iubire de semeni..din iubire de Dumnezeu..
Da-mi, Doamne si mie, pacatoasa!

Si cum ar trebui sa se manifeste acest al doilea fel de rabdare?
Eu cred ca rabdarea e aceeasi .Eu nu vad o rabdare dobandita prin autoeducatie ca rabdare ,aceea nu e rabdare , e o atitudine de suprafata.
Rabdarea e aceeasi pe care o am in strafundurile fiintei mele ,in orice situatie.

Rabdarea lumeasca isi are inceputurile in egoism si se incheie prin desarta slava lumeasca.
Acest fel de rabdare este cladit pe mandrie. Astfel, ea se stinge dintr-o data atunci cand se descopera inrudirea ei cu trufia cu dispretul arogant fata de aproapele, etc. Invatatura Domnului Nostru Iisus Hristos se intemeiaza pe propria Sa pilda. Pilda Sa isi are inceputul in smerenie, in jertfa de sine, pe dragostea aproapelui. Rabdarea crestineasca este o virtute proprie dumnezeirii. Dupa Sf. Ioan Gura de Aur, "rabdarea crestineasca se arata atunci cand in noi au prins radacini adanci dogmele credintei"
Cel care ne indeamna spre mandra rabdare lumeasca nu este altul decat cel rau iar acesta se teme de puterea mantuitoare a rabdarii crestinesti, urmarind sa o inlocuiasca cu o prefacuta "virtute", dar aceasta fiind plina de mandrie. Rabdarea crestineasca iti da bucurie in rabdare pe cand cea lumeasca este atat de inselatoare. Rabdarea crestineasca nu se nelinisteste, iar nevoile si greutatile il fac pe om sa obtina victoria. Rabdarea se naste din nadejde si plans. Omul rabdator a murit inainte de a muri. In zilele noastre, rabdarea crestineasca este o virtute rara. A rabda este unul din cele mai importante semne ca esti crestin. De unde stim daca practicam adevarata si mantuitoarea rabdare ? Din interiorul nostru. Sa privim adanc inlauntrul nostru si o sa observam aceasta, dar trebuie amintit ca rabdarea crestineasca inseamna a rabda pana la capat...acela se va mantui.
Doamne ajuta !
PS: adevarata virtute se manifesta atunci cand la napustirea vrajmasiilor, ai pace in inima si nu atunci cand totul in jur este linistit, frumos, pasnic.

Sotul a venit acasa mânios pentru ca fusese dat afara de la serviciu. Pentru ca mâncarea nu era gata, a luat farfuriile, una câte una, si a început sa le sparga. Sotia i-a spus cu o voce blânda:
- Lasa macar una, ca sa ai în ce sa manânci..
Blândetea glasului ei i-a înmuiat inima sotului:
- Toate de le-as pierde, numai pe tine nu vreau sa te pierd. Cu credinta în Dumnezeu, o scoatem noi la capat.:)

Frumos...ma gandeam ce as spune eu daca as fi in locul doamnei respective...multumesc draga mea...Doamne ajuta!

Cat timp noi invinuim pe altii si nu pe noi insine, cat inca mai aratam in orice ispita, nervozitate, nerabdare, iesire din fire, inseamna ca inca nu avem sanatate duhovniceasca si il bucuram pe cel rau. Stiinta fiecaruia dintre noi spune Sf. Marcu Ascetul: " e pe atata de adevarata, pe cat este de intarita de blandetea noastra, de smerita cugetare si dragoste " Daca suportam rabdatori dusmaniile in asta lume, vom iesi imbogatiti in virtuti si cu mari bucurii.In schimb, daca la fiecare jignire, cuvant jignitor, ne infuriem, fara a duce lupta cu noi insine, atunci vom iesi din necazurile acestei lumi, intunecati. Intunecati fiind, o sa mergem mai departe tot asa si in iad. Zice Sfantul Ioan Gura de Aur ca nimic nu poate fi mai putin folositor naturii omenesti decat bunastarea si tihna. Dupa acest mare Sfant: "bunastarea naste mai mult rau decat saracia".
Sa nu uitam fratilor, Hristos a rabdat nevinovat, iar noi suntem vinovati.
Doamne ajuta !

Daca am vrea sa masuram virtutea rabdarii, cu ce am putea sa o facem? Cu nimic din cele ce exista în viata aceasta; am putea sa o masuram doar cu viata insasi. Rabdarea este virtutea care trebuie sa ne insoteasca pana la capatul vietii noastre. De aceea ea este legata mai ales de suferinta, pentru ca in suferinta isi probeaza crestinul rabdarea sa. Sfantul Apostol Iacob, atunci cand vrea sa le dovedeasca crestinilor ca nu se pot mantui cu o credinta nelucratoare, le spune: "Ati auzit de rabdarea lui Iov si faptele lui le-ati cunoscut, ca mult milostiv este Domnul si indurator", dar indurarea Lui este peste toti cei ce rabda cele ce vin in viata aceasta si numai cel ce va rabda pana la sfarsit acela se va mantui.

"cel ce va rabda pana la sfarsit acela se va mantui. "

Adica cel ce nu se va lepada de credinta ,am inteles gresit?

poi sigur ca ai intzeles greshit, ca nu e vorba numai de lepadarea de Hristos care este Credintza insashi dupa cum afirma sf Ap Pavel, ci este vorba despre necazul care se abate, uneori zilnic, alteori pe termen lung, alteori tzine pana dupa moarte, peste credincioshii din comunitatea respectiva... dar daca intzelegi shi totushi nu reusheshti sa rabzi, ca este foarte greu sa nu-tzi ieshi din mintzi shi sa nu faci o boacana, cate un pacatutz micutz, cate o mare nedreptate sau neghiobie, atunci nu parca mai bine sa nu fi intzeles? ??? nu te speria ca intzelegerea nu vine cu stiintza ci cu practica, cu implinirea shi cu tacerea cu tainuirea... asha intuiesc, acuma iata doar ca ne dam mari ca le shtim pe toate... shi spunea parintele Staniloaie ca o astfel de cuoashtere vine de la cel rau ca am impresia ca daca nu este pusa in lucru, in rugaciune shi smerenie, ea se trufeshte shi ne transforma in nisip mishcator pentru aproapele nostru... ca cei ce shtiu shi nu fac, cu ce i-a asemanat Domnul? care ca sa-tzi dau un raspuns Domnul este sfarshitul, deci apoi cum dupa ce te intalneshti cu Domnul sa te lepezi? deci cel ce nu se va lepada niciodata, ca altfel cum, deci va rabda totdeauna.... acela se va mantui, adica il va gasi Domnul in rabdare atunci cand il va cerceta, rabdandu-zhi aproapele in taina...???