Sara pe deal,Madrigal
 

Dumnezeu să-i mîntuiască şi să-i ierte pe Mihai şi pe Bartolomeu, cu tot neamul lor cel adormit!

din nou "Sara pe deal"in interpretarea lui Tudor Gheorghe de data asta:http://youtu.be/n8tXtKfw3uQ

Foarte frumoasă poezia, Delia.

Dumnezeu să ierte și să mântuiască și pe Mihai și pe IPS Bartolomeu.

Veșnica lor pomenire!

Minunata aducere aminte ! Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca in Imparatia Sa, pe robii Sai Mihai si IPS Bartolomeu !

Centrul "Mihai Eminescu" din Bârlad
 

Bârladul deşi un oraş destul de mic, prin grija unui grup de intelectuali cu dragoste pentru cultura românească trăieşte o viaţă culturală efervescentă. De două trei ori pe saptămână se organizează diferite activităţi, expoziţii de pictură, lansări de carte şi mai nou divese activităţi la nou înfiinţatul Centrul Eminescu într-o foarte veche clădire restaurată şi îmbogăţită cu peste 200 de reprezentări plastice(picturi, sculpturi, grafică); 7ooo cărţi, peste 15o medalii, insigne şi cărţi poştale.
Alături de nume consacrate ale literaturii române aici se găsesc şi cărţile autorilor locali clasici şi contemporani.
De la inaugurare porţile centrului sunt larg deschise vizitatorilor(gratis) în fiecare zi din cele şapte ale săptămânii.
Este un spaţiu minunat amenajat modern, cu personal bine informat, obiectiv pe care nu trebuie să-l rataţi dacă veţi trece prin Bârlad.
Chiar dacă la radio nu am auzit nici un cuvânt despre semnificaţia zilei de astăzi aici, la Centrul Eminescu din Bârlad sute de vizitatori au depus flori la statuia marelui poet , au recitat şi ascultat din poeziile acestuia spre aducere aminte şi în semn de dragoste şi preţuire pentru cel care a fost Luceafărul poeziei româneşti.

Răsai asupra mea
de Mihai Eminescu

Răsai asupra mea lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc de-odinioară;
O, Maică Sfântă, pururea Fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină!

Speranţa mea tu n-o lăsa să moară
Deşi al meu e un noian de vină;
Privirea ta, de milă caldă plină,
Îndurătoare-asupra mea coboară.

Străin de toţi, pierdut în suferinţă
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie

Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa
Şi reapari din cercul tău de stele
Ca să-te-ador de-acum pe vecie Marie!

Vesnica pomenire, robului lui Dumnezeu, Mihai!
 

„Dumnezeul duhurilor si a tot trupul, Carele ai zdrobit moartea si pe diavol l-ai surpat si ai daruit viata lumii Tale, Insuti, Doamne, odihneste sufletul adormitului robului Tau, Mihai Eminescu, cu tot neamul lui cel adormit, in loc luminat, in loc cu verdeata, in loc de odihna, de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinul.
Si orice a gresit el cu cuvintul, cu fapta sau cu gindul, ca un Dumnezeu bun si de oameni iubitor, iarta-i lui ! Ca nu este om care sa fie viu si sa nu greseasca; numai Tu singur esti fara de pacat; dreptatea Ta este dreptate in veac si cuvintul Tau este adevarul.

Ca Tu esti invierea si viata si odihna adormitului robului Tau, Mihai Eminescu, cu tot neamul lui cel adormit, Hristoase, Dumnezeul nostru, si Tie slava Iti inaltam, impreuna si Parintelui Tau Celui fara de inceput si Preasfintului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. ”

In veci pomenirea Eminescului Mihai!
Dumnezeu sa-i odihneasca sufletul in camarile Lui!

Mihai Eminescu

Rugaciune

Nadejde si-ntarire
si zid de mantuire
pe tine castigandu-te,
ingenunchem rugandu-te:
de chinuri ce ne bantuie,
Marie, tu ne mantuie!


O, Sfanta Marie!
Tu, maica durerilor,
regina tariilor,
taria soliilor,
izvoru-ndurarilor
luceafar al marilor,
indura-te, pleaca-te,
nadejdea corabiei,
invingerea sabiei,
limanul sarmanilor
si soarele anilor,
balsamul ranitilor,
norocul iubitilor,
o, da-ne tarie,
Sfanta Marie!


Iisuse Hristoase,
de oameni iubitorule,
Mantuitorule,
izvor mantuirilor,
de acum si pururea
si-n vecii vecilor!


Învierea

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;
Un singur glas îngâna cuvintele de miere,
Inchise în tratajul stravechii evanghelii.


C-un muc în mâini mosneagul cu barba ca zapada,
Din carti cu file unse norodul îl învata
Ca moartea e în lupta cu vecinica viata,
Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si prada.


O muzica adânca si plina de blândete
Patrunde tânguioasa puternicile bolti;
„Pieirea, Doamne Sfinte, cazu în orice colt,
Inveninând pre însusi izvorul de viete.


Nimica înainte-ti e omul ca un fulg,
S-acest nimic îti cere o raza mângâioasa,
In pâlcuri sunatoare de plânsete duioasa
A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg".


Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala
Si negrul întuneric se sperie de soapte,
Douasprezece pasuri rasuna, miez de noapte,
Deodata-n negre ziduri lumina da navala.


Un clocot lung de glasuri vui de bucurie,
Colo-n altar se uita si preoti si popor,
Cum din mormânt rasare Christos învingator
Iar inimile toate s-unesc în armonie:


Cântari si laude’naltam
, Noi, Tie Unuia,
Primindu-L cu psalme si ramuri
Plecati-va neamuri,
Cântând Aleluia!


Christos a înviat din morti,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte calcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!"

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor,
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mîndri aste le nutresc;
Căci rămîne stînca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormîntul
Spada ta de sînge duşman fumegînd,
Şi deasupra idrei fluture cu vîntul
Visul tău de glorii falnic triumfînd,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Cînd s-aprinde sacru candida-i vîlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surîzînd,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Cînd cu lampa-i zboară lumea luminînd,
El pe sînu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strînge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tînără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mîndrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!


Ştefan cel Mare

Carpaţii arate
Seninele frunţi
Şi focuri pe-orişice
Culme de munţi.
Să arză tulpine
Întrege de brazi,
Căci astăzi ne vine
Eroul viteaz,
Ne vine Ştefan cel Mare.

Cum oare, o, ţară,
Tu n-o să-l cunoşti,
Când sună fanfară
Chemarea de oşti,
Când buciume sună
În văi şi pe plai
Şi oastea s-adună
Călare pe cai *
Pe steaguri cu semne de bouri?

II

Pe creştete nalte a munţilor suri
Clădiţi de asupra de negre păduri
Trupine de brazi laolaltă;
Clădiţi-le falnic; daţi-le foc,
Şi lumea privească un semn de noroc
Pe orişice culme înaltă.

Mânat de credinţă, mânat de profet,
Din negre pustiuri, porni Mohamet,
Stârnind mulgătorii de iepe;
Îneacă o lume în flacări şi fum
Şi moartea-i netează al gloriei drum:
E moartea stăpână pe stepe.

Ce zgomot de bucium şi arme, ce val!
Când Ştefan se suie călare pe cal
Răspunde Suceava din urmă,
Şi nimeni nu ştie cum tu ai ajuns
Să ştii de ce munţii săgeată-ai pătruns *
Şi-a codrului cale se curmă.
Răsună pământul de tropotul des,
De-atâtea oştire de munte, de şes,
Răspunde sunare din nouri;

Cu sunet de bucium la munte şi plai,
C-o oaste întreagă călare pe cai.
Cu steaguri cu semne de bouri.