Suntem in contextul Postului Pastelui. Ar trebui sa ne pregatim pentru a-L primi pe Hristos, a muri pacatului impreuna cu El, a-L insoti in Ghetsemani si a plange langa El, a-I purta Crucea pana pe Golgota pana la despatimirea noastra si a astepta la intrarea in mormant Invierea Sa, nadajduind sa inviem si noi launtric. Ce facem din toate acestea? O sa ziceti ca nu traim in vremurile de atunci ca le-am face pe toate.

Si totusi, ce facem noi in vremurile de acum? Incercam sa facem cele 10 metanii pe rugaciunea Sfantului Efrem, mergem la slujbe, mai facem un parastas, etc. Greu nu e nici sa facem metanii, nici sa stam la slujbe, nici sa dam ceva de pomana. Ce mi se pare greu e sa cred si sa traiesc ceea ce spun in rugaciunea Sf. Efrem si sa ma schimbam launtric. La fel si cu Canonul cel Mare, il citim, ne emotionam, vedem nimicnicia noastra si apoi viata continua fara sa ne schimbam. Cum sa traim aceste rugaciuni ca sa ne si imbunatatim duhovniceste? Cum sa facem din gesturile noastre traditionale o adevarata transformare interioara?

Elena

Dar participarea la cat mai multe slujbe ale bisericii impreuna cu rugaciunea nu ar trebui sa ne schimbe launtric?
Nu sunt ele suficiente sa preintampinam pacatul?

Elena, cine nu se sprijina pe iubire in toate actele sale, nu ajunge la buna vietuire. Iubirea iti da credinta ca fiecare gest, cuvant e o modalitate de a te umple de viata dumnezeiasca. Sa ne aducem aminte de momentul in care Hristos ii spune lui Petru sa vina la El pe apa. Petru pentru o vreme merge pe apa. De ce? Pentru ca existenta lui devine un raspuns la chemarea Domnului. Noi nu ne schimbam, pentru ca nu ne daruim total lui. Hristos nu ne cere o parte din noi, ne vrea intregi. Ce sa facem? Sa ne rugam cu credinta ca Il avem in fata. Si atunci nu va mai fi pentru noi un strain sau o naluca (asa cum au crezut ucenicii).

Am mai vorbit noi la capitolul smerenie , Elena, ...pe care nu sti daca o ai decit cind o practici in lume, nu la Biserica si o pui la incercare nu cind ti-e bine si este confortabil ci cind esti INCOMODAT...atunci afli.... Acolo la Biserica doar INVATAM despre ea, si bine facem, insa practic, FIINTIAL vedem CINE SUNTEM CU ADEVARAT cind iesim pe strazile Berlinului sau pe unde om fi si ne ciocnim de acele "obstacole" numite aproapele nostru

Eu inteleg ce spui, mai ales cind esti inconjurat de oameni care nu impartasesc aceeasi credinta si s-ar putea ca gesturile tale sa nu fie intelese. INDRAZNESTE, si nu te mai gindi la acest aspect. Drumul fi manifestarile inimii sunt universale si vei fi inteleasa si de... papuasii din Noua Guinee.

Un Parinte la predica ne spune ca in aceasta perioada a Postului este important
sa constientizam cit mai des starea noastra de cadere, de pacatosenie si mai ales
cit de departe suntem de Imparatie. Toate acestea cu nadejdea ca poate intram intr-o
stare de Pocainta Adevarata.

Traian

mi-a placut f. mult acest cuvant al parintelui Benedict Ghius despre insingurare si comuniune:

"Unul din aceste bunuri spirituale manastiresti, care astazi a inceput sa circule des prin lume, e bunul insingurarii; caci manastirile, daca sunt ceva, inainte de toate sunt cetati de insingurare. [...]

Sunt luminisuri cu putinta si in cele mai complicate situatii.
Cu o trezie launtrica mereu gata, cu simtul grav al existentei, cu infocate strigari de rugaciuni, cu vointa nezdruncinata de a ramane credincios Marii Iubiri, cu smulgeri din foc si cu zvacniri de duh care dau bucurie ingerilor si cinstesc omenirea, mirenii au izbutit si izbutesc zilnic in felul lor cu Darul Duhului - acolo, la postul de incredere din lume, unde i-a randuit pronia, sa rezolve grozavul paradox evanghelic: a fi prezent in lume, fara a fi din lume - sa libereze heruvimul din ei, si insingurati cu duhul, sa traiasca in dragoste cu Dumnezeu. Au izbutit si izbutesc insigurarea nu numai oameni simpli, ci fruntasi, oameni de carte si chiar conducatori de popoare."

Putem face mii si mii de metanii, putem rosti mii si mii de rugaciuni, putem merge non stop la biserica, dar daca iubire si convingere nu avem , totu-i in zadar. Vezi tu Elena draga, nu cantitatea conteaza in crediinta noastra ci trairea, simtirea si lacrima ce vine din launtrul nostru. Hristos e in primul rand multa , multa iubire , adevar si lumina. De fapt acestea sunt elementele de baza, definitorii, care trebuie sa stea in credinta ce-o urmam. Altfel totul e in zadar. Schimbarea launtrica este continuua, arzand tot timpul in noi , pastrand flacara de veghe ce ne pastreaza pasii pe drumul lui Hristos. De nu ar fi asa, in caderile si ispitele ce vin de-a lungul vietii noastre, am fi pierduti si nu am avea puterea de a ne ridica si a continua drumul pe care am pornit. Schimbarea launtrica , in fapt, ea nu trebuie simtita , ci trebuie traita, hranita in permanenta , pentru a ne spori talantii ce ne-au fost dati cu atata dragoste si iubire. Cel ce-si inmulteste talantii, va fi cu siguranta vrednic sa vada lumina cea vesnica a Imparatiei Lui DUMNEZEU.

Asa cum spune Mantuitorul, viata vesnica inseamna a-L cunoaste pe Dumnezeu si pe Iisus Hristos, trimis de Tatal spre mantuirea intregii lumii. Cunoasterea aceasta se face in primul rand prin rugaciune, deci participarea la slujba şi rugaciunile personale sunt de mare folos. Apoi, lupta impotriva patimilorcare debuteaza cu un examen al constiintei, apoi continua cu spovedanie, impartasanie si cu rugaciune si trezvie.

Tot ce ni se intampla ne pune la incercare, ne descopera asa cum suntem, rai, patimasi...de acolo incepe lupta! Ma gandesc de multe ori ca suntem haotici si in viata duhovniceasca, suntem fara randuiala si de aceea de multe ori lucrurile nu avanseaza in directia binecuvantata.

Traim superifcial pentru ca adesea ne batem in piept ca suntem ortodocsi si avem impresia ca numele de ortodox in sine ne mantuieste...asta e dureros.

Foarte bine subliniat Iosif, ca de fiece data de altfel. Nu de lozincaraie intru ortodoxie duce spre sansa mantuirii, ci trairea intru invatatura si oranduiala ortodoxa ne indreapta pe drumul mantuirii. De altfel repet si accentuez, ortodoxia trebuie efectiv iubita si traita.