Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

Yasmina 19.12.2011 22:26:13

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 416567)
Este o seara de iarna, Ajunul Craciunului. Corina, o fetita de numai 8 anisori, ai carei parinti sunt plecati in strainatate la munca, sta ganditoare la geam privind cum fulgii de zapada se astern linistit peste orasul parca amortit. Ar fi avut multe dorinte si multe intrebari pe care sa i le puna Mosului, dar ce mai mare intrebare si dorinta era daca, si-ar dori ca parintii ei sa vina acasa, Mosul i-ar putea indeplini dorinta. Ar fi renuntat la orica, papusi, jucarii si dulciuri, numai ca maine dimineata, cand se va trezi, mama si tatal ei, sa o ia in brate si sa o sarute. Aceasta era cea mai mare dorinta a Corinei pe care o avea, dar in sufletul ei mic de copil, stie ca nu se poate. Deodata auzi ca o stiga cineva: - Corina, Corina! tresari petru moment... - Mama! dar din camera cealalta aparu bunica, care o intreba: - Ce faci tu copila, singura aici? Corina zambind amarnic ii raspunse: - Ce sa fac bunica, ma uitam pe fereastra cum ninge si ce mult mi-as fi dorit sa fie mama si tata langa mine. - Of copila, si mie imi este dor de ei si tare as vrea sa-i vad acasa, le-as pregati cele mai bune bucate, dar cine stie, poate anul acesta Mosul va fi bun si-i va aduce acasa. Bunica o lua in brate, o saruta pe frunte oftand, iar din coltul ochiului ii cazu o lacrima. Avea o greutate in suflet, dar mai greu ii era, stiind cat sufera Corina. De cand parintii ei plecasera, Corina se schimbase, era alt copil. Tinand-o in brate si ridicand ochii spre cer, spuse in gand: "Doamne, multe nu te-am rugat in viata mea, dar acum te rog, adu-mi copii acasa." - Hai copila, hai sa facem nani, ca diseara vine Mosul si maine e Craciunul si trebuie sa fim pregatit, ca cine stie ce surprize ne asteapta. Tarziu, cu capul pe perna si cu ochii la geamul mic din camera ei, Corina se gandea la mama si la tatal ei "Oare ce fac ei acum? Ce dorinta si-au pus de Craciun? Se mai gandesc la mine?". Framantata de ganduri , intr-un tarziu adormi. A doua zi dimineata, Corina se trezi, se dadu jos din pat si fugi repede in sufragerie sa vada ce i-a adus Mosul. Din bucataria casei se auzeau voci si rasete. - Oare cine-o fi la noi in vizita? se intreba Corina! Cred ca vreo vecina de-a bunicii. Cu pasi inceti si cu ochisorii somnorosi, tinand in brate o papusa imensa, mergea strigand: - Bunica, bunica! Uite ce papusa mare mi-a adus Mosul!, deschise usa la bucatarie si cand... ce sa vezi, in bucatarie era mami si tati. Scapa papusa jos din brate si plangand stiga: - Mami, tati! si sari in bratele parintilor. Ii imbratisa si printre lacrimi ridica ochii inspre cer si spuse: multumesc, Mosule! Din pacate sunt multi copii ca si Corina.


Da,Corina este un caz fericit,ai carei parinti plecasera doar la munca...Bine ar fi ca astfel de dorinte sa se indeplineasca si copiiilor abandonati de ani de zile!

cristiboss56 19.12.2011 22:31:47

Citat:

În prealabil postat de Yasmina (Post 416576)
Da,Corina este un caz fericit,ai carei parinti plecasera doar la munca...Bine ar fi ca astfel de dorinte sa se indeplineasca si copiiilor abandonati de ani de zile!

Dumnezeu stie de ce , ce , si cum , oricum fiecare are o CRUCE de dus de la nastere pana la plecarea din asta lume ! Dar , vai de "parintii"care si-au parasit voit copiii primiti in dar de la Dumnezeu , oricum nu este judecata noastra asta ! ! !
Cu Dumnezeu inainte !+

dorinastoica14 20.12.2011 00:15:06

Cea mai frumoasă țară
 
Sunt convinsă că acestă istorioară fost postată de cineva dar...nu așa cum o voi spune eu!

Într-o țară oarecare trăia un batrân deștept
Și tot în țara aceia și un vultur înțelept.
Nimeni nu știa de vultur de un de e, când a venit.
Era veșnic precum timpul, fără început ori sfârșit.
Batrânul merse într-o seară la vultur spre a-l cerceta:
- Vulture batrân ca timpul, aș vrea să te rog ceva.
Îți știm toți înțelepciunea doar tu mă poți ajuta.
Doresc să găsesc țara cea mai frumoasă dacă ea o exista
Și-aș străbate lumea toată măcar o clipă-a o vedea.
- Urcă-te pe-a mea spinare, i-a spus vulturul grăbit
Și-au zburat, zburat prin lume , unde nici n-ai fi gândit.
Din zbor vedea batrânul locuri ce păreau de vis.
- Te oprește! Striga tare. Acesta-i locul precis.
- Nu-i acesta locul pentru care de acasă am plecat
Pân-acolo-i cale lungă, mai avem mult de zburat.

După multe luni de zile au ajuns pe-o stâncă goală.
- Coboară batrâne, iată te-am adus în a mea țară.
Asta-i cea mai minunată țară din câte-am văzut
căci aici, pe-această stâncă într-o vară m-am născut.


Din "Izvorul îndepărtat" de D.S

tabitha 22.12.2011 00:51:27

cules de pe site
 
Un articol al unui preot de tara, senior editor aici pe site. Tare mult imi place de domnia sa !

"Colinda, Colinda"


Astazi s-a nascut Hristos,
Mesia chip luminos;
Laudati si cantati
Si va bucurati!
Mititel si-nfasatel,
In scutec de bumbacel!
Laudati si cantati
Si va bucurati!

- Baaa, nenea soferule, mai schimba, bre, postul ala de radio! Mai bine pune sa cante niste manele, ceva!

Veneam zilele trecute cu microbuzul de la Bucuresti la Negoiesti si asta a fost reactia unui tanar la colindul pe care il ascultam, tacuti, toti calatorii. Soferul nu a spus nimic. A atins cu mana dreapta aparatul de radio si… a inceput: „Hai cichi, cichi, cichi cea/ Sa vi-na ne-vas-ta mea,/ Sa va-da cat sunt de ma-re,/ Cel mai ta-re din par-ca-reee!”.

Toate scaunele erau ocupate; m-am uitat’« la domnisoara de langa mine (o avea 20 de ani?) care a dat a lehamite din cap… cineva a zambit cu subinteles… altul… asta e… dar toti ascultam… hai cichi, cichi, cichi cea! Timp de vreo 5 minute mi-a sunat in urechi acelasi refren.

- Domnule sofer, am indraznit, opreste si mata difuzorul ca ma indispune cand aud ca cineva, care e suparat pe sotie, mai are chef si de cantat!

- Daca nu-ti place, mi se adreseaza tanarul, cumpara-ti masina si nu mai merge cu microbuzul!

Dar pana sa-i raspund, domnisoara de langa mine…

- Parinte, nu-l luati in seama, ca asta e situatia. Asta e Balanel, vecin cu mine in sat, il cunosc bine!

- Ma intreb, de ce un tanar, in preajma sarbatorilor de Craciun, prefera sa asculte manele, pe care oricum le asculta tot anul!

- S-au dus anii in care Nicolae Iorga elogia colindele noastre cantate de grupuri de copii, care vesteau nasterea lui Hristos din Fecioara Maria!

- Este adevarat, si Patriarhul Miron Cristea spunea undeva despre colinde, ca sunt expresii ale „simtirii religioase romanesti”.

- Am avut „colindatori” de seama, care au dus colindele noastre departe de tara. Ioan D. Chirescu la 15 martie 1925… a sustinut la Paris un concert de colinde cu societatea corala Hora!

- Domnisoara. .. sunt uimit!

- Sunt studenta la Conservator si va pot completa ca citatul Patriarhului Miron a fost rostit cand marele folclorist si muzicolog Constantin Brailoiu a publicat „Colinde si cantece de stea” in 1931.

- Sunt surprins intr-un mod placut sa constat ca generatia dumneavoastra, despre care credeam ca este inclinata spre manele, are si persoane atat de sensibile!
- Va pot spune, ca duminica trecuta, la sfarsitul evangheliei…

Dialogul nostru a fost intrerupt cand microbuzul a inceput sa „danseze” pe sosea, frana puternica, ne-am lovit de scaunele din fata… tipete… si ne-am oprit cu partea dreapta - fata in santul de la marginea soselei. Geamuri sparte, perdele fluturand, am iesit din microbuz pe usa direct in noroi, unii au iesit prin ferestrele sparte, o femeie a lesinat, doi copii plangeau. Soferul, ca sa evite un accident frontal, a pus frana si norocul nostru a fost ca, in dreapta, era o parcare si a avut loc unde „sa traga” microbuzul. Tremuram toti de frig si de frica. Cel mai speriat era Balanel. Sta „cocosat”, plangea si ii curgea nasul, cred ca avea un atac de panica. Se tinea cu mana de teava pe care era semnul de parcare si tipa cat il tinea gura: „mamaaa era sa mor… mamaaa era sa mor”. Cand a observat ca ma uit la el, a strigat la mine:

- Parinte, zi ceva… zi ceva… mi-e fricaaa, zi o rugaciuneee…! si se inchina repede.

Domnisoara studenta la Conservator, care era martora la scena, spre mirarea noastra, a tuturor, a ridicat mainile, mimand un dans si, pocnind din degete, a inceput sa cante: „Hai cichi, cichi, cichi cea/ Sa vi-na ne-vas-ta mea,/ Sa va-da cat sunt de ma-re,/ Cel mai ta-re din par- ca-reee!”.

Pr. Nicolae Trusca Parohia. Negoiesti

cristiboss56 23.12.2011 21:08:05

Sfanta Treime
 
Un om simplu călătorea pe un drum de țară, în tovărășia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul și-a arătat o nedumerire: Cuvioase părinte, nu pot înțelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărțite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă?
Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt și lucruri mai presus de gândirea noastră păcătoasă. Însă, ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să privim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuiește acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, Iisus Hristos, Ce a venit să ne lumineze viața și să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzește mereu sufletele înghețate de răutate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina și cu căldura lui nu sunt unul și același lucru și, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare? La fel și în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt Unul și Același Dumnezeu, Căruia noi, credincioșii, ne închinăm.
Omul, ca și toate celelalte vietăți și lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinită. Dar omul este doar o creatură și întelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului. Însă, oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei și că toate, mai devreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios știe, însă, că nu mintea și nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.

Nădejdea mea este Tatăl,
Scăparea mea este Fiul,
Acoperământul meu este Duhul Sfânt.
Treime Sfântă, mărire Ție!
(Sfântul Ioanichie)


cristiboss56 23.12.2011 21:13:53

Unul dintre părinți îmi zicea că un soldat i-a povestit, spunându-i: „Purtam război în părțile Africii cu mauritanii. Fiind biruiți de barbari, am fost alungați. Barbarii ne urmăreau, așa că mulți dintre noi au fost uciși. M-a ajuns și pe mine un barbar, și a întins sulița să mă împungă. Când am văzut acestea am început să mă rog lui Dumnezeu și să spun:
- Doamne Dumnezeule, care Te-ai arătat roabei Tale Tecla și ai izbăvit-o din mâinile celor fără de lege, scoate-mă și pe mine din primejdia aceasta și mântuiește-mă de moartea asta amară și voi merge în pustie și voi duce o viață de sihastru!
Când m-am întors, povestește el, n-am mai văzut nici un barbar. Și îndată am venit la lavra Coprata. Și iată sunt, cu harul lui Dumnezeu, de 33 de ani în peștera aceasta“.
(Ioan Moshu, Limonariu sau Livada duhovnicească, Alba Iulia, 1991)

cristiboss56 23.12.2011 21:16:15

Ne mai spune avva Polihronie că tot în lavra lui avva Petru trăia un alt călugăr bătrân. Acesta adeseori pleca din mănăstire și rămânea pe țărmurile sfântului râu Iordan. Și acolo dormea unde găsea un culcuș de leu. Într-o zi găsește în peșteră doi pui de lei și-i aduce în biserică, înveliți în haina cu care se îmbrăca. Și a spus:
- Dacă vom păzi poruncile Domnului nostru Iisus Hristos, leii au să se teamă de noi. Însă din pricina păcatelor noastre am ajuns robi și de asta ne temem noi mai mult de ei.
Frații au rămas adânc mișcați de pe urma cuvintelor bătrânului și au plecat în peșterile lor.
(Ioan Moshu, Limonariu sau Livada duhovnicească, Alba Iulia, 1991)

cristiboss56 23.12.2011 21:17:36

Un călugăr cu numele Nicolae locuia în lavra lui avva Petre care se afla alături de sfântul râu Iordan. Acesta ne povestea, zicând: pe când locuiam odinioară în Rait, am fost trimiși trei frați spre slujbă în Tebaida. Ajungând în pustie, am rătăcit drumul și ne învârteam în pustie. Am isprăvit apa și, pentru că nu am găsit apă timp de câteva zile, a început să ni se facă rău din pricina setei și a arșiței. Nemaiputând merge, ne-am așezat fiecare la umbra unui tamarisc, pe care l-am găsit în această pustie, și așteptam să murim din pricina setei. Pe când stăteam eu întins la pământ, văd ca în vis un vas plin cu atâta apa încât se vărsa pe de lături, iar doi oameni stăteau pe marginea colimvitrei și scoteau apa cu o cană de lemn. Și am început să rog pe unul dintre ei, zicându-i:
- Ai milă, frate, și dă-mi puțină apă că mă sfârșesc de sete!
Dar n-a vrut să-mi dea.
- Dă-i puțină apă, i-a spus celălalt.
- Să nu-i dăm, i-a răspuns, că-i un leneș și nu se îngrijește de mântuirea sufletului lui!
- Da, într-adevăr, a spus celălalt, este leneș! Da, este leneș, dar să-i dăm pentru că e printre străini.
Și astfel mi-a dat.
- Dă și celor ce sunt cu tine, mi-a spus el.
Și am băut și am mers trei zile fără să bem ceva. Apoi am ajuns la locuințe omenești.
(Ioan Moshu, Limonariu sau Livada duhovnicească, Alba Iulia, 1991)

cristiboss56 23.12.2011 21:19:25

Casa Domnului
 

Într-o seară de iarnă, o tânără familie stătea în jurul mesei. Tatăl era trist și apăsat de griji, iar mama plângea, ținându-și fața în palme. Fetița lor cea mică, mirată de această situație, se apropie încet și întrebă:
- Mamă, de ce plângi ?
- Fata mea, sunt zile grele, nu mai avem bani și pentru a putea trăi am vândut și casa aceasta frumoasă. Mâine va trebui să ne mutăm într-o casă mult mai mică. De aceea plâng, fiindcă ne este greu să plecăm din aceast loc minunat, unde am trăit în liniște atâția ani, și să ne mutăm într-o casă sărăcăcioasă și ca vai de ea ...
- Dar, mamă, nu locuiește Dumnezeu și în casa aceea săracă în care ne vom muta ?
Mirați de credința copilei și de adevărul spus de aceasta, părinții au înteles că, în viață, greutățile și necazurile de orice fel încolțesc sufletul omului, dar credința și speranța nu trebuie niciodată uitate, fiindcă doar cu ele în suflet drumul spinos al vieții e stăbătut mai ușor.

Precum meșterul aruncă aurul în topitorie și-l lasă a se cerne și a se curăți prin foc până ce vede că strălucește,
tot așa și Dumnezeu lasă sufletele omenești să fie cercetate de necazuri, până ce se curăță și se lămuresc.
De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet.
(Sfântul Ioan Gură de Aur)

cristiboss56 23.12.2011 21:22:23

Era un bătrân care locuia în mănăstirea lui avva Evstorghie. Cel întru sfinți arhiepiscopul nostru Ilie al Ierusalimului a vrut să-l vadă pe acest bătrân, stareț al mănăstirii. Bătrânul însă nu primea zicând:
- Vreau să mă duc în Muntele Sinai, ca să mă rog!
Arhiepiscopul îl silea să primească stăreția mănăstirii și să plece cu această vrednicie. Dar pentru că bătrânul n-a voit, i-a îngăduit să plece cu făgăduiala să primească stăreția la întoarcerea sa. Și astfel luându-și rămas bun de la arhiepiscop, a plecat la muntele Sinai, luând cu el și pe ucenicul său. După ce au trecut râul Iordan, ca la o milă depărtare, bătrânul a început să tremure și să aibă fierbințeli. Cum nu mai putea să meargă, au intrat într-o mică peșteră întâlnită în cale și ucenicul a așezat jos pe bătrân. Pe când era cuprins mereu de fierbințeală și nu putea nici să se miște - stăteau acolo de trei zile în peșteră - vede bătrânul în vis pe cineva care-i spune:
- Spune-mi, bătrâne, unde vrei să mergi?
- La Muntele Sinai, a răspuns bătrânul celui arătat în vis.
- Nu! Te rog să nu te duci, i-a spus acela.
Dar pentru că nu l-a înduplecat pe bătrân, a plecat de la el. Frigurile însă l-au cuprins mai rău. În noaptea următoare i s-a arătat aceeași persoană, cu aceeași înfățișare, și i-a zis:
- Ce vrei călugăre, să nu te mai scoli de aici? Ascultă-mă pe mine și nu pleca!
- Dar cine ești tu? l-a întrebat bătrânul.
- Eu sunt Ioan Botezătorul, i-a răspuns acel ce i s-a arătat. Pentru aceasta îți spun să nu pleci cu nici un chip. Peștera aceasta mică este mai mare decât Muntele Sinai, căci de multe ori a intrat în ea Domnul nostru Iisus Hristos ca să mă viziteze. Dă-mi cuvântul că ai să locuiești aici și eu am să-ți dau sănătate!
Bătrânul a primit cu plăcere și s-a legat prin cuvânt că are să rămână acolo. Îndată s-a făcut sănătos și a rămas în peșteră până la sfârșitul vieții. Peștera aceea a prefăcut-o în biserică și a adunat în jurul lui mulți frați. Locul acela se numește Sapsa. În partea stângă a acestui loc se află pârâul Horat în care a fost trimis Ilie Tesviteanul în timpul secetei. Pârâul Horat se găsește în fața Iordanului.
(Ioan Moshu, Limonariu sau Livada duhovnicească, Alba Iulia, 1991 )


Ora este GMT +3. Ora este acum 20:17:56.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2022, Jelsoft Enterprises Ltd.