Intr-o duminica, cand se predicase despre iertare, veniti acasa, la un moment dat sotul meu ma intreaba ce e iertarea!! Hm, ar fi trebuit sa stiu!! Si stiu, teoretic!! practic, nu am stiut sa-i explic ce este. Cand consideram ca am iertat pe cineva?!

din "Jurnalul Fericirii".. parafrazare..

- Parinte, eu iert, dar nu pot uita!
- Mai fiule, tu iti dai seama ce zici?! Daca Hristos, la scaunul Spovedaniei, s-ar apleca spre tine si ti-ar zice: "Te iert, dar nu te pot uita!" ... cum ar fi?!
- ...

Pentru parintele Nicolae Steinhardt a ierta este in esenta un atribut dumnezeiesc ( iertarea omeneasca fiind o consecinta a prezentei harului divin in om). Parintele distinge patru feluri ale iertarii: 1. iertarea gresitilor nostri; 2. iertarea celor carora noi le-am gresit; 3. iertarea de sine; 4. iertarea pacatelor si greselilor de catre Dumnezeu. Sau altfel: primele trei - iertarea omeneasca, iar ultima iertarea dumnezeiasca. Referitor la cele trei feluri de iertare omeneasca parintele recomanda sa ni le insusim "netemator", iar in cea dumnezeiasca sa avem "nestramutata incredere".

Atunci cand simti ca nu ai ce ierta.:)

Vorbind in termeni mai tehnici, ea iertarea, este insasi "resetarea"neputintei noastre, neputinta, pierduta de sub control, ce naste mult prea vinovata si rarpandita, mandrie.

Pe cineva l-am iertat, atunci cand l-am nascut tainic in mine. Dar iertarea nu se termina la "nastere", ci ea trebuie sa insoteasca permanent cresterea omului iertat in mine. Altfel, el moare pentru mine si eu pentru Dumnezeu. Ravnesc la realitati de genul: mi-am ucis toti dusmanii, facandu-i prietenii mei, prin iertare.

O, Doamne ce bine ar fi sa ne ucidem dusmanii in felul asta si totusi suntem atat de aproape de acest deziderat si totusi in acelasi timp, atat de departe.

Porunca iubirii si a iertarii fata de semeni este asa de categorica pentru un crestin, incat Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan spune: "Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este." (I Ioan 4, 20).
Iubirea se manifesta nu printr-o atitudine rece si indiferenta fata de semeni, limitindu-se doar de a nu vatama persoana si drepturile acesteia, ci merge mai departe, printr-o intrajutorare benevola si jertfelnica.A iubi si a ierta pe un dusman nu este numai un simplu sfat, ci o porunca si o conditie a mintuirii crestinului, de prim ordin.
O , Doamne da-ne putere sa iertam.

Am inteles cat de important este chiar si pentru sanatate sa iertam dintr-o carte scrisa de un medic. Prima data am iertat din interes, caci aveam o problema grava de sanatate. De! Frica pazeste pepenii!

Apoi, mi-am dat seama ca nu e chiar atat de simplu sa ierti cu adevarat. Mi-a trebuit ceva timp sa-i tot spun duhovnicului ca ,,iar m-am gandit la pacatele altora" pana sa rezolv partial aceasta problema. De fapt cred ca asta facem cand refuzam sa iertam: ne gandim la pacatele altora, le contabilizam de parca ale noastre nu ne-ar fi suficiente.

Prin iertare, firul raului se rupe. Resentimentele dispar, iar persoana care a cazut in vreo ispita si ne-a gresit este privita cu mila asa cum samarineanul milostiv l-a privit pe robul cel cazut intre talhari. Iertarea se pare ca este in stransa legatura cu smerenia. Iar refuzul de a ierta se pare ca este o consecinta a mandriei. Cu cat ne smerim mai mult ne este mai usor sa iertam, caci Insusi Dumnezeu vine in ajutorul celor smeriti si cele ce par irealizabile se infaptuiesc. Numai Dumnezeu cred ca a dat atata putere unor martiri sa-i binecuvanteze pe calai. Deci cred ca nici sa-i iertam cu adevarat pe cei care ne gresesc nu suntem in stare singuri. Trebuie sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne ajute.
Dumnezeu sa ne ajute sa iertam cu adevarat pe cei care ne gresesc, caci singuri nu putem face nimic!

A ierta cred ca inseamna a-l iubi pe aproapele tau ca pe tine insuti,adica daca te accepti pe tine asa cum esti.pacatos,urit,lacom, mindru,iubitor de placeri,birfitor..
..si cite altele pe care toti le avem si te iubesti cu toate acestea asa sa-l iubesti si pe celalalt.
Dar aici ar mai fi o problema.Cind omul pacatos incepe sa se smereasca si sa se curate de pacate,el uraste atit pacatul cit si pe cel prin care a venit ispita.Nu stiu deca am dreptate dar,daca atunci cind erai lumesc si iti iubeai pacatele iubeai si pe acei care erau asemenea tie,dupa ce te-ai pocait avind in fata persoana prin care iti venea ispita o respingi si o urasti caci nu vezi in ea decit oglinda propriei tale pacatosenii pe care acum o urasti.O alungi de teama ca ai putea sa te intorci la pacat.
Nu stiu daca m-am facut inteleasa!