Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Pocainta (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5019)
-   -   Istorii cu talc (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5749)

cristiboss56 06.12.2015 22:53:13

Un barbat in varsta de 92 de ani, barbierit proaspat, pieptanat la fel, s-a imbracat si la ora 8 dimineata s-a pornit inspre azil. Sotia lui in varsta de 70 de ani, nu de mult s-a stins din viata si din acest motiv barbatul simte ca e nevoit sa-si paraseasca casa. Sta in foaierul azilului asteptand si zambeste inspre noi atunci cand ii spunem ca i-am pregatit camera. In timp ce mergem spre lift, ii povestesc pe scurt cum anume e camera lui, ce culoare are perdeaua si cuvertura de pe pat, ce are in camera.
-”Foarte mult imi place”- spune el si e incantat ca un copil de 8 ani, care acum urmeaza sa primeasca prima lui camera separata de la parinti.
-“Stimate Domn, inca nici nu ati vazut camera. Asteptati un pic inainte sa va pronuntati„-am raspuns eu.
-“Nu are nimic daca nu am vazut inca„ spune el. “Fericirea nu este dependenta de ceva anume. Eu aleg fericirea in mod independent. Faptul ca, imi place sau nu camera, nu depinde de mobilier sau decoratii, ci depinde de cum vreau sa o vad eu. Eu am decis deja in mintea mea. Camera imi place. Deciziile le iau in fiecare dimineata imediat ce ma trezesc. Pot sa iau decizia ca imi petrec ziua in pat si incerc sa enumar cate extremitati sau componente ale corpului meu nu functioneaza cum ar trebui sau ma dor. Sau pot sa spun multumesc cerului pentru tot si pentru ca ma pot misca. Fiecare zi este un cadou, daca pot sa-mi deschid ochii. Ma concentrez pe amintirile frumoase, amintiri pe care le-am adunat de-alungul vietii mele. Batranetea, este ca si un cont in banca. Iei de acolo exact ce ai adunat. Vezi, sfatul meu este sa aduni multa multa fericire si amintiri frumoase in contul tau de amintiri. Si iti multumesc ca ti-ai adus aportul la contul meu, unde eu tot strang si mai strang”-spuse omul invatat.
Morala: Fericirea depinde de noi, de alegerile pe care le facem cu sufletul nostru si mai ales de ceea ce lasam cu adevarat sa ne influenteze viata!

cristiboss56 12.12.2015 21:13:32

Poveste de Craciun:
Barbatii nu plang niciodata !
Ionica priveste pe geamul inghetat cum ninsoarea se asterne din ce in ce mai groasa in fata casei. Se gandeste cum va iesi mama dimineata sa plece la munca. Vin sarbatorile si are acum multa treaba. Multe doamne care au slujbe importante o cheama sa le faca curat prin casa, sa le bata covoarele, fel de fel de treburi gospodaresti. Abia de mai prinde cateva ceasuri sa se odihneasca.
In ultimile zile, fiind atat de ocupata, n-a mai zarit-o plangand pe furis. Ea nu i-a spus, dar el stie ca mama nu mai lucreaza la patron, ca domnul si-a oprit numai cativa oameni, ca sunt vremuri grele si banii se scot cu multa sudoare. Si nici pachet pentru tata n-a mai vazut de mult sa-i faca. Acolo unde se afla, fiind departe, trebuiesc multi bani de tren si cate si mai cate. Nu l-a vazut de vreo doi ani si tare ii este dor de el. Mai ales cand ramane singur acasa. Ar vrea si el o sanie, daca era acasa tata stia cum sa-i faca rost de una. Dar o sa mai astepte. Cat o sa-l mai tina? Ce vina a avut el, daca era gheata pe sosea si masina s-a rasturnat? Au murit doi oameni, asta e foarte tragic. Aveau si ei copii, cine stie cum o duc acum... isi sterge lacrimile care l-au napadit dintr-odata.
Si-a zis de multe ori ca el nu va mai plange, ca barbatii adevarati nu au voie sa fie vazuti plangand. Ei trebuie sa-si ascunda durerile, numai femeile au voie sa planga, ca sa le mangaie barbatii, asa a citit el intr-o carte. Dar parca la scoala a putut sa se abtina? N-a putut cand colegul de banca i-a spus ca tatal lui e un puscarias. Ar fi vrut sa-l bata, dar mama l-a invatat ca la rautati nu se raspunde cu rautati. Iisus a iubit deopotriva si pe cei rai, dar si pe cei buni. Asa i-a spus invatatoarea cand l-a gasit plangand in ultima banca. Tot ea i-a daruit „Biblia pentru copii”. Ce carte frumoasa! si ce chip frumos are fiul lui Dumnezeu! A iubit pe toti copiii, nu el a zis: "Lasati copiii sa vina la mine"? Cu cartea in mana Ionica se gandeste la invatatoare. "S-o citesti, Ionica, s-o citesti toata. si ai sa vezi ca in aceste zile de Craciun o sa se intample o minune. Sa crezi in Mos Craciun"! Aprinde veioza si rasfoieste cartea.
- Mama! exclama baiatul plin de uimire.
- Ce s-a-ntamplat Ionica, de ce nu dormi? il intreba speriata mama.
- Uite, mama, ce-am gasit in carte! Femeii nu-i venea sa creada. Baiatul tinea in mana dreapta o bancnota de 100 euro!
- De unde ai cartea Ionica?
- Mi-a dat-o doamna invatatoare, mi-a spus s-o citesc pe toata ca se va intampla o minune!
- Doamna invatatoare... si mama se grabi sa-si ia fiul in brate. il saruta pe amandoi abrajii, rosii de bucuria minunii care abia se savarsise. Lacrimile mamei sfaraiau peste pielea frageda a copilului.
- Eu nu plang, mama! Barbatii nu plang niciodata!
- Maine, Ionica, mergem sa-l vedem pe tata. Mergi cu mine!
In aceeasi noapte pe chipul frumos al invatatoarei a inflorit un zambet. Tocmai o visase pe Maica Fecioara cu Pruncul in brate.

cristiboss56 16.12.2015 17:29:24

- Darul respins de omenire -
A sosit luna cadourilor, un timp de vis, exaltare, bucurie lăuntrică. Parcă totul a prins viață în jurul nostru. Deși se spune că iarna este un simbol al etapei finale a vieții, vedem cu ochii noștri că este anotimpul mult așteptat de toți. Trebuie să recunoaștem, tuturor ne place spiritul Crăciunului: brazi împodobiți cu multă creativitate, lumini colorate, zăpadă, reuniuni cu familia, colinde, Moș Crăciun, cadouri. Sună de-a dreptul încântător! Indiferent de religia pe care o posedăm, Crăciunul este etichetat drept sărbătoarea bucuriei, a speranței, simbolizată de actul dăruirii. Este nemaipomenit de frumos să primim cadouri de la cei apropiați nouă, avem o satisfacție interioară, care de multe ori nu se poate explica. E vorba despre un lucru pe care îl primim, deși nu merităm. Rar întâlnim oameni care să refuze un dar făcut cu multă dragoste (efort financiar, timp investit doar pentru a aduce un zâmbet în inima cuiva).
Orice dar are o anumită importanță și este primit, dar cel mai mare dar al universului încă continuă să fie respins. O! Câtă nesăbuință! Care e problema darului? Să fie oare vorba despre amabalajul urât al cadoului? E teama că lumea nu va reuși să intre în posesia sa din cauză că un doritor mai ager ar putea pune mâna pe dar? Hmm…Oare teama că darul e prea fragil, iar o mică neîndemânare ar aduce dezamăgire? Totuși, cadoul e așezat ordonat undeva la o parte, pentru a nu sta în calea nimănui. Și cât e de straniu! Nimeni nu vrea să se atingă de el. În schimb, în jur se află alte surprize, care, în mod bizar, atrag privitorii. Da, ai înțeles bine! Pe un cadou scrie „pofta firii pământești”, pe un altul e inscripționat „pofta ochilor”, iar pe altul stă marcat „lăudăroșia vieții”. Și oamenii aleargă spre ele. Și..stai! În loc să dispară cadoul ce e ridicat de o mână curioasă, el se înmulțește. De parcă nimeni n-ar fi pus mâna vreodată pe el!
Trecătorii continuă să se înghesuiască: privesc, iau ceea ce vor pentru viețile lor, apoi își continuă drumul. Dar de fundița straniului cadou e atașat un bilețel: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”. Doar câțiva ochi sfioși se apropie cu teamă de el, îl analizează din toate părțile, iar un om îndrăzneț are în final puterea să îl ridice. Deschide cu tremur darul, ochii-i se izbesc de nespusele comori ce se găsesc în el. Atunci iute aleargă la cei dragi și le împărtășeșete bucuria. Și din nou, darul luat din acel colț stingher reapare în mod miraculos. Doar așteaptă să fie luat de cineva și prețuit. Însă oamenii tot nu vor să audă de așa ceva.
Nu-i așa că întâmplarea ilustrată mai sus se aseamănă cu vremea lui Noe? Oamenii fuseseră chemați la pocăință, dar credeau că sunt basme închipuite de omul lui Dumnezeu. S-a văzut clar finalul tuturor celor care nu au vrut să primească salvarea. În această istorioară, darul este Însuși Iisus Hristos. Foarte puțini Îl doresc în viețile lor, alții sunt atrași de comorile acestei lumi, dar vor da socoteală de trăirea lor. Iisus este Calea, Adevărul și Viața. Drag cititor, nu da cu piciorul în mărețul dar ce ni s-a oferit! El este Cel care îți poate da adevărata fericire. Harul (darul nemeritat) nu trebuie să ne facă să vedem imposibilul șansei primite, ci, din contră, să îl dorim tocmai pentru că noi nu mai trebuie să facem nimic. Deja s-a plătit totul. Noi trebuie doar să-L acceptăm pe Iisus în inimi.

cristiboss56 01.01.2016 21:54:49

Orgolii . .
 
.
Doi soți, s-au certat pentru niște nimicuri. Se mai întâmplă în familie. Și nu vorbeau. Fiecare o făcea pe supăratul, fiecare îl considera pe celălalt vinovat și nu voia nici unul să rupă tăcerea; mai ales bărbatul, care se considera superior, fiind și om de afaceri.
La un moment dat, bărbatul trebui să plece într-o călătorie de afaceri și avea avion a doua zi dimineață. De obicei, îl trezea soția, dar acum, fiind hotărât să nu rupă el tăcerea primul, nu i-a zis soției să-l trezească.
Totuși avea nevoie să se trezească mai de dimineață, de aceea, fiind mai „înțelept” (ca de obicei), a scris pe o bucată de hârtie: “Te rog să mă trezești la ora 5!“ și a lăsat biletul unde știa că soția o să-l găsească.
În dimineața următoare, bărbatul s-a trezit la ora ora 9. Furios că a pierdut avionul, tocmai se pregătea să se certe iar cu soția lui pentru că nu l-a trezit, când, lângă pat, ce credeți că observă?
Lângă hârtia pe care scrisese el seara “Te rog să mă trezești la ora 5“, era un bilețel pe care scria “Este ora 5. Trezește-te !

cristiboss56 10.01.2016 20:12:48

D oi creștini s-au hotărât să se ducă la Ierusalim. Se mergea pe mare cu corabia, în condiții grele, nu erau avioane. Mergând ei spre Ierusalim, au intrat să găzduiască la o casă, unde i-au găsit pe toți bolnavi. Au sărit amândoi, i-au ajutat cât au putut. Dar unul dintre ei a zis:
‒ Eu nu mai merg la Ierusalim, căci nu pot să-i părăsesc pe cei bolnavi.
‒ Cum, dragă, că noi ne-am hotărât. Unde-i hotărârea noastră?
Și a plecat celălalt singur și a ajuns la Ierusalim. Acolo era o mare aglomerație, că era vorba de Praznicul Învierii Domnului. Pelerinul odată ajuns în biserică, a pătruns cu mare greutate, și-l vedea pe cel care rămăsese la bolnavi chiar în fața altarului. Dintre două fapte bune, alege fapta cea mai mare.
Cel care a îngrijit de bolnavi s-a așezat pe poziția de vârf a Scripturii: Iubirea. Și atunci ce cauți la Ierusalim? Te duci din tradiție! Te duci că ai posibilități! Te duci că ai timp sau că ai avut bani! Dar ce te faci dacă ai lăsat vreo dușmănie în urma ta? Porunca iubirii e porunca cea mai mare, de aceea insistă Mântuitorul. Deci e o întrebare justificată; să ne-o punem toți: „Iubesc sau nu iubesc?”, că e poruncă, dragă! Să nu credeți că Mântuitorul a vorbit numai pentru veacul respectiv, pentru apostoli. Nu. A vorbit pentru toate timpurile. Și noi avem privilegiul că suntem creștini. Și atunci sigur că nu o să-l urmăm pe Tutankhamon sau pe Budha. Noi Îl urmăm pe Hristos. Băgați de seamă, iubirea e criteriu de Judecată!
(Părintele Arsenie Papacioc )

cristiboss56 13.01.2016 21:52:31

O femeie era stăpânită de patima grăirii deșarte. Ea vorbea în dreapta și în stânga de rău pe vecinele ei. Preotul acelei parohii a auzit aceasta și a mers să o cerceteze. În convorbirea dintre cei doi, el i-a spus să ia una din micile ei perne cu fulgi și să o verse în bătătură, ca o mică jertfă materială, și i-a făgăduit mare răsplată duhovnicească. Femeia așa a și făcut. Preotul i-a spus apoi: – Strânge acum toți fulgii!
− Una ca asta este cu neputință!, i-a răspuns ea.
−Tot astfel tu nu vei putea să aduni nici cuvintele pe care în fiecare clipă le împrăștii din gura ta, nici să întorci înapoi vorbirea ta de rău și bârfa la adresa vecinelor tale!
Femeia a fost uimită de această lecție practică, mai cu seamă când preotul a adăugat că, în ciuda neputinței noastre de a aduna cuvintele pe care le-am spus mai înainte și care zboară, Dumnezeu le adună pe ele și după aceasta ne va osândi în ziua Judecății.
(Arhimandrit Serafim Alexiev )

cristiboss56 30.01.2016 23:15:13

Picatura si oceanul
 
A fost odata ca niciodata un copil care l-a intrebat pe tatal sau:
-Care este lucrul care ma separa de adevar?
Tatal i-a raspuns:
-Nu esti singurul care este separat de adevar, mai sunt si altii. Iti voi spune cateva povesti care iti vor parea simple. Trebuie sa te gandesti la ele pana cand le vei intelege si vor capata pentru tine proportii uriase… si chiar mai departe, pana vor deveni din nou simple.
Prima poveste:
A fost odata ca niciodata o picatura intr-un Ocean. Ea spunea ca Oceanul nu exista. Tot astfel se intampla cu multi oameni. Traiesc in interiorul creatiei divine si spun ca nu exista divinitate.
A doua poveste:
-Vreau sa fiu libera! spuse picatura de apa din mijlocul Oceanului, si oceanul in compasiunea sa a ridicat-o la suprafata.
-Vreau sa fiu libera! spuse din nou picatura de apa si soarele auzindu-i glasul o aseza intr-un nor.
-Vreau sa fiu libera! spuse picatura inca o data si norul o elibera iar aceasta cazu din nou in Ocean.
A treia poveste:
O picatura intelectuala este o picatura intelectuala, dar nu mai apartine Oceanului.
A patra poveste:
-Nici o picatura nu are nici o valoare, spuse picatura din mijlocul Oceanului.
A cincea poveste:
-Exista un lucru de care mi-am dat seama: fara indoiala, eu sunt mai importanta decat Oceanul!
A sasea poveste:
-Nu voi putea niciodata sa ajung la Ocean! spuse picatura din Ocean.
A saptea poveste:
-Oh, ce-mi pasa mie de Ocean! spuse picatura din Ocean.
A opta poveste:
Era odata o picatura care-si regreta soarta: la urma urmei, ea era in mijlocul Oceanului si nu stia nimic despre Ocean…
A noua poveste:
O picatura din Ocean chema toate celelalte picaturi sa i se alature pentru a se rascula impotriva Oceanului.
A zecea poveste:
-Prin puterea cu care am fost investita, spuse picatura din Ocean, toate cele care nu ganditi ca mine, de astazi sunteti excluse din Ocean.
A unsprezecea poveste:
-Tu te afli in mijlocul iubirii mele, ii spuse Oceanul picaturii de apa. Dar picatura nu auzi Oceanul pentru ca era plina de iubire pentru alta picatura.
A doisprezecea poveste:
-Daca as putea cuprinde, gandi o picatura, fiecare picatura cu dragostea mea… atunci as deveni Oceanul!
Cum gandi aceasta, picatura incepu sa reverse dragostea sa asupra tuturor picaturilor, pe rand. Dar era o picatura care ii facuse un mare rau si desi era capabila de o mare iubire, picatura nu putu sa o ierte. Si pentru ca nu putu sa-si reverse dragostea sa asupra acesteia nu putu sa devina Oceanul.
Copilul il intreba pe tatal sau:
-A existat vreodata o picatura care a devenit Oceanul ?
Si tatal sau ii spuse ultima sa poveste:
Era odata o picatura care cauta pacea Oceanului, care cauta cauta profunzimea Oceanului. Dorinta ii era mare si puterea de iertare ii era mare… si deodata Oceanul ii spuse:
-Tu si cu mine, noi suntem una!
Si Oceanul isi deschise larg bratele si imbratisa picatura, si tot ce apartinea Oceanului deveni si al picaturii. Ea se patrunse de pacea Oceanului, se intinse pe toata suprafata Oceanului si prin profunzimea sa deveni salvarea lumii.
- Afla astfel, copile, ca Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc si ca-i primeste in maretia sa pe toti cei ce o doresc cu adevarat.
-Dar ce se va intampla daca o astfel de picatura devine murdara?
Tatal rase din toata inima si spuse:
O picatura nu poate deveni atat de murdara incat oceanul sa nu o poata curata…

cristiboss56 03.02.2016 20:44:26

Îmbrățișarea avvei Ioan cel Pitic
 
Cuvintele pot să mângâie, să încurajeze, să dea putere, dar pot la fel de bine să rănească și să întristeze. Uneori cuvintele noastre lovesc întocmai „ca o piatră aruncată”, poate fără să știm și fără să vrem. Alteori vrem să rănim și căutăm satisfacția pe care o produce suferința celui care este ținta mâniei ori poate a invidiei noastre; cădem în ispită, cum zic părinții, sau nu trecem testul răbdării și al autocontrolului, cum ar zice modernii. Un model de reacție la o provocare de felul acesta găsim la avva Ioan cel Pitic, despre care ni se spune: „Odată, stătea așezat în fața bisericii. Frații s-au adunat roată împrejurul său și-l întrebau despre gândurile lor. Un bătrân vede scena și, ispitit de invidie, îi zice: «Vasul tău, Ioane, este plin de otravă». Avva Ioan îi zice: «Așa este, avva, și n-ai văzut decât ce-i pe dinafară; de-ai fi văzut ce-i și pe dinăuntru!”. Acesta nu este singurul moment consemnat în Pateric, când avva Ioan cel Pitic este ținta invidiei celorlalți monahi, întrucât bătrânul care părea vrednic de dispreț din pricina staturii sale deloc impozante era frecventat de numeroși frați care îi căutau sfatul și îndrumarea. Într-un astfel de moment: „Un bătrân îi zice: «Ioane, parc-ai fi o târfă care se împopoțonează, ca să-și facă mai mulți ibovnici». Avva Ioan l-a îmbrățișat și i-a răspuns: «Adevărat grăiești, părinte». Apoi unul din ucenici îl întreabă: «Avva, oare nu te-ai tulburat deloc în sinea ta?». El zice: «Nu, cum sunt pe dinafară, așa sunt și pe dinăuntru».” Avva Ioan dezamorsează de fiecare dată atacul verbal în singurul mod posibil: prin smerenie asumată deplin, până la capăt. Osândindu-se pe sine și prețuind pe ceilalți, monahul salvează adevărul, oricât de mic ar fi el, din acuza celuilalt. Forța care propulsează cuvântul răutăcios este anihilată tocmai prin faptul că răspunsul nu este din aceeași categorie. Invidiei, mâniei, patimii tulburătoare i se opune iubirea pașnică, împăciuitoare. Ba mai mult, în cele două apoftegme citate mai devreme se poate observa o anumită progresie. Cu cât duritatea atacului verbal este mai mare, cu atât răspunsul trebuie să fie însoțit de o dragoste mai mare și mai evidentă. De aceea în al doilea caz, atunci când virulența este amplificată, reacția avvei Ioan este diferită. Cuvântul scurt nu face decât să dubleze și să completeze îmbrățișarea, care este adevăratul răspuns la atacul celuilalt monah. O vorbă, tot mai des citată a părintelui Dumitru Stăniloae aduce în actualitate și explică atitudinea bătrânului: „cel mai frumos și mai convingător discurs despre dragoste este îmbrățișarea”. Gestul îmbră*țișării face vizibilă solidaritatea, compasiunea, înțelegerea. Suntem cu toții asaltați de aceleași patimi, la intervale și intensități diferite. Doar împreună-lucrarea poate să aducă biruința.
O reacție cum este cea a *avvei Ioan cel Pitic este grea. La fel de grea ca o naștere. Cu fiecare efort de felul acesta, asistat de harul Duhului Sfânt, inima omului se lărgește, devine tot mai cuprinzătoare și mai compătimitoare; tot mai mult asemenea Dumnezeului nostru smerit și iubitor.

cristiboss56 08.02.2016 22:59:22

O copila se intoarse din casa unei vecine careia ii murise, in mod tragic, fetita in varsta de 8 ani.

“De ce te-ai dus?” o intreba tatal.

“Pentru a o consola pe mama ei”.

“Si ai putut sa faci, asa de mica, ceva pentru a o consola??”.

“M-am asezat pe bratele ei si am plans impreuna cu ea”, spuse fetita.



Daca langa tine este cineva care sufera, plangi cu el. Daca este fericit, razi impreuna cu el. Iubirea priveste, aude si asculta. A iubi inseamna sa participi pe de-a intregul, cu toata fiinta. Cine iubeste, descopera in el infinite resurse de consolare sau coparticipare.

Suntem niste ingeri cu o singura aripa: putem sa zburam doar daca ne tinem imbratisati.

cristiboss56 10.02.2016 21:38:22

Spunea o scoica vecinei sale: “Simt intr-adevar o mare durere in mine. Este ceva greu si rotund si sunt extenuata”.
Raspunde cealalta scoica cu o placere aroganta: “ Fie laudat cerul si marea, eu nu simt nicio durere in mine. Ma simt bine si sunt sanatoasa atat pe dinafara cat si pe dinauntru.”
Trecea in acel moment un crab si le auzi pe cele 2 scoici si-i spuse celei care se simtea bine si era sanatoasa si pe dinauntru si pe dinafara: “Da, tu te simti bine si esti sanatoasa, dar durerea pe care o poarta vecina ta in ea este o perla de o frumusete extraordinara”.

Este darul cel mai mare, acela al scoicii, cand i se strecoara in interior un firicel de nisip, un graunte infim care o raneste, o face sa planga, sa strige, o face sa dispere. Zi dupa zi, transforma durerea ei intr-o perla: este lucrarea cea mai splendida a naturii.
Cand ai o durere in sufletul tau, un fir de nisip adus de vanturile vietii care iti provoaca in interior o suferinta, nu uita de pilda celor doua scoici: urmareste perla care va iesi din tine si sufletul tau urmare a acestei dureri, urmareste-ti cresterea. Numai prin incercari devenim valorosi cu adevarat.

cristiboss56 15.02.2016 20:59:31

ADEVARATELE MIRACOLE :
Un tanar fara credinta spunea mereu ca el nu crede in minuni. Dar intr-o zi, mergand pe strada, a intalnit un om, care, plimbandu-se incet, se oprea la tot pasul si, privind in dreapta si in stanga, exclama intruna:
– Doamne, ce minune! Ce minunatii mi-a fost dat sa vad!
– Nu te supara, a intrebat necredinciosul, dar la ce te uiti si te minunezi asa de tare ?
– Cum la ce? La floarea aceasta minunata! Si la copacul de acolo si, uite, priveste norii, cat sunt de frumosi!
– Ce ti-e, omule, a mai spus necredinciosul, n-ai mai vazut flori sau copaci pana acum? Ce, pana acum nu te-ai mai uitat niciodata pe cer sa vezi norii si pasarile zburand?
– Nu! – a raspuns omul. Vezi dumneata, pana astazi am fost orb din nastere. Insa, cu o saptamana in urma, familia m-a adus in acest oras la un medic celebru care m-a operat si m-a ingrijit cu multa dragoste. Chiar azi dimineata mi-a scos bandajele de la ochi si, dupa ce a vazut ca nu mai am nimic si m-am vindecat complet, m-a lasat sa plec.
De cand am iesit din spital, ma plimb insa pe strazi si nu ma mai satur sa privesc atatea lucruri frumoase, atatea minuni. Dumneata poate ca, vazand in fiecare zi florile, copacii, oamenii din jurul tau, nici nu mai realizezi cat este de minunata aceasta lume, cat este de uimitoare. Dar eu, eu o vad pentru prima oara si, crede-ma, niciodata nu mi-am imaginat ceva atat de frumos. Multumesc lui Dumnezeu pentru toate aceste lucruri frumoase pe care le-a creat si pentru faptul ca mi-a ajutat sa pot, in sfarsit, sa le vad si eu si sa ma bucur de ele.
Dar, daca tot ne-am intalnit, spune-mi incotro gasesc o biserica, fiindca vreau sa aprind o lumanare si sa multumesc Domnului pentru minunea care a facut-o astazi cu mine.
Impresionat de cuvintele omului, necredinciosul l-a insotit pe acesta pana la o bisericuta apropiata. Au intrat impreuna, au aprins cate o lumanare si au inceput sa se roage incet, in fata unei icoane.
In sufletul sau, omul necredincios pana atunci a inteles ca nu lumea era de vina, ci el. Toate erau pline de frumusete, toate erau minuni, dar el nu stia sa le vada. Trecea pe langa ele, fara sa le observe.
Ce minune este mai frumoasa decat o floare ce se deschide, oferindu-si parfumul ? Poate cineva sa-mi arate o minune mai mare decat dragostea si devotamentul unei mame pentru copilul ei ? Este cineva atat de crud, incat sa nu simta dragostea – minunea minunilor ?
Adevaratele miracole nu trebuie sa le vezi, ci sa le simti. Si in orice crestin se intampla un miracol atunci cand, apropiindu-se de ceilalti prin dragoste, simte cum se apropie de Dumnezeu.
„Sfintenia vine din dragoste. Toti cei ce cred si iubesc cu adevarat sunt sfinti.”

cristiboss56 10.03.2016 23:15:26

Furnicuța productivă
 
În fiecare zi, în zorii zilei, sosea la serviciul său Furnicuța productivă și fericită în felul ei. Acolo își petrecea zilele Furnicuța: muncea, muncea cu spor și cânta veselă. Ea era fericită și firma mergea foarte bine.
Dar… BONDARUL, director general la firma unde lucra Furnicuța, a considerat că nu era posibil ca Furnicuța să lucreze de capul ei, așa că a creat postul de Supraveghetor. Pentru acesta l-a angajat pe SCARABEU, care avea multă experiență.
Prima preocupare a Scarabeului supraveghetor a fost să organizeze munca Furnicuței și a pus-o să facă rapoarte de activitate zilnice. În curând a fost necesară angajarea unei secretare pentru a-l ajuta pe Scarabeu la citirea și înregistrarea rapoartelor Furnicuței. Așa că au angajat o PĂIENJENIȚĂ care organiza actele și răspundea la telefon. Între timp, Furnicuța productivă și fericită muncea, muncea, muncea…
BONDARUL, directorul general, era foarte mulțumit de rapoartele date de SCARABEU, așa că a mai cerut statistici, indicatoare de gestiune și pronosticuri. Atunci a fost nevoie de angajarea unui GÂNDAC, asistent pentru supraveghetor… și a mai fost nevoie de un nou calculator și de o imprimanta color. Curând, Furnicuța productivă și fericită a început să se plângă de toată hârțogâraia și de toate rapoartele pe care trebuia să le facă. Cântecul ei nu mai era la fel de vesel ca înainte.
BONDARUL, directorul general, văzând aceasta a considerat că trebuie să ia măsuri. Așa că a creat postul de șef de departament acolo unde lucra Furnicuța productivă și fericită. Postul i-a revenit unui GREIER, care și-a făcut un birou nou, modern și echipat corespunzător. Noul șef de departament avea nevoie de un asistent care să îl ajute în pregătirea planului strategic și al bugetului pentru departamentul la care lucra Furnicuța productivă și fericită.
Furnicuța nu mai cânta ca înainte și era din ce în ce mai stresată. Într-o zi directorul general, uitându-se peste cifre, și-a dat seama că departamentul unde lucra Furnicuța nu mai era la fel de rentabil ca înainte. Așa că a angajat-o pe BUFNIȚĂ consultant de specialitate pentru un diagnostic.
Bufnița a stat 3 luni la firmă și în urma studiilor făcute a tras următoarea concluzie: “Departamentul are prea mult personal…”. Așa că, urmând sfatul specialistului, s-a făcut o reducere de personal. FURNICUȚA a fost prima pe listă, deoarece era nemulțumită mereu…
Morala: Nici să nu-ți treacă prin cap să fii o Furnicuță productivă și fericită. E de preferat să fii incompetent și nefolositor. Incompetenții nu au nevoie de supraveghetor… – toata lumea își dă seama de ce. Și dacă, în ciuda “eforturilor” tale ești productiv, să nu arăți – pentru nimic în lume – că ești fericit. Asta nu ți se va ierta!
Dar dacă, în ciuda celor de mai sus, te încăpățânezi să fii o FURNICUȚĂ PRODUCTIVĂ ȘI FERICITĂ, lucrează pe cont propriu, astfel încât să nu ții în cârcă bondari, scarabei, păianjeni, gândaci, greieri și bufnițe în felul acesta!:9:

ahilpterodactil 11.03.2016 00:52:37

Mai, ispititorule...:)
Chiar crezi tu ca o furnicuta adevarata se sparie de bondari si lacuste?
S-o speria, nu zic ba. Da ii trece!

cristiboss56 11.03.2016 05:30:23

Citat:

În prealabil postat de ahilpterodactil (Post 616950)
Mai, ispititorule...:)
Chiar crezi tu ca o furnicuta adevarata se sparie de bondari si lacuste?
S-o speria, nu zic ba. Da ii trece!

Ii trece , da , da . . . :)

cristiboss56 26.03.2016 20:55:57

Adevaratele minuni
 
Un tanar fara credinta spunea mereu ca el nu crede in minuni. Dar intr-o zi, mergand pe strada, a intalnit un om, care, plimbandu-se incet, se oprea la tot pasul si, privind in dreapta si in stanga, exclama intruna:
– Doamne, ce minune! Ce minunatii mi-a fost dat sa vad!
– Nu te supara, a intrebat necredinciosul, dar la ce te uiti si te minunezi asa de tare ?
– Cum la ce? La floarea aceasta minunata! Si la copacul de acolo si, uite, priveste norii, cat sunt de frumosi!
– Ce ti-e, omule, a mai spus necredinciosul, n-ai mai vazut flori sau copaci pana acum? Ce, pana acum nu te-ai mai uitat niciodata pe cer sa vezi norii si pasarile zburand?
– Nu! – a raspuns omul. Vezi dumneata, pana astazi am fost orb din nastere. Insa, cu o saptamana in urma, familia m-a adus in acest oras la un medic celebru care m-a operat si m-a ingrijit cu multa dragoste. Chiar azi dimineata mi-a scos bandajele de la ochi si, dupa ce a vazut ca nu mai am nimic si m-am vindecat complet, m-a lasat sa plec.
De cand am iesit din spital, ma plimb insa pe strazi si nu ma mai satur sa privesc atatea lucruri frumoase, atatea minuni. Dumneata poate ca, vazand in fiecare zi florile, copacii, oamenii din jurul tau, nici nu mai realizezi cat este de minunata aceasta lume, cat este de uimitoare. Dar eu, eu o vad pentru prima oara si, crede-ma, niciodata nu mi-am imaginat ceva atat de frumos. Multumesc lui Dumnezeu pentru toate aceste lucruri frumoase pe care le-a creat si pentru faptul ca mi-a ajutat sa pot, in sfarsit, sa le vad si eu si sa ma bucur de ele.
Dar, daca tot ne-am intalnit, spune-mi incotro gasesc o biserica, fiindca vreau sa aprind o lumanare si sa multumesc Domnului pentru minunea care a facut-o astazi cu mine.
Impresionat de cuvintele omului, necredinciosul l-a insotit pe acesta pana la o bisericuta apropiata. Au intrat impreuna, au aprins cate o lumanare si au inceput sa se roage incet, in fata unei icoane.
In sufletul sau, omul necredincios pana atunci a inteles ca nu lumea era de vina, ci el. Toate erau pline de frumusete, toate erau minuni, dar el nu stia sa le vada. Trecea pe langa ele, fara sa le observe.
Ce minune este mai frumoasa decat o floare ce se deschide, oferindu-si parfumul ? Poate cineva sa-mi arate o minune mai mare decat dragostea si devotamentul unei mame pentru copilul ei ? Este cineva atat de crud, incat sa nu simta dragostea – minunea minunilor ?
Adevaratele miracole nu trebuie sa le vezi, ci sa le simti. Si in orice crestin se intampla un miracol atunci cand, apropiindu-se de ceilalti prin dragoste, simte cum se apropie de Dumnezeu.
„Sfintenia vine din dragoste. Toti cei ce cred si iubesc cu adevarat sunt sfinti.”

cristiboss56 23.04.2016 20:36:49

Licuriciul și libelula
Se spune că licuriciul s-a îndrăgostit de libelulă. Au hotărât că vor să petreacă restul vieții împreună. Doreau să înfrunte toate primejdiile unul lângă altul... și erau atât de multe obstacole în calea lor: ploi torențiale care le udau aripioarele, crenguțe ale copacilor care le puneau piedică, pânze de păianjen care le puteau curma zborul...
De aceea, au hotărât să se țină de mână pentru a rezista! Zburau mereu unul lângă altul...
Cu toate acestea, la un moment dat, licuriciul nu mai găsi libelula... Nici măcar nu știa cum o pierduse: i-a dat el drumul pentru o clipă... sau și-a tras ea mâna din mâna lui... Disperat, nici nu mai vedea pe unde zboară, căutând-o...
- Strălucește! i-a spus albina. Dacă vei străluci, ea te va găsi!
Licuriciul și-a dat seama că albina avea dreptate: era atât de îngrijorat încât uitase să strălucească...
Morala: Iubirea înseamnă speranță! Speranța ne face să strălucim: să fim buni, să avem credință în Dumnezeu, să iertăm! Disperarea ne ia această strălucire.
Deci, nu uita să strălucești!

cristiboss56 24.04.2016 22:09:06

Ne învață copiii ...

O tânără profesoară, cu vizibile tendințe libertine, explica micuților ei elevi faptul ca ea este atee și-i întreba dacă nu cumva sunt și ei. Neștiind, de fapt, ce-i ăla un ateu și dorind să fie și ei ca și profesoara lor, micuții își ridicaseră mânuțele în aer. Dar iată și o excepție. O fetiță pe nume Maria nu se luă după mulțime, și nu ridică mâna. Profesoara, observând-o, o intrebă de ce s-a decis să fie diferită.
– Pentru că nu sunt atee.

Profesoara o întrebă din nou:

– Dar tu ce esti?

– Sunt creștin-ortodoxă.
Puțin deranjată profesoara se înroși. O întrebă, totuși, de ce este creștină.

– Ei bine, am fost crescută să-L cunosc și să-L iubesc pe Domnul Iisus Hristos. Bunicii au fost creștin-ortodocși, mama este creștin-ortodoxă, la fel și tata, așa sunt și eu.

Profesoara s-a infuriat:

– Asta nu este un motiv, spuse ea în gura mare. Ce-ar fi dacă maică-ta ar fi o idioată și la fel și taică-tău? Ce ai fi tu atunci ? Fetița tăcu puțin și zâmbind finuț îi zise:

– Atunci … aș fi atee!

cristiboss56 24.04.2016 22:14:52

O căruță goală.

"Odată, demult, mă plimbam împreună cu tatăl meu când, la o cotitură, el se opri deodată. După o clipă de tăcere, mă întrebă:
- În afară de ciripitul păsărelelor, mai auzi și altceva?
Îmi ascuții auzul și, după câteva secunde, îi răspunsei:
- Aud zgomotul unei căruțe...
- Așa este, spuse tatăl meu. Este o căruță goală.
Îl întrebai:
- Cum de știi că este o căruță goală, dacă încă nu o putem vedea?
Iar el îmi răspunse:
- E foarte ușor să știi când o căruță este goală, e din cauza zgomotului. Cu cât este mai goală, cu atât face mai mult zgomot.
Astăzi, adult fiind, când văd o persoană care vorbește prea mult, întrerupînd conversația celorlalți, dovedindu-se inoportună, lăudându-se cu ceea ce posedă, simțindu-se atotputernic și disprețuindu-i pe cei din jurul lui, încă mi se pare că mai aud vocea tatălui meu, spunând:

"Cu cît este mai goală căruța, cu atât mai mult zgomot face".

cristiboss56 24.04.2016 22:22:53

De ce binele este răsplătit cu rău?

Într-o zi, la ușa unui bătrân înțelept, a bătut o tânără necunoscută care, înecându-se în lacrimi, i-a povestit acestuia povestea sa.
Nu știu cum să trăiesc mai departe...”- a spus ea cu glas tremurând. ” Toată viața m-am comportat cu oamenii așa cum aș fi vrut ca ei să se comporte cu mine. Eram cu ei sinceră și cu sufletul deschis... Încercăm să-i ajut după puterile mele, fără să aștept ceva în schimb. Îi ajutam cu ce puteam. Eu, într-adevar, făceam totul necondiționat, iar, în schimb, primeam doar răutate și ironie. Mă doare enorm și pur și simplu am obosit... Va implor, spuneți-mi ce să fac?”
Înțeleptul a ascultat-o răbdător și apoi i-a dat un sfat:
Dezbracă-te și plimba-te goală pe străzile orașului”- a spus el liniștit.
Mă iertați dar eu încă n-am decăzut într-atât... Probabil ați înnebunit sau glumiți.”
Dacă voi face așa ceva, nu știu ce pot aștepta de la trecători... Te pomenești că cineva mă va dezonora sau își va bate joc de mine…
Înțeleptul s-a ridicat brusc, a deschis ușa si-a pus pe masă o oglindă.
Îți este rușine să ieși dezbrăcată afară, dar, dintr-un oarecare motiv, nu te sfiești să umbli prin lume cu sufletul dezgolit deschis larg că această ușa. Le permiți tuturor să-ți pătrundă în suflet. Sufletul este o oglindă și din această cauză ne putem observa pe noi înșine în sufletul altor oameni. Sufletul lor este plin de răutate și patimi - anume o astfel de imagine ei văd în sufletul tău curat. Ei nu sunt destul de puternici și nu au suficient curaj pentru a recunoaște că ești mai bună ca ei și pentru a încerca să se schimbe. Din păcate, această este soarta celor cu adevărat
curajoși…
„Ce să fac atunci? Cum pot schimba această situație dacă nimic nu depinde de mine?”- a întrebat ea.
„Vino cu mine. Vreau să-ți arăt ceva… Privește, această este grădina mea. De mulți ani ud aceste flori de o frumusețe nemaivăzută și am grijă de ele. Sincer să fiu, n-am văzut niciodată cum înfloresc bobocii lor. Mi-a fost dat să le găsesc deja înflorite, cu frumusețea lor atrăgătoare și mireasma îmbătătoare. Copile, învață de la natură.
Privește aceste flori minunate și fă precum ele - deschide-ți atent sufletul în fața oamenilor, în așa fel încât ei să nu observe acest lucru. Deschide-ți sufletul doar oamenilor buni Fugi de cei care îți rup petalele și le calcă în picioare. Aceste buruieni încă mai au de învățat ca să ajungă la același nivel cu tine și de aceea tu nu ai cum să-i ajuți. Tot ce vor vedea la tine este oglindirea lor pocită.”
În lume există multă murdărie și răutate. Dar cel ce dorește, poate rămâne curat...
Fii sincer și cinstit înaintea ta și înaintea celorlalți. Totuși reține: nu merită să arunci perle la porci. Nu va fi de folos nici lor, nici ție...

cristiboss56 26.04.2016 22:54:30

FIECARE DINTRE NOI ISI POARTA LUMEA INIMA SA

La intrarea unei cetati, intr-o oaza din inima desertului, statea odata un batran intelept. Trecu pe acolo un tanar ce tocmai voia sa se instaleze in acea cetate si incerca sa afle de la batran ce fel de oameni traiesc acolo :

- Am decis sa ma mut in aceasta cetate, dar inca nu stiu cum sunt oamenii ce traiesc aici.
Batranul se uita la el iscoditor si îl intreba:
- Locuitorii cetatii de unde vii tu cum erau?
- Erau rai si neprimitori. De aceea am plecat de acolo.
- Da? Pei tot asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.

Tanarul isi schimba cursul drumului, mergand sa caute o cetate cu oameni buni si primitori, asa cum isi dorea.
Nu trecu mult si un alt tanar se apropie de cetatea unde statea batranul intelept si îl intreba la randul sau:
- Cum sunt locuitorii acestei cetati? Intentionez sa traiesc aici pentru mai multi ani.
Batranul intelept l-a intrebat atunci si pe el:
- Locuitorii cetatii de unde vii cum erau?
- Erau primitori, cinstiti, generosi si plini de viata. Aveam acolo o multime de prieteni care au regretat plecarea mea, iar eu am trecut greu peste aceasta despartire.
- Tot asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.

In tot acest timp un calator ce-si adusese camilele la adapat in apropiere, a asistat la discutiile pe care batranul le-a avut cu cei doi tineri. Cand cel de-al doilea tanar se îndeparta, calatorul se apropie de batrân si îi apostrofa:

- Cei doi tineri ti-au pus aceeasi întrebare si nu a a fost cinstit din partea unui om de varsta ta sa le dai raspunsuri atat de diferite.
- Fiule, ambele raspunsuri au fost corecte, caci fiecare om isi poarta lumea în inima sa. Acela ce nu a gasit nimic bun în vechea lui cetate nu va gasi nimic bun nici in cea noua. Iar acela care si-a facut în alt oras multi prieteni, isi va gasi si aici tovarasi de viata de nadejde. Aceasta deoarece toti oamenii pe care-i intalnim nu sunt nici mai mult nici mai putin decât ceea ce noi stim si putem sa gasim în ei...

Sursa: Vitamine ptr suflet

cristiboss56 06.06.2016 21:02:57

Urmele lui Dumnezeu pe nisip:

Într-o noapte, un om a avut acest vis. Se făcea că merge împreună cu Dumnezeu pe malul nisipos al unui râu. În acest timp, pe cer apăreau scene importante din viața lui; la fiecare scenă se vedeau pe nisip două perechi de urme: urma pașilor lui și urma pașilor lui Dumnezeu.
Când ultima scenă din viața lui i s-a perindat prin fața ochilor, el a privit la urma pașilor de pe nisip. A observat, cu mirare, că, de multe ori, pe drumul vieții lui era numai un rând de urme și acest fapt s-a întâmplat în momentele cele mai triste și mai grele din viața lui.
Asta l-a pus pe gânduri și L-a întrebat pe Dumnezeu:
- Doamne, Tu mi-ai făgăduit că, din momentul în care mă hotărăsc să Te urmez, Tu vei fi alături de mine în tot cursul vieții mele. Dar am observat că în momentele cele mai grele din viața mea, pe nisip era numai un singur rând de urme. Nu înțeleg. De ce? Tocmai când am avut nevoie mai mare de ajutorul Tău, Tu m-ai părăsit.
Dumnezeu i-a răspuns cu blânda Sa bunătate:
- Dragul Meu, Eu te iubesc mereu și niciodată nu te voi părăsi. În clipele tale cele grele, de încercări și de suferințe, se vede pe nisip o singură pereche de pași, deoarece atunci Eu te luam în brațe sau în spate și te purtam pe drumul vieții tale.

cristiboss56 20.06.2016 01:00:00

Există un proverb care spune: „Pe marea liniștită oricine poate fi cârmaci“. Când vântul este prielnic, corabia puternică și marea nu este agitată, nu e nevoie de prea mare înțelepciune să duci corabia în port. Altceva este când furtuna se dezlănțuie pe mare, vasul este avariat, valurile se revarsă zgomotoase pe punte și pătrund înăuntrul navei, când noaptea este întunecoasă și nu se vede nimic. Cu toate acestea, căpitanul corabiei orânduiește totul atât de iscusit încât scapă de primejdie.

Pilda de azi ne vorbește despre mândrie, despre răbdare în ispite și iubire părintească.

Era odată în pustiul Egiptului un frate foarte osârduitor. Acesta, fiind tare supărat de demonul curviei, a mers la un bătrân și i-a mărturisit gândurile sale. Iar acela nefiind iscusit, după ce l-a ascultat, s-a mâniat și i-a zis că este ticălos și nevrednic de cinul călugăresc, căci a primit astfel de gânduri. Auzind acestea, fratele a căzut în deznădejde și, părăsindu-și locul său, se întorcea în lume. Pe cale, din orânduire dumnezeiască s-a întâlnit cu avva Apollo, cel mai încercat dintre bătrâni, care, văzându-l abătut și foarte posomorât, l-a întrebat, zicând: „Fiule, din ce pricină ești așa de mâhnit?“ Acesta la început, pentru multă mâhnire, nu i-a răspuns bătrânului nimic; mai pe urmă, mult rugându-l bătrânul, a spus ale sale zicând: „Fiindcă adesea mă supără gândurile, m-am dus și m-am mărturisit la bătrânul cutare, iar după cuvântul lui nu mai am nădejde de mântuire și, fiind deznădăjduit, mă duc în lume“. Auzind acestea, avva Apollo îl mângâie pe fratele și-l sfătui mult, zicând: „Nu te mira, fiule, și nu deznădăjdui de tine, că eu mă aflu la vârsta căruntețelor și cu toate acestea foarte mult sunt supărat de asemenea gânduri. Deci nu te descuraja pentru această ispită, care nu se tămăduiește atât prin silință omenească, cât prin iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Dăruiește-mi numai ziua ta de astăzi și întoarce-te la chilia ta“. Și a făcut fratele așa. Iar avva Apollo, după ce s-a despărțit de el, a mers la chilia bătrânului care deznădăjduise pe fratele. Și stând afară, s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi, zicând: „Doamne, Cela ce lași să vie ispite pentru folos, întoarce războiul fratelui asupra bătrânului acestuia, ca prin cercare să învețe la bătrânețile sale ceea în lungă vreme n-a învățat, anume să pătimească împreună cu cei ispitiți“. Iar după ce a sfârșit rugăciunea, a văzut îndată un arap stând aproape de chilie și repezind săgeți asupra bătrânului care, rănit fiind de acestea, începu să se învârtă încoace și încolo, ca într-o beție, până ce nemaiputând suferi, a ieșit din chilie și pe aceeași cale ca și tânărul se întorcea în lume. Avva Apollo, înțelegând ceea ce s-a întâmplat, l-a întâmpinat zicând: "Unde te duci și ce pricină te-a tulburat așa de tare?" Iar bătrânul, simțind că sfântul cunoaște ale sale, n-a zis nimic de rușine. A zis însă avva Apollo: "Întoarce-te la chilia ta și de aici înainte cunoaște slăbiciunea ta și să te socotești pe tine sau neștiut de diavolul sau nebăgat în seamă de el, pentru că nu te-ai învrednicit de lupta cu el. Dar ce zic lupta, când nici atacul lui de o zi n-ai fost în stare să-l suporți. Iar aceasta ți s-a întâmplat din pricină că primind tu pe un tânăr luptat de vrăjmașul, în loc să-l îmbărbătezi la luptă, l-ai adus la deznădejde, nebăgând în seamă porunca aceea înțeleaptă care zice: "Scapă pe cei târâți la moarte și nu înceta să răscumperi pe cei duși la junghiere", dar nici pilda Mântuitorului nostru care zice: "Trestia zdrobită n-o frânge și inul ce fumegă nu-l stinge". Căci nimeni n-ar putea răbda uneltirile vrăjmașului, nici stinge înfierbântarea cea înfocată a firii, de n-ar întări darul lui Dumnezeu slăbiciunea omenească".

cristiboss56 28.06.2016 01:03:50

Să vă spun o pildă care mie mie mi-a plăcut tare..
Erau două fetițe la orfelinat, pe una a luat-o o călugăriță să o crească și pe una a înfiat-o o prostituată. și se spune că Andrei cel Nebun pentru Hristos, întreabă pe Dumnezeu:
"- Doamne, dar cu ce sunt vinovate aceste suflete? De una a picat să fie luată spre lucrare duhovnicească și una să pice în mâna femeii ușoare?!" Și răspunde Dumnezeu:
"- Nu așa se gândește! Lucrurile se fac după voia interioară și voia divină! Că pe care a luat-o călugărița, este dintr-o mamă foarte desfrânată, dar trăind într-un mediu sănătos, va deveni serioasă. Iar cea pe care a înfiat-o prostituata, este dintr-o mamă foarte bună și sănătoasă, și oricât va încerca să o împingă și pe ea spre păcat, ea nu va ceda niciodată și o va îndrepta și pe prostituată, spre bine!" Vedeți cum lucrează Dumnezeu? Cum sunt gândurile lui Dumnezeu și gândurile noastre! “Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre și căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci, cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre.” ( Isaia 55, 8-9 )
https://www.youtube.com/watch?v=zESKtmF0OdY

alia28aa 28.06.2016 10:03:18

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 623357)
Urmele lui Dumnezeu pe nisip:

Într-o noapte, un om a avut acest vis. Se făcea că merge împreună cu Dumnezeu pe malul nisipos al unui râu. În acest timp, pe cer apăreau scene importante din viața lui; la fiecare scenă se vedeau pe nisip două perechi de urme: urma pașilor lui și urma pașilor lui Dumnezeu.
Când ultima scenă din viața lui i s-a perindat prin fața ochilor, el a privit la urma pașilor de pe nisip. A observat, cu mirare, că, de multe ori, pe drumul vieții lui era numai un rând de urme și acest fapt s-a întâmplat în momentele cele mai triste și mai grele din viața lui.
Asta l-a pus pe gânduri și L-a întrebat pe Dumnezeu:
- Doamne, Tu mi-ai făgăduit că, din momentul în care mă hotărăsc să Te urmez, Tu vei fi alături de mine în tot cursul vieții mele. Dar am observat că în momentele cele mai grele din viața mea, pe nisip era numai un singur rând de urme. Nu înțeleg. De ce? Tocmai când am avut nevoie mai mare de ajutorul Tău, Tu m-ai părăsit.
Dumnezeu i-a răspuns cu blânda Sa bunătate:
- Dragul Meu, Eu te iubesc mereu și niciodată nu te voi părăsi. În clipele tale cele grele, de încercări și de suferințe, se vede pe nisip o singură pereche de pași, deoarece atunci Eu te luam în brațe sau în spate și te purtam pe drumul vieții tale.

Multumesc, e minunata pilda aceasta si mi-e tare draga si mie.
In viata mea, in multe situatii in care initial crezusem ca sunt singura, in realitate era doar
o singura pereche de pasi pe nisip, iar eu eram purtata pe brate.

Mai e o pilda frumoasa si draga mie, din intelepciunea Zen, cu omul urmarit de tigru pana la marginea prapastiei si fraguta cea aromata, o pilda care se refera la faptul de a trai constient, in "aici si acum".

O zi frumoasa tuturor !

cristiboss56 24.07.2016 18:14:46

Zidul inimii

Într-un deșert aspru și stâncos trăiau doi pustnici. Găsiseră două grote situate foarte aproape una de cealaltă. După ani și ani de rugăciune și sălbatice renunțări, unul dintre cei doi asceți era convins că ajunsese la desăvârșire.Celălalt era și el pios, dar totodată bun și înțelegător. El se oprea întotdeauna să discute cu puținii pelerini care veneau acolo, adăpostindu-i pe aceia care se rătăceau sau pe cei care doreau să se ascundă.

"Acesta este timp pierdut pentru meditație și rugăciune", gândea cel dintâi sihastru, căruia nu-i plăceau desele absențe - chiar dacă nu îndelungate - ale celui de-al doilea. Pentru a-l face să înțeleagă în mod concret cât este de departe încă de sfințenie, se hotărî să pună câte o piatră la gura propriei grote ori de câte ori celălalt avea să comită vreo greșală. După câteva luni, în fața grotei sale se înălța un zid de pietre, cenușiu și sufocant. Și el era închis înăuntru.

Uneori construim ziduri de jur-împrejurul inimilor noastre, folosind pentru aceasta pietricelele de zi cu zi ale resentimentelor, ranchiunelor, tăcerilor, problemelor nerezolvate, supărărilor. Datoria noastră cea mai de seamă este aceea de a împiedica formarea unor astfel de ziduri în jurul inimilor noastre. Și mai cu seamă, aceea de a încerca să nu devenim "o piatră în plus în zidurile altora".

cristiboss56 25.07.2016 19:54:29

SUNTEM SĂRACI? SUNTEM BOGAȚI?

Câteodată avem tendința de a ne lăsa cuprinși de nemulțumire din pricina neajunsurilor de orice fel...găsesc de cuviință a vă lăsa spre citire această mică pildă care, sper să ne așeze fiecăruia dintre noi câte un strop de lumină în vremuri de nemulțumire:

”Era odată un om nemulțumit, care se plângea tot timpul că este sărac. Ajunsese să fie supărat și pe Dumnezeu că nu-i dăduse mai mult noroc în viață.
L-a auzit un bătrân înțelept și l-a întrebat:
– Ai vrea să ți se taie mâna dreaptă pentru 100 de milioane de lei?
– Nicidecum, răspunse omul îngrozit.
– Dar mâna stângă, insistă bătrânul?
– Cum să-mi tai mâna pentru bani, se indignă săracul.
– Dar, ai vrea să-ți dai ochii pentru un miliard? Cunosc eu pe cineva, pe un mare bogătaș, care și-a pierdut vederea și ar da toată averea lui pentru un transplant de ochi...
– Ferească Dumnezeu! Nu mi-aș da un ochi pentru nimic în lume.
– Păi vezi măi omule, ce bogat ești, zise înțeleptul, dacă doar mâinile și ochii tăi valorează mai mult de un miliard. Mulțumește lui Dumnezeu pentru cât de bogat ești. Mulțumește lui Dumnezeu pentru că ești sănătos și poți să muncești cu mâinile tale. Nu râvni la luxul și bogăția altora, căci în curând le vor pierde și vor pleca din lumea aceasta cu mâinile goale, fără să fi avut bucuria de a contempla creația lui Dumnezeu, din cauza multor griji pământești, din dorința de a agonisi cât mai mult.”

Așadar, suntem bogați...suntem săraci?

dumitrucelmare2000 25.07.2016 21:04:21

In tara nu mai plouase de ani intregi. Era atat de cald si de uscat incat pana si florile se uscasera, iarba era parjolita si chiar si marii copaci, puternici inainte, erau pe moarte. Apa secase in rauri si in fantani. Vacile, cainii, caii, pasarile si tot poporul mureau de sete. Lumea incepea sa se imbolnaveasca.

Intr-un sat uitat de lume exista o fetita a carei mama era foarte bolnava.

“O sa plec de aici si o sa merg kilometri intregi, nopti si zile.. pana cand voi gasi niste apa. Stiu ca mama mea va fi mai bine dupa ce va bea putina apa curata. Trebuie sa fac acest sacrificiu pentru ea.” – si-a spus ea

Fetita a luat un ulcior cu ea si a plecat in cautare de apa. Dupa zile intregi de cautare, ea a gasit pe varful unui munte un mic izvor. Era aproape secat. Apa scazuse mult, insa curgea putin de sub stanca. Fetita a tinut ulciorul ei cu grija si a prins cateva picaturi. A asteptat o lunga perioada de timp pana cand ulciorul s-a umplut cu apa. Apoi a pornit din nou la drum, de data aceasta catre casa, fericita ca isi poate face mama bine.

Pe drum, fetita a intalnit un caine mic, bolnav. El abia mai putea merge, gafaia, gura ii era larg deschisa si gatul uscat.

“Oh, catel sarac ce esti. Iti este atat de sete. Nu saracesc eu de la cateva picaturi de apa. Iti vor da un pic si va ramane suficienta apa si pentru mama mea.”

Asa ca fetita a turnat putina apa in palma ei si a tinut-o pentru catel. El a baut rapid tot si imediat s-a simtit mult mai bine, incat a inceput sa alerge si sa latre de fericire.

Micuta nu a observat, insa ulciorul ei murdar s-a transformat intr-un ulcior din argint care s-a umplut din nou de apa (chiar asa cum fusese inainte).

Fetita s-a gandit la mama ei si imediat a grabit pasii pentru a ajunge cat mai repede la ea. Ea a ajuns acasa intr-o seara, aproape pe intuneric. A impins usa casei si s-a grabit catre patul mamei sale bolnave. Cand a intrat in camera, a dat peste bunicul ei, un batranel care plecase de acasa doar pentru a avea grija de fiica lui. Extrem de obosit si de insetat, nici nu mai putea vorbi cu nepoata lui, asa ca a luat-o si a strans-o tare in brate.

“Da-i niste apa. A muncit din greu toata ziua si are nevoie de mult mai multa decat mine.”

Fetita a intins ulciorul, iar batranelul a baut o parte din apa. S-a simtit mult mai puternic, asa ca imediat a mers la fiica lui pentru a o ajuta sa se ridice. Fetita nu a observat ca, din nou, ulciorul s-a transformat… insa de data aceasta el era din aur si era plin de apa, asa cum il luase fetita de pe varful muntelui.

Ea si-a ajutat mama sa bea… imediat femeia s-a simtit mult mai bine. Cand a terminat, in ulcior mai era putina apa. Fetita a vrut sa bea si ea, insa atunci ea a auzit o bataie in usa. Era un strain… palid si acoperit de praf, probabil strabatuse un drum foarte lung.

“Mi-este foarte sete si simt ca daca nu beau o gura o sa mor imediat. Imi puteti da si mie putina apa?”

Fetita si-a spus in gand: “El sigur are mai multa nevoie decat am eu…” si i-a intins ulciorul strainului.

Strainul a zambit, a luat ulciorul in mama si imediat ce l-a atins l-a transformat intr-un ulcior de diamant. El l-a intors invers si toata apa a curs pe pamant…. in acel loc s-a format o fantana uriasa, cu apa rece, proaspata si limpede, suficienta pentru toti oamenii si toate animalele din acel set.

Insa, in scurt timp, strainul a disparut… fetita a privit catre cer, care era fara nori. Dintr-o data ea a observat ca pe cer aparusera cateva stele care luasera forma ulciorului de diamant. Acele stele stralucesc si acum si ne amintesc de fetita cu un suflet incredibil, dispusa sa ajute oamenii din jurul ei. Acele stele formeaza Carul Mare.

dumitrucelmare2000 25.07.2016 21:14:16

In urma cu multi ani, intr-un sat mic din India, un barbat datora o suma foarte mare de bani unui om batran si bogat. Si pentru ca nu avea cum sa isi primeasca banii inapoi, batranul i-a propus fermierului sa ii dea fiica lui pentru a se casatori cu ea… si asa va uita de datorie.

Atat fermierul, cat si tanara, au fost ingroziti de aceasta propunere. Asa ca vicleanul batran a sugerat ca norocul sa decida soarta fetei; el le-a spus ca va pune o piatra neagra si o piatra alba intr-o punga de bani goala… apoi fata va trebui sa aleaga o piatra din punguta.

In cazul in care ea va lua pietricica neagra, va deveni sotia lui si datoria tatalui sau va fi uitata; in cazul in care va alege pietricica alba, nu se va casatori cu batranul si datoria tatalui va fi uitata. Insa, in cazul in care ea va refuza sa aleaga o pietricica, tatal ei va ajunge la inchisoare.

Imediat ce a terminat de vorbit, batranul s-a aplecat si a cules doua pietricele. In acel moment, tanara a observat ca de fapt el punea doua pietre negre in saculet, insa nu a zis nimic. El i-a cerut fetei sa aleaga o pietricica din punga.

Acum… imagineaza-ti ca esti in locul fetei si trebuie sa faci o alegere. Ce ai face? Daca ar trebui sa ii dai un sfat tinerei, ce i-ai spune?

Fata a introdus mana in punga si a scos o pietricica. Fara sa se uite la ea, ea i-a dat drumul, lasand-o sa cada pe drum, devenind doar o piatra printre alte pietricele.

“Vai, cat de neindemanatica sunt!” – a spus ea. “Dar nu conteaza, in punga mai este doar o pietricica… asa ca ne vom putea da seama care este piatra pe care eu am ales-o.”

Batranul nu a stiut ce sa mai zica… Ceea ce parea o situatie imposibila a devenit una extrem de avantajoasa pentru tanara si tatal ei.

Cele mai multe probleme au o solutie, uneori trebuie doar sa ne gandim la un mod diferit de a le rezolva

cristiboss56 28.08.2016 21:43:32

INIMA TA, CASA LUI DUMNEZEU (pildă)

Un om îl întreabă pe un înțelept:
– Îl caut pe Dumnezeu! I-am văzut peste tot semnele și bunăvoința, adevărurile, minunile. Dar aș vrea să-I văd chipul!
– Uite, vezi muntele din fața ta? Mută-l cu palmele tale și poate, astfel, vei găsi ceea ce cauți!
Cu palmele goale, omul purcese la treabă și piatră cu piatră, mută muntele folosindu-și trupul, sufletul și mintea. După mulți ani se întoarse la înțelept.
– Am mutat muntele, cum mi-ai spus, dar n-am văzut chipul lui Dumnezeu!
– Vezi apa, care curge prin preajma muntelui? Cu brațele tale, schimbă-i cursul!
Omul osteni mulți ani și schimbă albia râului, dar pentru că nu găsi astfel chipul Creatorului, se întoarse la înțelept.
– Inima ta ai cercetat-o? l-a întrebat înțeleptul.
– Am fost prea ocupat cu mutatul muntelui, schimbarea albiei râului, cu vorbele multe, cu oamenii, cu viața…
– Omul nu caută decât ceea ce este deja în el. Ești pe drumul cel bun și vei găsi fără îndoială ceea ce cauți. Chipul lui Dumnezeu nu se revelează dintr-o dată, ci se adună, picătură cu picătură, ca roua. Mai ușor muți un munte, mai degrabă schimbi albia unui râu, decât să-l vezi pe Dumnezeu, dacă nu i-ai făcut casă în sufletul tău!

cristiboss56 12.09.2016 08:03:57

Ce este viata?

Intr-o frumoasa zi de vara, pe la ora pranzului, se facu mare liniste in parc. Pasarile se odihneau linistite in umbra copacilor.

O vrabiuta isi scoase capul de sub aripa si intreba: “Ce este viata?”

Toti cei din jur au fost surprinsi de aceasta intrebare grea. Un trandafir tocmai inflorea, deschizandu-si petalele. El spuse: “Viata este o deschidere!”

Fluturele, care tocmai se odihnea pe una dintre petalele trandafirului dupa ce zburase de la o floare la alta, ii raspunse: “Viata este libertate si fericire!”

O papadie simti vantul atingand-o in joaca si spuse tematoare: “Viata este risipire, da, doar risipire…”

Jos, pe pamant, o furnica tragea dupa sine un pai de grau de zece ori mai mare decat ea. Cand auzi un asemenea lucru se opri, isi trase sufletul si spuse: “Viata nu este decat truda si munca!”

Poate ca ar fi inceput sa se certe daca nu ar fi venit o ploaie fina care sopti: “Viata este formata din lacrimi, doar din lacrimi!”

Deasupra ei plutea plin de maiestate un vultur care, de acolo de sus, spuse: “Viata este o nazuinta spre inalt!”

Apoi veni noaptea.

Dupa un timp, un om mergea acasa pe aleile goale. Venea de la o petrecere si se gandea… “Viata este o continua cautare a fericirii si o inlantuire de deceptii!”

Dupa lunga noapte venira in sfarsit si zorii diminetii, care spusera: “Asa cum noi suntem inceputul zilei care vine, la fel viata este inceputul vesniciei…”

cristiboss56 13.09.2016 17:33:46

La părintele Paisie Olaru venise o femeie să se spovedească. Ea l-a întrebat: "Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu știu multe rugăciuni pe de rost, pentru că nu am fost dată la școală și nu știu să citesc". Părintele a întrebat-o: "Și nu te rogi?", la care ea a grăit: "Mă rog, cum să nu mă rog". "Și cum te rogi?". "Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea mea: "Doamne, curățește sufletul meu, cum curăț eu gunoiul din casă". Atunci când spăl rufe spun din nou: "Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fie frumoasă, așa cum e o rufă curată și spălată". Când fac orice alt lucru spun aceleași cuvinte". Femeia l-a întrebat în final: "Părinte, o fi bună rugăciunea asta?", iar părintele Paisie i-a spus asa: "Numai așa să te rogi toată viața de acum înainte!".

cristiboss56 26.09.2016 18:16:57

TIMPUL SHIMBĂRII :

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi și a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:
- Părinte, sunt destul de rău. Aș vrea să mă schimb, dar nu pot. Îmi pierd ușor răbdarea. Atunci când mă enervez, vorbesc urât și multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am putut. Totuși, eu sper că după ce voi mai crește, voi putea să mă schimb, nu-i așa?
- Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, și i-a spus:
- Vezi acest vlăstar, știi ce este?
- Da, părinte, un puiet de brad.
- Smulge-l!
Tânărul a scos brăduțul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduț ceva mai înalt, aproape cât un om.
- Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit băiatul cu pomișorul acela, dar cu puțin efort a reușit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a mai spus:
- Smulge-l acum pe acela.
- Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te și mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de pom și, cu multă greutate, au reușit, în sfârșit, să-l scoată.
- Acum scoateți bradul falnic de acolo.
- Părinte, dar acela este un copac mare și bătrân. Nu am putea niciodată să-l smulgem din rădăcini, chiar de-am fi și o sută de oameni.
- Acum vezi, fiule ? Ai înțeles că și relele apucături din suflet sunt la fel? Orice viciu sau orice neputință pare, la început, inofensivă și fără mare importanță, dar, cu timpul, ea prinde rădăcini, crește și pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mică, o poți scoate și singur. Mai târziu, însă, vei avea nevoie de ajutor, dar ferește-te să lași răul să ți se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ți-l scoată. Nu amâna niciodată să-ți faci curățenie în suflet și în viață, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu.

"Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor crește din nou".

ioan67 26.09.2016 23:19:54

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 631273)
... ferește-te să lași răul să ți se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ți-l scoată.

...:) De obicei asa este. Din nenorocire cam asa patim cu totii, noi oamenii.
Insa, mare e Mila si Puterea lui Dumnezeu! Sunt numeroase marturiile unora care, desi ajunsesera fara speranta (dupa cum credeau ei si altii) au ajuns izbaviti de raul care ii luase in stapanire. Unii sunt chiar sfinti, Maria Egipteanca fiind doar un exemplu.
Mare e Dumnezeu si nimeni si nimic nu pot invinge Puterea Lui tamaduitoare! Totul atarna de un simplu: "Doamne imi pare rau, Doamne ajuta-mi mie, pacatosul!"
Nu stim noi ce lucru infricosator poate fi pocainta unora...
Insa povestea pe care ai postat-o (Leon Magdan?) e foarte, foarte folositoare in sensul preventiei/profilaxiei.

cristiboss56 27.09.2016 22:44:42

GREȘEALA :

În timp ce mergea pe drum, un călător a văzut într-o grădină un pom frumos, de crengile căruia atârnau niște mere mari și roșii de-ți lăsa gura apă. Văzând omul că nu-i nimeni prin preajmă, ce s-a gândit ? Bine ar fi dacă ar gusta și el câteva, așa, de poftă!
Dar cum să facă? Până la pom trebuia să treacă de un gard înalt și de o mare băltoacă. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a învârtit, dar, nemaiavând răbdare, și-a zis: "Fie ce-o fi!" și a-nceput să se cațăre pe gard. Cu greu, a reușit să ajungă în curte, dar supărat nevoie mare, fiindcă într-un ghimpe din gard își agățase haina și o rupsese. Acu, ce să mai facă!
Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grăbindu-se, a uitat de băltoaca plină cu noroi și s-a afundat în mâl.
Când, în sfârșit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat câteva mere, dar, uitându-se la ele cum arată, și-a spus:
- E drept că am obținut eu ce-am vrut, dar a meritat oare? Haina mea cea bună e ruptă, încălțările și pantalonii murdari...
Cum stătea el așa și își plângea singur de milă, apare în curte stăpânul casei. Când l-a văzut pe călător cum arăta, i-a spus:
- Bine, omule, trebuia să te muncești atâta pentru câteva mere? Uite ce-ai pățit! Ca să nu mai spun că nu înțeleg de ce-ai încercat să le iei pe furiș? Dacă ai fi bătut la mine în poartă și mi-ai fi cerut câteva mere, eu ți-aș fi dat cu drag. Acum, haide în casă să te speli și să te odihnești și apoi îți vei vedea de drum!
Tare bucuros și mulțumit a fost călătorul, văzând bunătatea gazdei sale, dar, în același timp, și-a promis sieși că altădată nu va mai fi atât de nesăbuit.
În viață, nu este important doar să obții, ci și cum obții! Sunt oameni care vor să aibă mai mult și, atunci muncesc fără tihnă. Alții, însă, fură, gâdindu-se mereu cum să fugă de muncă și să înșele. Aceștia, păcătoșii, singuri se înșeală, fiindcă nu este totul să ai un lucru; contează și cum l-ai obținut!

"În cele trecătoare, nu poți deveni bogat decât sărăcind pe altul. În cele duhovnicești, nu poți deveni bogat decât îmbogățind pe altul".

cristiboss56 28.09.2016 19:27:51

MÂINILE LA MUNCĂ, MINTEA ȘI INIMA LA DUMNEZEU :

Într-o dimineață, un băiat s-a dus la bunicul său și l-a întrebat:
- Bunicule, mereu spui că trebuie să fugim de păcate, dar cum să mă feresc eu de ispite?
- E, nepoate, ia spune-mi tu mie, dacă un om ar vrea să vâneze o pasăre și ar vedea chiar deasupra sa una zburând, iar ceva mai încolo, o alta stând pe creanga unui pom, în care din ele crezi că ar trage cu pușca?
- Bineînțeles, bunicule, că vânătorul și-ar îndrepta arma spre pasărea ce stă pe creangă. Sunt mai multe șanse să o nimerească pe cea care stă, decât pe cea care trece ca săgeata prin aer.
- Păi, vezi, băiatul meu...! Tot așa sunt și oamenii, asemenea păsărilor. Când ești muncitor și harnic, când ești mereu preocupat să faci cât mai mult și mai bine, atunci diavolul nu poate să te atingă cu ispitele sale. Dar pe omul leneș și delăsător, diavolul cu ușurință îl ispitește, iar el cade imediat în păcat.
Omul nu a fost făcut de Dumnezeu ca să stea și să piardă timpul, la voia întâmplării, ci să caute mereu să muncească cu spor și cu tragere de inimă, fiindcă doar așa va afla liniște și bucurie în viață.

"Mâinile la muncă, mintea și inima la Dumnezeu!"

Copacel 28.09.2016 19:51:07

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 631440)
"Mâinile la muncă, mintea și inima la Dumnezeu!"

Pai daca mintea e la Dumnezeu cum stii ce mai faci cu mainile ?

cristiboss56 28.09.2016 23:25:05

Citat:

În prealabil postat de Copacel (Post 631441)
Pai daca mintea e la Dumnezeu cum stii ce mai faci cu mainile ?

Când cu adevărat îți este mintea , sufletul si cugetul la Dumnezeu , toate celelalte functionează perfect :)

cristiboss56 01.10.2016 22:39:54

ÎNCREDERE :

Un om călătorea pe un drum de țară, împreună cu soția sa. Obosiți de atâta mers și văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulțumită.
- Ei, lasă, femeie, a încercat să o liniștească omul, lasă, că știe Dumnezeu ce e mai bine!
- Mai, omule, zise atunci femeia sa, dar ce poate fi bine când, uite! - nu avem unde sta peste noapte?!
În sfârșit, au plecat mai departe și, spre bucuria lor, au întâlnit un țăran, om sărac, dar bun la suflet. Văzând că i-a prins noaptea pe drum, țăranul i-a primit cu drag în căsuța lui.
Dar a doua zi dimineața, când au vrut să plece mai departe, țăranul le-a dat o veste uluitoare celor doi călători: peste noapte, hanul fusese atacat de hoți, care îi jefuiseră pe toți călătorii.
- Vezi, i-a mai spus omul femeii - trebuie să avem încredere în felul în care Dumnezeu le rânduiește pe toate. Ții minte ce ți-am spus aseară? "Lasă, știe Dumnezeu ce e mai bine".

"Fără nicio îndoială că Dumnezeu rânduiește faptele noastre mai bine decât am putea-o face noi înșine".

Copacel 01.10.2016 22:57:53

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 631455)
Când cu adevărat îți este mintea , sufletul si cugetul la Dumnezeu , toate celelalte functionează perfect :)

Poate cand esti cu subconstientul la Dumnezeu, asta este alta poveste

cristiboss56 02.10.2016 00:23:30

Citat:

În prealabil postat de Copacel (Post 631597)
Poate cand esti cu subconstientul la Dumnezeu, asta este alta poveste

Nu , n-ai înțeles nimic , dar e devină cu siguranță tinerețea , o etapă trecătoare :)


Ora este GMT +3. Ora este acum 08:46:36.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.