Fericirile veacului acesta
 

"Fericiti cei indestulati, ca a acelora e imparatia acestei lumi si alta nu e.
Fericiti cei tari, ca aceia vor stapani pamantul.
Fericiti cei cumpliti si neinduratori, ca aceia nu se vor teme de nimeni.
Fericiti cei ce rad si se bucura, ca aceia de nimic nu au nevoie.
Fericiti cei indrazneti, ca aceia vor avea parte de praznic.
Fericiti semanatorii de vant, ca aceia se vor chema fiii furtunii.
Fericiti cei iscusiti, ca aceia vor afla taina multor lucruri.
Fericiti veti fi, cand va vor slavi si va vor tamaia, mintind pentru voi, caci v-ati aflat plata acum, pe pamant, si maine de voi cine o sa-si mai aduca aminte!"

Acesta este raspunsul pe care Mircea Vulcanescu il vede ca fiind dat de oamenii veacului acesta lui Hristos. Din pacate, intru acestea am schimbat, noi, oamenii, Fericirile din Predica de pe Munte. Sunt niste fericiri "dupa inima noastra", alipita atat de mult de cele de aici.

Sunt fericiri datatoare de suferinta si nu de scurta durata, ci vesnica.

Hm... unele mi se par ambigue. Bucuria e totusi, crestina. Sa nu uitam ca la fiecare acatist, icoasele au: Bucura-te! Iar indrazneala poate fi si buna. De altfel, fericirea cu indrazneala este ambigua cu totul, poate fi si pozitiva, si negativa, poate si cea cu rad si se bucura. Si... e bine sa fii tare.

Ar trebui sa mai lucreze la ele.

Aceste 'fericiri' sunt de fapt vai'uri.
Vai de cei ce traiesc pentru lumea aceasta si pentru diavolii ascunsi in ea.
Minunata este faptura, cand mintea curata o ia ca dar al lui Dumnezeu.
Voi de noi, in masura in care nu stim sa primim si sa ne daruim lumii.

Mult adevar , Marius !

Da, vesnica provocare a acestei lumi…
Castigatori intru cele materiale, pentru ochii nostri ‘pamantesti’..
Dar, nu trebuie sa ne tulbure asa zisa sau chiar adevarata ‘fericire’..
Cate ‘castele’ am/ar avea pe acest pamant, ele sunt de ‘nisip’...
Si sa nu uitam, ca..
Soarele rasare si pentru cei ‘buni’, si pentru cei ‘rai’...
Si in mana Domnului sunt toate..
Si intr-o clipita cel bun poate deveni cel rau..si invers...
Totul e relativ,si tine de disponibilitatea sufletului,vointa personala, spre bine sau rau...
Trebuie multa sudoare si statornicie in cel mai micut bine...sa fie pastrat, cultivat...
Si de acolo pornesc adevaratele fericiri
Inclusiv, nejudecarea aproapelui...
Ca...nu se stie....ce va fi cu el…...’maine’...

Din nefericire, omul este tentat sa guste "fericirea" indepartarii de Dumnezeu, o fericire scarnava, bolnavicioasa, aducatoare de moarte.

Omul instrainat de Dumnezeu da dovada de egoism mai ales atunci cand cauta prilejuri de a fi fericit. Asa se face ca "fericirea" sa este intemeiata, de cele mai multe ori, pe nefericirea altuia.

Acest lucru nu-l impiedica sa-si savureze propria "fericire" deoarece apropele i-a devenit "opac". Nu vede intru el, si nici dincolo de el. Rateaza astfel, inca o data, intalnirea cu Hristos.

Atat timp cat ne ramane straina taina aproapelui, vom fi straini si de taina lui Hristos. Sfantul Serafim de Sarov, prin smeritul sau salut, pe care ii intampina pe toti cei care veneau la el, ne arata insa firescul lucrurilor: "Hristos a inviat, bucuria mea!"

Cate persoane intalnim, tot atatea prilejuri de bucurie si fericire ni se ofera. Pacat ca ne complacem in fericirea noastra meschina, crezand orbeste ca noi insine ne putem fi la infinit prilej de fericire.