Nu mânc fofârlici aşa că baloane ştiinţifice pline cu cârnaţi de socoteli absurde se pare că aţi mâncat voi până v-au convins... Pe mine m-a scos Domnul din absurdităţile lor, însă eu am vrut să ies, că de nu mă scotea acum eram aşa tolomac ca voi!

Ce o fi însemnând fofârlica şi tolomac?

Mai sus am tras o concluzie greşită pe care am bolduit-o, căci pentru observatorul aflat pe pământ la polul nord şi apoi la polul sud, dacă el vede de jos învârtirile stelelor într-un sens în jurul stelei polare, respectiv în sens contrar în jurul centrului ceresc sudic, el deplasându-se spre ecuator va vedea stelele deplasându-se toate în acelaşi sens. Iar dacă am presupune că pământul este o planetă sferică atunci s-ar putea închipui şi crede că toate stelele se învârtesc în jurul axei steaua_polară-centrul_ceresc_sudic care ar trece prin mijlocul sferei pământului conform modelului din teoria pământului sferic PS. Deci stelele se rotesc în sens contrar faţă de privitor şi nu faţă de axa asta aşa cum am presupus eu greşit în explicaţii.

Să continuăm însă logica simplă.

Pentru observatorul ce se află la polul nord, steaua polară este fixă la zenit pe parcursul anului, iar dacă el se află la polul sud, atunci centrul ceresc sudic se află fix la zenit pe tot parcursul anului deci aceste puncte cereşti rămân fixe faţă de pământ şi de privitorul aflat sub ele ca să le vadă pe ele la zenit.

Iar mişcarea asta circulară a pământului sferic în jurul axei steaua_polară-centrul_ceresc_sudic sau a stelelor în jurul axei se vede de jos că este una cu viteză constantă.

Dar dacă mişcarea unghiulară este constantă şi am presupune că pământul este sferic şi fix ca în geocentrism atunci viteza prin cer a stelelor mai depărtate de axă ar trebui să fie mult mai mare decât a stelelor apropiate de axă deoarece razele cercurilor pe care se învârt sunt diferite aşa cum se vede de la polul nord sau sud, cele depărtate mişcându-se în acelaşi timp pe cercuri cu raze mult mai mari faţă de cele mai apropiate de steaua polară sau a centrului ceresc sudic adică faţă de axă şi ca atare viteza lor prin cer ar fi mult mai mare cu cât ne depărtăm de poli, şi viteza asta maximă a stelelor ar trebui deci să se vadă de la ecuator căci de acolo vedem stelele cele mai depărtate de axă şi cu toate astea viteza rectilinie a stelelor pe cer la ecuator este constantă şi egală cu viteza de rotaţie a lor la poli căci ele parcurg distanţa de la răsărit la apus cu aceiaşi viteză cu care parcurg la poli jumătate de cerc...

...însă toate ar trebui să se mişte astfel încât unele faţă de altele să nu-şi schimbe poziţa căci semnele formate de formaţiunile cereşti îşi păstrează desenul văzut de jos de parcă toate s-ar afla fixate pe un corp rigid nevăzut ce s-ar roti în jurul axei amintite. Putem presupune deci fie un cer fix ce înconjioară un pământ sferic ce se roteşte în jurul axei fie un pământ sferic fix şi înconjurat cu cer cu stele ce se rotesc în jurul axei.

Dar avem anotimpurile şi micşorarea zilei iarna şi mărirea zilei vara explicată în teoriile PS prin înclinarea axei pământului faţă de ortogonala pe planul format de rotaţia pământului în jurul soarelui pe un cerc sau o elipsă cu focarele foarte apropiate şi cu soarele în centrul cercului sau într-unul din focarele elipsei.

Cum la polul nord nu se observă pe parcursul întregului an o schimbare de poziţie a stelei polare şi nici la polul sud a centrului ceresc sudic în jurul cărora se rotesc stelele înseamnă că am putea crede că pământul se înclină cu cer cu tot indiferent dacă stelele cu cer cu tot se rotesc în jurul axei sau dacă el se roteşte în jurul axei. Deci obligator împreună se înclină stelele şi pământul faţă de ortogonala pe planul de rotaţie al pământului în jurul soarelui.

Continuarea mai târziu...

...continuare:
 

Lăsând Luna şi Soarele la o parte deocamdată, să încercăm pe baza celor discutate mai sus să observăm că avem o mişcare, adică un rotor ce produce această mişcare circulară. Şi cum ştim că doar energia electro-magnetică poate produce un rotor, putem presupune că stelele şi pământul formează un circuit electro-magnetic gigant, circuit în care există forţe ce rotesc la nesfârşit: fie pământul socotit glob în jurul axei, fie stelele în jurul axei cereşti unice, fie e altfel decât ne putem închipui.

Existenţa acestui circuit gigant este atestată nu numai de busolă ci şi de punerea în evidenţă a centurilor electro-magnetice de deasupra pământului numite centuri Van Allen testate de cosmonauţi, deci e clar că avem de-aface cu un circuit gigant electro-magnetic, circuit generator de rotaţie ciclică şi perpetuă.

Dacă presupunem că pământul ar fi sferic conform teoriei PS, atunci rotaţia ar fi provocată de liniile de câmp ce intră prin axa polară şi ies prin axa cerească sudică şi care sunt puse în evidenţă de orice ac magnetic, de orice busolă care arată nordul pentru că acul se plasează paralel cu liniile de câmp. Şi dacă pământul ar fi sferic atunci ar trebui ca pământul şi mările, prin mijlocul sferei, să fie bune conductoare electro-magnetice. Iar pământul şi apa nu sunt bune conductoare magnetice şi nici electrice.

Însă dacă presupunem că sigur este aceiaşi axă: cea polară cu cea sudică, adică dacă presupunem că pământul sferic este străbătut de această axă, atunci pentru a se produce rotorul, ar fi nevoie ca liniile de câmp să se închidă pentru a avea noi un circuit electro-magnetic, însă se observă că în acest model, liniile de câmp nu au cum să se închidă întrucât extremităţile axei: steaua_polară, centrul ceresc sudic, din moment ce se află pe aceiaşi axă, sigur se află la distanţă maximă, pe o aceiaşi dreaptă şi deci liniile de câmp nu se pot închide, şi practic avem un circuit electro-magnetic deschis adică întrerupt, căci este format de o unică axă cu extremităţile depărtate între ele la cea mai mare distanţă posibilă.

Un circuit magnetic întrerupt nu produce rotor şi fără rotor nu există mişcare perpetuă şi ciclică.

Deci singura posibilitate este ca să avem două axe verticale şi paralele: axa polară cerească nordică pe unde intră liniile de câmp electro-magnetic respectiv axa cerească sudică pe unde ies liniile de câmp electro-magnetic, ce pot fi asemănate cu două miezuri de ferită în jurul cărora avem bobinele prin care circulă şi se rotesc stelele.

Pentru ca să se închidă circuitul electro-magnetic prin aceste 'miezuri' e nevoie ca liniile de câmp să să se închidă prin medii ce permit acest lucru şi ca energia să nu se disperseze în neant, de aceea iată cum partea plană de jos formată din apele de jos adunate în mări şi din uscatul de pe care ele s-au scurs pentru ca să se arate uscatul, precum şi apele de sus, de deasupra cerului-tărie, formează nişte dirijoare-reflectoare electro-magnetice ce fac ca liniile de câmp să se poată închide alunecând pe suprafaţa lor şi să formeze un circuit electro-magnetic gigant care poate face ca milioanele de stele de deasupra pământului plat la suprafaţă şi rond în adânc, să se rotească ele în jurul celor două axe paralele.

Astfel iată că singurul model plauzibil este cel al unui pământ semisferic acoperit de ape prin părţi cu două axe paralele între ele şi perpendiculare pe suprafaţa plană a pământului, în jurul cărora se învârt stelele la nesfârşit.

Mulţi se întreabă atunci de ce nu vedem marginile laterale ale suprafeţei plane a pământului semisferic acoperit de ape prin părţi.

Păi din moment ce creaţia este mică şi noi ne aflăm în creaţie cum atunci ar putea vedea cineva o margine cu ceva ce nu este creat? Dacă ar vedea cineva ceva ce nu este creat, ar însemna că şi acel lucru este creat, şi fiind împreună cu noi în creaţie, n-ar mai fi o margine a creaţiei ci o margine a unui lucru creat şi am putea să mergem mai departe de el ca să căutăm să vedem marginea. Şi noi tot mergem şi nu dăm de ea şi ajungem de unde am plecat. Iar asta nu înseamnă că ne aflăm pe o sferă căci marginea sferei este toată suprafaţa ei ci că locuim într-o creaţie mică şi finită, căci noi am mers drept pe deasupra unei suprafeţe plane. Dacă ai avea sferă lână sferă ca în teoriile planetare, atunci ai tot străbate alte şi alte spaţii, dar noi oriunde mergem avem mereu acelaşi Cer deasupra, acelaşi care se vede de jos de pe pământ, deci la concluzia că locuim într-o creaţia mărginită şi mică ne împinge logica cea mai simplă, căci observăm că vedem mereu aceleaşi lucruri şi ajungem mereu de unde am plecat oricât am căuta marginile sau să depăşim limitele.

Dar sfinţenia Domnului şi dragostea lui trece până dincolo de margini depăşind orice limite... deci cine atunci mărgineşte pe om? Cine şi ce îl face pe om să fie un om mărginit?.. ca să nu vrea el să vadă în Duhul tot Adevărul şi înnoirea Lui.

Sofismul ispititor în care ne-am sălăşluit negând pe Dumnezeu..
 

În cele mai de jos ale pământului sălăşluieşte minciuna... în călcâiul lui Ahile... mare erou olimpian...

Dar noi iată că ne aflăm sub cele mai de jos ale pământului, ne aflăm în sofismul ispititor al şarpelui mândru ce se crede el înţelept şi se alintă pe sine că cică va stăpâni el în locul omului şi în locul lui Dumnezeu cu omul.

Păi este scris foarte clar că ziua este formată din 4 pătrare cu 6 ceasuri fiecare, şi ea incepe cu o seară şi se sfârşeşte cu o dimineaţă, aşa cum a fost la creaţie când în primele 3 zile, Cerul şi Pământul au fost luminate de Duhul Sfânt: ''...şi a fost o seară şi a fost o dimineaţă, ziua întâi...''

Concluzia este că zilele încep de la ora 12 ziua şi sfârşesc la 12 ziua după 4 pătrare de câte 6 ceasuri.

Cineva foarte apostol şi foarte 'deştept' a umblat la scripturi şi a răstălmăcit lucrurile că cică a schimbat cineva rânduiala asta veşnică. Şi folosindu-se de Hristos şi de înviere au zis că noile zile ale omenirii se socotesc invers, de la miezul nopţii şi că Duminica este noul sabat şi alte prostii... mutând începutul zilelor la 12 noaptea, când ele defapt în cer încep la 12 ziua şi pe pământ încep când soarele ajunge la zenit!

Păi Domnul a zis că după trei zile va învia şi va ridica la loc templul creaţiei, templul ridicat de Solomon pentru Dumnezeu ca simbol al Creaţiei... Cum putea atunci reface templul în trei zile în însuşi trupul Său sfânt şi curat dacă l-ar fi rezidit smintit şi altfel, mai era El, templul, conform cu Creaţia sfintei Treimi? Mai era la fel dacă era altfel? NU!

Deci e foarte clar: Domnul Iisus Hristos a înviat din morţi exact cum a fost, inclusiv rănile, exact la orele 12 noaptea adică exact în mijlocul zilei Sabatului, refăcând vechea creaţie exact în 3 zile aşa cum a spus de la Tatăl ca ascultare, căci oamenii răi: păcătoşi, făţarnici şi necredincioşi, au dărâmat templul şi în 3 zile Domnul l-a ridicat la loc exact aşa cum a fost. Dacă ne gândim când a început moartea Lui, putem da înapoi firul evenimentelor de la ora învierii 12 noaptea în ziua de Sabat exact cu 3x24 de ore şi aflăm exact ora morţii Domnului căci 3 zile a stat în mormânt, adică de miercuri de la ora 12 noaptea până în ziua de Sabat de la ora 12 noaptea sunt exact 72 de ore de iad şi de mormânt.

Când începe sfânta Duminică?.. şi de când se sărbătoreşte ea ca început nu al noii creaţii ci al lucrării de mântuire în vederea noii Creaţii căci restaurarea şi îndreptarea şi mântuirea se lucra de sus încă imediat după căderea lui Adam şi Eva?.. căci este scris ''Noi le facem pe toate''.. conform Apocalipsei, deci înnoirea şi noua creaţie era proorocită deci Iisus Hristos a trimis pe Apostoli să mântuiască şi să îndrepte şi să restaureze Creaţia lucrând sub proorocia venirii Cuvântului, fostul Iisus Hristos numit acum Cuvântul lui Dumnezeu.

Păi Duminica începe la ora 12 ziua, la amiază, şi se sfârşeşte după 4 pătrare de câte 6 ore fiecare şi ea este prima zi a săptămânii, la fel cum a fost ea binecuvântată şi sfinţită de Hristos când a dăruit Apostolilor Duh Sfânt trimiţându-i să facă dreptate: iertând păcatele sau ţinându-le celor ce au nevoie de canoane de îndreptare şi vindecare.

Iată deci că nici o iotă nu s-a schimbat şi nu s-a clintit de la locul ei ceresc, Sabatul a rămas identic şi în mijlocul lui la 12 noaptea a înviat Iisus Hristos, şi apoi a binecuvântat Duminica seara făcând din ea sărbătoarea şi lucrarea învierii şi după 8 zile adică Luni a intrat din nou la ucenici prin uşile încuiate şi a binecuvântat Duminica dimineaţa şi ziua de luni seara făcând-o sărbătoare a învierii şi astfel ziua soarelui şi a lunii adică sfânta Duminica şi sfânta Luni au devenit zile cereşti luminoase precum în cer aşa şi pe pământ, sfinţind Dumnezeu întreaga creaţie după îndreptarea smintelii păgânilor ce sărbătoreau corpurile cereşti fără Dumnezeu închinând idolilor şi închipuirilor omeneşti sau născocirilor drăceşti spurcate. Astfel că luminătorii: cel mare Soarele şi cel mic Luna au fost binecuvântate de Dumnezeu ca zile de lucrare duhovnicească pentru începătoria a toate şi închinarea sub ele a fost reaşezată întru Dumnezeu.

Deci nimic nu a fost schimbat ci totul a fost rezidit şi mântuit şi îndreptat de Dumnezeu prin Iisus Hristos şi Cuvântul lui Dumnezeu.

Noul Sabat... nu este pe pământ dar va fi.
 

Cum se sărbătoreşte vechiul-noul Sabat sau Sabatul Veşnic sau Duminica (ziua Domnului)?

Păi ea începe, nu ca zi, ci ca sărbătoare ţinută, de la apusul soarelui din ziua de sâmbătă (nu de sâmbăta de la ora 12 ziua când începe vechiul sabat, soarele la zenit, ci de la apusul soarelui) şi ţine până luni la răsăritul soarelui, deci nu doar până Duminică la ora 12 noaptea ci până luni la răsăritul soarelui, adică aproximativ 36 de ore care variază în funcţie de răsăritul şi apusul soarelui.

Observăm că practic avem 36 de ore de sărbătorit ca Nou Sabat sau sfântă Duminică (ziua Domnului şi nu a soarelui sau a lunii ci Odihna Domnului)

După cum observăm în cele 36 de ore avem cuprinse 2 sau 3 zile într-una: vechiul Sabat cam 16 ore şi fosta primă zi a săptămânii sau ziua soarelui ţinută de păgâni cam 20 de ore, însă dacă socotim zilele de la 12 noaptea la 12 noaptea aşa cum se smintiseră evreii luîndu-se după păgâni, atunci avem 4 ore de vechi Sabat şi 24 de ore de ziua întâi a săptămânii (ziua Soarelui) şi 8 ore din ziua a doua a săptămânii (ziua Lunii).

Deci iată cum Domnul împreună cu omul a reaşezat noul Sabat ca fiind format nu din 2 zile ale creaţiei care se socotesc din zenit în zenit ci din 3 zile aşa cum le-a ţinut omul, căci Domnul cu omul credincios a reaşezat toate pe temelia sfinţeniei şi credinţei, adică avem Noul Sabat format din: vechiul Sabat o parte, ziua Soarelui o parte şi din ziua Lunii o parte, luând din fiecare şi formând astfel o nouă zi de odihnă şi sărbătoare pe temelia creaţiei şi a lucrărilor.. Lui Dumnezeu cu omul: învierea Sa în mijlocul vechiului Sabat la 12 noaptea când unsul Său Iisus Hristos a revenit la Viaţă, intrând apoi la apostoli prin uşile încuiate şi arătându-se apostolilor în ziua întâi a săptămânii, ziua Soarelui, suflându-le duh sfânt spre lucrare de mântuire şi intrând din nou la ei după 8 zile şi binecuvântându-i din nou în ziua a doua a săptămânii adică în ziua Lunii ca să stea ei sub proorocie aşteptând venirea puterii Duhului Sfânt spre împlinirea lucrărilor şi apoi a Apocalipsei.

Deci iată temeiul proorociei de Nou Sabat (''noi le facem pe toate'' Apocalipsă) căci vechiul Sabat a fost restaurat prin învierea de la 12 noaptea din ziua vechiului Sabat.

Dar a intrat cineva în noul Sabat? Nu prea... ci cu toţii serbează şi ţin nu proorocia Noului Sabat ci serbează un fel de n-ar mai fi: nici vechiul Sabat ca drepţi şi sfinţi mântuiţi de Iisus Hristos din foşti păcătoşi şi nici pregustarea Noului Sabat al Cuvântului lui Dumnezeu nu o serbează ei ci ei ţin un fel de n-ar mai fi, o sărbătoare creştino-iudaică păgână corcită cu gLumea distrată la week-end, în sensul că toţi se odihnesc bine mersi la sfârşit de săptămână nu mântuiţi şi îndreptaţi ca să nu uite să lucreze duhovniceşte 6 zile şi să se odihnească una şi aşteptând pe Cuvântul lui Dumnezeu cu răsplata ci ei se grozăvesc mulţumiţi de 'liniştea' ce vine de la săţietatea păcătuirii şi de la oboseala lucrarării făţărniciei şi a apărării zidurilor cămărilor sau a paielor colibelor pustiului slujind bârna credinţei şi liniştea morţii, lenea minciuniunii, uitând că alea toate, urmele, stau nu pe fundaţia idolilor lor ci pe temelia vieţii curate a câte unui sfânt ucenic-mucenic-ucenic şi a câte unui vieţuitor nevinovat şi cinstit şi nu pe 'frumuseţea' păgână a priveliştilor smintitoare şi luxoase a învelişurilor cu care au fost aurite şi lustruite şi 'curăţite' de ochii gLumii ca să fie cât mai ispitipititoare pentru prefăcuţii ce-şi elucubrează lecţiile şi exemplele de sine asemănându-se cu câte un auto-împăiat-vrerex. (Vrednic este, vrednic este... dar nu este vina lor aşa că nu-i judec şi nu-i condamn ci a împăratului Constantin căci pe vremea dinaintea lui avea sens ideea asta de mai mare... aşa cum punea sf.Pavel... dar dacă împăratul a dat drept creştinilor, iată la ce s-a ajuns, deci el este de vină!.. sau nu?.. iar dacă nu el atunci cine?.. Deci cine umblă cu cioara vopsită împrăştiind neghina sulimenizată şi îngrăşată cu pateu ca să aibă comeptenţe ce se trag de la consumul de pateu în neştire? Asta în paranteză şi întorcându-ne totuşi la subiect)

Atunci se va putea sărbătorii cu adevărat Noul Sabat când vor zice 'binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului' (proorocii şi cârmacii trimişi de Dumnezeu) şi nu doar din buze ce acoperă viclenia şi răutatea ci când o vor zice cu toată umilinţa şi dragostea şi atunci când după îndreptarea vieţii lor se va putea odihni însfârşit Dumnezeu cu toţi păcătoşii ce au stat la curăţire şi îndreptare şi vindecare... în dragostea Lui cea Mărinimoasă, altfel nu este şi nu va fi odihnă şi deci nu veţi intra în 'odihna Mea', în pacea şi binecuvântarea ce vin de sus, oricât veţi crede ca nebunii că aţi şi intrat deja.

Iar dacă aţi primit proorocii şi ţinerea Noului Sabat atunci veţi putea pregusta şi din cele 13 luni ale noului an Dumnezeiesc ce se va ţine precum în cer aşa şi pe pământ:

De la 13 septembrie pe calendarul BOR adică de la 1 septembrie pe calendarul neîndreptat greşit va începe anul nou Dumnezeiesc şi el va avea 13 luni fiecare cu câte 28 de zile şi doar una din luni va avea 29 de zile ca să iasă 13 x 28 = 354 la care se adună una sau două zile ca sărbătoare de sfârşit de an şi început de nou an şi astfel dă 365 sau 366 de zile.

Lunile corespunzătoare, socotite de la revelionul lumesc sunt următoarele:

1. Petrunela 28 zile (în loc la ianuarie)
2. Andreea 28 zile (februarie)
3. Iacobinele 28 zile (martie)
4. Ioana 28 zile (aprilie)
5. Philipia 28 zile (mai)
6. Bartha 28 zile (iunie)
7. Tomita 28 zile (iulie)
8. Mateilda 28 (august) (sau 29 zile şi 30 dacă vreţi şi cu ani bisecţi)
9. Elevira 28 zile, data de 13 septembrie devine 1 Elevira şi acum începe anul bisericesc Dumnezeiesc precum în cer aşa şi pe pământ, deci asta este prima lună a anului veşnic precum în cer aşa şi pe pământ.
10. Siminele 28 zile (octombrie)
11. Iuditha 28 zile (noiembrie)
12. Virginia 28 zile (decembrie)
13. Paula 28 zile (decembrie-ianuarie)

În total avem 364 de zile fără 29 de zile sau 365 cu 29 de zile în luna Mateilda şi fără ani bisecţi sau dacă cineva crede că e mai bine şi e de la Dumnezeu cu ani bisecţi din 4 în 4 ani atunci Mateilda va avea nu 28 ci 29 de zile respectiv 30 de zile odată la 4 ani, deşi anul e fix după Dumnezeu şi nu trebuie să se repete exact ciclicităţile cereşti în conformitate cu potrivelile perioadei de căldură şi de frig ca să fie aliniate stelele şi soarele la fel exact în aceleaşi zile pe parcursul anilor, dar dacă cineva crede că Domnul vrea astfel de exactităţi formaliste ale zilelor cu anotimpurile atunci poate să introducă adăugarea unei zile în luna Mateilda şi încă una odată la 4 ani deşi mie mi se pare o prostie căci toate se supun Domnului şi nu invers, nu e dator Domnul să se supună păcatelor...

După ce se face această trecere se trec toţi sfinţii la datele lor de serbare în mod corect în calendar şi astfel se vor ţine precum în cer aşa şi pe pământ de la o margine la alta a lor.

Tâmpenii... promovate ca tălmăciri scripturistice = neghină vopsită de împrăştiat.
 

Aud mereu că Domnul prin înviere a căpătat nu ştiu ce trup luminos de slavă care trece prin orice şi ca atare de aia a putut trece prin uşile încuiate la apostoli sau prin piatra de la uşa mormântului, prăvălită apoi de înger pentru mironosiţele ce veneau la mormânt să aducă miresme. Complet Fals!

Păi Domnul din totdeauna putea şi poate trece prin orice creat sau necreat, văzut sau nevăzut, dar El este Cel ce stă la uşă şi bate şi nu intră nechemat sau dacă nu I se deschide şi nu ia ce nu-i dăruie omul ... deci n-a căpătat nimic în plus prin înviere decât a înviat şi a reintrat în ceea ce avea dintotdeauna şi era exact la fel ca şi până atunci...

Doar când pe cruce a fost părăsit de Dumnezeu, de sfânta Treime, înclusiv de El însuşi ca Fiu al Lui Dumnezeu rămânînd doar cu firea umană, atunci a trebuit să rabde puşcăria păcatelor noastre şi puşăcria creaţiei de parcă ar fi fost El păcătos, abea atunci nu mai putea trece prin nimic, dar nu şi-a pierdut credinţa ci şi-a lăsat viaţa chinuită şi moartea în mâna Tatălui şi a sfintei Treimi.

Deci ce s-a întâmplat? Păi Iisus Hristos care era şi este Fiul lui Dumnezeu întrupat şi care putea trece prin orice din todeauna şi nu numai de la naşterea din fecioara pe care a lăsat-o tot fecioară, de bună voie şi nesilit de nimeni, crezând în Tatăl şi împlinindu-I Voia prin Duhul, şi-a dus Crucea dată Lui de omenire spre slava sfintei Treimi, adică şi-a lepădat mărirea şi supremaţia împărătească şi puterea şi a devenit un simplu om slujitor de Dumnezeu pentru om şi aşa a ascultat fără păcat de la naştere la moarte şi înviere ca om şi dintotdeauna ca Fiu al Lui Dumnezeu deci din veşnicie în veşnicie avea această putere a slavei lui Dumnezeu... dar ce s-a întâmplat?

Păi pe cruce El s-a părăsit pe Sine împreună cu Tatăl şi cu Duhul şi a rămas pe cruce doar Iisus Hristos Fiul Omului care nu mai putea ieşi din cuie, din răstignire, nu se mai putea opune chiar dacă ar fi vrut, nu mai putea să facă nici vre-o minune, nu mai putea căci acum era ca orice om păcătos care ispăşea pedeapsa şi moartea de parcă ar fi fost vina lui... şi atunci a strigat de durere: ''Tată pentru ce m-ai părăsit?'' Dar Tatăl şi sfânta Treime L-a părăsit ca El să poată să moară împlinind voia Tatălui şi ca să-L îndumnezeiască pe Fiul Omului prin credinţa Lui în învierea dăruită de sus de la Tatăl şi prin răbdarea acelor clipe de puşcărie şi de groază şi de chin umilitor şi dureros.

Iar apoi după ispăşire şi înviere Iisus Fiul Omului a recăpătat puterea Dumnezeiască şi din nou putea trece prin orice aşa ca întotdeauna dar acum chiar fără sfânta Treime căci omul acela Iisus Fiul Omului se îndumnezeise, căci sfinţenia în Cuvânt îi conferea această putere. Dar s-a socotit pe sine spurcat şi a cerut Mariei Magdalena venită la mormânt cu miruri să nu-L atingă pentru ca să nu se spurce ea căci el nu se suise încă la Tatăl, la sfânta Treime. Deci practic atunci era doar firea omenească, era doar Fiul Omului, care fusese mort şi care înviase dar se socotea spurcat căci orice mort era socotit spurcat după Lege şi prooroci. Apoi însă suindu-se la Tatăl s-a reunit cu Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, adică cu El însuşi şi rugându-se Tatălui a primit binecuvântarea şi lucrarea pe mai departe şi redevenind o singură fiinţă cu două firi Dumnezeieşti căci Fiul Omului era acum şi El Dumnezeu, aşa a intrat la apostoli prin uşile încuite în calitate de Dumnezeu şi de Fiu al Omului, căci acum era sfânta Treime asupra Lui şi El însuşi era una cu El ca Fiu al Omului şi al Lui Dumnezeu.

Deci iată cum Iisus era şi om şi Dumnezeu în acelaşi timp, de parcă trupul părăsit de Duh, de Fiul Lui Dumnezeu care era chiar El, a devenit ca un fel de altă fiinţă, alt duh.. acum doar duh de trup îndumnezeit, ca un Fiu al Omului, de parcă ar fi fost doi, şi acel trup a deventi pentru scurtă vreme despărţit de Dumnezeu şi apoi s-a reunit cu Dumnezeu astfel că în Iisus Hristos în veşnicie vor fi întotdeauna cele două firi: fire de Dumnezeu şi de Fiu al Omului care a fost îndumnezeit complet, adică mărturisim pe Iisus Hristos şi Cuvântul lui Dumnezeu: ''pe Unul şi Acelaşi Hristos, Fiu, Domn, Unul-Născut, cunoscut în două firi în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărţit, nedespărţit, deosebirea firilor nefiind desfiinţată nicidecum din cauza unirii, ci păstrându-se mai degrabă însuşirea fiecărei firi şi concurgând într-o persoană şi într-un ipostas, nu împărţit şi divizat în două persoane, ci pe Unul şi Acelaşi Fiu, Unul-Născut Dumnezeu-Cuvântul, Domnul nostru Iisus Hristos“.

Practic deci după înviere dar şi înainte Iisus trupul ca un fiu al omului cât şi Fiul lui Dumnezeu puteau trece prin orice afară de momentul când a luat asupra sa păcatele omenirii şi când a fost părăsit de Tatăl, de sfânta Treime ca să poată să moară, moment şi timp până la înviere când era închis în puşcăria creaţiei (din pricina păcatelor) împreună cu păcatele omenirii, omenirea cea veche, ca să ispăşească pentru noi înaintea Dreptăţii Divine după Lege şi proorociile dăruite.

Deci nimic n-a căpătat în plus prin înviere, nicio putere şi nici un trup de slavă, ci El avea de la Tatăl acestea dintotdeauna ci doar le-a pierdut vremelnic ca să le recapete apoi adică să reintre în slava Tatălui pe care o avea din veşnicie.

Ce este sub pământ?
 

Creaţia făcută de Dumnezeu la Facerea şi apoi refacerea ei prin Nue şi Arca lui plină se prezintă astfel:

Ne putem închipui două dungi:

Prima: Tăria Cerului pe deasupra căreia se plimbă soarele semisferic cu discul spre pământ şi pe dedesubtul căreia se plimbă semisfera lunii cu partea sferică spre noi.

A doua: Întăritura Pământului care are deasupra ţărâna de sub mări până sus la suprafaţa uscată de pe care apele s-au scurs numită Pământ şi dedesubt are tot ţărăna pământului până la apele de dedesubt ca nişte mări ce acoper[ complet toată ţărâna şi în care adâncul mărilor este spre această Întăritură spre care apa de acolo se adună, cade invers faţă de noi adică acolo apa cade spre noi.

Deci deasupra primei dungi urmează firmamentul cu stelele puse în zona de cer a cerului iar deasupra lor urmează această apă ca o mare, fără pic de uscat să iasă din ape, în care te duci la fund în direcţie inversă faţă de noi cei de pe pământ, te duci în jos venind spre noi până dai de dunga a doua, adică te trezeşti tras sub Întăritura Pământului.


Ca desen sugestiv, de sus în jos până sus şi de la dreapta la stânga până la dreapta avem cam aşa toată creaţia universală:

1. Cerul cerului numit şi firmament pe care sunt puse stelele.
2. Cerul, Tăria pe care umblă Soarele semisferic de apă şi foc deasupra şi Luna semisferică de apă şi frig dedesubt. Ele împreună la eclipsa de soare formează o sferă perfectă iar când nu este eclipsă de soare noi vedem acelaşi disc solar şi aceiaşi faţă semisferică a lunii chiar dacă ar fi ele la răsărit, apus sau zenit din pricina refracţiei luminii prin mediu cam aşa curb cum se pune în evidenţă fenomenul la curcubeu dar invers, adică razele se curbează cu atât mai mult cu cât distanţa prin mediu e mai mare ca o pâlnie curbă şi apoi din oglinda plană mări-pământ iarăşi se curbează razele ca o pâlnie curbă şi aşa lovesc luna iar imaginea lunii şi a soarelui se formează şi ea de parcă ar fi rotită spre noi astfel că la răsărit sau la apus noi vedem de jos imaginea astrelor pe care o vedem la zenit.
3. Linia-graniţă numită de oameni : trecerea de la imponderabilitate la căderea-strângerea apelor de sub cer ca să formeze mările, adică linia sub care avem atracţie gravitaţională după teoria lui Newton.
4. Pământul de deasupra mărilor de pe care apele s-au scurs şi sub care se află ţărână tot aşa cum şi sub mări şi oceane se află ţărână multă până la Întăritura Pământului.
5. Întăritura pământului sau întăritura ţărânei ca o dungă şi ca o suprafaţă finită.
6. Sub întăritura asta se află iar ţărâna pământului îndesându-se în sus spre Întăritura Pământului.
7. Apele de sub ţărâna de sub Întăritura Pământului, zonă în care apele curg şi se adună în mări şi cad spre dunga a doua, spre Întăritura Pământului.
8. Linia-graniţă numită trecerea de la căderea inversă a apei la imponderabilitatea din zona Cerul Cerului.
9. Cerul Cerului pe care sunt stelele adică din nou zona 1.

În zona 7 până la 8 se află apă ce depăşeşte nivelul ţărânei şi acolo e iadul şi acolo clocăie balaurii şi dracii distrându-se în batjocuriri şi îngroziri, acolo stau ei în apele de sub ţărâna de sub Întăritura Pământului (dunga-suprafaţa finită 5).

Deci acolo poţi să ajungi fie dacă faci în jos o gaură până acolo şi după Întăritura Pământului ţi se va părea că urci până dai de apă şi ea o să te inunde căci ea se strânge spre întăritura pământului formând mările... , ...fie dacă tragi o rachetă spre cer care să ajungă în zona cerească de imponderabilitate ca să mai aibă ceva inerţie aşa fel încât nelovind nimic, la un moment dat, va ajunge atât de sus încât trecând de linia-graniţa a doua de imponderabilitate va cădea în mările alea de dincolo de Cerul Cerului ajungând în apele cele mai dedesubt, în apele de sub ţărâna de sub Întăritura Pământului de sub ţărâna de sub mări şi de sub ţărâna de sub Pământul de pe care apele sau scurs, Pământ pe care păşim noi şi rămân urmele lui Dumnezeu.

Sper că v-aţi lămurit.
 

Cam aşa ceva este scris în scripturi de la Moise şi până la Cuvântul lui Dumnezeu şi aşa este de la Adam şi Eva şi până acuma şi deci cam aşa se poate descrie Cerul şi Pământul, Creaţia toată făcută acum 7500 de ani de către Dumnezeu prin Cuvântul Său şi prin Mâna Sa şi prin Suflarea Sa... de Viaţă dătătoare.

Puteţi crede liniştiţi căci de la Adevărul ştim şi El vă va confirma şi vă va face liberi... liberi să credeţi.

În prealabil postat de vsovivivi
Mai îmi trebuia să vă reamintesc doar că stelele se rotesc în jurul axei cereşti polare şi în jurul axei cereşti sudice, axe paralele. Mişcarea stelelor produce curent şi câmp electro-magnetic care vine prin axa polară şi iese prin axa cerească sudică. Stelele din partea de nord se învârt în sens invers faţă de stelele din partea de sud aşa fel încât la mijlocul distanţei, la ecuator, stelele au acelaşi sens de mişcare. Învârtirea lor se face păstrându-se semnele, simbolurile de pe cer ce se pot forma prin unirea formaţiunilor stelare: carul mic, carul mare, capricorn... se vede cum se păstrează forma, semnul, simbolul în toată această rotire fie în jurul axei ce trece prin steaua polară care rămâne fixă fie în jurul centrul ceresc sudic unde nu avem o stea în acel centru fix.

Liniile de câmp magnetic trec pe deasupra pământului şi a apei mărilor şi oceanelor închizându-se deasupra cerului, deasupra cerului cerului, adică pe suprafaţa apei de deasupra cerului, mare inversă descrisă la punctul 7-8.

Busola pune în evidenţă exact aceste linii de câmp magnetice ce se deschid de pe axă în nord şi se reînchid pe axă în sud. Centurile Van Hallen pun in evidenţă existenţa radiaţiilor din câmpul ceresc gigant electro-magnetic, adică existenţa unor curenţi de mare intensitate care împreună cu cele două bobine stelare formează un rotor perpetuu care are nevoie de credinţă ca să se învârtă frumos.

Pământul şi ţărâna lui nu este o planetă sferică, nu există sistem planetar şi galaxii făcute din ţărână ci sus corpurile cereşti sunt fie din apă, fie din foc, fie din gaze, fie din ghiaţă.

Iar izvoarele adâncului şi jgheaburile cerului s-au închis ca să nu mai fie potop prin credinţa Domnului cu îngerii cerului împreună cu Nue robul Său şi împreună cu Arca lui preaminunată. Izvoarele apelor pot avea sursă fie presiunea mult mai mare a apelor de dedesubtul Întăriturii Pământului, care străbătând întăritura ţâşnesc la noi sau sunt izvoare care ies din pricina greutăţii munţilor ce apasă pe pungile de apă, sau pot să apară fie din pura credinţă care face minuni bune.

E bine de ştiut şi de crezut căci asta a Făcut Dumnezeu! Cine nu crede să fie sănătos căci are mare nevoie de sănătate şi nu de sătănate!

Cine nu a crezut în toate bazaconiile teoriilor gLumii să arunce primul cu piatra!
 

Iată că v-am explicat de sus şi vouă şi mie, că de acolo am primit pe Adevărul în dar, de sus ..şi citind şi pricepând veţi putea şi voi înţelege drept şi corect lucrarea milostivă a Domnului Dumnezeu cu Omul şi cu toată făptura.

Nu mai credeţi în minciunile omului descoperitor de născoceli care păcăleşte o gLume întreagă să-i înveţe teoriile absurde! Treziţi-vă şi credeţi ceea ce este bine, drept şi adevărat răbdând până la sfârşit!