Copilul trebuie sa participe la inmormantarea celor dragi
 

Un coleg de serviciu mi-a marturisit ca i-a murit mama si pentru ca fiul lui nu avea decat 4 ani, a refuzat sa-l ia la inmormantare, motivand ca l-ar fi speriat pe copil. Eu cred ca daca ne crestem cum trebuie copiii, nu avem de ce sa ne temem ca un astfel de moment l-ar soca pe copil din cauza unei varste prea mici.

Nici eu nu mi-as lua copilul la o inmormantare, gandeste-te la cei dragi decedatului cum ar jeli si cum ar plange, copilul e f sensibil si vulnerabil, bunica mea a murit cand eu aveam 3 ani si imi amintesc f bine cand a paralizat eram doar noi doua acasa.

Pana nu demult gandeam si eu ca micutul nu ar avea ce sa cauta la o inmormantare. Pana am vorbit cu o prietena, mama a doi copilasi si jumatate(cum imi place sa glumesc, ea fiiind insarcinata).raspunsul ei m-a pus pe ganduri:
eu i-am dus pe ai mei si la inmormantari.Ptr ca sa inteleaga ca si moartea e o etapa a vietii, iar pt noi crestinii e un prag ptr a ne intalni cu Hristos. Copilul trebuie sa inteleaga ca in viata avem si momente in care ne bucuram, cum e nasterea unui prunc, dar si momente in care plangem, atunci cand cineva drag ne paraseste.Iar ptr ca acest prag sa nu fie dureros, crestinul trebuie sa se pregateasca. Uite exemplu sfintilor: ziua lor de adormire e considerata zi de praznic ptr crestini: caci e ziua in care ei au ajuns in Imparatia cea mult dorita, unde Domnul i-a rasplatit ptr viata lor frumoasa.

Abia atunci am inteles ca cocolosindu-i prea mult, de fapt ii privam de o lectie importanta.
Cred ca e mai usor sa participi cu copilul la o inmormantarea a unui cunoscut, deoarece ai o arecare detasare de situatie, decat la inmormantarea cuiva drag cand implicarea afectiva e mult mai mare. Si simplu fapt ca mama ar fi schimonosita de plans, si rudele apropate la fel i-ar trezi spaima copilului si ar incepe si el sa planga.
CA oricat am fi de puternici, pierderea cuiva drag, apropiat ne marcheaza si omul cel mai usor se exteriorzeaza prin plans.

Amintirile si socul creeat de moartea unui coleg,pe cand aveam 10 ani si am intalnit pt prima data un deces fata in fata,ma fac sa ma mai gandesc daca este benefic pt un copil sa cunoasca acest eveniment tragic si profund incarcat emotional,la o varsta cand nu si-l poate explica!

Comentariu de mai sus,nu stiu cum sa-l interpretez vizavi de perceptia unui copil de 3-4 ani(ca cel din discutia de fata)???Peste masura de pompos,poate...??!!
Desigur ca fiecare parinte este liber sa-si educe copiii asa cum crede el de cuviinta,insa asta nu ma poate opri sa nu observ uneori,ridicolul situatiei.
"Ptr ca sa inteleaga ca si moartea e o etapa a vietii, iar pt noi crestinii e un prag ptr a ne intalni cu Hristos. Copilul trebuie sa inteleaga ca in viata avem si momente in care ne bucuram, cum e nasterea unui prunc, dar si momente in care plangem, atunci cand cineva drag ne paraseste.Iar ptr ca acest prag sa nu fie dureros, crestinul trebuie sa se pregateasca. Uite exemplu sfintilor: ziua lor de adormire e considerata zi de praznic ptr crestini: caci e ziua in care ei au ajuns in Imparatia cea mult dorita, unde Domnul i-a rasplatit ptr viata lor frumoasa."

Asa gandeam si eu pana sa am copiii. Ca micutii au un nivel de intelegere destul de scazut, ca nu pot pricepe mare lucru ca trebuie explicat asa ca la niste fiinte cu o capacitate scazute de a pricepe.
Realitatea a fost insa alta. De multe ori suntem luati prin surpindere de multe afirmatii facute de copii.
Ex:
Care e numele de familie al Maicii Domnului?
Daca prin nasterea sa, Domnul zdrobeste capul sarpelui de ce mai exista rau? De ce mai exista diavol.
Daca nimeni nu se duce sa il ajute pe Domnul, sa stii ca ma duc eu sa ii duc crucea.

Ingerii il apara pe Domnul sa nu il omoare iudeii? nu, Domnul ii apara pe ingeri.De cine ii apara? Ingerii sunt nemuritori deci nimeni nu ii poate omori, cine poate sa le faca rau?
etc.(intrebari puse de copii de 3-4 ani)

Am ramas surpinsa cat de mult pot intelege anumite lucruri subtile, cred ca datorita curatiei inimii lor si credintei curate.Ei accepta adevarurile mai usor decat mintea noastra rationala.

Asadar, vazandu-i pe ai mei, consider indreptatite cuvintele fratelui Costel, ca daca ii pregatim pe copii cum se cuvine--si aici intervine taina pe care noi o stim dar n-o intelegem-atunci ei vor putea intelge moarta ca pe ceva ce este: o trecere.
Doar ca din cauza neputintei noastre, ni se pare ca si copiii ar fi la fel

Asta s-a intamplat tocmai din cauza ca nu ti s-a explicat ca moarte e de fapt o poarta unde dincolo ne asteapta Hristos.Dar ptr omul necredincios moartea e sfarsitul vietii; de aici si spaima si panica in fata mortii, spaima care o transmitem involuntar si copiilor.
O alta dovada: un copil nefamiliarizat cu cele duhovnicesti, in fata pericolului se sperie, se panicheaza, pe cand unul invatat catre cine sa strige va zice: Maica Domnului, ajuta-ma! Doamne ajuta-ma!
Aceeasi situatie, aceeasi varsta doar o pregatire diferita....

Moartea este doar o trecere,dar mai mult pentru oameni sfinti care fac pasul spre alta lume usor,lin fara a fi transfigurati de durere,de spaima.
(Am motive uriase sa ma indoiesc ca un copil cu varsta cuprinsa intre 3-10 ani poate cuprinde si imbratisa idei filozofice cu usurinta unui matur.
Daca copiii sunt atat de destepti inca de la varste fragede,de ce mai trebuie sa traiasca in grija parintilor pana pe la 18 ani?).

Pt noi ceilalti,moartea este grozav de inspaimantatoare si aproape intotdeauna imposibil de purtat cand vine vb despre cineva iubit.
Atunci mai este privita atat de detasat?Ca o trecere?Cum este moartea copilului pt o mama?Cum a fost moartea Lui Iisus pt Maica Sa?Logica?Resemnata?
Nu,a fost sfasietoare!

Cum poti sa-i explici copilului atat de teorizat si logic moartea,cand el o vede si simte ca pe un fenomen terifiant,traumatizant?
Fata de exprimarea exagerata a prietenei dvs in care moartea este privita ca pe o calatorie,unde destinatia este locul fericirii eterne,cand realitatea ofera copiiilor un alt tablou:maturi care plang ore in sir,se arunca pe jos in genunchi,isi smulg parul sau barba,unii lesina,isi dau ochii peste cap...
Neconcordanta aceasta intre teorie si practica,va bulversa foarte mult copiii care nu au destule resurse sa-si explice de ce atunci moartea nu este placuta si bine primita?Un eveniment cinstit cu bucurie?

ai pretentia ca un copil sa inteleaga ce nici un adult nu intelege pe deplin?!

strigatul de care aduci aminte este o iluzie.
care copil de 4-6 ani va striga asa?
si oricum, un copil va striga ce a fost invatat.
un copil musulman nu va striva catre Maica Domnului sa catre Hrestos, ci catre Alah.

Da,intr-adevar!
Am primit o educatie crestina mai umila,in sensul ca nimeni nu stie dupa moarte daca merita mult doritul Rai!Cel mult spera...Vazand rugaciunile,indoielile si sperantele batranilor care se pregateau de moarte indoielnici si nu increzatori,parca nu-ti vine a mai crede ca moartea este doar o bagatela, o destinatie certa spre Paradis...nu??!

Daca dvs va incredintati copiii ca moartea ii va duce neaparat in Rai pt ca sunt buni si ca dvs stiti sigur asta,este altceva desigur...o alta pregatire in tot cazul...

Lore,renunt si-mi cer scuze daca am discutat prea acid subiectul propus.
Cateodata ma gandesc daca nu ar fi bine sa m-i se dea canon sa nu mai intru pe forum??