Doua nebunii
 

Sfanta Scriptura si Traditia ne pun inainte doua "nebunii" din perspectiva relatiei cu Hristos. Nebunia intru Acesta si nebunia fara El, cea la care se refera psalmistul: "Zis-a cel nebun intru inima sa, nu este Dumnezeu". Prima este abis de smerenie, cealalta abis de mandrie. De aici si atitudinile lor diametral opuse. Nebunul intru Hristos intelege toate, dar cauta sa se faca neinteles, in timp ce nebunul fara Hristos nu intelege nimic, dar cauta pe toate caile sa se faca inteles.

Noi avem, intr-o masura mai mica sau mai mare, cate ceva din fiecare. De aceea, ne si asemanam fratelui din pilda urmatoare: Odata a venit la parintele Ilie un calugar pentru spovedanie si i-a zis:
- Parinte, da-mi binecuvantare sa ma fac nebun pentru Hristos! Iar batranul i-a raspuns, zambind:
- Nu-ti ajunge cat esti de nebun? Vrei sa te mai faci?
Deci, rusinandu-se calugarul, i-a pus metanie pana la pamant si i-a zis:
- Iarta-ma, cinstite parinte, ca am gresit! Iar el, sarutandu-l, l-a liberat cu pace.

Tare ma tem ca nu cumva sa avem numai cea din urma nebunie, anume acea nebunie fara Hristos.
Mai greu (sau imposibil) pot convietui ambele nebunii in acelasi om.

Marea nebunie este timpul, timpul în care primind „darul” de mâncare uităm să mai trăim iubind neinteresat și altruist. Și apoi te dai un neînțeles, o victimă „vrednică”, un com-pot dulce și rânjitor... Păi cum să nu rânjești dacă ți se oferă bellșug de mâncare, de plăpumioare, de distracții și de vise spectaculoase? Cum să nu te visezi un peștișor de aur înotând prin com-pot-ul de mere, pere în panere ce se dă nu se mai cere?

Deci nebunia e timpul mort. Timpul morților. Timpul ucis prin dărâmarea hambarelor cele mici ca să depui la ciorap tot mai mult pentru zile negre. E rezidirea hambarelor. Grooozăvia.

Și de ce ți-e atât de groază doar pentru trup? Și de ce nu-ți pasă deloc de suflet-ul Domnului? Fără compasiune și fără compătimire, chiar sufletul tău nu e decât un trup. Și așa omul ajunge să fie numai trup, căci se învârte ca un peștișor în com-potul cel dulce al neascultării... Și cât de mult îi place trupului tău acolo... sunt râme dulci care scurmă adâncul pământului, fundul lacului, și viermi de mătase ce țes toată ziua, și omizi și furnici care gâdilă urdorile, gâdilă cu gingășie... iar musca țețe înțeînțeapă foarte plăcut... dulce... atât de dulce... cum numai timpul pierdut poate să înțeleagă... deși e un timp complet mort!

despre doua categorii de oameni zice scriptura ca sunt nebuni
1. despre cei care neaga existenta lui Dumnezeu :"Zis-a cel nebun in inima sa:nu este DUmnezeu"
2. despre cei care isi fac pantecul dumnezeul lor(a se vedea pilda bogatului cu tarina care rodise f mult si caruia i se spune:"Nebunule, chiar in noaptea asta ti se va lua sufletul...")

Deci exista 2 tipuri de nebunii, specifice a doua categorii de oameni.Imbuibarea e generatoare de multe rele, incepand cu lipsa "chefului" pentru rugaciune.or un om fara rugaciune, fara paza mintii deschide usa tuturor relelor.

urmeaza apoi clasa omului "inteligent", care in urma unui prea mare studiu ajunge la concluzia ca nu este Dumnezeu.(chestia asta nu am crezut-o niciodata, cred doar ca exista oameni pe care Divinitatea i-a "dezamagit" intr-un anumit moment iar in semn de protest ei ii neaga existenta. Ideea de Dumnezeu e sadita in insasi firea omului, deci ea exista inca de la inceputul existentei ca om, a nega existenta Divinitatii e o lupta impotriva firescului).

Aceste doua nebunii sunt generatoare de moarte(uneori, aceasta moarte e asumata cu zambetul pe buze), sunt rezultatul pacatului si a incapatanarii omului de a se departa de Dumnezeu.Atunci cum ar putea Dumnezeu sa dea raiul celui care toata viata l-a refuzat?Dumnezeu nu obliga pe nimeni, nu face sila nimanui.

celalalt tip de nebunie, nebunia pentru Hristos e o cruce f grea, pe care Dumnezeu nu cere nimanui sa o duca.Daca exista unii, care dintr-o dragoste foarte mare fac acest lucru,slava Lui Dumnezeu!Isi vor lua plata lor. dar foarte putini sunt cei care si-o pot asuma, constienti fiind de de greutatea ei.
Sa incercam sa fim "normali", o normailtate pe care a propovaduit-o Hristos!
si am nadejdea ca asa ne vom mantui...

Intr-o lume deja nebuna, cel bun va aparea ca un nebun.

A vedea in cel de langa tine pe cineva mai presus de tine, e semnul nebuniei dupa Hristos. A te vedea doar pe tine in multimea de oameni, este semnul nebuniei omenesti.

Pentru cei de azi, e preferabila nebunia din urma, caci ea nu cere daruire pana jertfa.

Foarte frumos spus, dar oare reusim intotdeauna sa ne infranam sentimentul de mandrie ce exista in noi?In ce ma priveste,lupta continua si reusita nu-i inca pe masura.

Doar prin puterile noastre nu putem ajunge decat la nebunia lumeasca, la cea in Hristos, nu se poate ajunge decat prin unirea cu El.

Traim, de la Cadere incoace, intr-o lume ca in povestea lui Andersen (Craiasa zapezii), in care o vrajitoare a creat o oglinda care stramba totul, ognida s-a spart si a intrat cate un ciob in ochii multor oameni. Tot ce este drept se vede stramb, iar ce este stramb se vede drept. De aceea crucea este nebunie pentru lume.

"Va veni vremea cand toti vor innebuni, iar cand vor vedea pe unul ca nu innebuneste si el,
vor spune ca acela este nebun, pentru ca nu este asemenea lor. (Avva Antonie)