Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Stiri, actualitati, anunturi (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=504)
-   -   Lumea ORTODOXA ( evenimente , noutati si stiri din lumea ortodoxa ) (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=16550)

cristiboss56 10.06.2013 22:50:49

Lumea ORTODOXA ( evenimente , noutati si stiri din lumea ortodoxa )
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/7...j44ua10ija.jpg Activitățile social - filantropice ale Bisericii Ortodoxe a Greciei pe anul 2012 au însumat peste 100 de milioane de euro



Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe a Greciei a evaluat marți, 4 iunie 2013, activitățile filantropice desfășurate în anul 2012. Conform informațiilor date publicității de către Sinod, preluate de la Comisia Sinodală pentru asistență socială și binefacere, pentru anul 2012 Sfânta Arhiepiscopie a Atenei, dimpreună cu Sfintele Mitropolii ale Bisericii Ortodoxe a Greciei, au cheltuit 106 milioane euro (106.073.864,17 €) pentru întreținerea și funcționarea așezămintelor bisericești care au activitate social – filantropică, potrivit www.amen.gr.

Biserica Ortodoxă a Greciei este implicată într-o lucrare social- filantropică deosebită, cu scopul de a-i alina pe cei aflați în suferință, dar și pe cei aflați în nevoi. Toate acestea sunt cu putința datorită celor aproximativ 700 de așezăminte aflate în Arhiepiscopia Atenei, precum și în celelalte Mitropolii.

În paralel, Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe a Greciei a informat că, prin grija Sfintei Arhiepiscopii a Atenei, precum și a celorlalte Mitropolii, sunt oferite cu dragoste, zilnic, mai mult de 50.000 de porții de mâncare conaționalilor și străinilor.

În prima parte a ședinței Sinodului Permanent, Arhiepiscopul Atenei, împreună cu mitropoliții Sinodului Permanent, au evaluat vizita Patriarhului Moscovei la Atena, stabilindu-se și data pentru următoarea ședință, respectiv 15 – 18 octombrie 2013, care va avea ca temă: „Rolul familiei în societatea greacă contemporană”.

La sfârșitul ședinței, membrii Sinodului Permanent au fost informați de adresa Secretarului General al Ministerului Învățământului cu privire la formarea profesională a clerului Bisericii Ortodoxe a Greciei, cu scopul de a dezvolta programul respectiv.

Ekaterina 11.06.2013 17:56:49

Campanie de donare de sânge la Parohia „Sfântul Antonie cel Mare“ - Titan
 
"Parohia „Sfântul Antonie cel Mare“ - Titan, Protoieria III Capitală, organizează joi, 13 iunie, în ziua praznicului Înălțării Domnului, de la ora 8:30, a doua ediție a campaniei umanitare de donare de sânge. Spre deosebire de anul trecut, când în curtea parohiei a fost adus un centru mobil de donare, în acest an se vor amenaja paturi în trapeza parohiei.

Cei care donează vor primi o masă consistentă.

Campania „Dăruiește o picătură de viață“ se desfășoară în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sangvină București și este organizată cu prilejul sărbătoririi, în data de 14 iunie, a Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, considerat simbolic un jertfitor pentru salvarea semenilor, întrucât printr-o singură donare de sânge pot fi menținute în viață alte trei vieți. De asemenea, această acțiune filantropică a enoriașilor parohiei bucureștene este organizată în ziua pomenirii eroilor neamului românesc, care și-au dat viața pentru credința și libertatea noastră.

Voluntarii care doresc să se înscrie în această acțiune trebuie să țină cont de câteva reguli: să aibă între 18 și 60 de ani, femeile să aibă peste 50 kg, nu mai mult de 100 kg. La fel, bărbații peste 60 kg și nu mai mult de 110 kg. Tensiunea arterială sistolică să nu fie sub 11 sau peste 18 mmH, să nu fi făcut anestezie la stomatolog, să nu fi suferit vreo intervenție chirurgicală în ultimele 3 luni sau să aibă programată o operație minoră sau majoră. Înainte de recoltare, de asemenea, nu trebuie consumate alcool, grăsimi și tutun." (Sursa: Ziarul Lumina)

cristiboss56 12.06.2013 21:38:06

Doi preoți români noi doctori ai Institutului Saint Serge din Paris
 
sursa: saint-serge.net



Două evenimente deosebite au marcat sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie: preoților Jean Boboc și Răzvan Ionescu le-a fost conferit titlul de doctor în teologie la Institutul Ortodox Saint Serge din Paris.

La Institutul Saint Serge din Paris a avut loc susținerea publică a tezei de doctorat a părintelui Jean Boboc, intitulată Homo absconditus et eschatologicus – Eléments pour une théo-anthropologie orthodoxe, ternaire, apophatique et pneumatique”. Cercetarea pentru această lucrare minuțioasă a fost realizată sub îndrumarea părintelui Nicolas Cernokrak. Comisia a conferit părintelui Jean calificativul ”foarte bine, cu felicitările juriului”. ”Acest demers de afirmare și de apărare a antropologiei ortodoxe generează și apoi implică o întreagă serie de întrebări provenite din interogația principală, care nu se referă la ce este omul?, ci la cine este omul? și de ce omul? Acest cine este omul? conduce la descoperirea lui homo absconditus (în fața lui Deus absconditus), iar acest de ce omul? conduce la rândul său la homo eschatologicus. Dinamismul dintre cele două nu este altceva decât <<metamorfoza>> paulină care trece de la chip la asemănare, de la omul psihic alcătuit din trup și suflet la omul duhovnicesc, născut în duhul: Să vă schimbați prin înnoirea minții (Rm 12, 2)”, arată părintele Boboc în lucrarea sa.
Duminică, 2 iunie, părintele Răzvan Ionescu, a susținut public teza de doctorat cu titlul "Théologie orthodoxe et science: conflit, indifférence, intégration ou dialogue?", pregătită la Institutul Saint-Serge din Paris. Această lucrare de cercetare aprofundată în domeniul teologiei dogmatice a fost realizată sub îndrumarea profesorului Michel Stavrou. Comisia a acordat părintelui Răzvan calificativul ”foarte bine”.
Părintele Răzvan Ionescu și-a conceput teza a fi ”o expresie a Ortodoxiei în contextul mai larg al cercetărilor provenite din toate orizonturile, și care se obligă să facă cunoscută specificitatea acestei teologii în raport cu alte perspective hermeneutice. Această specificitate se exprimă printr-o conștiință teologică eminamente apofatică (discursul nu poate epuiza niciodată realitatea), prin expresii antinomice ale credinței și prin mărturia unei inteligibilități a lumii care lasă să se întrevadă Logosul divin. Ea determină astfel unicitatea și originalitatea relațiilor dintre teologie și știință, așa cum se pot ele forma în acest context al Tradiției ortodoxe. Este vorba de o bogăție unică, pe care ar trebui să o fac cunoscută în contextul mai larg și multidisciplinar al problematicii <<știință și religie>>".

cristiboss56 12.06.2013 21:42:08

Liturghie patriarhală după 90 de ani la Nigdi
 
sursa: orthodoxie.com



La Nigdi, în Capadocia, în Biserica Sfântului Ioan Botezătorul, astăzi dezafectată, s-a săvârșit o Sfântă Liturghie patriarhală după 90 de ani de tăcere și ruine.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, duminică 9 iunie 2013.
S-a legat un fir al istoriei rupt acum aproape un secol, atunci când locuitorii greci ai Capadociei au fost siliți să-și părăsească locurile în care au trăit și murit strămoșii lor de mii de ani. Cei 35 000 de ortodocși care locuiau în Nigdi au plecat în toate colțurile pământului, însă strămoșii ale căror trupuri așteaptă învierea universală în aceste pământuri s-au bucurat din ceruri pentru această Liturghie, a spus patriarhul. “Domnul care cunoaște inimile și rărunchii, știe câte gemere și strigăte, câte disperări și suferințe, decapitări, violențe și crime, câte plângeri în Rama au fost pe aceste pământuri”.
Împreună cu Patriarhul Ecumenic au concelebrat Mitropolitul Iosif de Proikonnesos și Teolipt de Ikonion, în prezența Mitropolitului Tarasie de Buenos Aires.

antiecumenism 21.06.2013 18:12:39

Biserica Ortodoxa din Rep. Moldova a excomunicat intreaga conducere a tarii "pana la indreptare"

http://stirileprotv.ro/stiri/interna...ndreptare.html


Situatie fara precedent in Republica Moldova, unde Biserica Ortodoxa a luat o decizie dura impotriva actualei conduceri, scrie inprofunzime.md.

Guvernantii nu vor mai avea voie sa se impartaseasca, dupa ce o decizie in acest sens a fost luata de catre Sinodului Bisericii Ortodoxe din Repubica Moldova.
Participantii la Sinod au adoptat o Declaratie catre conducerea tarii, in care isi exprima ingrijorarea fata de tendintele de legalizare a unor comportamente considerate de ei "amorale si daunatoare din punct de vedere social si spiritual".

"La o luna de la ultima adresare a Sfantului Sinod catre guvernare pentru a revizui cel putin Legea Antidiscriminarii, constatam cu desavarsire ca glasul institutiei care se bucura de cea mai inalta incredere in societate, adica al Bisericii, a fost vadit ignorat", se arata in comunicat.

"Aceasta ratiune a lucrurilor ne face sa ne declaram oponenti si sa ne departam deschis de cei care prigonesc fatis Biserica lui Hristos si sa apelam la scopuri strict terapeutice – la traditia canonica a excomunicarii lor din Biserica pana la indreptare. Acest fapt ii valipsi dintru inceput pe guvernanti de accesul la Sfanta Taina a Impartasaniei, ca mai apoi, in functie de pocainta, sa fie primiti, sau respinsi definitiv, de la oricare slujire bisericeasca", se mai arata in comunicat.

cezar_ioan 21.06.2013 19:20:55

Teribilă situație!
Iată o nouă pagină a "simfoniei" dintre Biserică și Stat. Simfonie care mie îmi repugnă în cel mai înalt grad. Pentru că e o minciună uriașă, ucigașă.

Acolo unde Statul nu ascultă de Sfânta Biserică ne putem aștepta doar la rău.
Cele omenești au rost și bun rod numai atunci când ascultă de cele Dumnezeiești.

Dumnezeu să-i ocrotească pe frații moldoveni!

cristiboss56 21.06.2013 23:22:31

Citat:

În prealabil postat de cezar_ioan (Post 523677)

Dumnezeu să-i ocrotească pe frații moldoveni!

Amin , amin , amin !:1:

cristiboss56 12.07.2013 21:19:58

Grădina Ateneul Sfântului Pantelimon
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/8...f1s0g16qpa.jpg

Copiii și tinerii din grupa de cateheză a Parohiei „Sfântul Mucenic Pantelimon“ - Foișorul de Foc din Capitală au de miercuri, 10 iulie 2013, un nou spațiu în care își pot desfășura activitățile. În cadrul Zilei porților deschise la Casa parohială „Pr. Gh. Popescu-Colibași“, a fost inaugurată oficial Grădina „Ateneul Sfântului Pantelimon“, informează Ziarul Lumina.

Inaugurarea a avut loc în prezența mai multor credincioși din parohie, precum și a copiilor și tinerilor care vor fi beneficiarii principali ai acestui spațiu. Momentul a fost deschis prin săvârșirea Paraclisului Maicii Domnului de către părintele Bogdan Teleanu, slujitor al Bisericii „Sfântul Pantelimon“ - Foișorul de Foc, care a susținut, cu acest prilej, și cateheza pentru adulți „Faptele iubirii milostive - pregătire pentru învierea de obște“ în cadrul programului „Hristos împărtășit adulților“.

Tot în cadrul programului de inaugurare a fost vizionată pe un ecran special amenajat și s-a discutat cu ajutorul unei fișe auxiliare proiecția piesei de teatru religios din arhiva parohiei intitulată „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Doctorul Fără de Arginți“ - 2009, o producție Radio TRINITAS realizată cu ajutorul trupei parohiale de teatru „Ateneul Sfântului Pantelimon“.

Grădina „Ateneul Sfântului Pantelimon“ va oferi un cadru adecvat dezvoltării activității de catehizare prin mijloace moderne, mai apropiate de preocupările culturale ale copiilor. „Scopul amenajării acestui spațiu este de a crea posibilitatea intensificării activității de catehizare a tinerilor din parohie, în special prin organizarea unor ateliere de artă teatrală religioasă și tabere de pictură bisericească. Acest scop este sugerat din însăși denumirea acestui spațiu drept Grădina «Ateneul Sfântului Pantelimon». Precizăm că, în ciuda etimologiei sale neclare, cuvântul «ateneu» (gr. tekne - artă, tehnică) sugerează înțelepciunea sau inteligența practică a artizanilor, abilitatea și ingeniozitatea lor de a lucra manual. De altfel, însuși Platon afirma că «tekne» este un tip de cunoaștere ce poate fi predată altora. De altfel, inaugurarea Grădinii «Ateneul Sfântului Pantelimon» coincide cu țelul principal al programului cu același nume atât de necesar vieții parohiale românești contemporane, și anume atingerea maturității întru credință nu prin constrângere, ci prin împărtășirea bucuriei întâlnirii creștine în spații publice deschise“, a declarat părintele Bogdan Teleanu.

cristiboss56 12.07.2013 21:22:53

Tabără de vară cu participare internațională, la Miclăușeni
 
În perioada 20-30 iulie 2013, la Centrul Social-Cultural „Sfântul Ilie”din Miclăușeni, va avea loc tabăra de vară „Encountering the Other- Community building and ecumenical leadership training în Central and Eastern Europe”, organizată de World Student Christian Federation (WSCF) Europe, cu binecuvântarea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei,și în strânsă colaborare cu Sectorul Învățământ al MMB.

La tabăra de vară „Encountering the Other- Community- building and ecumenical leadership training în Central and Eastern Europe”, va participa un grup de 30 de studenți creștini din centrul și estul Europei, în cadrul proiectului „Lingua Franca”. Participanții provin din țări ca Polonia, Ucraina, Lituania, Belarus, Moldova, Bulgaria, Georgia, Armenia și România.
Tabăra de vară este organizată de World Student Christian Federation (WSCF) Europe, care este parte a federației globale Student Christian Movements, fondată în anul 1895. WSCF Europe este o organizație care promovează și susține implicarea tinerilor creștini în dialogul ecumenic, dar și mărturisirea credinței creștine prin acceptarea diversității. La nivel european, WSCF Europe încurajează tinerii și studenții creștini să se implice în organizațiile creștine locale și naționale, pentru a organiza proiecte și campanii privind viața comunității creștine și trăirea spirituală. Printre proiectele majore ale WSCF Europe, „Lingua Franca”este singurul proiect destinat, în particular, studenților creștini din centrul și estul Europei. Scopul inițial al proiectului, organizat pentru prima dată în anul 1991, a fost de sprijinire a tinerilor și studenților din centrul și estul Europei, care aveau resurse financiare limitate, pentru a învăța limba engleză și a dezvolta mișcare ecumenică, însă, de-a lungul anilor, els-a transformat într-un spațiu de dialog, de schimb intercultural, de promovare a diversității interconfesionale și de cooperare între tinerii și studenții creștini.
Rugăciunile zilnice și studiul biblic, printre activitățile taberei
Despre scopul și obiectivele taberei din acest an, cât și despre programul propus, ne-a oferit mai multe detalii Lucian Cârlan, coordonatorul proiectului: „ «Lingua Franca» 2013 se va organiza sub forma unei tabere de vară, cu tema «Encountering the Other - Community building and ecumenical leadership training în Central and Eastern Europe», în perioada 20-30 iulie, la Castelul Miclăușeni, în strânsă colaborare cu Sectorul Învățământ alMitropoliei Moldovei și Bucovinei. Scopul programului din acest aneste de a dezbate subiecte privind excluziunea socială, xenofobia, minoritățile religioase și etnice, «hate speech», dar și crearea unui spațiu multicultural, în care participanții vor putea să-l descopere pe «celălalt». În același timp, vom include elementele principale ale programului «Lingua Franca»: dezvoltarea simțului apartenenței la comunitate și training de leadership ecumenic. Prin aceasta vom urmări dezvoltarea și construirea comunității, îmbunătățirea abilităților de vorbire a limbii engleze, implicarea tinerilor în mișcarea ecumenică, dar și realizarea unui proiect social, destinat să ajute comunitatea care va găzdui acest eveniment. Tabăra va cuprinde sesiuni și ateliere de lucru, workshop-uri și training, susținute de traineri și facilitatori din rețeua WSCF Europe. Pe parcursul celor zece zile, tinerii participanți vor dezbate subiectele menționate, vor avea șansa să relateze propriile experiențe, dar și să descopere frumusețea culturală și spirituală a Ortodoxiei, toate acestea într-un spațiu de dialog, cooperare, toleranță și respect reciproc. Programul cuprinde și activități duhovnicești, cum ar fi rugăciunile de seară și dimineața, studiul textului biblic, vizita ghidatăla Mănăstirea Miclaușeni, pelerinaj la câteva mănăstiri și biserici ortodoxe din Iași, dar și întâlnirea cu alte confesiuni religioase. Mai mult, având în vedere diversitatea culturală, etnicăși confesionalăa participanților, dorim să punem accentul pe întâlnirea și dialogul cu «celălalt», într-un spirit tolerant și non-discriminatoriu. Cred este o ocazie unică să organizezacest proiect cu deschidere internațională în Româniași consider că ediția din acest an a programului «Lingua Franca» aduce în atenție teme de mare actualitate în societățile din centrul și estul Europei. Participanții vor avea posibilitatea să descopere tradițiile și frumusețea culturală și spirituală a spațiului românesc, să lucreze împreună pentru realizarea unui proiect social, menit să sprijine comunitatea ce găzduiește evenimentul, dar și să construiască o punte de legătura pentru mărturisirea comună a credinței creștine”.
Tabăra de vară „Encountering the Other - Community building and ecumenical leadership training în Central and Eastern Europe”, după cum ne-a relatat arhim. Hrisostom Rădășanu, consilier educațional al Arhiepiscopiei Iașilor, are binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Tot părintele consilier a subliniat importanță unor manifestări de acest gen: „Ne bucură mult dorința acesta a tinerilor de a descoperi frumusețea comunității din Ortodoxie, și sperăm, ca de-a lungul celor 10 zile, să-și însușească și o parte din tezaurul de credință al Bisericii noastre”.

cristiboss56 17.07.2013 21:37:40

Tabără catehetică la Lodi - Italia
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/8...1udmd43lia.jpg


Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, copiii comunității ortodoxe române din Lodi - Italia, sub îndrumarea și supravegherea Părintelui paroh Nicolae și a doamnei preotese Simona C., au efectuat o excursie în zona muntoasă a Platoului Văii Imagna - Fuipiano, după cum informează site-ul episcopia-italiei.it.

După ziua de luni, în care ne-am repartizat în camere și am făcut prima incursiune în natură, marți am propus, spre încântarea celor mici, câteva ore la piscină la băile Termale Omobono, aflate la numai câțiva kilometri. După masă, am vizitat biserica din grota de la ornabusa, loc unde Papa Ioan al XXIII-lea se ruga adesea, fiind din părțile locului. Miercuri a fost o zi dedicată unui program de pictură pe sticlă în aer liber, iar seara ne-am reunit în discuții pe tema parabolei „Fiului risipitor”. Am punctat diversele învățăminte ale parabolei, iar copiii au folosit adesea, în zilele următoare, citate din parabolă adaptate anumitor situații prezente - lucru care le este specific vârstei și care a arătat în mod cert că discuția nu a trecut neînțeleasă. Joi, încă de dimineață, copiii au avut posibilitatea să călărească prin pădure (mulți au fost la prima lor experiență de acest gen), după care am luat masa pe malul râului de munte - obiect al distracției și bucuriei de vară; seara ne-am adunat cu toții (între timp s-au mai adăugat părinți care și-au permis o zi de vacanță) în jurul unui foc de tabără memorabil, de care s-au bucurat inclusiv localnicii. Am fost îmbiați de gazda noastră cu biscuiți de casă și ceai de melisă specific zonei. Ziua de vineri am trăit-o din plin împachetând, făcând o ultimă plimbare pe poteca din pădure și vizitând muzeul din localitate și fabrica de brânză din zonă unde copiii au pregătit prima lor bucățică de brânză, pe care au și dus-o acasă ca mărturie”, a precizat doamna preoteasă Simona C.

Duminică, 14 iulie 2013, după Sfântă Liturghie, copiii au putut servi masa împreună cu părinții, iar la final, cu ajutorul videoproiectorului, au putut viziona fotografiile realizate în timpul excursiei.

cristiboss56 01.08.2013 22:33:26

Recunoașterea căsătoriilor între persoanele de același sex
 
„Recunoașterea căsătoriilor între persoanele de același sex ne aduce cu un pas mai aproape de Apocalipsă” - declară Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse


sursa: http://www.theorthodoxchurch.info/
Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril consideră că recunoașterea căsătoriilor între persoanele de același sex de către țările occidentale este un scenariu al pierzaniei. Acesta a făcut apel la populația rusă pentru a se asigura că păcatul nu este legalizat prin litera legii.

Ne confruntăm cu tentații enorme în condițiile în care țările au început să aprobe păcatul codificându-l în legislație pentru a-l justifica, citează Itar-Tass din spusele patriarhului de la sfârșitul slujbei de duminică săvârșite la catedrala Kazan din Piața Roșie.
Cei care își urmează conștiința și care se împotrivesc acestor legi impuse de minoritate sunt supuși represiunilor, adaugă acesta.
Patriarhul Chiril a îndemnat poporul rus să se asigure că păcatul nu este legalizat prin litera legii.
Este un semn apocaliptic foarte periculos și trebuie să facem orice ne stă în putință pentru a ne asigura că un asemenea păcat nu va fi niciodată legiferat în Rusia, pentru că asta ar însemna ca națiunea să se îmbarce pe calea auto-distrugerii, a declarat patriarhul.
Acesta subliniază de asemenea că oamenii au fost convinși că singura virtute este libertatea alegerii și că nimeni nu are dreptul să o încalce chiar dacă o persoană alege calea răului sau un comportament periculos pentru societate.
Patriarhul i-a îndemnat pe ruși să lupte pentru eliberarea de păcate: Când păcatul este ales prin libertate, după acesta urmează moartea, teroarea și tirania.
De asemenea le-a cerut oamenilor să se roage pentru viitorul țării pentru a împiedica sclavia păcatului care va conduce la auto-distrugerea națiunii.

cristiboss56 07.08.2013 20:11:33

Preot rus ucis în biserica în care slujea
 
sursa: http://www.orthodoxie.com/



Se întâmplă din ce în ce mai des. Încă un preot a fost ucis chiar în biserica în care slujea.


Părintele Paul Adelheim, cunoscut preot rus, a fost ucis pe 5 august în localitatea Pskov din Rusia chiar în biserica în care slujea. Un supect în vârstă de 27 de ani a fost reținut. Potrivit martorilor, omul care l-ar fi asasinat pe preot cu mai multe lovituri de cuțit a strigat că diavolul i-a cerut să-l omoare pe preot. Părintele Paul tocmai împlinise 75 de ani în prima zi a lunii august.
„Uciderea unui preot este o jignire pentru întreaga societate și un afront adus moralității și credinței. Moartea tragică a părintelui Paul Adelheim ar trebui să ne aducă aminte tuturor de datoria pe care o avem de a ne purta de grijă unul altuia” a declarat guvernatorul regiunii Pskov.

cristiboss56 18.08.2013 20:49:10

Camerele de hotel din Rusia vor avea câte o Biblie
 
sursa: http://www.pravoslavie.ru



Rusia se alătură tradiției europene potrivit căreia oaspeții hotelurilor vor avea posibilitatea de a citi Sfânta Scriptură în camerele lor

Primele 6000 de copii ale Noului Testament cu Psalmii au fost duse pe data de 9 august la Izmailovo, unul din cele mai mari hoteluri din Moscova, a relatat Departamentului de Informații al Bisericii Ortodoxe Ruse pentru Agenția de Știri ITAR-TASS.
Acțiunea caritabilă se desfășoară cu susținerea Departamentului de Industrie Hotelieră și Turism al Guvernului din Moscova și Comisia Misionară a Sinodului Episcopal din capitală.
Evanghelia, cartea care a devenit fundamentul culturii europene, este un atribut indispensabil respectului și ospitalității față de musafirii noștri precum și un indice al nivelului cultural al hotelierilor, a declarat președintele comisiei misionare Ieromonahul Dimitrie (Pershin).
Fondurile pentru publicare au fost asigurate de Fundația Caritabilă Sfântul Grigorie Teologul.

cristiboss56 22.08.2013 20:34:58

Cinstitele moaște ale Sfinților și Drepților Părinți Ioachim și Ana
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/9...7paf3eghka.jpg Cinstitele moaște ale Sfinților și Drepților Părinți Ioachim și Ana se vor afla la Catedrala patriarhală din București

În ziua de 23 august 2013, cinstitele moaște ale Sfinților și Drepților Părinți Ioachim și Ana vor fi aduse din Cipru de Înaltpreasfințitul Părinte Isaia, Mitropolitul de Tamassos și Orinis și vor fi așezate spre închinare în Catedrala patriarhală din București. Vor fi depuse aici până duminică, 25 august 2013, când vor fi duse în Arhiepiscopia Dunării de Jos, unde vor rămâne până în ziua de 30 august 2013.

Moaștele Sfinților și Drepților Părinți Ioachim și Ana sunt aduse în România cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

cristiboss56 23.08.2013 20:57:12

S-au aflat moaștele Sfântului Ierarh Foca din Sinope?
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/9...8d1bucr9aa.jpg
În orașul Sinope (astăzi Sinop, Turcia), se află o biserică în ruină. Este vorba de Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, numită astăzi „Balatlar Kilisesi“ („Biserica palatelor“). De patru ani s-a început restaurarea edificiului. În timpul săpăturilor s-a aflat o cutie de piatră, în interiorul căreia se aflau relicve sfinte, cruci și oseminte, după cum relatează coordonatorul lucrărilor de restaurare, profesorul Gülgün Köroglu, potrivit romfea.gr, citat de Ziarul Lumina.

Explicația posibilă oferită a fost aceea că este vorba de un „osuar“ care era pus spre închinare în biserică. De asemenea, se speculează că ar fi existat un cimitir în zonă, de vreme ce osemintele descoperite depășesc 1.000 de ani vechime. Îndeaproape urmărește lucrările și prefectul de Sinope, Yavuz Selim Köșger, care a înțeles deplin însemnătatea edificiului „Balatlar Kilisesi“.

Întrebarea care se ridică între creștinii de acolo este dacă osuarul conține sau nu osemintele Sfântului Foca, Făcătorul de Minuni, Episcopul Sinopei.

cristiboss56 23.08.2013 21:00:43

Preoții din Habarovsk, Rusia, în luptă cu inundațiile
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/9...rp1jfcn21a.jpg


Începând cu 20 august, Comitetul pentru Situații de Urgență din Harabovsk, Rusia, a făcut apel la ajutorul tuturor cetățenilor în vederea consolidării malului râului Amur, care a depășit cota maximă.

Miercuri, 21 august, clericii din Habarovsk au participat la construirea digurilor pe malul râului Amur, care și-a mărit debitul din cauza ploilor torențiale, informează pravoslavie.ru, citat de Ziarul Lumina.

La una dintre zonele cele mai dificile a lucrat însuși Mitropolitul Ignatie de Habarovsk și Priamursk. Mitropolitul, dimpreună cu 25 de clerici din eparhie, au ajutat la construirea unui dig înalt de 8,2 m, care să oprească inundarea orașului.

„Preoții vor continua să ajute la construcția digului în ture de 5-6 h. Digul se va construi din saci cu nisip. Unele zone sunt deja inundate, iar lucrările acolo sunt foarte dificil de întreprins“, a declarat Natalia Garaeva, purtătorul de cuvânt al Eparhiei Habarovskului.

cristiboss56 24.08.2013 21:17:38

Întâlnirea anuală a Oastei Domnului la Arad
 
Membrii Asociației „Oastea Domnului” din întreaga țară se vor reuni mâine, 25 august 2013, la Arad în cadrul întâlnirii anuale.

Întrunirea va debuta cu slujba Sfintei Liturghii săvârșită de Înaltpreasfințitul Timotei Arhiepiscopul Aradului la vechea Catedrală Arhiepiscopală din Arad.

Detalii despre programul evenimentului a oferit pentru Radio TRINITAS Părintele Adrian Murg, coordonatorul Asociației „Oastea Domnului” în Arhiepiscopia Aradului: „Întâlnirea Oastei Domnului din acest an la Arad va începe dimineața cu oficierea Sfintei Liturghii la catedrala veche din Arad de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei. După Sfânta Liturghie se vor reîntâlni în catedrala veche din Arad la ora 14:00 unde se va desfășura programul obișnuit al acestui fel de întâlnire. Programul va debuta cu rostirea unei rugăciune de către preotul slujitor de la catedrala veche din Arad, după care se vor rosti cuvinte de învățătură, poezii și vor fi intonate cântări ale Oastei Domnului. Întâlnirea se va încheie la orele 18:00 când se va oficia Vecernia la aceeași catedrală”.

Decebal 28.08.2013 08:42:01

Declarație de colaborare între bisericile istorice din Transilvania
 
Citat:

Declarație de colaborare între bisericile istorice din Transilvania, semnată la Bistrița - FOTO

Episcopi și preoți, reprezentanți a șase biserici istorice din Transilvania, au semnat, duminică, la Bistrița, o "declarație de colaborare și conlucrare ecumenică, frățească", după o rugăciune ecumenică organizată la aniversarea a 450 de ani de la sfințirea Bisericii Evanghelice din Bistrița.

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/....jpg?width=400

De la stanga la dreapta: decanul Koncze Arpad - Biserica Lutherana, Gered Peter, capelan papal, protopop paroh romano-catolic de Bistrița, ÎPS Andrei Andreicuț – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, Episcopul Bisericii Evanghelice Confesiunea Augustană din România, Reinhart Guib, Episcopul Greco-Catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Kovacs Istvan, consilier Episcopal Eparhia Reformată din Ardeal (Imagine: Eugen Gheorghe/Mediafax Foto)

Reprezentanții bisericilor istorice din Transilvania - Evanghelică Confesiunea Augustană, Ortodoxă, Greco-Catolică, Romano-Catolică, Evanghelică-Lutherană și Reformată - au participat, duminică, la o slujbă ecumenică în Biserica Evanghelică Bistrița, unde s-au aflat peste o mie de oameni.

Evenimentul a început prin procesiuni ale cultelor religioase, în frunte cu reprezentanții acestora, către Biserica Evanghelică, după care înalții prelați s-au întâlnit în fața lăcașului de cult, unde au fost așteptați de primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, și au intrat împreună în biserică.


(..) Fiecare dintre invitați a rostit un cuvânt de învățătură, iar la final au spus împreună "Tatăl Nostru" în limbile română, germană și maghiară. Între momentele de rugăciune ale înalților prelați au cântat fanfara "Werkolkkapelle Neumarkt" din Germania și coruri ale bisericilor.


"Arătăm semenilor noștri că în fața lui Dumnezeu Biserica este una. Ce frumos e când frații sunt laolaltă! Toate bisericile sunt importante, dar în fața lui Dumnezeu suntem una", a spus episcopul Bisericii Evanghelice Confesiunea Augustană din România Reinhart Guib. (...)

La finalul rugăciunii ecumenice, înalții prelați au semnat, în șase exemplare, "Declarația de la Bistrița", privind "colaborarea și conlucrarea ecumenică, frățească" între bisericile istorice din Transilvania.

"Am pregătit o surpriză pentru această zi de sărbătoare. La inițiativa primarului Bistriței, Ovidiu Crețu, și după consultarea bisericilor participante, am convenit să subscriem la o declarație de colaborare și conlucrare ecumenică, frățească, între bisericile noastre", a precizat episcopul Reinhart Guib.

"Declarația de la Bistrița" este semnată de mitropolitul Clujului IPS Andrei Andreicuț, episcopul evanghelic Confesiunea Augustană Reinhart Guib, episcopul reformat maghiar Kato Bela, episcopul lutheran-maghiar de la Cluj Adorjani Dezsö Zoltán, episcopul greco-catolic de Cluj Florentin Crihălmeanu și IPS Gyorgy Jakubinyi, arhiepiscop romano-catolic.


"Noi, înalții prelați ai bisericilor istorice din Transilvania, semnatarii acestei declarații, bazându-ne pe valorile fundamentale ale creștinismului, pe dragostea față de Dumnezeu și respectul față de aproapele nostru, reafirmăm dorința noastră de a dezvolta relații corecte și principiale între bisericile noastre istorice. Susținem dreptul la o exprimare liberă, bazată pe bună credință, și milităm pentru protejarea integrității și a caracterului nostru multicultural, multietnic și multiconfesional. Ne exprimăm convingerea că un dialog ecumenic autentic interconfesional bazat pe respect și toleranță poate conduce la o abordare corectă și justă a vieții religioase în folosul comunităților noastre. Într-o lume complexă și mereu în schimbare, dragostea față de Dumnezeu și respectul față de aproapele nostru zidit după chipul lui Dumnezeu trebuie să rămână elemente esențiale ale unirii oamenilor în numele lui Hristos. Să respectăm religia și cultura aproapelui nostru, să-l iubim ca pe noi înșine, și în felul acesta să lăsăm moștenire generațiilor următoare cultura comuniunii și a diversității în unitatea dragostei creștinești pentru oameni. Așa să ne ajute Dumnezeu!", scrie în declarația semnată, duminică, la Bistrița, de reprezentanții a șase biserici istorice din Transilvania.
sursa: Mediafax

cristiboss56 03.09.2013 21:49:26

Hotărâri ale Sfântului Sinod Permanent al Bisericii Greciei
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/9...3nuab13h8a.jpg

Sfântul Sinod Permanent al Bisericii Greciei s-a întrunit , sub președinția Înaltpreasfințitului Ieronim, Arhiepiscopul Atenei și al Întregii Elade. Înaltpreasfințitul Ieronim i-a înștiințat pe membrii Sinodului despre ceea ce a discutat împreună cu Preafericitul Ioan, Patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient, și cu primul-ministru al Libanului, care l-au vizitat în legătură cu situația dificilă din zona Orientului Mijlociu. A fost evidențiată nevoia sprijinului venit din partea Bisericilor creștine, precum și a poporului din Orientul Mijlociu. Sfântul Sinod a hotărât ca și Biserica Greciei să se implice în atingerea acestui deziderat, potrivit Ziarul Lumina. În privința celor doi mitropoliți sirieni răpiți, ierarhii membri ai Sinodului și-au exprimat dorința și nădejdea unui deznodământ oportun: grabnica lor eliberare și reîntoarcerea lor la îndatoririle lor pastorale. Totodată, Sfântul Sinod a fost înștiințat în legătură cu hotărârea Ministerului Educației și al Religiilor asupra predării orei de religie în școli, prin care se precizează că nu vor fi aplicate schimbări asupra curriculei.

cristiboss56 05.09.2013 20:03:37

Prima școală ortodoxă gimnazială la Cluj
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/9...sdt3odc71a.jpg


Școala Gimnazială Ortodoxă din Cluj își va deschide porțile pentru prima dată pe 16 septembrie 2013. Proiectul Școlii Gimnaziale Ortodoxe este realizat de Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca în colaborare cu Arhiepiscopia Clujului. Acesta dorește reînvierea învățământului confesional ardelean, ce a fost cunoscut în perioada interbelică prin Liceul Ortodox de fete „Doamna Stanca” și Liceul Ortodox de băieți “Mitropolitul Simion Stefan”, ambele închise în 1948.

Noua școala confesională de nivel gimnazial își are sediul pe str. Meseriilor nr. 22, având o poziție semicentrală. Această unitate de învățământ își propune să ofere copiilor o educație în spiritul valorilor creștine, dar și un mediu adecvat dezvoltării lor. Astfel copiii vor avea parte de o pregătire temeinică oferită de cadre didactice cu experiență și de un program After School cu cercuri tematice: lectură, pictură, muzică și limbi străine.

Care este misiunea școlii confesionale ne spune directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, Pr. Liviu Vidican Manci: „Ne dorim o întărire a învățământului confesional în această zonă a Transilvaniei. Proiectul asta își propune să ofere părinților și implicit elevilor posibilitatea de a urma o școală bună în care educația să fie de calitate, în spiritul valorilor moral-creștine. De aceea Seminarul Teologic Ortodox din Cluj a înființat din anul școlar 2013-2014 și ciclul gimnazial, pentru a avea o continuitate în educația copiilor. Astfel din acest nou an școlar avem autorizare pentru clasele pregătitoare și clasele I-IV, clasele V-VIII și respectiv liceu, profil teoretic, filieră vocațională cu teologia și filologie, chiar de anul acesta avem și profilul filologie intensiv engleză. Misiunea noastră este să transformăm acești copii în membrii serioși ai societății și oameni ai lui Dumnezeu. Aceasta este misiunea școlii noastre, nu alta. Nu vrem să facem clerici din ei, nu acesta este obiectivul. Clasele de pastorală pregătesc preoți misionari, iar clasele de filologie dascăli buni, traducători, filologi sau lingviști și alte categorii pe care piața muncii le cere la ora aceasta”

Părinții clujeni care încă nu și-au înscris copiii în clasa a V-a și doresc ca micuții lor să beneficieze de o educație de calitate își mai pot înscrie copiii la Școala Gimnazială Ortodoxă din Cluj. Înscrierile se mai pot face până pe 12 septembrie la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj din Piața Avram Iancu nr. 18.

Ekaterina 06.09.2013 17:46:40

Pelerinaj cu moaștele Sfinților Constantin și Elena
 
"Racla cu cinstitele moaște ale Sfinților Împărați Constantin și Elena de la Catedrala patriarhală va fi dusă, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în perioada 7-9 septembrie, într-un pelerinaj în Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, cu ocazia sărbătoririi a 240 de ani de la prima atestare documentară a parohiei ortodoxe române din Micherechi.

Cinstitele odoare vor fi însoțite în pelerinajul în Ungaria de Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și de părintele arhimandrit Nectarie Șofelea, starețul Mănăstirii Radu Vodă din București. „Sâmbătă seara, sfintele moaște vor fi întâmpinate mai întâi la Catedrala din Gyula a Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, unde va fi săvârșită slujba Vecerniei unită cu Litia.

Duminică, de praznicul Nașterii Maicii Domnului, racla cu sfintele odoare va fi dusă în procesiune la biserica parohiei ortodoxe române din Micherechi, care aniversează 240 de ani de la prima atestare documentară. Cu acest prilej, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului va fi proclamată în cadrul Sfintei Liturghii ca al doilea hram al bisericii parohiei ortodoxe din Micherechi, alături de sărbătoarea Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.

Răspunsurile liturgice vot fi cântate de Grupul psaltic Kinonia al Episcopiei Severinului și Strehaiei“, a spus Preasfințitul Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, pentru TRINITAS TV. Pentru ca și credincioșii ortodocși români din alte parohii să aibă posibilitatea de a se închina la sfintele moaște, duminică seara, la ora 17:00, racla cu cinstitele odoare va fi dusă la biserica parohiei ortodoxe române din Chitighaz, iar luni, 9 septembrie, sfintele moaște vor ajunge la capela așezământului monahal românesc „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Budapesta.

Marți, sfintele odoare vor pleca spre România. „După ce moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena au mai fost duse în câteva pelerinaje prin țară, ele părăsesc acum granițele țării pentru a întări comuniunea între credincioșii ortodocși care viețuiesc, lucrează și se află în momentul de față în Ungaria.

Pelerinajul cuprinde câteva slujbe la parohii importante din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, arătând grija pe care Biserica Ortodoxă Română o are față de fiii ei duhovnicești, dar și dorința acestora de a fi în comuniune, în rugăciune și în preajma sfinților. Pelerinajul este un lucru plin de semnificație pentru că ne așezăm sub binecuvântarea și rugăciunile Sfinților Împărați Constantin și Elena, omagiați anul acesta de Biserica Ortodoxă Română.

Acest moment special are loc în apropierea evenimentelor dedicate Sfinților Împărați care vor avea loc și în Biserica Ortodoxă Sârbă, precum și a celor care au avut loc de curând la Roma, la Milano, la Constantinopol și în alte locuri din lumea ortodoxă“, ne-a spus părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale și Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor." (sursa: Ziarul lumina)

Decebal 09.09.2013 17:04:30

În luna iulie V. Putin s-a întâlnit cu reprezentanții bisericilor ortodoxe la Kremlin
 
http://www.razbointrucuvant.ro/recom...7/kremlino.jpg

Potrivit Război întru cuvânt, PUTIN S-A INTALNIT CU REPREZENTANTII BISERICILOR ORTODOXE LA KREMLIN. Presedintele Rusiei vrea sa discute interesele ortodocsilor de pe glob

<< Presedintele Vladimir Putin se intalneste, pe 25 iulie, cu patriarhul Kirill si cu reprezentantii Bisericilor Ortodoxe care au ajuns la Moscova pentru comemorarea a 1025 de ani de la crestinarea Rusiei. Serviciul de presa al Kremlinului a raportat ca formatul intalnirii a fost unic.

<< “Pentru prima oara Marele Palat Kremlin va aduce laolalta lideri si mari ierarhi ai tuturor celor 15 biserici ortodoxe ce insumeaza peste 227 milioane credinciosi - Biserica Ierusalimului, Biserica Antiohiei, Biserica Greciei, Biserica Ciprului, Biserica Alexandriei, Biserica Georgiei, Biserica Bulgariei, Biserica Rusiei, Biserica Romaniei, Biserica Serbiei, Biserica Albaniei, Biserica Poloniei, Biserica Constantinopolei, Biserica Cehiei si Slovaciei si Biserica Americii”, afirma serviciul de presa.

<< Este asteptat ca discutia sa se concentreze nu doar pe chestiuni legate de credinta ci si pe chestiuni presante internationale ce afecteaza interesele comunitatilor ortodoxe din diferite tari de pe glob. >>

Decebal 09.09.2013 17:29:12

Sanctitatea Sa Patriarhul Kirill a venit în vizită pe teritoriile sale moldave
 
Citat:

Patriarhul Kirill: „M-am rugat pentru pacea și prosperitatea Moldovei”

http://m.ruvr.ru/2013/09/09/12070034...strovye_12.jpg

© Foto: Milena Faustova, Vocea Rusiei

Prosperitate economică și liniște sufletească, depășirea confruntărilor sociale și a conflictelor politice le-a urat patriarhul Kirill credincioșilor din Republica Moldova. În seara zilei de 8 septembrie, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse și-a încheiat vizita pastorală de două zile în Moldova.

Programul vizitei a inclus nu doar vizitarea catedralelor, mănăstirilor și dialogul cu credincioșii, ci și întâlniri cu elita politică a țării.

Unul dintre principalele rezultate ale actualei vizite este unirea credincioșilor cu politicienii. La slujba de la Catedrala Nașterea Domnului din Chișinău au fost prezenți reprezentanți ai diferitelor confesiuni și ai clasei politice din țară. „Inima mea se bucură când vă văd pe toți împreună în pace și liniște”, a spus patriarhul Kirill.

Limbajul bisericii este apolitic, iar credința reprezintă o mare comoară și o putere care, oricât ar părea de paradoxal, definește viitorul politic, economic și social al poporului și al statului, este convins Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse. Aceste afirmații sunt mai mult decât actuale pentru Moldova contemporană. Confruntarea socială permanentă, situația economică dificilă, aspirațiile pro-occidentale ale politicienilor și, dimpotrivă, dorința majorității cetățenilor de a păstra legături strânse cu Rusia a generat în țară o criză socială prelungită. Au turnat gaz pe foc și afirmațiile unor publicații media locale despre substratul politic al vizitei, ca o încercare de presiune a Moscovei oficiale asupra Chișinăului. „Eu nu sunt ambasadorul Moscovei, ci sunt ambasadorul Bisericii”, a declarat patriarhul Kirill la întâlnirea cu președintele Moldovei, Nicolae Timofti, și mai târziu în timpul discuțiilor purtate cu președintele Parlamentului republicii, Igor Corman.

„Eu nu sunt patriarhul Federației Ruse, al Ucrainei sau al Moldovei. Eu sunt patriarhul Întregii Rusii. Pentru mine nu are importanță cetățeanul cărui stat stă în fața mea. Biserica Rusă se află în 62 de țări ale lumii. Iar patriarhul poartă în fața lui Dumnezeu răspunderea pentru toți credincioșii. Mesajul, pe care îl transmit în calitate de patriarh, se bazează pe cuvântul lui Dumnezeu, de aceea vizita mea nu poate să aibă nicio agendă politizată”.

„Vizita dumneavoastră și grija pastorală față de poporul Moldovei ne va ajuta pe toți să depășim timpurile politice și economice dificile prin care trece acum țara”, a declarat în timpul întâlnirii cu șeful Patriarhiei din Moscova premierul republicii, Iuri Leancă.

„Vă mulțumesc mult pentru vizită. Sunteți un simbol al credinței și un exemplu de urmat pentru mulți oameni în ceea ce privește slujirea pentru justețe și spiritualitate. Sunt convins că în cele mai dificile momente pentru țară tocmai Biserica a jucat, joacă și va juca un rol important, va da speranța în viitor. Avem mare nevoie, în prezent, să fim uniți. Însă trebuie să ne unim în numele a ceva măreț. Doar așa vom putea să depășim toate dificultățile”.

„Ceva măreț” – tocmai asta reprezintă spiritualitatea și credința ortodoxă, urmarea legilor morale. Pentru credincioșii din țară sunt lucruri de mult timp evidente. Ei sunt bucuroși că, datorită vizitei patriarhului Kirill la Chișinău, în sfârșit, au înțeles aceste lucruri și politicienii.
sursa: Vocea Rusiei

cristiboss56 09.09.2013 23:51:33

Pelerinaj în ajunul Înălțării Sfintei Cruci
 
Bucureștenii sunt așteptați să participe, vineri seară, la Pelerinajul „Calea Sfintei Cruci - Scară către cer”, organizat pe Calea Victoriei din Capitală. Evenimentul este prilejuit de sărbătorirea celui de-al doilea hram al Bisericii „Sfântul Vasile” - Victoria, Înălțarea Sfintei Cruci. După oficierea Vecerniei cu Litie și a Acatistului Sfintei Cruci, racla cu un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci, dar și cu moaștele mai multor sfinți, aflate în patrimoniul lăcașului de cult, vor fi purtate în procesiune până în Parcul „Nicolae Iorga”. Procesiunea va fi condusă de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, potrivit TRINITAS TV.

În cadrul evenimentelor vor avea loc și manifestări culturale.

Fragmentul din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci a fost adus în țara noastră de un călugăr athonit probabil în secolele XVII - XVIII. În biserica de pe Calea Victoriei au fost așezate în secolul al XIX – lea.

cristiboss56 11.09.2013 23:48:17

Moaștele Sfântului Vasile, în pelerinaj
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/9...61ceb1dn5a.jpg
Racla cu un fragment din moaștele Sfântului Vasile cel Mare, de la Reședința patriarhală, va fi dusă pe 13 septembrie la biserica de pe Calea Victoriei din București care-l are ocrotitor pe marele ierarh. Lăcașul de cult își sărbătorește al doilea hram – Înălțarea Sfintei Cruci.

În ajunul praznicului, ca în fiecare an, o procesiune va fi organizată pe Calea Victoriei de la biserică și până în Parcul ”Nicolae Iorga”, potrivit TRINITAS TV. Preoții și credincioșii vor purta în pelerinaj fragmentul din Sfânta Cruce aflat în patrimoniul bisericii și racla cu moaștele Sfântului Vasile.

„Această bucurie a noastră este una deosebită și sperăm că vor veni cât mai mulți credincioși care să ne fie alături și care să cinstească pe Sfântul Vasile cel Mare și Lemnul Sfintei Cruci, a precizat Pr. Paroh Cristian Trandafir, Biserica „Sfântul Vasile“ - Victoria, București.

La final, Corul „Acustic“ va susține un concert de muzică bizantină. A doua zi, pe 14 septembrie, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată în biserica Parohiei de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal.

cristiboss56 13.09.2013 23:25:40

SFÂNTUL NEAGOE VODĂ BASARAB - Prinț al păcii și al culturii
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/9...il12t8fk5a.jpg


Cu prilejul sărbătorii Sf. Neagoe Basarab, cinstit de Biserica Ortodoxă la 26 septembrie, în perioada 23-27 septembrie 2013, în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului au loc mai manifestări cultural religioase sub titulatura: SFÂNTUL NEAGOE VODĂ BASARAB - Prinț al păcii și al culturii</i></b>

Potrivit părintelui Ciprian Necula, programul manifestărilor este următorul:

Luni, 23 septembrie
- Crosul Campionii bucuriei, în orașul Costești, pe traseul: sensul giratoriu al DN 65A cu str. Industriilor și str. Necșulești (de unde se va da startul competiției) – strada Victoria – strada Pitești, nr. 1 - biserica de lemn din curtea Protoieriei Costești (locul de sosire și premiere al participanților), începând cu orele 10.00;

Marți, 24 septembrie
- Crosul Campionii bucuriei, în municipiul Pitești, pe traseul Palatul Copiilor (de unde se va da startul competiției) – strada Trivale – strada General Constantin Cristescu – intersecție cu Bulevardul Republicii – strada Maternității – colț cu intrarea pe strada Victoriei – accesul pietonal de la biserica Romano-Catolică –Catedrala Sfântul Gheorghe (locul de sosire și premiere al participanților), începând cu orele 10.00;
- Concert la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș, ora 18.00
- Invitați:
- Corala Armonia – Arhiepiscopia Tomisului,
- Filarmonica din Pitești;
- Profesor Cristi Matei cu un grup de tineri care vor interpreta la chitară;
-
Miercuri, 25 septembrie
- Simpozionul Legături culturale, religioase și politice între români și sârbi în Evul Mediu.
- 17.00-19.00: Procesiunea Sfinții Argeșului și Muscelului: cu moaștele Sfintei Mucenițe Filoteia și ale Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel: de la Catedrala Arhiepiscopală – ctitoria Sfântului Neagoe Vodă Basarab – bulevardul Basarabilor – Biserica Sfântul Nicolae Domnesc – locul de rugăciune al primului mitropolit al Țării Românești: Sfântul Ierarh Iachint – reîntoarcerea Sfintelor Moaște la Catedrala Arhiepiscopală;
- 19.00 Slujba Utreniei și închinare la Sfintele Moaște.
-
Joi, 26 septembrie
- ora 07.00: Sfințirea apei, Taina Sfântului Maslu, Acatistul Sfintei Mucenițe Filoteia și al Sfântului Ioanichie cel Nou de la Muscel;
- ora 09.30: Sfânta Liturghie.
- Închinare la Sfintele Moaște.

Vineri, 27 septembrie
- Concert de cameră, orele 18.00 – Catedrala Arhiepiscopală.

Ekaterina 23.09.2013 20:03:51

"Timișoara: Zilele Sfântului Siluan Athonitul (editia a V-a), 30 septembrie – 2 octombrie 2013. Invitat special: Dumitra V. Daviti (Grecia), autoarea cărții “Amintiri despre Starețul Sofronie de la Essex”

Așa cum ne-a obișnuit în ultimii patru ani, la fiecare sfârsit de septembrie, Asociatia Culturala Kratima Timisoara, dimpreuna cu Mitropolia Banatului, organizeaza “Zilele Sfântului Siluan Athonitul”. Editia din acest an, cea de-a cincea, este dedicată Părintelui Sofronie Saharov (ucenicul Sfântului Siluan Athonitul) de la a cărui plecare la Cer s-au împlinit în această vară 20 de ani.
Invitatul special al acestei ediții este Dumitra V. Daviti (Grecia), ucenica Părintelui Sofronie timp de 20 de ani și autoarea cărții “Amintiri despre Starețul Sofronie de la Essex”, lucrare tradusă și în limba română.
De asemenea, timișorenii se vor putea întâlni cu Părintele Cristian Galeriu (slujitor la Biserica Sf. Silvestru din București), nepotul regretatului Părinte Profesor Dr. Constantin Galeriu și cu Părintele Dionisie Ignat (duhovnicul Sf. Mănăstiri Sf. Ilie, Albac, Jud. Alba)." (sursa:sfantulmunteathos)



http://sfantulmunteathos.files.wordp...pg?w=604&h=422

cristiboss56 23.09.2013 21:18:14

Simpozion de Dogmatică Ortodoxă la Sofia
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...bmcs697sda.JPG


Zilele acestea, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sofia este gazda celui de-al patrulea simpozion organizat de Asociația Internațională a Dogmatiștilor Ortodocși. Tema ediției din acest an este „Dogmă și terminologie în Tradiția Ortodoxă și relevanța ei astăzi”.

La eveniment participă, ca reprezentant al Facultății de Teologie Ortodoxă din București și în calitate de membru al Asociației Dogmatiștilor, și Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu.

„Sunt referate care iau în discuție problema modului în care dogma poate fi transmisă în cultura de astăzi, în secolul al XXI-lea, și ce fel de terminologie poate să fie folosită în acest scop pentru că pe de o parte teologii ortodocși trebuie să rămână fideli conținutului dogmatic patristic. Pe de altă parte trebuie să folosească un limbaj accesibil omului de astăzi și culturii de astăzi. Într-un anumit sens și Sfinții Părinți s-au confruntat cu această problemă. Tocmai de aceea ei au apelat și la un limbaj filosofic, la un limbaj al științelor din vremea aceea rămânând însă total fideli revelației biblice. La acest simpozion participă teologi ortodocși din toate țările ortodoxe, precum și teologi ortodocși din Statele Unite și din vestul Europei”, a precizat pentru TRINITAS TV Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din București.

Asociația Internațională a Teologilor Dogmatiști Ortodocși a fost înființată la Arad, cu prilejul primului Simpozion Internațional de Teologie Dogmatică Ortodoxă din iunie 2007. Evenimentul este organizat odată la doi ani. Ediția de anul acesta se va încheia miercuri, 25 septembrie.

cristiboss56 25.09.2013 19:14:39

Hramul Catedralei Episcopale din Slobozia
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...a1eq911g4a.jpg

Marți, 1 octombrie 2013, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, va sărbători hramul de toamnă al Catedralei Episcopale "Acoperământul Maicii Domnului" din Slobozia, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.

Programul liturgic va începe la ora 09.00, cu Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Preasfințitul Părinte VISARION, Episcopul Tulcii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Cu această ocazie, vor fi lansate trei monografii-album ale Protopopiatelor Fetești, Oltenița și Călărași, volume aniversare tipărite de Editura Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.

Evenimentul marchează 20 de ani de misiune creștină în Episcopia Sloboziei și Călărașilor.

Decebal 25.09.2013 20:55:22

Bazilica "Sfânta Sofia" din Istanbul ar putea deveni din nou moschee?
 
Citat:

Catedrala Sfânta Sofia din Istanbul ar putea deveni din nou moschee?

http://m.ruvr.ru/2013/09/24/1193107419/7h_50004854.jpg
Foto: EPA

Celebra Hagia Sofia ar putea deveni din nou moschee. O cerere în acest sens a fost deja înaintată autorităților turce. Dacă decizia va fi pozitivă, atunci lumea creștină va pierde unul dintre cele mai importante simboluri, iar în Turcia se va putea vorbi despre re-islamizarea societății și începerea persecuției împotriva creștinilor, consideră experții.

Construită la mijlocul secolului al IV-lea, Catedrala Sfânta Sofia sau Hagia Sofia activa deja ca moschee. S-a întâmplat în secolul al XV-lea, după căderea Constantinopolului. Abia în 1935, grație politicii de toleranță religioasă promovate de Mustafa Kemal Ataturk, fondatorul și primul președinte al Republicii Turcia, una dintre cele mai mari biserici creștine din lume a primit statut de muzeu. La sfârșitul anilor 1980, muzeul a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Din rândul bisericilor creștine din Istanbul, Hagia Sofia nu este primul locaș sfânt pe încearcă să-l transforme într-un centru religios important al islamului. În moschei au fost transformate deja bisericile Sfânta Sofia din Niceea bizantină (în prezent Iznik) și Trabzon, care până de curând, la fel ca și Hagia Sofia din Istanbul, au fost muzee.

În curând, vor răsuna rugăciuni și în cel mai vechi monument al arhitecturii bizantine din Turcia – Mănăstirea ortodoxă Studion. Este o tendință deosebit de periculoasă, spune expertul rus Stanislav Tarasov. „Actualul Guvern mizează pe consolidarea factorului islamic nu doar în interior, ci și pe plan extern. Deși islamul în Turcia poartă un caracter moderat în comparație cu grupările radicale ce luptă în Siria și care au venit la putere, iar apoi au fost răsturnate în Egipt. Însă, dacă se vor accentua tendințele radicale, atunci ne vom confrunta în curând cu un conflict al civilizațiilor și o persecuție împotriva creștinilor și pe teritoriul turc”.
Mai mult: http://romanian.ruvr.ru/2013_09_24/C...-moschee-4345/

cristiboss56 26.09.2013 21:10:32

Congres internațional dedicat operei Părintelui Dumitru Stăniloae
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...am2gei8naa.jpg


În perioada 2-5 octombrie 2013 se va desfășura, Congresul Internațional de Teologie Receptarea operei Părintelui Dumitru Stăniloae astăzi.

Această manifestare este organizată de Sectorul teologic-educațional al Administrației Patriarhale și Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte. Evenimentul se va desfășura la Palatul Patriarhiei din București,.

La congres vor participa ierarhi și profesori de teologie din țară și din străinătate (Germania, Franța, Statele Unite ale Americii, Rusia, Ucraina, Grecia, Serbia) care cunosc și promovează teologia Părintelui D.S. în țările din care provin.

În cadrul congresului vor fi abordate următoarele direcții tematice:
1. Receptarea operei Părintelui Dumitru Stăniloae în teologia academică, în țară și în străinătate;
2. Receptarea operei Părintelui Dumitru Stăniloae în viața și în spiritualitatea monahală;
3. Receptarea operei Părintelui Dumitru Stăniloae în cultura laică.


Joi, 3 octombrie 2013, la ora 9.30, va avea loc sesiunea festivă de deschidere a Congresului, în Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei. În aceeași zi, la ora 11.30, în Holul Europa Christiana al Palatului Patriarhiei va avea loc Vernisajul expoziției Opera Părintelui Stăniloae, organizată de Biblioteca Sfântului Sinod.

Sâmbătă, 5 octombrie, la Mănăstirea Cernica, se va oficia slujba parastasului pentru Părintele Dumitru Stăniloae, începând cu ora 11.00.

cristiboss56 27.09.2013 20:02:09

Moment aniversar în Parohiile Ortodoxe Române din Liverpool și Nottingham
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...qa39i1ue9a.jpg


Săptămâna aceasta Parohiile Ortodoxe Române din Liverpool și Nottingham, Marea Britanie, îmbracă haine de sărbătoare cu ocazia împlinirii a 4 ani de la înființarea parohiei din Liverpool și 5 ani de la înființarea celei din Nottingham, după cum ne-a precizat Drd. Sorin Damian.

Cu acest prilej, sâmbătă, 28 septembrie a.c. și duminică, 29 septembrie a.c., Sf. Liturghie va fi săvârșită de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Preasfințitul Ignatie Mureșanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, care vine din încredințarea și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale.

La invitația părintelui paroh Dan Petru Ghindea, alături de cele două parohii se vor afla și Excelența Sa, Dr. Ion Jinga, Ambasadorul României la Londra, precum și domnul Viorel Riceard Badea, senator pentru românii de pretutindeni, în Parlamentul României.

De asemenea, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la cele două aniversări va participa și grupul de muzică bizantină "Evloghia" al Catedralei patriarhale din București, condus de părintele Arhidiacon Marius Militaru.

Primul moment aniversar va începe sâmbătă, 28 septembrie a.c., în parohia românească din Liverpool, având hramul "Sf. Paisie Nemțeanul", la ora 10:30 prin săvârșirea dumnezeieștii Liturghii, marcând astfel patru ani de slujire pastorală românescă. Alături de oaspeții deja menționați o să se alăture domnul Malcolm Kennedy, din partea primăriei orașului Liverpool, precum și domnul Viorel Răducănescu, consul onorific al României la Liverpool.

A doua zi, duminică, 29 septembrie a.c., la bucuria aniversării a celor 5 ani de prezență pastorală românească în Nottingham, în parohia închinată "Sf. Ap. Petru și Pavel" din acest oraș, credincioșilor și oficialităților prezente li se vor alătura părintele Peter Hill, Arhidiaconul Diocezei de Nottingham, delegat din partea Bisericii Anglicane, precum și primarul regiunii Gedling, dl. Bob Collins.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Iosif, Preasfințitul Ignatie Mureșanul va înmâna membrilor marcanți ai celor două comunități, "Diplome de ctitori" și "Diplome de excelență", în semn de recunoaștere a promovării și susținerii constante a valorilor românești autentice, spirituale și culturale în cele două orașe, Liverpool și Nottingham.

Cu credință tare în Dumnezeu, răbdare și prin colaborarea cu oficialitățile britanice, prin organizarea acestor evenimente, părintele paroh, alături de Consiliile parohiale din cele două parohii, inițiază și dezvoltă discuții asupra unor proiecte care sunt de interes major pentru menținerea și consolidarea identității românești.

Părintele Dan Petru Ghindea a declarat: "Cu sufletul plin de bucurie și responsabilitatea față de cel mai de preț dat al poporului român, și anume credința ortodoxă, comunitățile românești de pe aceste meleagurile britanice privesc cu nădejdea că într-o zi vor fi binecuvantate cu propriul lor lăcaș de cult" avându-se în vedere faptul că majoritatea comunităților românești din Marea Britanie și Irlanda de Nord participă la Sfânta Liturghie în lăcașuri de cult închiriate de la Biserica Anglicană sau de la cea Romano-Catolică. Trebuie menționat faptul că pe teritoriul Marii Britanii, singura biserică ce aparține unei comunități românești, se află în orașul Leeds, aceasta fiind târnosită de IPS Iosif, împreună cu un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, la data de 14 septembrie a.c., cu ocazia praznicului Înălțării Sf. Cruci.

cristiboss56 02.10.2013 22:09:21

Sfânta Liturghie săvârșită noaptea pentru încetarea calamităților din Rusia
 
sursa: www.pravoslavie.ru

În toate calamitățile care încearcă Rusia la acest moment nu se află decât pronia divină, a declarat Mitropolitul Evloghie.
Mitropolitul Evloghie al Vladimirului și Suzdalului a cerut tuturor bisericilor și mănăstirilor din episcopia sa, să săvârșească slujba Sfintei Liturghii în noaptea de 30 septembrie, ca astfel să fie pomeniți toți cei din partea de est și din cea centrală a Rusiei, care suferă de inundații și ploi neîncetate:
Situația excepțională în care ne aflăm, ce a degenerat în timpul verii dar și al toamnei în regiunea Khabarovsk, atunci când mii de oameni s-au găsit în situații extrem de dezastruoase, cu casele și toate cele de trebuință pierdute; anomaliile naturii din centrul Rusiei unde de două luni ploile au căzut fără încetare, precum și frigul ce se apropie și care împiedică pe oameni să adune recolta de pe câmpuri sau să-și agonisească cele de trebuință pe timpul iernii; în toate acestea vedem fără îndoială pronia divină, care cheamă pe oameni încă odată la pocăință și la a deveni conștienți de propria stare moral – spirituală.
De aceea, binecuvântăm ca pe 30 Septembrie 2013, în toate bisericile din episcopiile Vladimir și Alexandrov să se săvârșească slujba Sfintei Liturghii cu cereri de încetare a ploilor și ajutorarea celor în nevoie.

cristiboss56 03.10.2013 19:14:08

Diortosirea unor texte liturgice de actualitate
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...m10ug1fj0a.jpg

La Mănăstirea „Sfinții Martiri Brâncoveni“ de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov, a avut loc ieri, 2 octombrie, o sesiune de lucru a Comisiei teologice, liturgice și didactice a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Ierarhii întruniți la mănăstirea făgărășeană au definitivat textele liturgice ale unor rânduieli de primire a eterodocșilor și necreștinilor la Ortodoxie.

Lucrările au fost prezidate de Înaltpreasfințul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, iar în comisie au fost prezenți Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, și Înaltpreasfințitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Din comisie mai fac parte și Înaltpreasfințitul Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, și Înaltpreasfințitul Nicolae, Arhiepiscopul ortodox român al celor două Americi.

Întrunirea a avut ca scop definitivarea unor texte liturgice diortosite de Comisia liturgică a Arhiepiscopiei Bucureștilor. Pe masa de lucru a Comisiei sinodale au fost Rânduiala primirii la credința ortodoxă a eterodocșilor, Rânduiala primirii la credința ortodoxă a necreștinilor și Rânduiala reprimirii celor ce au părăsit credința ortodoxă, informează "Ziarul Lumina".

Textele au fost diortosite de comisia Arhiepiscopiei Bucureștilor conform metodologiei pentru îndreptarea și revizuirea cărților de cult, aprobată de ședința Sfântului Sinod din 17 februarie 2011 și conform Mărturisirii de credință ortodoxă. De asemenea, diortosirea textelor a ținut seama și de hotărârea sinodală din 26 februarie 2009, prin care s-a aprobat elaborarea unor modalități canonice unitare pentru reprimirea la Ortodoxie a celor proveniți din Biserica Unită cu Roma, Greco-Catolică, din Biserica Romano-Catolică și din Bisericile Vechi Orientale (Necalcedoniene).

Aprobarea Sfântului Sinod

Textele au fost finalizate de Comisia sinodală, întrunită la Sâmbăta de Sus, iar concluziile și propunerile vor fi transmise Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la ședința din această lună. „S-a lucrat pe textele propuse de comisia Arhiepiscopiei Bucureștilor, la toate punctele pe care le conțin aceste rânduieli liturgice. Ierarhii au adus propuneri punctuale, legate de formulările mărturisirilor de credință și ale celorlalte elemente liturgice, pe care le-am discutat și le-am adus la forma finală. După aprobarea Sfântului Sinod la proxima ședință, aceste rânduieli vor fi oferite clericilor, spre a-i ajuta în lucrarea lor pastoral-misionară din comunități“, ne-a spus IPS Mitropolit Laurențiu.

Textele liturgice definitivate vor pune la dispoziția clerului instrumente cu caracter unitar în desfășurarea activității sacramental-liturgice și misionar-pastorale, în contextul sporirii numărului celor ce solicită primirea la credința ortodoxă și a celor ce doresc reprimirea în Biserica Ortodoxă.

Leoaica 04.10.2013 12:20:47

Ajutor pentru o biserica din Bulgaria
 
Poate ati vazut deja apelul facut pe diferite site-uri de a contribui la stringerea unei sume de bani necesare pentru repararea acoperisului unei bisericii din Bulgaria care are hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.

Mai multe detalii in "Lumea credintei" - octombrie 2013.
Si pe acest blog:

http://c-tarziu.blogspot.ro/2013/10/...arascheva.html

cristiboss56 08.10.2013 23:27:56

Patriarhul Chiril al Rusiei s-a întâlnit cu Patriarhul Bartolomeu alConstantinopoluil
 
sursa: https://mospat.ru



Cei doi întâistători s-au întâlnit pentru sfințirea catedralei din capitala Muntenegrului.

Pe 6 octombrie 2013, Preafericirea Sa Chiril, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii s-a întâlnit cu Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Constantinopolului, în Podgorica. Cei doi întâistătători au ajuns în Muntenegru pentru a participa la sfințirea catedralei cu hramul Învierea Domnului din capitală.
Preafericirea Sa, Chiril și Sanctitatea Sa Bartolomeu au avut o discuție deschisă în care au atins subiecte precum relațiile inter – ortodoxe și bilaterale dintre cele două patriarhate.
Alături de cei doi ierarhi au mai participat și Preafericirea Sa Irineu, Patriarhul Bisericii sârbe și Preafericirea Sa Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului.
Construcția catedralei din Podgorica a durat 20 de ani. Ea se întinde pe o suprafață de 1 380 de metri pătrați și pe acoperișul ei se află șapte cruci. Catedrala mai iese în evidență și cu unul dintre cele 17 clopote pe care le are, ce cântărește 11 tone și care este cel mai mare din Balcani.

cristiboss56 18.10.2013 19:59:14

Părintele Protopop Nicolae Voinea al Protopopiatului LazioI a trecut la cele vesnice
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...ii1p3m15va.JPG

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei anunță cu durere trecerea la cele veșnice, după o scurtă și grea suferință, cauzată de un accident vascular cerebral, a Preacucernicului Părinte și Frate împreună-slujitor Nicolae (Nicu) Voinea, Protopop al Protopopiatului Lazio I și paroh al Parohiei Înălțarea Sfintei Cruci - Roma III, la vârsta de 45 de ani.

În numele clerului și al credincioșilor Episcopiei noastre, Îl rugăm pe Dumnezeu să mângâie și să întărească pe preoteasa Ancuța și pe copiii Maria, Emanuel și Vladimir, precum și pe membrii familiei sale din România, pentru a putea purta povara despărțirii de soțul, de tatăl și respectiv de fiul și fratele sau cumnatul lor, și să pogoare Harul Sau cel mângâietor peste toți fiii duhovnicești ai Părintelui Nicu, râmași „orfani” de părintele lor!

„Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletul adormitului robului Tău, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit”.

Înainte de a fi transportat în România și înmormântat în cimitirul din satul natal, Movilița (Jud. Vrancea), trupul părintelui Nicu va fi depus, spre a i se putea aduce un ultim omagiu, la biserica Parohiei Înălțarea Sfintei Cruci, Roma III, unde se va săvârși Slujba Înmormântării, la o dată și o oră ce se vor comunica ulterior.

Veșnica pomenire sufletului fratelui și părintelui nostru Nicolae (Nicu)!

Cu nădejde în mila și ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, biruitorul morții,

† Episcopul Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

cristiboss56 21.10.2013 21:12:10

Programul Sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor
 
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...187#post538187

cristiboss56 22.10.2013 20:39:57

Rugăciune pentru victimele masacrului de la Moisei din 1944
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...9g1a4j1kga.jpg


În localitatea maramureșeană Moisei au fost organizate, astăzi, 21 octombrie 2013, mai multe evenimente religios-militare cu prilejul comemorării a 69 de ani de la masacrul în urma căruia 29 de români au fost uciși, în această localitate, de trupele maghiare aflate în retragere pe Valea Izei.

De dimineață, credincioși, dar și autorități au participat la Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, în Biserica “Înălțarea Domnului”. Ierarhul a oficiat apoi, la mormântul celor uciși, un parastas și a binecuvântat muzeul amenajat în locuința în care au fost omorâți în 1944 cei 29 de români. Preasfinția Sa a sfințit și monumentul ridicat în memoria acestora în anul 1967.

La monumentul eroilor au fost depuse coroane de flori, momentul fiind urmat de luările de cuvânt. Au participat localnici, oficialități, dar și veterani de război.

Evenimentul s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare.

cristiboss56 22.10.2013 20:42:03

Mitropolitul de Corint la Patriarhia Română
 
http://www.basilica.ro/_upload/img/1...uoqkdahmma.jpg


Înaltpreasfințitul Părinte Dionisie, Mitropolitul Corintului, reprezentant al Bisericii Ortodoxe a Greciei la evenimentele organizate cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, nu se află la prima vizită în România. Ierarhul a participat, anul acesta, în luna mai și la hramul istoric al Catedralei Patriarhale. Totodată, anul trecut, Înaltpreasfinția Sa a adus la Galați, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, moaștele Sfântului Patapie.


Ora este GMT +3. Ora este acum 18:39:28.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2021, Jelsoft Enterprises Ltd.