Mă întreb dacă asta are vreo legătură cu Logosul, cu Sfatul din Sfânta Treime...

Mie mi se pare ca are legatura, de aceea am si citat aici cele de mai sus. Chiar daca, in carte, Cuvant este scris cu litera mica, deci legatura nu ar fi explicita (?)

"A vorbi de poet este ca şi cum ai striga într-o peşteră vastă... Nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere tăcerea. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harpă şi să legene din depărtare delicata lui singuratecă slavă.

În toate veciile vizitate de atleţii şi bicicliştii filozofiei, el are vecia lui deosebită, închisă. Trebuie vorbit pe şoptite... Într-un fel, Eminescu e sfântul preacurat al ghiersului românesc. Din tumultul dramatic al vieţii lui s-a ales un Crucificat. Pentru pietatea noastră depăşită, dimensiunile lui trec peste noi, sus şi peste văzduhuri. Fiind foarte român, Eminescu e universal. Asta o ştie oricine citeşte: cu părere de rău că lacătul limbilor nu poate să fie descuiat cu cheile străine.

S-au făcut multe încercări, onest didactice, de transpunere a poetului, unele poate, se spune, mai izbutite; dar Eminescu nu este el decât în româneşte. Dacă se poate traduce o proză, o povestire, un roman, unde literatura se mărgineşte, aproape fizic, la tablouri, la personaje şi la conture, dominată de mişcarea şi succesiunea cinematică, poezia nu poate să fie tălmăcită, ea poate fi numai apropiată. Poezia aparţine limbii mai mult decât proza, sufletului secret al limbii: jocul de irizări din interiorul ei face vocabularele neputincioase. Eminescu nu poate fi tradus nici în româneşte...Dovadă şi încercarea de faţă.
Competinţa eterului e limitată şi ea nu ar vrea să semene cu nimic ordonat şi pedagogic. E vorba de un Eminescu zărit în dezordine şi răzleţ, după o călătorie prin peisajele lui făcută în zigzag şi fără Cicerone. Muntele începe de jur împrejur şi nu are poteci. Unde nu te poţi urca te uiţi şi te mulţumeşti cu câteva imagini vaporoase. Dacă aş râvni să agăţ de constelaţia lui Eminescu o lumină ar fi o neînchipuită îndrăzneală. Constelaţia fuge mereu, se depărtează. Cine ar putea să o ajungă?

Mă numesc unul din oamenii în viaţă, care l-au văzut pe Eminescu în carne şi oase. Eram copil de nouă ani. L-am zărit pe Calea Victoriei... Trecea prin public un om grăbit, fără să ocolească, impetuos. „Uite-l pe Eminescu!”- a spus cineva, cu un glas pe care-l ţin minte. Se pare că poetul nu mai făcea parte din viaţa lui şi că trăia o metempsihoză străină. Nu puteam şti atunci cine era să fie Eminescu, şi ar fi fost normal să-i uit numele auzit. E curios că nu l-am uitat. Mi-a rămas în ureche, o dată cu tonul de stupefacţie şi de compătimire, probabil, cu care a fost rostit. Mi-a rămas aninat ca de o schiţă de fum. Nu mă puteam gândi, atunci, că după cincizeci şi cinci de ani trecuţi voi evoca într-o pagină de tipar ceea ce începea să fie, încă de pe atunci, o amintire...”

T. Arghezi

Cartea m-a captivat. Am citit-o destul de repede, tinand cont de faptul ca timpul meu pt citit e destul de limitat.
Astfel, ca si noutati pt mine, am aflat informatii de dogma yehovista. M-am bucurat sa aflu erorile si falsitatile cu care sunt indoctrinati pentru a nu cadea in plasa lor. Intr-o perioada am fost asaltata de doi fericiti martori. Am scapat de ei doar pt ca nu am avut timp sa-i asult.
In schimb stiam cate ceva despre aerul acela fals fericit si prietenos pe care il afiseaza milenaristii, cum li se mai spune.
Mi s-a parut foarte buna asemanarea dintre atmosfera din sanul societatii Turnul de veghe cu filmul The Truman Sohw.
Mi-a placut cartea. Insa nu cred intr-un happy end pt cei ce au parasit societatea T.de V.
Dupa cum spunea unul din personaje (nu mai stiu, Nikos sau George): daca cel ce paraseste erezia o face pentru cautarea Adevarului atunci va ramane in Biserica Ortodoxa. Daca cel alungat, excomunicat, nu cauta decat un alt grup, un alt mediu de socializare din care sa faca parte si in care sa i se gadile orgoliul, acesta nu va ramane in Ortodoxie. Va cauta ceva similar societatii t/v ...

Nu stiu de ce dar cartea mi-a lasat o mare tristete...

Citind cartea, mi-i imaginam pe acei frati ai nostri, yehovistii, caci sunt si ei fiii Lui Dumnezeu, fiii cei rataciti, mi-i imaginam plutind pe o mare adanca, imbarcati pe un vas sub pavilon strain...
Poate ca aceasta carte ar trebui sa fie distribuita gratuit spre a fi citita de toti oamenii.
Sau poate ca ar fi in zadar, gandindu-ma la raspunsul parintelui Avraam dat bogatului cel nemilostiv:
"Daca nu asculta de Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva din morti” (Luca 16, 19-31).

Titlu: Sfantul Andrei cel nebun pentru Hristos
Editura: Evanghelismos

http://www.librariasophia.ro/img/poz...ru_hristos.jpg

Epifanie l-a luat cu el pe Fericitul Andrei si au mers impreuna in Biserica Sf. Mare Mucenic Agathonic. Dupa ce s-au asezat intr-un loc linistit, langa Aghiazmatar, tanarul l-a intrebat:

- Este adevarat ceea ce se spune, ca tunetele si fulgerele sunt pricinuite de Proorocul Ilie, alergand cu carul sau deasupra norilor si urmarind un oarecare balaur?

- Nu, fiul meu, nu este asa. Trebuie sa fie omul peste masura de prost ca sa primeasca asa ceva. Acestea le-au plasmuit oamenii cei nebuni cu mintea lor. Unii, asemenea acestora, au spus si ca Hristos facea inaintea iudeilor pasari de lut si, dandu-le suflare, le lasa sa zboare sau mai ziceau ca zapada este faina care cade din cer si altele asemanatoare. Cate lucruri desarte si mincinoase au scris ereticii! Pe acestea fiecare crestin trebuie sa le lepede.

Asadar Ilie nu s-a ridicat la cer, nici nu sade in car, pentru ca "nimeni nu s-a suit la cer, decat Cel Ce s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer" (Ioan 3,13). Are insa darul de a-L face milostiv pe Dumnezeu si sa trimita ploaie pe pamant in zile de seceta.

Ilie traieste inca si este cu trupul sau, dar nimeni nu-l cunoaste. Traieste si Enoh si are legatura cu multi, dar nimeni nu-l recunoaste. Traieste si Ioan Teologul. Exista si traieste in lume ca margaritarul in noroi. A fost lasat cu trupul pe pamant ca un trimis al lui Iisus Hristos, ca sa-L faca milostiv fata de pacatele noastre si sa-L opreasca sa ne stearga de pe fata pamantului de fiecare data cand, cu dreptate se porneste asupra-ne mania Sa cea dreapta, vazand gresalele noastre inmultindu-se.

- Putem oare - a intrebat Epifanie - sa inchipuim Dumnezeirea cu infatisare omeneasca?

- Nu - a raspuns fericitul - pentru ca Dumnezeu nu are infatisare omeneasca, nici nu seamana cu vreo zidire oarecare, nici nu L-a vazut cineva, incat sa descrie infatisarea Sa. De multe ori, desigur, Se arata alesilor sai, dar sub o infatisare accesibila fiinteli omenesti, precum si El insusi a facut cunoscut: "Eu am vorbit catre prooroci si le-am inmultit vedeniile si tot prin prooroci am grait in pilde "(Osea 12,11).

- Spune-mi, care este prima zidire a lui Dumnezeu? Vreau sa te ascult. Semeni cu izvorul din care curge miere si lapte.

- Dumnezeu - a raspuns Cuviosul - a existat de la inceput, exista si va exista impreuna cu Fiul si Cuvantul Cel fara de inceput si Cu Prea Sfantul si de viata facatorul Sau Duh. Nici una din zidiri nu a existat. Imparatea numai o tacere si o liniste intertreimica. Deoarece Dumnezeu n-a voit sa limiteze binele intru Sine Insusi, S-a gandit sa creeze lumea si sa-i faca bine, revarsand asupra ei nesfarsita Sa bunatate. Asadar, a spus: "Sa se creeze veacurile"; si cu Cuvantul s-a creat indata. Cuvantul este Fiul Cel Unul Nascut, Care S-a Nascut mai 'nainte de veci din Tatal, Fara sa-si schimbe firea Sa cea dumnezeiasca. El Insusi S-a facut temelia pe care s-au intarit nesfarsitele veacuri si El insusi le-a desavarsit. Asadar, El este temelia creatiei, dar in acelasi timp nu inceteaza a fi si Dumnezeu Cuvantul, Unit cu Tatal. De altfel, El Insusi, cand a venit plinirea vremii, S-a facut om pentru noi din fecioara Maria.

-Explica-mi mai adanc - a spus Epifanie - care este ipostasul veacurilor?

-Este nesfarsita lor prelungire, adica neintrerupta succesiune a timpurilor si nemarginirea anilor. Esenta lor este un duh foarte frumos si minunat, care se fixeaza pe toata intinderea sa in 7 semne(puncte) (adica se imparte in 8 perioade de timp)
De la veacuri au luat minte oamenii si ingerii. Si veacurilor le-a dat Domnul pornirea pentru calatoria neintrerupta in timp ce noua si ingerilor ne-a daruit viata. Astfel, prin calatoria lor neintrerupta, veacurile ne indeamna sa umblam si noi intr-acelasi chip.
Aceasta calatorie a lor are inceput, sfarsit insa niciodata. A luat si Adam de la inceput acest drum al veacurilor, dar pana astazi nu a putut depasi veacul al saptelea. Nu a putut din pricina noastra, deoarece, ca urmasi ai sai cu acelasi sange, suntem la fel cu acela si calatoria noastra este comuna. Adica pana astazi nu s-a implinit cele sapte veacuri ale acestei lumi, pe care noi le masuram cu anii. Cand se vor implini, Cel Prea Inalt va ridica un vant infricosator in toata lumea. Atunci se vor impreuna oasele oamenilor si se vor lipi in chip armonios unul cu altul. Peste ele se vor intinde nervii si dupa aceea carnurile; si fiecare suflet, care a fost dezlegat de trupul sau cel stricacios, il va primi nestricacios.
Atunci va trambita un inger cu o trambita infricosatoare si se va cutremura lumea. Mormintele se vor deschide, mortii vor invia intru clipeala ochiului si va cobori Judecatorul, Care va rasplati fiecaruia potrivit cu faptele sale. Atunci va incepe veacul al optulea, precum zice Solomon: "Fa parte la sapte si la opt" (Eccl.11,2) Acest veac nu va avea sfarsit. Pe cei drepti ii va aduce in veselia cea nespusa si in odihna cea vesnica, in timp ce pe cei pacatosi in pedeapsa cea nesfarsita. Dupa invierea mortilor, oamenii vor deveni nestricaciosi si nemuritori, raiul, vesnic, iadul, nesfarsit si veacul acela, netrecut. De altfel, cuvantul "veac" inseamna in sens propriu, ceea ce se intinde continuu spre nemarginire si spre nesfarsit, fara sa aiba vreo margine sau sfarsit

- De vreme ce veacurile sunt prima creatie a lui Dumnezeu, care este a doua? - a intrebat Epifanie.

- A doua sunt cetele ingeresti. Pentru ca Cel Prea Inalt este netrupesc, a creat mai intai lumea cea nemateriala, intelegatoare si netrupeasca, pe care o inconjoara si o tine alaturi de El.

- Cetele ingeresti au fost create in acelasi timp toate odata sau in mod succesiv, una dupa alta, precum zidire materiala?

- Ar fi putut Dumnezeu, cu un cuvant al Sau, sa puna inaintea infricosatorului tron al Dumnezeirii sale celei nemarginite, toate legaturile ingeresti impreuna. Insa a fost bunavoirea Sa sa le creeze in mod succesiv, una dupa alta, exact ca si zidirile cele vazute ale acestei lumi. Astfel, dupa ce a intregit, precum am spus, duhul preafrumos al veacurilor, a luat din acest duh si a creat Preacuratele Puteri ceresti, dupa cum a luat din pamant si a creat trupul omenesc.
Mai intai a plasmuit Heruvimii, Serafimii si Tronurile, dupa aceea Domniile, Stapaniile si Puterile, iar la sfarsit Incepatoriile, Arhanghelii si Ingerii. Capeteniile miilor si ale zecilor de mii de Puteri ceresti fara de trup sunt Mihail, Gavriil, Uriil, Rafail si Salatiil. Ultima era satana, care a cazut din cer. Preaspurcatul nu a cazut deoarece nu s-a inchinat lui Adam, dupa cum palavragesc unii, caci omul inca nu fusese zidit. A cazut deoarece a invidiat Slava Domnului si s-a gandit sa ntemeieze o imparatie a sa dimpreuna cu ceilalti ingeri lepadati. Caci a spus: "Voi aseza tronul meu... sui-ma-voi deasupra norilor si asemenea cu Cel Prea Inalt voi fi" ( Is. 14, 13-14)
Astfel Dumnezeu l-a surpat din cer jos, impreuna cu toata ostirea sa, cu care afcut aceste planuri. In locul lor urca ceata oamenilor mantuiti, care vor implinii a zecea ceata ingereasca.
Cetele pe care le-a creat Dumnezeu sunt atat de numeroase, incat este cu neputinta a se socoti cu mausri omenesti. De altfel, de aceea a spus Domnul Apostolului Petru in timpul Patimii: "Sau ti se pare ca nu pot sa rog pe Tatal Meu si sa-Mi trimita acum mai mult de douasprezece legiuni de ingeri?" (Mat. 26, 53).

- Care este a treia creatie a lui Dumnezeu?

- Bezna si haosul, intunericul si apa, focul, ceata si cele de mai dedesubt. Apa nu era adunata intr-un loc, ci se afla intr-o continua miscare: "Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor" (Fac. 1,2)
Acest duh nu era Duhul Sfant precum sustin unii si a fost creat dupa vanturi.

- Te rog - i-a spus iarăşi Epifanie - dacă vrei, fă bine şi spune-mi, în ce fel este sufletul omului? Desigur ştiu şi eu ceva despre el, dar nu am atâta încredere în argumentele mele, câtă am în învăţătura ta cea insuflată de Dumnezeu!

- Sufletul - a răspuns fericitul - este totul pentru om. Am putea spune ca este viata si dumnezeul trupului nostru pamantesc. Dumnezeu i-a dat acestuia posibilitatea de a-l insufleti si de a-l carmui, de a-l odihni si de a-l incalzi cu caldura. Fara acesta, trupurile noastre ar fi lut, cenusa si praf.

- Acestea le ştiu şi eu - a spus tânărul - dar caut să aflu care este firea sufletului, care este înfăţişarea lui după ieşirea sa din trup şi în ce se deosebeşte sufletul păcătos de cel virtuos.

- Firea sufletului este duhul intelegator, usor, foarte intelept si fin, foarte linistit, dulce si bland, alcatuit cu har si frumusete peste madulare nevazute, foarte cuviincioase si foarte placute lui Dumnezeu si cetelor sfintilor ingeri.

La inceput, sufletele tuturor oamenilor stralucesc mai mult decat soarele. Insa cu cat inainteaza in varsta, primesc infatisarea potrivita cu faptele lor. Sufletele celor virtuosi nu au toate aceeasi stralucire. Stralucirea depinde de cat de mult s-a straduit fiecare sa se curateasca prin nevointa pentru virtute. Potrivit cu nevointa, se lumineaza si sufletul. Cu cat rabda cineva mai multe osteneli si mahniri pentru Domnul, cu atat urca si se apropie de El; si cu cat se apropie de El, cu atat se lumineaza si devine dumnezeu dupa har prin impartasirea de Duhul Sfant.

Fierul, din negru si rececum este, cu cat sta in foc mai multa vreme, cu atat mai mult se lumineaza si se incalzeste. La fel se intampla si cu oamenii. Foc este Duhul Sfant, fier negru suntem noi, oamenii. Asadar, cu cat staruim in post si priveghere, in rugaciune si infranare, asa cum ni le-a legiuit Duhul Sfant, cu atat mai mult straluceste fata noastra de curatie si de iluminare.

Exact dimpotriva sa cugeti si despre cei pacatosi. Cand sufletele se dau pruncilor, se pastreaza nespurcate pe toata durata sarcinii. Dupa nasterea lor insa, daca incep sa pacatuiasca, se intuneca. Si cu cat se cufunda si se tavalesc in pacat, cu atat se innegresc si devin ca funinginea.

Multe suflete, cand se despart de trup, par a fi ranite, altele infometate si imbracate in zdrente. Unele par a fi pline de lepra, in timp ce altele sunt negricioase ca etiopenii, iar altele negre ca si cum ar fi parlite. Sufletele pomenitorilor de rau seamana cu diavolii, in timp ce ale ereticilor, cu intunericul cel adanc. Cele ale varsatorilor de sange si ale inchinatorilor la idoli – ca sa nu merg mai jos – sunt inca si mai rele!”

Foarte interesanta carte. Dar a aparut in 2002 asa ca nu cred ca se mai gaseste in librarii.

Trebuie să mai fie. Uite aici:
http://www.evanghelismos.ro/carte/93...pentru_hristos

Mulţumesc Mena59 pentru impresiile utile pe care le-ai împărtăşit cu noi. Ar fi interesant dacă toţi cei care recomandă cărţi, însoţesc recomandarea cu câteva opinii pe cont propriu despre textul recomandat.

Ce am mai citit:
 

Am terminat de citit cartea despre care am mai vorbit pe forum, si anume: "Se intorc mortii acasa" de C. Ciomazga.
Mi-a placut foarte mult! Este plina invatatura. Subiectul este inspirat din realitate si este vorba despre un barbat care fiind in moarte clinica a fost ingropat si revenit apoi printe cei vii. Acest om a fost un anchetator comunist foarte crud. O sa vedeti viata lui de dupa iesirea din mormant. Nu va spun mai multe pt ca va las sa descoperiti singuri insa va spun sincer ca aceasta lectura m-a facut sa reflectez la starea mea... Stiu eu sa iert? stiu eu sa iubesc?...

Acest scriitor a mai scris si cartea "Lucrarea". Amandoua cartile au fost laudate si pe buna dreptate.

Revin cu un citat din carte:

"Omul vechi de-ar sti sa moara
Inainte de-a muri,
Atunci, cand ar fi sa moara,
Omul nou n-ar mai muri.…
Vedem noi, dara, ca pentru a se innoi omul cel vechi, pentru a muri in el patimile omoratoare, raul facator de rau, pentru a se ridica apoi din ruinele acestei prefaceri este nevoie de stiinta. Verbul determinativ al povetei este "a sti"
Pentru a sti insa, e nevoie de cunoastere. Nu tot ce am invatat se cheama ca stim , dar ceea ce stim se cheama ca am invatat."

Sfintii inchisorilor, Stalpi ai Ortodoxiei si Neamului Romanesc
 

In seara asta mi-as dori sa dau curs invitatiei lui MihailC, de a spune cateva cuvinte despre cartile recomandate. Eu mereu recomand oamenilor sa citeasca Iliada si tragediile grecesti, care sunt niste carti de capatai in literatura universala. In seara asta, discutand cu cineva, am reflectat la cat de folositoare pentru un crestin ar fi Iliada.

Crestinii nostri ar gasi in paginile ei, in primul rand, pilda lui Hector, un muritor inzestrat cu calitati deosebite, un familist si un pacifist convins, care isi iubeste poporul pe care ar fi putut sa il conduca. Acesta se trezeste prins intr-un razboi nedrept, care nu e al lui si in care ii e sortit sa moara de tanar. Acest om bun nu se razvrateste impotriva destinului, nu se vaicareste ca nu e corect, ca nu e pregatit, ca nu e facut pentru asa ceva etc etc, ci invata sa lupte. Si lupta cu seninatate si cu demnitate, pana la ultima resursa, se duce sa isi implineasca destinul. Desi stie bine ca orice ar face, va muri si ai lui vor pierde, nu il apasa aceasta povara, ci are bucuria fireasca a implinirii unei datorii fata de poporul si fata de familia sa. Acest om care uraste razboiul si pretuieste viata are totusi taria sa accepte lupta cu cel care despre stie ca e sortit sa il omoare si isi infrunta cu barbatie soarta pana la capt. In incrancenarea finala, dupa ce a vrut de trei ori sa dea bir cu fugitii, Hector gaseste puterea sa isi inteleaga dusmanul de care s-a temut, dar si pe care l-a admirat mereu. Reuseste sa nu il urasca, pentru ca isi da seama ca si acela e tot un muritor ca el. E un bun model masculin crestinesc de barbatie si de stapanire de sine . De-am putea si noi, crestinii, sa luptam cu seninatate lupta cea buna...

Apoi, ar gasi pilda lui Priam, un tata care si-a vazut mai toti copiii omorati de acelasi om, si, mai ales, a vazut moartea celui mai viteaz si mai demn fiu al sau, in care isi pusese toate sperantele. Si acel tata, candva un rege bogat si fericit, traieste umilinta de a se duce in tabara inamica nu ca sa se razbune, ci ca sa cerseasca in fata criminalului trupul fiului, pentru a-i acorda o inmormantare cum se cade. In fata atator pierderi, nu isi uraste totusi dusmanul si gaseste puterea sa ii vada umanitatea: e si acesta fiul unui tata iubit si tare i-ar fi placut lui Priam sa aiba si el un asemenea fiu viteaz! Pilda de smerenie, de iubire parinteasca si de lipsa de ura impotriva vrajmasului...


Ar mai gasi si pilda "dumnezeiescului" Ahile, care nu e un muritor de rand, e aproape invincibil si are toate calitatile unui zeu, dar traieste drama ca trebuie sa moara ca un om de rand. Pe el zeii l-au pus sa aleaga: fie duce o viata lunga, dar in anonimat, fie o viata scurta, dar plina de glorie. Si poarta povara grea a deciziei sale: intr-un razboi care nu e nici al lui, e eroul stralucitor, adulat, invidiat si temut de toti, dar care e chinuit de propria glorie, pentru ca stie ca il va nimici. Acest om care iubeste din rasputeri viata traieste fiecare moment la modul absolut, ca si cum ar fi nemuritor. E apasat si de tot felul de drame pur omenesti: traieste rusinea de a fi dat la o parte, din cauza unor interese meschine, are cultul prieteniei, isi vede prietenul ucis si pleaca sa il razbune, in ciuda faptului ca isi grabeste astfel moartea, are căderi şi momente de melancolie, e cuprins de mila fata de tatal celui care i-a omorat cel mai bun prieten... Pilda de aspiratie spre nemurire, de dragoste de viata, de construire a unei vieti in acord cu un crez interior si de asumare a mortii. O carte frumoasa despre Ahile are Petru Cretia, "Ahile sau despre forma absoluta a prieteniei".



Mai e si pilda unui conducator de osti care e macinat de ambitii marete, caruia insa ii lipsesc fortele proprii pentru a le dobandi, asa ca e devorat de autoritatea functiei, prin care isi sacrifica oamenii din jur si propria fiica. si mai ales, sunt si muuulte figuri ale unor oameni, prada unui razboi in care s-au prins fie din convingere, fie din lacomie, fie din dorinta de glorie, si care le seaca sau dimpotriva, le sporeste resursele interioare. In iuresul luptei, toti se descopera pe sine si ajung la cunostinta ultima a ce e omenesc – moartea. Sunt unii care apar in carte pur si simplu pentru a muri, nici macar nu au nume. E insa aici un fior care va fi apreciat de iubitorii de filocalii si paterice care vorbesc despre gandul la moarte.



Deci cititi Iliada, cu mintea si inima deschisa! :36:

........:)
Şi Odiseea, musai Odiseea! Peripeţiile lui Ulise la întoarcerea acasă, îmi par deosebit de sugestive şi aflate în oarecare raport cu periplul Fiului Risipitor. Nu îmi pare foarte departe Homer de Revelaţia Dumnezeiască.
Eu însă aş propune "Prinţ şi cerşetor", pe care am reînceput să o citesc azi, cu mare încântare.
Deocamdată, întrucât nu am terminat de citit cartea (sunt la episodul delicios cu pustnicul nebun), consemnez motto-ul:

"De două ori binecuvântă mila:
Pe cel ce dă, pe cel care primeşte;
Puternică-ntru toate, stă mai bine
Monarhului pe tron, decât coroana."

Versurile îmi par că se referă şi la minte / smerita cugetare. Mintea omului, monarhul nostru interior.
Savuroasă cartea, citită în cheie creştină.

Apărută la Editura Deisis la Sibiu, în traducerea cuplului Ică, Jr. -
O carte nu tocmai nouă, pe care mi-o doresc dar n-am avut ocazia să o procur încă.
Poate cineva a citit-o și vrea să împărtăsească ceva impresii aici.

"Cuvioasa Melania Romana Binefăcătoarea - sau cum devin bogatii sfinti"

http://static.elefant.ro/images/08/2...i_1_produs.jpg

De curand mi-am cumparat online aceste minunate carti de la Editura Egumenita din Galati;le-am citit si le recomand cu caldura.

1.Ziua Sfantului Arhanghel Mihail -este o culegere de scurte novele a scriitoarei crestine Nina Pavlova,membra a Uniunii Scriitorilor din Rusia;nuvele care descriu intamplari si personaje din viata la obste totodata fiind si un memoriu personal al autoarei.
Simplitatea si umorul acestei scriitoare te fascineaza inca de la inceput.

""Iata,te catari toata viata pe un munte inalt,iar cand ajungi in varf,iti vine sa te arunci cu fata in asfalt,ca sa nu te mai ridici niciodata.
In limbajul psihologiei fenomenul acesta se numeste"sindromul succesului":telul este atins,dar nu mai este nici o bucurie.Succesul este moartea visului si a nadejdii cu care traiesti,gandind ca atunci cand vei atinge bunastarea pamanteasca,viata se va schimba.Dar schimbarea nu se infaptuieste.Si cat de mult tanjeste sufletul fara Dumnezeu,chiar si atunci cand nu Il cunoaste!
Pe scurt,acesta este reversul succesului,ruinarea iluziilor si acel sentiment greu al pustietatii,cand cineva isi trage un glont in cap cum a facut-o renumitul scriitor Hemingway.Iar altcineva se aseamana cu negutatorul din Evanghelie care:"Afland un margaritar de mult pret,s-a dus,a vandut toate cate avea si l-a cumparat" (Matei 13,46).
Pentru acest margaritar pretios care este Domnul nostru IIsus Hristos,poti sa parasesti fara regret apartamentul din Moscova ca sa te asezi intr-o coliba daramata din catun.""(aluzie la alegerile personale ale autoarei)

2.Imparateasa Tuturor -este o culegere de aratari si intamplari miraculoase ale Maicii Domnului,pt care semneaza Protoiereu Dimitrie Athanasios si Presbitera Haroula Tsouliai.
Sunt abia la inceputul ei dar pare promitatoare si emotionanta prin dramatismul personajelor care cunosc(sau primesc) din pronie divina,miracolele.

3.Parinti Aghioriti-Flori din Gradina Maicii Domnului scrisa de insasi Cuviosul Paisie Aghioritul este o colectie biografica a anumitor Sfinti Athoniti pe care Sf.Paisie I-a cunoscut personal.
Trebuie sa marturisesc ca am cumparat-o pt Parintele Tihon,a carei descriere o gasiti la pagina 14.
M-a impresionat foarte mult pocainta si uitarea de sine a acestui suflet ales,pocainta care in lumea moderna poate parea curata nebunie...

Dar nu va rapesc din bucurie,poate doriti sa le cititi si voi :6:

Recomand doua carti exceptionale scrise de reverendul (cuviosul) Jeremy Taylor (1613-1667)

A trai in sfintenie
A muri in sfintenie

Lectura placuta.

Cuvinte vii, Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa
Editura Bonifaciu, 2009

Sunt adunate in acest volum o seama de cuvinte duhovnicesti culese din predicile parintellui, ordonate tematic, precum si cateva interviuri si conferinte din Romania si America. Citind "Cuvinte vii" vom vedea ca nu intru intelepciunea omeneasca a vorbit parintele, desi agonisise o cultura laica si teologica demna de invidiat, precum si o mare experienta de viata.
"N-am urmarit sa fac predici teologice, ci am vrut sa intru in inima voastra. Si nu eu, ci sa deschid inima voastra, si urechile, si mintea pentru invatatura lui Hristos..." (Pr. Gheorghe Calciu)

[Cartea poate fi comandată online de la linkul: http://www.librarie.net/p/138735/Cuv...treasa/nia=454 ]

Am citit de curand cartea "Patericul Atonit". Este o culegere de povestiri despre si de la monahii din Sfantul Munte, clasificate pe diverse teme.

http://www.pateric.ro/category/patericul-atonit/

http://www.cartifrumoase.ro/catalog_...cul-atonit.jpg

Mai intai sa spun ca eu am auzit prima data de notiunea de pateric (probabil ca pe net) legat de acele pilde cu Avva si cei care veneau sa ceara sfat de la el. Aceste pilde imi placeau foarte mult, chiar daca in mjoritate sunt greu de talcuit.
Mai tarziu am aflat ca exista mai multe feluri de pateric. Cel cu Avva este cel egiptean.
Exista si un materic, deci o carte pentru maici. Ce bine ca n-au fost uitate!
Si exista si o carte "Patericul Mirenilor". Asta este foarte folositor ca idee. Inca nu l-am citit, dar este ideea mea de mai de multa vreme de o carte care sa contina modul de trai al mirenilor crestini. Invataturi pentru ei, ceva opus listei de pacate din indreptarele de spovedanie, ceva pozitiv(peste tot scrie ce este pacat, ce este rau, ce nu e voie, ce nu se cade, dar nicaieri ce trebuie, ceva pozitiv, fapte bune, lucruri care trebuie facute etc.).

Revenind la Patericul Atonit.
El este altceva decat patericul egiptean cu Avva.
La primul capitol am fost incantata, am zis ca asta este cartea care imi va face bine la suflet. Ceva linistitor (manastirea) si bunatatea calugarilor...locul frumos din Grecia (una din tarile mele de suflet).
Se spunea acolo despre bunatate, milostenie. Povestea cum impart calugarii pana si ultima bucatica de paine uscata.
Scria acolo cum unii monahi ingrijeau de frati ai lor bolnavi si batrani, cum obisnuiau sa lase pe marginea aleilor cosuri cu legume si fructe din culturile lor, branza, masline, paine, apa, pentru lucratori, sau vizitatori.

Comparam putin cu ceea ce auzisem de curand in media cum ca nu ai voie sa iei un mar din pomul sau un strugure de la marginea drumului ca saraceste proprietarul. In fine.

Pe urma cartea a devenit mai greoaie. Este interesanta, scrie despre diversi monahi foarte Imbunatatiti (sau cum se spune in limbajul bisericesc) si sunt multe de invatat.
Totusi mi se pare extrema. Si am ajuns sa-mi pun anumite intrebari.
Cartea se adreseaza monahilor, este vorba despre voturile monahale (ascultare, saracie etc.) si mai ales de modul de percepere si traire a credintei.
Acum nu stiu daca oamenii acestia care se duc la manastire, mai ales acolo, in Athos, sunt cumva pregatiti inainte intru credinta, daca si acolo traind ii invata cineva, sau ceea ce este in cartea asta este gandirea fiecarui om si modul sau de a crede.
Cum ajung sa le vina in minte asa lucruri extreme? Si cum le pot face?
Si nu-i controla si modera nimeni? Li se dadea voie?
Mi se pare extrem si nu inteleg rostul acestor lucruri in: a trai aproape fara mancare (doar paine uscata), a nu te spala, a purta hainele pana la ultimul petec, a nu dormi (stateau spanzurati cu sfori, sau te miri cum, ca sa nu adoarma vreodata). La fel si ispitele si cum erau vizitati de demoni. Intr-o manastire? Acolo veneau?

Ce mi-a placut: faptele de milostenie, de iubire de aproape, modul in care isi cereau iertare pentru orice lucru rau (mai ales inainte de a se impartasi), felul in care traiau rugaciunile, Sf. Liturghie, rugaciunea inimii ("Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul"). Mi-au placut povestile despre Maica Domnului si sfintii care prin icoane le lor sau aparitii veneau sa ajute...

Despre viata monahilor nu scrie mai nimic: daca citeau ceva, daca aveau biblioteca, daca scriau, sau lucrau ceva, legatura cu lumea (azi aflu ca ei poarta corespondenta cu lumea, cer ceea ce au nevoie, trimit la randul lor diverse lucruri de ajutor credinciosilor (mir, iconite, etc.).

Azi citeam un articol de pe acest site scris de IPS Bartolomeu Anania.
Asa frumos si bland. Si mi-a placut foarte mult sfatul lui despre post in care spune despre cumpatare.

"Inca o data, postul lautric conteaza; si masura postului pe masura putintei tale, a vrerii tale, a credintei tale si a starii tale fizice. Dar important este, inca o data, cred ca mai important decat postul in sine este simtul masurii si mai cu seama buna cuviinta."

Total opus celor citite in patericul atonit, desi tot monah a fost si IPS.

De câţiva ani încoace, în preajma intrării liturgice în praznicul Întrupării, recitesc "Imnele Naşterii şi Arătării Domnului" ale Sfântului Efrem Sirul.
http://www.librariasophia.ro/img/poz...nului-5983.jpg
Am observat că de când fac aşa rezist mai uşor agitaţiei valurilor de frenezie festivist-comercială de la suprafaţa lucrurilor, lipindu-mi mintea de aceste formidabile texte duhovniceşti, poate cele mai dense teologic şi mai frumoase scrise vreodată despre cele două mari praznice care delimitează perioada "sărbătorilor de iarnă".
http://www.librariasophia.ro/carti-I...f-so-5983.html

Desigur ca nu...
Multi dintre cei mai vrednici calugari cereau binecuvantare sa-si sporeasca rugaciunea si ravna duvohniceasca in locuri pustii,fara sa fie abatuti din ganduri de alti oameni sau de evenimente.
Demonii ii cercetau deci,in locuri pustii.
Nu stiu daca ar suporta prezenta materiala a Bibliei,a crucii sau a altor obiecte de cult incaracate de harul din timpul Liturghiei...Nu stiu,nu m-am intrebat ...
Sau de erau"rapiti in duh"si vizitau iadul sau alte locuri asta nu se intampla aievea in odaia lor ci intr-o alta dimensiune,intr-un alt timp.
Chestii complicate pt oameni complicati duhovniceste...noi sa fim multumiti ca inca ne mai trezim dimineata :)
Inca mai avem timp ...:)

PS-multumim de prezentare ,am citit-o pe net asa pe fragmente ,este greu sa gasesc carti romanesti aici,mai ales religioase.
Pt cei din strainatate,editura Egumenita din Galati poate expedia comenzi internatioanal.

Eu inteleg ca puteau face acestea,nu imi par extreme si tot nu pot sa le fac;este extrem de greu si mai precis cred ca nu VREAU(sa ma dezobisnuiesc de vechile mele tabieturi si apuc altele care par extreme pt societate).
Uneori sunt mai slaba,alteori mai puternica...
Daca sunt in vacanta si mancarea la restaurant mai are si ingrediente de dulce(o farama de branza,un sos cu unt)nu mai fac discutii si mananc asa...
Asta deoarece cand comanzi tot felul de abateri de la menu,mai mereu gresesc si -ti aduc mancarea tot cum este in original.De aici,discutii nesfarsite,frustari,plus nemultumirea cercului de prieteni ca tu"esti mai cu mot"si umbli cu posturile peste tot;la final te alegi cu mai multa dauna decat cu folos...
Doar o parere!

Subscriu și eu la ce ai zis aici, așa este mai bine lăsăm de la noi... ziua mea a picat anul ăsta în prima zi din Postul Crăciunului și pentru că am ieșit la un restaurant să sărbătorim am avut mai mare bătaie de cap cu o supă de porumb, promisă "de post" dar care culmea era dreasă cu brânză și uitaseră să-mi spună amanuntul... când eram gata s-o accept, adică să las să treacă de la mine, am descoperit că avea în ea și niște bucăți de carne; până la urma mi-au adus o altă supă - "de legume", fiind de fapt de pui, dar din care aleseseră doar vegetalele. Tot cu salata merge mai bine la restaurant. :)

Asteptăm si noi câteva citate, multumim !

Cunosc atat de bine ce spui!! Si eu avut atatea incidente in post ca nu mai doresc sa ies si mai bine refuz pretextand(adica mintind)diverse motive.Nici nu-mi doresc sa devin motivul de consternare al prietenilor. Probabil ca nu ar trebui sa iesim deloc sau sa facem o mica petrecere acasa unde puetm incropi ceva din legume,cu mainile noastre.
Sau sa alegem restaurante grecesti ,indiene daca se poate si trebuie musai sa socializam din diverse motive.

Stii ce mi-au facut rudele mele in weekendul de dupa Thanksgiving?M-au chemat la cina unde nu au pregatit nimic vegetarian pt mine.Nici daca nu suntem in post eu nu obisnuiesc sa mananc carne si oua(prod.lactate discutabil)iar dansii stiu treaba asta de ani de zile.
Intamplarea a facut ca mereu cand calatoresc in zona aia sa vizitez un mic restaurant Korean de unde command aceleasi lucruri:supa de varza acra cu ardei iute si sote de ciuperci nu-stiu-de-care.
Le-am cumparat cu gandul ca le voi manca a doua zi dupa cina comuna la care am fost invitata,numai ca acolo surpriza...nu exista nici macar un fel vegetarian,nici macar paine!!!

S-a servit sunca(ham),salata de spanac cu bacon si oua,cartofi la cuptor cu unt,chifle cu lapte batut si branza topita si prajitura de ciocolata.
Asta ca sa imi arate cat de mult ma pretuiesc si cat de tare vor sa-mi plateasca pt faptul ca se invita la mine in toate sarbatoritorile cand eu care abia suport mirosul de carne cruda si textura,le gatesc mancaruri de carne,care mai felurite.
Cine sa-i mai inteleaga pe oameni ...eu una nu prea!

Scuze ca m-am intins la vorba si am perturbat putin discutia despre carti,nu aveam cui sa ma plang,sa revenim deci!

Cum spunea si Mirela,asteptam cateva citate cand aveti vreme.

Vin cu o intrebare acum:

Stie cineva vreo carte despre viata Sf. Ioan Botezatorul?
Am vazut la libraria Sophia (pe site) una pentru copii.
Ceva pentru adulti exista?

La recomandarea ta am cumpărat această frumoasă carte. Și pentru că suntem în preajma Nașterii Domnului, vreau să citez un fragment:

„Senină e noaptea în care a răsărit Cel Curat, Care a venit să ne însenineze; să nu amestecăm în veghea noastră ceva ce ar putea să o tulbure.

Calea urechii să se netezească, privirea ochiului să se limpezească, cugetul inimiii să se sfințească, rostirea gurii să se curățească!

Maria a ascuns azi în noi aluatul [Mt 11,22] din casa lui Avraam; să iubim, de aceea, pe cei săraci ca Avraam pe cei nevoiași.

Astăzi a fost pus în noi cheagul din casa lui David; să fim, așadar, milostivi față de prigonitorii noștri, ca fiul lui Iesei față de Saul [1 Rg 26].

Blânda sare a prorocilor a fost împrăștiată azi între neamuri; să dobândim prin ea noul gust prin care poporul cel vechi s-a făcut searbăd!

Să ne algeme cuvintele în această zia mântuirii; să nu rostim nimic de prisos, ca să nu fim noi de prisos pentru ea!

Aceasta e noaptea împăcării; nimeni încruntat și întunecat să nu fie în ea; în această noapte care dă pace tuturor nimeni să nu amenințe și să nu facă tărăboi!

Aceasta e noaptea Celui Blând; nimeni să nu fie amar și aprig în ea! În această noapte a Celui Smerit nimeni să nu fie trufaș și mândru!

În această zi a iertării, nimeni să nu-și răzbune vreo greșeală! În această zi a bucuriei să nu împărțim dureri!

În această zi blândă să nu fim aprigi! În această zi liniștită să nu fim arțăgoși!

În această zi în care Dumnezeu a venit la păcătoși, cel drept să nu se ridice în cugetul său mai presus de cel păcătos!

În această zi în care Domnul a toate a venit la robii Săi, să se plece și stăpânii în iubire spre robii lor!

În acestă zi în care Cel Bogat a sărăcit pentru noi, să-l lase și bogatul pe cel sărac să ia parte la masa lui!
[...]
Astăzi Dumnezeirea S-a întipărit pe Sine însăși în umanitate, ca și umanitatea să se întipărească ș să se facă podoabă în pecetea Dumnezeirii!”

Mulțumesc Mihai!

cuvinte din chilie
 

Buna ziua,

Ma poate ajuta cineva va rog sa fac si eu o copie dupa cartea "Cuvinte din chilie" a Parintelui Proclu? Nu o gasesc pe nicaieri..

Multumesc mult.

Ana

carte "cuvinte din chilie"
 

Buna ziua,

Ma poate ajuta cineva va rog sa fac si eu o copie dupa cartea "Cuvinte din chilie" a Parintelui Proclu? Nu o gasesc pe nicaieri..

Multumesc mult.

Ana

Vintila, Horia: Cavalerul resemnarii, Ed "Europa" Craiova. Traducere de Ileana Cantuniari.

Intr-un roman aparent istoric, marele scriitor roman de limba franceza Horia Vintila ascunde o tematica filozofico-politica. Actiunea se desfasoara intr-un atemporal fabulos: undeva, in Evul Mediu, prin Europa. Personajul principal este domnul Valahiei, Radu Negru, aflat in pribegie ca ambasador batand la usi inchise, personaj parca autobiografic.

Cartea este neasteptat de actuala si, avand in vedere ca a fost scrisa cu mai multe decenii in urma, aproape profetica. Este vorba de mai mult decat o criza, e vorba de un apus de lume.

In acelasi timp usoara si grea de intelesuri, mica in grosime, dar nu in adancime, "Cavalerul Resemnarii" e o carte care nu trebuie sa lipseasca din valiza de carti pe care e bine sa o pregatim inca de pe acum pentru concediu.

Lidia Stăniloae - "Lumina faptei din lumina cuvântului"

O carte extraordinară, prin evocarea plină de iubire pe care fiica părintelui Dumitru Stăniloae o face tatălui, dar şi mamei ei. Interesant de urmărit viaţa unei familii care nu a renunţat la valorile sale (credinţa, iubirea, ajutorarea altora, încrederea în semeni, bunătatea...) în ciuda evenimentelor grele pe care le-au trăit.

http://www.humanitas.ro/humanitas/lu...itru-staniloae

„Dar ce ciudat – ea, o femeie tânără, și el, un bărbat vârstnic și deloc frumos, se asemănau perfect prin inimile lor sfioase, prin timiditatea lor. (...) De ziua lui, ea îi brodase o cămașă, neștiind că pe urmă Vasili Timofeevici nu dormise noaptea, tot ducându-se cu picioarele goale la scrinul pe care era pusă cămașa: o mângâia cu palma, pipăia cusătura simplă, din cruciulițe. Când își scosese nevasta de la maternitatea spitalului raional și ea își ținea copilul în brațe, i se păruse că nu va uita această zi chiar dacă va trăi o mie de ani. Uneori îl apuca spaima – e oare posibil să-l fi dăruit viața cu o asemenea fericire, e posibil să se trezească, așa, în toiul nopții și să asculte răsuflarea nevestii și a fiului? Aveau oare oamenii simpli, care se fâstâceau ca el în fața tuturor celorlalți, dreptul la așa bucurie? (...) Vasili Timofeevici murise primul, luând-o cu două zile înaintea micuțului Grișa. Dăduse aproape toate firimiturile de mâncare nevestei și copilului și de aceea murise înaintea lor. Probabil că pe lume nu există o jertfire de sine mai înălțătoare decât jertfirea lui și nicio disperare mai mare decât cea încercată de el atunci când își vedea soția desfigurată de aripa morții și fiul muribund. ... Scheletele, înfășurate în zdrențe putrezite, petrecuseră iarna laolaltă – bărbatul, soția tânără și copilașul lor, zâmbind alb, nedespărțiți nici de moarte.
Pe urmă, în primăvară, când se întoarseră graurii, intrase în casă, astupîndu-și nasul și gura cu batista, împuternicitul secției agricole, se uitase la lampa de gaz cu sticla spartă, la icoană, la scrin, la ceaunul rece, la pat și spuse:
- Aici sunt doi și un copil.
Din pragul sfințit de dragoste și sfiiciune, brigardierul dădu din cap și făcu o însemnare pe un petic de hârtie. După ce ieși la aer, împuternicitul se uită la izbele albe, la grădinile înverzite și spuse:
- După ce luați cadavrele, nu mai are rost să refaceți dărăpănăturile astea.
Și brigadierul dădu din nou din cap.”
(Vasili Grossman - Pantha rei)

http://www.polirom.ro/catalog/carte/panta-rhei-5372/

Eu am citit noua carte aparuta despre minunile Maicii Domnului: Maica Domnului Aparatoarea noastra - Noi minuni contemporane

http://www.librariaortodoxia.ro/cart...temporane_4403

Doamne ajuta ! vreau sa citesc carti despre oameni de alta credinta care s-au convertit la ortodoxie, ce imi recomandati? :D

Intr-o zi am avut prilejul de a-mi cumpara o carte ortodoxa dintr-un magazin bisericesc.
Atunci, nu ma puteam decide, fiindca imi atrase atentia titlul a patru carti.
Stand asa pe ganduri, m-am gandit ca doar Unicul Dumnezeu stie ce imi trebuie la moment.
M-am rugat Lui Dumnezeu sa ma ajute, sa aleg cartea de care am nevoie, sa fie spre folos duhonicesc( nu zic ca celelate nu ar fi), si doar m-am rugat si am crezut din tot sufletul meu, ca Dumnezeu o sa ma lumineze.

Cartea o am si acum, scrisa de Arhimandritul Serafim Alexeiev "Nu judeca si nu vei fi judecat. Cea mai scurta cale catre Rai".

V-o recomand cu drag, din suflet.
Am ales acesta carte fara sa ezit.

Intre Dumnezeu si rock'n'roll
 

Scrisa de Arsenie Monahul, calugar sarb, degustator (in tineretile sale imprastiate) al tuturor desertaciunilor... Pana i S-a facut mila Domnului de el si i-a daruit pocainta.
Omul a facut parte din alaiul nomenclaturistilor sarbi. A trait, laolalta cu odraslele marilor fruntasi ai patriei socialiste, promisiunea omului nou - acela, stim noi, mai egal decat cei cu care zicea ca este egal...

Sunt pagini extrase din Jurnalul monahului. Convorbirile lui cu Dumnezeu, scrisorile lui de dragoste catre Domnul, ajung iata sub ochii cititorilor de pretutindeni. Toata cartea e o rugaciune. Arsenie marturiseste Domnului cate a vazut, a facut, a trait... O face cu amar, in duh de iubire. Cand povesteste despre cel mai iubit prieten al sau din tinerete, pictorul Dusan "Ghera", indracitul, monahul o face parca rugindu-se Domnului sa il ierte pe "Ghera".
Mare e puterea iubirii!
Desi intelege bine ratacirile si tradarea celui pe care inima lui o iubea cel mai mult, Arsenie continua sa se roage lui Dumnezeu. Prin asta ne arata ca iubirea este participare (chiar si vinovata!) la viata aproapelui. Spre deosebire de Adam din vechime, acest nou Adam al prieteniei originare nu da vina pe cel ratacit, pe Eva inimii lui omenesti. Dimpotriva, intelegind caderea fratelui si caindu-se, in numele lui, pentru aceasta, Arsenie roaga pe Domnul sa aduca pacea in sufletul celui cazut intre spini. Implicit si in sufletul nostru!

In carte, fata in fata, insotind textul sunt puse doua serii de opere plastice si totodata doua manifestari ale unor duhuri contrarii: picturile marelui Ghera si ale altor mareti artisti (Dali, Fr. Bacon) versus icoanele noastre, umilele, ortodoxe... Doar privind fotografiile acestor picturi si cunosti dintr-odata, deosebirile duhurilor dinlauntru... Textul se ingana cu poza.

Este un text simplu si puternic despre: comunism, heroina, tradare, iubire, rock'n'roll, satanism, mantuire....

Retin un cuvant al autorului:
"Muzica la care-ti salta inima, aceea-i patria ta."

P.S. Cartea a aparut la Editura "Predania", cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Galaction, Episcopul Alexandriei si Teleormanului.

Si ce zice despre rock'n'roll ?

Autorul prezinta rock/ul asa cum l-a trait, in experientele amestecate ale acelor ani de trista amintire. Si l-a trait, ca majoritatea tinerilor, laolalta cu drogurile (desi el nu a consumat droguri majore cum ar fi heroina, a trait insa intre heroinomani), cu promiscuitatea, cu tot felul de aventuri nefericite, pe care avea mai apoi sa le regrete, sa le deplanga.
Prezinta asadar un intreg mod de viata, fara a analiza in mod special vreuna dintre componente, separat. Le evoca impreuna, intr-un intreg inspaimantator care avea sa faca numeroase victime printre tineri, in special printre artisti.

Totusi, in carte sunt si cateva aprecieri distincte referitoare la rock, asa cum era ea in anii 80 la Belgrad. Iata cateva spicuiri din text, reformulate succint:
Ei, artistii belgradeni care fondasera cateva trupe rock, traiau in primul rand o incantare aparte, intrucat erau perceputi de catre fani ca "idoli de neatins".
Printre manifestele sau lozincile acestui mod de viata erau si la ei arhicunoscutele: "Sex, droguri si rock'n'roll" sau "Sa traiesti vijelios, sa mori de tanar si sa lasi in urma un cadavru care sa arate bine".....
Pune apoi problema raportului dintre Ortodoxie si muzica rock, aratind ca belgradenii aveau doua pozitii distincte: unii credeau ca pot lega muzica rock de Ortodoxie, "sfintind" astfel rock-ul; altii gaseau o incompatibilitate categorica intre rock si Biserica, considerind ca Lumina nu poate fi unita cu intunericul, nici dulceata mierii cu amaraciunea otravii... In locul sfintirii rockului se ajunge in fapt numai la prihanirea si batjocorirea Ortodoxiei si a vietii mantuitoare.
Mai spune autorul ca singur si numai ritmul rockului este "nelinistitor si nimicitor". Tristetea si deznadejdea care raman dupa euforia momentului sunt cautate din nou in acelasi ritm anesteziant si asa la nesfarsit, fara iesire, lucru tipic si pentru narcomanie. Or, rugaciunea si toate lucrarile vietii crestine au ca rod tocmai inversul acestor stari, adica linistirea/pacea sufleteasca.
Ca alternativa, autorul propune apropierea tinerilor de artele duhovnicesti, purtatoare ale valorilor vesnice, netrecatoare (iconografia, cantarea psaltica, poezia-rugaciune).

In prefata gasim si o interesanta remarca privind implicarea politicului in afacerea rockului.
"Rockul autohton a fost acceptat de puterea comunista ca sa canalizeze convenabil revolta tineretului, care astfel, din interiorul sistemului, putea fi mai usor de controlat." Dar in fapt a ramas "doar jucarea rolului de revolta, adica o forma goala, lipsita de orice continut".
Rockul a devenit, dintr-un gen de muzica (curent muzical, revolta tinereasca, mod de distractie), ideologie. Propunind un nou mod de viata si o noua conceptie asupra vietii, rockul a produs multor oameni o ruptura fata de morala traditonala, propunind o viata fara responsabilitati fata de casatorie/familie, o viata plina de usuratate care avea sa erodeze grav persoana - si toate acestea sub stindardul castigarii unui sens existential superior...

O parte buna, insa, trebuie amintita: autorul crede ca lucrul valoros cultivat in lumea rockului, pana la a ajunge o ideologie dezumanizanta, este nemultumirea tinerilor in fata raspunsurilor superficiale pe care lumea le da celor mai importante intrebari despre viata, despre sens/rost si alte dileme ale omului dornic sa isi traiasca viata intru implinire. Dar lesne s-a constatat ca adevaratul raspuns la aceste nazuinte onorabile ale rockerilor "sinceri" nu il poate da rock'n'rollul ci doar "gasirea unei asezari duhovnicesti si a unei comuniuni de dragoste".