Aici e vorba de transmiterea urmarilor pacatului stramosesc, adica a firii imbolnavite, pacatoase. E si logic, bebelusul e cel care are pacatul pentru ca tatal sau bea? Dar poate mosteni o consecinta a acestui fapt, o boala.
Catolicii si protestantii au preluat invatatura Fer. Augustin, care a combatut pelagianismul (care spunea ca omul se poate mantui doar prin fapte, si fara ajutorul harului) si a cazut in extrema cealalta, ca punea in prim plan doar harul, negand liberul arbitru al omului, parte a chipului lui Dumnezeu in om (de fapt cea mai importanta trasatura). Aceste conceptii existau la gnostici si in filozofia platoniciana, Fer. Augustin fusese un filozof neoplatonist, adept al filozofului Plotin. In aceasta conceptie omul nu mai e capabil de fapte bune fara ajutorul harului.
Aici e un studiu scurt, dar amanuntit, care arata ca toti sfintii au avut o intelegere corecta, cea pe care o are si ortodoxia, doar Fer. Augustin a adoptat aceasta intelegere gresita. http://teofanmada.ro/studii/Studiu_F...stic%C4%83.pdf

Vrei sa spui ca Adam era perfect, si ca urmare a păcatului , firea lui a suferit modificări?** Adică noi moștenim o fire bolnavă?

Adam nu a fost niciodată perfect. Adam era într-o stare de perfecțiune pentru că se află în comuniune cu Dumnezeu(singurul perfect).
Relația lui cu Dumnezeu a suferit ca urmare a păcatului si implicit starea lui spirituala a fost alterată.
Dar firea lui a rămas la fel adică normală pentru acest tărâm. Noi moștenim firea umană normală a lui si starea lui spirituală decazuta ca lipsă a comuniunii cu Dumnezeu.

Când vom fi mantuiti, firea noastră umană va fi susținută energetic de cele 7 Duhuri ale lui Dumnezeu(trupurile nu vor mai îmbătrâni), iar starea noastră va fi perfectă nu pentru că* noi am fi perfecți ci pentru că suntem în comuniune cu El care e singur perfect.

Jertfa lui Hristos
 

Intrebati dece s-a jertfit Iisus Hristos pe Cruce cand raspunsul acesta este la vedere.
Domnul Iisus Hristos este Adevarul,Calea si Viata.

Dumnezeu s-a jertfit pentru Adevar,ne-a aratat si Calea pierduta si a vrut ca sa ne dea Viata.
Acum intrebi de CE a fost necesara aceasta ?

Pentru ca Dumnezeu ne-a iubit intru-atat de mult incat si l-a dat pana si pe Fiul Sau pentru noi.
Asa de multa MILA a avut Dumnezeu de noi.

Pe voi va satisface raspunsul acesta? Nu cumva naste alta intrebare?
Sigur, este un raspuns, si e corect, dar nu e complet, pentru ca nu lamureste problema. Cunoastem ca Dumnezeu e Dragoste desavarsita si ca este un Judecator Drept si Milos. Atunci de ce nu ne iarta pur si simplu? De ce trebuie sa moara Fiul preaiubit ca sa fim considerati rascumparati?

As vrea sa stiu daca aveti un raspuns pertinent la aceasta nelamurire.

Personal am avut de infruntat aceste intrebari provocatoare, desigur din partea unor atei, nu stiu in ce masura chiar erau dornici de un raspuns ori doar voiau sa incuie prin logica crestinismul si astfel sa-l desfiinteze in ochii slab credinciosilor sau agnosticilor usor de indus in indoiala.

Putem noi ierta pe servitorul altuia ?

Desigur, cel mai simplu raspuns ar fi afirmativ. Servitorul altuia ne-a aruncat cafeaua fierbinte in fata si atunci il iertam. Dar cam ce valoare ar avea, pentru el, aceasta iertare a noastra ? Sa inseamne ea ca, din acel moment, acela nu mai e servitorul altuia ? Evident, nu: acela va continua sa fie servitorul stapanului sau, va fi in continuare in puterea lui. Pana cand ? Pana cand cineva il va rascumpara, platind un pret pentru el.

Nu ne iarta pur si simplu pentru ca El doreste sa nu aiba ce sa ierte, adica El doreste sa nu gresim.
Pentru aceasta, L-a trimis pe Fiul Sau sa ne invete, prin exemplul Lui, sa nu gresim.

Jertfa Domnului a fost necesară pentra a-i scăpa pe ucenici si pe credinciosi de prigoană. Nu a făcut ca păstorii plătiț›i ce sunt din lume ci El si-a dat viaț›a pe Cruce din cea mai mare iubire, căci nu este iubire mai mare de Dunezeu decât să-si dea cineva viaț›a pentru ucenicii, prietenii si apropiați Săi, pentru ca ei să devină liberi în credinț›a lor, în iubirea lor.

Prin această jertfă a Fiului Omului a fost răscumpărat Adam si Eva din moarte si din iad împăcându-se ei cu Dumnezeu.

Nu a fost o jertfă atât de tristă deoarece Domnul Iisus, fiul Mariei a treia zi a înviat din morți după cum era scris în Scripturi si asa precum a mărturisit mai înainte... reintrând în slava Tatălui.

In realiate e tocmai invers decat spui tu(si nu e prima oara):
12. Şi toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi.(2Tim3)



Iar ai dat cu "bâta-n balta" si cu "stangu-n dreptu'. "
46. Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru?
47. Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi neamurile acelaşi lucru?
48. Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.(Mt5,46-48)

Iisus S-a jertfit pentru toti, mai ales pentru cei care L-au ratignit si pentru pacatosi, nu pentru ucenici (cei apropiati Lui) ca aceia nu aveau nevoie; pe acestia i-a invatat.

Asa vi s-a spus la "convocarea din ultima zi"(a 7-a) ca veti fi si voi rasumparati?
In care verset este specificata aceasta rascumparare?

Iisus nu e "fiul" Marie, chiar daca S-a nascut din ea, ci este Fiul Tatalui, in slava Caruia nu putea "re-intra" fiindca niciodata n-a iesit.

Mantuire inseamna viziunea beatifica.


Pacatul originar nu inseamna vinovatie personala, ci mostenire a unei stari detracate. Bolnavi putem ajunge in mai multe moduri. Fie expunandu-ne la factori de risc, si atunci suntem vinovati. Fie mostenind boala inca din sanul matern. Si atunci, noi personal, nu avem vina. Dar suntem la fel de bolnavi prin boala mostenita cum suntem prin boala dobandita. Fie prin alte moduri, de exemplu prin contagiune de la alti oameni care poarta microbii lumii acesteia. Rezultatul e acelasi: o stare rea, decazuta, bolnava, care ne impiedica sa fim pe deplin fericiti.

Desigur, cineva care sufera de o boala grava, mostenita, un copil cu sindrom Down, de exemplu, poate sa se bucure de un anumit grad de fericire. Dar noi, care suntem maturi, ne dam seama ca fericirea acestui copil este incompleta si l-am vrea vindecat, daca s-ar putea, ca sa ajunga la maturitatea fericirii.

Viziunea beatifica este cea care face diferenta dintre fericirea naturala, posibila chiar in viata aceasta si fericirea supranaturala, deplina. Or, pacatul originar singur, fara niciun alt pacat personal e suficient ca sa impiedice viziunea beatifica. Mantuirea.

Hotarand sa manance din acel pom, primii nostri parinti au ales nu sa fie mai destepti, ci sa isi defineasca singuri binele si raul. A cunoaste inseamna adesea, in limbaj biblic (limbajul evreilor de atunci) a poseda. Cunoasterea binelui si raului inseamna a poseda facultatea de a defini binele si raul. Or, aici e eroarea. De aceea Dumnezeu le interzisese sa manance din acel pom. Nu fiindca Dumnezeu ne vrea prosti, ci fiindca El stie ca, daca omul ajunge sa defineasca el insusi ce e bine si ce e rau, va ajunge repede la catastrofa. Daca fiecare dintre noi, ori noi toti la un loc stabilim ce e bine si ce e rau, iar aceste notiuni, venind de la oameni, nu mai sunt legate de transcendent, iese haloimis general. Vedeti bine ca atei foarte de treaba altfel, care nu ar face rau niciunei muste, ba chiar militeaza pentru salvarea planetei facand adaposturi pentru muste, promoveaza avortul. Eutanasia. Prelevarea de organe de la oameni in care bate inima. "Cunoasterea binelui si raului" inseamna moartea omului. Dar tatal nostru nu vrea moartea noastra, de aceea ne-a interzis aceasta "cunoastere" spunand ca, daca vom manca din acel pom, vom muri.

Nevinovat.

Prin 1997 ma aflam in Statele Unite cand un proces de pomina era prezentat si dezbatut pe toate canalele televiziunii. Un tip de vreo 50 de ani, in culmea carierei lui, un "barbat de succes" cum am spune, conducand o masina scumpa pentru care muncise din greu opreste, regulamentar, la culoarea rosie a semaforului in fata unei treceri de pietoni. Dar, ghinion: din spate, un drogat, un detracat, aproape un "homeless", conducand o gioarsa de masina, il loveste. Suficient incat masina carieristului sa loveasca un trecator care tocmai traversa la fel de regulamentar pe cat oprise carieristul. Spital, operatie, recuperare, sechele pentru toata viata. Se ajunge, dupa cum era de prevazut, la judecata. Bogatul trebuie sa plateasca o suma mai mare decat cea pe care o stransese pana atunci, dupa ani de munca. Pe langa ca i se ia tot in afara de minimul personal, i se popresc veniturile viitoare. "Masina dumitale mi-a nenorocit picioarele, prin urmare dumneata trebuie sa imi platesti picioarele, plus suferinta morala de a fi schilod" a fost logica procesuala, imbatabila, a victimei. Desigur, in principiu, bogatul se putea intoarce impotriva celui din spatele lui: cel cu adevarat vinovat, care cauzase toata nenorocirea. Doar ca nu era asigurat si nu era nimic de luat de la el: n-avea nici casa, nici cont in banca, nici venituri.

"Nu ai nicio vina, dar platesti": logica proceselor civile nu are prea mare legatura cu cea a proceselor penale. Ei bine, domnule, aici vroiam sa ajung: pare ca va obsedeaza problema vinovatiei, dar cu Pacatul Originar nu mai suntem in penal, suntem in civil. Platim, problema vinovatiei nu se pune.

Decât o viaţă de mort omorâtor mai bine o viaţă cu Hristos.
 

Jertfa Domnului a fost necesară pentru ca omul păcătos să nu tot moară negreşit în păcatele sale căutând mereu să se mântuie pe sine nepricepând că astfel se va pierde. Prin moartea şi învierea Domnului omul păcătos a primit Calea şi darul vieţii adevărate adică să poată să trăiască omul nu pentru sine şi pentru păcatele sale şi pentru mântuirea lui proprie şi personală ci pentru Dumnezeu şi pentru Cel ce şi-a dat viaţa pentru el, pe Cruce, aşteptând şi primind iubirea mântuitoare şi mângâietoare nu de la sine sau de la lume ci de la Dumnezeu.

A fost necesară pentru schimbarea sensului şi rostului vieţii omului.

În loc să mai tot trăiască omul pentru sine şi pentru păcatele sale şi pentru mântuirea sa primită de la lume sau de la sine însuşi, acum poate să trăiască pentru Cel ce şi-a dat Viaţa Sa, din iubire, pentru el, pentru om, poate să trăiască pentru fericirea vieţii omului în iubire şi milă de Hristos şi poate să fie statornic şi fidel Domnului şi vieţii curate şi sfinte până la infinit adică mereu.