"Iubitorul de argint aduna ca sa le afle altii"

Cum ne comportam cu cei care se dau mari cu "acumularile" lor lumesti de orice natura?
Cum sa facem sa ne ajutam pe noi si pe ei fara sa-i suparam?

Este greu. As incerca sa le vorbesc mai mult despre suflet si despre hrana sufletului, sa depasim conceptia lor pur materialista, daca exista, asemannatoare cu cea a bogatului caruia i-a rodit tarina si gandea ce va face cu roadele sale.

Iubitorul de argint, dornic de avere, devine treptat, treptat orbit in asa hal, incat nu mai vede decat banul si dorinta de acumulare si fala devin un scop in sine. Pacatul in sine, este urmat de mandrie, fatarnicie si o impietrire a sufletului fata de tot ce-i injur, fata de semeni si indepartarea de adevarata credinta. Cum sa-i ajutam ? Greu, foarte greu daca nu intervenim la inceputul manifestarii patimii. Multa rabdare si explicarea faptului ca cele lumesti sunt trecatoare, dand exemple precum ar fi , ca in fata bolii si a mortii poti avea averea cat de mare, care devine inutila , fara de folos. Sa descoperim si sa le descoperim acele parti sensibile ale firii. Sunt multe de spus si de facut in fata acestei patimi ce macina tot ce este frumos si nobil in fiinta noastra.

eu am incercat sa lamuresc pe cineva ca nu banul este centrul universului, dar am fost luata peste picior. si am cam renuntzat sa mai dau "lectii de viatza " altora ( nu neaparat legata de iubirea de arginti, ci si despre lucruri religioase in general), mai ales daca sunt mai in varsta ca mine, ca nu vreau sa mi se mai zica apoi "ia-uite s-a trezit si tinerica asta sa imi dea mie lectii de viatza". Dumnezeu sa ma ierte din cauza asta :(

cred ca cel mai indicat ar fi sa ii tratam ca pe niste oameni normali, ca si cum nu ar avea acele "acumulari". asa vor simti si ei iubirea adevarata, pentru ca sunt oameni, nu masini de facut bani.

Da ,asta ar fi cea mai buna atitudine ,si ei sunt oameni desi sunt de compatimit .Poate prin exemplul nostru ,fara sa le predicam ,se vor schimba ,daca au dispozitie pentru asta ,cum zice par.Paisie Aghioratul ,nu toti se pot schimba.
Banul trebuie sa fie un mijlioc de a trai ,nu un scop in sine ,detasarea de bani si averi e mare lucru.Poti sa le ai dar sa nu te gandesti la ele .

Bine zis, Anita, desi sa stii ca am observat ca cei care au multi bani nu prea au o viata linistita, dorm prost noaptea - mai ales femeile de afaceri! - pentru ca sunt mereu preocupati si implicati in proiecte de investii. Odata ce ai mari "acumulari", cum zice Andrei, nu prea poti sa nu te gandesti la ele. Din cate stiu eu, aici in State chiar exista o lege care spune ca nu ai voie sa ai bani neinvestiti/cash peste o anumita suma.

Problema este ca oricum am da-o nu ne putem smeri cu adevarat daca avem conturi grase in banca.
Anita, si bogatul care a venit la Iisus "nu se gindea la ele" pina nu i-a amintit Hristos prin "imparte totul si urmeaza-ma"

Exemple sunt multe, din cei care au renuntat la bogatia lor si L-au urmat pe Hristos. Am unul la indemana , Sfantul Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir, care a impartit toata averea saracilor si L-a urmat , impreuna cu sluga lui, pe Hristos. A patimit pana la moarte pentru credinta lui. Dragostea de arginti nu se impaca in nici un caz cu dragostea in Hristos. Smerenia nu este combatibila cu bogatia, banul, fala si cu toate cele pur dependente de cele materiale, lumesti.

Din cate am inteles eu, pe acest topic e vorba de cum ne purtam cu cei bogati, care se falesc cu ce au... in primul rand, cred ca nu e cazul sa le tinem lectii de teologie, ori ii vom indeparta si mai mult de Dumnezeu. De aceea cred ca o atitudine cuviincioasa, demna si impartiala, este cea mai potrivita. Sa nu incercam sa smerim pe altii pana nu ne smerim noi! Si cred ca nimeni nu poate spune despre sine ca e smerit :rolleyes: :|