silver, din ce carte scrii povestile cu talc? ca-mi plac, mai ales pilda cu cei doi calatori prin desert si cu internatii la spital, nu le-am mai citit nicaieri pana acu, material nou pentru mine. :thumbsup:

veilur - Buna. Nu le iau dintr-un loc anume. Daca ai observat, sub unele povesti am pus sursa de inspiratie.
Citesc foarte mult si, daca mie imi place ceva, daca o poveste imi transmite un mesaj, o invatatura, un sfat, inseamna ca transmite si altor cititori. In unele povesti mai intervin si eu si asta ca sa le fac mai accesibile. Am/stiu foarte multe povesti dar cred ca oferite zilnic, precum un medicament miraculos, sunt mai gustate, decat postate la gramada.

Da, e mai bine una pe zi, astfel avem ce astepta pentru a doua zi :)

Demisia oficiala

Subsemnatul, va aduc la cunostinta intentia irevocabila de a demisiona oficial din functia de adult pe care o detin acum abuziv.

Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta.

Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta.

Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma interseze cat costa asigurarea pe anul viitor.

Vreau sa cred sincer ca bomboanele Tic-tac sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca.

Vreau sa stau intins la umbra unui copac, cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-se cu uimire de ce adultii nu fac la fel.

Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla. Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame.

Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam.

Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la pahar.

M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare.

Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificarii etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, barfa.

Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate, care isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de ocazie.

Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade?

Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Menica repetentul, atunci cand jucam fotbal in spatele scolii?

Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara sex explicit si violenta implicita la fiecare zece secunde.

Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetii echipajului "Speranta", navigand cu "Toate panzele sus" si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai.

Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit!

Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varului Cristi si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din ramuri si frunze de fag, in spatele gradinii.

Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini, asigurari de sanatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic.

Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebat: "Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?", deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL.

Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic - Arap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si caderi de avioane.

Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduti, medicamente scumpe si dinti de portelan.

Gata, stop, cedez! Demisionez din functia de ADULT. Vreau sa cred in sinceritatea zambetelor, nobletea vorbelor, o lume a cuvantului dat si respectat, a dreptatii, a pacii, a viselor implinite, a imaginatiei innobilate, a ingerilor buni si a omului dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu.

Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate. Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati. Eu vreau sa cresc MIC!

Un satean era certat cu altul. Diavolul ii puse in minte gandul sa ucida pe cel cu care se dusmanea.

Celalalt, care era un om credincios, cand se duse la spovedit, ii spuse parintelui despre aceasta vrajmasie.

Preotul ii spuse ca se va putea impartasi numai daca se impaca cu dusmanul sau.

Omul merse atunci la cel cu care era certat si-i zise:

- Iata, prietene, am venit sa-ti cer iertare si sa ma impac cu tine, ca vin Sfintele Pasti si as vrea sa ma impartasesc...

Celalalt ii raspunse:

- Bine-ai facut c-ai venit, pentru ca, uite, trebuie sa-ti spun ca de trei ori te-am pandit la loc dosnic sa te omor. Multumesc lui Dumnezeu c-ai venit si m-ai ferit astfel de mare pacat.

Cu sufletul plin de dragoste, cei doi sateni isi dadura mana si de-atunci ramasera prieteni buni.

Oglinda sufletului...

Ciobanul satului Pipirig era un batran minunat, caruia tot satul ii spunea mos Neculai Varaticeanu. Si era sarac batranul, dar foarte milostiv si temator de Dumnezeu. In fiecare primavara se tocmea cioban la oile satului. Drept simbrie cerea un rand de haine de siac, mancare si doi miei pe care ii crestea cu multa grija. Toamna cand se coborau oile din munti, mos Neculai Varaticeanu aprindea doua lumanari de ceara, lua mielutele in brate si le dadea de pomana la satenii cei mai saraci din Pipirig.
- Sa fie in numele Domnului, adauga batranul.
Si asa facea in fiecare an pana a imbatranit de tot si nu mai putea umbla cu oile satului la munte.
- Da de ce dai miei de pomana, mos Neculai, il intrebau satenii.
- Ei, dragii mei, era pe vremuri un boier foarte zgarcit. O singura data in viata a dat si el un miel de pomana. Pe urma boierul a murit si s-a dus in iad, iar mielul vazandu-l in foc, mereu se inmuia in apa, apoi se ducea si se scutura peste boier, de-i potolea focul. Dar apa era departe si pana ce se intorcea mielul, focul iar se incingea deasupra boierului. Vedeti, daca ar fi dat boierul de pomana doi miei, ei s-ar fi randuit sa-l ude pe rand si s-ar fi stins focul. De aceea, dau eu in fiecare an doi miei de pomana, sa aiba cine ma racori acolo.
Mos Neculai Varaticeanu a fost casatorit in tineretile sale si a avut un fecior. Apoi feciorul i-a murit in primul razboi mondial si i-a ramas nora vaduva cu doi copii. Prin anul 1930 batranul a cazut bolnav la pat si a zacut doua saptamani in casa norei sale. Intr-o zi de duminica, au venit vecinii sa-l vada pe mos Neculai. Cum vorbeau intre ei, indata batranul s-a sculat din pat, a iesit putin afara, s-a uitat la albastrul cerului, apoi chemandu-l pe nepotul cel mare i-a zis:
- Mai Vasilica, cand oi muri eu, ai sa vrei tu sa-mi tii lumanarea? N-ai sa te temi de mine? Ca poate voi face urat cumva...
- Am s-o tin, bunicule, nu ma tem.
Vecinii, auzind ce vorbeste batranul, au zis:
- Ia, auzi, ce vorbeste mos Neculai! Este in mintea copiilor. O sa sperie baiatul!
- Du-te, mai Vasilica, si ada o lumanare ca sa-ti arat cum s-o tii cand am sa mor!
Dupa ce a adus copilul lumanarea, adauga batranul:
- Aprinde, Vasilica, lumanarea si stai aici, langa mine. Fa cruce si nu te teme!
In clipa aceea mos Neculai Varaticeanu a respirat adanc de trei ori si a adormit in Domnul. Asa s-a mutat la vesnica odihna ciobanul satului Pipirig.

Fiecare zi trăită e o zi deosebită

Această povestioară te va ajuta să reflectezi la conditia trecatoare a omului pe pamant. Citeste-o cu atentie! Merită efortul.

Un prieten a deschis sertarul dulapului soţiei sale şi a ridicat un pachet învelit în hârtie de mătase:
- Acesta - a spus - nu este un simplu pachet, e lenjerie.
A aruncat hârtia de împachetat şi a observat mătasea rafinată şi dantela.
- Ea a cumparat această lenjerie prima dată când am fost la New York, acum 9 ani. Nu a folosit-o niciodată. A păstrat-o pentru o ocazie deosebită. Bine… cred că aceasta este ocazia.
S-a apropiat de pat şi a aşezat lejeria lângă celelalte haine pe care urma să le ducă la pompele funebre. Soţia lui tocmai murise. Întorcându-se spre mine îmi spuse:
- Nu păstra nimic pentru o ocazie deosebită, fiecare zi trăită este o ocazie deosebită.
Încă mă mai gândesc la aceste cuvinte… deja mi-au schimbat viaţa.
Acum citesc mai mult şi fac curat mai puţin. Mă aşez pe terasă şi admir priveliştea fără să observ buruienile grădinii. Petrec mai mult timp cu familia şi prietenii şi mai puţin la servici. Am inţeles că viaţa trebuie să fie un cumul de experienţe de care să te bucuri, nu o luptă pentru a supravieţui.
Nu mai pastrez nimic. Folosesc paharele de cristal zilnic. Îmi pun paltonul nou pentru a merge la cumpărături, dacă aşa decid şi aşa am chef. Nu mai pastrez cel mai bun parfum pentru ocaziile speciale, ci îl folosesc oricând am chef.
Frazele “Într-o bună zi…” şi “Una din zilele acestea…” încep să dispară din vocabularul meu. Dacă ceva merită văzut, auzit sau făcut, vreau să văd, să aud sau să fac acum.
Nu sunt sigur ce ar fi făcut soţia prietenului meu dacă ar fi ştiut că nu va mai apuca ziua de mâine, zi pe care noi toţi o ignorăm într-o măsură destul de mare. Cred că ar fi telefonat celor din familie şi prietenilor apropiaţi. Poate că şi-ar fi sunat câţiva din vechii prieteni pentru a-şi cere scuze pentru eventuale supărări din trecut şi să se împace cu ei.
Aceste lucruri nefăcute sunt cele care m-ar supăra dacă aş şti că am orele limitate. Aş fi suparat că nu mi-am văzut prieteni buni, pentru că urma să îi contactez “Într-una din zilele astea…”. Supărat că nu am scris anumite scrisori pe care mă gândeam să le scriu “Intr-una din zilele astea…”. Supărat şi trist pentru că nu le spusesem fraţilor şi copiilor mei ce mult îi iubesc. Acum încerc să nu întârzii, să nu reţin şi să nu păstrez pentru mine nimic din ce, împărtăşit, ar aduce râsete şi veselie vieţilor noastre.

Silver, vezi ca ai ai repetat cateva din povesti: cea cu Pasarea maiastra si Fiecare zi traita e o zi deosebita. Mai sunt cateva dat nu am mai stat sa le vad care sunt. Ar fi bine asa ca idee, ca atunci cand vrei sa mai postezi o intimplare, sa verifici daca nu cumva ai postat-o deja. ;)

5 octombrie: De astazi începe viata mea. Parintii mei nu stiu înca acest lucru, sunt mai micuta decât semintele unui mar, dar totusi traiesc. Voi fi o fetita cu parul blond si cu ochii albastri. În mine sunt deja înscrise trasaturile de mai târziu, chiar si faptul ca o sa-mi placa florile.

19 octombrie: Sunt unii care spun ca nu sunt o persoana reala, ca doar mama mea exista. Dar sunt o persoana reala, asa cum o farâmitura de pâine este tot pâine. Eu si mamica suntem doua persoane reale.

23 octombrie: Astazi am deschis pentru prima oara gurita. Ei bine, cam peste un an pe fata mea se va asterne zâmbetul. Si mai târziu voi putea sa vorbesc... Si stiu ca primul meu cuvânt va fi: MAMA.

25 octombrie: Inima mea a început sa bata de astazi. Pâna la sfârsitul vietii, în orice clipa se va auzi usor ritmul ei. Dupa multi ani ea va obosi, se va opri si voi muri.

2 noiembrie: Cresc în fiecare zi câte putin. Mânutele si piciorusele mele au început sa se contureze. Dar va trebui sa mai astept mult timp pâna când ma vor ajuta sa ajung în bratele mamei, pâna când voi putea sa vin cu buchetelul de flori în mânute sa-l îmbratisez pe tata.

12 noiembrie: La mâini au început sa-mi apara degetele grasute. Sunt grozav de caraghioase asa mici! O s-o trag pe mama de par cu ele!

20 noiembrie: De-abia astazi medicul i-a spus mamei ca va avea un copil. Ce fericita trebuie sa fie! Te bucuri, mamico?

25 noiembrie: Cred ca mama si tata îmi cauta acum un nume. Dar ei nici macar nu stiu ca sunt fetita. As vrea sa ma cheme Maria. Sunt deja maricica acum.

10 decembrie: Mi-au aparut primele firisoare de par, moi si aurii. Ma întreb ce fel de par are mamica mea.

13 decembrie: Vad! Este totul întunecat în jurul meu, dar când mama ma va aduce pe lume vor fi numai raze de soare si flori, dar mai mult decât orice as vrea s-o vad pe mamica... Cum arati, mamico?

24 decembrie: Oare mamica aude soapta inimii mele? Unii copii se nasc putin bolnavi. Dar inimioara mea este puternica si sanatoasa. Bate mereu: tam-tam, tam-tam. O sa ai o fetita sanatoasa, mamico!

28 decembrie: Astazi parintii mei m-au ucis.
Mama! de ce i-ai lasat sa puna mana pe mine
Am fi fost atat de fericite impreuna!

Departe de crima avorturilor - o intamplare zguduitoare

Ne vom referi aici la o întâmplare realmente zguduitoare, înregistrată pe două benzi de magnetofon. Este vorba de două descoperiri "duhovnicesti" - una profetică, a fericitului părinte Ghervasie Paraschevopoulos (+1964 Patra), iar cealaltă, a binecunoscutei Maria din Patra, care era stăpânită de demoni. Vom relata cât mai succint drama Mariei, care s-a întâmplat cu mult timp în urmă.

Mama ei, care avea mai multi copii, după ce a născut-o pe Maria, a facut 7 avorturi; iar o cunostintă de-a ei, femeie evlavioasă, după o lungă discutie referitoare la această temă, a convins-o să meargă la părintele Ghervasie care, în problemele de căsătorie - nastere de prunci, era cu adevărat un duhovnic ortodox. Insă acea nefericită mamă n-a arătat pocăintă si smereme. Dimpotrivă, se justifica tot timpul cu argumente "puternice" în fata duhovnicului. Atunci, bătrânul preot i-a zis mâhnit: "Pentru acest păcat al tău, pe care îl justifici fără pocăintă adevărată, vei fi pedepsită crunt. lată, în cel mai mic copil al tău vor intra 7 demoni care îl vor chinui multi ani si, împreună cu el, te vei chinui si tu...".

Din nefericire, nepocăinta acelei mame a adeverit literă cu literă profetia înfricosătoare a părintelui Ghervasie, iar drama aceasta continuă să zguduie orasul Patra si alte regiuni, pe unde umblă nefericita mamă, pocăită acum, împreună cu biata Maria, căutându-si izbăvirea pe la biserici si mânăstiri.

A făcut desigur făgăduintă să construiască si biserici!...

Astfel, mergând cele două femei si în Kerkira (insula Korfu) ca să se închine sfintelor moaste ale Sfântului Spiri don, cu nădejdea eliberării Mariei de către demoni, acestia s-au tulburat si au început să tipe si să-si sfâsie victima. Atunci, ieromonahul aflat lângă racla sfântului, având epitrahilul si cinstita cruce, a început să citească exorcismele în fata Mar iei, tinută de închinători, care se schimonosea si înjura, adică înjurau demonii prin gura ei.

"Ne arzi, ne arzi! Lasă-ne, tapule, fugi...!" - ziceau demonii, în timp ce scuipa si râdea în hohote îngrozitoare neferici ta Maria. Insă preotul insista si, în numele lui Hristos si cu puterea Cinstitei Sale Cruci, blestema pe demoni, zicând:

"Vă leg, în numele Domnului nostru Iisus Hristos..., să spuneti adevărul. De ce chinuiti făptura lui Dumnezeu?"

"Din cauza avorturilor pe care le-a făcut mama ei, tapule, dezleagă-ne!"

"Vă leg, în numele... să-mi spuneti: Care păcat îl socotiti mai mare?". "Avortul, tapule, dezleagă-ne!". "Vă leg, în numele..., continuă preotul - să-mi spuneti: Cum le aveti pe femeile care fac avorturi?". "Sunt reginele noastre. Dezleagă-ne!"

Vedenia unui pustnic aghiorit

"Anul acesta, 1984, a treia zi de Pasti, 11 aprilie, orele 12.00, la miezul noptii, am avut o vedenie înfricosătoare! După ce-am aprins două lumânări, ca de obicei, pentru cei ce pătimesc sufleteste si trupeste -în care sunt inclusi si cei adormiti- deodată văd o vedenie! Se făcea parcă un câmp cu grâu, căruia nu-i dăduse încă spicul. Eu mă aflam în afara gardului care împrejmuia ogorul si lipeam lumânări pe zid, pentru cei adormiti.

In stânga zidului împrejmuitor era un loc prăpăstios si sterp, în care se auzeau continuu vuiete puternice, cu mii de gemete sfâsietoare, care cutremurau inima chiar si a celui mai crud om.

Pe când ascultam cu groază acele tipete sfâsietoare si nu puteam să-mi explic vedenia, am auzit un glas, zicându-mi: "Câmpul cu grâul semănat, căruia nu i-a dat încă spicul, este cimitirul cu sufletele mortilor care vor învia. Iar prăpastia aceea, care vuieste de tipete si gemete, este locul unde se află sufletele copiilor avortati". Desi mi-am revenit din vedenie, n-am putut însă să-mi revin din cauza durerii ce simteam si nu puteam să mă culc, să mă odihnesc, cu toate că eram foarte ostenit, după drumetia din ziua precedentă".

* * *

"Eu, fiilor, astăzi sunt, mâine nu mai sunt. Dar să vă amintiti ceea ce vă voi spune. Vor veni multe nenorociri asupra omenirii. Cauza celor care există si a celor care vor mai veni - si desigur, a sângelui care se varsă în diferite războaie, sunt avorturile. Embrioanele pe care multi medici nu le consideră oameni întregi, se răzbună. Fiti încredintati că acesti copiii - chiar de o oră să fi fost conceptia - vor învia în ziua judecătii, asemenea tuturor oamenilor, dar vor fi orbi, din cauză că nu au fost botezati. Si vor cere socoteală mamelor lor: de ce i-au trimis astfel, neluminati? Cine le-a dat acest drept? ...As prefera să vă îmbrătisez la înmormântarea voastră ca desfrânate decât ca mame cu avorturi".

Arhim. Ghervasie Papaschevopoulos +1964

mi-a placut f. mult, sa ne mai scrii asa.

Casa Domnului

Intr-o seară de iarnă, o tânără familie stătea în jurul mesei. Tatăl era trist si apăsat de griji, iar mama plângea, tinându-si fata în palme. Fetita lor cea mică, mirată de această situatie, se apropie incet si intrebă:.
- Mamă, de ce plângi?
- Fata mea, sunt zile grele nu mai avem bani si pentru a putea trăi am vândut si casa aceasta frumoasă. Mâine va trebui să ne mutăm intr-o casă mult mai mică. De aceea plâng, fiindcă ne este greu să plecăm din acest loc minunat, unde am trăit in liniste atatia ani, si să ne mutăm intr-o casă sărăcăcioasă si ca vai de ea…
- Dar, mamă, nu locuieste Dumnezeu si in casa aceea săracă in care ne vom muta?
Mirati de credinta copilei si de adevărul spus de aceasta, părintii au înţeles că, in viată, greutătile si necazurile de orice fel încoltesc sufletul omului, dar credinta si speranta nu trebuie niciodată uitate, fiindcă doar cu ele in suflet drumul spinos al vietii e străbătut mai usor.

IOAN, 3 cu 16

Intr-un oras, intr-o noapte geroasa, tocmai se starnise un viscol. Un baietel vindea ziare la coltul strazii, iar oamenii treceau cand si cand. Baietelului ii era atat defrig incat nici nu mai incerca sa mai vanda ziare.

S-a dus la un politist si l-a intrebat:
- Domnule, stiti cumva din greseala un loc calduros unde ar putea dormi un baiat sarac in noaptea asta? Vedeti dumneavoastra, eu dorm ghemuit intr-un colt, mai jos, pe alee, si e ingrozitor de frig acolo in noaptea asta. Mi-ar prinde bine un loc caldut unde sa stau.

Politistul s-a uitat la baiat si i-a raspuns:
- Du-te pe strada asta la vale si vei ajunge la o casa alba mare. Cand ajungi acolo, sa bati la usa si, cand iti va deschide, tu sa spui doar "Ioan 3 cu 16" si te vor lasa sa intri.

Si asa a si facut. A urcat treptele, a batut la usa si dupa cateva clipe i-a deschis o doamna. Baiatul s-a uitat la ea si a zis:
- Ioan 3 cu 16.
Femeia i-a zis:
- Intra, fiule.

L-a luat inauntru si i-a aratat un leagan in fata unui semineu pe care sa se aseze si a plecat. Baiatul a stat acolo un timp, gandindu-se: "Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta incalzeste un baiat inghetat."

Putin mai tarziu, ea s-a intors si l-a intrebat:
- Iti este foame?.
El a raspuns:
- Ei bine, doar un pic. Nu am mancat de cateva zile si cred ca as putea da gata un pic de mancare.

Femeia l-a chemat in bucatarie si l-a invitat sa se aseze la o masa plina cu bucate. A mancat si iar a mancat pana ce nu a ma putut.
Apoi s-a gandit: "Ioan 3 cu 16? Nu inteleg ca inseamna, dar cu siguranta satura un baiat infometat."

Apoi l-a chemat sus intr-o baie unde se afla o cada imensa plina cu apa calda si a stat acolo ca sa se inmoaie putin. Dupa ce s-a spalat, s-a gandit: "Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta curata un baiat murdar..." Baiatul nu mai facuse niciodata o baie cu adevarat. Singura baie pe care a facut-o vreodata a fost cand statea langa un hidrant care era deschis.

Femeia l-a luat apoi si l-a dus intr-un dormitor, l-a infasurat cu un cearsaf, l-a pus pe un pat, l-a invelit cu o patura pana la gat, l-a sarutat de noapte buna si a stins lumina. In timp ce statea in intuneric si privea afara pe fereastra cum ningea in acea noapte geroasa, s-a gandit: "Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta odihneste un baiat frant de oboseala."

Dimineata, femeia a venit sus si l-a luat din nou in bucatarie, la acea masa plina de bucate. Dupa ce a mancat, ea l-a luat din nou si l-a asezat in acel leagan, in fata semineului si a luat o Biblie. S-a asezat in fata lui, uitandu-se la fata lui inocenta:
- Intelegi tu ce inseamna "Ioan 3 cu 16"? l-a intrebat ea cu dragoste.
El a raspuns:
- Nu, doamna, nu inteleg. Am auzit prima oara cuvintele acestea aseara, cand politistul mi-a zis sa le folosesc.

Ea a deschis Biblia la Ioan 3 cu 16 si a inceput sa-i vorbeasca despre Iisus. Chiar acolo, in fata acelui semineu, baiatul si-a predat inima lui Iisus. Stand acolo, s-a gandit: "Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta salveaza un baiat pierdut."

Stii tu, trebuie sa marturisesc ca nici eu nu inteleg cum Dumnezeu a fost atat de binevoitor sa-L trimita pe Iisus, Fiul Sau, sa moara pentru mine si Iisus sa fie de acord sa faca un asemenea lucru. Nu inteleg agonia Tatalui si a ingerilor din ceruri in timp ce-L priveau pe Iisus suferind si murind. Nu inteleg dragostea-I fierbinte pentru MINE ce L-a tinut pe Iisus pe cruce pana la sfarsit. Nu inteleg, dar cu siguranta face ca viata sa merite traita.

Ioan 3:16

Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a datpe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.

Cutia cu iubire...

Povestea spune ca a fost odata un om, care si-a pedepsit fetita in virsta de 5 ani, pentru ca a risipit o hirtie aurie de impachetat, foarte scumpa. Omul statea rau cu banii si a devenit si mai suparat cind a vazut ca fetita a folosit hirtia respectiva ca sa decoreze o cutie si sa o puna sub bradul de Craciun.

Cu toate acestea, fetita a adus tatalui ei cadoul in dimineata urmatoare spunindu-i: "Acesta este pentru tine, taticule".

Tatal a fost rusinat de reactia lui furioasa de cu o zi in urma, dar supararea lui se arata din nou cind vazu ca, de fapt, cutia era goala.

El i-a spus pe un ton raspicat: "Nu stiai, domnisoara, ca atunci cind dai un cadou cuiva, trebuie sa pui ceva in el?"

Fetita s-a uitat in sus spre tatal sau, cu lacrimi in ochi, si a zis:

"Taticule, cutia nu este goala. Am suflat in ea atitea saruturi pina cind s-a umplut."

Tatal a ramas perplex. In genunchi, si-a imbratisat fetita rugand-o sa-l ierte pentru supararea lui fara rost.

La scurt timp dupa aceasta, micuta a murit intr-un accident si se spune ca tatal ei a tinut acea cutie aurie langa patul sau tot restul vietii.

Si, de cite ori se simtea descurajat, sau avea de infruntat situatii dificile, deschidea cutia si lua un sarut imaginar care-i dadea putere.

Fiecare dintre noi primim o cutie aurie cu dragoste neconditionata si saruturi de la copiii nostri, de la familie, de la prieteni. Nu putem avea altceva mai pretios decit asta.

Urmele din copac

A fost odata un baietel cu un caracter foarte urat. Tatal lui i-a dat intr-o zi un saculet plin de cuie si i-a spus:
- Bate cate un cui in pomul din spatele gradinii de fiecare data cand te superi sau te certi cu cineva!

In prima zi baiatul a batut 37 de cuie. In saptamanile care au urmat a invatat sa se controleze si numarul cuielor batute in copac s-a micsorat de la o zi la alta.
Descoperise ca este mult mai usor sa te controlezi decat sa bati cuie intr-un copac!
In sfarsit a sosit ziua in care baiatul nu a mai batut niciun cui in pom. S-a dus prin urmare la tatal sau sa-i spuna ca nu a mai batut niciun cui in acea zi.

Tatal lui i-a spus atunci:
- Scoate cate un cui din pom pentru fiecare zi care trece fara sa iti pierzi rabdarea!

Zilele au trecut si in sfarsit baiatul a putut sa-i spuna tatalui ca a scos toate cuiele din pom. Tatal l-a condus pe baiat pana in fata pomului si i-a spus:
- Fiule, te-ai purtat foarte bine, dar priveste cate gauri sunt in copac! Nu va mai fi niciodata ca inainte…

Cand te certi cu cineva si cand ii spui lucruri urate ii lasi o rana, la fel ca aceasta…

Legenda divinitatii omului

O legenda veche spune ca mai demult oamenii erau buni. Dar au profitat atat de mult de puterea divina din ei incat Brahma, stapanul tuturor zeilor, a decis sa le ia aceasta putere si sa o ascunda intr-un loc unde va fi imposibil de gasit. Tot ce i-a ramas sa faca era sa gaseasca ascunzatoarea potrivita.

A fost convocat consiliul zeilor pentru a se gasi solutia.

Zeii au sugerat: "De ce sa nu ingropam puterile omului in pamant?"

Brahma a raspuns: "Nu, nu vom face asta pentru ca omul va sapa adanc si le va gasi."

Atunci zeii au spus: "In acest caz, sa le trimitem divinitatea pe cel mai adanc fund al oceanului."

Dar Brahma a raspuns din nou: "Mai devreme sau mai tarziu omul va explora adancurile oceanului si cu siguranta ca o vor gasi si o vor aduce la suprafata."

Astfel zeii au concluzionat: "Nici pamantul, nici oceanul nu sunt locuri unde puterea divina sa fie in siguranta, insa alte idei de ascunzatoare nu mai avem."

Brahma a exclamat dintr-o data: "Iata ce vom face cu divinitatea omului! O vom ascunde adanc inauntrul lui pentru ca este singurul loc unde nu va cauta."

De atunci incoace, conform legendei, omul a cautat in toata lumea, a explorat, a urcat si a sapat cautand ceva ce a fost in tot acest timp inauntrul lui.

Eric Butterworth, Descopera puterea dinauntrul tau

Ce poveste frumoasa si din pacate f reala .Poate ca fiecaruia dintre noi i s-a intamplat ceva asemanator cu aceasta poveste.

Legenda divinitatii omului...
 

[color=green]O legenda veche spune ca mai demult oamenii erau buni. Dar au profitat atat de mult de puterea divina din ei incat Brahma, stapanul tuturor zeilor, a decis sa le ia aceasta putere si sa o ascunda intr-un loc unde va fi imposibil de gasit. Tot ce i-a ramas sa faca era sa gaseasca ascunzatoarea potrivita.

A fost convocat consiliul zeilor pentru a se gasi solutia.

Zeii au sugerat: "De ce sa nu ingropam puterile omului in pamant?"

Brahma a raspuns: "Nu, nu vom face asta pentru ca omul va sapa adanc si le va gasi."

Atunci zeii au spus: "In acest caz, sa le trimitem divinitatea pe cel mai adanc fund al oceanului."

Dar Brahma a raspuns din nou: "Mai devreme sau mai tarziu omul va explora adancurile oceanului si cu siguranta ca o vor gasi si o vor aduce la suprafata."

Astfel zeii au concluzionat: "Nici pamantul, nici oceanul nu sunt locuri unde puterea divina sa fie in siguranta, insa alte idei de ascunzatoare nu mai avem."

Brahma a exclamat dintr-o data: "Iata ce vom face cu divinitatea omului! O vom ascunde adanc inauntrul lui pentru ca este singurul loc unde nu va cauta."

De atunci incoace, conform legendei, omul a cautat in toata lumea, a explorat, a urcat si a sapat cautand ceva ce a fost in tot acest timp inauntrul lui.

Eric Butterworth, Descopera puterea dinauntrul tau
[/color]

Poti cauta cartile lui Bruno Ferrero, sunt micute si au diferite titluri, sunt pline de povestioare de acest gen.

PS. Sunt Annamarria

[COLOR=green]Cioc, Cioc. Am batut la poarta Raiului in aceasta dimineata.
Dumnezeu m-a intrebat ... "copilul meu, ce pot face pentru tine?" Şi i-am zis:
"Tata ceresc, Te rog să aperi şi sa Binecuvantezi persoana care citeste acest mesaj!"
Dumnezeu a zambit si mi-a răspuns ."Cerere ta este rezolvata".
"Incearca sa fii mai bun decât poti sa fii, pentru ca toată lumea pe care o intalnesti merita bunatatea ta"
[/COLOR][COLOR=green]Cand Isus a murit pe cruce, El s-a gandit la tine![/COLOR] :)

Fratilor va rog scrieti numele Lui Iisus Hristos corect! Si eu scriu gresit ( din neatentie, graba, indolenta) dar cand e vorba de numele Celui ce ne-a zidit de Mantuitorul nostru Iisus Hristos, de Preacurata Fecioara sa incercam sa scrim asa cum se cuvine. Am mai observat la sectiunea pentru islam, o forumista atat apara Ortodoxia insa scrie Isus Cristos ori asta o fac doar cei de alta credinta!!! Nu un ortodox! Sau doar un ortodox de duminica! Exemplele pot continua. Sa fim cu mai mult bagare de seama cand scriem/rostim numele Lui Iisus.

[SIZE=3][COLOR=green]Am vazut greseala dupa ce am postat dar vad ca nu exista optiunea edit. [/COLOR][/SIZE][SIZE=3]:confused:[/SIZE]

:) Fii linistit. Nu am venit pe acest forum sa judec pe careva. Nu am nimic cu nimeni, doar am rugat sa fim mai atenti cand scriem/rostim numele Lui Iisus. Bucurii..

Papirusul si legenda pietrei fermecate :)
[COLOR=green]In timp ce se punea foc in colturile bibliotecii (din Alexandria, Egipt la anul 640 d.Hr.), un bibliotecar batran s-a ascuns pe o alee ingusta, uitandu-se cum flacarile se inaltau la cer. Dupa cateva zile, cand cladirea candva mareata ajunsese o ruina fumeganda, bibliotecarul se asternu pe treaba, scormonind printre ramasite cu un bat. Nu ramasese nici un papirus.

Cu inima franta, dadea sa plece, cand lovi cu piciorul un vas aproape carbonizat, din care iesea capatul unui sul subtire si ingalbenit, singurul document ramas din Biblioteca din Alexandria. Bibliotecarul l-a inhatat pe data si a scuturat cenusa de pe eticheta scorojita din pricina caldurii. Tilul suna asa: “Secretul pietrei fermecate”. A privit in jur si si-a croit drum dintre ruine, ca sa-si cerceteze descoperirea.

Secretul pietrei fermecate iesea la iveala pe masura ce citea. Piatra fermecata era, de fapt, o pietricica, dar avea puteri magice. Orice material care intra in contact cu ea se prefacea pe loc in aur!

Papirusul preciza ca piatra fermecata arata ca alte mii de pietricele care acopereau o anume faleza inalta si izolata, deasupra unei plaje inguste de care Marea Mediterana isi izbea valurile cu zgomot. Dar secretul era urmatorul: adevarata piatra fermecata era calda la atingere, in timp ce restul pietricelelor erau reci.

Bibliotecarul grabi pasul spre acea faleza si incepu cautarea. Stia ca trebuie sa aiba o metoda de eliminare a pietricelelor obisnuite, asa ca a conceput un plan: de fiecare data, cand va culege o pietricica rece, o va arunca in mare si, astfel, cautarea va fi mai usoara pana cand va ajunge la piatra calda, cea fermecata.

Prima zi a petrecut-o, de la rasaritul la apusul soarelui, culegand pietricelele reci si aruncandu-le in marea involburata. A lucrat metodic, asigurandu-se ca nu-i scapa nicio piatra. Zilele s-au facut saptamani, timp in care a impartit faleza in parcele si, in cele din urma, si-a limitat cautarea pana la o parcela mica de pamant pietros.

“Acum nu se mai poate sa mai dureze mult - si-a zis pe cand urca faleza. Mai am de lucru doua zile, poate trei. In curand, piatra fermecata va fi a mea!”

A zambit gandului si a mai cules o pietricica, aruncand-o cu un gest automat in mare, apoi s-a prabusit ca secerat. Aceasta din urma pietricica era calda!

Morala povestirii:

Ca si batranul bibliotecar, suntem toti rodul propriilor noastre obiceiuri. Obiceiul bibliotecarului de a arunca pietricelele fara valoare ajunsese atat de bine inradacinat, incat atunci cand a gasit in cele din urma nepretuita piatra fermecata pe care o cauta, a aruncat-o pe negandite in mare.

Asa stau lucrurile si cu ocaziile. Daca nu suntem atenti, ignoram cu usurinta o ocazie, mai ales daca e ceva familiar si aflat chiar sub nasul nostru!

Sursa: Steve W. PRICE – Aurul gospodariei[/COLOR]

Atat am auzit textul cu "ortodox de duminica" ca deja fac alergie...sa avem grija cand il folosim sa nu ajungem ca si fariseul(nu o lua in nume personal).Cu ocazia asta poate imi explica si mie cineva ce e cu expresia asta...eu cred ca nu a putut-o inventa decat un "ortodox de duminica", fiind ferm convins ca exista oameni care merg numai duminica la Biserica(de exemplu oameni la tara care inafara de duminici si sarbatori nici nu au slujba in biserica) si respecta mult mai strict regulile impuse de Biserica(pe cand la oras inseamna somn pana la amiaza sau pana seara ca ai ajuns beat crita de la bar,club,etc)

se pare ca nu imi apare sfarsitrul mesajului....era:

Toate cele bune.

A merge la Biserica, nu reprezinta o obligatie ,ci mai degraba o necesitate a noastra, pentru a ne gasi acea liniste launtrica, atat de necesara. Poti merge zi de zi , ceas de ceas, la Biserica, asta nu inseamna nici pe departe ca esti un Ortodox convins. Ortodoxia nu patrunde in sufletul pribeag si-n omul interesat tot timpul in a obtine ceva anume, ceva material, imediat, sau in cel ce asteapta minuni, miracole. Ortodoxia nu are o ora sau zi anume, ea este insasi starea noastra , ne identificam cu ea, prin ea. Termenul "Ortodox de Duminica", poate fi valabil pentru cei ce confunda Sf.Liturghie cu un spectacol, sau pentru cei ce vin doar pentru a cleveti sau a studia pe altii. Revin si accentuez, Ortodoxia isi asimileaza pe cei drept credinciosi, precum si ei asimileaza Ortodoxia , ca un dat, ca o necesitate, precum aerul si apa, far de care viata n-ar fi. Suntem un tot unitar , fara de care Ortodoxia nu ar fi rezistat in unitate si intr o continuitate, ce nu o gasim la nici o credinta pe aceasta Planeta.

:) [SIZE=3][COLOR=green]Un zambet la cafea...[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=green][/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]Un copil, la gradinita, incearca sa isi incalte cizmulitele. Pentru ca nu se descurca, a cerut ajutor educatoarei. Cu tot trasul si impinsul, cizmulitele nu voiau nicidecum sa intre. Pana cand a reusit totusi sa il incalte, educatoarei i-au aparut broboane de transpiratie pe frunte. De aceea aproape ca i-au dat lacrimile cand copilul i-a zis:[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]- Doamna, dar sunt puse invers...[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]Intr-adevar, erau pe picior gresit... Nu a fost cu nimic mai usor sa ii scoata cizmulitele decat sa i le puna, totusi a reusit sa isi pastreze calmul pana cand iar cizmulitele erau incaltate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta asa cum trebuia. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]Insa atunci baietelul a zis:[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]- Cizmulitele astea nu sunt ale mele![/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]In loc sa strige la el, educatoarea si-a muscat buza si inca o data s-a chinuit sa il descalte. Cand s-a terminat chinul descaltatului, baietelul i-a spus:[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]- Sunt cizmulitele fratelui meu. Mama mi-a zis sa le incalt pe astea azi.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]Acum ea nu mai stia ce sa faca... Sa planga sau sa rada? A reusit totusi sa stranga suficienta rabdare pentru a se lupta din nou cu cizmulitele. Cand, in sfarsit, l-a incaltat, inainte de a-l trimite afara la joaca, l-a intrebat: [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]- Si acum, unde iti sunt manusile? Trebuie sa ti le pun in maini ca sa poti pleca afara![/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]Raspunsul:[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=green]- Le-am bagat in cizmulite, ca sa nu le pierd...[/COLOR][/SIZE]

[COLOR=green]cristiboss56, buna dimineata! :) [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Cred ca inainte de toate ar trebui sa stim, sa clarificam ce inseamna a fi credincios. Pentru ca foarte multa lume, cum am vazut si aici, pe acest forum, nu stie ce inseamna a fi credincios si confunda termenii sau actiunile.[/COLOR]
[COLOR=green]Eu cred ca a fi credincios inseamna a iubi: oamenii, animalele, copacii, florile, cerul... Si eu ma simt credincioasa in ziua cand pot face un bine, cand pot aduce un zambet pe buzele cuiva. Nu sunt credincioasa cand merg la biserica pentru ca, de regula, la biserica nu se merge din convingere. Se merge ca sa primesti ceva si cum poti primi daca nu dai nimic? Si la doctor mergem cand avem nevoie. La fel dam, ca sa primim. Mie nu-mi place acest troc. Si vrem, nu vrem cam toti il practicam.[/COLOR]

Ai intuit foarte bine ! Credinta insasi fara iubire, nu face doi bani. Dumnezeu este lumina si iubirea absoluta. Poti sta 24 din 24 de ore in Biserica, de nu poti intelege iubirea, frumosul, armonia , starea de bine si liniste sufleteasca, totul e pierdere de timp. Multi intreaba, unde-i Dumnezeu , dar tocmai au trecut nepasatori pe langa o floare, pe langa o pasare ce-si canta melodia . Trecem nepasatori pe langa suferinta ! Nepasarea, ignoranta si alte asemenea, nu au nimic comun cu adevarata credinta, in schimb , iubirea este elementul fundamental, fara de care credinta n-ar fi existat niciodata. Dumnezeu-iubire-om-iubire-Dumnezeu !

[SIZE=3][COLOR=green]Zilele trecute am primit pe mail aceasta poveste, legenda. Citind-o mi-am amintit de altceva, citit odinioara, cum ca au existat timpuri, de mult, odata cand omul era prieten cu intreaga natura si vorbea cu copacii, florile si animalele... Se pare ca oamenii mai au aceste puteri, numai ca sunt puteri ascunse, latente de care unii oameni nici nu stiu...[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=4]Imparatia acestei lumi[/SIZE]


Un bătrân pustinic fu invitat odată la curtea regelui.
-Invidiez un om sfânt ca tine, care se multumeste cu atât de putin, spuse regele.
-Eu invidiez pe majestatea voastră care se multumeste cu si mai putin decât mine, răspunse pustnicul.
-Cum poti spune asta, când întreaga tară îmi apartine? Zise împăratul ofensat.
-Tocmai de asta. Eu am muzica sferelor ceresti. Eu am râurile si muntii întregii lumi, am luna si soarele, pentru că îl am pe Dumnezeu în inimă. Tot ce are majestatea voastră, pe de altă parte, este această împărătie.

Taina Sfintei Spovedanii


Discutând despre cele sfinte, un om îi spuse unui călugăr:
- Părinte, eu cred în Dumnezeu, însă nu prea merg la Biserică. Nu am mai fost la slujbe sau la spovedanie de mult timp şi mi cred că este neapărat să mergi. Este suficient să crezi în Dumnezeu şi atât.
- Fiule, îi spuse atunci călugărul, ai o cămaşă foarte frumoasă. Nedumerit, omul nu a mai ştiut ce să zică, însă călugărul a continuat:
- Spune-mi, porţi toată ziua această cămaşă?
- Da, răspunse omul.
- Dar două zile, o porţi?
- S-ar putea.
- Dar o săptămână sau o lună, o porţi?
- Nu, părinte, bineînţeles că nu.
- De ce? - îl mai întrebă călugărul ca şi când nu ar fi priceput.
- Fiindcă se murdăreşte şi trebuie spălată. Abia după aceea o iau iarăşi pe mine, când este curată şi frumoasă.
- Păi, vezi, fiule! Aşa cum se murdăreşte cămaşa ta şi trebuie spălată pentru a o purta iarăşi, la fel şi sufletul se "murdăreşte" de păcate şi răutate şi cum 1-ai putea curăţa dacă nu la spovedanie şi la slujbe, prin dragostea şi harul Domnului?!

"Intră în Biserică şi te căleşte! Aici nu se trage la judecată, ci se dă iertarea păcatelor. " ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

[COLOR=green]Magicianul [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Houdini a fost cel mai mare magician al timpului său. El a fost şi un fantastic spărgător de lacăte . Susţinea că poate evada din orice celulă din lume în mai puţin de o oră.[/COLOR]
[COLOR=green]Într-un mic oraş din Marea Britanie a fost construită o închisoare nouă, iar Houdini a fost provocat să încerce să evadeze. Cum acestuia îi plăceau şi provocările şi banii, a acceptat propunerea.[/COLOR]
[COLOR=green]Când a sosit ziua cea mare, o mulţime de oameni şi reprezentanţi media se aflau la faţa locului. Houdini a păşit încrezător în celulă şi uşa a fost închisă. Şi-a dat imediat jos haina şi s-a apucat de treabă. Îşi ascunsese în curea o bucată de oţel flexibil şi dur, lungă de 25 de centimentri, pe care apoi a folosit-o pentru a încerca să deschidă încuietoarea.[/COLOR]
[COLOR=green]După 30 de minute încrederea i-a dispărut. După o oră era scăldat în transpiraţie. După 2 ore Houdini pur şi simplu s-a prăbuşit peste uşă, care s-a deschis imediat. De fapt uşa nu fusese niciodată închisă decât în imaginaţia marelui magician.[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Morala[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Uşa nu a fost închisă decât în mintea lui Houdini, dar acesta a acţionat ca şi cum ar fi avut de învins o mie de lăcate. Aidoma lui Houdini, şi noi suntem prizonierii propriei minţi. Pentru a evada din “închisoarea mentală”, trebuie mai întâi să realizăm şi să acceptăm acest lucru şi apoi să găsim căi prin care să ne eliberăm.[/COLOR]

Harnicul si lenesul

Într-o dimineaţă, un băiat s-a dus la bunicul său şi l-a întrebat:
- Bunicule, mereu spui că trebuie să fugim de păcate, dar cum să mă feresc eu de ispite?
- E, nepoate, ia spune-mi tu mie, dacă un om ar vrea să vâneze o pasăre şi vedea chiar deasupra sa una zburând, iar ceva mai încolo, o alta stând pe creanga uni pom, în care din ele crezi că ar trage cu puşca?
- Bineînţeles, bunicule că vânătorul şi-ar îndrepta arma spre pasărea ce stă creangă. Sunt mai multe şanse să o nimerească pe cea care stă, decât pe cea care ca săgeata prin aer.
- Păi, vezi, băiatul meu ...! Tot aşa sunt şi oamenii, asemenea păsărilor. eşti muncitor şi harnic, când eşti mereu preocupat să faci cât mai mult şi mai bine atunci diavolul nu poate să te atingă cu ispitele sale. Dar pe omul leneş şi delăsător diavolul cu uşurinţă îl ispiteşte, iar el cade imediat în păcat.
Omul nu a fost făcut de Dumnezeu ca să stea şi să piardă timpul, la voia întâmplării, ci să caute mereu să muncească cu spor şi cu tragere de inimă, fiindcă doar va afla linişte şi bucurie în viaţă.
"Mâinile la muncă, mintea şi inima la Dumnezeu!" ( Sfântul Teofan Zăvorâtul )

[COLOR=green]Funia din nisip

Odată, de mult, într-o ţară tare îndepertată, împăratul şi supuşii lui au hotărât să omoare toţi bătrânii pentru că se considerau suficient de maturi şi de bine pregatiti pentru viaţă ca să mai aibă nevoie de sfatul ori îndrumarea lor. Un supus de-al împăratului nu a fost de acord cu cele hotărâte de împărat şi nu a vrut, nu a putut să-şi omoare tatăl. De aceea, l-a ascuns bine, bine să nu afle nimeni că a nesocotit porunca dată de împărat.
Într-una din zile, împăratul şi-a chemat toţi supuşii şi le-a cerut ca în termen de trei zile să-i împletească o funie din nisip că de nu, unde le sunt picioarele acolo le va sta şi capul. Ceea ce le cerea împăratul era peste putinţă de înfăptuit şi tinerii lui supuşi erau chiar îngrijoraţi. Ştia că nu e de glumit cu împăratul lor şi că ameninţarea va deveni realitate daca nu se supun. Tânărul care nu-şi omorâse tatăl merge la ascunzătoarea acestuia şi-i povesteşte ce le-a cerut împăratul. Bătrânul a ascultat îngândurat povestea fiului lui şi, într-un final, i-a spus cum să procedeze, ce să facă să scape toţi cu zile.
A treia zi toţi tinerii s-au prezentat în faţa împăratului, dar fără funie aşa cum le ceruse acesta.
- Ei, supuşii mei, unde-i funia pe care v-am cerut-o?
Atunci, tanarul care nu-şi omorâse tatăl, a ieşit în faţă şi i s-a adresat împăratului:
- Mărite, noi suntem gata să îndeplinim porunca ta, însă dă-ne, te rugăm, un capăt!...
Atunci, pe loc, împăratul a înţeles că printre ei, în ţara lui, mai exista un bătrân. Un bătrân care a ajuns la mare preţ pentru mintea lui ascuţită şi vorbele lui înţelepte... [/COLOR]

Cei trei frati



Au fost odată, într-un sat, trei fraţi gemeni. Semănau foarte mult, atât de mult încât ţi se părea că vezi unul şi acelaşi om, de trei ori, dar în trei situaţii diferite. Unul, cel mai mare, era foarte egoist şi zgârcit. Tot timpul era nemulţumit cu ceea ce are, şi faţa sa era posomorâtă. Nici când ieşea de la biserică faţa sa nu era senină.
Al doilea era un om obişnuit, când vesel, când trist. Când era trist, era leit fratele cel mare. Când era vesel, era leit fratele cel mic. Despre acesta din urmă, ce să spunem… Parcă trăia pe altă lume. Bucuria care i se citea pe faţă era molipsitoare. Era cel mai credincios dintre fraţi. Chiar dacă fraţii mai mari nu erau mult mai mari decât el, între el şi fratele cel mare părea o diferenţă de câţiva ani. Şi nu la trupuri, că erau aproape la fel de bine dezvoltaţi. Doar la chip…
Ce să mai spunem despre fratele mic? Chiar şi atunci când părinţii lor au murit, răpuşi de o boală necruţătoare, fratele mic a ştiut să îi îndemne pe ceilalţi să îşi pună nădejdea în Dumnezeu. Şi, cu muncă, cu răbdare, au ştiut să o scoată la capăt.
Au crescut, s-au căsătorit cu fete harnice şi frumoase, au avut copii… Au mai trecut mulţi ani, copiii au crescut mari şi gemenii noştri au ajuns bunici.
Într-un an, când fraţii îşi sărbătoreau ziua de naştere, şi toată familia era laolaltă, cu mulţimea de copii şi nepoţi, a apărut un bătrân cu o faţă senină, cu părul lung şi alb. A spus că are daruri pentru toţi. Şi a cerut să stea de vorbă doar cu sărbătoriţii…
- Spuneţi-mi, vă rog, cât de mult îi iubiţi pe cei din familia voastră, pe copii şi nepoţi? Eu pot să vă ajut să le faceţi un cadou, să le dăruiţi o parte din viaţa voastră.
Fraţii mai mari se uitau, miraţi, spre cel mai mic. Aveau încredere în el şi se gândeau că el îşi va da seama dacă musafirul nepoftit era mincinos sau nu. Dar fratele cel mic nu dădea nici cel mai mic semn de neîncredere… Era vesel ca de obicei. Zise:
- Ăsta da cadou, să poţi să primeşti puterea de a da o parte din tine altora…
Cel mare nu părea prea încântat:
- Ce să dau? O parte din viaţa mea? Şi de ce să dau? Că, dacă dau, mor mai repede, nu? Eu nu dau nimic. Cât mai am de trăit, să trăiesc. Bătrâneţea e grea, dar mai bine bătrân decât mort…
- Eu aş da un an, zise fratele mijlociu. Dar să fiu sigur că ajunge la copii şi nepoţi.
- Aş da şi eu un an, nu zic nu, zise fratele cel mare. Dar să ştie toţi ce cadou le-am făcut. Dar, dacă stau să mă gândesc mai bine… Cât ar reveni fiecăruia? O lună, două, câteva zile? Mai bine le ţin pentru mine.
Fratele cel mic deveni din ce în ce mai serios. Ceilalţi nu îl mai văzuseră niciodată aşa. Îl întrebă pe musafir:
- Şi chiar putem face celorlalţi cadou o parte din viaţa noastră? Atunci, eu, eu sunt gata să mor chiar acum. Am avut o viaţă frumoasă şi fericită. Şi ce bucurie mai mare ar fi decât să dau o parte din mine celorlalţi? Nu vreau să mă laud cu cadoul pe care l-aş face, dar cred că orice copil şi nepot ar înţelege măreţia darului meu. Eu, eu sunt aproape gata de moarte… Mai vreau să mă spovedesc, să mă împărtăşesc mâine dimineaţă şi gata… Dacă aş şti că mai am de trăit zece ani, pe toţi i-aş da, fără să şovăi…
Musafirul le spuse:
- Lucrurile stau altfel… În aceeaşi zi aţi venit pe lume, şi părinţii voştri, înainte de a muri, s-au rugat să părăsiţi această lume împreună. Dar, precum se vede, nu sunteţi toţi la fel de pregătiţi pentru moarte. Deşi sunteţi bătrâni şi timp să vă pregătiţi aţi avut…
În timp ce musafirul vorbea, fratele cel mare se aşezase pe un scaun şi începu să respire din ce în ce mai greu.
- Cel mai mic ar fi dat şi zece ani de viaţă celorlalţi. O viaţă întreagă a trăit pentru ei, aşa a rămas şi la bătrâneţe. Zece ani de viaţă o să mai trăiască. Dar bătrâneţea nu îi va fi grea, nu va fi o povară pentru ceilalţi, ci o bucurie… Tu, mijlociule, un an o să mai trăieşti de acum înainte.
- Doar un an? – întrebă mijlociul, nemulţumit.
- Da, un an. Bucură-te şi de acesta, zise musafirul. Vezi, fratele cel mare nu a avut parte nici de atât…
Fraţii şi-au întors privirile spre acesta. Şi au văzut că închisese ochii, pentru totdeauna. Avusese totuşi parte de o moarte liniştită…
- Preţuiţi bine timpul care v-a rămas, zise bătrânul celor doi. Şi nu uitaţi cât de mare e puterea iubirii pentru ceilalţi. Ea, doar ea vă mai ţine în viaţă. Pentru această iubire v-a mai lăsat Dumnezeu să trăiţi, ca să îi puteţi ajuta şi pe alţii prin această iubire. Care vă pregăteşte pentru viaţa cea adevărată…
Atât le mai spuse bătrânul. Şi, deodată, dispăru din faţa ochilor lor. Cei doi fraţi se frecau la ochi, nevenindu-le să creadă că ceea ce văzuseră era adevărat. Dar, lângă ei, trupul fratelui lor zăcea fără suflare…

Sfanta Treime

Un om simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat o nedumerire:
- Cuvioase părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărţite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă?
- Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi lucruri mai presus de gândi¬rea noastră păcătoasă, însă ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să pri¬vim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuieşte acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, lisus Hristos, Ce a venit să ne lumineze viaţa şi să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate de răutate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu căldura lui nu sunt unul şi acelaşi lucru şi, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare? La fel şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Unul şi Acelaşi Dumnezeu, Căruia noi, credincioşii, ne închinăm.
Omul, ca şi toate celelalte vietăţi şi lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinită. Dar omul este doar o creatură şi înţelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului, însă oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei şi că toate, mai devreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios ştie însă, că nu mintea şi nici pute¬rea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.
"Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, mărire Ţie! " (Sfântul Ioanichie)

[SIZE=5][COLOR=green]CARAMIDA SI COMPASIUNEA [/COLOR][/SIZE]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Un tanar director executiv, conducea pe strada, putin cam prea repede, noul sau Jaguar. Era atent la copiii ce ar fi putut tasni de dupa masinile parcate, si a incetinit atunci cand a crezut ca a vazut ceva. Pe masura ce masina sa trecea, nici un copil nu a aparut. In schimb, o caramida a lovit una din portierele Jaguarului.[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]

[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]A apasat pe frana si a intors Jaguarul inapoi, la locul unde fusese lovit de caramida. A sarit furios din masina, a pus mina pe primul copil intalnit in cale si l-a lovit de o masina parcata, tipand: [/COLOR]
[COLOR=green]- Ce a fost asta si cine esti tu? Ce crezi ca faci? Aceasta este o masina noua si caramida pe care ai aruncat-o te va costa multi bani. De ce ai facut asta? [/COLOR]
[COLOR=green]Copilul era speriat. [/COLOR]
[COLOR=green]- Va rog, domnule, va rog, imi pare rau dar nu stiam ce altceva sa fac, a explicat el. Am aruncat caramida pentru ca nimeni altcineva nu v-ar fi oprit...[/COLOR]
[COLOR=green] Cu lacrimile siroind pe obraji, copilul a aratat ceva langa masina parcata. [/COLOR]
[COLOR=green]- Este fratele meu, a spus co[pilul. A luat curba gresit si a cazut de pe scaunul cu rotile, iar eu nu pot sa-l ridic inapoi. [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Trist, copilul i-a cerut apoi, directorului: [/COLOR]
[COLOR=green]- Ma ajutati va rog sa-l pun inapoi in scaunul cu rotile? Este ranit si e prea greu pentru mine.[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Miscat de cuvintele copilului, soferul a inghitit cu greu nodul pe care-l simtea in gat. Rapid, el a ridicat copilul handicapat inapoi in scaunul sau, apoi a luat o batista si i-a bandajat zgarieturile si taieturile. Totul arata ca si cum ar fi facut o treaba buna. [/COLOR]
[COLOR=green]- Multumesc si Domnul sa te binecuvanteze, i-a spus copilul recunoscator, strainului. [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Prea miscat pentru a mai putea vorbi, omul pur si simplu a privit copilul cum impingea scaunul cu rotile a fratelui sau in josul drumului, spre casa lor. [/COLOR]
[COLOR=green]Jaguarul a facut un drum lung si incet inapoi. [/COLOR]
[COLOR=green]Stricaciunea era foarte vizibila, dar soferul nu a reparat-o niciodata. El a pastrat urma de pe portiera, astfel incat sa-si aminteasca oricand de mesajul primit: [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Nu trece prin viata prea repede, astfel incat cineva sa fie nevoit sa arunce o caramida in tine, ca sa-ti capteze atentia! [/COLOR][COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Dumnezeu le sopteste sufletelor noastre si le vorbeste inimilor noastre. Cateodata cand nu avem timp sa ascultam, El arunca o caramida in noi. Este alegerea noastra sa ascultam sau nu.[/COLOR]

Linistea sufleteasca

La un dineu, se găsea, printre musafiri, şi un ateu - om rău, lipsit de credinţă - care 1-a întrebat la un moment dat pe creştinul de alături:
- De unde ştii tu că Dumnezeu te-a iertat pentru păcatele tale sau că îţi ascultă rugăciunile, când, de fapt, nu vezi nimic din toate acestea?
- Dar tu, îl întrebă la rândul său creştinul, de unde ştii dacă este zahăr în ceaiul pe care îl bei acum?
- Cum de unde? Simt gustul zahărului.
- Deci ştii că este zahăr în ceaiul tău, chiar dacă nu-1 vezi. E, tot aşa simt şi eu dragostea lui Dumnezeu în inima mea. Sufletul meu îngreunat de păcate se simte izbăvit prin puterea Sfanţului Duh. Sfânta Liturghie, Sfânta Spovedanie, rugăciunile îmi înalţă sufletul ce nu-şi găseşte liniştea decât la Dumnezeu.
Dragostea nu o vezi cu ochii trupului, ci cu ochii sufletului.

"Când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu." (Sfântul Isaac Sirul)