Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Ortodoxa si Massmedia (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=508)
-   -   Noutati de la Centrul de Presa Basilica (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5160)

cristiboss56 04.01.2010 22:49:05

Praznicul Botezul Domnului, sărbătorit în mod deosebit la Tulcea
 
În frumoasa tradiție a anilor anteriori , Episcopia Tulcii serbează la data de 6 ianuarie 2010, praznicul Botezul Domnului sau Boboteaza , informează Episcopia Tulcii.
Toate parohiile din cuprinsul Episcopiei Tulcii oficiază la data de 6 ianuarie slujba Sfintei Liturghii, urmată imediat de săvârșirea slujbei Aghesmei Mari , iar acolo unde există posibilitatea , conform vechilor practici , această rânduială se oficiază lângă un luciu de apă sau direct pe malul Dunării.

cristiboss56 05.01.2010 17:10:31

Peste 10.00 de sibieni, așteptați de Bobotează în Piața Mare
 
Peste 10.000 de sibieni sunt așteptați mâine, de mare praznic al Botezului Domnului , la ora 12 în Piața Mare din centrul municipiului pentru a participa la sfințirea apei.
Slujba va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, mitropolitul Ardealului.

cristiboss56 06.01.2010 20:45:20

Praznicul Botezului Domnului, la Catedrala Patriarhală din București
 
Astăzi , 6 ianuarie , Biserica Ortodoxă a prăznuit Botezul Domnului , numit și Boboteaza sau Dumnezeiasca Arătare a Preasfintei Treimi. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României , a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din Capitală. În cuvântul de învățătură , Preafericirea Sa a explicat importanța teologică și duhovnicească a praznicului Botezului Domnului , prezentând legătura dintre botezul Mântuitorului Iisus Hristos și Botezul credincioșilor, informează Trinitas Tv.
După Slujba Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat și Sfințirea cea mare a apei în fața Reședinței patriarhale. Ca în fiecare an , încă din Ajunul sărbătorii Botezului Domnului , în curtea Catedralei Patriarhale a fost amplasată o cruce de gheață de aproximativ trei metri înălțime, împodobită cu flori, cetină de brad și busuioc. De asemenea , au fost amplasate 12 vase , din care credincioșii au putut lua Agheasma mare.

cristiboss56 07.01.2010 22:57:18

Caransebeș
 
La prăznuirea Sf. Proroc și Botezător Ioan, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeșului a săvârșit Sf. Liturghie arhierească și a sfințit icoanele mozaic care împodobesc exteriorul bisericii parohiei "Nașterea Sf. Ioan Botezătorul din Caransebeș.
Biserica "Nașterea Sf. Ioan Botezătorul" din Caransebeș , este a doua biserică ortodoxă ca vechime , din Caransebeș, după vechea catedrală episcopală a municipiului. Credincioșii au socotit și folosit în toată vremea această biserică pentru depunerea celor adormiți , întrucât în jurul acesteia se află cimitirul istoric al caransebeșenilor. Dacă în vremurile trecute, aceasta era utilitatea acestui edificiu religios, odată cu reînfințarea Episcopiei de Caransebeș , ierarhii, preoții și credicioșii au deschis porțile acesteia, înființând în jurul ei o comunitate parohială.

cristiboss56 08.01.2010 14:30:53

Creștinii ortodocși de stil vechi au sărbătorit Crăciunul
 
Creștinii ortodocși de stil vechi au sărbătorit , ieri 7 ianuarie, Crăciunul.
În țara noastră , majoritatea credincioșilor acestui rit sunt reprezentați de minoritatea rușilor lipoveni, a ucrainenilor din Dobrogea și a sârbilor din Banat. Tot pe stil vechi prăznuiesc Nașterea Domnului și românii basarabeni și cei de pe Valea Timocului din Serbia , informează RADIO TRINITAS.

cristiboss56 09.01.2010 01:12:08

O nouă parohie ortodoxă română, în Scoția
 
O nouă parohie ortodoxă română vi fi înfințată luna aceasta în Scoția. Parohia cu hramul Sfinților Părinți Ioachim și Ana va fi inaugurată pe 15 ianuarie de Înaltpreasfințitul Iosif, Mitropolitul ortodox al Europei Occidentale și Meridionale. Nou înfințată parohie va răspunde necesităților spirituale ale românilor aflați în nordul Scoției și va fi păstorită de părintele Gabriel Hlade, informează Radio Trinitas.

cristiboss56 09.01.2010 15:06:41

9 ianuarie 1780- A trecut la cele veșnice episcopul Chesarie al Râmnicului
 
Pe 9 ianuare 1780, a trecut la cele veșnice episcopul Chesarie al Râmnicului ( 1773-1780) , cel care a editat pentru prima oară în românește 6 dintre ce "12 Mineie ", cu instructive prefațe, în care sublinia originea romană a limbii și a poporului român.

cristiboss56 09.01.2010 20:45:13

Hram la Mănăstirea Christiana din București
 
Biserica Ortodoxă îl va prăznui , duminică , pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești. Cu acest prilej, Mănăstirea "Christiana" din Capitală își va sărbători ocrotitorul . Lăcașul de cult este cunoscv și pentru faptul că, din anul 2002, adăpostește fragmente din moaștele Cuviosului Antipa , informează TRINITAS TV. În prezent , la Mănăstirea Christiana situată în Șoseaua Pipera sectorul 2 din Capitală, viețuiesc 17 monahi și surori. Dintre acestea două sunt medici și 11 asistente medicale, cele mai multe lucrând și în cadrul așezământului social pentru bătrâne, care funcționează în incintă. Mănăstirea "Christiana" poartă și hramurile "Pogorârea Duhului Sfânt" , "Nașterea Domnului" și "Sfinții Apostoli Petru și Pavel".
Iată câteva informații utile oferite de site-ul creștinortodox : http://www.crestinortodox.ro/mitropo...-din-bucuresti

cristiboss56 10.01.2010 15:34:59

Sfântul Antipa de la Calapodești , serbat în Arhiepiscopia Romanului . . .
 
Sf. Cuvios Antipa de la Calapodești , protectorul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului , a fost prăznuit astăzi, 10 ianuarie 2010, de B.O.R. La Paraclisul "Sf. Cuv. Antipa de la Calapodești" din incinta Centrului Eparhial din Roman s-a oficiat ieri slujba Acatistului Sf. Cuvios Antipa de la Calapodești de către PS Ioachim Băcăuanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Astăzi, în ziua de prăznuire a Sfântului Antipa de la Calapodești, la Catedrala arhiepiscopală din Roman, Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de către pr. Ioan Gherasimescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului , alături de un sobor de preoți și diaconi. Sute de credincioși au participat și participă și la această oră , la hramul Mănăstirii < Sf. Cuv. Antipa de la Calapodești> din județul Bacău, unde se află și Sfânta Cruce cu care Sfântul Antipa îi binecuvânta pe oameni în vremea când s-a nevoit în ținuturile Moldovei.

cristiboss56 11.01.2010 17:41:59

Prințesa Margareta Sturdza , pomenită la Catedrala patriarhală
 
Cu prilejul împlinirii a 40 de zile de la trecerea la cele veșnice , prințesa Margareta Sturdza a fost pomenită sâmbătă, 9 ianuarie 2010, la Catedrala patriarhală , informează "Ziarul Lumina". Slujba a fost oficiată de slujitorii catedralei , în semn de recunoștință pentru ajutorul pe care de-a lungul vieții l-a oferit Bisericii și oamenilor aflați în nevoi. La final, părintele Timotei Aioanei, mare ecleziarh al Catedralei patriarhale, a voribit pe scurt despre viața prințesei Margareta Sturdza.
Părintele Timotei a subliniat câteva caracteristici importante ale vieții ei. În primul rând, iubirea față de omul aflat în suferință, față de copiii singuri , față de copiii neajutorați. Datorită relațiilor pe care le avea în străinătate, prințesa Margareta Sturdza a ajutat foarte multe familii nevoiașe din întreaga Moldovă, rămânând în amintirea celor care locuiesc în acest ținut, împreună cu soțul iei, ca mari filantropi.

cristiboss56 12.01.2010 20:41:51

Noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe va fi ales pe 22 ianuarie
 
Noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe va fi ales pe 22 ianuarie. Candidații la această demnitate bisericeasä vor fi primii trei episcopi care au obținut cele mai multe voturi de la membrii Colegiului Electoral și care să aibă minim cinci ani de arhierie într - un scaun titular. Potrivit articolului 50 din "Statutul de organizare și funcțińare ale Bisericii Ortodoxe a Serbiei ", plicurile cu numele candidaților vor fi puse în Evanghelie, iar noul patriarh va fi ales prin mijlocirea Sfântului Duh. Un călugăr desemnat de Sfântul Sinod va scoate, dintre cele trei plicuri , plicul care conține numele noului patriarh . Biserica Ortodoxă a Serbiei a adoptat această procedură în 1960, pentru a evita intervențiile politice. Patriarhul Pavle, trecut la cele veșnice în luna noiembrie a anului trecut, a fost primul ales astfel, informează TRINITAS TV.

cristiboss56 13.01.2010 21:19:46

O nouă biserică pentru ortodocșii din Japonia
 
Luni 11 ianuarie , a avut loc sfințirea unei noi biserici ortodoxe din Japonia. Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Daniil de Tokio ( Patriarhia Moscovei ) și s-a bucurat de participarea a peste 300 de credincioși . Ortodoxia a ajuns în Japonia în secolul al XIX-lea , prin preotul Ivan Dimitrievici Kasatkin. El a fost trimis la Hakodate și Hokkaido ca preot pentru capela consultantului rus.

cristiboss56 14.01.2010 21:37:19

"Zilele Mihai Eminescu" la Vorona
 
În perioada 14-15 ianuarie, în județul Botoșani se vor desfășura "Zilele Mihai Eminescu". Manifestările , dedicate împlinirii a 160 de ani de la nașterea marelui poet român, vor începe în comuna Vorona din Județul Botoșani. Astăzi la ora 13 la Grupul Școlar "Ștefan cel Mare și Sfânt" din Vorona au fost depuse coroane și jerbe de flori la bustul lui Mihai Eminescu. La ora 14 a fost vizitată expoziția de tablouri "Dor de Eminescu". Mâine se va organiza o șezătoare literară , iar în final invitații vor merge în pelerinaj la Mănăstirea Sihăstria Voronei, pentru a se închina la moaștele Sfântului Onufrie de la Vorona .

cristiboss56 15.01.2010 20:31:35

Ore de cateheză la parohia "Sfântul Nicolae"din Offenbach
 
La parohia ortodoxă "Sfântul Nicolae" din Offenbach , din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei , Europei Centrale și de Nord, s-a inițiat un program de catehizare a copiilor, prin strădania părintelui paroh Ștefan Anghel și a credincioșilor.
Scopul programului catehetic este educarea comportamentului moral prin cunoașterea învățăturii de credință creștină și deprinderea practicării rugăciunii și a rânduielilor și tradițiilor specifice Bisericii Ortodoxe Române.

cristiboss56 16.01.2010 14:20:15

Expoziție de icoane și obiecte de cult la Bacău
 
Complexul Muzeal "Iulian Antonescu" din Bacău găzduiește , în aceste zile , expoziția "De la idolul păgân la icoana creștină", organizată în parteneriat cu Muzeul de Istorie din Roman. Expoziția face o incursiune în spiritualitatea omenirí, plecând de la celebrele figurine și reprezentări din perioada neolitiä și ajungând până în zilele noastre.
O contribuție la această expoziție o are pr. Florin Țuscanu, protoiereu al Protopopiatului Roman. Din colecția sa particulară sunt prezentate icoane, cărți de cult vechi și obiecte liturgice din secolele XIX-XX.

cristiboss56 16.01.2010 19:40:16

Hramul parohiei ortodoxe române din Lucca, Italia
 
Duminică, 17 ianuarie 2010 , Parohia Ortodoxă "Sf. Antonie cel Mare " din Lucca ( Italia ) își va sărbători hramul. Cu acest prilej va fi prezent Preasfinția Sa Părintele Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Preasfinția Sa va celebra Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie începând cu orele 10.30, iar după masă la orele 17.30 va fi un concert de muzică psaltică susținut de membrii corului "Anton Pan " din București.

cristiboss56 18.01.2010 16:05:00

Mănăstirea "Sfinții Atanasie și Chiril"- Copou Podgorii în sărbătoare
 
Mănăstirea "Sfinții Atanasie și Chiril" - Podgorii din Grădina Botanică din Iași a îmbrăcat astăzi , 18 ianuarie 2010 , straie de sărbătoare . Programul liturgic dedicat cinstirii Sfinților Atanasie și Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei , a început aseară cu slujba Privegherii , și a continuat astăzi cu Ceasurile , Slujba Acatistului și Sfânta Liturghie , la care au participat sute de credincioși.
Biserica Mănăstirii Copou-Podgorii a fost reactivată ca așezământ monahal de călugărițe în anul 2001 . În cadrul mănăstirii funcționează și ateliere de croitorie, broderie și pictură. Biserica " Sfinții Atanasie și Chiril " a fost ridicată de Voievodul Vasile Lupu în anul 1638. Mănăstirea Podgorii - Copou a devenit biserică de parohie în anul 1864 , după secularizarea averilor mănăstirești.

cristiboss56 18.01.2010 21:42:40

Eparhia Ortodoxă Română din Italia militează pentru menținerea crucifixurilor
 
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei sprijină reacțiile Statului și cetățenilor italieni în favoarea menținerii crucifixurilor în școlile publice. Episcopia menționează , într un comunicat , că prin această atitudine se alătură , împreună cu Patriarhia Română , tuturor acelor demersuri care amintesc faptul că prezența în spațiul public a unor simboluri fondatoare pentru civilizația europeană - precum crucea - este utilă și necesară, informează Radio Trinitas.

cristiboss56 19.01.2010 22:23:59

Marele praznic al Botezului Domnului , sărbătorit astăzi în Patriarhia Ierusalimului
 
Astăzi , 19 ianuarie 2010, Patriarhia Ierusalimului, alături de Biserica Rusă , Biserica Serbiei , Biserica Georgiei și Muntele Athos, sărbătorește marele praznic al Botezului Domnului. Astăzi , 19 ianuarie , de ziua praznicului Botezului Domnului , Părintele Ieronim a săvârșit Sfânta Liturghie la Așezământul româneasc de la Ierusalim , urmată de slujba Sfințirii celei Mari a Apei. Alături de Preacuvioșia sa a slujit un sobor de preoți și diaconi , în prezența unui număr de credincioși prezenți la sărbătorirea acestui mare Praznic împărătesc.

cristiboss56 20.01.2010 20:51:14

Credincioșii ortodocși din localitatea Toretta, vor primi un locaș de cult. . .
 
Comunitatea românească din localitatea italiană Toretta va primi , luni , 25 ianuarie, un locaș de cult din partea Arhiepiscopiei catolice din Aquila. Biserica va fi cedată celor aproximativ o mie de români ortodocși de aici pentru un an, la solicitarea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Este al doilea lăcaș de cult pus la dispoziția românilor ortodocși de Arhiepiscopia catolică din Aquila, după ce primul - situat în regiunea Abruzzo a fost distrus în timpul cutremurului din anul 2009.

cristiboss56 21.01.2010 19:55:03

Sfântul Maxim Mărturisitorul , serbat la Iași
 
Parohia Munteni-Copou din Protopopiatul Iași 1 și-a cinstit astăzi , 21 ianuarie , ocrotitorul . Deși Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul este serbat și în alte zile din anul bisericesc , hramul din această zi este cel principal în parohia Munteni - Copou. Programul liturgic dedicat acestei sărbători a început aseară , cu slujba Vecerniei unită cu Litia , la Capela "Sf. Împărați Constantin și Elena" a Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Vasile cel Mare "din Iași , și au continuat astăzi cu slujba Utreniei și Sfânta Liturghie.

cristiboss56 21.01.2010 20:01:50

Din Ziarul Lumina de astăzi :
 
La rubrica "Porția de sănătate" , un articol interesant : " Cum prevenim și cum tratăm bolile reumatismale " : http://www.ziarullumina.ro/articole;...matismale.html

cristiboss56 22.01.2010 23:15:38

Un articol foarte interesant și mai ales util în Cotidianul Ziarul Lumina de astăzi
 
La rubrica "Filocalia", Adrian Agachi semnează un amplu articol intitulat "Regulile <războiului nevăzut", după Filotei Sinaitul" . Tema principală face referire la atacurile nevăzute și al rolului fundamental pe care trezvia îl oferă rugăciunii în acest duel. Vă invit și pe dvs. să-l citiți :http://www.ziarullumina.ro/articole;...-Sinaitul.html

cristiboss56 23.01.2010 14:11:55

Ședința anuală a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor
 
Aștăzi, 23 ianuarie 2010 , in Sala Șiiodală din Reședința Patriarhală, sub președenția Preafericitului Părinte Daniel , Patriarhul B.O.R. , au început lucrările ședinței anuale ale Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Conform Statutului pentru organizarea și funcționarea B.O.R. , Adunarea Eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale , social filantropice , economice și patrimoniale ale eparhiei. Ea se compune din reprezentanți ai clerului și al credincioșilor , în proporție 1/3 clerici și 2/3 mireni, aleși pe termen de 4 ani , numărul total al membrilor fiind de 30, conform Art.90 și 91 .

antoniap 23.01.2010 14:51:44

Biserica ecumenista, de gheata, preoti trendy, ce fac Ortodoxia de ras. Asteptam reactia patriarhiei

cristiboss56 23.01.2010 15:33:14

Citat:

În prealabil postat de cristiboss56 (Post 203986)
Aștăzi, 23 ianuarie 2010 , in Sala Șiiodală din Reședința Patriarhală, sub președenția Preafericitului Părinte Daniel , Patriarhul B.O.R. , au început lucrările ședinței anuale ale Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Conform Statutului pentru organizarea și funcționarea B.O.R. , Adunarea Eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale , social filantropice , economice și patrimoniale ale eparhiei. Ea se compune din reprezentanți ai clerului și al credincioșilor , în proporție 1/3 clerici și 2/3 mireni, aleși pe termen de 4 ani , numărul total al membrilor fiind de 30, conform Art.90 și 91 .

În cadrul ședinței, va fi analizată activitatea din anul 2009 celei mai mari Eparhii din țară sub aspect pastoral-misionar, socio-caritativ, organizatoric-administrativ, viață monahală, învățământ teologic și religios în școlile publice , patrimoniu cultural-bisericesc, activitate editorial-tipografică, construire de noi lăcașuri de cult, precum și alte aspecte curente ale vieții bisericești din Arhiepiscopia Bucureștilor și se vor face propuneri pentru o mai bună desfășurare a activității în noul an 2010.

cristiboss56 24.01.2010 15:02:33

Triodul - călăuză duhovnicească spre Înviere
 
Pe site-ul basilica, a apărut astăzi un articol deosebit de folositor:http://www.basilica.ro/ro/stiri/trio...e_inviere.html

cristiboss56 24.01.2010 21:13:05

Liturghii în paraclisul Patriarhal "Sfântul Grigorie Luminatorul" din Capitală
 
În toate bisericile ortodoxe s-a citit aztăzi , 24 ianuarie , în duminica a 33-a după Rusalii, pericopa evanghelică a Vameșului și a Fariseului. În această duminică Preafericitul Părinte Daniel a oficiat slujba Sfintei Liturghii în paraclisul Patriarhal "Sfântul Grigorie Luminatorul" din Capitală , informează RADIO TRINITAS. În cuvântul de învățătură rostit , Preafericirea Sa a evidențiat importanța smereniei în viața credinciosului :
"Duminica aceasta , a Vameșului și a Fariseului , ne arată cât de importantă este rugăciunea smerită în timpul Postului Paștilor și în timpul vieții noastre întregi. Rugăciunea aceasta smerită este o armă împotriva dracilor, împotriva patimilor , împotriva manifestărilor egoiste și mai ales este o mare binecuvântare pentru creșterea sufletului , pentru învierea lui din moartea păcatului. Această rugăciune smerită e folositoare nu numai omului smerit,ci și Bisericii întregi, pentru că omul smerit face loc în sufletul său nu numai harului lui Dumnezeu ci și iubirii față de semeni. Vedem un rugător smerit câ nu se roagă numai pentru sine, ci pentru sănătatea și mântuirea semenilor din jur. Omul smerit se roagă și pentru mântuirea altora , el se aseamănă cu Dumnezeu cel Smerit care dorește ca < tot omul să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină>".

cristiboss56 24.01.2010 21:24:56

În săptămânalul Lumina de Duminică de astăzi , 24 ianuarie 2010
 
Preotul doctor Cristian Galeriu , semnează un amplu articol dedicat Sfântului Maxim Mărturisitorul , intitulat: "Sfântul Maxim, un mărturisitor al Crezului Ortodox":http://www.ziarullumina.ro/articole;...i-Ortodox.html

cristiboss56 25.01.2010 11:59:53

Porția de sănătate
 
Ca în fiecare zi de luni, Ziarul Lumina are o rubrică dedicată problemelor de sănătate intitulată sugestiv:"Porția de sănătate". Astăzi, 25 ianuarie 2010, medicul Simona Alina Strugariu ne înfățișează câte ceva despre"Diagnosticul precoce, vital în meningita otogenă":http://www.ziarullumina.ro/articole;...a-otogena.html

cristiboss56 25.01.2010 16:24:44

În Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei
 
La Centrul Eparhial din Buzău se desfășoară astăzi,25 ianuarie, sub președenția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Epifanie , prima întrunire din acest an a Consiliului Eparhial. Printre altele, pe ordinea de zi a lucrărilor sunt înscrise spre ratificare următoarele puncte : întemeierea de noi parohii și rearondarea lor prin redistribuirea numărului de familii, înfințarea unor posturi de preot, numiri de preoți și altele. Lucrările vor continua și mâine, 26 ianuarie.

cristiboss56 26.01.2010 15:29:20

În această săptămână din Triod nu se postește
 
În prima săptămână din perioada Triodului, inaugurată anul acesta, duminică, 24 ianuarie, nu se postește. Această rânduială este prevăzută în Biserica noastră ca o pregătire treptată pentru vremea Postului celui Mare. Așadar , miercuri și vineri din această săptămână nu sunt zile de post și sunt însemnate în calendar cu harți . Săptămâna a doua este una obișnuită, cu postire miercurea și vinerea, iar cea de-a treia săptămână a Triodului, care precede intrarea Postului Mare , este cunoscută ca Săptămâna brânzei, atunci fiind dezlegare la lapte , brânză , ouă și pește în toate zilele, inclusiv miercurea și vinerea.

cristiboss56 27.01.2010 16:23:07

Activități educative la parohia "Sfântul Nicolae" din Bruxelles
 
La parohia "Sfântul Nicolae" din Bruxelles,din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Centrale și Meridionale, sunt organizate pentru copii o școală parohială și o școală biblică, aparținând Centrului Român de Spiritualitate Ortodoxă"Dumitru Stăniloae"din Bruxelles, dar și alte programe educative și de formare a adulților, prin strădania părintelui paroh Patriciu Vlaicu.
Parohia a fost înfințată la 1 octombrie 2006, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Iosif , Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale.

cristiboss56 27.01.2010 16:31:30

"Farmacia verde"- din Ziarul Lumina de astăzi, 27 ianuarie 2010
 
Profesorul universitar dr. Constantin I. Milică , semnează la rubrica "Farmacia verde", un interesant și totodată util articol intitulat:Tratamente de plante pentru reglarea ritmului cardiac": http://www.ziarullumina.ro/articole;...i-cardiac.html

eduardd 27.01.2010 20:35:42

Comemorarea lui Valeriu Gafencu
 
Invitatie

De cativa ani incoace, Asociatia PREZENT! va cheama la comemorarea lui Valeriu Gafencu - cetatean de onoare post-mortem al orasului Targu Ocna - si a celorlalti martiri din timpul prigoanei comuniste, morti in Penitenciarul-Sanatoriu de la Targu Ocna.

Sambata, 13 februarie 2010, va fi urmatorul program:
ora 10,30: Parastas in (Biserica din) Cimitirul unde odihnesc trupurile fostilor detinuti politici si impartirea prinoaselor
ora 11,30: Vizitarea Penitenciarului Targu Ocna (pt inscrierea pe lista de acces in Penitenciar avem nevoie de urmatoarele date de identitate: nume, prenume, serie si numar BI/CI)

Manifestarea este sprijinita de familia lui Valeriu Gafencu si de Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici si Luptatori Anticomunisti, iar la actiune vor participa si fosti detinuti politici.

Din Bucuresti organizam transport contra cost cu microbuz sau autobuz (cei ce doresc trebuie sa se inscrie cat mai curand); plecarea: sambata, 13 februarie, ora 6am. Pentru deplasari din alte localitati, consultati mersul trenurilor (www.infofer.ro) si al autobuzelor (www.autogari.ro).

Pentru deplasari cu mijloace personale - legaturi auto:
Suceava - Targu Ocna 208 km (prin Bacau)
Brasov - Targu Ocna 138 km (prin Pasul Oituz-Onesti)
Mierucrea Ciuc - Targu Ocna 96 km (prin Comanesti)
Constanta - Targu Ocna 391 km (prin Slobozia-Buzau-Adjud)
Iasi - Targu Ocna 184 km (prin Roman-Bacau)
Bucuresti - Targu Ocna 285 km (prin Adjud)

Posibilitati cazare:
Manastirea Magura Ocnei (tel: 0234/344325)


In cazul unor schimbari in program, le vom comunica tot pe aceasta cale.

Asociatia PREZENT!
Costel Condurache
0726 314475

]http://valeriugafencu.wordpress.com/

eugenb 27.01.2010 22:56:59

De cand un LEGIONAR este CETATEAN DE ONOARE ?
 
De cand un LEGIONAR a fost considerat de catre ceilalti locuitori ai orajului Targu-Ocna a fost considerat "Cetatean al orasului" ? Ce "referendum" s-a facut ca sa-l aleaga pe acest om, ale carui maini au fost "murdarite" de sangele profesorului Iorga (ca doar le-a cautat "scuza" ucigasilor lui in scrierile lui) ? Eu cred ca a "trecut" acea "Hotarare de Consiliul" pe ascuns, ca altfel iesea mare "tam-tam". Intamplator eu am rude din zona si nu am auzit de aceasta "sarbatoare" pana acum. Insasi blogul tinut de "Asociatia Prezent !" recunoaste ca Valeriu Gafencu (despre fiul cu acelasi nume este vorba aici - nu despre "tatal" care a fost "om de toata cinstea") :

"activitatea legionara a tanarului Gafencu, care avea o functie de conducere in Fratiile de Cruce" (http://valeriugafencu.wordpress.com/...agini-marturi/).

Daca intrati cumva pe blogul acela, veti avea surpriza ca sa constatati ca ... Primarul orasului care ii acorda acel titlu NU semneaza acea "Hotarare", ci doar ... de "Secretarul de Consiliu" si de o "Consiliera" care a fost numita "Presedinte de Sedinta" (ca nu se specifica cati "Consilieri" au fost de fata la adoptarea respectivei "Hotarari" este o "alta bila neagra"), care il propunea sa-i acorde acel titlu V.G. in numele Primarului si Orasului ... De ce oare ?


Asa ca eu consider ca cei care s-au grabit sa-l aprecieze pe acest LEGIONAR, fac aceeasi greseala ca si acei care il ridica in slavi ... pe Ceausescu si pe cei din Conducerea PCR.

cristiboss56 28.01.2010 00:05:29

Seminarul Teologic din Caransebeș
 
Seminarul Teologic din Caransebeș va găzdui o manifestare dedicată Sfinților Trei Ierarhi. Manifestarea va avea loc astăzi, 28 ianuarie 2010, în Sala de festivități "Episcop Miron Cristea"din Caransebeș. Sfinții Trei Ierarhi sunt ocrotitorii Școlilor Teologice. În cadrul manifestărilor , vor fi susținute referate care vor evoca activitatea cărturărească a Sfinților Ierarhi.

eugenb 28.01.2010 06:23:18

Scuzati ...
 
Scuzati postarea anterioara, dar inseamna ca am gresit eu postarea (ori a fost un "hacker" de vina) !

eduardd 28.01.2010 09:42:32

Frate Eugen,
eu nu stiu daca a fost sau nu legionar. Nici nu doresc sa ma contrazic cu tine (sau cu oricine altcineva) pe aceasta tema. Intamplator sau poate nu, am participat acum 2 ani la comemorarea lui V. Gafencu. Am ascultat marturiile cutremuratoare ale un medic( fost coleg de celula) de 90 si ceva de ani despre anii petrecuti in detentie.

Nu doresc sa fac propaganda legionara sau politica, niciodata nu am intrat in asemenea intrigi si dispute, dar ti-o spun deschis si sincer, il respect pe omul acesta, V. Gafencu fie si numai pentru faptul ca a marturisit Adevarul intr-o perioada in care putini au avut acest curaj.

Cam asta-i parerea mea. Daca a fost sau nu legionar, sunt convinsa ca deja a dat raspunsul pentru asta.. Eu am facut public un anunt care mi s-a parut ca respecta in primul rand memoria unui om. Restul, judeca (sau nu) dumneata.

In rest, Doamne ajuta si Bucurie!

Miha-anca 28.01.2010 13:02:26

"Valeriu Gafencu s-a nascut la 24 ianuarie 1921 in localitatea Singerei, judetul Balti, in Basarabia. Tatal sau, Vasile Gafencu, a fost deputat in Sfatul Tarii, adunarea reprezentativa care a votat in 1918 Unirea cu Romania. Dupa ocuparea Basarabiei de catre bolsevici, in iunie 1940, a fost deportat in Siberia si a murit la scurt timp dupa aceea.
Lui Valeriu ii revine asadar si sarcina de a se ingriji de restul familiei, mama si cele trei surori.
Valeriu urmeaza cursurile liceului Ion Creanga din Balti si in 1940 devine student al Facaultatii de Drept din Iasi.
Arestat de Antonescu

In toamna anului 1941, cand a fost arestat si condamnat la 25 de ani munca silnica, Valeriu Gafencu avea varsta de 20 de ani. Era student in anul al II-lea al Facultatii de Drept si Filosofie din Iasi."




Ora este GMT +3. Ora este acum 05:36:33.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.