Care este pozitia BOR fata de persoanele care fac doar cununuia civila?
 

Care este poziţia BOR faţă de persoanele care fac doar cununuia civila? Am înţeles că dacă faci doar cunuia civilă, BOR nu consideră că cele două persoane care s-au căsătorit sunt căsătorite, deoarece nu s-au unit religios. Adevărat sau fals?

Prin Taina Casatoriei cei doi devin un singur trup. Aceasta unire introduce barbatul si femeia intr-o noua lume, cea a unui singur trup. Indraznesc sa spun ca e o noua creatie, iar aceasta noua creatie nu trebuie sa se limiteze doar la slujba cununiei, ci trebuie sa dureze si sa se dezvolte pe intregul parcurs al vietii persoanelor vizate.

Iata de ce biserica nu accepta doar casatoria civilia si ii opreste pe cei ce traiesc in afara casatoriei de la impartasire.

Articolul de pe site, e folositor in aceasta privinta:
Concubinajul sau dragostea neasumata

După cum îi spune și numele este doar cununie civilă, nu are nici o legătură cu Biserica Ortodoxă sau cu oricare alta. Ce poziție poate avea Biserica? Nu consideră cununia civilă înlocuitoare a cununiei religioase. Nici măcar divorțul pronunțat în instanță, în Biserică nu are nici o valoare, până nu este consfințit de Biserică. Am înțeles că pentru aceasta este o rânduială specifică (Biserica Ortodoxă).

Subiectul acesta este "problema" zilelor noastre, a multor, prea multor familii crstine.
Cum voi proceda eu in momentul in care fiica mea imi va spune :" ma mut cu prietenul meu"?
Ce voi face? ce voi zice?
Nu are prieten cu toate ca are 21 de ani dar m-a avertizat ca si ea va face la fel ca toti tinerii "emancipati".
M-am speriat de-a binelea. Stie ca eu nu accept asta. Dar... va tine cont oare de parerea mea? Nu prea cred...

"Binecuvantarile parintilor intaresc casele fiilor".


Iertati-ma.

Cred ca trebuie sa purtati o discutie cu ea- ca de la mama la fiica- cat de important este sa aiba parte de binecuvantarile lui Dumnezeu- ca mama trebuie sa o invatati despre valorile Ortodoxiei, spuneti-i ca daca nu se pretuieste, nici de la prietenul ei nu va afla pretuire. Copiii sanatosi si ascultatori vin din familiile intemeiate pe cinstea si curatenia celor doi -cercetarile mai noi au demonstrat ca pacatul aduce modificari in structura genetica.

Asa trebuie sa fac Rodica. Mi-am propus de mule ori sa incep o astfel de discutie cu ea. Dar, vezi tu, este foarte delicat. Eu sunt principala vinovata ca nu am dat copiilor mei o educatie mai profund crestina. Nu i-am familiarizat cu biserica. In afara de rugaciunile de culcare (pe care ei nici nu le mai zic) nu i-am invatat mai nimic.
Acum, la maturitate, mi-a venit si mie mintea la cap si am "luat legatura" cu Dumnezeu. MI-am dat seama ca i-am lipsit pe copii de cea mai inalta si necesara invatatura: nimic fara Dumnezeu.
Va trebui mult tact sa incep sa-i vorbesc fetei mele despre voia lui Dumnezeu, despre respectarea legilor Lui sau despre binecuvantarile Lui?
Majoritatea tinerilor "moderni" fara o oarecare educatie religioasa pufnesc si isi dau ochii peste cap:'"da...da...Bine...bla, bla, bla..."
Insa, oricum va reactiona ea, va trebui sa-i tin o lectie de morala crestina. Poate nu ma va asculta la inceput insa stiu sigur ca ii va ramane ceva in capusor. Este totusi un om bun, cu bun simt si relativ ascultatoare.
Dar ce mie nu-mi este cu putinta este cu putinta Lui Dumnezeu. In El imi pun nadejdea. Cu post si rugaciune!

Sa te ajute Dumnezeu, Marilena, faptul ca ti-ai pus asemenea probleme denota ca esti pe drumul cel bun. Este foarte important sa discuti cu ea- cat de frumoase sunt amintirile celor care au pornit la drum curati, iar roadele culese sunt dulci.Doamne ajuta!

Oooo, nu este timpul trecut.
Trebuie sa-i spui ce este bun, nu gresesti, chiar daca ea nu va asculta.

Parintii mei au fost destul de permisivi (desi eu nu i-am perceput asa la vremea adolescentei), dar cand am pus problema sa ma mut cu prietenul meu, efectiv au "explodat": era ceva care depasea nivelul lor de toleranta.
Au fost discutii f urate, ca eu nu puteam intelege "de ce" sa nu ma mut cu prietenul meu decat daca ma marit. :39:. Nu puteam sa-i inteleg (eram chiar ingrozita de "anacronismul" lor - nici macar nu au ridicat obiectii religioase, ca probabil as fi fugit de acasa la cat de revoltata eram) si era f frustrant de ambele parti. Pana la urma i-a dat Dumnezeu gandul bun prietenului meu si a propus sa ne casatorim (evident, el stia despre atitudinea parintilor mei, cred ca asta a avut un rol).
Ceea ce au avut ei de spus atunci a contat enorm peste timp. Azi sunt mandra de parintii mei ca au principii sanatoase si ca au luat atitudine la momentul potrivit (desi, repet, motivatia lor nu a fost una religioasa, ci au vrut sa ma fereasca de aranjamente imorale).


Un alt fapt care-mi vine in minte.. Am in familie o persoana care traieste in concubinaj de ani intregi cu o tanara. Cand i-am vizitat, copilasul meu a intrebat: este maritata? cam jenant :9:. A inceput sa intrebe cand se vor casatori, sa inisite ca fata ar trebui sa faca parte din familie etc.. L-am lasat sa vorbeasca (cineva poate sa spuna astfel de lucruri fara sa trezeasca revolta). I s-a parut copilului ca nu este suficient si cu alta ocazie a insistat in fata parintilor tanarului ca trebuie sa-l insoare.. Ma gandeam daca nu cumva chiar Dumnezeu ii mustra prin gura unui copil de 6 ani (dar ma tem ca va ramane fara efect).

am o prietena de familie care locuieste cu un barbat de multi ani fara sa fie cununati, ea se apropie de 30 de ani si doreste un copil si ii tot bate apropouri , iar el ii spune ca lor le e bine asa... imi pare rau de ea pt ca este o fata frumoasa si cu suflet bun. Concubinajul in opinia mea nu duce la nimic bun nici macar in viata aceasta

Concubinajul inainte de a reprezenta un compromis, exprima o stare de pacat. Problema, este ca orice compromis pe care il facem in viata privitor la pacat, deschide calea unor pacate si mai mari.

Cred ca nu este deloc intamplator faptul ca intr-o lume in care concubinajul este generalizat si avortul atinge cote maxime. Avortul, uciderea constienta a pruncilor, in aceasta stare de neasumare - uneori de foarte lunga durata -presupusa de concubinaj isi are cauza. Apoi, chiar daca se cununa religios un astfel de cuplu, exista toate sansele ca si in casatorie sa apeleze la avort, pentru ca neasumarea responsabilitatilor le-a devenit o a doua fire.

cine are minte sa ia aminte
 

Sf.Maxim Marturisitorul tine sa ne spuna ca:,,nu mancarurile sunt rele,ci lacomia pantecelui;nu facerea de prunci,ci curvia;nu banii,ci iubirea de bani;nici slavaci slava desarta.Iar daca-i asa nimic nu e rau din cele ce sunt decat reaua lor intrebuintare,care vine din negrija mintii de-a cultiva cele firesti''(Filocalia vol.2,pag.77).Ori ceea ce ingrijoreaza astazi este faptul ca senzualitatea ea locul iubirii si placerea trece in locul comuniunii.Amorul liber este socotit ca un lucru normal,iar casatoria a devenit pentru multi un mijloc lesnicios de a dobandi placeri si o asigurare impotriva neputintelor de la batranete.Crestinii,insa,stiu bine ca nunta esta Taina iubirii, ,,TAINA MARE IN HRISTOS SI IN BISERICA'',avand ca scop nasterea de prunci si desavarsirea personala a sotilor,unul prin altul si amandoi prin HRISTOS DUMNEZEU.Parintele Staniloaie spune ca cei doi casatoriti in comuniunea si daruirea lor il privesc pe Hristos privindu-se unul pe altul,iar comuniunea dintre sot si sotie se intareste prin copii.Nenorocirea este ca tocmai acesti copii,care au rolul de a intari comuniunea familiei binecuvantate prin Taina Cununiei,sunt avortati fara mila de mame usuratice si necredincioase cu acordul tatilor lenesi si care nu vor sa-si asume odata cu trairea placerii ce rezulta din actul sexual si raspunderea cresterii pruncilor care se vor zamisli in mod natural,dupa randuiala inscrisa in fire de Dumnezeu.Impiedicarea zamislirii copiilor prin tot felul de mijloace si uciderea copiilor in pantece transforma actul sexual intr-o sursa de placere fara finalitate,golind astfel pe omul care a ales viata lumeasca de adevaratul lui sens si conducandu-l de fapt spre urmari ce nu vor intarzia sa apara,adica spre nefericire si disperare care vor degenera in final in vicii cu urmari grave.Transformarea placerilor sexuale intr-un idol duce la alegerea iresponsabila a pornografiei,a mijloacelor contraceptive si a crimei de avort,ca modele de viata,incat acestea reprezinta o plaga a vremii noastre,precum lepra in antichitate si ciuma in evul mediu.O statistica recenta ne arata ca prin acceptarea sexualitatii,intreaga tara s-a transformat intr-un adevarat abator in care sunt ucisi fara mila aproape un milion de copii anual.Cauza unica a pruncuciderii este LIPSA DE IUBIRE.A omora un copil nenascut inseamna a te impotrivi vointei lui Dumnezeu.De asemenea impotriva tinerilor si spre distrugerea lor,se folosesc arme psihologice moderne care sub masca fericirii,binefacerii si modei apusene moderne ii incurajeaza sa fumeze,sa bea alcool,sa priveasca filme de groaza,violenta si pornografie,sa inceapa cat se poate de repede viata sexuala pentru a-i secatui de vlaga cat se poate mai de timpuriu.Desfraul este o boala groaznica,o adevarata lepra morala,care calca in picioare iubirea,fidelitatea,frumusetea si nobletea existentei.Acceptand aceste rele de bunavoie,sigur mergem spre PIERZANIE.SF.AUGUSTIN spune;,,Cand este evitata conceptia copilului,este nepermisa si rusinoasa chiar impreunarea cu sotia legitima.Aceasta a facut-o ONAN,fiul lui IUDA si pentru aceasta l-a omorat Dumnezeu".Pentru a salva casatoria de la decadere,BISERICA CRESTINA ORTODOXA,proclama ca oricine lipseste actul conjugal de exercitiul sau natural si de puterea de procreare a vietii,calca legea lui DUMNEZEU si a naturii si se face vinovat de o mare nelegiure"---ASADAR DOMNUL SA VA BINECUVANTEZE SA RESPECTATI PORUNCILE,AMIN.

of ma doare asa de tare de fiecare data cand citesc/aud sintagme de genul "femeile sunt usuratice si necredincioase" iar "tatii sunt (doar) lenesi" , mai ales cand greul cade mai mult pe femeie in viata decat pe barbat...

Anna, prin gandul cel bun al prietenului tau, Dumnezeu te-a ajutat sa eviti concubinajul. Am nadejde ca Dumnezeu ma aude si-mi va implini rugaciunile iar fata mea nu va face o asemenea greseala. Din pacate, are in jurul ei nenumarate exemple de concubinaj si prea putine exemple bune, sanatoase. Dar, mila lui Dumnezeu e mare si iubirea Lui de oameni este nemasurata. In asta mi-e nadejdea.
Doamne ajuta!

Expresia "cununie civila" este in sine una nefericita, fiindca termenul Cununie implica in mod necesar Taina Bisericii prin care se sfinteste legatura de iubire naturala dintre barbat si femeie.

Daca ne gandim la ce se intampla la slujba Cununiei (sau a Nuntzii), vedem ca numai acolo cei doi sunt incununati.
La oficiul de stare civila, ei doar sunt recunoscuti de stat ca fiind sot si sotie in fata legii statului, ceea ce le confera anumite drepturi si obligatii in cadrul juridic si social al statului respectiv.
Dar sot si sotie in fata lui Dumnezeu sunt doar cei care primesc Taina Cununiei.
Eu nu spun ca cei necununati (ma refer deci la aspectul bisericesc!) nu ar fi sot si sotie. Sunt, iar Biserica recunoaste acest lucru, fiindca la cununie se cere actul de stare civila.

[Paranteza: pana la Cuza Voda, nu exista casatoria civila, ci doar Cununia, iar Biserica tinea evidentele casatoriilor...si pe ale divorturilor, pe care tot Biserica le pronunta (erau foarte rare, din cauza ca Biserica facea mai intai tot posibilul ca sa refaca legatura dragostei dintre cei doi. Dar daca acea iubire era complet stinsa, Biserica nu se opunea in final desfacerii casatoriei.)
Asa stand lucurile, Biserica (prin preotul oficiant) era obligata sa verifice daca cei doi indeplineau conditiile legale (canonice, daca vreti) pentru a se putea casatori.
Astazi, preotul verifica la spovedanie aceste conditii canonice, dar alte conditii sunt verificate de catre stat. De aceea, pentru a vedea daca statul a facut munca pe care altadata terbuia sa o faca preotul, se cere certificatul de casatorie civila. ]

Am inchis paranteza.
Deci: cei doi soti casatoriti civil nu pot primi Sf. Impartasanie daca nu au primit Taina Cununiei, fiindca legatura lor de iubire nu a primit prefacerea apei iubirii naturale in vinul iubirii dumnezeiesti.

De ce divorteaza totusi oamenii cununati ? Fiindca probabil acel vin se termina prea repede...sau nu e pastrat si folosit cum trebuie si se oteteste...
Cununia, ca Taina , nu e nici lantz, nici magie... ea respecta liberul arbitru al fiecaruia. Chiar daca pe Dumnezeu il doare, El nu-i forteaza pe oameni nici sa se cunune, nici sa se suporte reciproc atunci cand din dragostea lor nu mai ramane nimic.

De fapt, ma gandesc eu (cu mintea mea de tehnocrat), probabil unii confunda o pasiune arzatoare cu iubirea adevarata. Iubirea adevarata e ca rugul de pe Sinai: arde fara sa se mistuie.
Pasiunile...sunt ruguri obisnuite: ard cat ard, uneori poate chiar multi ani, dar pana la urma se consuma si se sting.
Iubirea e o stare de afectivitate care depaseste pasiunea. Sa recitim ce spune apostolul Pavel despre dragoste: "nu se aprinde de manie, nu cauta ale sale, toate le nadajdieste, toate le rabda... Dragostea nu cade niciodata."
Deci... daca a cazut, nu e dragoste, ci doar pasiune.

Cei care isi bat joc de Taina Cununiei vor suporta consecintele in fata lui Dumnezeu atunci cand va sosi clipa.

Prin casatoria civila cei doi raman doi, nu devin una. In crestinism desi avem trei persoane: Tatal, Fiul si Sfantul Duh, avem un singur Dumnezeu, nu trei dumnezei. Asa ca orice cununie civila nu poate darui aceasta unitate, nu are puterea sa-i uneasca pe cei doi atat de mult incat sa se vorbeasca de un singur trup. Iar aceasta unitate pe care o da Biserica si care trebuie intretinuta, e dupa chipul celei dumnezeiesti. De aceea ea nu se poate da prin oricine, ci doar prin anumite persoane, cele hirotonite.

Sfântul Maxim Mărturisitorul consideră că păcatul „formăluiește“ mintea, îi dă acesteia forma sa. Și, poate în nici un alt păcat și în nici o altă patimă nu se simte acest lucru mai exact decât în patima desfrâului. Trăim într-o lume a senzualității debordante, într-o lume în care plăcerea trupească a fost ridicată la rangul de religie. O lume în care spiritele emancipate vorbesc despre o adevărată „revoluție“ sau despre o „nouă dezordine sexuală“.

Calea spre vindecare

Oriunde ne mișcăm, pe oriunde umblăm, suntem provocați. Nu există program de televiziune care să nu transmită, sub aparența constatării vinovăției, scene ispititoare; nu putem căuta o știre decentă, fără să vedem alături anunțuri matrimoniale lascive: chiar și discuțiile noastre, cele mai inocente, poartă de multe ori în ele amprenta senzualului, a plăcerii trupești sau fizice. Toate aceste imagini, toate aceste oferte atacă sufletul omenesc, provocându-i să guste plăcerea. Câtă dreptate avea Sfântul Ioan Casian, marele ascet care a divulgat răutatea păcatelor și a patimilor, să spună că desfrânarea „atacă neamul omenesc din primele momente ale tinereții (pubertatea sau adolescența) și că doar puțini sunt aceia care s-au eliberat deplin de ea, până la moarte“!
Păcatul desfrâului formăluiește mintea celui robit lui, pentru că acesta nu mai vede în ființa „iubită“ un subiect, o persoană cu bucuriile și cu suferințele sale, cu împlinirile sau deziluziile sale, ci caută doar un trup, pe care să îl consume, să îi procure plăcerile mult visate, însă, după satisfacerea poftelor sale păcătoase, conștientizează că nu a dobândit adevărata fericire, că sub masca ei, trăiește deziluzia, că voind a descoperi împlinirea, ajunge să trăiască, de fapt, în subteranele conștiinței și pe marginea prăpastiei.
Un moralist contemporan considera că lumea în care trăim, mult prea permisivă și laxă din punct de vedere moral, oferă omului orgii televizate, păcatele ridicate la rang de normalitate și generalizate. Iar toate acestea îl asaltează pe bietul om, îl provoacă și îl incită. Simpla amintire a lor îl urmărește și caută să îl târască din nou în păcate.
Formăluind mintea omului, păcatul desfrânării întunecă și pervertește percepția asupra celeilate persoane. În ea nu mai este descoperit ceea ce este mai înalt și frumos, valoarea ei spirituală, ci este văzută și trăită în registrul inferior al vieții, trupescul, biologicul. Persoana iubită nu mai este experiată în ceea ce ea are propriu și specific, ci în ceea ce o încadrează într-un regn, într-o specie - aspectul trupesc. Desfrânatul caută plăcerea clipei efemere, ratându-și astfel bucuria eternității, condamnându-se pe sine să trăiască în platitudinea trupului și a plăcerilor sale, mult prea sărace, indiferent cât de des și de intens ar fi ele procurate.
Robul păcatului și în mod deosebit al desfrâului trăiește într-o lume iluzorie și ireală, a poftelor și dorințelor, având contacte slabe și rare cu lumea concretă și reală, cu persoana umană. El are iluzia iubirii, și cu atât mai puțin a iubirii adevărate, iar persoana iubită este în fond o proiecție a dorințelor sale, o oglindă în care el se vede în ceea ce are mai josnic și inferior.
Calea cea mai potrivită pe care o recomandă ascetica ortodoxă, de luptă împotriva păcatului „formăluirii“ minții, o constituie curățirea inimii, purificarea ei de orice gând și întinăciune trupească. O constituie descoperirea abisului de taine pe care îl constituie persoana iubită, nu atât din perspectiva vieții ei trupești, oricum limitată în forme și manifestări, ci explorarea adâncului ei interior, profunda ei viață lăuntrică. O astfel de percepție ridică persoana iubită din aspectul de irațional și animalitate la valoarea ei de univers de taine, ce se așteaptă și se cere descoperit prin iubire jertfelnică.
În acest mod, ea se descoperă pe sine în ceea ce are mai frumos și înalt, bogata ei viață duhovnicească, și se transformă dintr-un „ceva“, un obiect de consum, de astâmpărare a poftelor și de procurare a plăcerilor, într-un „cineva“, o persoană, o ființă de o bogăție și valoare inestimabilă, o susținătoare și colaboratoare în lucrarea de înduhovnicire a trupului, cu toate poftele și dorințele sale, într-un mediu și suport ideal al unei vieți spirituale înalte, în iubire și dăruire.

Raportarea la sexualitate este o problema capitala a vietii crestine.

Dupa cum in raportarea omului la hrana, Dumnezeu a randuit postul,
tot asa si in raportarea lui la sexualitate, El a randuit o masura sfintitoare.

Cine nu cunoaste aceste randuieli ajunge rob propriilor masuri.
Cine le cunoaste pe acestea isi da seama de cat de minunate sunt toate, cand sunt facute cu Domnul si pentru Domnul.

Cautati si veti afla toate in Sfanta Scriptura si in Scrierile Sfintilor Parinti.

Sigur că e adevărat, doar acela care oficiază cununia civilă, nu face rugăciuni, ca să fie valabilă şi d.p.d.v. religios.

Cunoastem pozitia Bisericii in legatura cu actul de la Starea Civila.Stim ca Biserica nu accepta doar casatoria civila.Intreb insa:de ce Biserica nu accepta DOAR CASATORIA RELIGIOASA?
de ce intreb? vrind sa cunun 2 sarmani,lipiti pamintului,care-au DORIT aceasta CUNUNIE RELIGIOASA(in simplitatea lor!!!),m-am lovit de refuzul preotului -si nu-i singurul!!-,care ne-a solicitat ACTE la STAREA CIVILA!Cum,i-am zis,parinte,vine omu la Hristos si tu-l trimiti la PRIMAR?...
Am purces la drum si-am gasit un alt preot ,mai putin riguros,si,i-am increstinat,cum se zice,da...gustul amar ramine.

Si care ar putea fi motivul pentru care ar trebui acceptata efectuata religioasa fara cea civila?

Mi se pare un gest de ipocrizie similar cu concubinajul, adica te iubesc dar nu vreau acte ca cine stie, daca divortam lucrurile se complica.

Preotul in cauza nu cumva a devenit "mai putin riguros" cu un mic stimulent material?

Senior Alin B,
nu fii ingrijorat!,nu s-a nascut preotul acela caruia sa-i "aplic"(eu) un stimulent material pentru oficierea unui botez sau a unei cununii.Iar daca de la inaltimea senioriei tale,nu stii ca ,inca,mai sint destui saraci pe lumea asta ,si ca inca mai sint,in secolul XXl,persoane fara identitate(in sensul de act justificator,buletin ,CI adica),te asigur,cu toata seriozitatea ca ,da,exista.Era vorba despre o pereche de aurolaci,care si-au dorit sa-si oficializeze in Biserica relatia lor,si m-au rugat sa-i cunun.Nu era vb despre nicio ipocrizie,pt simplu motiv ca oamenii habar nu au ce inseamna aia ipocrizie.Vorbeam de un caz cu totul special...
Dar...uite asa am eu ghinion!!!,mi s-a intimplat sa fiu ,acum 2 ani ,la o Manastire,si staretul sa ma roage sa botez niste gemeni,care nu erau botezati,si de care el,staretul stia acest lucru ,deoarece mama lor era o cersetoare ,la poarta manastirii,traind din mila pelerinilor si din larghetea inimii preotilor.Afla ca, desi staretul programase botezul,s-a gasit un cabotin de calugar -care avea un cuvint GREU de spus(!!??) in acea manastire- sa se opuna cu incrincenare increstinarii pruncilor ,pe motiv ca :"daca sint cumva botezati..." Inutil i-am adus ca argument PRAVILA...Despre "lasati copii sa vina la MINE" ,se pare ca nici nu auzise domnul-calugar...Evident ca ,pina la urma i-am botezat,dar dupa ce ne-am facut un CAR de nervi si dupa ce m-am disputat ore in sir ,inclusiv cu exarhul (si el prezent prin zona,asa ca sa fie tacimul complet!!!)...

amice

De ce iti trebuie acte , in fata lui Dumnezeu ?????? hmmmm .... :71:
multa iubire

Sunt reguli clare astea: certificat de naştere la botez, certificat de căsătorie la cununie şi (logic) certificat de deces la final.

stii ce reprezinta certificatul de nastere ? :21: certificatul de casatorie si cel de deces ? in fata lui dumezeu ? :21:
multa iubire

În faţa Domnului nu reprezintă nimic dar în faţa lui tata popa sunt acte oficiale ale statului

nu amice, SUNT NISTE HARTII ... nu pot spune nimic despre tine DACA TU NU TE IDENTIFICI CU ELE .... asadar un pic de drept nu iti strica sa studiezi .... ha ha ha
multa iubire

1. Aurolaci sau nu puteau sa-si faca acte.
Nu e atat de complicat si le-ar fi folosit pe viitor, daca nu cumva vor sa ramana tot aurolaci caz in care notiunea de familie este cam superflua pentru ei.
Ca si nash, asta ar trebui sa fie prioritatea, nu prezenta grabnica in Biserica si pe urma lasati in plata Domnului.

Cei care se casatoresc religios fara casatorie civila sunt la fel ca cei care nu se casatoresc nici civil nici religios de teama unor eventuale responsabilitati sau lucruri care nu se mai pot desface atat de usor cat s-au desfacut.

Daca cei doar casatoriti civil fata de Biserica traiesc in concubinaj, cam la fel si cu cei care sunt casatoriti strict religios, fata de societate e tot un soi de concubinaj fara obligatii, oricare dintre ei isi poate intr-o buna zi lua talpasita fara sa fie tras la raspundere de nimeni pentru nimic.

2. Respectivul calugar avea dreptate, daca erau deja botezati, nu mai pot fi botezati inca o data, BOTEZUL NU se repeta, este o chestiune foarte serioasa.

Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha de acord ha ,ha,ha,ha,ha,ha,ha
Dacă pui şi tu mâna pe BUNELE MANIERE ha, ha, ha, ha,
Dacă studiezi serios ar mai SUPORTABILĂ, o conversaţie cu tine ha,ha,ha,ha,ha,hâc,ha,ha,ha
extremde formidabilă de multă ubire

ha,ha

bravo ... zambeste tot timpul ... ai invatat prima lectie de bune maniere ,,, sa nu fi niciodata incruntat :21::21:..... si discutia cu mine e suportabila daca zambesti tot timpul ,,,, daca nu , nu e....:21:
multa iubire

Nu te-ai prins... alea erau hohote re râs
Ce tu faci ha,ha,ha, când zâmbeşti?
Amice....
nu multă iubire că n-ajunge,
nu-mi veni mie cu jumătăţi de măsură

fantastic de multă iubire

capisci?

amice
si tu esti un pui de clarvazator ? ha ha ha ha ha ha ha ha ha ha
da amice rid in hohote .... daca nu iti place poti sa nu imi raspunzi
nu ma supar ..... ha ha ha ha ha ha
multa iubire

N-ati putea purta discutia asta pe privat?
Nu cred ca este nimanui de folos (nu mai vorbesc ce dezavantaje va duce voua).
Poluati topicul degeaba..

ba da ... invata unii ,poate , sa nu mai fie incruntati cind discuta .... :21:
multa iubire

Cum să las eu un băiat aşa de vesel fără răspuns??? Doar eşti creştin parcă, şi trebuie să împărtăşeşti cu aproapele tău bucuria. Or eu sunt aproapele tău pe topicul ăsta. A început chiar să-mi placă discuţia asta foarte destinsă şi agreabilă.

incredibil de multă iubire

vezi sa nu confundam , SUNT ORTODOX .....si uite ce se zice pe aici prin sfinta scriptura
12.Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.
multa iubire

Incomensurabil de multă iubire !